Anulare decizie de imputare, Efectuarea de retineri din salariu de catre angajator
1 aprilie 2020Uzucapiune Situatia mostenitorilor unui posesor care indeplinea conditiile pentru a uzucapa
1 aprilie 2020
Invalidarea hotararii de respingere a plasamentului minorului, eludarea Legii nr. 273/2004 privind adoptia.
Este fara relevanta ca reclamantii fac obiectul unor grave suspiciuni (intentia de eludare a prevederilor legii adoptiei indicata expres in corespondenta D.G.A.S.P.C. cu Ministerul muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice) prin raportare la prejudiciul cert pe care copilul urma sa il sufere avand in vedere perioada de peste 2 ani (de la nastere si fara intrerupere pana in prezent) pe care a petrecut-o cu (...) care, in mod evident a condus la dezvoltarea unei legaturi afective extrem de puternice (a se compara cu situatia retinuta de Curte in decizia de inadmisibilitate din cauza Hulsmann impotriva Germaniei, pct. A.2).
indoiala in ceea ce priveste corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intentiilor cu care actioneaza familia (...), chiar daca poate justifica dorinta acceptabila a D.G.A.S.P.C. de a-i descuraja pe cetateni de a recurge la o metoda de eludare a dispozitiilor imperative ale legii adoptiei, nu poate conduce la validarea hotararii de respingere a plasamentului la aceasta familie, caci efectele acestei decizii a Comisiei pentru Protectia Copilului nu se limiteaza la situatia lui (...) (...) si (...) care au recurs la o modalitate ce le este acum reprosata de autoritati,
desi nu este interzisa expres
: ele se rasfrang si asupra situatiei copilului insusi, al carui drept la respectarea vietii de familie, ce implica dreptul copilului si al persoanelor cu care convietuiesc de a se bucura unul de compania celuilalt, este afectat de o maniera semnificativa (a pari, cauza Mennesson impotriva Frantei, par. 1)
Nu poate fi admisa scoaterea copilului din mediul armonios creat de (...), pentru acesta existand riscul periclitarii dezvoltarii sale ulterioare, prin lipsirea unei ambiante calde si continue in care s-a gasit de la nastere, interesul superior al copilului prevaland interesul general (al societatii in ansamblul ei) de a urmari aplicarea riguroasa, literala a prevederilor legale vizand Legea nr. 272/2004.
Legea nr. 272/2004 Cauza Moretti si Benedetti impotriva Italiei Cauza Wagner si J.M. W.L. impotriva Luxemburgului Cauza Paradiso si Campanelli impotriva Italiei Cauza Mennesson impotriva Frantei
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului (...) la data de 29.01.2015, reclamantii (...) au solicitat in contradictoriu cu paratii Consiliul Judetean (...) - Comisia pentru Protectia Copilului (...) si (...), anularea hotararii nr. (...) a Comisiei pentru Protectia Copilului (...) din cadrul Consiliului Judetean (...) pronuntata in dosarul nr. (...) si admiterea cererii lor privind plasamentul minorului (...), cu tata necunoscut, in familia acestora, deoarece sunt intrunite cerintele instituite prin Legea nr. 272/2004.
In motivarea cererii lor, reclamantii au aratat ca, inca de la momentul nasterii minorului (...), mama acestuia (...) - care mai are in intretinere inca doi copii minori, care locuiesc in imobilul apartinand bunicii materne, situat in comuna (...), judetul (...) - a intampinat dificultati financiare in ceea ce priveste asigurarea conditiilor de trai pentru minor, fiind ajutata in cresterea minorului de catre (...); dupa nastere, minorul impreuna cu mama lui au locuit in apartamentul detinut de catre reclamanti, care i-au pus la dispozitie o camera din apartamentul lor; dupa o perioada de timp mama a revenit la domiciliul ei situat in comuna (...), spre a-si ingriji ceilalti doi copii, lasandu-si copilul (...) in grija familiei (...) iar ulterior, vizitele acesteia s-au rarit, in cele din urma au incetat, iar in august 2013, (...) a formulat prima cerere de stabilire a masurii de protectie speciala a plasamentului copilului (...), care se afla in dificultate in sensul art.60 lit.c din Legea nr. 272/2004 rep.
Aceasta cerere a fost respinsa de catre Comisia pentru Protectia Copilului (...) din cadrul Consiliului Judetean (...).
Reclamantii (...) s-au ocupat in continuare de cresterea copilului (...), lipsit de ocrotire parinteasca si aflat la domiciliul lor si, in vederea protejarii interesului superior al copilului, au formulat o sesizare de abandon a copilului inregistrata sub nr. (...) la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (...) si o noua cerere de instituire a masurii de protectie speciala a plasamentului in favoarea minorului (...).
Aceasta cerere a fost solutionata prin Hotararea nr.(...) a Comisiei pentru Protectia Copilului (...) din cadrul Consiliului Judetean (...) pronuntata in Dosarul nr. (...), fiind respinsa intrucat situatia copilului nu se incadreaza in cazurile prevazute de art.60 din Legea nr. 272/2004, „deoarece mama acestuia si (...) au cazut de acord ca acestia sa o sprijine la cresterea si ingrijirea copilului.”.
Reclamantii arata, in esenta, ca aceasta hotarare este nelegala, deoarece minorul (...) se afla in situatia prevazuta de art.60 lit. b si c din Legea nr.272/2004, necesitand masura de protectie speciala a plasamentului, deoarece este neglijat, fiind parasit de catre mama sa la (...), iar tatal sau nu este cunoscut.
Mama minorului nu detine o locuinta personala, fiind tolerata in domiciliul mamei sale, situat in (...), unde ocupa o camera, nu este incadrata in munca realizand in mod sporadic venituri din activitati de muncitor ziler si mai are in intretinere doi copii minori.
Familia extinsa a mamei nu doreste sa se ocupe de cresterea acestui copil.
Mama insasi a lasat copilul in grija familiei (...) si, totodata, si-a exprimat acordul la instituirea masurii de protectie a plasamentului copilului (...), invederand ca nu detine mijloace materiale pentru a-l creste si educa.
Se arata ca Hotararea nr. (...) a Comisiei pentru Protectia Copilului (...) din cadrul Consiliului Judetean (...), pronuntata in Dosarul nr. (...), este nelegala, prin prisma faptului ca nesocoteste principiul interesului superior al copilului, statuat prin art.2 din Legea nr. 272/2004.
