Accident auto, Stabilirea cuantumului daunelor datorate in latura civila, declaratii notariale

Obligatia de plata isi are izvorul in contractul de asigurare, in ipoteza asiguratorului sau in virtutea dispozitiilor art. 61 din Legea nr. 136/1995, in cazul Fondului de Protectie a Victimelor Strazii, singura conditie pentru nasterea acestei obligatii fiind producerea evenimentului generator de prejudiciu, care este accidentul rutier.

Este adevarat ca Fondul are o obligatie proprie, determinata prin lege, de despagubire, insa trebuie avut in vedere care este izvorul acesteia, respectiv fapta autorului prejudiciului.

In cauza, obligatia faptuitorului de despagubire a reclamantului nu mai exista, deoarece aceasta a fost stinsa integral prin plata, conform celor consemnate in Declaratia notariala.

In aceste circumstante, nici obligatia reclamata in proces in contradictoriu cu Fondul de Protectie a Victimelor Strazii nu exista, pentru ca nu se poate pretinde, in instanta, intimatei Fondul de Protectie a Victimelor Strazii ceea ce nu s-ar putea pretinde nici autorului faptei. Astfel, in absenta intrunirii conditiilor raspunderii civile delictuale in persoana autorului faptei, obligatia de despagubire a victimei nu exista nici in sarcina asociatiei.

Curtea de Apel Iasi, Sectia civila, Decizia civila nr. 492/26 iunie 2017

Prin sentinta civila nr. 1826/2016 din 21 noiembrie 2016, pronuntata de Tribunalul Iasi, Sectia I civila, s-a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamantul P.V., in contradictoriu cu parata Asociatia Fondul de Protectie a Victimelor Strazii.

S-a respins cererea reclamantului de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata.

Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:

Reclamantul a solicitat sa fie despagubit de Asociatia Fondul de Protectie a Victimelor Strazii ca urmare a prejudiciilor ce i-au fost produse prin accidentul rutier cauzat din culpa numitului H.M.-C., care conducea un vehicul fara polita de asigurare valabila.

Reglementarea din art. 61 din Legea nr. 136/1995, in vigoare la data producerii accidentului, asigura posibilitatea de despagubire a victimelor strazii si atunci cand nu este cunoscut autorul faptei ori aceasta s-a comis de catre o persoana care conducea un vehicul fara polita de asigurare valabila pentru unitatea de tratament juridic a victimelor din aceasta materie.

Obligatia de despagubire din speta, opusa asociatiei parate, nu exista, insa, pentru ca ea deriva dintr-un raport juridic obligational pentru care intinderea despagubirii a fost stabilita prin conventia dintre reclamant si autorul faptei prejudiciabile si stinsa prin plata.

Potrivit declaratiei autentificate prin incheierea de autentificare incheiata la biroul notarului public, reclamantul a primit, anterior promovarii cererii de chemare in judecata, suma de 5.300 lei cu titlul de „pretentii” (pentru ingrijiri medicale, medicamente, daune morale, etc.) ca urmare a accidentului rutier, produs de catre numitul H.M.-C., la data de 27.02.2014, in care reclamantul a fost implicat ca victima. Acesta a declarat in continutul aceluiasi act ca nu va solicita certificat medico-legal, ca nu mai are niciun fel de pretentii materiale, civile sau penale fata de conducatorul auto, H.M.-C., care a produs accidentul, nu doreste sa se judece cu acesta sau sa depuna plangere penala impotriva sa, ca renunta sa se constituie parte civila in vederea obtinerii de la acesta de orice fel de drepturi banesti sau de orice alta natura, in urma accidentului, intrucat s-a impacat cu acesta.

Ca urmare, despagubirea reclamantului s-a realizat anterior procesului, integral, evaluarea prejudiciului fiind facuta prin conventie cu autorul acestuia.

Daca, in principiu, impacarea partilor in procesul penal nu inlatura dreptul partii vatamate de a se adresa instantei civile, in cauza de fata, retinand nu doar ca a intervenit o impacare, ci ca reclamantul a primit o suma de bani pentru despagubirea sa - pentru prejudiciul moral si material - in raport de care a sustinut ca nu va mai avea nicio pretentie viitoare impotriva autorului faptei, tribunalul a stabilit ca raportul obligational generat de fapta savarsita la 27.02.2014 de catre H.M.-C. s-a stins prin executarea, prin plata, a obligatiei de despagubire a carei intindere a fost determinata prin intelegerea partilor la 2.03.2015.

Ca urmare, tribunalul a stabilit ca actiunea opusa Asociatiei Fondul de Protectie a Victimelor Strazii este nefondata, aceasta nu mai are obligatia de a-l despagubi pe reclamant pentru ca el a fost despagubit deja de autorul faptei prejudiciabile, atat pentru prejudiciul material, cat si pentru prejudiciul moral, integral, potrivit propriei declaratii din 2.03.2015.

