Cerere de revizuire formulata impotriva considerentelor deciziei

Considerentele unei decizii pot constitui obiect al revizuirii in contextul pct.1 al art. 509, cu conditia impusa de art. 461 alin.2 teza finala ca statuarile de fapt ale judecatorului sa prejudicieze partea. In fundamentarea acestui punct de vedere sunt aduse si dispozitiile art. 430 (2) NOUL C.PROC.CIV. care recunosc autoritate de lucru judecat atat dispozitivului, cat si considerentelor pe care acesta se sprijina.

Temei de drept: art. 509 noul C.proc.civ., art. 461 alin.2 teza finala noul C.proc.civ. si art. 430 (2) noul C.proc.civ.)

Curtea de Apel Iasi, Sectia litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 395/22

iunie 2017

Prin cererea de revizuire inregistrata pe rolul Curtii de Apel Iasi sub nr.423/45/2017 revizuentul X a solicitat in contradictoriu cu universitatea revizuirea deciziei civile nr.236 din

2017. pronuntata de Curtea de Apel Iasi, invocand ca temei al cererii dispozitiile art.509 pct.1, 5 si 8 noul C.proc.civ..

In ceea ce priveste motivul de revizuire prevazut de art.509 pct.1 noul C.proc.civ. revizuentul arata ca, prin considerentele deciziei contestata prin calea extraordinara de fata, considerente care il prejudiciaza, curtea de apel constata ca in anul universitar 2015-2016 ar fi fost inscris la pozitia 1 in statul de functii, ceea ce ar dovedi recuperarea pozitiei profesionale detinute anterior concederii, fiind dovada punerii in executare a sentintei de reintegrare” paragraf 6 fila 8 decizie. Astfel, solutionand apelul, CA Iasi a facut consideratii asupra unui aspect care nu facea obiectul judecatii, aspect pe care il recunoaste explicit instanta in paragraful urmator, respective 7 fila 8 decizie, unde precizeaza ca ceea ce face obiectul judecatii in prezenta cauza este decizia nr 116876/2016, de incetare de drept a contractului de munca (si nu stabilirea momentului cand a fost reintegrat).

Acest considerent excede obiectului judecatii, dar si limitelor in care a statuat sentinta apelata, sentinta care apreciaza ca raporturile de munca inceteaza
de jure
la data implinirii varstei standard si stagiului de cotizare, nefiind necesara derularea
de facto
a raporturilor de munca, solutie mentinuta prin decizia a carei revizuire o solicita, dar cu acest considerent ce urmeaza a fi inlaturat, dezlegarea data de instanta de apel depasind obiectul judecatii. Verificarea punerii in executare efectiva a deciziei de reintegrare era de competenta instantei de executare sesizata, in acest sens dosar XX87/245/2915 pe rolul Judecatoriei Iasi, careia i sa substituit prin depasirea obiectului judecatii. Sustine ca justifica interesul in conditiile in care acest considerent intra la randul sau in putere de lucru judecat, angajatorul opunandu-l deja in litigiile privind executarea silita.

Face trimitere la dispozitiile art. 461 noul C.proc.civ..

In ceea ce priveste motivul de revizuire prevazut de art.509 pct.5 noul C.proc.civ., revizuentul arata ca actul nou il reprezinta decizia nr 252/23.02.2017 pronuntata de Tribunalul Iasi in dosarul XX87/245/2015, prin care se mentine sentinta civila nr.7769/22.06 a Judecatoriei Iasi, decizie i-a fost comunicata la 24.05.2017.

Conform cu considerentele deciziei 252/23.02.2017 a Tribunalului Iasi, act nou, justifica apararea conform cu care incetarea contractului de munca nu poate sa se produca inainte de reintegrarea efectiva, incetarea raporturilor de munca presupunand o prealabila si legala reluare/derulare, aspect recunoscut chiar de hotararea in litigiu.

Mai sustine revizuentul ca act nou este si Hotararea Senatului nr. 8 din 12.04.2017, inscris ce i-a fost comunicat la data de 3.05.2017, prin cabinetul avocatului ales. Acest inscris dovedeste data la care angajatorul a aplicat sentinta de reintegrare si atunci in parte si incomplet, angajatorul ramanand in continuare debitor al obligatiei de a face, obligatie al carui continut a fost lamurit prin decizia nr 252/23.02.2017 a Tribunalului Iasi.

