Procedura simplificata. Achitare inculpat in baza art.10 lit.a Cod Procedura Penala. Casare cu trimitere.

 

Cod proc. penal, art. 11 pct. 2 lit.a, art. 62, art. 320

¹

, art. 344   

 

Daca cererea inculpatului de judecare potrivit procedurii prevazute de dispozitiile art.320

¹

C.proc.pen. este respinsa, instanta trebuie sa procedeze la judecarea cauzei potrivit procedurii obisnuite, in cazul in care constata ca probele administrate in cursul urmaririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat, tocmai datorita faptului ca probele administrate in cursul urmaririi penale sunt considerate ca fiind insuficiente pentru adoptarea unei solutii, si nu sa pronunte achitarea pentru ca fapta nu exista.

Aplicarea principiului in dubio pro reo este posibila numai dupa epuizarea de catre organele judiciare a tuturor probatoriilor posibile pentru stabilirea adevarului in cauza.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Penala si pentru cauze cu minori si de familie,

Decizia  penala nr. 242 din 18 februrie 2013.

 

Prin sentinta penala nr.229 din 29 noiembrie 2012, Judecatoria Pucioasa, in baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a C.pr.pen., l-a achitat pe inculpatul IIG pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prevazuta de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.g si i Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.

In baza art.346 C.pr.pen., a respins pretentiile civile formulate de partea vatamata BI.

In baza art.192 alin.1 pct.1 lit.a C.pr.pen., a obligat partea vatamata la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, Judecatoria Pucioasa a retinut ca, prin incheierea de sedinta din data de 26.09.2012, in baza art.278

¹

alin.8 lit.c C.pr.pen., instanta a admis plangerea formulata de petentul BI impotriva Ordonantei de scoatere de sub urmarire penala si aplicare a unei sanctiuni cu caracter administrativ, din 21.05.2012, a Parchetului de pe langa Judecatoria Pucioasa, mentinuta prin Rezolutia nr.669/II/2012 din data de 30.07.2012 a Prim-procurorului al aceluiasi parchet, intimat in cauza fiind IIG, aflat in stare de detinere la Penitenciarul Ploiesti.

A dispus desfiintarea ordonantei si rezolutiei mentionate si a retinut cauza spre rejudecare, sub aspectual savarsirii de catre intimatul-inculpat a infractiunii prevazute de art.208 alin.1- art.209 alin.1 lit.g si i Cod penal.

S-a retinut in incheierea de sedinta din 26.09.2012 ca, prin plangerea impotriva solutiei procurorului si netrimiterea in judecata pe rolul Judecatoriei Pucioasa, sub nr. 1519/283/2012 din 8.08.2012, petentul-parte vatamata BI a solicitat desfiintarea Ordonantei de scoatere de sub urmarire penala si aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ din 21.05.2012 a Parchetului de pe langa Judecatoria Pucioasa in dosarul 2252/P/2011 mentinuta prin rezolutia Prim Procurorului al aceluiasi parchet din 30.07.2012, data sub nr.1669/II/2/2012 fata de intimatul-inculpat  IIG si retinerea cauzei spre judecata.

S-a mai retinut in incheierea instantei de judecata ca petentul a invederat ca actele de urmarire penala au evidentiat cu certitudine ca inculpatul, prin folosirea unei chei adevarate, a sustras din locuinta partii vatamate BI bijuterii din aur estimate la acea data la suma de 60 milioane lei vechi, rezultand de aici concluzia vinovatiei acestuia. Organele de cercetare penala au inceput urmarirea penala impotriva lui IIG, confirmata prin rezolutie de catre procuror, numai ca ulterior procurorul a analizat in mod superficial probele, iar printr-o incompleta si necorespunzatoare interpretare a acestor probe a dispus solutia de scoatere de sub urmarire penala a invinuitului si aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ.   

Analizand plangerea petentului, instanta a conchis ca, desi solutia procurorului de caz a fost de scoatere de sub urmarire penala a invinuitului, la dosarul cauzei existau suficiente probe si indicii (declaratii de martor coroborate cu sustinerile partii vatamate si chiar recunoasterea invinuitului) de natura sa justifice o solutie de trimitere in judecata.