Nu se poate pretinde, in instanta, Asociatiei Fondul de Protectie a Victimelor Strazii ceea ce nu s-ar putea pretinde autorului faptei. Este adevarat ca asociatia are o obligatie proprie, determinata prin lege, de despagubire, insa izvorul acesteia este fapta autorului prejudiciului.

In absenta intrunirii conditiilor raspunderii civile delictuale in persoana autorului faptei, obligatia de despagubire a victimei nu exista nici in sarcina asociatiei.

Asadar, obligatia de despagubire din partea conducatorului auto care a provocat accidentul nu exista fata de reclamant, pentru ca aceasta a fost stinsa integral prin plata, prin urmare nici obligatia reclamata in proces, in contradictoriu cu Asociatia Fondul de Protectie a Victimelor Strazii, nu exista.

La data declaratiei din 2 martie 2015 toate aspectele invocate in speta pentru justificarea dreptului la despagubire, care configureaza prejudiciul dedus judecatii, erau cunoscute ori, in mod obiectiv, puteau fi anticipate. Nu s-au invocat in procesul de fata forme de prejudiciu pe care reclamantul sa nu le fi cunoscut la data declaratiei din 2.03.2015.

Pentru motivele expuse tribunalul a respins ca nefondata actiunea si cererea de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul P.V. criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie:

Apelantul-reclamant a sustinut ca optica instantei de fond nu se circumscrie dispozitiilor legale incidente in cauza si nici jurisprudentei unitare pronuntate la nivel national cu privire la aspectul impacarii partilor, judecatorul fondului dand o interpretare eronata dispozitiilor legale.

Astfel, conform rationamentului adoptat de instanta de fond, obligatia numitului H.M.- C. de despagubire nu exista fata de reclamant, pentru ca aceasta a fost stinsa integral prin plata, prin urmare nici obligatia reclamata in proces, in contradictoriu cu Asociatia Fondul de Protectie a Victimelor Strazii, nu exista. In declaratia notariala din data de 02.03.2015, reclamantul a precizat ca nu mai are niciun fel de pretentii fata de conducatorul auto H.M.-C. si ca renunta sa se constituie parte civila in vederea obtinerii de la acesta de drepturi banesti, specificand ca s-a impacat cu numitul H.M.-C..

Potrivit apelantei, imprejurarea impacarii nu poate constitui decat dovada bunei- credinte a reclamantului, ce a condus la inlaturarea raspunderii penale a conducatorului auto vinovat de producerea evenimentului rutier, si nicidecum la o exonerare a paratei de la executarea propriilor obligatii impuse in virtutea dispozitiilor art. 61 din Legea nr. 136/1995. Impacarea partilor reprezinta intelegerea intervenita intre persoana vatamata si faptuitor de a pune capat conflictului nascut intre ei in urma savarsirii infractiunii, intelegere care, in anumite cazuri prevazute de lege, inlatura raspunderea penala a persoanei vinovate de producerea faptei.

In aceste conditii, instanta trebuia sa se raporteze la dispozitiile speciale cu caracter derogator, respectiv Legea nr. 136/1995 si Norma ASF nr. 23/2014, unde, la art. 27, sunt prevazute expres situatiile in care asiguratorul nu acorda despagubiri, printre aceste situatii neregasindu-se si cele referitoare la impacarea partilor sau lipsa plangerii prealabile.

Asa cum s-a statuat in mod constant in practica si literatura de specialitate, impacarea partii vatamate cu invinuitul din procesul penal nu are relevanta cu privire la raspunderea asiguratorului sau a Fondului pentru Protectia Victimelor Strazii, parata urmand a raspunde pentru dauna produsa prin intermediul autovehiculului implicat in accident, atata timp cat legiuitorul a prevazut in mod expres aceasta obligatie.

Prin „declaratia” data la data de 02.03.2015, persoana vatamata a precizat ca nu doreste sa se judece cu conducatorul auto sau sa depuna plangere impotriva lui, ca renunta sa se constituie parte civila in vederea obtinerii de la acesta de orice alte drepturi banesti.

Astfel, in declaratia formulata la data de 02.03.2015 se mentioneaza ca a intervenit impacarea numai intre cele doua parti implicate in accident, nu si faptul ca victima renunta in mod expres si irevocabil la dreptul sau de a obtine despagubiri in urma accidentului rutier.

Declaratiile sau afirmatiile partilor din faza actelor premergatoare nu pot avea inraurire sub aspectul dreptului material la actiune ce poate fi exercitat de victima impotriva partii responsabile civilmente (Fondul pentru Protectia Victimelor Strazii - situatia de fata), o interpretare contrara implicand imposibilitatea sesizarii instantei civile, ceea ce echivaleaza cu o limitare a accesului la justitie. Mai mult, intre parti nu a avut loc un proces penal, nefiind pusa in miscare actiunea penala in lipsa plangerii penale.

