Inadmisibilitatea apelului declarat impotriva unei decizii pronuntate de tribunal in apel dupa data de 01.02.2014, calea de atac fiind exercitata impotriva sentintei prin care s-a solutionat de judecatorie o cerere de revizuire  a unei hotarari de condamnare pentru infractiuni de evaziune fiscala.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia penala si pentru cauze cu minori si de familie,

Decizia penala nr. 1207 din 2 decembrie 2014.

 

Prin decizia

nr.1207 din data de 2 decembrie 2014

a fost respins

ca inadmisibil apelul declarat de apelantul revizuient B.P. impotriva sentintei penale nr. 112/06.02.2013 pronuntata de Judecatoria Targoviste si decizia penala nr. 20 din 17.02.2014 pronuntata de Tribunalul Dambovita.

Pentru a dispune astfel instanta de control judiciar a retinut urmatoarele:

Prin decizia penala nr.20 din 17.02.2014  pronuntata de Tribunalul Dambovita au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de catre revizuentii B.P, SC …SA T. si SC…SA T. J. impotriva sentintei penale nr.112  pronuntata la data de data de 06 februarie 2013 de catre Judecatoria  Targoviste in dosarul nr.7183/315/2012.

S-a aratat de catre Tribunalul Dambovita ca prin decizia penala nr.1091/20.08.2013 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti in dosarul nr.7183/315/2012 a fost recalificata calea de atac exercitata de revizuienti

impotriva sentintei penale nr.112  pronuntata la data  de 06 februarie 2013 de catre Judecatoria  Targoviste in dosarul nr.7183/315/2012, ca fiind apel si nu recurs si a fost declinata competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Dambovita.

Prin sentinta penala nr.112/06.02.2013 Judecatoria Targoviste in baza disp. art.403 alin.3

¹

din Codul de procedura penala a respins ca inadmisibila cererea de revizuire formulata de revizuientii B. P., SC …SA T. si SC …. SA T. J., impotriva deciziei penale nr.731/22.10.2009 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti in dosarul nr.7039/315/2006.

           S-a aratat ca prin
sentinta penala nr. 647/23.10.2007 pronuntata de Judecatoria Targoviste in dosarul penal nr. 7.039/315/2006, modificata si definitiva prin decizia penala nr. 731/22.10.2009 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti,
hotarare a carei revizuire se solicita, s-a dispus
condamnarea inculpatului B. P.
la:

           - 4 pedepse a cate 3 ani inchisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a II-a, b si c din Codul penal, pentru 4 infractiuni de evaziune fiscala prevazute de art. 13 din Legea nr. 87/1994 (devenit art. 11 lit. a si c din Legea nr. 161/2003), cu aplicarea art. 41 alin. 2 si art. 13 din Codul penal, fapte savarsite in perioada 1999-2000;

           - 2 pedepse a cate 2 ani inchisoare, pentru doua infractiuni prevazute de art. 266 punctul 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, fapte savarsite in perioada ianuarie-octombrie 2002.

          -
conform
art. 33 lit. a din Codul penal, art. 34 lit. b din Codul penal
si
art. 35 alin. 1 din Codul penal,
s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3
ani inchisoare si
2
ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a, b si
c
din Codul penal.

           Inculpatului i-au fost aplicate si prevederile art. 71 si art. 64 lit. a teza a II-a, b si c din Codul penal pe perioada executarii pedepsei.

           S-a dispus totodata obligarea
inculpatului B. P.,
in solidar cu
partile responsabile civilmente
la plata sumei de
16.737.623.405 de lei vechi (1.673.762 de lei noi
), reprezentand despagubiri civile, cu dobanda legala de la data ramanerii definitive a hotararii si pana la achitarea integrala a debitului .

          Conform prevederilor art. 403 alin. 3

¹

din Codul de procedura penala, cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile, daca exista identitate de persoana, de temei legal, de motive si aparari.

         Observand prevederile legale indicate, precum si faptul ca prin prezenta cerere revizuientii reiau aspectele invocate cu ocazia formularii primei cereri de revizuire, fara ca imprejurarile respective sa fie in masura sa dovedeasca netemeinicia hotararii de condamnare, astfel cum prevede art. 394 alin. 1 lit. a, alin. 2 din Codul de procedura penala, instanta de fond a  respins cererea ca inadmisibila.

Impotriva acestei sentinte au declarat recurs revizuientii criticand-o ca fiind netemeinica si nelegala si au solicitat, in esenta, admiterea recursurilor, casarea sentintei si pe fond admiterea in principiu a cererii de revizuire, urmand a fi administrate probele noi solicitate.

Curtea de Apel Ploiesti a retinut ca judecarea cauzei a inceput  sub imperiul legii vechi potrivit careia infractiunile de evaziune fiscala erau in competenta de judecata in prima instanta a judecatoriei, iar hotararea de condamnare a ramas definitiva inainte de modificarile survenite prin Legea nr. 202/2010 care au trecut aceste infractiuni in competenta de solutionare in prima instanta a tribunalului.

