CAUZA AMANALACHIOAI IMPOTRIVA ROMANIEI

(Cererea nr. 4023/04)

Hotararea din 26 mai 2009

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

In cauza Amanalachioai impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din: Josep Casadevall,
presedinte,
Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis Lopez
Guerra, judecatori,
si Santiago Quesada,
grefier de sectie,

dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 5 mai 2009,

pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla cererea nr. 4023/02 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Valentin Amanalachioai („reclamantul”), a sesizat Curtea la 5 noiembrie 2003 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale („conventia”).
2. Guvernul roman („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. In special, reclamantul se plange de imposibilitatea de inapoiere a fiicei sale minore care locuieste in prezent cu bunicii materni.
4. La 3 mai 2006, Curtea a decis sa comunice cererea Guvernului. Intemeindu-se pe dispozitiile art. 29 § 3, aceasta a hotarat ca admisibilitatea si temeinicia cauzei vor fi examinate impreuna.

In fapt,

I. Circumstantele cauzei

5. Reclamantul s-a nascut in 1968 si locuieste in Botosani. Acesta este sergent in cadrul Politiei de Frontiera Botosani.
   
   
   <sup>[96]
   
   
   
   
   
   
   
   [97]
   
   
   
   
   
   
   
   [98]</sup>
   
   

7. La 27 ianuarie 2001, reclamantul si-a dat acordul pentru ca D. sa isi petreaca vacantele la bunicii materni, sotii D. („bunicii”), in varsta de 62 de ani, la vremea respectiva, in satul Oncesti, comuna Barsana, judetul Maramures.
8. La 4 februarie 2001, bunicii l-au informat pe reclamant ca nu intentionau sa i-o inapoieze pe D.
9. La 5 februarie 2001, reclamantul a depus o plangere penala pe langa Politia Barsana impotriva bunicilor, acuzandu-i ca o retin pe D. fara niciun drept.
10. La 6 februarie 2001, politia l-a informat pe reclamant ca, cu ocazia unei discutii cu bunicii, acestia din urma si-au exprimat refuzul de a-i inapoia copilul. De asemenea, aceasta l-a sfatuit pe reclamant sa depuna o plangere pe langa Judecatoria Sighetu Marmatiei pentru ca aceasta sa stabileasca resedinta copilului.
11. La 24 noiembrie 2001, reclamantul s-a casatorit cu B.I. La 26 iunie 2002, cuplul a avut un copil.

1. 
   Cererea de ordonanta presedintiala a reclamantului pentru inapoierea imediata a copilului
   

12. La 7 februarie 2001, in temeiul art. 98 si 103 C. fam., reclamantul a sesizat Judecatoria Sighetu Marmatiei cu o cerere de ordonanta presedintiala impotriva bunicilor pentru inapoierea imediata a lui D. Cu titlu subsidiar, acesta a solicitat posibilitatea de a-si contacta fiica si drept de vizitare saptamanala. Bunicii sustineau ca reclamantul a fost de acord sa le-o incredinteze pe D. pe o perioada nedeterminata si au invocat faptul ca beneficiau de cele mai bune conditii materiale pentru cresterea copilului.
13. Prin ordonanta presedintiala din 1 martie 2001, judecatoria a admis actiunea reclamantului si a dispus inapoierea copilului de catre bunici tatalui. Aceasta a constatat ca reclamantul a fost de acord doar ca D. sa isi petreaca vacantele la bunici, ca mergea la gradinita din Botosani si ca, in orice caz, acestia din urma nu au introdus o cerere reconventionala pentru obtinerea custodiei. Instanta a considerat ca, din probele prezentate in speta, rezulta ca reclamantul ii putea asigura fiicei sale conditii normale de trai, ca avea grija de aceasta si ca refuzul bunicilor de a inapoia copilul se datora suferintei cauzate de decesul fiicei acestora.
14. Bunicii au promovat apel. Prin hotararea din 20 aprilie 2001, Tribunalul Maramures, dupa constatarea faptului ca reclamantul nu a fost niciodata decazut din drepturile parintesti, a confirmat ordonanta. Ordonanta presedintiala din 1 martie 2001 a devenit definitiva prin nerecurare.
    
    
    ^[99]
    
    
    pe nimeni la domiciliul bunicilor. Executorul judecatoresc a amanat executarea pentru 19 martie 2001, dar la aceasta data a refuzat continuarea executarii. La 1 si 20 aprilie 2001, reclamantul i-a solicitat fara succes executorului judecatoresc continuarea executarii.

16. La 23 si 24 mai 2001, cu ocazia noii incercari de executare, executorul judecatoresc a constatat refuzul bunicilor de a inapoia copilul, pe motiv ca acestia au sesizat Tribunalul Maramures cu o actiune pentru obtinerea custodiei. La 19 si 20 iulie 2001, executorul judecatoresc s-a deplasat la domiciliul bunicilor, dar acestia din urma lipseau. La 3 august 2001, executorul judecatoresc l-a informat pe reclamant de faptul ca ordonanta presedintiala nu mai putea fi executata pe motiv ca, prin hotararea pe fond din 8 iunie 2001, instanta a respins actiunea sa pentru inapoierea copilului (a se vedea infra, pct. 25)
17. La 28 august 2001, cu ocazia aniversarii lui D., reclamantul s-a prezentat la domiciliul bunicilor. In urma insistentelor reclamantului, D. a iesit din casa. Reclamantul a luat-o pe D. de mana si a vrut sa iasa din casa. Bunicii s-au napustit asupra lui, au luat copilul de cealalta mana si au inceput sa il traga in casa. Acestia au chemat vecinii in ajutor. Reclamantul i-a dat drumul copilului si a urcat intr-un taxi care il astepta. Conform reclamantului, bunicul a continuat sa arunce cu pietre in masina.
18. Cu ocazia acestui incident, D. a suferit leziuni care au necesitat 17 zile de ingrijiri medicale. Reclamantul si bunicii au depus plangeri penale acuzandu-se reciproc de loviturile si ranile provocate lui D. si insultandu-se. La 15 ianuarie 2002, Parchetul Militar Oradea a pronuntat incetarea urmaririi penale impotriva reclamantului pe motiv ca bunicii si-au retras plangerea penala. La randul sau, reclamantul si-a retras plangerea penala impotriva bunicilor.

2. 
   Actiunea reclamantului impotriva bunicilor pentru inapoierea copilului
   

19. La 7 februarie 2001, in temeiul art. 98 si art. 103 C. fam., reclamantul a sesizat Judecatoria Sighetu Marmatiei cu o actiune in inapoierea copilului indreptata impotriva bunicilor.

1. Procedura in fata instantelor ordinare

20. Prin hotararea din 1 mai 2001, judecatoria a admis actiunea reclamantului. Aceasta a constatat ca reclamantul era functionar al Ministerului de Interne si ca beneficia de resurse financiare suficiente pentru a-i oferi copilului conditii normale de trai, atat din punct de vedere material, cat si afectiv. De asemenea, aceasta a constatat ca reclamantul a fost de acord doar ca copilul sa isi petreaca vacantele la bunicii materni.
21. Bunicii au promovat apel.
22. Un raport care rezulta din ancheta sociala efectuata la 27 februarie 2001 la domiciliul bunicilor de catre secretarul Primariei Barsana, medicul comunei Barsana, si seful politiei Barsana a fost introdusa la dosar. Raportul descria familia bunicilor si enumera bunurile mobile si imobile, precum si resursele financiare ale acestora. De asemenea, acesta mentiona ca bunicii nu sufereau de boli contagioase sau infectioase. Raportul concluziona ca bunicii beneficiau de venituri suficiente pentru a asigura un nivel normal de trai copilului, precum si o buna educatie, si propunea ca D. sa ramana in grija bunicilor. La dosar nu apare nicio indicatie a persoanei sau autoritatii care a solicitat aceasta ancheta.
23. Cu ocazia sedintei din 8 iunie 2001, martorul G.I., a carui audiere a fost solicitata de bunici, si martorii M.R., educatoarea lui D. din Botosani, si B.I., sotia reclamantului, citati de acesta din urma, au fost audiati de instanta. Martorul G.I. a declarat ca reclamantul a fost de acord ca copilul sa locuiasca cu bunicii, in timp ce martorii M.R. si B.I. au declarat ca reclamantul a fost de acord ca copilul sa-si petreaca doar vacantele cu bunicii.
24. Reclamantul a solicitat amanarea audierii, pe motiv ca ancheta sociala efectuata la domiciliul sau nu a fost inclusa la dosar. De asemenea, acesta a solicitat audierea martorului A.V. Instanta a respins aceste cereri, fara a oferi motive si a initiat dezbaterile pe fond.
25. Prin hotararea pronuntata in aceeasi zi, tribunalul a admis apelul bunicilor si a respins actiunea reclamantului. Dupa eliminarea declaratiei lui B.I. pe motiv de lipsa de impartialitate, instanta a retinut ca reclamantul a fost de acord ca D. sa locuiasca cu bunicii si, prin urmare, acestia din urma nu o retineau in mod ilegal. Instanta a considerat ca:

„[...] nu este in interesul copilului sa se intoarca langa tatal sau care locuieste intr-un apartament cu doua camere, cu chirie, din motiv ca, avand in vedere varsta sa, [D.] nu poate ramane singura acasa in timp ce tatal sau lucreaza.

