Concediere pe motive neimputabile salariatului, inchiderea procedurii de reorganizare judiciara a societatii angajatoare

Codul muncii, art. 65, art. 75 si art. 76

• Legea nr. 85/2006, art. 86 alin. (6), art. 103 alin. (1) si alin. (2), art. 136

Din coroborarea dispozitiilor art. 103 alin. (1) si alin. (2) cu cele ale art. 136 din Legea nr. 85/2006 rezulta ca, dupa dispunerea inchiderii procedurii de reorganizare judiciara de catre judecatorul sindic, administratorul judiciar nu mai are competenta de a emite, in reprezentarea societatii a carei procedura de reorganizare a fost inchisa, o decizie de concediere a unui salariat al acesteia, intemeiata pe prevederile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, intrucat este descarcat de orice indatoriri si responsabilitati privitoare la activitatea societatii, iar aceste dispozitii legale sunt aplicabile salariatilor societatii doar pe durata procedurii de reorganizare judiciara.

Imprejurarea ca, la emiterea deciziei de concediere a unui angajat dupa inchiderea procedurii de reorganizare, societatea angajatoare este reprezentata atat de catre fostul administrator judiciar, cat si de catre directorul general, fiind invocate, in drept, atat dispozitiile art. 65 alin. (1) din Codul muncii, cat si ale art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, este de natura a crea confuzii in ceea ce priveste cauza concedierii salariatului, intrucat temeiul de drept al concedierii este echivoc, in conditiile in care prevederile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 deroga de la cele ale Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare.

Chiar daca procedura concedierii salariatului a fost declansata anterior inchiderii procedurii de reorganizare judiciara a societatii angajatoare, fiind suspendata curgerea termenului de preaviz din cauza incapacitatii temporare de munca a salariatului, ea nu putea fi finalizata, prin emiterea deciziei de concediere intemeiata pe dispozitiile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, dupa inchiderea procedurii de reorganizare judiciara, dat fiind ca prevederile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 erau aplicabile doar pe durata procedurii insolventei.

Nefiind incidente dispozitiile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, concedierea salariatului nu putea avea loc, in mod legal, decat cu respectarea prevederilor din Codul muncii care reglementeaza concedierea salariatilor pentru motive neimputabile acestora, respectiv a dispozitiilor art. 65 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 75 si ale art. 76 din Codul muncii.

Daca la momentul emiterii deciziei de concediere, planul de reorganizare judiciara nu mai era aplicabil societatii angajatoare, intrucat instanta de judecata a dispus inchiderea procedurii insolventei, motivele de fapt ale desfiintarii postului salariatului intemeiate pe acest plan nu mai subzista si nu mai pot justifica incetarea contractului individual de munca in temeiul art. 65 alin. (1) din Codul muncii, decizia de concediere fundamentata pe planul de reorganizare judiciara fiind lovita de nulitate.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 1378 din 21 octombrie 2015, Dr. C.P.

Prin sentinta civila nr. 445/25 iunie 2015, pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 801/108/2015, a fost respinsa exceptia autoritatii de lucru judecat, invocata de catre reclamanta, precum si actiunea formulata de catre reclamanta J.M. in contradictoriu cu parata S.C. G.C. Arad S.A., ca neintemeiate.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut, in esenta, ca, potrivit deciziei nr. 58/06.03.2013, reclamanta a mai fost concediata pe motiv ca s-a desfiintat postul ocupat de ea, insa prin sentinta civila nr. 2574/01.10.2013, pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 4591/108/2013, ramasa definitiva prin decizia civila nr. 172/12.03.2014, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in acelasi dosar, a fost anulata decizia nr. 58/06.03.2013, iar reclamanta a fost reintegrata in munca.

Conform art. 431 din Codul de procedura civila, pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesar sa existe identitate de parti, obiect si cauza. In speta, nu exista identitate de obiect intre prezenta cauza si cea care a facut obiectul dosarului nr. 4591/108/2013 al Tribunalului Arad, deoarece in dosarul nr. 4591/108/2013 a fost anulata decizia nr. 58/06.03.2013, iar prin cererea de chemare in judecata pendinte, se solicita anularea deciziei de concediere nr. 12/03.03.2015.

Chiar daca motivele sau temeiul de drept al emiterii deciziei nr. 12/03.03.2015 sunt aceleasi cu cele ale deciziei nr. 58/06.03.2013, nu exista autoritate de lucru judecat, intrucat obiectul celor doua cauze este diferit, in conditiile in care deciziile de concediere sunt diferite si contin motivatii diferite in ceea ce priveste masurile dispuse de angajator.

Avand in vedere aceste considerente, in temeiul art. 431 alin. (1) din Codul de procedura civila, prima instanta a respins exceptia autoritatii de lucru judecat, invocata de catre reclamanta, ca neintemeiata.

Referitor la fondul cauzei, tribunalul a retinut ca reclamanta a fost angajata a paratei pe postul de contabil sef.

Prin decizia de concediere nr. 12/03.03.2015, reclamantei i s-a desfacut contractul individual de munca, in baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii, ca urmare a desfiintarii postului de contabil sef, pe care-l ocupa aceasta, deoarece societatea parata s-a aflat in reorganizare judiciara, conform Planului de reorganizare confirmat prin sentinta civila nr. 2447/22.10.2012, si s-a impus reducerea de personal pentru

evitarea intrarii societatii in faliment.

Potrivit art. 65 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului este determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia, iar desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.

Prima instanta a constatat ca desfacerea contractului de munca al reclamantei, prin decizia nr. 12/03.03.2015, ca urmare a desfiintarii postului de contabil sef, este legala, intrucat parata are aceasta posibilitate, respectiv sa se reorganizeze pentru a evita intrarea in faliment si sa reduca numarul de salariati prin concediere.

Desfiintarea postului ocupat de catre reclamanta este efectiva, deoarece acest post nu s-a mai infiintat ulterior, fapt ce rezulta din statul de functii nr. 12/03.03.2015.

Cauza care a dus la desfiintarea postului, a fost apreciata, de catre instanta de fond, ca fiind reala, impusa de Planul de reorganizare al societatii parate, confirmat prin sentinta civila nr. 2447/22.10.2012, in scopul reducerii cheltuielilor cu personalul si evitarii intrarii societatii parate in faliment, deoarece a scazut volumul de munca al acesteia.

Reducerea activitatii sau reorganizarea unei societati este la latitudinea conducerii acesteia, intrucat oportunitatea reducerii unor posturi apartine conducerii societatii, iar instanta nu poate impune infiintarea sau desfiintarea unor posturi din cadrul societatii parate, dat fiind ca organizarea activitatii economice si de personal ramane atributul exclusiv al angajatorului.

Cauza este serioasa, deoarece desfiintarea postului se impune din necesitati evidente pentru a se evita falimentul societatii parate si nu disimuleaza realitatea.