Din acest punct de vedere , Curtea a retinut ca, potrivit dispozitiilor art. XXIV al.1 si 3 din Legea nr. 202/2010:

„(1) Hotararile pronuntate in cauzele penale inainte de intrarea in vigoare a prezentei legi raman supuse cailor de atac, motivelor si termenelor prevazute de legea sub care a inceput procesul.

(2) Procesele in curs de judecata la data schimbarii competentei instantelor legal investite vor continua sa fie judecate de acele instante, dispozitiile referitoare la competenta instantelor din Codul de procedura penala, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu cele aduse prin prezenta lege, aplicandu-se numai cauzelor cu care instantele au fost sesizate dupa intrarea in vigoare a prezentei legi.

(3) In caz de desfiintare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispozitiile prezentei legi privitoare la competenta sunt aplicabile.”

Din examinarea textelor de lege incidente in cauza, s-a apreciat ca atat inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 202/2010, cat si dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 202/2010, sentintele privind infractiunile de evaziune fiscala sunt supuse atat apelului cat si recursului.

Prin urmare, s-a aratat ca nici inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 202/2010 si nici dupa intrarea in vigoare a acestei legi, sentintele privind infractiunile de evaziune fiscala nu sunt supuse unei singure cai de atac (recursul), ci sunt supuse examinarii in doua cai de atac, atat apelului cat si recursului.

Neoperand prin Legea nr. 202/2010 nicio modificare referitoare la numarul cailor de atac in cazul sentintelor privind infractiunile de evaziune fiscala normele tranzitorii referitoare la numarul cailor de atac (art. XXIV alin. 1 din Legea nr. 202/2010 - din interpretarea caruia s-a desprins concluzia ca sentintele pronuntate de judecatorii dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse numai caii de atac a recursului) nu sunt incidente in cazul acestei categorii de sentinte.

Pe de alta parte, din interpretarea dispozitiilor art. XXIV alin. (2) si (3) din Legea nr. 202/2010 rezulta ca sentintele privind infractiunile de evaziune fiscala, pronuntate de judecatorii dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 202/2010, sunt supuse apelului la tribunal si recursului la curtea de apel.

In concluzie, Curtea de Apel Ploiesti a considerat ca revizuirea in materia hotararilor pronuntate pe fond avand ca obiect evaziune fiscala urmeaza aceleasi cai de atac ca la fond, respectiv, apel si recurs.

Pentru aceste considerente, a fost recalificata calea de atac exercitata in cauza ca fiind apel si nu recurs, iar in conformitate cu disp. art. 42 Cod procedura penala, a fost declinata competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Dambovita.

Examinand cauza sub toate aspectele de fapt si de drept, Tribunalul Dambovita a apreciat ca apelurile declarate de catre revizuienti sunt nefondate
.

S-a aratat ca potrivit art.403 alin.1 din Codul procedura penala anterior „admisibilitatea in principiu se examineaza de catre instanta in camera de consiliu fara citarea partilor si fara participarea procurorului ….”.

Raportat la dispozitiile art.403 din Codul procedura penala anterior,  tribunalul a constatat ca in mod corect instanta de fond nu a dispus citarea partilor la termenul la care a examinat admisibilitatea in principiu a cererii de revizuire, apreciind critica formulata de catre revizuienti cu privire la acest aspect ca neintemeiata.

Referitor la cel de-al doilea motiv de apel formulat de catre revizuienti, tribunalul a apreciat ca in mod just prima instanta a respins cererea de revizuire ca inadmisibila intrucat faptele si mijloacele de proba in baza carora este formulata cererea de revizuire ce face obiectul prezentului dosar au mai fost prezentate in doua cereri anterioare de revizuire care au fost judecate definitiv prin sentintele penale nr.564/15.11.2011 si nr.351/30.04.2012 pronuntate de catre Judecatoria Targoviste, intre acestea existand identitate de persoana, de temei legal, de motive si aparari .

Astfel, in raport cu probele administrate in cursul judecarii cauzei si cu dispozitiile legale mentionate anterior, tribunalul a constatat ca imprejurarile invederate de catre revizuienti au fost invocate de catre acestia in aparare atat cu ocazia judecarii fondului cauzei, cat si prin motivele de apel si de recurs formulate, precum si in cererea de revizuire formulata la 24.09.2010, ce a format obiectul dosarului nr.9501/315/2010 – respinsa de catre Judecatoria Targoviste prin sentinta penala nr.564/15.11.2011, definitiva prin decizia penala nr.262/27.02.2012 a Curtii de Apel Ploiesti, cat si prin cererea de revizuire inregistrata cu adresa nr.255/III/6/2012 a Parchetului de pe langa Judecatoria Targoviste pe rolul Judecatoriei Targoviste sub nr.3244/315/2012, cerere care a fost respinsa prin sentinta nr.351/30.04.2012, definitiva la data de 14.08.2012 prin retragerea recursului.