De asemenea, reclamantul nu a actionat in beneficiul copilului sau atunci cand a vandut apartamentul cu patru camere [...], situat in Sighetu Marmatiei si s-a mutat la Botosani, fara a cumpara un alt apartament [...] pentru a asigura confortul copilului, preferand sa inchirieze un apartament cu doua camere, cheltuind astfel bani cu plata chiriei.”

26. Tribunalul a concluzionat ca reclamantul nu ii putea oferi fiicei sale aceleasi conditii materiale si morale ca bunicii sai, de care D. era foarte atasata.
27. In temeiul hotararii din 8 iunie 2001, bunica a solicitat Primariei Birsana sa fie numita tutore al lui D. Prin hotararea din 28 august 2001, primarul a numit-o tutore al copilului. Reclamantul a contestat aceasta decizie pe langa autoritatile administrative judetene, care l-au informat ca nu aveau competenta de a anula un astfel de act si ca trebuia sa sesizeze instantele nationale in acest sens.
28. Reclamantul a formulat recurs impotriva hotararii din 8 mai 2001, citata anterior. Acesta invoca faptul ca, in temeiul art. 98 C. fam., trebuia sa isi exercite drepturile parentale asupra copilului, dar ca nu putea face acest lucru din cauza ca bunicii o retineau pe D.
29. Prin hotararea definitiva din 23 octombrie 2001, Curtea de Apel Cluj a respins recursul reclamantului. Curtea de apel a stabilit ca D. locuia cu bunicii din ianuarie 2001, ca s-a integrat in familia acestora si in viata sociala a satului in care traiau si ca a refuzat sa se intoarca la tatal sau, astfel cum reiesea din procesul-verbal intocmit de executorul judecatoresc cu ocazia incercarilor de a obtine inapoierea copilului. De altfel, constatand ca o alta procedura privind dreptul de custodie era pendinte intre parti (a se vedea infra, pct. 37-40), curtea de apel a considerat ca, „deocamdata”, era in interesul copilului sa locuiasca in continuare cu bunicii sai.
30. La cererea Directiei Judetene pentru Protectia Drepturilor Copilului Botosani („DJPDC Botosani”), o asistenta sociala a Directiei Judetene pentru Protectia Drepturilor Copilului Maramures („DJPDC Maramures”) s-a deplasat la 4 septembrie 2002 la domiciliul bunicilor si a redactat un raport cu privire la situatia lui D. Aceasta a notat ca bunica manifesta un interes ridicat cu privire la cresterea si educarea lui D., care mergea la gradinita, unde obtinea rezultate bune. De asemenea, din discutiile cu copilul, reiesea ca acesta din urma manifesta reticente fata de tatal sau, din cauza ca acesta din urma a avut un comportament violent in timpul vizitelor sale. In urma unei astfel de altercatii, copilul a suferit un traumatism, necesitand 17 zile de ingrijiri medicale, astfel cum reiesea dintr-un certificat medical (a se vedea supra, pct. 17 si 18). In ultimul rand, raportul prezenta situatia financiara a bunicilor care ii puteau oferi nepoatei lor conditii normale de trai.
31. La 6 septembrie 2002, un asistent social si un psiholog din cadrul DJPDC Botosani au efectuat o ancheta sociala la domiciliul reclamantului si au considerat ca, in speta, conditiile materiale, morale si sociale in care traia familia sa erau satisfacatoare pentru a creste un al doilea copil. Acestia au notat ca era in interesul superior al copilului sa locuiasca cu tatal sau si au subliniat ca DJPDC Botosani a solicitat sprijinul DJPDC Maramures, al politiei si al autoritatii tutelare Barsana pentru a obtine inapoierea lui D., trimitandu-le copii ale hotararii definitive din 30 ianuarie 2002, pronuntata de Judecatoria Botosani (a se vedea infra, pct. 39). Din lipsa unui raspuns in termenul de treizeci de zile prevazut de lege, o noua cerere a fost introdusa pe langa autoritatile mentionate anterior. Pana la data redactarii raportului, singura autoritate tutelara din Barsana a raspuns trimitand o copie a hotararii din 22 mai 2002 a Judecatoriei Sighetu Marmatiei (a se vedea infra, pct. 41).

2. Procedura in fata Curtii Supreme de Justitie.

32. La 23 octombrie 2002, Procurorul general pe langa Curtea Suprema de Justitie a admis cererea reclamantului de a introduce un recurs in anulare impotriva hotararii definitive din 23 octombrie 2001. Acesta a sustinut faptul ca instantele au comis grave erori de drept, ajungand astfel la o solutionare eronata a litigiului. In special, acesta a subliniat ca, in temeiul art. 98 si art. 101 alin. (1) C. fam., in caz de deces al unuia dintre parinti, celalalt parinte exercita singur drepturile parintesti si ca reclamantul trebuie sa ia masurile necesare care privesc copilul si sa ingrijeasca de acesta. De asemenea, art. 103 C. fam. prevede ca parintii aveau dreptul de a cere inapoierea copilului de la orice persoana care il tine fara drept. De altfel, reclamantul prezenta garantii financiare si morale pentru cresterea fiicei sale. De asemenea, se sublinia faptul ca, in temeiul art. 44 alin. (1) din Constitutie, dreptul de crestere a copilului nu este doar o obligatie, ci si un drept al parintelui. In primul rand, parintele este obligat sa supravegheze dezvoltarea fizica si sa se ocupe de educatia copilului. De asemenea, se sublinia faptul ca dreptul de a cere inapoierea copilului persoanei care il retine fara drept nu se poate prescrie si ca, in speta, interesul superior al copilului putea fi asigurat in acelasi timp ca si respectarea dreptului reclamantului de a-si exercita drepturile parintesti.
33. La 13 decembrie 2002, „colectivul de sustinere” a autoritatii tutelare din cadrul Primariei Barsana (a se vedea infra, pct. 55) a efectuat o ancheta sociala la domiciliul bunicilor. La dosar nu apare nicio indicatie a persoanei sau autoritatii care a solicitat aceasta ancheta si nici a structurii colectivului de sustinere. Reiese din acest raport de ancheta, semnat de primar si de secretarul primariei, ca copilul era foarte atasat de bunici, care ii asigurau conditii de trai normale din punct de vedere material si moral.
34. La 19 martie 2003, Parchetul de pe langa Judecatoria Sighetu Marmatiei a interogat-o pe D. Parchetul a notat faptul ca D. era un copil „bine crescut, cu o atitudine pozitiva, comunicativa, spontana si avand un vocabular foarte bogat pentru varsta sa.”

4. a declarat ca, in perioada in care a locuit cu tatal sau, aceasta a petrecut mult timp inchisa in casa, ca nu avea multi prieteni, ca tatal sau aducea femei acasa si ca, uneori, era violent cu ea. De asemenea, aceasta a declarat ca cea mai fericita zi din viata sa a fost cea in care a plecat sa traiasca cu bunicii sai, pe care ii iubea mult.

35. La 21 ianuarie 2003, la cererea reclamantului, Autoritatea Tutelara a Primariei Municipiului Botosani a realizat o ancheta sociala in vederea includerii ei la dosarul din fata Curtii Supreme de Justitie. Raportul prezenta situatia reclamantului la locul de munca si nota ca, in 2000, acesta locuia impreuna cu fiica sa intr-un apartament cu doua camere. De asemenea, raportul mentiona faptul ca bunicii au modificat numele copilului fara acordul tatalui, inscriindu-l la scoala sub numele lor de familie. Dupa ce a constatat ca reclamantul s-a casatorit si a devenit proprietar al unui apartament cu patru camere, autoritatea tutelara a evaluat climatul psiho-social al noii sale familii si a considerat ca oferea conditiile materiale si afective necesare pentru cresterea copilului. Aceasta a concluzionat ca era in interesul superior al lui D. sa locuiasca cu tatal sau.
36. Prin hotararea din 20 iunie 2003, Curtea Suprema de Justitie a respins recursul in anulare. In primul rand, aceasta ia act de faptul ca art. 103 C. fam. este complex si ca este incontestabil faptul ca, atat reclamantul, cat si bunicii, aveau un comportament social normal si resimteau o adevarata afectiune pentru copil. Cu toate acestea, era in interesul superior al copilului sa ramana sa locuiasca cu bunicii sai. Pentru a-si motiva hotararea, Curtea Suprema a considerat ca reclamantul le-a solicitat bunicilor sa se ocupe de fiica sa, fara a preciza pe ce perioada, ca, in incercarile sale de recuperare a copilului, a avut un comportament violent fata de bunici si copil si ca, din raportul DJPDC Maramures, rezulta ca intr-o incercare de recuperare a copilului, acesta a suferit leziuni care au necesitat intre 15-17 zile de ingrijiri medicale (a se vedea supra, pct. 30). De asemenea, Curtea Suprema a constatat:

„[...] in prezent, reclamantul s-a recasatorit, nu este proprietar al niciunui apartament si locuieste cu chirie, impreuna cu sotia sa de 23 de ani, cu care are un copil de 11 luni [...] Prin urmare, daca se admite recursul in anulare, avand in vedere ca reclamantul are un program de lucru foarte incarcat, minora urma sa fie crescuta de tanara sa sotie, care are deja propriul copil in grija (si nu pe cel al unei alte femei).

Toate probele prezentate conduc la concluzia ca minora este crescuta in conditii optime de bunicii sai materni, afectiunea acestora fiind cu atat mai mare avand in vedere situatia speciala in care se afla, si anume aceea de a creste copilul unicei lor fiice, decedata foarte tanara in conditii dramatice.