Nu au fost retinute sustinerile reclamantei cu privire la faptul ca pe un post cu atributii similare reclamantei a fost angajata numita L.A.O., intrucat aceasta a fost angajata in functia de sef serviciu contabilitate la data de 19.04.2013, prin contractul individual de munca nr. 381/19.04.2013, cu un an si jumatate inaintea emiterii deciziei nr. 87/21.07.2014 privind cresterea eficientei structurii organizationale, iar necesitatea angajarii acesteia a fost determinata de pensionarea sefului de compartiment financiar contabil: domnul M.V.L., conform deciziei nr. 86/17.04.2013, prin care a incetat contractul de munca al acestuia.

Faptul ca parata a incheiat un contract de prestari servicii financiar contabile cu o firma specializata in contabilitate nu a fost retinut ca motiv de anulare a deciziei de concediere, deoarece acest contract este incheiat pe o perioada determinata si a fost necesar dat fiind ca numita L.A.O., care exercita functia de sef serviciu contabilitate, a fost in concediu pentru cresterea copilului, avand contractul individual de munca suspendat prin decizia nr. 53/17.03.2014.

Prin urmare, desfiintarea locului de munca a fost efectiva, nu a mai fost angajata o alta persoana pe postul respectiv, iar cauza a fost reala si serioasa, determinata de reorganizarea societatii parate pentru a se evita intrarea acesteia in faliment.

Instanta de fond a apreciat ca decizia nr. 12/03.03.2015 nu este lovita de nulitate absoluta pentru ca a fost semnata de administratorul judiciar si are ca temei de drept art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, deoarece, pe langa administratorul judiciar care a fost descarcat de atributii, a fost semnata si de catre directorul general al societatii parate, astfel incat nu se poate retine lipsa semnaturii de pe decizia de concediere, iar art. 76 si art. 252 alin. (2) din Codul muncii nu prevad ca lipsa semnaturii din cuprinsul deciziei de concediere se sanctioneaza cu nulitatea absoluta sau relativa a acesteia.

Art. 252 alin. (2) lit. d) din Codul muncii prevede obligativitatea ca decizia de concediere sa contina temeiul de drept in baza caruia se aplica sanctiunea disciplinara. In speta, insa, nu este vorba de sanctionarea disciplinara a reclamantei, ci de concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului, fiind aplicabile prevederile art. 76 din Codul muncii, care nu prevad, in mod obligatoriu, ca, in continutul deciziei de concediere, sa se indice temeiul de drept al concedierii.

Cu toate acestea, prima instanta nu a considerat ca este mentionat in mod gresit temeiul de drept, respectiv art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, deoarece, la data cand a fost luata aceasta masura, parata se afla in reorganizare judiciara si doar existenta concediilor medicale ale reclamantei au determinat prelungirea preavizului pana dupa descarcarea administratorului judiciar de activitate.

Prin urmare, tribunalul a constatat ca nu exista nici un motiv de nulitate absoluta sau relativa a deciziei nr. 12/03.03.2015 ori de netemeinicie, aceasta fiind luata in conformitate cu prevederile art. 65 din Codul muncii.

Impotriva sentintei civile nr. 445/25 iunie 2015, pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 801/108/2015, a formulat apel reclamanta, solicitand admiterea apelului si modificarea hotararii apelate, in sensul admiterii cererii.

In motivarea apelului se arata, in esenta, ca exceptia puterii lucrului judecat a sentintei civile nr. 2574/2013 a Tribunalului Arad este intemeiata, intrucat ambele decizii au vizat concedierea reclamantei ca urmare a reducerii postului de contabil sef in procedura de reorganizare a societatii, in baza aceluiasi temei juridic, astfel incat sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 430 si art. 431 din Codul de procedura civila.

Dispozitiile speciale ale art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, care instituie o prerogativa exclusiva a administratorului judiciar, se pot aplica doar in timpul derularii procedurii insolventei.

In speta, decizia de concediere nr. 12/03.03. 2015 a fost emisa in temeiul art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 si semnata de catre administratorul judiciar dupa inchiderea procedurii insolventei, la data de 23.02.2015, dispusa prin sentinta civila nr. 189/2015.

Dupa data de 23.02.2015, raporturilor de munca ale angajatilor paratei li se aplica dispozitiile Codului muncii.

Pe cale de consecinta, la data emiterii deciziei de concediere: 03.03.2015, nu mai puteau fi invocate, ca temei de drept dispozitiile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, chiar daca preavizul de concediere este din data de 08.08.2014, intrucat acest act nu poate fi asimilat unuia de incetare a raportului de munca.

Semnatura administratorului judiciar A.G.I. pe decizia de concediere nu este legala, pentru ca acesta nu mai are nici un drept de decizie in societate dupa data de

2015. cand, prin sentinta civila nr. 189/23.02.2015, a fost descarcat de toate atributiunile, conform art. 136 din Legea nr. 85/2006. Singurele acte pe care le mal putea semna valabil erau actele de predare a documentelor societatii catre actuala conducere, dar nicidecum decizia privind concedierea reclamantei.

Prima instanta a apreciat gresit ca este irelevanta semnatura acestuia, cat timp decizia este semnata si de directorul general al societatii, iar Codul muncii nu prevede ca lipsa semnaturii este un motiv de nulitate a deciziei, intrucat administratorul judiciar nu are o semnatura valabila la data emiterii deciziei, iar directorul general nu poate semna o concediere motivata pe dispozitiile art. 86 alin.

6. din Legea nr. 85/2006.

Cu privire la fondul cauzei, se sustine ca instanta de fond a considerat gresit ca decizia de concediere este legala si temeinica, fiind justificata de planul de reorganizare a societatii din 2012 in scopul evitarii falimentului.

La data emiterii deciziei, procedura insolventei era inchisa, toate datoriile au fost platite si nu mal exista vreun risc de faliment, iar planul de reorganizare din 2012 era finalizat. In realitate, societatea a iesit din starea de insolventa, prin plata creantelor bugetare restante, pentru ca a beneficiat de un sprijin financiar consistent din partea Consiliului Local al Municipiului Arad, ce are calitatea de actionar principal.

Din analiza cronologica a situatiei reclamantei pe postul de contabil sef, rezulta ca desfiintarea postului acesteia nu a fost efectiva, prin reducerea atributiunilor din fisa postului, si nu a avut o cauza reala si serioasa, motivul real fiind dorinta administratorului judiciar de a o concedia, aducand in locul sau o persoana pe care o prefera.

In nota de fundamentare, parata a aratat ca desfiintarea postului reclamantei se justifica prin planul de reorganizare a societatii, care implica reducerea numarului de angajati, reducerea cheltuielilor si eficientizarea activitatii.

In fapt, niciuna din aceste tinte nu s-a realizat prin reducerea postului de contabil sef.

Astfel, in organigramele din 2013 erau 65 angajati, din care 5 in posturi de conducere, iar in cele din 2015 sunt 67 angajati, din care 4 in posturi de conducere.