Se arata ca argumentul privind intelegerea dintre mama copilului si (...) nu a fost demonstrat si, pe de alta parte, in mod gresit sustine parata Comisia pentru Protectia Copilului (...) ideea potrivit careia atitudinea mamei de a lasa copilul unor persoane straine si de a nu se mai interesa de copil vreme de peste 8 luni corespunde interesului superior al copilului.
Copilul trebuie sa beneficieze de ocrotire in cadrul legal prevazut de Legea nr. 272/2004, sa fie atent cercetate conditiile de crestere si educare care i se ofera si sa fie protejate drepturile sale prin instituirea unui mecanism de verificare atat a mediului in care creste cat si a persoanelor care se ocupa efectiv de copil, iar nu sa fie lasat in grija mamei sale care nu se preocupa de ingrijirea sa.
In dovedirea contestatiei s-a solicitat administrarea probei cu inscrisuri si a probei testimoniale, interogatoriul mamei (...) si atasarea dosarului nr. (...) care a stat la baza emiterii Hotararii nr.(...) a Comisiei pentru Protectia Copilului (...) din cadrul Consiliului Judetean (...).
Parata (...) si-a precizat prin intampinare pozitia procesuala fata de prezenta contestatie, solicitand admiterea contestatiei, aratand ca ori de cate ori a fost chemata in fata Comisiei pentru Protectia Copilului (...) a precizat ca nu detine posibilitati financiare pentru cresterea si educarea copilului sau, (...), fiind de acord cu plasamentul acestuia la familia reclamantilor; ca abia are mijloace materiale pentru a-i creste pe ceilalti doi minori pe care ii are, solicitand permanent sprijin de la autoritatile Primariei comunei (...); ca in locuinta bunicii materne sunt conditii locative precare, saracacioase, imobilul nefiind racordat la reteaua de distributie a apei menajere si, mai mult decat atat, bunica materna refuza sa il primeasca pe minorul (...) in domiciliul sau, motivand ca nu mai poate creste inca un copil; a mai sustinute ca aceste aspecte sunt cunoscute si confirmate de autoritatea tutelara din cadrul Primariei comunei (...), care a efectuat anchete sociale la domiciliul sau si care i-au recomandat masura plasamentului pentru copilul (...).
La data de 03.03.2015, parata Comisia pentru Protectia Copilului (...) din cadrul Consiliului Judetean (...) a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii, aratand ca prin Hotararea nr.(...) a Comisiei pentru Protectia Copilului (...) din cadrul Consiliului Judetean (...) pronuntata in Dosarul nr. (...) a fost respinsa cererea de instituire a masurii de plasament a copilului (...), deoarece acesta nu se afla in niciuna dintre situatiile prevazute de art.60 din Legea nr.272/2004, intrucat intre reclamantii (...) si mama copilului, parata (...), a survenit o intelegere in urma careia (...) era de acord sa creasca si sa ingrijeasca copilul, iar modalitatea in care (...) a identificat copilul eludeaza procedurile legale in vigoare.
Paratul a precizat ca finalitatea acestei intelegeri dintre mama copilului si (...) este eludarea Legii nr. 273/2004 privind adoptia, deoarece in iunie 2013, reclamantii au solicitat Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (...) emiterea atestatului de familie apta sa adopte, fiind consiliati cu privire la termenele si conditiile privind obtinerea acestui atestat, insa acestia au renuntat la solicitarea lor, in momentul in care au identificat prin eforturi proprii copilul in cauza, deoarece cunosteau ca in astfel de cazuri sanctiunea era aceea a retragerii atestatului.
Paratul a mai sustinut ca nu contesta nici dreptul copilului de a creste intr-o familie, cu conditia respectarii dispozitiilor prevazute in Legea nr. 272/2004, nici faptul ca (...) indeplineste conditiile materiale si morale pentru cresterea si educarea unui copil, ci modul in care aceasta a identificat copilul prin mijloace proprii, fara sa urmeze procedurile legale in ceea ce priveste adoptia unui copil, deoarece familiile care se afla in situatia reclamantilor, fara copii si care solicita plasamentul unui copil de varsta mica, solicita intr-o perioada relativ scurta adoptia copilului luat in plasament.
Se precizeaza ca prin intelegerea cu mama copilului, acesta nu devine adoptabil, ci este obligatoriu ca mama sa isi exprime consimtamantul la adoptie in fata instantei de judecata, numai daca se va stabili ca finalitate a Planului individualizat de protectie a copilului este adoptia; in ceea ce priveste anchetele sociale efectuate de catre autoritatea publica locala, Primaria (...), fara a contesta realitatea informatiilor prezentate, se precizeaza ca propunerea privind familia sau persoana careia i se poate da in plasament un copil apartine Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (...), cu exceptia situatiei in care este vorba despre rudele copilului.
Paratul a mai sustinut ca mama copilului, (...), a recunoscut in fata Comisiei pentru Protectia Copilului (...) din cadrul Consiliului Judetean (...) faptul ca s-a gandit sa dea copilul familiei (...) pentru a fi crescut, deoarece acestia nu aveau copii, ceea ce a format convingerea paratului ca se afla in fata unei incercari de eludare a legii adoptiilor, astfel incat considera ca hotararea contestata este emisa cu respectarea prevederilor legale privind protectia si promovarea drepturilor copilului.
Prin sentinta nr. (...), Tribunalul (...) a admis actiunea, a anulat Hotararea nr.(...) emisa de catre paratul Consiliul Judetean (...) - Comisia pentru Protectia Copilului si a instituit masura plasamentului minorului (...) la familia (...), domiciliata in Municipiul (...); s-a delegat exercitiul drepturilor si obligatiilor parintesti privitoare la persoana si bunurile minorului in favoarea Directorului Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (...) si s-a incuviintat ca doamna (...), domiciliata in Municipiul (...), sa beneficieze de alocatia lunara de plasament cuvenita minorului (...), fiind obligata parata (...) la plata pensiei de intretinere datorata catre minori in cuantum de 25% din venitul net lunar realizat.
Pentru a pronunta aceasta solutie, Tribunalul a subliniat ca scopul edictarii Legii nr. 272/2004 este prezentat in art.2 din lege, potrivit caruia orice alte reglementari adoptate in domeniul respectarii si promovarii drepturilor copilului, precum si orice act juridic emis sau, dupa caz, incheiat in acest domeniu se subordoneaza cu prioritate principiului interesului superior al copilului; in cauza, potrivit anchetelor sociale si rapoartelor de evaluare psihologica efectuate fie de specialisti din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (...), fie de personalul din cadrul autoritatii tutelare care functioneaza in aparatul propriu al Primariei comunei (...) au evidentiat faptul ca minorul (...) se afla in dificultate in sensul ca este neglijat de catre mama sa si ca (...) intruneste conditiile necesare cresterii si ingrijirii acestui copil, asistentul social propunand efectuarea demersurilor necesare in vederea instituirii masurii de plasament a acestui copil la familia reclamantilor.