In speta, instanta de fond a facut abstractie de imprejurarea ca impacarea vizeaza doar raporturile dintre persoana vatamata P.V. si persoana raspunzatoare de producerea accidentului - intervenientul fortat H.M.-C. - neputand fi extinsa aplicarea textului de lege si la FPVS.

In alta ordine de idei, manifestarea de vointa a reclamantului P.V. poate produce efecte numai in raport de persoana intervenientului, neputand fi extinsa si fata de Fondul de Protectie a Victimelor Strazii, care urmeaza a raspunde pentru prejudiciul produs de cel care a condus autoturismul neasigurat RCA (in temeiul art. 61 Legea 136/1995).

Cea de a doua critica invocata vizeaza imprejurarea potrivit cu care Tribunalul Iasi nu a dat eficienta dispozitiilor speciale cu caracter derogator, respectiv art. 47 lit. 1 din Norma ASF 23/2014 („In cazul in care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despagubirile pot fi stabilite, daca, (...) potrivit legii, actiunea penala a fost stinsa prin impacarea partilor”).

Pe cale de consecinta, in mod gresit instanta de fond a apreciat ca suntem in prezenta unei creante stinse prin impacare sau prin imprejurarea despagubirii reclamantului de catre intervenient, creanta ce nu mai poate fi opusa paratei, la aceasta solutie ajungandu-se prin ignorarea tuturor obligatiilor prevazute in materia asigurarii de raspundere civila auto obligatorie.

Cea de a treia critica adusa sentintei apelate vizeaza incalcarea, de Tribunalul Iasi a dispozitiilor art. 27 din Norma ASF 23/2014, ce reglementeaza expres si limitativ cazurile in care asiguratorul nu acorda despagubiri, text de lege ce nu mentioneaza in niciunul dintre cele 15 puncte ale sale - cu titlu de excludere - situatia in care a intervenit impacarea partilor (intre tertul prejudiciat si persoana raspunzatoare de producerea accidentului).

Sustine ca instanta trebuia sa se raporteze la dispozitiile speciale instituite prin Legea nr. 136/1995 si Norma ASF 23/2014.

Norma ASF 23/2014 este emisa in aplicarea Legii nr. 136/1995, lege speciala care, in art. 69 indice 2, prevede: „Comisia de Supraveghere a Asigurarilor adopta norme obligatorii in aplicarea dispozitiilor Codului civil si ale prezentei legi". Prin urmare, aceasta norma completeaza o lege speciala - Legea nr. 136/1995 a asigurarilor -, care deroga de la normele cu caracter general.

In acest sens sunt si dispozitiile Directivei 2009/103/CE a Parlamentului European si a Consiliului, care prevad, la art. 18, ca statele membre se asigura ca persoanele vatamate in urma unui accident cauzat de un vehicul acoperit de asigurarea mentionata la art. 3 dispun de un drept de actiune directa impotriva intreprinderii de asigurare care acopera raspunderea civila a persoanei responsabile".

Asa cum s-a aratat si in jurisprudenta, din perspectiva legii speciale a asigurarilor (Legea nr. 136/1995), legiuitorul nu este interesat de raportul delictual dintre parti decat sub aspectul nasterii obligatiei de a plati suma stabilita in contractul de asigurare catre tertul beneficiar (victima accidentului) in cazul producerii riscului asigurat, necomportand relevanta daca asiguratul s-a impacat civil sau penal cu beneficiarul asigurarii, intrucat raspunderea asiguratorului este una contractuala. Asadar, nu prezinta importanta daca victima a renuntat la pretentii fata de asigurat.

Fiind dovedita raspunderea delictuala a conducatorului auto, se deschide calea angajarii raspunderii contractuale a asiguratorului care acopera evenimentul asigurat, deci pagubele produse prin accidentul auto, iar in cazul in care nu exista o polita RCA valabil emisa, raspunde FPVS.

In ceea ce priveste justificarea actiunii directe impotriva paratei, pe latura civila, se impune a fi amintit ca Fondul pentru Protectia Victimelor Strazii nu are o raspundere proprie in cadrul raportului de asigurari, ci o raspundere pentru altul, dar ca efect al dispozitiilor speciale, respectiv art. 61 din Legea nr. 136/1995.

Pe cale de consecinta, cele expuse anterior justifica o raspundere proprie a FPVS, independenta si distincta de cea a faptuitorului.

Aceasta concluzie reiese din cuprinsul Deciziei pronuntate in recursul in interesul legii nr. 1/2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, actiunea in plata despagubirilor adresandu-se in contra asiguratorului sau FPVS, introdus in proces in aceasta calitate.