Totodata, tribunalul a constatat ca in considerentele hotararilor mentionate se fac referiri la aspectele indicate de revizuienti in legatura cu cele doua procese verbale emise de organele fiscale, acestea fiind considerate ca nerelevante sub aspectul netemeiniciei hotararii atacate si invocate de revizuienti.

Conform prevederilor art. 403 alin. 3

¹

din Codul de procedura penala anterior (care au fost preluate si in Noul Cod de procedura penala – art.459 alin.5) cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile daca exista identitate de persoana, de temei legal, de motive si aparari si cum revizuientii reiau aspectele invocate cu ocazia formularii primelor doua cereri de revizuire, fara ca imprejurarile respective sa fie in masura sa dovedeasca netemeinicia hotararii de condamnare astfel cum prevad disp. art.394 alin.1 lit.a Cod procedura penala,  in mod corect instanta de fond a respins cererea de revizuire.

In consecinta, apreciind ca temeinica si legala sentinta penala atacata, in temeiul disp. art.421 pct.1 lit.b) Cod procedura penala, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de catre revizuienti.

Curtea examinand cauza prin prisma admisibilitatii caii de atac a apelului a constatat urmatoarele:

In cauza de fata revizuientul B.P. a declarat apel impotriva sentintei penale nr. 112/06.02.2013 pronuntata de Judecatoria Targoviste, prin care a fost respinsa ca inadmisibila cererea de revizuire formulata impotriva sentintei penale nr. 647/2007 a Judecatoriei Targoviste, si impotriva deciziei penale nr.20 din 17.02.2014 pronuntata de Tribunalul Dambovita.

Potrivit art.10 alin.3 din Legea nr.255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale „deciziile pronuntate in apelurile solutionate potrivit alin.1) si 2) sunt definitive, in conditiile art.552 alin.1) din Codul de procedura penala. Alin.1) al art.10 prevede ca apelurile aflate in curs de judecata la data intrarii in vigoare a Codului de procedura penala se solutioneaza de aceeasi instanta potrivit dispozitiilor din Legea noua privitoare la apel.

Curtea retine ca Tribunalul Dambovita a fost investit la data de 28.08.2013 cu apelurile declarate de impotriva sentintei penale nr. 112/06.02.2013 pronuntata de Judecatoria Targoviste, fiind incidente dispozitiile art.10 alin.1) din Legea nr. 255/2013, decizia pronuntata in apel fiind definitiva potrivit alin.3 al aceluiasi articol.

Prin urmare, in privinta deciziei penale atacate, pronuntata in temeiul art.421 pct.1 lit. b) Cod procedura penala si
definitiva,
legea nu prevede

posibilitatea exercitarii vreunei cai ordinare de atac.

Dand eficienta principiului stabilit prin art.129 din Constitutia Romaniei, privind exercitarea cailor de atac in conditiile legii procesual penale, precum si a celui privind liberul acces la justitie statuat prin art.21 din legea fundamentala, respectiv exigentelor determinate prin art.13 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, prin Legea nr. 255/2013 s-au stabilit in mod coerent normele tranzitorii privind caile de atac.

In cauza, Curtea retine ca revizuientul a formulat apel impotriva unei hotarari pronuntate in apel, definitiva, si care nu mai este susceptibila de reformare, calea de atac exercitata neintrunind conditiile dispozitiilor legale mentionate mai sus.

Recunoasterea unei cai de atac in alte conditii decat cele prevazute de lege constituie o incalcare a principiului legalitatii acestora, si din acest motiv, apare ca o solutie inadmisibila in ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, constatand ca revizuientul a declarat apel impotriva unei hotarari pronuntate in apel, Curtea a respins ca inadmisibil apelul declarat de apelantul revizuient B.P. impotriva sentintei penale nr. 112/06.02.2013 pronuntata de Judecatoria Targoviste si decizia penala nr. 20 din 17.02.2014 pronuntata de Tribunalul Dambovita.

Desi avocatul revizuientului a sustinut ca apelul exercitat in cauza este admisibil intrucat hotararea initiala a beneficiat de doua cai de atac, de trei grade de jurisdictie, astfel ca si cererea de revizuire urmeaza aceeasi procedura, iar potrivit art.463 Cod procedura penala „sentinta prin care instanta se pronunta asupra cererii de revizuire, dupa rejudecarea cauzei, este supusa aceleasi cai de atac ca si hotararea la care se refera revizuirea”, este evident ca in raport de normele tranzitorii determinate  de intrarea in vigoare a Noului Cod de procedura penala care nu a mai prevazut calea de atac a recursului impotriva unor hotarari pronuntate in apel, chiar si in situatia in care hotararea de fond era supusa apelului si ulterior recursului, exercitarea unei cai de atac se face in conditiile legii procesual penale de la momentul promovarii ei.

 

(Judecator Cristina Radu)