Astfel, conform cu considerentele deciziei nr 252/23 02 2017 a Tribunalului Iasi, ,se retine ca prin dispozitia instantei de anulare a deciziei de concediere, intra in functie principiul neretroactivitatii, cu consecinta inlaturarii consecintelor intre momentul concedierii si cel al anularii ei. Retine instanta ca din acest principiu izvoraste si cel al repunerii in situatia anterioara, ceea ce inseamna ca persoana trebuie sa-si recupereze toate drepturile de care a fost deposedata prin concedierea nelegala, respectiv statutul de salariat,functia postul si locul de munca precum si despagubirile pe perioada cat a fost impiedicat sa-si indeplineasca atributiile de serviciu. Retine Tribunalul, prin aceeasi decizie, ca, in lumina art. 283 alin 3 din Legea 1/2011, reintegrarea efectiva presupune „reintegrarea pe postul detinut anterior cu toate elementele referitoare la functie, locul de munca si norma didactica", conform cu considerentele deciziei invocate ca act nou, fila 11 paragraf 5. Angajatorul nu justifica nici un aspect care sa il exonereze de a efectua demersurile pentru respectarea obligatiei stabilite prin titlu executoriu, deoarece s-ar goli de efectele sentintei judecatoresti, „deoarece asa cum apelanta a avut autoritatea necesara de a desfiinta postul respectiv, tot astfel are autoritatea de sa dispuna reintegrarea pe postul respectiv cu toate elementele referitoare la functia, locul de munca si norma de munca, pentru aplicarea hotararii judecatoresti".

In raport de aceste statuari, avand in vedere si hotararea senatului nr 8/2017, revizuentul sustine ca asa-zisa reintegrare de iure este inaplicabila contextul neindeplinirii obligatiei de reincadrare efectiva, contractul de munca neputand sa inceteze inainte de a fi reluate legal raporturile de munca.

In ceea ce priveste motivul de revizuire prevazut de art.509 pct.8 noul C.proc.civ., revizuentul arata ca instanta a incalcat autoritatea de lucru judecat a sentintei Tribunalului Iasi nr 2225/23. 06.2014, care potrivit cu dispozitivul acesteia dispune reintegrarea efectiva data pana la care s-a stabilit a fi platite inclusiv despagubirile datorate de angajator. A incalcat autoritatea de lucru judecat data si sentinta 7769/22 06 2016, a Judecatoriei Iasi precum si de decizia 252/23 02 2017 a Tribunalului Iasi, care a mentinut si lamurit continutul notiunii de reintegrare efectiva in contextual naturii specifice a functiei didactice.

Considera ca aceste considerente ulterioare, pronuntate pe principiul „reintegrarii
de jure"
sunt contrare statuarilor anterioare pronuntata pe principiul „reintegrarii efective"ale sentintei Tribunalului Iasi nr 2225/23 06 2014, ale sentinta 7769/22 06 2016,a Judecatoriei Iasi precum si ale deciziei 252/23 02 2017 a Tribunalului Iasi, inclusiv .

In aceasta situatie, apare cu evidenta faptul ca decizia ulterioara nesocoteste finalitatea si efectivitatea primei sentinte, incalca autoritatea de lucru judecat dobandita de aceasta, aspect pe care sustine ca il probeaza inclusiv cu decizia 252/23 02 2017 a Tribunalului Iasi, care mentioneaza ca „angajatorul nu justifica nici un aspect care sa il exonereze de a efectua demersurile pentru respectarea obligatiei stabilite prin titlu executoriu" demersuri care nu au fost indeplinite, astfel se retine prin sentinta 7769/22 06 2016,a Judecatoriei Iasi definitiva prin decizia 252/23 02 2017 a Tribunalului Iasi.

Sustine revizuentul ca nu a mai beneficiat de efectivitatea sentintei de reintegrare, fiindu-i practic incalcat dreptul de acces la o instanta care implica si punerea in executare efectiva a sentintei pronuntate, fiind incalcat inclusiv principiul preeminentei dreptului intr-un stat democratic. (CEDO hotararile Hornsby impotriva Greciei din 19 martie 1997, paragraful 40; Burdov impotriva Rusiei, Cererea nr.59.498/00, paragraful 34, 7 mai 2002; Jasiuniene impotriva Lituaniei, precitata; Ruianu impotriva Romaniei, Cererea nr. 34.647/97, 17 iunie 2003).