Aceasta pozitie a fost mentinuta ulterior si prin Decizia pronuntata in recursul in interesul legii nr. 29/2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care a stabilit ca, in raport cu dispozitiile de ansamblu ale Legii nr. 136/1995, prin acoperirea prejudiciului suferit de tertul victima a accidentului de circulatie, asiguratorul/FPVS nu face o plata pentru faptuitor si nici alaturi de acesta, ci isi indeplineste obligatia proprie, asumata prin contractul de asigurare sau prin art. 61 ante-mentionat din lege, motiv pentru care va suporta in mod efectiv si definitiv intregul prejudiciu cauzat din culpa intervenientului.

Raportat la textele legale invocate mai sus si la pozitia Inaltei Curti de Casatie si Justitie, rezulta ca obligatia de plata izvoraste din contractul de asigurare sau in virtutea dispozitiilor art. 61 din Legea nr. 136/1995, singura conditie pentru nasterea acestei obligatii fiind producerea evenimentului generator de prejudiciu.

Astfel, societatii de asigurare si Fondului pentru Protectia Victimelor Strazii ii incumba o raspundere patrimoniala directa, izvorata din contractul de asigurare ori in temeiul legii, Fondul de protectie a victimelor strazii fiind obligat prin lege sa garanteze plata despagubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate (a se vedea si art. 7 alin. 1 din Normele privind constituirea, administrarea si utilizarea Fondului de protectie a victimelor strazii puse in aplicare prin Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 1/2008).

In concluzie, din coroborarea art. 54 cu art. 61 din Legea nr. 136/1995 rezulta vointa legiuitorului, paratei fiindu-i oferite suficiente posibilitati de aparare atat in nume propriu, cat si prin subrogare in drepturile intervenientului fortat, impotriva caruia are un drept de regres in baza dispozitiilor:

- art. 25 ind. 1 din Legea nr. 32/2000,

• art. 3 din Ordinul CSA nr. 1/2008,
• art. 13 din Ordinul nr. 1/2008: „dupa plata despagubirilor, Fondul se subroga in drepturile persoanelor prejudiciate. Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligatia sa ramburseze Fondului despagubirea achitata persoanei pagubite, cheltuielile legate de instrumentarea si lichidarea pretentiilor de despagubire, precum si dobanda legala aferenta sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii",
• art. 25 ind. 1 pct. 12 din Legea nr. 32/2000: „Fondul are legitimare procesuala activa in orice proces impotriva persoanelor aflate intr-o relatie juridica cu el, pentru obligatiile de plata achitate sau care urmeaza cu certitudine sa fie achitate de Fond",
• art. 25 ind. 1 pct. 15 din Legea nr. 32/2000: „in vederea recuperarii sumelor cheltuite, Fondul are drept de regres impotriva entitatii care a determinat prejudiciul",
• art. 1349, 1357, 1359, 1381 si 1385 Cod Civil.

Prin cea de a patra critica adusa sentintei apelate se sustine ca instanta de fond nu a avut in vedere liniile directoare ale instantei supreme in aceasta materie care, prin Decizia nr. 2372/25.09.2014 pronuntata in dosarul din 2013, a statuat: „intre raspunderea civila delictuala, care configureaza latura civila a procesului penal, si raspunderea civila intemeiata pe contractul de asigurare nu poate fi prezumat un raport de accesorialitate care sa conduca la inlaturarea raspunderii contractuale odata cu stingerea actiunii civile intemeiata pe raspunderea civila delictuala. Un alt argument in sustinerea tezei ca latura civila a procesului penal nu include, ca accesoriu, si raspunderea civila contractuala a asiguratorului, este imprejurarea ca asiguratorul nu face parte dintre partile procesului penal. Interpretarea instantei de apel in sensul ca art. 46 al Ordinului CSA nr. 5/2010 exclude dreptul persoanei pagubite de a-l actiona in justitie pe asigurator, permitand persoanei pagubite sa obtina despagubiri exclusiv pe cale amiabila, nu poate fi primita dintr-un argument de interpretare gramaticala".

Mai sustine apelatul ca, prin Decizia nr. 576 din 19.02.2015 ICCJ - Sectia a II-a civila a stabilit ca "impacarea partii vatamate cu invinuitul in procesul penal, in conditiile art. 132 C.pen., nu are relevanta cu privire la raspunderea asiguratorului RCA al autoturismului condus de invinuit, fata de daunele provocate partii vatamate de catre autorul accidentului, si, ca atare, este admisibila actiunea civila in despagubiri formulata de partea vatamata impotriva asiguratorului de raspundere civila".