Prima instanta a mai apreciat ca hotararea nr. (...) a Comisiei pentru Protectia Copilului (...) din cadrul Consiliului Judetean (...) pronuntata in Dosarul nr. (...) este nelegala, deoarece este contrara intregii documentatii pe baza careia a fost emisa, iar pretinsa intelegere dintre mama si (...) in sensul ca acestia din urma si-ar fi exprimat acordul de a o sprijini pe mama in cresterea si ingrijirea copilului, nu a fost dovedita si nu rezulta din niciuna dintre probele administrate in cauza.
Tribunalul a mai retinut ca ratiunea pentru care paratul Consiliul Judetean (...) - Comisia pentru Protectia Copilului (...) a respins cererea de instituire a plasamentului tine de motive straine acestei cereri, care exced in totalitate cercetarii conditiilor impuse de lege pentru instituirea acestei masuri de protectie speciala, motive care rezulta atat din corespondenta interna purtata intre compartimentele din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (...) si Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie cat si din intampinarea formulata in prezenta cauza, anume prezumptiva incercare a familiei (...) de a eluda legislatia privitoare la adoptie.
Prima instanta a aratat ca nu poate acorda prevalenta unei presupuneri (aceea potrivit careia, dupa ce masura de plasament a copilului (...) la (...) va fi instituita, aceasta familie va depune o cerere de adoptie avand prioritate la adoptia acestui copil), deoarece copilul se afla in dificultate acum, iar procedura de adoptie depinde de factori aleatorii cum sunt atitudinea mamei fata de copil (mama putand cere oricand reintegrarea copilului in familia naturala sau putand refuza consimtamantul la adoptie), atitudinea membrilor familiei extinse (care pot solicita la randul lor adoptia copilului) si, nu in ultimul rand, insisi reclamantii (...) pot sa nu mai formuleze o noua cerere de adoptie a copilului, alegand sa convietuiasca alaturi de acesta, dar fara a-si asuma obligatiile parintelui adoptiv, ci numai pe acelea restranse ale asistentului maternal.
In aceste conditii, tribunalul a considerat ca presupunerea privitoare la incercarea de eludare a dispozitiilor legale referitoare la adoptie nu poate fi motivul pentru care un copil aflat in dificultate in sensul art.60 lit.b si lit.c din Legea nr. 272/2004 sa fie lipsit de autoritate parinteasca efectiva, de dreptul de a avea un statut legal si de a beneficia de ocrotirea autoritatii statului, cand din intreg ansamblul probator administrat in cauza, inscrisuri si interogatoriul paratei (...), rezulta ca minorul se afla in dificultate in sensul art.60 lit.b si c din Legea nr. 272/2004, astfel incat se impune instituirea unei masuri de protectie speciala in ceea ce il priveste.
Pentru a ajunge la concluzia temeiniciei actiunii, tribunalul a amintit ca situatia minorului (...), aflat la domiciliul reclamantilor, neglijat de catre mama sa (...), atrage incidenta art. 60 lit.c din Legea nr. 272/2004 si impune instituirea unei masuri de protectie speciala, deoarece minorul este lipsit de protectia parinteasca, cresterea, dezvoltarea si evolutia sa nu sunt urmarite nici de mama sa si nici de o autoritate a statului, abilitata sa verifice daca drepturile ii sunt respectate, iar prin instituirea masurii de plasament drepturile si obligatiile parintesti privitoare la copil vor fi delegate catre Directorul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (...) care, prin asistentii sociali specialisti din cadrul acestui organism, poate urmari daca minorului ii sunt respectate drepturile, daca dezvoltarea acestuia se realizeaza intr-un ritm progresiv si, in situatia in care este necesar, poate sa isi exprime opinia cu privire la necesitatile medico-sanitare ale copilului, la necesitatile educationale ale acestuia etc.
Apoi, a aratat tribunalul, deoarece probatoriul administrat in cauza confirma faptul ca, de la nasterea sa si pana in prezent, minorul (...) a trait in locuinta familiei (...), cei doi soti ingrijindu-l si ocrotindu-l, asigurandu-i toate cele necesare cresterii si dezvoltarii armonioase atat din punct de vedere fizic cat si psihic, iar intre sotii (...) si copil s-au dezvoltat relatii de afectiune reciproca, s-a apreciat ca interesul superior al copilului in sensul art.2 si art.6 din Legea nr. 272/2004, este de a trai in continuare in acest mediu familiar, cunoscut, unde i se ofera tot ceea ce are nevoie si unde este foarte bine ingrijit si iubit, in timp ce mutarea copilului intr-un mediu strain, necunoscut, la un alt asistent maternal profesionist, ar fi o masura care ar determina o suferinta nejustificata a copilului.
Impotriva acestei sentintei a formulat apel parata, prin care a criticat hotararea primei instantei pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitand schimbarea in tot a sentintei apelate si, rejudecand, sa se dispuna respingerea contestatiei formulate de catre reclamantii (...) impotriva Hotararii nr. (...), cu consecinta mentinerii ca legala si temeinica a acestei hotarari.
In motivarea caii de atac s-a aratat ca prima instanta a ignorat cu desavarsire principiul legalitatii procedurilor judiciare, in contextul in care procedura initiata in prezenta cauza este un prim pas in procedura de adoptie a minorului si care este calificata ca o frauda la lege, intrucat prin aceasta modalitate se incearca eludarea dispozitiilor imperative ale Legii nr. 273 din 2004, privind regimul juridic al adoptiilor si, cu atat mai mult, al regimului imperativ al dispozitiilor instituite de acest text de lege.
Apelanta a invederat, in privinta familiei reclamante, ca din chiar modalitatea in care este redactata cererea de chemare in judecata, este evident ca acestia doresc un copil, fapt pentru care au formulat cerere privind obtinerea atestatului ca familie adoptatoare, ulterior renuntand la aceasta cerere; aceasta, in contextul in care (...) a recunoscut ca s-a ocupat de achitarea integrala a cheltuielilor privind nasterea minorului, in contextul in care dupa nastere s-a ocupat de ingrijirea si a mamei, si a copilului, ulterior numai a copilului, coroborata cu recunoasterea data de catre mama naturala care s-a gandit sa le dea copilul reclamantilor sa il creasca, reiese imprejurarea ca intre reclamanti si parata - mama naturala a existat o intelegere prestabilita privind incredintarea ulterioara a minorului in vederea instituirii masurii plasamentului tocmai la aceasta familie si, ulterior, a solicitarii adoptiei acestui copil tot la aceasta familie, perioada in care copilul va fi declarat adoptabil, iar familia reclamanta va avea prioritate la incuviintarea adoptiei, fara a trece peste toate etapele prevazute imperativ de lege.