Sustine ca, desi se pretinde prin Hotararea Senatului UMF nr 8 din 12 04 2017 ca s-a pus in executare sentinta de reintegrare, aceasta punere in executare este incompleta, nefiind asigurate toate elementele referitoare la functia , locul de munca si norma de munca , pentru aplicarea hotararii judecatoresti". Inscrierea la pozitia 1 in statul de functii, apare formala, fara a recunoaste norma didactica, structura ei in vigoare la data concedierii, respectiv disciplina, facultatea, ore de curs si total ore conventionale , norma didactica fiind o reflectare a pozitiei ierarhice a sa, aspecte ce nu au fost redate prin reintegrare conform cu statul de functii 20122013 retinut de Tribunei.

Face trimitere la art. 6 CEDO.

Intimata universitatea a formulat intampinare.

Intimata invoca exceptia tardivitatii formularii cererii de revizuire, in ceea ce priveste motivul de revizuire prevazut de art. 509 pct. 8 noul C.proc.civ. si inadmisibilitatea a cererii de revizuire, in ceea ce priveste motivele de revizuire prevazute de art. 509 pct. 1, pct. 5 si pct. 8 noul C.proc.civ., solicitand respingerea pe aceste exceptii a cererii de revizuire, cu obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezenta cauza, potrivit dispozitiilor art. 453 noul C.proc.civ.

1. Exceptia tardivitatii formularii cererii de revizuire. in ceea ce priveste motivul de revizuire prevazut de art. 509 pct. 8 noul C.proc.civ.

Potrivit dispozitiilor art. 511 alin. 1 pct 8 noul C.proc.civ.: „Termenul de revizuire este de o luna si se va socoti (...) in cazul prevazut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de Ia data ramanerii definitive a ultimei hotarari."

Hotararea ultima, impotriva careia revizuentul a decis sa formuleze revizuirea in temeiul dispozitiilor art. 509 alin. 1 pct. 8 noul C.proc.civ. este Decizia nr. 236/2017 pronuntata la data de 12.04.2017 de Curtea de Apel Iasi in dosarul nr. YY18/99/2016.

Potrivit dispozitiilor art. 634 alin. 1 pct. 4 coroborat cu alin. 2 din noul C.proc.civ., aceasta hotarare prin care a fost solutionata o cerere de apel a ramas definitivi de la pronuntare, respectiv de la data de 12.04.2017, termenul de formulare a unei cereri de revizuire intemeiate pe pct 8 fiind data de 12.05.2017.

Fata de data promovarii prezentei cereri de revizuire (24.05.2017), solicita sa se constate tardivitatea acestei cai extraordinare de atac in privinta acestui motiv de revizuire, cu consecinta respingerii acesteia.

2. Inadmisibilitatea cererii de revizuire. in ceea ce priveste motivele de revizuire prevazute de art. 509 pct. 1. pct. 5 si pct. 8 noul C.proc.civ.

1. Referitor la motivul de revizuire prevazut de art. 509 alin. 1 pct. 1 noul C.proc.civ.

Textul de lege permite promovarea acestei cai de atac daca „s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decat s-a cerut". Textul de lege vizeaza inadvertentele dintre obiectul pricinii supuse judecatii - in baza principiului disponibilitatii - si ceea ce instanta a hotarat, intre ceea ce s-a cerut si ceea ce s-a pronuntat, in cazul de fata - extra petita.

Textul implica cel putin urmatoarele exigente: a) Limitele judecatii, sub aspectul obiectului acesteia, sa fi fost determinate concret si legal prin cererea de chemare in judecata, respectiv prin cererea de apel. Altfel spus, excesul instantei trebuie raportat la o continutul cererilor cu care a fost investita instanta.

b) Revizuientul sa aiba in vedere obiectul cererii si nu mijloacele de aparare.