In fine, ultima critica formulata vizeaza imprejurarea ca instanta de fond nu a avut in vedere faptul ca parata raspunde in baza unui raport obiectiv, potrivit art. 26 alin. 2 pct. 3 din Norma ASF 23/2014 coroborat cu art. 61 din Legea nr. 136/1995 "Indiferent de locul in care s-a produs accidentul de vehicul, ... asiguratorul RCA acorda despagubiri pana la limita de despagubire prevazuta in polita de asigurare RCA pentru: prejudiciul produs prin fapta lucrului, cand prejudiciul isi are cauza in insusirile, actiunea sau inactiunea vehiculului prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului".

De asemenea, potrivit art. 51 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 despagubirea se plateste de catre asigurator sau de Fondul pentru Protectia Victimelor Strazii, necesara fiind implicarea in accident a autovehiculului, iar in speta de fata, vatamarea reclamantului P.V. a survenit ca urmare a accidentului rutier din data de 27.02.2014 ce s-a produs prin intermediul vehiculului condus de intervenientul fortat, care nu era asigurat RCA.

Asa fiind, lipsirea de eficacitate juridica a dispozitiilor art. 47 din Norma ASF 23/2014, hotararea pronuntata fiind nelegala, intrucat textul are efect exclusiv in procedura de stabilire a despagubirilor pe cale amiabila si deci nu produce efecte in situatia in care se angajeaza un litigiu ce are ca scop stabilirea despagubirilor pe cale judiciara. Astfel, atat timp cat legea prevede ca se pot acorda despagubiri pe cale amiabila, cu atat mai mult se justifica solicitarea acestor despagubiri prin instanta.

A solicitat admiterea apelului.

Intimata Asociatia Fondul de Protectie a Victimelor Strazii a formulat intampinare prin care a solicita respingerea apelului.

A sustinut ca, la data de 27.12.2014 pe raza municipiului Pascani a avut loc un accident rutier fiind implicat autoturismul condus de H.M.-C. care datorita starii de ebrietate, in care se afla, a efectuat o manevra de depasire si datorita neatentiei la drum a accidentat pe numitul P.V.

In urma impactului, persoana vatamata a necesitat 95-100 de zile de ingrijiri medicale pentru vindecare conform raportului de expertiza atasat cererii de chemare in judecata. Tribunalul Iasi a fost investit cu solutionarea cererii de chemare in judecata, prin care reclamantul solicita obligarea intimatei la plata daunelor materiale si morale suferite de acesta, in urma accidentului.

Tribunalul a respins cererea de chemare in judecata ca fiind nefondata, retinand ca obligatia de despagubire nu exista, insa, pentru ca ea deriva dintr-un raport juridic obligational pentru care intinderea despagubirii a fost stabilita prin conventia dintre reclamant si autorul faptei prejudiciabile si stinsa prin plata. Despagubirea reclamantului s-a realizat anterior procesului, integral, evaluarea prejudiciului fiind facuta prin conventie cu ajutorul acestuia.

Arata intimata ca instanta, la pronuntarea unei hotarari, are in vedere fiecare particularitate a spetei, a situatiei de fapt. Or, in aceasta situatie, atat timp cat partea vatamata si-a evaluat suferinta si a primit despagubirea de la autorul faptei, aceasta nu mai poate fi despagubita.

Reclamantul nu s-a constituit parte civila, a declarat ca nu are niciun fel de pretentie, motiv pentru care in procesul penal a avut calitatea de parte vatamata iar cu privire la latura civila nu s-a pus in discutie nimic.

Asa cum a mentionat si in intampinare, este imoral sa nu ai niciun fel de pretentie de la cel care ti-a cauzat o paguba, dar sa ai pretentii materiale chiar de natura morala de la Fondul de protectie, fond care raspunde atunci cand vinovatul ramane necunoscut sau nu exista o polita valabila.

Fondul, prin dreptul la actiune in regres, drept dat de legea de constituire, se intoarce impotriva persoanei vinovate de producerea accidentului si astfel, prin prezenta cerere reclamantul isi incalca pozitia din dosarul penal prin care declara ca nu doreste si nu are nicio pretentie materiala de la reclamant.

Din pacate, solicitarea daunelor nu se raporteaza la prejudiciu, la durerea suferita si se raporteaza la cel care trebuie sa plateasca.

In cauza, nu se intelege cum isi demonstreaza reclamantul durerea, prejudiciul atat timp cat de la inculpat, cel vinovat pentru durerea si suferinta acestuia, nu a avut niciun fel de pretentie, a reusit sa isi infranga durerea.

Sustine intimata ca, nici din punct de vedere legal si nici moral solicitarea nu este intemeiata.

Precizeaza intimata ca legea prevede ca daca partea vatamata primeste despagubiri de la cel vinovat de producerea accidentului nu mai este indreptatita sa primeasca o noua despagubire de la Fond. Trebuie inteles ca Fondul de protectie, desi in principiu functioneaza ca si o societate de asigurare, scopul acestuia este totul altul si raspunde in cu totul alte situatii decat societatea de asigurare. Daca o societate de asigurare raspunde in baza unui contract, Fondul este tras la raspundere in lipsa acestui contract.