Prin urmare, trebuie sa se concluzioneze ca, cel putin pentru moment, este in interesul minorei sa ramana in mediul familial, social si scolar in care a crescut in ultimii ani, mediu care asigura un climat propice dezvoltarii sale.”

3. 
   Actiunea bunicilor pentru obtinerea custodiei copilului
   

37. In 2001, bunicii au sesizat Judecatoria Botosani cu o actiune impotriva reclamantului, solicitand acordarea custodiei copilului si plata unei alocatii lunare.
38. Judecatoria Botosani a dispus efectuarea unor anchete sociale la domiciliile ambelor parti si a pus o comisie rogatorie la dispozitia Judecatoriei Sighetu Marmatiei pentru audierea martorilor. La 27 septembrie 2001, Autoritatea Tutelara de pe langa Primaria Municipiului Botosani a realizat o ancheta.
39. Prin hotararea din 30 ianuarie 2002, judecatoria a respins actiunea bunicilor. S-a considerat ca din audierile martorilor si din raportul de ancheta reiese ca reclamantul se ocupa in mod perfect de copil. Aceasta a considerat ca, conform probelor, reclamantul a fost de acord doar ca copilul sa isi petreaca vacantele la bunici. De asemenea, instanta a constatat ca, la 28 august 2001, a aparut o neintelegere intre parti, in momentul in care si-au disputat custodia, iar copilul a fost usor ranit. Totusi, acesta a constatat ca faptele nu puteau fi stabilite clar in masura in care martorii prezenti puteau fi subiectivi fata de una sau cealalta dintre parti.
40. Instanta s-a exprimat dupa cum urmeaza:

„Chiar daca reiese din audierile martorilor si din ancheta sociala ca exista o afectiune puternica intre bunici si copil, avand in vedere practica judiciara in domeniu, acest element nu este suficient pentru ca un parinte sa fie lipsit de dreptul sau de crestere si educare a copilului sau [...].

In temeiul art. 98 alin. (2) C. fam., daca unul dintre parinti moare, celalalt parinte exercita drepturile parintesti.

Reclamantul nu a fost decazut din drepturile parintesti si elementele de la dosar nu permit constatarea existentei unor motive solide pentru a nu-i incredinta custodia minorei, in masura in care nu s-a stabilit ca detinerea custodiei copilului de catre tata are consecinte grave asupra bunei dezvoltari fizice si asupra educatiei sale, reclamantul fiind o persoana respectabila, care s-a casatorit cu martorul B.I. in cursul procedurii, si care are un loc de munca stabil, bine remunerat si se ingrijeste de fiica sa.”

La 19 aprilie 2002, hotararea a ramas definitiva prin neapelare.

4. 
   Noua cerere de ordonanta presedintiala a reclamantului pentru inapoierea copilului
   

41. La 8 aprilie 2002, reclamantul a sesizat Judecatoria Sighetu Marmatiei cu o noua cerere de ordonanta presedintiala indreptata impotriva bunicilor pentru a obtine inapoierea imediata a copilului. Prin decizia din 22 mai 2002, instanta a declarat cererea inadmisibila, pe motiv ca, in speta, nu a fost indeplinita conditia de urgenta, din cauza ca copilul a inceput cursurile scolii primare.

5. 
   Plangerea penala impotriva bunicilor
   

42. Reclamantul le-a solicitat in repetate randuri bunicilor sa execute ordonanta presedintiala din 1 martie 2001, dar acestia din urma s-au opus.
43. La 8 martie 2001, reclamatul a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Sighetu Marmatiei cu o plangere penala impotriva bunicilor pentru nerespectarea unei hotarari judecatoresti, si anume ordonanta presedintiala din 1 martie 2001. La o data neprecizata, parchetul a pronuntat incetarea urmaririi penale in favoarea bunicilor, aplicandu-le o sanctiune administrativa. Prin hotararea din 19 ianuarie 2002, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Cluj a confirmat incetarea urmaririi penale, pe motiv ca copilul a refuzat sa isi paraseasca bunicii si ca, in orice caz, actiunea reclamantului privind inapoierea copilului a fost respinsa de instantele nationale la 23 octombrie 2001 (a se vedea supra, pct. 29).

6. 
   Actiunea bunicilor in decaderea reclamantului din drepturile sale parintesti
   

44. In 2004, bunicii au sesizat instantele nationale cu o actiune in decaderea reclamantului din drepturile sale parintesti Reclamantul a introdus o cerere reconventionala, solicitand inapoierea imediata a copilului, invocand faptul ca era in imposibilitatea de a-si exercita drepturile parintesti, si, mai ales, drepturile sale de crestere si educare a copilului intr-un climat familial. Acesta a subliniat ca avea dreptul sa isi creasca copilul in cadrul noii sale familii, tinand seama de faptul ca beneficia de un cadru propice acestui scop si a insistat asupra faptului ca nu si-a revazut copilul de mai multi ani.
45. Prin incheierea din 26 noiembrie 2004, judecatoria a luat act de renuntarea bunicilor. Recursul reclamantului impotriva acestei hotarari a fost admis prin hotararea din 17 noiembrie 2005, care trimitea cauza Tribunalului Botosani.
46. La 28 februarie 2006, tribunalul a solicitat DJPDC Botosani un aviz privind situatia reclamantului. Cu ocazia sedintei din 10 martie 2006, DJPDC Botosani a informat instanta ca ii era imposibil sa efectueze verificarile solicitate de lege, pe motiv ca, chiar daca domiciliul legal al copilului era cu tatal sau, acesta locuia de fapt cu bunicii sai intr-un alt judet. Aceasta a subliniat faptul ca reclamantul se afla in imposibilitatea de a-si exercita drepturile parintesti si ca bunicii refuzau cu rea-credinta colaborarea cu institutia, pentru a asigura contacte intre copil si tatal sau.
47. Prin hotararea din 11 aprilie 2006, tribunalul a respins actiunea bunicilor, pe motiv ca nu aveau calitate procesuala. In ceea ce priveste cererea reconventionala, instanta si-a declinat competenta in favoarea Judecatoriei Botosani.
48. Aceasta instanta a stabilit o comisie rogatorie pentru interogarea lui D. de catre Judecatoria Sighetu Marmatiei. La 11 octombrie 2006, D. a declarat ca doreste sa locuiasca in continuare cu bunicii sai.
49. Prin hotararea din 26 octombrie 2006, judecatoria a respins actiunea reclamantului. Citand art. 103 C. fam., instanta s-a exprimat dupa cum urmeaza:

„Chiar daca, atat reclamantul, cat si paratii, au un comportament social normal, iar afectiunea lor pentru minora este reala, criteriul interesului superior al copilului impune ca fiica sa locuiasca in continuare cu bunicii materni. De altfel, scrisorile pe care aceasta le-a trimis instantei si in care solicita sa locuiasca in continuare cu bunicii sai, pentru care nutrea o profunda afectiune, se incadreaza in aceeasi directie.

Toate probele conduc la concluzia ca minora este crescuta in conditii optime de bunicii sai, afectiunea acestora fiind cu atat mai mare avand in vedere situatia speciala in care se afla, si anume de a avea grija de unicul copil al fiicei lor decedate. Trebuie sa se concluzioneze ca, cel putin pentru moment, este in interesul copilului sa ramana in mediul familial, social si scolar in care a trait in ultimii ani, mediu care ii era favorabil.”

50. Reclamantul a declarat apel impotriva acestei hotarari. Citand art. 97 alin. (1) si art. 98 alin. (2) C. fam., acesta a subliniat ca drepturile copiilor trebuiau garantate de parintii sai si ca acesta trebuia sa isi exercite singur drepturile parintesti. Prin hotararea din 7 mai 2007, Tribunalul Botosani a respins apelul acestuia, pe motiv ca copilul a inceput sa locuiasca cu bunicii sai cu acordul reclamantului si ca persoana nu era vinovata de faptul ca, cu timpul, s-a creat o puternica afectiune intre copil si bunicii sai. Examinand cauza din perspectiva dispozitiilor relevante din Codul familiei si din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, tribunalul a considerat ca, chiar daca reclamantul se poate ocupa de copil, trebuie ca interesul superior al copilului sa primeze si, in special, vointa sa. In sfarsit, tribunalul a retinut faptul ca o ruptura brutala a raporturilor dintre copil si bunicii sai poate avea „consecinte dezastruoase asupra psihicului copilului”.
51. Prin hotararea definitiva din 19 septembrie 2007, Curtea de Apel Suceava a respins recursul reclamantului.

7. 
   Actiunea bunicii impotriva reclamantului in vederea platii unei pensii alimentare
   

52. In 2007, bunica lui D. a sesizat Judecatoria Sighetu Marmatiei cu o actiune impotriva reclamantului, solicitand plata unei pensii alimentare pentru copil.
53.  Prin hotararea din 11 aprilie 2007, instanta a admis actiunea si a obligat reclamantul la plata sumei de 190 lei romanesti (RON) pe luna. La 17 aprilie 2007, jumatate din salariul reclamantului a fost poprit pentru a asigura plata pensiei alimentare lunare pana la noi dispozitii. Prin hotararea definitiva din 21 noiembrie 2007, tribunalul a respins recursul reclamantului impotriva hotararii citate anterior ca neintemeiat.