In argumentarea caii de atac apelului s-a mai precizat ca, independent de situatia paratei, al carei dezinteres fata de soarta copilului a fost reafirmat in instanta si de intentiile reale ale reclamantilor, care sunt intr-adevar preocupati in a asigura minorului conditiile unei adevarate familii, o asemenea implicare directa in identificarea unui copil, potential adoptabil, mai inainte de declararea lui ca atare, este contrara dispozitiilor Legii nr. 273/2004, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 233/2011.
In dezvoltarea acestei critici, s-a mai aratat ca reglementarea legala mentionata instituie o intreaga sectiune intitulata „Potrivirea dintre copil si persoana/ familia adoptatoare”, in cadrul careia se stabileste competent Oficiului Roman pentru Adoptii in initierea procesului de potrivire; s-a urmarit astfel posibilitatea exercitarii unui control riguros asupra demersurilor de potrivire realizate la nivel local, tocmai pentru a se evita eludarea dispozitiilor legale in materie, astfel cum mentioneaza in mod expres in expunerea de motive a Legii nr. 233/2001; or, in cazul de fata, reclamantii au intervenit in mod direct in aceasta procedura prealabila adoptiei, identificand un minor pe care l-au luat din familie mai inainte de instituirea unei masuri de protectie speciala. Este important de subliniat imprejurarea ca potrivit art. 42 lit.c din Legea nr. 273/2004, incredintarea in vederea adoptiei nu mai este necesara atunci cand copilul se afla in plasament la unul dintre sotii familiei adoptatoare sau la familia adoptatoare de cel putin doi ani, ceea ce inseamna ca familia la care s-a instituit plasamentul poate solicita incuviintarea adoptiei dupa trecerea termenului de doi ani.
In aceste conditii, apelantul a conchis ca intre reclamanti si mama copilului a existat o intelegere cu privire la copil, finalitatea acestei pretinse intelegeri, dupa cum afirma acestia in cererea dedusa judecatii, este eludarea Legii nr. 273/2004 privind adoptia; la formarea acestei convingeri a contribuit si faptul ca (...) (...) si (...) s-au adresat D.G.A.S.P.C. (...) cu o cerere prin care solicita obtinerea atestatului de familie apta sa adopte, in data de 06.06.2013, ocazie cu care au fost informati si consiliati cu privire la conditiile si termenele privind obtinerea atestatului si cu privire la adoptie, cerere la care au renuntat in momentul in care au identificat pe cont propriu copilul in cauza, in data de 25.09.2013, deoarece cunosteau faptul ca sanctiunea prevazuta de legislatia in vigoare in asemenea cazuri este retragerea atestatului.
In critica sentintei apelate s-a mai aratat ca ridica un semn de intrebare modalitatea prin care (...) a identificat un copil, eludand procedurile legale in vigoare, atestarea ca familie apta sa adopte, potrivirea teoretica si practica etc., in conditiile in care la nivelul judetului (...) sunt peste 100 de familii atestate care asteapta sa intre in procesul de potrivire cu un copil.
De aceea, apelantul nu contesta dreptul copilului de a creste intr-o familie, cu conditia respectarii cadrului legal prevazut de Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, acesta fiind principalul obiect de activitate atat al Comisiei pentru Protectia Copilului (...), cat si a Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului; de asemenea, nu contestam nici faptul ca (...) indeplineste conditiile materiale si garantiile morale pentru cresterea si educarea unui copil, ci modul in care aceasta a inteles sa identifice un copil, prin mijloace proprii si fara sa urmeze procedurile legale in ceea ce priveste adoptia unui copil.
Analizand sentinta apelata prin prisma motivelor invocate de parat, Curtea constata ca apelul este neintemeiat si urmeaza a fi respins ca atare.
Curtea apreciaza ca, desi sustinerile apelantei privesc intentia reclamantilor-intimati de eludare a prevederilor Legii nr. 273/2004 privind adoptia sunt plauzibile - intregul probatoriu convergand catre concluzia ca reclamantii au dorit sa aiba grija de copil inca dinainte ca acesta sa se nasca - aceasta situatie, care ii este in principal imputabila apelantei, nu poate conduce la admiterea caii de atac.
Astfel, in circumstante putin cunoscute - disimulate de parti sub o pretinsa angajare a mamei baietelului ca menajera - reclamantii au aflat de sarcina numitei (...) si s-au inteles cu aceasta ca, dupa nastere, de copil sa se ocupe (...) (...) si (...).
Dovada a acestei intelegeri sta faptul ca baietelul (...) a fost nascut intr-o clinica particulara (...) in conditiile in care mama nu avea venituri care sa-i asigure subzistenta, deci cu atat mai putin sa suporte costurile unei astfel de nasteri la un spital privat - contravaloarea interventiei fiind suportata de reclamanti; de altfel, nasterea si aducerea copilului in cadrul familiei (...) a fost indelung pregatita, reclamantii aranjand chiar, in locuinta lor, o camera a copilului dupa cum recunoaste (...) (a carei instruire prealabila pentru aceasta proba este la fel de evidenta, folosirea unor termeni precum
„conditiile locative optime
” sau
„copii de varsta scolara
’ fiind cu mult peste nivelul de pregatire relevat de anumite declaratii ale acesteia).
Dupa nastere, (...), impreuna cu copilul (...) au locuit in casa familiei (...), femeia neglijand soarta celorlalti doi copii pe care ii avea in grija si apoi a revenit la domiciliul sau din comuna (...).
La 26.08.2013, la scurt timp dupa nasterea copilului (...), reclamantii au cerut, pentru prima data, D.G.A.S.P.C. (...) plasamentul copilului la ei, motivand, in esenta, ca au constatat ca baietelul traieste in conditii de igiena si confort
„greu de descris
”, astfel ca au dat curs cererii mamei copilului de a-l creste pe acesta.
Pentru solutionarea acestei cereri de plasament s-a facut o ancheta sociala la domiciliul familiei (...) (in care nu se face deloc vorbire despre faptul ca baietelul locuieste acolo), in care un reprezentant al D.G.A.S.P.C. propune efectuarea „
demersurilor necesare
” pentru plasarea minorului.