Cu ocazia cercetarilor s-a stabilit ca, prin plangerea depusa, persoana vatamata B I a reclamat faptul ca la sfarsitul lunii martie 2002, folosind chei potrivite, IIG i-a sustras din locuinta sa din comuna V P mai multe bijuterii din aur, respectiv o bratara din aur barbateasca, un ghiul barbatesc care avea aplicata o piatra semipretioasa de culoare neagra, precum si un lantisor din aur cu pandantiv, pe care se aflau gravate initiale BI. Persoana vatamata a motivat faptul ca nu a sesizat organelor de politie savarsirea faptei la momentul respectiv deoarece initial a banuit-o pe sotia sa, insa in cursul lunii noiembrie 2011 un prieten de-al sau, care cunostea respectivele bijuterii din aur, i-a povestit ca in luna martie 2002 IIG i le-a oferit spre vanzare.

Fiind audiat, invinuitul IIG a recunoscut savarsirea faptei si a mai declarat faptul ca a vandut parte din bijuteriile sustrase din locuinta lui BI, insa detine in domiciliul sau una dintre aceste bijuterii si anume un pandativ din aur, care ar avea gravate initialele BI, pe care este de acord sa il predea organelor de politie.

La data de 1.03.2012 la sediul Politiei din Pucioasa s-a prezentat numita IAM care a predat organelor de politie pandantivul care avea gravate initialele BI, fiindu-i restituit partii vatamate.

Situatia de fapt astfel retinuta in cursul cercetarii penale a fost stabilita pe baza plangerii partii vatamate, declaratiei invinuitului, declaratiei martorei IM, declaratiei martorului TI, declaratiei martorului CNS.

Inainte de inceperea cercetarii judecatoresti, instanta de fond a adus la cunostinta inculpatului posibilitatea pe care o are ca solutionarea cauzei sa fie facuta in procedura simplificata, in masura in care recunoaste fapta, asa cum a fost descrisa in actul de sesizare si isi insuseste probele administrate in fata organelor de urmarire penala, nemaisolicitand administrarea altor probe noi.

Inculpatul, prin aparator, a aratat instantei ca intelege sa se prevaleze de dispozitiile art.320

¹

C.pr.pen., in sensul ca recunoaste fapta retinuta in sarcina lui si isi insuseste probele administrate in faza de urmarire penala.

In acest sens instanta de fond a procedat la audierea inculpatului si a admis cererea prin care a solicitat ca judecata sa aibe loc in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, apreciind cererea ca fiind intemeiata.

Partea vatamata, prin aparator, s-a constituit parte civila cu suma de 4500 lei, reprezentand prejudiciul creat si nerecuperat.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta de fond a constatat ca fapta nu exista si a dispus achitarea inculpatului in temeiul art.11 pct.2 lit.a C.pr.pen.  raportat la art.10 lit.a C.pr.pen., pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prevazuta de art.208 alin.1 -  209 alin.1 lit.g si i Cod penal.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut ca, potrivit art.200 C.pr.pen., urmarirea penala are ca obiect strangerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata.

Rezulta asadar, din economia textului sus mentionat, ca probele descoperite si stranse in cursul urmaririi penale nu pot servi drept temei de condamnare, ci ele servesc numai pentru trimiterea in judecata.

Din dispozitiile art.63 C.pr.pen. rezulta ca declaratiile inculpatului facute in cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza.

Instanta de fond a apreciat ca nu pot fi retinute ca fiind sincere declaratiile martorilor CNS, care si-a amintit dupa 10 ani cu exactitate si lux de amanunte unele aspecte care la momentul respectiv erau nesemnificative, declarand ca in data de 21.03.2002 l-a vazut pe BI fara bijuterii, si-a amintit ca bijuteriile au fost cumparate din orasul Ploiesti, de fata fiind si el, ulterior aceste bijuterii i-au fost oferite spre vanzare de catre inculpat si, desi se intalneau des la barul din comuna V P, ulterior acelei perioade nu s-a mai intalnit cu partea vatamata aproape 10 ani, iar martorul TN a declarat ca-si aminteste ca la sfarsitul lunii martie 2002, aflandu-se la barul B din Targoviste cu inculpatul, acesta a disparut aproximativ 30 minute din bar.