II. Dreptul
si
practica interne relevante

54. Dispozitiile relevante ale Codului familiei sunt redactate dupa cum urmeaza:

Art. 97 alin. (2).

„Ei exercita drepturile parintesti numai in interesul copiilor.”

Art. 98

„Masurile privitoare la persoana si bunurile copiilor se iau de catre parinti, de comun acord.

Daca unul dintre parinti este mort [...], celalalt parinte exercita singur drepturile parintesti.”

Art. 100 alin. (1) si (3)

„Copilul minor locuieste la parintii sai [...].

In caz de neintelegere intre parinti, instanta judecatoreasca, ascultand autoritatea tutelara, precum si pe copil, daca acesta a implinit varsta de 10 ani, va decide, tinand seama de interesele copilului.”

Art. 103

„Parintii au dreptul sa ceara inapoierea copilului de la orice persoana care il tine fara drept.

Instanta judecatoreasca va respinge cererea, daca inapoierea este contrara intereselor copilului. Acesta va fi ascultat, daca a implinit varsta de 10 ani.”

Art. 108

„Autoritatea tutelara este obligata sa exercite un control efectiv si continuu asupra felului in care parintii isi indeplinesc indatoririle privitoare la persoana si bunurile copilului.

Delegatii autoritatii tutelare au dreptul sa viziteze copiii la locuinta lor si sa se informeze pe orice cale despre felul cum acestia sunt ingrijiti, in ceea ce priveste sanatatea si dezvoltarea lor fizica, educarea [...]; la nevoie, ei vor da indrumarile necesare.”

55. Autoritatea tutelara poate fi asistata in activitate de colective de sustinere. Aceste colective sunt alcatuite din deputati, profesori, juristi, responsabili ai Crucii Rosii, etc. Colectivele de sustinere nu au putere de decizie, aceasta apartinandu-i autoritatii tutelare;

acestia analizeaza doar terenul de aplicare a dispozitiilor legale in materie sau anumite aspecte ale problemelor cu care se confrunta autoritatea tutelara (I. Filipescu,
Tratat de dreptul familiei,
ed. a 5-a, 2000, p. 536). In cazul in care copilul nu locuieste la domiciliul sau, autoritatea tutelara competenta este cea de la resedinta sa.

56. Directiile judetene pentru protectia drepturilor copiilor sunt institutii publice la nivel judetean, cu personalitate juridica, sub autoritatea consiliului judetean. Rolul acestor institutii este de a le asigura copiilor in dificultate protectia si asistenta necesare pentru a beneficia de drepturile lor si de a le oferi sustinere si consiliere pentru a preveni situatiile care pun in pericol siguranta si dezvoltarea copilului.
57. In decizia nr. 2435 din 1 noiembrie 1984, Curtea Suprema de Justitie, sesizata cu o cerere formulata de bunici in vederea acordarii custodiei unui copil in urma divortului parintilor, s-a pronuntat dupa cum urmeaza:

„In temeiul art. 42 din Codul familiei, in caz de divort, copiii minori sunt incredintati unuia dintre parinti si, doar in mod exceptional, unui tert, in cazul in care incredintarea minorului unuia dintre parinti ii afecteaza interesele.

Simpla afectiune care exista intre minor si bunicii sai nu este suficienta pentru a-i acorda custodia acestuia din urma si pentru a-i priva pe parinti de obligatia lor legala de educare si crestere directa a copilului, chiar daca parintii au fost de acord ca copilul sa fie ingrijit de bunici. Acordul exprimat de parinti nu obliga instanta, care trebuie sa se pronunte tinand seama de interesele copilului.”

58. Dispozitiile Codului de procedura civila, in vigoare la momentul faptelor, referitoare la executarea unei hotarari judecatoresti, precum si modificarile ulterioare sunt descrise in hotararea
    Lafargue impotriva Romaniei,
    (nr. 37284/02, pct. 68, 13 iulie 2006). Art. 581 C. proc. civ., care este, de asemenea, relevant in speta, este formulat dupa cum urmeaza:

„Instanta va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari [...]

Ordonanta este vremelnica si executorie. Instanta va putea hotari ca executarea sa se faca fara somatie sau fara trecerea unui termen.”

59. Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului a fost publicata in Monitorul Oficial la 23 iunie 2004. Potrivit art. 14 si art. 16 din aceasta lege, chiar daca este separat de parintii sai, copilul are dreptul la un contact direct cu acestia din urma si cu familia sa. Pentru a asigura relatiile personale intre copil si parinte, legea prevede intalniri cu parintele si vizite la domiciliul acestuia din urma, vizite prelungite, corespondenta, precum si transmiterea de informatii copilului despre parinte (art. 15).
60. Conform art. 33 din aceasta lege, copilul nu poate fi separat de parintii sai sau de unul dintre ei, impotriva vointei acestora, cu exceptia cazurilor expres si limitativ prevazute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare si numai daca acest lucru este impus de interesul superior al copilului. Orice separare a copilului de parintii sai trebuie precedata de punerea in aplicare a planului de servicii pentru informarea si consilierea parintilor, o terapie sau o mediere, al carei scop il reprezinta prevenirea separarii copilului de parintii sai (art. 34 si 35). Daca, dupa acordarea serviciilor prevazute de acest plan, se constata ca nu este posibila mentinerea copilului langa parintii sai, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului poate solicita luarea unei „masuri de protectie speciala” in favoarea copilului [art. 35 alin. (5)].
61. Conform art. 39 din lege, orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea parintilor sai, are dreptul la protectie alternativa, precum tutela, masurile de protectie speciala prevazute de aceasta lege sau adoptia. Masurile de protectie speciala sunt plasamentul, plasamentul in regim de urgenta si supravegherea specializata. Parintii pot contesta in justitie masurile de protectie speciala.

In drept,

1. Cu
   privire la obiectul litigiului

62. Invocand art. 8 din conventie, reclamantul pretinde ca autoritatile romane nu au luat masurile corespunzatoare pentru a asigura unitatea familiala prin incredintarea imediata a lui D. si exercitarea drepturilor sale parintesti. In temeiul art. 6 § 1 din conventie, acesta se plange de rezultatul si inechitatea procedurii finalizate prin hotararea din 20 iunie 2003 si de neexecutarea hotararii din 1 martie 2001 a Judecatoriei Sighetu Marmatiei.
63. Astfel cum a fost formulat de reclamant si in circumstantele spetei, acest capat de cerere impune o examinare doar in baza art. 8 din conventie. Pronuntandu-se cu privire la problema principala ridicata in ceea ce priveste dreptul la respectarea vietii private si de familie, Curtea considera ca nu se impune o examinare separata a celorlalte capete de cerere formulate in raport cu art. 6 din conventie
    (Kamil Uzun impotriva Turciei,
    nr. 37410/97, pct. 64, 10 mai 2007).

2. Cu
   privire la pretinsa incalcare a art. 8 din conventie

64. Reclamantul invoca art. 8 din conventie, formulat dupa cum urmeaza:

„1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirii faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.”

1. 
   Cu privire la admisibilitate
   

65. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

2. 
   Cu privire la fond
   

1. Argumentele partilor

1. 
   Reclamantul
   

66. Reclamantul considera ca autoritatile nationale nu au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea vietii sale de familie. Subliniaza ca este titularul drepturilor parintesti si ca detine custodia copilului fara a putea, cu toate acestea, sa-si exercite acest drepturi in mod efectiv. Acesta considera ca bunicii retin copilul fara drept si ca il manipuleaza, influentandu-l in ceea ce priveste alegerea sa de a locui sau nu cu tatal sau.
67. Reclamantul invoca faptul ca, prin neluarea masurilor necesare pentru a asigura executarea imediata a ordonantei presedintiale din 1 martie 2001 prin care se dispunea incredintarea lui D., autoritatile nationale au adus o grava atingere drepturilor sale parintesti. Acesta subliniaza lipsa de relevanta a motivelor retinute de instantele nationale pentru a refuza sa dispuna inapoierea copilului. De asemenea, el denunta durata procedurii de pronuntare cu privire la fondul cererii sale de inapoiere a copilului care, dupa parerea sa, a fost anormal de lunga, tinand seama de obiectul litigiului si considera ca instantele nationale si-au bazat hotararile pe probe care nu erau conforme cu realitatea. Mai noteaza ca timpul scurs din cauza lipsei de diligenta a autoritatilor l-a pus in fata faptului implinit si ca, in prezent, crescut de mai multi ani sub influenta bunicilor, copilul refuza orice contact cu el.
68. Reclamantul evidentiaza ca urgenta unei masuri care vizeaza obtinerea incredintarii unui copil se apreciaza in raport cu calitatea tertului care retine copilul. Astfel, autoritatile trebuie sa actioneze cu o si mai mare diligenta atunci cand copilul este retinut de un tert si nu de celalalt parinte.