Doctrina in materie, in privinta componentei extra petita, a statuat ca revizuirea prevazuta de art. 509 alin 1 pct 1 este admisibila numai atunci cand instanta a respins/admis un capat de cerere neformulat, or in speta nu se invoca solutionarea unui alt capat de cerere cu care instanta nu a fost investita, deoarece nu se critica dispozitivul hotararii.

Din motivarea acestui capat de cerere se poate deduce ca se promoveaza aceasta cale extraordinara de atac impotriva considerentelor Deciziei nr. 236/12.04.2017 pronuntate de Curtea de Apel Iasi.

Criteriul de apreciere pentru admisibilitatea revizuirii ramane deci obiectul cererii de apel, pretentiile formulate in conditiile legii de catre apelant, chiar verbal in fata instantei.1 si reflectarea acestuia in dispozitivul hotararii.

Din aceasta perspectiva doctrinara, invocarea dispozitiilor art. 461 alin. 2 noul C.proc.civ. in cauza apreciem ca nu poate fi coroborat cu prevederile art. 509 alin. 1 pctl noul C.proc.civ., o astfel de cerere vizand motivele si nu obiectul cererilor, respectiv continutul considerentelor si nu al dispozitivului, nu este admisibila.

De asemenea, s-a statuat ca cererea de revizuire nu este insa admisibila atunci cand instanta, in temeiul legii, trebuia sa rezolve actiunea/calea de atac prin prisma motivelor cu care a fost investita, inclusiv capete de cerere care n-au fost formulate, dar a caror analiza este necesara pentru solutionarea spetei.2

Motiveaza intimata ca, contestatorul-revizuent a fost cel care a investit instanta de judecata cu analizarea legalitatii deciziei de incetare a CIM din perspectiva caracterului efectiv al reintegrarii in munca.In atare conditii, fata de faptul ca prin considerentele deciziei au fost analizate aspectele invocate prin actiune, respectiv prin motivele de apel, apare ca fiind inadmisibila criticarea acestui aspect pe calea revizuirii prevazute de art. 509 alin. 1 pct. 1 noul C.proc.civ., intrucat nu ne aflam in situatia pronuntarii cu privire la un lucru care nu s-a cerut.

Invocarea faptului ca un astfel de aspect - reintegrarea efectiva a contestatorului - nu facea obiectul judecatii („verificarea efectivitatii reincadrarii nu era obiectul judecatii"), reprezinta in fapt o incercare de rastalmacire nefundamentata a solutei pronuntate, echivaland cu o invocare a propriei turpitudini, fapt interzis de lege.

Faptul ca partea investeste instanta cu motive care nu sunt de natura sa conduca la admiterea actiunii, legalitatea deciziei urmand a se analiza prin raportare la alte elemente prevazute de lege, nu poate fi ulterior valorificat cu titlu de critica de catre aceeasi parte, in conditiile in care instanta este tinuta sa analizeze actiunea din perspective tuturor motivele invocate, urmare a acestei analize urmand a decide daca acestea au sau nu au legatura cu cererea, daca sunt sau nu intemeiate.

Astfel, imprejurarea ca instanta a retinut, atat cu ocazia judecarii fondului cat, si cu ocazia judecarii apelului, ca ceea face obiectul judecatii este analizarea deciziei de incetare de drept a contractului de munca al contestatorului, iar argumentele pentru anularea acesteia invocate de contestator privind o eventuala lipsa a unei reintegrari efective nu prezinta relevanta pentru analizarea legalitatii deciziei contestate („in conditiile in care legea nu conditioneaza incetarea de drept a contractului de munca de desfasurarea
de facto
a raporturilor de munca, asa cum s-a aratat anterior, nu pot fi retinute criticile apelantului privind lipsa reintegrarii sale efective") constituie doar o expresie a concluziei instantei ca in speta nu au fost formulate motive care sa aiba legatura cu obiectul cererii si nu reprezinta o expresie a unei pronuntari extra petita, in conditiile in care instanta a fost investita cu analiza acestui aspect.

Pe de alta parte, este inadmisibil a se invoca prin acest motiv de revizuire ca acest considerent excede „ limitelor in care a statuat sentinta apelata" cata vreme excesul se apreciaza raportat Ia continutul actiunii initiale si al motivelor de apel cu care a fost investita instanta („lucruri care nu s-au cerut"), si nu prin raportare la continutul sentintei analizate, intrucat apelul avand un efect devolutiv, poate conduce la o completare a considerentelor pentru care se mentine sentinta atacata.