Instanta de fond a apreciat ca sunt dubii si in ceea ce priveste veridicitatea declaratiei partii vatamate, faptul ca a banuit-o pe sotie de furtul bijuteriilor si ca acesta a fost motivul pentru care nu a depus o plangere la organele de politie nefiind un aspect convingator pentru instanta, cu atat mai mult cu cat chiar sotia sa, pentru a inlatura orice suspiciuni, putea sa depuna o astfel de plangere.

Toti participantii la proces si-au amintit cu exactitate ca fapta a fost savarsita la sfarsitul lunii martie, pentru ca din fisa de cazier a inculpatului rezulta ca in luna aprilie acesta se afla in arest preventiv. Chiar daca in ambele faze ale procesului penal inculpatul a recunoscut savarsirea faptei, simpla recunoastere nesustinuta de probe convingatoare nu poate sta la baza unei hotarari de condamnare.

In consecinta, facand o evaluare a intregului material probatoriu administrat in cauza, instanta de fond a constatat ca prezumtia de vinovatie (!) nu a putut fi inlaturata, dubiile nu au putut fi inlaturate, persistand o stare de incertitudine cu privire la existenta faptei, si a apreciat ca in cauza opereaza principiul in dubio pro reo, in baza caruia a dispus achitarea inculpatului.

In baza art.346 C.pr.pen., instanta de fond a respins pretentiile civile formulate de partea vatamata BI.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs partea vatamata BI, aratand, in esenta, ca hotararea primei instante este in totalitate nelegala, intrucat in situatia aplicarii dispozitiilor procedurii simplificate in mod imperativ instanta de judecata pronunta o sentinta de condamnare a inculpatului, singura exceptie legala fiind aceea a aplicarii prevederilor art.10 lit.b

¹

C.pr.pen.

De asemenea, atunci cand in urma examinarii probatoriului se constata ca nu sunt suficiente probe pentru condamnarea inculpatului, trebuie sa se procedeze la efectuarea cercetarii judecatoresti conform procedurii comune si sa se respinga cererea de aplicare a disp. art.320

¹

C.pr.pen., in cauza fiind incident cazul de casare prev. de art.385

⁹

pct.18 C.pr.pen., prima instanta facand o eroare grava de fapt, care a avut drept consecinta pronuntarea unei gresite hotarari de achitare a inculpatului.

Declaratiile martorilor CNS si TN au fost apreciate ca fiind nesincere, desi ambii au aratat care este motivul pentru care au putut prezenta faptele, primul precizand ca la acea data a fost ziua sa de nastere.

Se impunea a se fi avut in vedere si starea de recidiva a inculpatului, care a mai fost condamnat de trei ori pentru fapte de aceeasi natura, iar in prezent se afla in stare de detinere pentru trafic de droguri.

Curtea, examinand hotararea recurata in raport de actele si lucrarile dosarului, de criticile invocate de recurent, dar si din oficiu sub toate aspectele potrivit dispozitiilor art.385

⁶

alin.3 C.pr.pen., a constatat ca recursul declarat este fondat pentru urmatoarele considerente:

Astfel, Curtea a retinut ca, prin incheierea de sedinta din data de 26.09.2012, in baza art.278

¹

alin.8 lit.c C.pr.pen., Judecatoria Pucioasa a admis plangerea formulata de petentul BI impotriva ordonantei de scoatere de sub urmarire penala si aplicare a unei sanctiuni cu caracter administrativ din 21.05.2012 a Parchetului de pe langa Judecatoria Pucioasa, mentinuta prin rezolutia nr.669/II/2012 din data de 30.07.2012 a Prim-procurorului aceluiasi parchet, intimat in cauza fiind IIG.

A dispus desfiintarea ordonantei si a rezolutiei si a retinut cauza spre judecare, sub aspectul savarsirii de catre intimatul inculpat a infractiunii prevazute de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.g si i Cod penal.