2. 
   Guvernul
   

69. Guvernul subliniaza ca procedura de ordonanta presedintiala este o procedura speciala si exceptionala prin care instantele sesizate nu examineaza fondul cauzei, ci dispun masuri cu caracter provizoriu pentru cazul in care sunt indeplinite conditiile de urgenta. Acesta constata ca, in speta, ordonanta presedintiala din 1 martie 2001 dispunea o masura provizorie valabila pana la momentul in care instantele nationale se pronuntau cu privire la fondul cauzei. Prin urmare, conform acestuia, perioada care poate fi considerata pentru dezbaterea neexecutarii ordonantei citate anterior se incheie la 8 iunie 2001, data la care instantele nationale au respins fondul cererii reclamantului care viza obtinerea inapoierii copilului.
70. De asemenea, Guvernul invoca faptul ca, in temeiul dispozitiilor legale interne, principalul criteriu care trebuie luat in considerare in cadrul masurilor adoptate pentru protectia minorilor il reprezinta interesul superior al copilului. Acesta subliniaza ca orice modificare a situatiei concrete a copilului poate duce la modificarea masurilor luate in interesul sau. De asemenea, acesta invoca faptul ca legislatia si jurisprudenta franceze si engleze acordau bunicilor un rol important, atenuand astfel „exclusivitatea” puterii parintesti.
71. Guvernul noteaza ca neexecutarea ordonantei presedintiale din 1 martie 2001 si hotararea Curtii Supreme de Justitie din 20 iunie 2003 pot constitui o ingerinta in dreptul reclamantului la respectarea vietii sale de familie. Totusi, aceasta ingerinta este prevazuta de lege, si anume de art. 581 C. proc. civ., care reglementeaza cererile de ordonanta presedintiala, si de art. 103 C. fam. Ingerinta viza un scop legitim, si anume interesul superior al copilului de a ramane cu bunicii sai, de care era foarte atasat si care ii ofereau conditii materiale, morale si educative corespunzatoare.
72. In ceea ce priveste proportionalitatea ingerintei, Guvernul noteaza ca reclamantul a beneficiat de o singura hotarare in favoarea sa, prin care se dispunea incredintarea lui

4. , in timp ce bunicii dispuneau de trei hotarari favorabile. Acesta subliniaza faptul ca Curtea Suprema de Justitie a considerat ca interesul superior al lui D. era sa locuiasca impreuna cu bunicii sai, unde beneficia de conditii optime pentru dezvoltarea sa. De altfel, acesta remarca faptul ca reclamantul avea uneori un comportament violent fata de bunici si fata de copil, astfel cum reiese dintr-un raport de expertiza realizat de DJPDC Maramures (a se vedea supra, pct. 30).

2. Motivarea Curtii

73. In primul rand, Curtea subliniaza ca, in esenta, legatura dintre reclamant si copilul sau minor intra sub incidenta vietii de familie in sensul art. 8 din conventie (a se vedea, in special, hotararile
    Keegan impotriva Irlandei,
    26 mai 1994, p. 17-18, pct. 44, seria A nr. 290,
    Hokkanen impotriva Finlandei,
    hotararea din 23 septembrie 1994, seria A nr. 299-A, p. 19-20, pct. 54-55 si
    Gnahore impotriva Frantei,
    nr. 40031/98, pct. 49, CEDO 2000-IX). De altfel, ea evidentiaza ca nu exista controverse cu privire la acest punct. Prin urmare, trebuie sa stabileasca daca, avand in vedere principiile care rezulta din jurisprudenta sa (a se vedea, de exemplu,
    Elsholz impotriva Germaniei
    [GC], nr. 25735/94, pct. 43, CEDO 2000-VHI,
    Ignaccolo-Zenide impotriva Romaniei,
    nr. 31679/96, pct. 94, CEDO 2000-I, si
    Iglesias GilsiA.U.I. impotriva Spaniei,
    nr. 56673/00, pct. 49, CEDO 2003-V), circumstantele denuntate de reclamant evidentiaza o incalcare a dreptului sau la respectarea vietii sale de familie.

1. 
   Existenta unei ingerinte
   

74. Curtea noteaza ca reclamantul se plange de imposibilitatea de a obtine inapoierea copilului si de a-si exercita drepturile parintesti fata de D. Curtea considera ca sunt in joc atat obligatiile „pozitive”, cat si „negative” ale autoritatilor nationale, dar ca nu este necesar sa se insiste asupra acestei distinctii, care nu se preteaza in orice caz unei definitii precise si ale carei principii aplicabile sunt comparabile in mare masura (
    Iglesias GilsiA.U.I.,
    citata anterior, pct. 48 si
    Bianchi impotriva ELvetiei,
    nr. 7548/04, pct. 88, 22 iunie 2006). Hotararile si ansamblul procedurilor denuntate in urma refuzului bunicilor de a inapoia copilul reprezinta o „ingerinta” in sensul art. 8 § 2 din conventie, in masura in care acestea il impiedica pe reclamant sa beneficieze de exercitarea autoritatii sale parintesti si de dreptul de a-si pastra fiica (a se vedea
    Schmidt impotriva Frantei,
    nr. 35109/02, pct. 58, 26 iulie 2007).

2. 
   Cu privire la justificarea ingerintei
   

1. „Prevazuta de lege" si „scop legitim"

75. In speta, Curtea evidentiaza faptul ca hotararea in litigiu din 20 iunie 2003 a Curtii Supreme de Justitie se intemeia pe art. 103 C. fam., conform caruia instanta putea sa nu dispuna inapoierea unui copil la persoanele care exercita autoritatea parentala invocand interesul superior al copilului.
76. Fara a insista asupra „calitatii” acestei legi (a se vedea
    Kruslin impotriva Frantei,
    24 aprilie 1990, pct. 27, seria A nr. 176-A), Curtea ia totusi act de faptul ca art. 103

3. fam. confera instantelor nationale o putere de apreciere al carei domeniu de aplicare si mod de exercitare nu sunt precizate cu suficienta claritate si precizie, tinand seama de scopul legitim al masurii. Daca este incontestabil faptul ca notiunea de interes superior al copilului este foarte complexa, este la fel de adevarat faptul ca acest articol nu prevede, la momentul luarii unei astfel de masuri, garantii pentru protejarea drepturilor principalelor parti in cauza, si anume parintii copilului, impotriva arbitrarului
   (a contrario, Schmidt,
   citata anterior, pct. 64-65).

77. Cu toate acestea, Curtea reaminteste ca s-a pronuntat deja ca circumstantele care pot dicta incredintarea unui copil sau care pot duce la executarea unor astfel de hotarari, sunt atat de diverse incat nu poate fi formulata o lege care sa prevada toate eventualitatile
    [Olsson impotriva Suediei (nr. 1),
    24 martie 1988, pct. 62, seria A nr. 130]. In consecinta, aceasta pleaca de la principiul conform caruia ingerinta in cauza era „prevazuta de lege”. Totusi, marja de apreciere a autoritatilor interne si, singular, a instantelor judecatoresti in interpretarea si aplicarea legii este luata in considerare in examinarea conformitatii masurii in litigiu cu exigentele justului echilibru.
78. De altfel, reiese clar din continutul art. 103, citat anterior, precum si din motivele retinute de instantele nationale, ca aplicarea sa in speta avea ca obiectiv protejarea intereselor lui D. Astfel, masura in litigiu urmarea un scop legitim avand in vedere art. 8 § 2, si anume protectia drepturilor si libertatilor celorlalti.

2. Caracterul necesar al ingerintei intr-o societate democratica

79. Pentru a aprecia „caracterul necesar” al masurii in litigiu „intr-o societate democratica”, Curtea va examina, avand in vedere intreaga cauza, daca justul echilibru
    care trebuie sa existe intre interesele concurente prezente, cele ale copilului, ale tatalui si, in circumstantele cauzei, cele ale bunicilor, tinand seama de respectarea ordinii publice, a fost pastrat in limitele marjei de apreciere de care se bucura statele in domeniu
    (
    Maumousseau si Washington impotriva Frantei
    ,
    nr. 39388/05, pct. 62, CEDO 2007-...). Scopul acesteia nu este de a inlocui autoritatile interne pentru a reglementa chestiunile legate de custodie, dar trebuie sa aprecieze din perspectiva conventiei hotararile pe care acestea le-au pronuntat in exercitarea puterii lor de apreciere (
    Hokkanen,
    
    citata anterior pct. 55, si
    Elsholz
    
    citata anterior, pct. 48).
80. Daca Curtea recunoaste ca autoritatile nationale beneficiaza de o mare libertate de apreciere in special a necesitatii incredintarii unui copil unei persoane, alta decat parintii sai, aceasta trebuie sa exercite un control mai riguros asupra restrictiilor suplimentare. Aceste restrictii suplimentare presupun riscul distrugerii relatiilor familiale intre parinti si copil [
    Gnahore
    
    citata anterior, pct. 54, si
    Sahin impotriva Germaniei
    
    (GC), nr. 30943/96, pct. 65, CEDO 2003-V
    m
    ]. Astfel de masuri trebuie sa se bazeze pe considerente inspirate de interesul copilului si care sa aiba suficienta greutate si soliditate
    [
    Scozzari si Giunta impotriva Italiei
    