De asemenea, prin legea de infiintare Fondul de protectie, acesta este obligat se intoarce, cu actiune in regres, impotriva persoanei vinovate de producerea accidentului si atunci tranzactia incheiata de catre reclamant cu cel vinovat de producerea accidentului ar fi nula, ceea ce nu este cu putinta, tranzactia reprezinta vointa celor doua parti care au inteles sa se impace dar si sa stinga datoria prin acordarea/ primirea daunelor morale si materiale.

Solicita respingerea apelului formulat de reclamant ca fiind nefondat iar, pe cale de consecinta, pastrarea sentintei atacate ca temeinica si legala.

Analizand motivele de apel formulate, actele si lucrarile dosarului, precum si dispozitiile legale aplicabile in materie, instanta constata neintemeiat apelul declarat de reclamantul P.V., pentru considerentele ce urmeaza:

Curtea retine ca, prin actiunea sa, reclamantul P.V. a solicitat obligarea paratei Asociatia Fondul de Protectie a Victimelor Strazii la plata sumei de 10.000 lei reprezentand daunele materiale, a sumei de 500.000 lei reprezentand daunele morale, cu dobanda legala, si cheltuielile de judecata, ca urmare a prejudiciilor ce i-au fost produse prin accidentul rutier cauzat, la data de 26.12.2014, din culpa numitului H.M.-C., care conducea un vehicul fara polita de asigurare valabila.

Curtea constata ca, prin cererea de chemare in judecata reclamantul P.V. a invocat, ca si temei de drept, dispozitiile 27-28 din Noul cod de procedura penala, art. 61 din Legea nr. 136/1995 si Ordinul CSA nr. 14/2011, modificat prin Ordinul CSA nr. 3/2013.

Curtea noteaza ca, prin Ordonanta de clasare din data de 20.04.2015 s-a dispus clasarea cauzei privindu-l pe numitul H.M.-C. sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa, intrucat lipseste plangerea prealabila.

Ulterior, numitul H.M.-C. a fost trimis in judecata si condamnat prin sentinta penala nr. 94/2015 din 29 aprilie 2015 a Judecatoriei Pascani pentru savarsirea infractiunii prevazuta si pedepsita de art. 338 alin. 1 Cod penal (parasirea locului accidentului), solutie pastrata prin decizia nr. 869/ 9 decembrie 2015 a Curtii de Apel Iasi.

In procesul penal apelantul-reclamant nu s-a constituit parte civila ci a avut doar calitatea de parte vatamata.

Curtea are in vedere ca intimata Fondul de Protectie a Victimelor Strazii nu este un asigurator, ci o societate profesionala a asiguratorilor infiintata prin art. 61 din Legea nr. 136/1995, cu scopul de a despagubi victimele strazii in ipoteza in care nu este cunoscut autorul faptei ori atunci cand fapta a fost comisa de catre o persoana care conducea un vehicul fara polita de asigurare valabila.

Fondul de Protectie a Victimelor Strazii s-a constituit in baza prevederilor art. 25 indice 1 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor.

In acest sens, art. 25 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 prevede ca: „toti asiguratorii autorizati sa practice asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule (clasa 10 de la lit. B din anexa nr. 1, cu exceptia raspunderii civile a transportatorului) trebuie sa constituie Fondul de protectie a victimelor strazii, denumit in continuare Fond.”

Alineatul 10 al aceluiasi articol reglementeaza scopul in vederea caruia se constituie fondul, respectiv:

1. de a furniza informatii persoanelor vatamate prin accidente de autovehicule, in calitate de centru de informare (CEDAM);
2. de a despagubi persoanele pagubite prin accidente de autovehicule, daca autovehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a ramas neidentificat sau nu era asigurat pentru raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, cu toate ca, in conformitate cu prevederile legale in vigoare, proprietarul acestuia avea obligatia sa incheie o astfel de asigurare.

Pe de alta parte, art. 25 din Legea nr. 32/2000 si art. 13 din Ordinul nr. 1/2008, confera acestui Fond dreptul de regres impotriva autorului prejudiciului.

Astfel, potrivit dispozitiilor art. 25 pct.12 si 15 din Legea 32/2000:

(12) Fondul are legitimare procesuala activa in orice proces impotriva persoanelor aflate intr-o relatie juridica cu el, pentru obligatiile de plata achitate sau care urmeaza cu certitudine sa fie achitate de Fond.

(15) In vederea recuperarii sumelor cheltuite, Fondul are drept de regres impotriva entitatii care a determinat prejudiciul.