Au fost emise decizii de incetare a raportului de munca pentru 24 angajati. In afara de cei pensionati, ceilalti salariati concediati au fost reangajati. Concomitent parata a angajat si persoane noi, astfel incat s-a mentinut acelasi numar de angajati si in prezent, numar necesar pentru ca activitatea firmei nu s-a redus, fiind aceeasi.

La serviciul de contabilitate, dupa pensionarea sefului de serviciu: domnul

M.V., in anul 2013 a fost angajata L.A.-O., desi reclamanta putea sa fie numita pe acest post, prin redistribuire, avand calificare in specialitate si experienta de 20 de ani in firma. Prin desfiintarea postului de contabil sef, societatea ar fi fost obligata sa-i ofere acest post vacant.

Atributiile de serviciu prevazute in fisa postului de contabil sef si in cea de sef serviciu financiar-contabil sunt aceleasi, respectiv de a conduce contabilitatea societatii, care cuprinde toate operatiunile si documentele de evidenta contabila, cu exceptia contabilitatii primare (facturi, avize, chitante), intocmite de personalul de executie (casier, contabil).

Dupa suspendarea temporara a contractului de munca al doamnei L.A.-O., prin decizia nr. 53/17.03.2014, pentru perioada concediului pentru cresterea copilului, respectiv pentru perioada 17.03.2014 - 17.12.2014, parata a incheiat contractul de prestari servicii financiar-contabile nr. 149/28.08.2014 cu firma contabilitate C. SRL, care a preluat toata activitatea contabila, cu exceptia - evidentelor primare, adica atributiile pe care le-a indeplinit reclamanta cand era pe post si dupa aceea doamna

50. A.-O.

Din data de 17.03.2014 pana la data de 11.08.2014, reclamanta a indeplinit toate atributiile. Prin preavizul nr. 901/08.08.2014, reclamantei i s-a adus la cunostinta ca i se va desface contractul de munca, iar la data 28.08.2014, parata a incheiat contractul de prestari-servicii cu firma de contabilitate, desi putea sa continue reclamanta aceasta activitate.

Cheltuielile societatii nu s-au redus, nici in cazul celor generale si nici in cazul celor ale serviciului financiar-contabil, prin reducerea postului reclamantei, dat fiind ca salariul reclamantei era de 2850 lei si al doamnei L.A.-O. era de 3233 lei, iar tariful firmei de contabilitate era de 2800 lei + TVA si cheltuieli suplimentare facturate separat.

Activitatea paratei nu a fost eficientizata prin aceste masuri, intrucat evidentele contabile reflecta situatia economica a societatii fara a influenta performantele economice ale acesteia, care se datoreaza, in principal, cresterii veniturilor.

Apelul nu a fost motivat in drept.

Intimata S.C. G.C.A. S.A. a formulat intampinare, prin care a solicitat

respingerea apelului ca nefondat si mentinerea sentintei apelate ca temeinica si

legala, fara cheltuieli de judecata.

In motivarea intampinarii se arata, in esenta, ca, prin decizia nr.

58/06.03.2013, apelanta a fost concediata de administratorul judiciar - A.G.I. Arad pe motiv ca s-a desfiintat postul ocupat de ea, iar prin sentinta civila nr.

2574/01.10.2013, pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 4591/108/2013 si ramasa definitiva prin decizia civila nr. 172/12.03.2014, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in acelasi dosar, a fost anulata decizia nr. 58/06.03.2013 si s-a dispus reintegrarea apelantei pe postul detinut anterior.

Potrivit art. 431 alin. (1) din Codul de procedura civila, pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesar sa existe identitate de parti, obiect si cauza. In speta, nu exista identitate de obiect intre prezenta cauza si cauza ce a facut obiectul dosarului nr.4591/108/2013 al Tribunalului Arad, deoarece in dosarul nr. 4591/108/2013 a fost anulata decizia nr. 58/06.03.2013, iar in prezenta cauza se solicita anularea deciziei nr, 12/03.03.2015.

Astfel, in mod corect prima instanta a retinut faptul ca, chiar daca motivele sau temeiul de drept al emiterii deciziei nr. 12/03.03.2015 ar fi aceleasi ca si in cazul deciziei nr. 58/06.03.2013, nu poate exista autoritate de lucru judecat, intrucat obiectul celor doua cauze este diferit.

Pentru a se putea invoca obligativitatea unei hotarari judecatoresti irevocabile privind solutionarea unei probleme juridice nu este necesara existenta triplei identitati de parti, cauza si obiect, ci este necesara doar probarea identitatii intre problema solutionata irevocabil si problema dedusa judecatii, instanta de judecata fiind tinuta sa pronunte aceeasi solutie, deoarece, in caz contrar, s-ar ajunge la situatia incalcarii componentei res judicata a puterii de lucru judecat, conditie care, insa, nu este indeplinita in cauza.

Prin decizia civila nr. 172/12.03.2014, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosarul nr. 4591/108/2013, s-a constatat nulitatea deciziei de concediere nr. 58/06.03.2013 pentru vicii de procedura, ca urmare a nerespectarii, la emiterea acesteia, a dispozitiilor art. 76 lit. a) si b) din Codul muncii.

Astfel, atata timp cat s-a apreciat, de catre instanta de judecata, ca decizia de concediere nr. 58/06.03.2013 este nula pentru ca nu contine motivele de fapt ale concedierii, in lipsa carora nu se poate aprecia legalitatea masurii luate, in mod obiectiv nu se poate sustine ca, prin hotararea sus-amintita, s-a solutionat irevocabil problema litigioasa referitoare la existenta sau inexistenta: „cauzei reale si serioase, precum si a caracterului obiectiv al masurii dispuse", respectiv al reorganizarii societatii prin modificarea organigramei cu desfiintarea postului de contabil sef.

In consecinta, exceptia puterii de lucru judecat, invocata de apelanta, este neintemeiata, intrucat, pe de o parte, nu exista identitate intre problema solutionata irevocabil prin decizia civila nr. 172/12.03.2014, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosarul nr. 4591/108/2013, si problema dedusa judecatii in cauza de fata, iar pe de alta parte, decizia nr. 12/03.03.2015 are la baza o alta rezolutie de realizare a Planului de reorganizare judiciara al societatii, respectiv decizia nr. 87/21.07.2014 privind modificarea organigramei societatii prin desfiintarea postului de contabil sef si nota de fundamentare a acesteia, masuri luate ulterior pronuntarii sentintei civile nr. 2574/11.10.2013 de catre Tribunalul Arad in dosarul nr. 4591/108/2013 si a deciziei civile nr. 172/12.03.2014 de catre Curtea de Apel Timisoara in dosarul nr. 4591/108/2013.

In mod corect a retinut prima instanta ca mentionarea, in cuprinsul deciziei nr. 12/03.03.2015, ca temei de drept, si a art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 nu este gresita, deoarece, la data cand a fost luata aceasta masura, parata se afla in reorganizare judiciara si doar existenta concediului de odihna, urmat de concediile medicale ale apelantei, a determinat prelungirea preavizului pana dupa pronuntarea de catre Tribunalul Arad a sentintei civile nr. 189/23.02.2015 in dosarul nr. 5920/108/2011.