    (GC), nr. 39221/98 si 41963/98, pct. 148, CEDO 2000-VIII si
    CouillardMaugery impotriva Frantei
    ,
    nr. 64796/01, pct. 242, 1 iulie 2004].
81. Curtea reaminteste ca, in cauze de acest tip, interesul copiilor trebuie sa primeze in raport cu oricare alte considerente. Totusi, Curtea subliniaza ca acest interes prezinta un dublu aspect
    (
    Gnahore
    
    citata anterior, pct. 59): pe de o parte, de a garanta copiilor o evolutie intr-un mediu sanatos; pe de alta parte, de a mentine legaturile cu familia sa, cu exceptia cazului in care aceasta s-a dovedit extrem de nedemna de acest lucru, deoarece ruperea acestei legaturi are ca rezultat dezradacinarea copilului
    (
    Maumousseau si Washington
    
    citata anterior, pct. 67). Rezulta ca interesul copilului dispune ca doar niste circumstante cu totul exceptionale sa poata conduce la o ruptura a unei parti a legaturii familiale si ca toate incercarile sa fie facute pentru mentinerea relatiilor personale si, daca este cazul, la un moment dat, pentru „reconstituirea” familiei
    (
    Schmidt
    
    citata anterior, pct. 84).
82. In primul rand, Curtea va examina motivele prezentate de instantele nationale pentru a justifica hotararea de a o incredinta pe D. bunicilor si, intr-o a doua etapa, daca autoritatile nationale au manifestat vreun interes in a mentine o legatura parinteasca intre D. si tatal sau.

a) Cu privire la motivele hotararilor instantelor nationale care refuzau inapoierea copilului

83. Curtea observa ca, astfel cum reiese din dosar, inainte de aparitia litigiului, incredintand copilul bunicilor pe perioada vacantelor, reclamantul a avut un comportament normal si care putea fi considerat in interesul copilului, in scopul consolidarii legaturii familiale intre fiica sa si parintii mamei sale decedate. De asemenea, aceasta ia act de faptul ca, daca deplasarea lui D. la domiciliul bunicilor s-a facut cu acordul reclamantului, neinapoierea sa pana la 23 octombrie 2001, perioada in care reclamantul isi exercita
    drepturile parintesti, poate avea un caracter ilicit, cu atat mai mult cu cat o ordonanta presedintiala dispunea inapoierea sa imediata langa tatal sau.
84. Curtea constata ca, in speta, instantele nationale au pronuntat solutii contradictorii in ceea ce priveste faptul daca reclamantul si-a dat acordul ca D. sa ramana sa locuiasca impreuna cu bunicii sai pe o perioada nedeterminata (a se vedea supra, pct. 13, 36 si 40). Cu toate acestea, afirmatia reclamantului conform careia acesta a fost de acord doar ca

4. sa isi petreaca vacantele la bunici este confirmata de atitudinea sa. De fapt, acesta a initiat demersuri pentru a obtine inapoierea lui D. imediat dupa ce bunicii l-au informat cu privire la refuzul acestora de a o inapoia. De altfel, in ceea ce priveste acest punct, Curtea evidentiaza ca, daca copilul le-a fost incredintat bunicilor pentru o perioada nedeterminata, acestia nu ar fi avut nevoie sa faca acest demers. Prin urmare, Curtea considera ca prezenta cauza este diferita de cauzele
   Hokkanen,
   citata anterior, si
   Nanning impotriva Germaniei,
   (nr. 39741/02, pct. 67-68, 12 iulie 2007) in care s-a stabilit ca parintii au fost de acord sa ramana sa locuiasca respectiv cu bunicii si parintii adoptivi pentru perioade foarte lungi, fara a face vreun demers pentru a obtine inapoierea acestora.

85. Cu titlu preliminar, Curtea ia act de faptul ca toate instantele nationale au fost de acord cu privire la faptul ca reclamantul ii putea oferi lui D. conditii normale de viata si ca afectiunea sa pentru copil era sincera. Totusi, pentru a refuza sa dispuna inapoierea lui D. langa reclamant, instantele nationale si-au bazat hotararile pe conditiile materiale si pe comportamentul reclamantului, pe potentialele dificultati pe care D. le-ar putea intampina in a se integra in noua sa familie si pe integrarea lui D. in mediul de viata al bunicilor, de care era profund atasata.
86. Curtea reaminteste ca faptul ca un copil poate fi primit intr-un cadru mai propice educatiei sale nu poate justifica in sine faptul ca acesta este sustras de la ingrijirile parintilor biologici
    (Wallova si Walla impotriva Republicii Cehe,
    nr. 23848/04, pct. 71, 26 octombrie 2006). In speta, reclamantul, functionar, beneficiaza de un domiciliu stabil si de conditii materiale normale, astfel cum au constatat de altfel instantele nationale. Capacitatile sale educative si afective nu au fost contestate [a
    contrario, Rampogna si Murgia impotriva Italiei
    (dec.), nr. 40753/98, 11 mai 1999 si
    M.G. si M.T.A. impotriva Italiei
    (dec.), nr. 17421/02, 28 iunie 2005].
87. In ceea ce priveste alegatia privind pretinsul comportament violent al reclamantului, Curtea ia act de faptul ca toate hotararile fac trimitere la unicul incident survenit la 28 august 2001 (a se vedea supra, pct. 17), care nu a generat o ancheta penala (a se vedea supra, pct. 18 si 40) sau specializata pentru a evalua comportamentul reclamantului. In aceasta privinta, Curtea nu poate decat sa constate ca reiese din dosar ca, in niciun stadiu al procedurii si in ciuda obiectului litigiului, instantele nationale nu au considerat necesar sa solicite un raport specializat privind starea psihologica a tatalui si a copilului, rapoartele existente intre acestia sau, tinand seama de varsta frageda a copilului, privind influentele pe care mediul in care traia le putea exercita asupra sa.
88. Curtea admite ca noile conditii de viata ale reclamantului trebuiau luate in considerate de instantele nationale. Cu toate acestea, in masura in care raportul de expertiza realizat la domiciliul reclamantului a constatat ca noua familie a reclamantului oferea conditii afective si morale normale pentru a creste un copil (a se vedea supra, pct. 35
    in fine),
    Curtea considera ca era necesara o motivatie mai convingatoare pentru a se delimita de un astfel de raport.
89. Argumentul decisiv retinut de instantele nationale pentru a respinge cererea reclamantului care viza inapoierea copilului l-a reprezentat puternicul atasament care exista intre D. si bunicii sai in ultimii ani; astfel, acestea au considerat ca era in interesul superior al lui D. sa continue sa locuiasca temporar intr-un mediu in care a trait in ultima perioada si in care s-a integrat. Un astfel de argument este explicabil tinand seama de capacitatea de adaptare a unui copil si de faptul ca D. a locuit cu bunicii de la o varsta foarte frageda. Cu toate acestea, Curtea reitereaza principiul bine stabilit in jurisprudenta sa conform caruia scopul conventiei este de a proteja drepturile nu teoretice sau iluzorii, ci concrete si efective (a se vedea,
    mutatis mutandis, Artico impotriva Italiei,
    hotarare din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, pct. 33). In aceasta perspectiva, ea considera ca respectarea efectiva a vietii de familie impune ca viitoarele relatii intre parinte si copil sa se solutioneze doar pe baza tuturor elementelor relevante si nu prin simpla scurgere a timpului [
    Ignaccolo-Zenide
    , citata anterior, pct. 102 si
    Pini si altii impotriva Romaniei,
    nr. 78028/01 si 78030/01, pct. 175, CEDO 2004-V (fragmente)].
90. Curtea considera ca, in prezenta cauza, motivele retinute de instantele nationale pentru a refuza inapoierea lui D. tatalui sau nu corespund circumstantelor „cu totul exceptionale” care pot justifica o ruptura a legaturii familiale. Totusi, aceasta este de acord ca, din cauza scurgerii timpului si a integrarii lui D. in familia bunicilor, instantele nationale au putut refuza „pentru moment”, astfel cum de altfel noteaza acestea, inapoierea copilului. Cu toate acestea, desi Curtea admite ca o schimbare a situatiei de fapt poate justifica in mod exceptional o decizie privind incredintarea copilului, aceasta trebuie sa se asigure ca schimbarile esentiale in cauza nu sunt rezultatul unei actiuni sau inactiuni a autoritatilor statului
    (Monory impotriva Romaniei si Ungariei,
    nr. 71099/01, pct. 83, 5 aprilie 2005 si,
    mutatis mutandis, Sylvester impotriva Austriei,
    nr. 36812/97 si 40104/98, pct. 59, 24 aprilie 2003) si ca autoritatile competente au pus in aplicare toate masurile pentru a mentine relatiile personale si, daca este cazul, la momentul oportun, „reconstituirea” familiei
    (Schmidt
    citata anterior, pct. 84).