S-a realizat apoi o
„nota informativa
’ prin care s-a constatat ca mama si copilul locuiesc la (...) si ca sotii (...) (...) si (...) intrunesc conditiile necesare cresterii si educarii copilului; in fine, s-a intocmit o ancheta sociala nr. (...) la locuinta (...) despre care s-a constatat ca locuieste impreuna cu mama ei, (...), si cu ceilalti doi copii minori, (...), prescolari, de care mama se ocupa sa frecventeze zilnic cursurile gradinitei unde vin curat imbracati si cu pachetele la ei; in octombrie 2013, desi declarase ca locuieste in (...) cu (...), (...) se gasea in localitatea (...)
„pentru cateva zile
”.
Prin Hotararea (...), Comisia pentru protectia Copilului a respins solicitarea de plasament in regim de urgenta, considerand ca aceasta masura nu se impune deoarece mama ar fi declarat ca este sprijinita de (...), iar printr-o declaratie scrisa aceasta ar fi spus ca „va
avea grija de copilul sau pe care il va lua la domiciliu
”; aceasta declaratie se regaseste in copie la dosarul tribunalului si poarta un alt tip de semnatura (ca si un alt act depus la D.G.A.S.P.C. (...)) decat acea executata in fata unui reprezentant al Primariei (...).
Cu toate ca prima masura dispusa de D.G.A.S.P.C. (...) dupa respingerea solicitarii de plasament a fost monitorizarea situatiei copilului (pentru care au cerut sprijinul Primariei Comunei (...), apelanta nu a intreprins niciun demers in acest sens permitand ca, de fapt, inca de la nastere copilul (...) sa locuiasca neintrerupt cu (...).
De aceea, in aprilie 2014 acestia formuleaza la D.G.A.S.P.C. (...) o noua cerere in care, desi nu o solicita expres,
„aduc la cunostinta
’ cele intamplate - „
abandonarea
” copilului (...) la (...) - pentru a dispune
„masurile necesare... in interesul minorului
”.
Conventia Europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale impune statelor semnatare o obligatie de a garanta persoanelor care se afla sub jurisdictia lor exercitiul deplin al drepturilor fundamentale consacrate de textul Conventiei, acestea fiind extinse de o maniera progresiva printr-o jurisprudenta constructiva a Curtii Europene a Drepturilor Omului inclusiv in privinta vietii private si de familie.
Articolul 8 al Conventiei prevede ca orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale, nefiind admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.
Domeniul de aplicabilitate al art. 8 din Conventie protejeaza o sfera larga de interese de natura personala, cuprinse in notiunea generala de drept la viata privata, viata de familie, domiciliu si corespondenta; aceste patru concepte nu sunt definite strict de Conventie si pot fi strans legate intre ele, in unele situatii chiar suprapunandu-se, dar Curtii sarcina de a determina atat domeniul de aplicare al acestor drepturi, cat si conditiile in care exercitiul lor poate cunoaste limitarile prevazute de Conventie.
Conventia inscrie distinct viata de familie printre drepturile persoanei care se bucura de protectia acordata de art. 8 si, astfel, aceasta devine o notiune autonoma in sistemul conventiei fiind interpretata independent de calificarea existenta in dreptul national al statelor membre dar avand in vedere evolutia relatiilor sociale, evolutie ce necesita o interpretare flexibila a acestei notiuni din prisma a doua dimensiuni: persoanele care pot invoca acest drept si continutul vietii familiale.
Astfel, in privinta persoanelor care pot invoca acest drept, art. 8 din Conventie foloseste sintagma „orice persoana”, recunoscand dreptul la viata de familie tutror subiectilor de drept, fara nicio alta distinctie, insa, Curtea a delimitat pe cale jurisprudentiala sfera de aplicare a art. 8, statuand ca acesta presupune
preexistenta
unei vieti de familie, o legatura biologica si/sau juridica peste care se suprapune o relatie personala, reala, efectiva.
Referitor la legatura juridica, instanta europeana a fost confruntata cu problema aplicabilitatii notiunii de „viata de familie” in materia adoptiei sau a masurilor premergatoare acesteia, Curtea a stabilind ca relatiile dintre adoptator si adoptat sunt, in principiu, de aceeasi natura cu relatiile de familie protejate de art. 8 din Conventie, fara insa a fi protejata o familie iluzorie si fara a fi conferit persoanelor un drept general de a intemeia o familie, fie prin casatorie, fie prin nasterea sau adoptia copiilor, cu toate consecintele decurgand din acest fapt.
In aplicarea art. 8 din Conventie, statele au obligatia negativa de a nu intreprinde masuri de natura a stanjeni exercitiul dreptului la viata de familie de catre titularii carora le sunt recunoscute, urmarindu-se apararea atat a copiilor minori, cat si a parintilor impotriva oricarei ingerinte arbitrare a autoritatilor statului; de asemenea, in sarcina statelor membre se gasesc si o serie de obligatii pozitive, inerente asigurarii respectului efectiv al vietii de familie, care impun luarea unor masuri de protectie a titularilor dreptului conferit de Conventie, spre exemplu impiedicarea unui parinte sa ia masuri de natura sa prejudicieze sanatatea sau dezvoltarea copilului sau ori obligatia de a lua toate masurile necesare, atat pentru a mentine legaturile personale, cat si pentru a reuni copilul cu parintele sau, tinand cont de interesul superior al minorului
In acele situatii in care cresterea si dezvoltarea minorului alaturi de parintii sai nu mai este posibila, se impune luarea de catre autoritatile publice a masurii incredintarii acestuia unor institutii de ocrotire sociala sau persoane anume determinate; astfel daca viata, cresterea si dezvoltarea armonioasa a unui copil este pusa in pericol in cadrul desfasurarii relatiilor de familie cu parintii sai, statul este competent, chiar are obligatia pozitiva de a actiona pentru a-i asigura acestuia respectarea drepturilor fundamentale de care se bucura in temeiul conventiei si a altor acte internationale in materie; apoi, jurisprudenta Curtii este constanta in a aprecia ca, pentru un parinte si copilul sau, faptul de a fi impreuna reprezinta un element fundamental al vietii de familie, iar masurile interne care impiedica acest lucru, respectiv plasamentul acestuia in institutii publice de ocrotire, reprezinta o ingerinta in dreptul protejat de art. 8 din Conventie.