Parata a indicat, la temeiul de drept, si art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, intrucat, potrivit art. 76 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina, in mod obligatoriu, motivele care determina concedierea. Or, masura de modificare a organigramei societatii, prin desfiintarea postului de contabil sef, este din data de 21.07.2014, cand a fost emisa

Decizia nr. 87/21.07.2014 in vederea cresterii eficientei structurii organizationale, pentru asigurarea respectarii planului de reorganizare al societatii, confirmat prin sentinta civila nr. 2447/22.10.2012, pronuntata in dosarul nr. 5920/108/2011 al Tribunalului Arad. Decizia nr. 12/03.03.2015 de incetare a contractului individual de munca al reclamantei reprezinta actul de finalizare a masurii luate de administratorul judiciar in vederea realizarii planului de reorganizare judiciara al societatii.

Pe de alta parte, doar art. 252 alin. (2) lit. d) din Codul muncii prevede obligativitatea ca decizia de concediere sa contina temeiul de drept in baza caruia se aplica sanctiunea disciplinara. In speta, nu este vorba de sanctionarea disciplinara a apelantei, ci de concedierea ei pentru motive care nu tin de persoana salariatului, fiind aplicabile prevederile art. 76 din Codul muncii, care nu prevad, in mod obligatoriu, ca, in continutul deciziei de concediere, sa se indice temeiul de drept al concedierii.

Decizia nr. 12/03.03.2015 nu este lovita de nulitate pe motiv ca a fost semnata si de catre administratorul judiciar, intrucat, pe langa acesta, a semnat si directorul general al societatii parate, astfel incat nu se poate retine lipsa semnaturii de pe decizia de concediere, cu atat mai mult cu cat art. 76 si art. 252 alin. (2) din Codul muncii nu prevad ca lipsa semnaturii din cuprinsul deciziei de concediere se sanctioneaza cu nulitatea absoluta sau relativa a acesteia.

Chiar daca, prin sentinta civila nr. 189/23.02.2015, pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 5920/108/2011, s-a dispus inchiderea procedurii insolventei si descarcarea administratorului judiciar de orice indatoriri si responsabilitati, acest fapt semnifica, in mod oficial, ca gestiunea sa a fost corecta si ca nu e nimic de imputat acestuia, insa nu reprezinta o interdictie sau decadere din drepturi. Aceasta imprejurare nu duce la nelegalitatea deciziei nr. 12/03.03.2015 pentru semnarea acesteia si de catre administratorul judiciar, intrucat, urmare a pronuntarii hotararii amintite, societatea parata a intrat intr-o perioada de tranzitie, cuprinsa intre momentul inchiderii procedurii insolventei si constituirea noilor organe statutare ale societatii.

Referitor la perioada de tranzitie, se sustine ca directorul general in functiune, domnul Pacurar Adrean Marius, persoana care asigura conducerea operativa a activitatii in aceasta perioada, nu avea drept de semnatura in banci si nu putea incheia acte care presupuneau operatiuni financiar-bancare pana in data de

2015. cand a fost emisa Hotararea A.G.A. nr. 2/12.03.2015, iar organele de conducere ale paratei s-au constituit la data de 18.05.2015, in baza Hotararii A.G.A. nr. 8/18.05.2015.

In lipsa dreptului administratorului judiciar de a mai incheia acte juridice in reprezentarea paratei in aceasta perioada de tranzitie, s-ar fi ajuns in situatia atipica ca o societate proaspat iesita din procedura insolventei sa intre in imposibilitatea de a efectua orice operatiuni financiar-contabile, in absenta existentei unui reprezentant legal cu drept de semnatura in banca, fapt ce putea ducea la blocarea activitatii si intrarea directa in procedura lichidarii judiciare, potrivit art. 69 din Legea nr. 85/2014.

Cu privire la fondul cauzei, se sustine ca, pentru o justa solutionare a cauzei, se impune a se analiza organigrama societatii strict la sediul acesteia, pentru birouri, avand in vedere ca in celelalte sectoare activitatea se desfasoara la punctele de lucru din afara sediului social, fiind constituite din personalul care deserveste sectia edilitara, cimitirele, pepiniera si sectorul caini comunitari.

Evident ca nu se justifica ideea de concediere strict a personalului din activitatea de productie, ramas si acesta la numarul minim necesar pentru desfasurarea activitatii si mentinerea numarului de angajati din personalului TESA.

Prin urmare, analizand organigramele societatii, cea de dinainte de aplicarea masurilor de reorganizare si cea de dupa aplicarea masurilor de reorganizare, se poate constata ca organigrama de la sediul social al paratei a suferit o reducere drastica, aceasta avand in prezent 6 angajati, din care doar 2 angajati, incluzand si casierul societatii, in sectorul contabilitate.

Scopul activitatii de reorganizare judiciara nu a fost acela de concediere de personal, ci de eficientizare a activitatii si a cheltuielilor aferente acesteia, iar concedierile de personal sa nu aiba loc decat in cazul in care nu exista o alta solutie pentru situatia respectiva.

Faptul ca s-a reusit reducerea de posturi prin pensionarea unor angajati, in detrimentul concedierilor, este un fapt pozitiv, iar nu unul care sa atraga nelegalitatea masurilor adoptate.

In mod corect a retinut prima instanta ca nu pot fi primite sustinerile reclamantei cu privire la faptul ca, pe un post cu atributii similare acesteia, a fost angajata numita L.A.-O., deoarece aceasta a fost angajata, in functia de sef serviciu contabilitate, la data de 19.04.2013, prin contractul individual de munca nr. 381/19.04.2013, respectiv cu un an si jumatate inaintea emiterii Deciziei nr. 87/21.07.2014 privind cresterea eficientei structurii organizationale, iar necesitatea angajarii acesteia a fost determinata de pensionarea sefului de compartiment financiar contabil, domnul M.V.L.n, conform Deciziei nr. 86/17.04.2013, prin care a incetat contractul de munca al acestuia.

Prin urmare, postul exista anterior angajarii doamnei L.A.-O. in unitatea parata, iar titulatura acestui post a fost schimbata din „sef compartiment financiar- contabil” in „sef serviciu contabilitate”, urmare a faptului ca personalul compartimentului financiar-contabil nu mai exista in unitate, intrucat contractele lor de munca au incetat prin pensionare, respectiv a sefului compartimentului M.V.L., prin decizia nr.86/17.04.2013, a contabilei H.R., prin decizia nr.87/17.04.2013, a functionarului economic T. (fosta R.) F., prin decizia nr. 104/03.12.2012, si a casierului M.T., prin decizia nr. 122/27.06.2013.

Este firesc ca atributiile postului desfiintat, cel de contabil sef, sa fi fost preluate de seful serviciului contabilitate, atata timp cat acest post este singurul ramas in serviciul contabilitate.