P) Cu privire la masurile luate de autoritatile nationale pentru a asigura legatura familiala dintre reclamant si copilul sau

91. Curtea considera ca, in speta, trebuie sa acorde o importanta considerabila faptului ca nimeni nu contesta faptul ca reclamantul detine autoritatea parinteasca si custodia lui D. De asemenea, instantele nationale sunt de acord ca domiciliul copilului este la tatal sau. Cu toate acestea, reclamantul nu isi poate exercita drepturile parintesti.
92. In primul rand, Curtea reaminteste ca, in cauzele privind inapoierea copiilor, caracterul adecvat al unei masuri se stabileste in functie de rapiditatea punerii sale in aplicare
    [Ignaccolo-Zenide,
    citata anterior, pct. 102 si
    Pini si altii impotriva Romaniei,
    nr. 78028/01 si 78030/01, pct. 175, CEDO 2004-V (fragmente), si
    Monory,
    citata anterior, pct. 82].
93. In ceea ce priveste acest punct, trebuie sa se ia act de faptul ca, chiar daca reclamantul a introdus cererea de ordonanta presedintiala la 7 ianuarie 2001, aceasta nu a fost examinata de instante decat la 1 martie si 20 aprilie 2001, adica la aproximativ zece saptamani de la refuzul bunicilor de a inapoia copilul si de la depunerea cererii reclamantului. Curtea nu este convinsa ca un asemenea interval de timp corespunde esentei unei astfel de actiuni, care implica urgenta si al carei scop este de a proteja individul impotriva oricarui prejudiciu care poate rezulta din simpla scurgere a timpului
    (Ignaccolo-Zenide,
    citata anterior, pct. 102). Daca se solicita o diligenta deosebita din partea autoritatilor in cazul in care custodia copilului este in joc, Curtea considera ca aceasta cerinta de celeritate este cu atat mai stricta in cazul in care, precum in speta, un parinte solicita inapoierea copilului sau de catre persoana care il retine fara drept si fara acordul sau.
94. De asemenea, Curtea reaminteste ca, in ceea ce priveste punerea in aplicare a hotararilor privind inapoierea unui copil, intelegerea si cooperarea tuturor persoanelor implicate reprezinta intotdeauna un factor important
    (Ignaccolo-Zenide,
    citata anterior, pct. 94). De asemenea, in cazul in care apar dificultati, datorate in principal refuzului persoanei in grija careia se afla copilul de a se supune executarii deciziei prin care se dispunea inapoierea imediata, autoritatile competente trebuie sa ia masurile adecvate pentru a sanctiona aceasta lipsa de cooperare si daca in acest domeniu delicat nu sunt, in principiu, de dorit masuri coercitive privind copilul, nu trebuie exclusa aplicarea de sanctiuni in cazul unui comportament evident nelegal al persoanei cu care locuieste copilul
    (Maumousseau si Washington,
    citata anterior, pct. 83).95. Curtea ia act de faptul ca, in speta, incercarile reclamantului de a-i constrange pe bunici sa execute ordonanta presedintiala cu ajutorul unui executor judecatoresc si pe cale penala s-au dovedit inutile, in special din cauza atitudinii putin active a autoritatilor competente (a se vedea supra, pct. 15 si 16). De asemenea, autoritatile penale au pronuntat o hotarare definitiva la doi ani si jumatate de la depunerea plangerii de catre reclamant impotriva bunicilor care refuzau sa execute hotararea judecatoreasca definitiva (a se vedea supra, pct. 43). In plus, autoritatile specializate in protectia drepturilor copilului nu au reusit sa coopereze in mod util (a se vedea supra, pct. 31). Prin urmare, Curtea considera ca, neactionand cu diligenta, prin comportamentul lor, autoritatile nationale au favorizat integrarea lui D. in noul sau mediu si, prin urmare, au contribuit in mod decisiv la consolidarea unei situatii de fapt contrare dreptului reclamantului protejat de art. 8 din conventie.

96. De asemenea, Curtea ia act de faptul ca partile au invocat argumente similare in fata instantelor nationale in momentul actiunii care are ca obiect inapoierea copilului si al celei privind custodia lui D. Daca aceste argumente nu au fost retinute de instantele nationale pentru a-i retrage reclamantului custodia lui D., totusi, acestea nu le-au considerat suficiente pentru a dispune inapoierea copilului la tatal sau (a se vedea supra, pct. 39 si 40). In plus, instantele nationale au considerat ca afectiunea care exista intre copil si bunici nu era suficienta pentru a justifica separarea unui parinte de copilul sau (a se vedea, de asemenea, supra, pct. 40 si 57). Prin urmare, aceasta practica a instantelor nationale a afectat caracterul previzibil al actiunii reclamantului care viza inapoierea copilului de catre persoanele care il retineau fara drept.
97. De asemenea, Curtea considera ca, daca instantele nationale refuza temporar inapoierea unui copil tatalui sau, caruia nu i-au fost limitate drepturile parintesti, este la fel de adevarat ca trebuie luate masuri pentru a stabili si asigura un just echilibru intre interesul copilului si cel al parintelui care trebuie sa isi exercite drepturile parintesti. In cazul in care se stabileste existenta unei legaturi familiale si cand motivele care stau la baza refuzului de a inapoia copilul se datoreaza absentei contactelor intre partile in cauza si scurgerii timpului, in principiu, statul trebuie sa actioneze astfel incat sa permita dezvoltarea acestei legaturi (
    Keegan
    , citata anterior, p. 19, pct. 49,
    Hokkanen,
    citata anterior, p. 20, pct. 55 si
    Ignaccolo-Zenide,
    citata anterior, pct. 94). Obligatiile statului nu se limiteaza la a garanta copilului incredintarea sa in favoarea tatalui, ci includ si toate masurile pregatitoare care permit atingerea acestui rezultat (
    mutatis mutandis Kosmopoulou impotriva Greciei,
    nr. 60457/00, pct. 45, 5 februarie 2004).
98. Curtea evidentiaza ca temeiul legal pe care instantele nationale si-au intemeiat refuzul de a o inapoia pe D. reclamantului il reprezinta art. 103 C. fam. Cu toate acestea, Curtea constata ca acest articol le permite instantelor sa refuze inapoierea copilului si sa il incredinteze unei persoane care nu a avut inainte niciun drept asupra sa, fara sa prevada, in acelasi timp, o modificare a drepturilor parintilor asupra copilului. O astfel de masura poate genera situatii, precum in speta, care solutioneaza relatiile viitoare intre parinte si copil nu doar in baza unui ansamblu de elemente relevante, ci a simplei scurgeri a timpului
    (Ignaccolo-Zenide,
    citata anterior, pct. 102). Conform Curtii, o astfel de masura temporara poate fi eficienta daca este insotita de garantii si masuri prevazute de autoritati pentru a impiedica ruptura legaturii dintre copil si parintele caruia, in plus, i s-a recunoscut exercitarea drepturilor parintesti.
99. Curtea ia act de faptul ca, in actiunea sa prin care solicita inapoierea copilului, actiune finalizata prin hotararea din 20 iunie 2003, care se intemeia pe dispozitiile Codului familiei, reclamantul a invocat si imposibilitatea de a-si exercita drepturile parintesti, lipsa oricarui contact cu copilul impiedicandu-l sa participe la educarea si dezvoltarea acestuia. Instantele nationale nu au examinat deloc posibilitatea ca reclamantul sa isi exercite in mod efectiv drepturile parintesti din care nu a fost decazut.
100. Cu acest titlu, Curtea regreta faptul ca, in cursul unei perioade de timp atat de lungi, autoritatile nu s-au preocupat deloc de degradarea progresiva si chiar de ruptura relatiilor dintre D. si tatal sau, in special de lipsa unor contacte concrete si efective intre partile in cauza; astfel, in loc sa dispuna masuri in vederea mentinerii si imbunatatirii, daca este cazul, a rapoartelor intre tata si copil, instantele nationale au preferat sa lase timpul sa rezolve situatia, ceea ce a dus, avand in vedere varsta si atitudinea copilului, la riscul unei instrainari crescande si definitive intre cei doi, ceea ce nu poate fi considerat in interesul superior al copilului (a se vedea,
     Bianchi,
     citata anterior, pct. 99 si,
     mutatis mutandis, Kutzner impotriva Germaniei,
     nr. 46544/99, pct. 79, CEDO 2002-I).

Instantele nationale nu au facut decat sa confirme situatia creata din cauza lipsei de diligenta a autoritatilor de a pune in aplicare hotararile pronuntate in urma cererii de ordonanta presedintiala.

101. De asemenea, Curtea considera regretabil faptul ca, in masura in care reclamantul beneficia de exercitarea drepturilor parintesti, iar D. nu ar fi locuit cu bunicii decat temporar, copilul nu ar fi beneficiat in mod evident de sustinere psihologica pentru a mentine si imbunatati relatiile cu tatal sau, sustinere care putea face posibila inapoierea acesteia. O astfel de masura ar fi permis ca interesele reclamantului sa fie convergente cu cele ale copilului si nu in concurenta, precum in speta
     (mutatis mutandis, Pini si altii impotriva Romaniei,
     citata anterior, pct. 163
     in fine).
102. Curtea constata ca, in procedura de ordonanta presedintiala, reclamantul a solicitat, cu titlu subsidiar, dreptul de vizitare a copilului (a se vedea supra, pct. 12). Dupa aceasta procedura, se intelege ca, avand toate drepturile asupra copilului, spre deosebire de bunici, reclamantul a solicitat inapoierea imediata a lui D. si nu dreptul de vizitare. Prin urmare, Curtea considera ca, in contextul foarte special al cauzei, reclamantul nu poate fi condamnat pentru ca nu a solicitat dreptul de vizitare dupa procedura de ordonanta presedintiala. Curtea ia act de faptul ca, odata cu intrarea in vigoare a Legii nr. 272/2004 privind protectia drepturilor copilului, legislatia nationala prevede, in favoarea copilului, dreptul de a intretine contacte cu parintii sai. De asemenea, aceasta lege instituie un sistem de masuri destinat prevenirii separarii copilului de parintii sai, precum si asigurarii relatiilor intre copil si parinti in cazul in care se dispune o masura de plasament.
103. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea considera ca pasivitatea autoritatilor sta la baza rupturii relatiilor dintre copil si tatal sau. Rezulta ca nu se poate pretinde ca, in speta, dreptul la respectarea vietii de familie a reclamantului a fost protejat in mod efectiv, in ciuda aspiratiilor legitime ale acestuia din urma de a-si vedea familia reunita, astfel cum prevede art. 8 din conventie.

Prin urmare, a fost incalcata aceasta dispozitie.