2. Referitor la motivul de revizuire prevazut de art. 509 alin. 1 pct. 5 noul C.proc.civ.

Legea permite dreptul de a promova revizuirea in conditiile in care „dupa darea hotararii, s-au descoperit inscisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor", asadar daca instanta a pronuntat hotararea in lipsa unor inscrisuri, imposibil de prezentat, care, daca erau cunoscute instantei, ar fi fost de natura sa determine o alta solutie in litigiu.

Sintetizand elementele imanente de admisibilitate a cererii de revizuire pentru motivul aratat, rezulta ca: Inscrisul trebuie sa fi existat in momentul judecarii procesului terminat prin hotararea atacata, acte constituite ulterior neputand servi ca temei al unei cereri de revizuire; inscrisul sa fi fost necunoscut pentru instanta si revizuent; partea sa fi fost impiedicata a-1 prezenta din imprejurarile aratate; inscrisul sa fie doveditor, determinant pentru solutia in litigiu;inscrisul trebuie prezentat instantei, odata cu cererea de revizuire, in cel mult o luna de la descoperirea lui; actul nou, daca ar fi fost invocat in fata instantei, trebuie sa fi fost de natura sa conduca la o alta solutie decat cea pronuntata, altminteri s-ar nesocoti puterea de lucru judecat a hotararii pronuntate. Asadar, simpla imprejurare ca partea a descoperit unele inscrisuri probatorii, dupa pronuntarea hotararii, nu poate legitima
eo ipso
calea procesuala a revizuirii?

Intimata arata ca instanta de apel a avut in vedere solutia pronuntata in dosarul nr.XX87/245/2015 dosar (pagina 7 ultimul paragraf din Decizia nr. 236/2017 a carei revizuire se solicita), fiind vorba de o solutie prin care a fost respins apelul si s-a mentinut sentinta 7769/22.06.2016 pronuntata in dosarul XX87/245/2015, sentinta in temeiul careia revizuentul a invocat puterea de lucru judecat cu privire la modalitatea de reintegrare a sa in calitatea de salariat.

Daca revizuentul intelege sa invoce cu titlu de inscris nou doar considerentele acestei hotarari, intimata arata ca, din cuprinsul acestei decizii reiese ca aceste considerente au fost redactate la data de 17.05.2017, respectiv ulterior judecarii si chiar redactarii Deciziei nr. 252/2017 (redactata la data de 12.05.2017), asadar ceea ce se invoca ca inscris doveditor nu exista la momentul judecatii procesului. In legatura cu acest text, s-a decis ca nu indeplineste conditiile inscrisul emis dupa pronuntarea hotararii atacate prin revizuire, chiar daca acesta constata o situatie fundamental diferita de cea retinuta de instanta si care este anterioara pronuntarii hotararii, si nici cel ale carui existenta era cunoscuta partilor in timpul judecatii.

Mai arata intimata ca legea impune ca actul nou sa fie de natura sa aiba legatura cu litigiul intr-o maniera in care poate determina modificarea solutiei atacate.

Asa dupa cum reiese din explicatia revizuentului si din continutul actului invocat, considerentul avut in vedere se refera la interpretarea data de instanta articolului 238 alin. 3 din Legea 1/2011 cu privire la ceea ce apreciaza ca trebuie sa constituie o „reintegrare efectiva, insa, chiar revizuentul afirma ca „verificarea efectivitatii reintegrarii nu era obiectul judecatii" (pagina 2 paragraful 3 din revizuire). De asemenea, din considerentele deciziei atacate se poate observa ca atat instanta de fond, cat si instanta de apel au apreciat ca acest motiv, invocat de contestator in judecarea unui litigiu ce vizeaza decizia incetarii de drept a contractului de munca, nu are relevanta din perspectiva obiectului contestatiei, intrucat pentru valabilitatea deciziei era necesara doar reintegrarea de jure, care a operat ca efect al repunerii partilor in situatia anterioara concedierii disciplinare din 2013, urmare a anularii deciziei de concediere disciplinara.