Desfiintarea postului de contabil sef a fost posibila, dat fiind ca, din punct de vedere tehnic, atributiile acestui post au putut fi exercitate de seful biroului de contabilitate, care indeplinea conditiile de studii, de specialitate si de vechime si era retribuit cu un salariu mai redus fata de cel al contabilului sef.

Un alt considerent l-a constituit faptul ca, activitatea la biroul contabilitate s-a redus considerabil, urmare a reducerii activitatii si, implicit, a veniturilor societatii.

Faptul ca administratorul judiciar A.G.I. Arad a incheiat un contract de prestari servicii financiar-contabile cu o firma specializata in contabilitate nu poate fi retinut ca motiv de anulare a deciziei de concediere, deoarece acest contract a fost incheiat pe o perioada determinata: 28.08.2014 - 27.08.2015 si a fost necesar, dat fiind ca numita L.A.O., care exercita functia de sef serviciu contabilitate, a fost in concediu pentru cresterea copilului, avand contractul individual de munca suspendat, prin decizia nr. 53/17.03.2014.

Din punct de vedere financiar, eficienta externaiizarii partiale catre un prestator de servicii contabile, pe baza de contract pe o perioada determinata, a unor lucrari sau operatiuni ocazionale, concretizata prin incheierea contractului de prestari-servicii financiar-contabile nr. 149/28.08.2014, rezulta din: cuantumul onorariului achitat in suma de 2.800 lei/luna; reducerea cheltuielilor, prin exonerarea de la plata contributiilor catre bugetul de asigurari sociale, in suma de 637 lei, plata concediilor de odihna, plata concediilor medicale, etc., care s-ar fi impus a fi achitate in conditiile mentinerii postului de contabil sef al apelantei, al carei salariu de baza lunar brut a fost in suma de 2.850 lei.

La analizarea oportunitatii incheierii contractului de prestari-servicii financiar- contabile nr. 149/28.08.2014, nu trebuie pierdut din vedere faptul ca principala indatorire trasata de judecatorul sindic administratorului judiciar a fost aceea de reorganizare a activitatii societatii, respectiv eficientizarea activitatii si a cheltuielilor aferente acesteia, inclusiv reducerea cheltuielilor cu salariile, cresterea productivitatii prin: utilizarea mai eficienta a fortei de munca, disponibilizarea personalului excedentar, optimizarea atribuirii sarcinilor de serviciu pentru personalul ramas si utilizarea de personal cu calificari multiple, precum si angajarea de personal sezonier corelat cu volumul de lucrari.

Salariul avut de catre reclamanta in postul de contabil sef era de 5.699 lei/luna, iar cel al titularei postului de sef serviciu contabilitate este de 3.233 Iei/luna. Este adevarat ca, prin actul aditional nr. 130/15.01.2014 la contractul individual de munca nr. 816/01.04.1991, a incetat acordarea catre apelanta a sporurilor la salariu si a altor adaosuri si indemnizatii in procent de 100% din salariul de baza lunar brut, negociat anterior de catre aceasta, reducandu-i-se astfel venitul de la suma de 5.699 lei/luna la suma de 2.850 lei, insa acest fapt a avut loc abia dupa ce Tribunalul Arad, prin sentinta civila nr. 1135/03.06.2014, pronuntata in dosarul nr. 1339/108/2014*, ramasa definitiva prin decizia civila nr. 926/09.10.2014, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosarul nr. 1339/108/2014 , a respins contestatia sa impotriva deciziei nr. 3/15.01.2014 si a actului aditional nr.130/15.01.2014 la contractul individual de munca nr. 816/01.04.1991. Diferenta de cuantum al salariului aferent celor doua posturi, respectiv de 3.233 lei/luna pentru postul de sef serviciu contabilitate fata de 2.850 lei/luna pentru postul de contabil sef se justifica prin aceea ca titularul postului de sef serviciu contabilitate a preluat toate atributiile detinute anterior de personalul compartimentului financiar-contabil, personal care nu se mai regaseste in

organigrama societatii parate.

Fata de aceste considerente, intimata apreciaza ca in mod corect a retinut prima instanta ca desfiintarea locului de munca a fost efectiva, ca nu a mai fost angajata o alta persoana pe postul respectiv, iar cauza luarii acestei decizii a fost reala si serioasa, determinata de reorganizarea societatii parate, pentru a se evita intrarea in faliment.

Apelanta a depus raspuns la intampinare, prin care a reiterat, in mod succint, motivele expuse in cuprinsul cererii de apel.

Examinand apelul prin prisma motivelor invocate si a probelor administrate in cauza, Curtea constata ca este intemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.

Prin decizia nr. 58/06.03.2013, emisa de catre parata SC G.C. SA Arad, reprezentata prin administrator judiciar A.G.I. Arad, contractul individual de munca al reclamantei, incadrata pe functia de sef serviciu financiar la biroul contabilitate, a incetat cu incepere de la data de 8.03.2013, conform art. 65 alin. (1) din Codul muncii. Aceasta decizie de concediere a fost anulata prin sentinta civila nr. 2574/01.10.2013, pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 4591/108/2013 si ramasa definitiva prin decizia civila nr. 172/12.03.2014, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in acelasi dosar, dispunandu-se si reintegrarea apelantei pe postul detinut anterior.

In considerentele deciziei civile nr. 172/12.03.2014, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosarul nr. 4591/108/2013, s-a retinut, in esenta, ca decizia nr. 58/6.03.2013, emisa de catre parata SC G.C. SA Arad, reprezentata prin administrator judiciar A.G.I. Arad, nu cuprinde durata preavizului acordat reclamantei si motivele de fapt care au determinat concedierea reclamantei, astfel incat, in speta, prin raportare doar la prevederile art. 65 alin. (1) din Codul muncii, indicate ca temei de drept al concedierii acesteia, nu se poate stabili daca incetarea contractului individual de munca al reclamantei a fost consecinta unei concedieri individuale a acesteia sau a unei concedieri colective care sa atraga si necesitatea mentionarii criteriilor de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d din Codul muncii, astfel incat nerespectarea, de catre parata, a dispozitiilor art. 76 lit. a) si lit. b) din Codul Muncii, la momentul emiterii deciziei de concediere nr. 58/6.03.2013, atrage nulitatea acesteia, conform art. 78 din Codul muncii.

Prin cererea de chemare in judecata pendinte, reclamanta a solicitat anularea deciziei de concediere nr. 12/3.03.2015, emisa de catre parata SC G.C. SA Arad, reprezentata prin administrator judiciar A.G.I. Arad si avand conducerea operativa a activitatii asigurata de catre director general domnul P.A.M., in temeiul art. 65 alin. (1) din Codul muncii si al art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

Din examinarea comparata a obiectului actiunii solutionata prin sentinta civila nr. 2574/01.10.2013, pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 4591/108/2013 si ramasa definitiva prin decizia civila nr. 172/12.03.2014, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in acelasi dosar, cu cel al cererii de chemare in judecata pendinte rezulta

ca el nu este identic in cele doua litigii, intrucat reclamanta a contestat decizii de concediere diferite, astfel incat, in speta, nefiind indeplinite cerintele cumulative prevazute de art. 431 alin. (1) din Codul de procedura civila, nu se poate retine autoritatea de lucru judecat a sentintei civile nr. 2574/01.10.2013, pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 4591/108/2013 si ramasa definitiva prin decizia civila nr. 172/12.03.2014, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in acelasi dosar, cum corect a apreciat prima instanta.

