Tardivitate Apel trimis prin email
26 martie 2020Accident auto, Stabilirea cuantumului daunelor datorate in latura civila, declaratii notariale
27 martie 2020
Trimiterea cauzei la prima instanta. Respectarea efectiva a dreptului la dublu grad de jurisdictie
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Parte speciala. Judecata in prima instanta
Indice alfabetic: Drept procesual penal. Procedura in cazul recunoasterii invinuirii
Temei de drept: art. 374 - art. 375 Cod procedura penala
Solutionarea cauzei in procedura simplificata, prin admiterea gresita a cererii in lipsa indeplinirii conditiilor legale de admisibilitate, impunandu-se trimiterea cauzei la instanta de fond pentru a oferi inculpatului posibilitatea de a beneficia de o procedura de judecata completa si echitabila, potrivit regulilor prevazute de Titlul III - Capitolul I si II Cod procedura penala, referitoare la judecata in fond si pentru respectarea efectiva a dreptului la dublu grad de jurisdictie conform art. 2 din Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Decizia penala nr. 12/12.01.2016
Prin sentinta pronuntata, Judecatoria Barlad a dispus condamnarea inculpatului pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedura. penala si a infractiunii prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedura penala, hotarare ce a fost apelata de procuror si criticata sub aspectul gresitei retineri a prevederilor art. 396 alin. 10 Cod procedura penala.
Curtea de apel, examinand actele si lucrarile dosarului si sentinta criticata prin prisma motivelor de apel invocate, dar si din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei, a constatat ca apelul procurorului este fondat pentru urmatoarele considerente:
Potrivit prevederile art. 374 alin. 1 si 4 Cod procedura penala, la primul termen la care procedura de citare este legal indeplinita si cauza se afla in stare de judecata, in cazurile in care actiunea penala nu vizeaza o infractiune care se pedepseste cu detentiunea pe viata, presedintele pune in vedere inculpatului ca poate solicita ca judecata sa aiba numai pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale si a inscrisurilor prezentate de parte, daca recunoaste in totalitate faptele retinute in sarcina sa, aducandu-i la cunostinta dispozitiile art. 369 alin. 10 Cod procedura penala.
Desi presedintele completului de judecata a adus la cunostinta inculpatului aceste prevederi, la primul termen la care procedura era legal indeplinita si cauza se afla in stare de judecata, acesta nu a solicitat ca judecata sa aiba loc numai pe baza probelor administrate in cauza, instanta de judecata dispunand la termenul urmator, la care inculpatul nu s-a prezentat, administrarea probei cu martori.
Abia la al treilea termen de judecata inculpatul a solicitat judecarea cauzei in procedura recunoasterii, instanta de fond admitand gresit aceasta cerere peste termenul prevazut de lege.
Fata de situatia expusa, curtea de apel a constatat ca prima instanta a solutionat cauza in procedura simplificata, in lipsa indeplinirii conditiilor legale de admisibilitate.