Asadar chiar daca s-ar invoca un alt punct de vedere in privinta continutului reintegrarii
de facto,
in temeiul actului „nou", acest aspect neavand relevanta juridica in privinta solutiei, pronuntate prin raportare la reintegrarea de iure. nu este de natura a conduce la modificarea solutiei din decizia atacata.

Mai mentioneaza ca acest act analizeaza doar situatia anului universitar 2014/2015 (dosarul fiind promovat in 2015), or instanta care a pronuntat hotararea atacata cu revizuirea era chemata sa efectueze analiza fata de momentul emiterii deciziei de incetare de drept a CIM, respectiv august 2016, (pentru care s-a retinut in dosar ca s-a operat corect inscrierea pe statul de functii la pozitia 1) asadar actul invocat analizeaza doar situatii anterioare care nu prezinta relevanta.

Mai motiveaza intimata ca Hotararea de Senat nr. 8/12.04.2017 nu are legatura cu reintegrarea de jure a salariatului, vizand doar rectificarea statului de functii din anul 2014/2015, in vederea conformarii cu sentinta civila 7769/22.06.2016 ramase definitiva, prin care s-a retinut ca reintegrarea efectiva a salariatului in anul 2014/2015 presupunea inscrierea pe pozitia 1 din statul de functii, fara a produce efecte asupra reintegrarii efective din anul universitar 2015/2016 si nici asupra reintegrarii de jure care a operat de drept ca urmare a aplicarii principiului retroactivitatii.

3. Referitor la motivul de revizuire prevazut de art. 509 alin. 1 pct. 8 noul C.proc.civ.

Motiveaza intimata ca in primul rand, in cauzele in care au fost pronuntate hotararile mentionate nu exista identitate de cauza si de obiect, adica elementele caracteristice activarii autoritatii de lucru judecat. Pe de alta parte, trebuie retinut ca ceea ce se invoca nu este o contrarietate intre solutiile pronuntate prin hotararile invocate, care ar face imposibila executarea vreuneia din ele (conditie esentiala in promovarea revizuirii), ci se invoca o contrarietate intre considerentele hotararii atacate si dispozitivul unei sentinte de reintegrare pronuntate anterior.

Or, „desi in noua reglementare, art. 430 alin. (2) noul C.proc.civ. prevede ca autoritatea de lucru judecat priveste dispozitivul, precum si considerentele pe care acesta se sprijina, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasa, doctrina si practica au statuat ca aceasta noua prevedere legala nu va permite insa ca o hotarare judecatoreasca sa fie revizuita pentru motivul ca prin considerente contravine dispozitivului unei hotarari anterioare sau vicevers, daca cele doua hotarari sunt date in procese diferite, intre care nu exista identitate de parti, de obiect si de cauza. O eventuala asemenea contrarietate ar putea fi invocata doar pe cale de exceptie in cadrul celui de-al doilea proces*".

Chiar si in cazul in care s-ar putea ivi situatii in care sa existe intrunita cerinta triplei identitati, dispozitivele a doua hotarari sa fie identice si, cu toate acestea, anumite considerente care dezleaga una si aceeasi chestiune litigioasa sa intre in contradictie, precizam ca prin contrarietate nu trebuie sa se inteleaga orice diferenta de argumentare, ci doar ca una si aceeasi problema litigioasa a primit in cele doua litigii rezolvari opuse" , ceea ce nu este cazul in speta. S-a retinut ca nu orice diferenta de argumentare constituie o „contrarietate, fiind necesara pronuntarea de solutii contrare, in privinta aceleiasi situatii litigioase, in doua dosare judiciare.

Intimata solicita respingerea cererii de revizuire si pe fond, dezvoltand argumentat motivele pentru care formuleaza aceste aparari.

La dosar s-au depus inscrisuri si jurisprudenta.

Examinand actele si lucrarile dosarului din perspectiva motivelor de revizuire invocate, exceptiile si apararile intimatei si dispozitiile legale aplicabile, Curtea constata urmatoarele:

Exceptia tardivitatii cererii de revizuire intemeiata pe dispozitiile art.509 pct.8, invocata de intimata este intemeiata si va fi admisa ca atare.

Potrivit dispozitiilor art. 511 alin.1 pct 8 noul C.proc.civ.: „Termenul de revizuire este de o luna si se va socoti (...) in cazul prevazut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data ramanerii definitive a ultimei hotarari."