Pe de alta parte, nu exista nici puterea de lucru judecat a sentintei civile nr. 2574/01.10.2013, pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 4591/108/2013 si ramasa definitiva prin decizia civila nr. 172/12.03.2014, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in acelasi dosar, in sensul art. 431 alin. (2) din Codul de procedura civila, deoarece lucrul anterior judecat, in litigiul finalizat prin hotararea judecatoreasca mentionata mai sus, nu are legatura cu solutionarea actiunii pendinte, in conditiile in care reclamanta a contestat decizii de concediere diferite, emise in baza unor dispozitii legale doar partial identice, iar decizia de concediere nr. 58/6.03.2013 a fost anulata pentru motive de nelegalitate a acesteia, constand in absenta, din cuprinsul ei, a mentiunilor obligatorii prevazute de art. 76 lit. a) si lit. b) din Codul muncii, fara a fi analizata temeinicia ei, respectiv existenta sau inexistenta cauzei reale si serioase a concedierii, precum si a caracterului obiectiv al masurii de reorganizare a societatii prin modificarea organigramei cu desfiintarea postului de contabil sef.

Conform art. 103 alin. (1) si alin. (2) din Legea nr. 85/2006, „in urma confirmarii unui plan de reorganizare, debitorul isi va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar si in conformitate cu planul confirmat, pana cand judecatorul-sindic va dispune, motivat, fie incheierea procedurii insolventei si luarea tuturor masurilor pentru reinsertia debitorului in activitatea comerciala, fie incetarea reorganizarii si trecerea la faliment, in conditiile art. 107 si urmatoarele.

Pe parcursul reorganizarii, debitorul va fi condus de administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar. Actionarii, asociatii si membrii cu raspundere limitata nu au dreptul de a interveni in conducerea activitatii ori in administrarea averii debitorului, cu exceptia si in limita cazurilor expres si limitativ prevazute de lege si in planul de reorganizare”.

Art. 136 din Legea nr. 85/2006 prevede ca: „prin inchiderea procedurii, judecatorul-sindic, administratorul/lichidatorul si toate persoanele care i-au asistat sunt descarcati de orice indatoriri sau responsabilitati cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, titulari de garantii, actionari sau asociati”.

Din coroborarea dispozitiilor art. 103 alin. (1) si alin. (2) cu cele ale art. 136 din Legea nr. 85/2006 rezulta ca, dupa dispunerea inchiderii procedurii de reorganizare de catre judecatorul sindic, administratorul judiciar A.G.I. nu mai avea competenta de a intocmi si comunica acte juridice referitoare la societatea parata si la averea sa ori la procedura de reorganizare judiciara a acesteia.

Art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 dispune ca: „prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de munca ale personalului debitoarei se va face de urgenta de catre administratorul judiciar/lichidator, fara a fi necesara parcurgerea procedurii de concediere colectiva. Administratorul judiciar/lichidatorul va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucratoare”. Prin urmare, aceasta norma juridica instituie o prerogativa exclusiva a administratorului judiciar si se poate aplica doar in timpul derularii procedurii insolventei.

In speta, decizia de concediere nr. 12/03.03.2015 a fost emisa de catre parata SC G.C. SA Arad, reprezentata prin administrator judiciar A.G.I. Arad si avand conducerea operativa a activitatii asigurata de catre director general domnul P.A.M., in temeiul art. 65 alin. (1) din Codul muncii coroborat cu art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, fiind semnata atat de catre administratorul judiciar A.G.I., cat si de catre directorul general al paratei, domnul P.A.M..

Prin sentinta civila nr. 189/23.02.2015, pronuntata in dosarul nr. 5920/108/2011, Tribunalul Arad a admis cererea formulata de catre administratorul judiciar A.G.I. Arad, a aprobat raportul final intocmit de administratorul judiciar A.G.I. Arad, a constatat achitate toate datoriile debitoarei, potrivit planului de reorganizare, si, in temeiul art. 132 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, a dispus inchiderea procedurii insolventei debitoarei SC G.C. Arad SA Arad. Totodata, in baza art. 136 din Legea nr. 85/2006, a descarcat pe administratorul judiciar A.G.I. Arad de orice indatoriri si responsabilitati.

Avand in vedere considerentele expuse anterior si dispozitivul sentintei civile nr. 189/23.02.2015, pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 5920/108/2011, Curtea constata ca administratorul judiciar A.G.I. Arad nu mai avea competenta de a emite, in reprezentarea societatii parate SC G.C. Arad SA Arad, o decizie de concediere a unui salariat al acesteia, intemeiata pe prevederile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, intrucat, la data de emiterii acesteia, era descarcat de orice indatoriri si responsabilitati privitoare la activitatea paratei SC G.C. Arad SA Arad, iar aceste dispozitii legale erau aplicabile salariatilor paratei SC G.C. Arad SA Arad doar pe durata procedurii de reorganizare judiciara.

Pe de alta parte, imprejurarea ca, la emiterea acestei decizii de concediere, parata SC G.C. SA Arad a fost reprezentata atat de catre administratorul judiciar A.

7. I. Arad, cat si de catre directorul general, domnul P.A.M., care avea conducerea operativa a activitatii, fiind invocate, in drept, atat dispozitiile art. 65 alin. (1) din Codul muncii, cat si ale art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, este de natura a crea confuzii in ceea ce priveste cauza concedierii reclamantei, intrucat temeiul de drept al concedierii reclamantei este echivoc, in conditiile in care prevederile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 deroga de la cele ale Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare.

Intimata sustine ca directorul general in functiune, domnul P.A.M., nu avea drept de semnatura in banci si nu putea incheia acte care presupuneau operatiuni financiar-bancare pana in data de 12.03.2015, cand a fost emisa Hotararea A.G.A. nr. 2/12.03.2015, organele de conducere ale paratei constituindu-se la data de

2015. in baza Hotararii A.G.A. nr. 8/18.05.2015., astfel incat nu putea emite

decizia de concediere in litigiu.

Faptul ca domnul director general P.A.M. nu avea drept de semnatura in banci si nu putea incheia acte care presupuneau operatiuni financiar-bancare pana in data de 12.03.2015 nu conduce, insa, la concluzia ca el nu avea dreptul de a emite decizia de concediere a reclamantei, care este un act juridic de dreptul muncii.