Asadar, art. 8 din Conventie incearca in principal sa apere individul impotriva ingerintelor arbitrare din partea autoritatilor publice, el implica, de asemenea, si unele obligatii pozitive inerente „respectarii” efective a vietii de familie; si intr-un caz si in celalalt trebuie avut in vedere raportul de proportionalitate care trebuie sa existe intre interesul persoanei si cel al societatii, in ansamblul ei; de asemenea, in ambele ipoteze statul se bucura de o anume marja de apreciere
(cauza Ignaccolo- Zenide impotriva Romaniei,
par. 94)
Intinderea marjei de apreciere lasata astfel autoritatilor nationale competente va varia in functie de natura problemelor in litigiu si a gravitatii intereselor in joc. Daca autoritatile competente se bucura de o marja de apreciere mai larga pentru a evalua necesitatea masurii de plasament, mai ales in situatii de urgenta, statul trebuie sa dovedeasca ca in cauza existau circumstante de natura a impune plasamentul, precum si ca autoritatile au evaluat cu grija atat impactul masurii respective asupra parintilor si copiilor, cat si posibilele alternative la masura plasamentului, inainte de a o pune in executare.
Mai mult, alegerea alternativelor nu trebuie facuta din perspectiva considerentului ca dreptul parintelui de a beneficia de masuri adecvate din partea statului pentru a fi alaturi de copilul sau este unul absolut, deoarece este posibil ca reluarea convietuirii cu minorii care au locuit un timp cu celalalt parinte sa nu se realizeze atat de usor, sa nu se poata face imediat si sa necesite unele masuri pregatitoare; astfel, recurgerea la coercitie nu poate fi decat limitata: acestea trebuie sa tina seama de interesele si de drepturile si libertatile acelor persoane si in special de interesele superioare ale copilului si de drepturile sale, stipulate in art. 8 din conventie., iar in ipoteza in care contactele cu parintii risca sa ameninte aceste interese sau sa incalce drepturile respective, autoritatile nationale trebuie sa vegheze la stabilirea unui raport de proportionalitate intre ele (idem,
cauza Ignaccolo- Zenide
si
cauza Amanalachioai impotriva Romaniei, par.
77).
Desi niciuna dintre parti nu a adus in discutie aplicabilitatea aspectului privind existenta unei vieti de familie, instanta apreciaza ca inexplicabila pasivitate a D.G.A.S.P.C. (...) si demersurile constante ale reclamantilor privind instituirea plasamentului carora apelanta parea a le da un curs favorabil si lunga perioada in care intimatii s-au ocupat corespunzator de cresterea si educarea copilului pledeaza in favoarea existentei unei legaturi familiale, protejata de art. 8 din Conventie, care s-ar aplica, prin urmare, relatiilor familiale
de facto
intre reclamanti si copil si aparenta de legalitate creata de apelanta fiind decisive, chiar daca li se poate imputa reclamantilor ca si-au creat aceasta situatie favorabila lor, desi in final acestia nu au facut decat sa urmeze procedura stabilita in materie de statul roman (ca in
cauza Pini si Bertani si Manera si Atripaldi impotriva Romaniei,
par. 146), chiar daca aceasta prezinta anumite lacune speculate de reclamanti.
Astfel, notiunea de „familie”, mentionata la art. 8, nu se limiteaza doar la relatiile bazate pe casatorie, ci poate include si alte legaturi „de familie”
de facto,
atunci cand partile coabiteaza in afara oricarei legaturi maritale si o relatie este suficient de stabila. Totusi trebuie admis ca dreptul la respectarea unei „vieti de familie” nu protejeaza simpla nevoie de a intemeia o familie; acesta presupune existenta unei familii sau, cel putin, existenta unei potentiale relatii care s-ar fi putut dezvolta, de exemplu, intre un tata natural si un copil nascut in afara unei casatorii, a unei relatii create ca urmare a unei casatorii nefictive, chiar daca nu s-a stabilit inca pe deplin o viata de familie, sau a unei relatii stabilite ca urmare a unei adoptii legale si nefictive.
Cu privire la aceste alte legaturi „de familie”
de facto -
care inseamna existenta unor legaturi personale stranse -
cauza Moretti si Benedetti impotriva Italiei,
par.44 -, are o jurisprudenta bine stabilita prin care s-a recunoscut existenta unei vieti de familie, in ciuda absentei recunoasterii adoptiei, tinand seama de faptul ca existau legaturi de familie
de facto
de peste zece ani si ca una dintre reclamante se comporta ca un parinte in toate privintele (cauza
Wagner si J.M. W.L. impotriva Luxemburgului);
apoi, in cauza
Moretti si Benedetti impotriva Italiei,
in care un cuplu casatorit a primit in familia lor un copil in varsta de o luna, Curtea a constatat, de asemenea, existenta unei vieti de familie
de facto,
confirmata, intre altele, de expertizele efectuate in privinta familiei, in ciuda absentei oricarui raport juridic de rudenie pentru ca acestia petrecusera nouasprezece luni cu copilul inainte ca instantele italiene sa hotarasca plasarea copilului in alta familie, in vederea adoptiei (spete citate in cauza
Paradiso si Campanelli impotriva Italiei,
par. 68).
In cauza
Paradiso si Campanelli impotriva Italiei,
Curtea a constatat ca reclamantii au petrecut impreuna cu copilul primele etape importante din tanara lui viata: sase luni in Italia, incepand din a treia luna de viata a copilului; inainte de aceasta perioada, reclamanta petrecuse deja cateva saptamani cu el in Rusia si chiar daca perioada in sine este relativ scurta, Curtea a apreciaza ca reclamantii s-au comportat ca niste parinti in raport cu copilul si constata ca exista o viata de familie
de facto
intre reclamanti si copil si, in consecinta, art. 8 din Conventie era aplicabila in speta.
Asemanator rationamentului Curtii din aceasta speta (par.71-87), dar mai ales in lumina concluziei din par. 88 -
tinand seama de faptul ca respectivul copil a dezvoltat cu siguranta legaturi afective cu familia substitutiva in care a fost plasat la inceputul anului 2013, constatarea incalcarii, pronuntata in cauza reclamantilor, nu poate fi inteleasa asadar ca impunand statului obligatia de a inapoia minorul persoanelor in cauza
- care releva caracterul ireversibil al unor masuri indelungate de luare a unui copil din cadrul unei familii si plasarea intr-o alta, instanta considera ca nu este adecvata masura autoritatilor care au concluzionat ca respectivul copil nu trebuia sa fie luat in ingrijire de familia reclamantilor, cu atat mai mult cu cat se apreciaza ca art. 60 din Legea nr. 272/2004 nu este aplicabil, dar mama refuza sa isi asume responsabilitatea cresterii copilului.
Astfel, simpla intentie de aparare a ordinii publice, in masura in care conduita reclamantilor pare a contraveni legii privind adoptia interna nu este relevanta si suficienta in sensul art. 8 alin.2 din Conventie dat fiind circumstantele delicate si complexe din speta in conditiile in care masura ceruta in cauza viza protejarea „drepturilor si libertatilor” copilului.