Decizia civila nr.236/12.04.2017 pronuntata de Curtea de Apel Iasi in dosarul nr. YY18/99/2016 este ultima hotarare in raport de care revizuentul invoca contrarietatea si implicit autoritatea de lucru judecat, prin raportare la dispozitiile art. 509 pct.8 noul C.proc.civ.. Aceasta decizie este definitiva de la data pronuntarii conform dispozitiilor art. 634 alin. 1 pct. 4 si alin. 2 noul C.proc.civ., respectiv de la data de 12.04.2017.

Astfel termenul de revizuire a inceput sa curga de la data de 12.05.2017 si s-a implinit la data de 12.05.2017.

Prin urmare, cererea de revizuire intemeiata pe art.509 pct.8 formulata la data de

2017. se vadeste a fi tardiva.

Exceptia inadmisibilitatii cererii de revizuire intemeiata pe dispozitiile art.509 pct.1 si 5 noul C.proc.civ. invocata de intimata este, de asemenea, intemeiata si va fi admisa ca atare.

In ceea ce priveste motivul de revizuire formulat in temeiul dispozitiilor art.509 pct.1:

Motivul de revizuire prevazut de pct.1 al art. 509 permite uzarea de calea extraordinara de atac in ipoteza in care instanta „s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decat s-a cerut".

Revizuentul invoca, in corelare cu motivul de revizuire, dispozitiile art. 461 alin.2 noul C.proc.civ. potrivit carora ”(2) Cu toate acestea, in cazul in care calea de atac vizeaza numai considerentele hotararii prin care s-au dat dezlegari unor probleme de drept ce nu au legatura cu judecata acelui proces sau care sunt gresite ori cuprind constatari de fapt ce prejudiciaza partea, instanta, admitand calea de atac, va inlatura acele considerente si le va inlocui cu propriile considerente, mentinand solutia cuprinsa in dispozitivul hotararii atacate.”

Revizuentul sustine faptul ca prin argumentarea solutiei adoptate, Curtea de Apel Iasi s-a pronuntat ”asupra unor lucruri care nu s-au cerut” si anume ca in considerente a facut aprecieri asupra executarii de catre angajator a hotararii de reintegrare, constatari de fapt ce il prejudiciaza.

Curtea noteaza, in principal, faptul ca din interpretarea coroborata a celor doua texte rezulta ca si considerentele pot constitui obiect al revizuirii in contextul pct.1 al art. 509, cu conditia impusa de art. 461 alin.2 teza finala ca statuarile de fapt ale judecatorului sa prejudicieze partea.

Or, in cauza o astfel de cerinta nu este indeplinita.

Obiectul cercetarii judecatoresti in dosarul nr.YY18/99/2016, finalizat cu decizia nr.236/12.04.2017, ce este analizata in dosarul pendinte, il constituie decizia nr.

16876/02.08.2016 prin care intimata universitatea, in calitate de angajator, a
dispus incetarea de drept a contractului individual de munca al contestatorul X incepand cu data de 11.08.2016, in temeiul art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii,
cu luarea in considerare a prevederilor art. 289 alin. 1 din Legea nr. 1/2011. Contestatorul X a solicitat anularea acestei decizii motivat de faptul ca, in lipsa reintegrarii sale efective in munca, ar fi imposibila incetarea de drept a unei situatii care inca nu s-a consolidat total, cu referire la calitatea sa de angajat al intimatei. Mai invoca faptul ca are dreptul la a fi mentinut in functie, cu acordul Senatului Universitatii, sens in care a adresat o cerere acestui for.

Se observa ca, pe de o parte insusi contestatorul, prin contestatia formulata, a pus in dezbaterea instantei aspectul reintegrarii in functie, iar pe de alta parte, acest element a constituit premisa silogismului judiciar care a condus instanta spre analiza legalitatii si temeiniciei deciziei de incetare a contractului individual de munca.

In aceste circumstante, statuarile asupra unei situatii de fapt din cuprinsul hotararii sunt de esenta actului judecatoresc, asa ca in contextul concret in care au fost exprimate, ca un raspuns la apararile contestatorului, nu se identifica un prejudiciu al partii.