Parata a mai aratat, prin intampinarea la cerere de apel, ca a indicat, la temeiul de drept al concedierii reclamantei, si art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, intrucat, potrivit art. 76 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina, in mod obligatoriu, motivele care determina concedierea. Or, masura de modificare a organigramei societatii, prin desfiintarea postului de contabil sef, este din data de 21.07.2014, cand a fost emisa Decizia nr. 87/21.07.2014 in vederea cresterii eficientei structurii organizationale, pentru asigurarea respectarii planului de reorganizare al societatii, confirmat prin sentinta civila nr. 2447/22.10.2012, pronuntata in dosarul nr. 5920/108/2011 al Tribunalului Arad, iar Decizia nr. 12/03.03.2015 de incetare a contractului individual de munca al reclamantei reprezinta actul de finalizare a masurii luate de administratorul judiciar in vederea realizarii planului de reorganizare judiciara al societatii.

In speta, chiar daca procedura concedierii reclamantei a fost declansata anterior pronuntarii sentintei civile nr. 189/23.02.2015 a Tribunalului Arad, fiind suspendata curgerea termenului de preaviz din cauza incapacitatii temporare de munca a reclamantei, ea nu putea fi finalizata, prin emiterea deciziei de concediere intemeiata pe dispozitiile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, dupa inchiderea procedurii insolventei debitoarei SC G.C. A. SA Arad, dat fiind ca prevederile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 erau aplicabile doar pe durata procedurii insolventei.

Nefiind incidente dispozitiile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, concedierea reclamantei, raportat la motivele expuse in cuprinsul deciziei de concediere, nu putea avea loc, in mod legal, decat cu respectarea prevederilor din Codul muncii care reglementeaza concedierea salariatilor pentru motive neimputabile acestora.

In cazul in care incetarea contractului individual de munca are loc in temeiul art. 65 alin. (1) din Codul muncii, decizia de concediere trebuie sa contina in mod obligatoriu, potrivit art. 76 din Codul muncii, urmatoarele elemente: „a) motivele care determina concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64”. Prin expresia „motivele care determina concedierea”, legiuitorul a avut in vedere atat motivele de fapt ale concedierii, cat temeiul de drept al acesteia.

In cuprinsul deciziei de concediere nr. 12/03.03.2015, emisa de catre parata, la art. 2, se arata ca „motivele de fapt ale concedierii individuale sunt urmatoarele: societatea se afla in reorganizare judiciara, conform planului de reorganizare confirmat prin sentinta civila nr. 2447 din 22.10.2012; prin punerea in aplicare a prevederilor planului de reorganizare judiciara, s-au efectuat reduceri majore de personal de executie din cadrul Biroului de contabilitate, unde salariata isi desfasoara activitatea. De asemenea, s-a inregistrat o reducere a volumului de munca, astfel incat mentinerea in continuare a postului de conducere de contabil sef nu are nici o justificare economica si organizatoric-functionala in cadrul biroului; raportat la aceasta situatie de fapt si de drept, s-a impus adoptarea unor masuri urgente la nivelul SC G.C.A. SA, care sa asigure reducerea cheltuielilor cu personal si evitarea dificultatilor financiare privind plata creantelor catre creditori. In masura in care societatea nu respecta planul de reorganizare judiciara si nu achita catre creditori, la scadenta, sumele cuprinse in programul de plata a creantelor, se aplica sanctiunea intrarii in faliment a societatii, cu consecinta incetarii activitatii acesteia; una din masurile dispuse este cea a concedierii individuale pentru motive care nu tin de persoana salariatului, corespunzator cu desfiintarea unor posturi din statul de functii al SC G.C.A. SA”.

Totodata, la art. 3 din aceeasi decizie de concediere, se stipuleaza ca: „salariatei J.M. i s-a acordat un preaviz de 15 zile lucratoare, conform art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, in perioada 11.08.2014-

2015. in baza preavizului inregistrat cu numarul 901 din 8.08.2014”.

Din analizarea mentiunilor art. 2 si art. 3 din decizia de concediere nr. 12/03.03.2015, emisa de catre parata, rezulta ca, in speta, au fost aplicate doar prevederile art. 86 alin. (6) din Codul muncii, nefiind respectate cerintele art. 65 alin.

1. si urmatoarele din Codul muncii, desi art. 65 alin. (1) din Codul muncii a fost indicat ca temei de drept al concedierii reclamantei.

Conform art. 65 din Codul muncii, concedierea individuala pentru motive care nu tin de persoana salariatului poate fi dispusa numai ca urmare a desfiintarii locului de munca ocupat de catre salariat, determinata de unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia, desfiintare care trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.

Cauza este reala daca prezinta un caracter obiectiv, respectiv daca este independenta de buna-credinta sau reaua-credinta a angajatorului. Ea este serioasa in cazul in care se impune din necesitati evidente privind imbunatatirea activitatii si nu disimuleaza realitatea.

Prin decizia nr. 87/21.07.2014 a administratorului judiciar A.G.I. Arad, s-a decis modificarea organigramei societatii parate, in sensul desfiintarii postului de contabil sef, „atributiile acestui post urmand a fi redistribuite, partial, altui post de specialitate existent in cadrul biroului de contabilitate, respectiv sefului de birou de contabilitate, iar restul sarcinilor vor fi externalizate catre prestatori de servicii specializati, in baza unui contract de prestari servicii”. Aceasta decizie a fost emisa pentru asigurarea respectarii planului de reorganizare confirmat prin sentinta civila nr. 2447 din 22.10.2012.

Intre parata si societatea comerciala de expertiza contabila „C.” SRL Arad s-a incheiat contractul de prestari servicii financiar-contabile nr. 149/28.08.2014, avand ca obiect „misiuni de tinere a contabilitatii, intocmirea si prezentarea situatiilor financiare”, urmand ca alte lucrari, ce vor fi efectuate la cerere, sa fie facturate separat, conform negocierii dintre parti. Partile au convenit plata unui onorariu de „2800 lei/luna, exclusiv TVA” pentru „misiunile” mentionate in cuprinsul contractului.

Conform actului aditional nr. 130/15.01.2014 si sentintei civile nr. 1135/3.06.2014, pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 1339/108/2014* si ramasa definitiva prin respingerea apelului declarat de catre reclamanta, reclamanta avea, la data incheierii contractului de prestari servicii financiar-contabile nr. 149/28.08.2014, un salariu lunar brut de 2850 lei. Chiar daca, la data emiterii deciziei nr. 87/21.07.2014 a administratorului judiciar A.G.I. Arad si a incheierii contractului de prestari servicii financiar-contabile nr. 149/28.08.2014, sentinta civila nr. 1135/3.06.2014, pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 1339/108/2014*, era contestata pe calea apelului, aceasta avea caracter executoriu, conform art. 274 din Codul muncii.