A fost fixat termen de judecata la data de 08.10.2012.

La data de 21.11.2012, instanta de fond a adus la cunostinta inculpatului posibilitatea de a cere ca solutionarea cauzei sa fie facuta in procedura simplificata, in masura in care recunoaste fapta, asa cum a fost descrisa in actul de sesizare, si isi insuseste probele administrate in fata organelor de urmarire penala.

In declaratia data la acel termen de judecata, inculpatul a aratat ca este de acord ca solutionarea cauzei sa fie facuta in procedura simplificata prevazuta de dispozitiile art.320

¹

C.pr.pen., intrucat recunoaste fapta retinuta in sarcina sa, isi insuseste probele administrate in faza de urmarire penala si este de acord sa o despagubeasca pe partea vatamata cu suma de 4500 lei, reprezentand prejudiciul creat si neacoperit.

Curtea a mai retinut ca, desi in motivarea sentintei atacate se arata ca instanta de fond a admis cererea prin care s-a solicitat ca judecata sa aibe loc in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, din cuprinsul incheierii de sedinta de la termenul din 21.11.2012, data la care instanta de fond a amanat pronuntarea la data de 28.11.2012 si apoi la data de 29.11.2012, nu rezulta ca prima instanta s-a pronuntat in vreun fel cu privire la cererea inculpatului.

Presupunand ca cererea inculpatului a fost admisa, asa cum prima instanta a retinut in motivarea sentintei atacate, solutia de achitare a acestuia, fara a mai proceda la administrarea de probe, este nelegala, avand in vedere dispozitiile art.320

¹

alin.4, 6, 7 si 8 C.proc.pen.

Astfel, din coroborarea acestor texte legale rezulta ca, atunci cand instanta de judecata constata ca probele administrate in cursul urmaririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat, respinge cererea si continua judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun. Judecarea potrivit acestei ultime se face tocmai datorita faptului ca probele administrate in cursul urmaririi penale sunt insuficiente pentru adoptarea unei solutii.

Aceasta interpretare se impune cu atat mai mult cu cat alin.6 al art.320

¹

C.proc.pen. face trimitere, printre altele, si la art.344 C.pr.pen., care se refera la situatia in care instanta de judecata are nelamuriri in cursul deliberarii.

Retinerea de catre instanta de fond a aplicarii principiului
in dubio pro reo
este eronata, acest principiu gasindu-si aplicarea numai dupa epuizarea de catre organele judiciare a tuturor probatoriilor posibile.

Prin urmare, nu orice indoiala superficiala ori nemotivata a unui judecator poate fi interpretata in favoarea inculpatului, ci numai acea indoiala rezultata dintr-un probatoriu complet si adecvat efectuat in cauza, dispozitia legala nefiind o ingaduinta a legii pentru a scuti de eforturi probatorii organul judiciar pentru aflarea adevarului intr-o speta determinata. Acest principiu este un remediu procesual numai atunci cand s-au epuizat toate mijloacele pentru stabilirea adevarului.

De asemenea, potrivit dispozitiilor art.62 C.proc.pen., organele judiciare sunt obligate sa lamureasca o cauza sub toate aspectele pe baza de probe, iar potrivit dispozitiilor art.4 din acelasi cod, aceste organe sunt obligate sa aiba rol activ in desfasurarea procesului penal.

Fata de aceste considerente, in baza art.385

¹⁵

pct.2 lit.c Cod procedura penala, Curtea a admis recursul declarat de partea vatamata BI impotriva sentintei penale nr.229/29.11.2012 pronuntata de Judecatoria Pucioasa, pe care o casat-o si a trimis cauza pentru solutionare legala la instanta de fond, potrivit considerentelor de mai sus.

In baza art.192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au ramas in sarcina acestuia, iar onorariul aparatorului din oficiu pentru inculpat, in cuantum de 200 lei, s-a avansat din fondurile Ministerului Justitiei in contul Baroului Prahova.

 

(Judecator Lucian Craciunoiu)