Aceste drepturi obliga ca, in situatii legate de aprecierea necesitatea plasarii in ingrijire a unui copil, in special intr-o situatie de urgenta, trebuie sa se bazeze pe constatarea existentei unor imprejurari care sa justifice retragerea copilului iar aceasta masura trebuie evaluata cu mare atentie de autoritati care au avut in vedere efectule pe care l-ar avea asupra partilor si a copilului
inainte de a pune in aplicare o astfel de masura,
pentru ca, ori de cate ori este in cauza situatia unui copil, interesul superior al acestuia este cel care trebuie sa primeze
De aceea, luand in considerare refuzul constant al numitei (...) de a-si asuma vreo responsabilitate ca parinte inca de la nasterea acestuia decizia de respingere a solicitarii de plasament -
care inseamna, de fapt, indepartarea copilului din (...) si plasarea lui intr-un centru sau la un asistent maternalprofesionist
- este una nerezonabila pentru ca interesul copilului nu a fost luat suficient in considerare de autoritatile si pentru ca nu e bazeaza pe constatare ca respectivul copil nu a avut un mediu familial adecvat (iar motivul de apel rezultand din faptul ca reclamantii au apelat la (...) din dorinta acestora de a scurtcircuita legea privind adoptia nu creeaza indoieli cu privire la capacitatea lor afectiva si educativa).
Asadar, reamintind mereu ca numita (...) si-a abandonat copilul de la nasterea in favoarea familiei (...), nu se poate aprecia ca era necesar sa se puna capat acestei situatii, prin indepartarea copilului de la domiciliul reclamantilor si eliminarea oricarei posibilitati de contact cu acesta pentru a pune capat situatiei de ilegalitate; aceasta deoarece statului ii revine obligatia de a tine seama de interesul superior al copilului independent de natura legaturii parintesti, genetice sau de alt tip.
La fel ca in cauza
Wagner si J.M.W.L,
autoritatile nu au recunoscut exercitiul
de facto
al drepturilor parintesti, dar nici nu au adoptat vreo masura care sa vizeze indepartarea minorului sau intreruperea vietii de familie; in fapt, indepartarea copilului din cadrul familial este o masura extrema - destramarea unei familii constituind o ingerinta foarte grava (cauza
Scozzari si Giunta impotriva Italiei
pct. 148) -, la care nu ar trebui sa se recurga decat in ultima instanta si pentru ca o masura de acest tip sa se justifice, aceasta trebuie sa raspunda scopului de protejare a copilului aflat intr-un pericol imediat, tinand seama totusi de faptul ca interesul superior al copilului trebuie sa reprezinte considerentul decisiv, acesta putand, in functie de natura si de gravitate, sa prevaleze asupra interesului parintilor
Apoi, este cert faptul ca interesul superior al copilului include garantarea evolutiei copilului intr-un mediu sanatos si ca art. 8 nu poate in niciun fel sa permita obtinerea de catre un parinte a adoptarii unor masuri care pot prejudicia sanatatea si dezvoltarea copiilor acestuia; pe de alta parte, este clar ca este deopotriva in interesul copilului sa fie mentinute legaturile dintre acesta si familia lui, cu exceptia cazurilor in care aceasta familie s-a dovedit foarte nedemna: ruperea acestei legaturi are ca rezultat dezradacinarea copilului. Rezulta ca interesul copilului impune ca ruperea legaturii familiale sa aiba loc doar in circumstante cu totul exceptionale si sa se faca tot posibilul pentru mentinerea relatiilor personale si, daca este cazul, la momentul potrivit, pentru „reconstituirea” familiei .
In fine, Curtea apreciaza ca, in cauzele care privesc viata de familie, trecerea timpului poate avea consecinte iremediabile asupra relatiilor dintre copil si parinte si asupra parintelui care nu traieste cu acesta pentru ca, in fapt, ruperea legaturii cu un copil foarte mic poate conduce la o alterare din ce in ce mai mare a relatiei cu parintele sau.
De aceea, este fara relevanta ca reclamantii fac obiectul unor grave suspiciuni (intentia de eludare a prevederilor legii adoptiei indicata expres in corespondenta D.G.A.S.P.C. cu Ministerul muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice) prin raportare la prejudiciul cert pe care copilul urma sa il sufere avand in vedere perioada de peste 2 ani (de la nastere si fara intrerupere pana in prezent) pe care a petrecut-o cu (...) care, in mod evident a condus la dezvoltarea unei legaturi afective extrem de puternice (a se compara cu situatia retinuta de Curte in decizia de inadmisibilitate din
cauza Hulsmann impotriva Germaniei,
pct.
A.2).
Indoiala in ceea ce priveste corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intentiilor cu care actioneaza familia (...), chiar daca poate justifica dorinta acceptabila a D.G.A.S.P.C. de a-i descuraja pe cetateni de a recurge la o metoda de eludare a dispozitiilor imperative ale legii adoptiei, nu poate conduce la validarea hotararii de respingere a plasamentului la aceasta familie, caci efectele acestei decizii a Comisiei pentru Protectia Copilului nu se limiteaza la situatia lui (...) (...) si (...) care au recurs la o modalitate ce le este acum reprosata de autoritati, desi nu este interzisa expres: ele se rasfrang si asupra situatiei copilului insusi, al carui drept la respectarea vietii de familie, ce implica dreptul copilului si al persoanelor cu care convietuiesc de a se bucura unul de compania celuilalt, este afectat de o maniera semnificativa
(a pari, cauza Mennesson impotriva Frantei,
par. 2)
Asemenea situatiei din
cauza I.S. impotriva Germaniei
(hotararea din 13.10.2014, cerere nr. 31021/08, par. 10-23), (...) a ramas insarcinata in urma unei relatii intamplatoare, dand nastere copilului (...) in august 2013, la un moment cand avea deja doi copii cu un barbatul cu care nu era casatorita si nu se ocupa de crestere acestora; din motive ramase obscure ((...) a pretins ca sub presiunea mamei) aceasta a decis, imediat dupa nastere, sa isi dea copilul unui familii pe care o alesese prealabil nasterii; apoi, in mai multe randuri, ea a renuntat practic la toate drepturile sale parintesti si a fost de acord sa isi dea copilul in plasament la (...).