Conform art. 13 din Ordinul CSA nr. 1/2008 „dupa plata despagubirilor, Fondul se subroga in drepturile persoanelor prejudiciate. Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligatia sa ramburseze Fondului despagubirea achitata persoanei pagubite, cheltuielile legate de instrumentarea si lichidarea pretentiilor de despagubire, precum si dobanda legala aferenta sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii”.

Daca o societate de asigurare raspunde in baza unui contract, Fondul este tras la raspundere in lipsa acestui contract.

Prin motivele de apel formulate, apelantul-reclamant P.V. interpreteaza trunchiat continutul Declaratiei autentificate prin incheierea de autentificare nr. 644 din 2.03.2015, sustinand ca impacarea partii vatamate cu invinuitul din procesul penal nu are relevanta cu privire la raspunderea asiguratorului sau a Fondului pentru Protectia Victimelor Strazii, parata urmand a raspunde pentru dauna produsa prin intermediul autovehiculului implicat in accident, atata timp cat legiuitorul a prevazut in mod expres aceasta obligatie.

Potrivit apelantului, in Declaratia formulata la data de 02.03.2015 se mentioneaza ca a intervenit impacarea numai intre cele doua parti implicate in accident ("declar ca m-am impacat"), nu si faptul ca victima renunta in mod expres si irevocabil la dreptul sau de a obtine despagubiri in urma accidentului rutier.

Curtea constata ca prima instanta a interpretat corect aspectele consemnate in cuprinsul Declaratiei autentificate prin incheierea de autentificare nr. 644 din 2.03.2015 la biroul notarului public, prin care apelantul-reclamant P.V. si numitul H.M.-C. au inteles sa finalizeze aspectele actiunii penale, prin impacarea partilor, iar aspectele civile prin stabilirea, de comun acord, a intinderii dezdaunarii generate de accidentul rutier.

In raport de cele anterior expuse, in mod judicios a retinut Tribunalul ca obligatia de despagubire pretinsa de la intimata-parata nu exista, intrucat ea deriva dintr-un raport juridic obligational pentru care intinderea despagubirii a fost stabilita prin conventia dintre reclamant si autorul faptei prejudiciabile, astfel cum rezulta din cuprinsul Declaratiei autentificate prin incheierea de autentificare nr. 644 din 2.03.2015 la Biroul notarului public.

In cuprinsul Declaratiei se precizeaza ca apelantul-reclamant a primit, anterior promovarii cererii de chemare in judecata, suma de 5.300 lei „cu titlul de „pretentii” (pentru ingrijiri medicale, medicamente, daune morale, etc.) ca urmare a accidentului rutier, produs de catre numitul H.M.-C., la data de 27.02.2014, in care declarantul a fost implicat ca victima. Declara apelantul-reclamant in continutul aceluiasi act ca nu va solicita certificat medico- legal, nu mai are niciun fel de pretentii materiale, civile sau penale fata de conducatorul auto, H.M.-C., care a produs accidentul, nu doreste sa se judece cu acesta sau sa depuna plangere penala impotriva sa, renunta sa se constituie parte civila in vederea obtinerii de la acesta de orice fel de drepturi banesti sau de orice alta natura, in urma accidentului, intrucat s-au impacat.

In consecinta, este evident ca toate pretentiile civile izvorate din savarsirea faptei prejudiciabile au fost stinse prin plata.

Curtea nu poate primi sustinerea apelantului potrivit cu care, manifestarea de vointa a numitului P.V., consemnata in Declaratia autentificata prin incheierea de autentificare nr. 644 din 2.03.2015, ar putea produce efecte numai in raport de persoana intervenientului, respectiv conducatorul auto H.M.-C., neputand fi extinsa si fata de Fondul de Protectie a Victimelor Strazii, care urmeaza a raspunde pentru prejudiciul produs de cel care a condus autoturismul neasigurat RCA.

Raportat la cele consemnate in aceasta Declaratie, in mod judicios a retinut tribunalul ca despagubirea apelantului-reclamant s-a realizat anterior procesului, si a fost una integrala, intinderea prejudiciului suferit de victima fiind determinata expres prin conventia incheiata cu autorul faptei prejudiciabile.

Este de principiu ca impacarea partilor in procesul penal nu inlatura dreptul partii vatamate de a se adresa instantei civile pentru a solicita despagubiri pe aceasta latura.

Cu toate acestea, fata de circumstantele particulare ale cauzei, Curtea constata ca, in cauza pendinte nu a intervenit doar o impacare, in latura penala, ci apelantul-reclamant a primit o suma de bani pentru despagubirea sa, respectiv 5.300 lei cu titlul de „pretentii”, actul notarial prevazand expres in ce constau acele pretentii, respectiv ingrijiri medicale, medicamente, daune morale. In raport de aceste aspecte, apelantul-reclamant a inteles sa declare ca nu va mai avea nicio pretentie viitoare impotriva autorului faptei.

