Cerere de punere in executare a sanctiunii pecuniare aplicate intr-un stat membru al U.E.

 

Stabilirea cadrului judecatii. Contradictie intre dispozitivul si considerentele sentintei.

(Decizia penala nr. 227/A/ 24 februarie 2016)

 

Prin sentinta penala nr. 3308 din data de 4 decembrie 2016 pronuntata de Judecatoria Pitesti, in baza art. 241 si 239 din Legea nr. 302/2004, s-a respins cererea  formulata de Judecatoria Celje din Republica Slovenia.

S-a dispus comunicarea hotararii Judecatoriei Celje din Republica Slovenia si Directiei Drept International si Cooperare Judiciara din cadrul Ministerului Justitiei.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a constatat ca, la data de 06.10.2015, s-a inregistrat sesizarea Serviciului cooperare judiciara internationala in materie penala din cadrul Ministerului Justitiei, prin care a fost inaintat certificatul emis de autoritatile slovene, privind punerea in executare a sanctiunii pecuniare de 300 euro, aplicata intimatului D.

In drept, au fost invocate dispozitiile Legii nr. 302/2004.

Au fost atasate inscrisurile in limba slovena si traduse in limba romana, inclusiv certificatul prevazut de art. 235 din Legea nr. 302/2004, republicata.

Republica Slovenia, ca stat emitent, a solicitat recunoasterea si executarea unor sanctiuni pecuniare dispuse de instanta slovena in defavoarea numitului D

Potrivit art. 223 alin 2 si 3 din Legea nr. 302/2004, legea romana prevede conditia existentei dublei incriminari in cazul ordinului de indisponibilizare emis in vederea executarii unor sume de bani stabilite ca sanctiune pecuniara.

Instanta de fond a apreciat ca, in conditiile in care autoritatile judiciare slovene i-au aplicat cetateanului roman sanctiunea pecuniara de  300 euro pentru faptul ca la data de 22.01.2015, orele 23.37, a condus autoturismul cu nr. de inmatriculare T 5434 XT, pe autostrada cu plata A 5, fara a detine o rovinieta valabila, ce reprezinta in legislatia civila slovena o contraventie la circulatia pe drumurile publice, conditia dublei incriminari nu este realizata, deoarece in legislatia ce reglementeaza circulatia pe drumurile publice in Romania, O.U.G nr.195/2002, aceasta fapta nu este prevazuta ca fiind o fapta penala.

In aceste conditii, instanta a respins cererea Judecatoriei Celje din Republica Slovenia, intrucat lipseste in cauza dubla incriminare.

Impotriva sentintei, in termen legal a formulat apel Parchetul de pe langa Judecatoria Pitesti, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie si solicitand desfiintarea, pentru urmatoarele motive:

1. Instanta de fond a facut in mod gresit aplicarea dispozitiilor art. 239 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, republicata si in mod netemeinic a stabilit ca fapta descrisa in certificatul emis de autoritatile slovene nu este sanctionata de dispozitiile legale prevazute in legislatia romana.
2. Exista contradictii intre dispozitivul sentintei penale apelate si considerentele acesteia cu privire la temeiul legal al solutiei.

Dezvoltand aceste critici, procurorul a sustinut ca judecatorul a interpretat gresit obiectul cauzei cu solutionarea careia a fost investit de catre autoritatile slovene, prin Ministerul Justitiei din Romania. Aceasta, deoarece judecatorul a facut trimitere la o institutie care nu se aplica in cauza, respectiv la acel ordin de indisponibilizare, ce nu are nicio legatura cu sanctiunea pecuniara si cu recunoasterea hotararii straine.

Institutia in sine, aplicabila in cauza, este prevazuta de dispozitiile art. 233-247 din Legea nr. 302/2004, in corelare cu dispozitiile Deciziei Cadru nr. 2005/2014.

Examinand hotararea atacata prin prisma criticilor formulate, cum si sub toate aspectele, Curtea constata ca apelul este calea de ataca ce poate fi promovata impotriva sentintei, iar in ceea ce priveste temeinicia cererii de apel, urmeaza a fi primite ca fondate criticile aduse sentintei, pentru cele ce urmeaza:

Prima instanta a fost investita in temeiul art. 234 alin.1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, cu solicitarea autoritatii judiciare dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de a fi pusa in executare sanctiunea pecuniara in valoare de 300 de euro.

Este adevarat, fapta pentru care a fost aplicata aceasta sanctiune nu este sanctionata  
ca infractiune
de legea romana, insa sunt incidente dispozitiile art. 239 alin. 1 pct. 33 din Legea nr. 302/2004, astfel incat nu se mai impune verificarea dublei incriminari a faptei la recunoasterea si executarea hotararilor.

Un alt aspect este existenta unor contradictii intre dispozitivul sentintei penale apelate si considerentele acesteia, cu privire la temeiul legal al solutiei. In cuprinsul dispozitivului sentintei penale se precizeaza ca „respinge, in baza art. 241 si 239 din Legea nr. 302/2004, cererea Judecatoriei Celje din Republica Slovenia”. In cuprinsul considerentele aceleiasi sentinte se precizeaza ca „potrivit art. 223 alin. 2 si 3 din Legea nr. 302/2004, legea romana prevede conditia existentei dublei incriminari in cazul ordinului de indisponibilizare emis in vederea executarii unor sume de bani stabilite ca sanctiune pecuniara”.

Asa cum reiese din cadrul normativ aplicat in cauza, respectiv Sectiunea a IV-a din cuprinsul Legii nr. 302/2004, precum si Decizia-cadru nr. 2005/2014/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005, privind aplicarea principiului recunoasterii reciproce a sanctiunilor pecuniare, obiectul judecatii nu il constituie emiterea unui ordin de indisponibilizare, ci procedura de recunoastere a unei sanctiuni pecuniare, conform instrumentelor juridice ale Uniunii Europene mai sus amintite.

Fata de aceste considerente, Curtea constata ca prima instanta a incalcat principiul dreptului la un proces echitabil garantat atat prin Constitutia Romaniei, in art. 21, cat si de instrumentele juridice internationale in materie, prin faptul ca nu a stabilit in mod corect obiectul judecatii si prin contradictiile existente in hotararea pronuntata. Aceste deficiente nu pot fi remediate direct de catre instanta de control judiciar, deoarece s-ar eluda principiul dublului grad de jurisdictie.

 Vazand si dispozitiile art. 280 din Codul de procedura penala, Curtea constata ca hotararea primei instante este lovita de nulitate absoluta si se impune rejudecarea cauzei de catre aceeasi instanta de fond.

Pentru motivele mai sus expuse, in temeiul dispozitiilor art. 421 pct. 2 lit. b) Cod de procedura penala, a fost  admis apelul declarat de parchet, a fost desfiintata sentinta si s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta de fond, respectiv Judecatoria Pitesti.