Desi aceasta masura legala nu a fost dispusa - iar prima hotarare nu este sub nicio forma motivata, bazandu-se exclusiv pe o declaratie a mamei care se angaja sa-si ia copilul cu toate ca o analiza serioasa a posibilitatii reintegrarii in familia nu s-a facut, dimpotriva existau indicii (ancheta sociala (...) ca mama nu dispune de conditiile necesare cresterii si educarii copilului si chiar se recomanda masuri de protectie pentru acesta - D.G.A.S.P.C. nu a intreprins niciun demers pentru a asigura caracterul efectiv al reintegrarii in familie, ba chiar a tolerat si incurajat practic demersurile familiei (...) care incercau conferirea unui aspect de legalitate faptului ca, de la nasterea copilului (...) s-au ingrijit de acesta ca adevarati parinti timp de peste 2 ani.
In acest context este evident ca deoarece mama nu a avut grija de copil decat cateva zile, in aceasta perioada nu s-a format o legatura intre ea si acesta, astfel ca dreptul sau la respectarea vietii de familie nu a fost incalcat.
In
cauza I.S. impotriva Germaniei,
curtea a constatat ca o perioada de trei saptamani in care mama a avut grija de copii nu a fost suficient de lunga pentru ca o legatura sa se formeze, iar aceasta a renuntat in mod legal si cu buna stiinta la drepturile sale parintesti; de aceea s-a apreciat ca in mod corect s-a acordat prioritate drepturilor copiilor, protejand familia nou-creata in care copii au fost vazuti ca meritand o sansa pentru dezvoltare (par. 86).
Separat, trebuie amintit rationamentul Curtii Europene din
cauza Moretti si Benedetti impotriva Italiei,
par.48-52 in urma caruia s-a ajuns la concluzia ca, si in lipsa unui raport juridic de filiatie (biologica sau legala), exista o viata de familie care trebuie protejat din perspectiva art. 8 al conventiei. Curtea a pus accentul pe relatiile efective dintre parti (o familie care primise o fetita in plasament si pentru a carei adoptie formulasera ulterior doua cereri ambele respinse), subliniind ca, pentru stabilirea vietii de familie
de facto
trebuie sa se tina cont de mei multe elemente printre care lungime perioadei in care partile au convietuit, tipul de relatii precum si rolul asumat de adulti fata de copil.
Curtea a observat ca, in aceasta cauza, adultii au primit copilul in familia lor inca de la momentul cand acesta avea varsta de un an si, timp de 19 luni, au petrecu cu fetita cele mai importante etape din tanara sa viata, impreuna cu o sora si un frate; expertizele au demonstrat ca fetita era bine integrata in familie fiind la randul ei profund atasata de membrii acesteia; apoi, s-a mai mentionat ca fetita fusese inscrisa la o cresa si apoi a plecat cu familia la care fusese plasata in vacanta in Brazilia, elemente suficiente pentru a concluziona ca exista o legatura personala stransa si ca adultii s-au comportat din toate privintele precum niste parinti astfel ca viata de familie
de facto
a existat intre ei si fetita, iar faptul ca au decis sa o adopte a constituit poate motivul determinant al constatarii ca, in lipsa unui raport juridica de filiatie, exista viata de familie.
Dupa cum a rezultat, inca din cursul anului 2013 (cand D.G.A.S.P.C. a avut de solutionat prima cerere de instituire a plasamentului formulata chiar in luna nasterii copilului), prin ancheta sociala nr. (...) s-a constatat ca (...) „intruneste conditiile necesare cresterii si educarii copilului (...)” propunandu-se efectuarea demersurilor necesare instituirii plasamentului la aceasta familie; mai mult, la 16.09.2013 s-a efectuat verificari „
in teren
” (adica la domiciliul familiei (...)) unde s-a constatat ca minorul este bine ingrijit de acestia (nota informativa (...)).
In toate evaluarile ulterioare (ex. raportul nr. (...) sau nr. (...)) s-a aratat ca
„sotii (...) prezinta capacitatea necesara de a percepe realist necesitatile copilului, sunt capabili sa ofere un mediu securizant afectiv, social si educational si o ingrijire corespunzatoare unei bune dezvoltari bio-psiho-fiziologice copilului
’; astfel, s-a ajuns - la 10.06.2015 - sa se constate ca acest copil este dezvoltat unitar pe toate ariile, ca prezinta o buna capacitate de adaptare si relationare si a dezvoltat „in
modfiresc...relatii de atasament fata de adultii cu care creste
”.
P
sihologul a aratat ca minorul
„se simte securizat in mediul care traieste
”, din observatiile acestuia reiesind ca sotii (...) sunt atenti la nevoile copilului, raman in majoritatea timpului langa el, se implica in activitati de joc, la contactul cu ei (...) raspunde afectiv, zambeste, vocalizeaza, rade, le atinge fata, circumstante in care specialistul a recomandat „
oferirea unui mediu de viata stabil si securizat
”.
In aceste conditii, observand ca de mai bine de doi ani, copilul se afla in grija familiei (...) care s-a achitat cu brio de indatoririle parintesti asumate benevol, incepand cu aranjarea camerei copilului, organizarea ceremoniei religioase de botez, inscrierea la un medic de familie din august 2013, fiind „vaccinat complet conform schemei”, fata de refuzat constant al mamei de a se ocupe in vreun mod de copil de maniera din care sa releve constientizarea obligatiilor de parinte (sub pretextul lipsei resurselor materiale, devine nerelevanta suspiciunea - rezonabila, de altfel - ca (...) s-ar pregati sa adopte copilul „dar nu respecta normele juridice privind adoptia”.
Aceasta pentru ca, dupa constatarea ca numita (...) nu isi exercita rolul de parinte si nimeni din familia acesteia nu doreste sa o ajute in aceasta sarcina, constatarea (din ambele hotarari nr. (...) si nr. (...)) ca minorul nu se incadreaza in cazurile prevazute de art. 60 din Legea nr. 272/2004 care enumera situatiile in care se impune masura plasamentului este doar una pur formala, pentru ca se bazeaza nu pe responsabilizarea mamei (care prin intampinare s-a declarat de acord cu plasarea copilului la (...)) si evident eronata, caci copilul abandonat si fata de care parintele refuza invariabil asumarea oricarei obligatii parentale este un copil „neglijat” (art.60 lit. c din Legea nr. 272/2004).
De aceea, nu poate fi admisa scoaterea copilului din mediul armonios creat de (...), pentru acesta existand riscul periclitarii dezvoltarii sale ulterioare, prin lipsirea unei ambiante calde si continue in care s-a gasit de la nastere, interesul superior al copilului prevaland interesul general (al societatii in ansamblul ei) de a urmari aplicarea riguroasa, literala a prevederilor legale vizand Legea nr. 272/2004.
'I
1
Decizia civila nr. 15/MF/30.10.2015 Judecator redactor Gabriel Lefter