Prin urmare, plata unui onorariu de 2800 lei/luna, la care sa adauga TVA, pentru serviciile financiar-contabile prestate de catre societatea comerciala de expertiza contabila „C.” SRL Arad, precum si atribuirea de sarcini suplimentare sefului de birou de contabilitate, ca urmare a redistribuirii partiale a unora din atributiile de serviciu corespunzatoare postului de contabil sef, potrivit deciziei nr. 87/21.07.2014 a administratorului judiciar A.G.I. Arad, nu conducea la o eficientizare a activitatii paratei si evitarea dificultatilor financiare privind plata creantelor catre creditori, in conditiile in care salariata care ocupa postul de sef birou de contabilitate avea suspendat contractul individual de munca pe perioada 17.03.2014-17.12.2014, in temeiul art. 51 alin. (1) lit. a din Codul muncii, astfel incat parata trebuia sa solicite prestatorului de servicii efectuarea operatiunilor finaciar-contabile ce corespundeau atributiilor de serviciu ale sefului biroului de contabilitate, urmand sa achite un onorariu suplimentar pentru acestea.

Pe de alta parte, la momentul emiterii deciziei de concediere nr. 12/3.03.2015, planul de reorganizare confirmat prin sentinta civila nr. 2447 din 22.10.2012 nu mai era aplicabil societatii parate, intrucat, prin sentinta civila nr. 189/23.02.2015, pronuntata in dosarul nr. 5920/108/2011, Tribunalul Arad a aprobat raportul final intocmit de administratorul judiciar A.G.I. Arad, a constatat achitate toate datoriile debitoarei, potrivit planului de reorganizare, si, in temeiul art. 132 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, a dispus inchiderea procedurii insolventei debitoarei SC G.C.A. SA Arad, astfel incat motivele de fapt ale desfiintarii postului reclamantei, prezentate in decizia de concediere nr. 12/3.03.2015, nu mai subzistau.

Avand in vedere considerentele expuse anterior, Curtea constata ca, in speta, nu au fost respectate prevederile art. 65 din Codul muncii, dat fiind ca desfiintarea locului de munca al reclamantei nu a avut o cauza reala si serioasa, astfel incat concedierea acesteia este nelegala.

Pe de alta parte, nelegalitatea concedierii reclamantei rezulta si din nerespectarea dispozitiilor art. 75 alin. (1) din Codul muncii privitoare la durata termenului de preaviz.

Art. 75 alin. (1) din Codul muncii prevede ca persoanele concediate in temeiul art. art. 65 si art. 66 beneficiaza de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucratoare.

Or, reclamantei i s-a acordat un termen de preaviz de 15 zile lucratoare, conform art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, desi dispozitiile acestui articol nu mai erau aplicabile dupa inchiderea procedurii insolventei debitoarei SC G.C.A.SA Arad.

Conform art. 78 din Codul muncii, „concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege este lovita de nulitate absoluta”, astfel incat, vazand argumentele de fapt si de drept mentionate anterior, precum si dispozitiile art. 80 alin.

1. si alin. (2) din Codul muncii, Curtea va admite in parte actiunea reclamantei si va anula Decizia nr. 12/03.03.2015 de incetare a contractului individual de munca, emisa de catre parata, cu consecinta obligarii paratei la plata catre reclamanta a unor despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat daca nu era concediata cu incepere de la data concedierii si pana la data reintegrarii efective, urmand a repune partile in situatia anterioara concedierii, in sensul reintegrarii reclamantei pe postul detinut anterior incetarii contractului de munca.

Reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 20000 lei, cu titlu de daune-morale, intrucat, prin emiterea, succesiva si abuziva, a deciziilor de concediere nr. 58/6.03.2013 si nr. 12/3.03.2015, a fost tracasata si i s-a stirbit prestigiul social si profesional, fiindu-i afectata sanatatea si conduita in societate si familie.

Pentru acordarea daunelor morale, este necesara precizarea prejudiciului moral, precum si administrarea unui probatoriu adecvat, care sa permita instantei de judecata stabilirea existentei acestuia, respectiv a afectarii prestigiului, onoarei, reputatiei sau demnitatii unui salariat prin fapta ilicita a angajatorului, si gasirea unor criterii de evaluare a intinderii lui. Nu se poate prezuma nici existenta si nici intinderea prejudiciului personal nepatrimonial ca urmare a unei concedieri pentru motive neimputabile salariatului, chiar daca angajatorul emite o noua decizie de concediere pentru motive neimputabile salariatului urmare a anularii, de catre instanta de judecata, a primei decizii de concediere pentru motive de nelegalitate.

Martora A.N.S., audiata de catre prima instanta la solicitarea reclamantei, a declarat ca reclamanta nu intelege motivul pentru care a fost concediata, „intrucat profesional nu i s-a reprosat nimic, iar in tot acest timp, datorita situatiei cu locul de munca, a fost stresata”, precum si ca reclamanta s-a prezentat la medic pentru tratarea palpitatiilor cauzate de stres. Totodata, a aratat ca reclamantei ii era rusine sa spuna ca a fost concediata, din nou, avand in vedere pozitia sa sociala.

Reclamanta nu a depus, insa, inscrisuri medicale referitoare la afectarea sanatatii sale din cauza stresului provocat de concedierea sa.

Este adevarat ca, prin concediere, indiferent de cauza acesteia, se genereaza, in mod inerent, o stare de tensiune, de disconfort material si psihic, insa aceasta poate fi reparata prin restabilirea legalitatii.

Prin urmare, repunerea partilor in situatia anterioara emiterii deciziei de concediere nr. 58/6.03.2013, respectiv a deciziei de concediere nr. 12/3.03.2015, prin care reclamanta a fost concediata pentru motive neimputabile, cu obligarea paratei la plata despagubirilor si la reintegrarea reclamantei, conform art. 80 alin. (1) si alin. (2) din Codul muncii, republicat, constituie o reparatie suficienta si echitabila, astfel incat petitul avand ca obiect obligarea paratei la plata sumei de 20000 lei, cu titlu de daune-morale, a fost respins in mod corect de catre instanta de fond.

In baza art. 453 din Codul de procedura civila, Curtea a obligat parata la plata catre reclamanta a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata in prima instanta, constand din onorariu de avocat, conform chitantei depusa la dosarul de fond.

Pentru considerentele de fapt si de drept expuse anterior, in temeiul art. 480 alin. (2) din Cod de procedura civila, Curtea a admis apelul reclamantei ca fiind intemeiat si a schimbat in parte hotararea atacata, in sensul ca: a admis in parte actiunea civila formulata de catre reclamanta J.M. in contradictoriu cu parata-intimata

S.C. G.C.A. S.A, a anulat Decizia nr. 12/03.03.2015 de incetare a contractului individual de munca, emisa de catre parata, a obligat parata la plata catre reclamanta a unor despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat daca nu era concediata cu incepere de la data concedierii si pana la data reintegrarii efective, a dispus repunerea partilor in situatia anterioara concedierii, in sensul reintegrarii reclamantei pe postul detinut anterior incetarii contractului de munca, si a obligat parata la plata catre reclamanta a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata in prima instanta, mentinand in rest dispozitiile hotararii apelate.

Dat fiind ca reclamanta-apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecata in faza procesuala a apelului, Curtea nu a acordat cheltuieli de judecata in apel.