Fata de continutul acestui inscris autentic, in mod corect tribunalul a stabilit ca raportul obligational generat de fapta savarsita la 27.02.2014 de catre H.M.-C. s-a stins ca urmare a executarii, prin plata, a obligatiei de despagubire a carei intindere a fost determinata prin intelegerea partilor, la 2.03.2015.

In consecinta, actiunea depusa in contradictoriu cu Asociatia Fondul de Protectie a Victimelor Strazii este nefondata, aceasta nu mai are obligatia de a-l despagubi pe reclamant pentru ca el a fost despagubit deja de autorul faptei prejudiciabile atat pentru prejudiciul material cat si pentru prejudiciul moral, integral, potrivit propriei declaratii din 2.03.2015.

Fata de dispozitiile din Legea nr. 32/2000, de infiintare a Fondul de protectie, acesta este obligat a se intoarce, cu actiune in regres, impotriva persoanei vinovate de producerea accidentului. Daca s-ar admite cele sustinute de apelant, s-ar ajunge in situatia in care s-ar incalca acordul de vointa al partilor, astfel cum a fost acesta consemnat in Declaratia autentificata prin incheierea de autentificare nr. 644 din 2.03.2015, prin care acestea au inteles sa se impace dar si sa stinga pretentiile civile derivate din producerea accidentului rutier prin acordarea/ primirea daunelor morale si materiale.

A mai sustinut apelantul ca obligatia de plata isi are izvorul in contractul de asigurare, in ipoteza asiguratorului sau in virtutea dispozitiilor art. 61 din Legea nr. 136/1995, in cazul Fondului de Protectie a Victimelor Strazii, singura conditie pentru nasterea acestei obligatii fiind producerea evenimentului generator de prejudiciu, care in speta dedusa judecatii este accidentul rutier.

Este adevarat ca Fondul are o obligatie proprie, determinata prin lege, de despagubire, insa trebuie avut in vedere care este izvorul acesteia, respectiv fapta autorului prejudiciului.

In cauza, obligatia numitului H.C. de despagubire fata de reclamant nu mai exista, deoarece aceasta a fost stinsa integral prin plata, conform celor consemnate in Declaratia notariala.

In aceste circumstante, nici obligatia reclamata in proces in contradictoriu cu Fondul de Protectie a Victimelor Strazii nu exista, pentru ca nu se poate pretinde, in instanta, intimatei Fondul de Protectie a Victimelor Strazii ceea ce nu s-ar putea pretinde nici autorului faptei. Astfel, in absenta intrunirii conditiilor raspunderii civile delictuale in persoana autorului faptei, obligatia de despagubire a victimei nu exista nici in sarcina asociatiei.

Curtea constata ca, potrivit art. 478 Cod procedura civila, limitele efectului devolutiv sunt determinate de ceea ce s-a supus judecatii la prima instanta, textul in discutie stipuland expres ca:

„(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit in fata primei instante.

2. Partile nu se vor putea folosi inaintea instantei de apel de alte motive, mijloace de aparare si dovezi decat cele invocate la prima instanta sau aratate in motivarea apelului ori in intampinare. Instanta de apel poate incuviinta si administrarea probelor a caror necesitate rezulta din dezbateri.
3. In apel nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare in judecata si nici nu se pot formula pretentii noi.”

Acest text, care acorda efect devolutiv apelului, consacra ideea ca efectele apelului nu se pot rasfrange decat numai asupra ceea ce s-a judecat de prima instanta, legea instituind principiul inadmisibilitatii modificarii, in apel, a elementelor esentiale ale actiunii civile (obiect, cauza, parti). Regula este ca instanta de apel realizeaza numai un control judiciar asupra hotararii atacate, control ce nu poate avea in vedere alte pretentii sau elemente care nu au format obiectul primei judecati, deoarece, in caz contrar, s-ar incalca in mod grav principiul dublului grad de jurisdictie.

In consecinta, cata vreme reclamantul apelant, nu a invocat, prin cererea de chemare in judecata incidenta dispozitiilor speciale cu caracter derogator, respectiv art. 47 lit. 1 din Norma ASF 23/2014 si nici a dispozitiilor art. 27 din Norma ASF 23/2014, ce reglementeaza expres si limitativ cazurile in care asiguratorul nu acorda despagubiri, a caror pretinsa

nerespectare de tribunal este invocata prin criticile formulate in prezentul apel, acestea nu pot fi analizate, direct, in prezenta cale de atac.

Pentru aceste considerente, in baza dispozitiilor art. 480 alin 1 Cod procedura civila, a fost respins apelul formulat de reclamantul P.V. impotriva sentintei civile nr. 1826/2016 din 21 noiembrie 2016, pronuntata de Tribunalul Iasi, Sectia I civila, care a fost pastrata.