III. Cu PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENTIE

104. Conform art. 41 din conventie,

„In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

1. 
   Prejudiciu
   

105. Reclamantul solicita, cu titlu de prejudiciu material, inapoierea fiicei sale, precum si, in cazul in care D. refuza sa se intoarca la el, obligarea Guvernului la plata unei penalitati cu titlu cominatoriu de 100 euro (EUR) pe zi de intarziere, pana la momentul reintregirii familiei. De asemenea, acesta solicita un miliard de euro cu titlu de prejudiciu moral suferit ca urmare a separarii de fiica sa, a neexecutarii ordonantei presedintiale si a inechitatii procedurii avand ca obiect inapoierea copilului.
106. Guvernul nu contesta faptul ca imposibilitatea reclamantului de a-si recupera fiica i-a cauzat un anumit prejudiciu moral. Totusi, acesta subliniaza faptul ca reclamantul nu a fost decazut din drepturile parintesti pe care si le poate exercita oricand, inclusiv prin solicitarea dreptului de vizitare. Acesta considera ca suma solicitata de reclamant cu titlu de prejudiciu moral este excesiva si sustine ca o eventuala constatare a incalcarii poate reprezenta, prin ea insasi, o reparatie satisfacatoare pentru prejudiciul moral pretins suferit de reclamant.
107. Curtea reaminteste ca a constatat incalcarea art. 8 din conventie. Aceasta considera ca prejudiciul material al reclamantului nu a fost dovedit. Cu toate acestea, in opinia Curtii, nu exista nicio indoiala ca, pastrand o atitudine extrem de demna, reclamantul resimte, de multa vreme, o tristete profunda din cauza incalcarii pretinse in speta. Pe de alta parte, acesta din urma a trebuit sa acorde mult timp si multe eforturi pentru a obtine exercitarea efectiva a drepturilor sale parintesti, ceea ce nu se aplica intotdeauna. In contextul cauzei si tinand seama de atitudinea actuala a lui D. care, in varsta de paisprezece ani, declara ca doreste sa locuiasca in continuare cu bunicii sai, eforturile reclamantului trebuiau sustinute de autoritatile competente, in scopul de a stabili un contact intre copil si tata. In aceasta privinta, Curtea considera ca este in interesul superior al copilului ca autoritatile nationale competente sa preia initiativa si sa isi coordoneze activitate pentru restabilirea progresiva a legaturii parintesti intre D. si reclamant.

Acesti diferiti factori nu pot fi calculati. Pronuntandu-se in echitate, in conformitate cu dispozitiile art. 41, Curtea acorda reclamantului suma de 20 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

2. 
   Cheltuieli de procedura
   

108. De asemenea, reclamantul solicita suma de 6 600 EUR pentru cheltuielile suportate in fata instantelor interne si a Curtii.
109. Guvernul nu se opune rambursarii cheltuielilor de judecata legate de procedurile care fac obiectul cererii in fata Curtii, in masura in care sunt sustinute de documente justificative, iar valoarea lor nu depaseste un anumit prag rezonabil.
110. Curtea reaminteste ca, in temeiul art. 41, plata compensatorie a cheltuielilor de judecata presupune stabilirea realitatii, necesitatii si, in plus, a caracterului rezonabil al valorilor acestora
     [.latridis impotriva Greciei
     (reparatie echitabila) (GC), nr. 31107/96, pct. 54, CEDO 2000-XI]. De asemenea, cheltuielile de judecata pot fi recuperate doar in masura in care se raporteaza la incalcarea constatata
     (Van de Hurk impotriva Tarilor de Jos,
     hotararea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 21, pct. 66). Tinand seama de

elementele aflate in posesia sa si de criteriile degajate din jurisprudenta sa, pronuntandu-se in echitate, Curtea ii acorda reclamantului 3 000 EUR pentru cheltuieli de judecata.

100. 
     Dobanzi moratorii
     

111. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, Curtea

1. Declara, in unanimitate, cererea admisibila;
2. Hotaraste, cu sase voturi la unu, ca a fost incalcat art. 8 din conventie;
3. Hotaraste, cu sase voturi la unu,

1. ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, in conformitate cu art. 44 § 2 din conventie, urmatoarele sume, care trebuie convertite in moneda nationala la rata de schimb aplicabila la data platii:

1. 20 000 EUR (douazeci mii euro), plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit, cu titlu de prejudiciu moral;
2. 3 000 EUR (trei mii euro), plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecata;

2. ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;

4. Respinge, in unanimitate, cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 26 mai 2009, in temeiul art 77 § 2 si 3 din regulament.

Santiago Quesada Josep Casadevall

Grefier Presedinte

In conformitate cu art. 45 § 2 din conventie si 74 § 2 din regulament, este anexat la prezenta hotarare un rezumat al opiniei separate a judecatorului Fura-Sandstrom.

Opinia disidenta a judecatorului Fura-Sandstrom

1. Majoritatea a stabilit incalcarea art. 8 din conventie Nu sunt de acord cu opinia majoritatii, din urmatoarele motive.
2. Punctul meu de plecare il reprezinta faptul ca instanta nationala este mai bine plasata decat instanta internationala pentru a se pronunta in cauze privind viata de familie si pentru a gasi justul echilibru intre interesele si drepturile persoanelor in cauza, in special interesul superior al copilului. Statele beneficiaza de o larga marja de apreciere in acest domeniu si acesta este un lucru bun, astfel cum am avut deja ocazia sa constat in opiniile mele disidente in cauzele
   Reigado Ramos impotriva Portugaliei
   (nr. 73229/01, 22 noiembrie 2005) si
   Kfiz impotriva Republicii Cehe
   (nr. 26634/03, 9 ianuarie 2007).
3. Admit ca circumstantele spetei sunt deosebite si ca autoritatile judecatoresti romane pot fi eventual criticate pentru ca nu au actionat mai mult si mai repede. Astfel cum evidentiaza majoritatea, autoritatile competente nu au reusit nici sa coopereze intre ele pentru protejarea drepturilor copilului (pct. 95). Oricat de regretabil este acest lucru, nu sunt convinsa ca aceasta atitudine a autoritatilor a „contribuit in mod decisiv la consolidarea unei situatii de fapt contrare dreptului reclamantului protejat de art. 8 din conventie” (pct. 95).
4. Sa recapitulam faptele. La 27 ianuarie 2001, reclamantul a fost de acord pentru ca fiica sa, in varsta de 6 ani, sa isi petreaca vacantele scolare la bunicii materni. La 4 februarie 2001, acestia l-au informat pe reclamant ca nu intentionau sa ii inapoieze fiica. In ziua urmatoare, reclamantul a depus o plangere la politie (pct. 7-9). Acesta a reprezentat punctul de inceput al unei serii de actiuni judiciare si administrative care, pana in prezent, nu i-au permis reclamantului sa isi revada fiica.
5. Totusi, nu reiese din dosar ca reclamantul a incercat si sa ajunga la o solutie amiabila cu bunicii, pe cont propriu sau cu asistenta din partea autoritatilor competente.
6. Autoritatile nationale se confrunta cu o situatie complexa si delicata. Complexitatea este demonstrata de faptul ca instantele interne au evaluat probele in mod diferit (a se vedea continutul acordului reclamantului, pct. 23) si au pronuntat hotarari uneori contradictorii (pct. 16 si 25). In plus, in momentul incercarilor de executare, a avut loc un incident violent intre bunici si reclamant, in cursul caruia fetita a suferit leziuni care au necesitat 17 zile de ingrijiri medicale (pct. 18). Consider cel putin uimitor faptul ca Parchetul Militar a pronuntat incetarea urmaririi penale in favoarea reclamantului pe motiv ca bunicii si-au retras plangerea penala, in timp ce erau in curs de examinare alegatiile privind actele de violenta comise asupra unei minore. Acest lucru accentueaza impresia de complexitate a dosarului si poate presupune si fapte care ne scapa.
   
   
   ^[100]
   
   
   la tata sau la bunici. Poate ca trebuia gasita o solutie intermediara: drept de vizitare, vizite insotite, custodie alternativa, mediere sau sustinere psihologica? Noi, instantele internationale, nu putem sti acest lucru si nu avem dreptul de a face speculatii.

8. Autoritatile nationale au audiat copilul, care a explicat ca prefera sa locuiasca cu bunicii sai (pct. 48). Instantele nationale au concluzionat ca este necesar ca interesul superior al copilului sa primeze si, in special, vointa sa (pct. 50). Acestea s-au pronuntat tinand seama de toti factorii relevanti, inclusiv de dorinta exprimata de copil. Este oare rolul nostru de a reface aceasta evaluare a faptelor si de a reanaliza interpretarea dreptului intern fara a beneficia de audierile partilor? Nu cred.
9. Nu sunt de acord cu concluzia majoritatii, conform careia „neactionand cu diligenta, prin comportamentul lor, autoritatile nationale au favorizat integrarea lui D. in noul sau mediu si, prin urmare, au contribuit
   in mod decisiv
   (s.n.) la consolidarea unei situatii de fapt contrare dreptului reclamantului protejat de art. 8 din conventie” (pct. 95). Consider ca reclamantul a contribuit el insusi la aceasta sau cel putin aceasta ipoteza nu poate fi eliminata.

Pentru toate aceste motive consider ca, in cauza, Curtea trebuia sa acorde prioritate principiului subsidiaritatii.