In ceea ce priveste motivul de revizuire formulat in temeiul dispozitiilor art.509 pct.5:

Revizuirea, ca o cale extraordinara de atac, poate fi folosita numai in situatiile exceptionale reglementate de text, fara a se putea utiliza aceasta cale pentru a declansa o noua cercetare a fondului, hotararea judecatoreasca definitiva fiind prezumata a reflecta adevarul juridic cu autoritate de lucru judecat. Or, pentru a infrange aceasta prezumtie este necesar a se proba intervenirea situatiei de exceptie reglementata de art. 509 pct.5 C.pr.civ., fiind in sarcina revizuentului de a proba conditiile cumulative referitoare la existenta unui „inscris doveditor, retinut de partea potrivnica sau care nu a putut fi infatisat dintr-o imprejurare mai presus de vointa partii”.

In acest sens nu orice inscris prezentat de revizuent poate conduce la retractarea hotararii judecatoresti definitive, ci numai acelea ce indeplinesc conditiile restrictive prevazute de art. 509 pct.5 C.pr.civ. Daca s-ar considera ca prezentarea oricarui inscris ar fi suficienta pentru retractarea unei hotarari, atunci stabilitatea juridica si puterea de lucru judecat de care trebuia sa se bucure hotararile, ar ramane fara niciun fel de eficienta juridica.

Or, in sustinerea cererii de revizuire, revizuentul a prezentat ca inscrisuri decizia nr. 252/23.02.2017 pronuntata de Tribunalul Iasi in dosarul XX87/245/2015, prin care se mentine sentinta civila nr.7769/22.06.2016 a Judecatoriei Iasi, precum si Hotararea Senatului nr.8/12.04.2017.

In raport de inscrisurile noi invocate, instanta retine primordial ca decizia nr 252/23.02.2017 pronuntata de Tribunalul Iasi in dosarul XX87/245/2015 exista la momentul judecatii apelului, chiar instanta de control judiciar face referire la aceasta atunci cand analizeaza criticile privind dispozitia de respingere a cererii de suspendare, iar Hotararea Senatului nr.8/12.04.2017 este concomitenta cu pronuntarea deciziei a carei revizuire se solicita. Ca atare nu se poate vorbi de „inscris, retinut de partea potrivnica sau care nu a putut fi infatisat dintr-o imprejurare mai presus de vointa partii”.

Pe de alta parte, aceste inscrisuri nu erau determinante pentru solutionarea cauzei in discutie fiind decizia nr.16876/02.08.2016 prin care intimata universitatea, in calitate de angajator, a dispus incetarea de drept a contractului individual de munca al contestatorul X incepand cu data de 11.08.2016, in temeiul art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii, imprejurare subliniata de altfel si de catre instanta de apel:

Pe de alta parte, instanta de control judiciar retine ca, ceea ce face obiectul judecatii in prezenta cauza, este decizia nr. 16876/02.08.2016, de incetare de drept a contractului individual de munca al contestatorului-apelant, incepand cu data de 11.08.2016, in baza disp. art. 56 alin. 1 lit. c Codul muncii.

Or, potrivit art. 56 alin. 1 lit. c) teza I din Codul muncii, contractul individual de munca inceteaza de drept (in virtutea legii) daca sunt indeplinite cele doua conditii cumulative: varsta standard si stagiul minim de cotizare pentru pensionare, fara sa fie necesara manifestarea de vointa in acest sens a salariatului prin depunerea cererii de pensionare.

Este adevarat ca incetarea de drept a unui contract de munca presupune existenta unor raporturi de munca in derulare, asa cum sustine apelantul, insa nu obligatoriu a unei derulari ,,de
facto
” a acestor raporturi de munca.

In acest sens sunt prevederile art. 49 alin. 5 Codul muncii, care prevad ca, de fiecare data cand in timpul perioadei de suspendare a contractului intervine o cauza de incetare de drept a contractului individual de munca, cauza de incetare de drept prevaleaza.

Curtea constata ca in mod corect a apreciat tribunalul ca, efect al anularii deciziei de concediere prin sentinta civila nr. 2225/23.06.2014, contestatorul a redobandit calitatea de salariat pe care o avea anterior deciziei anulate, in temeiul art. 80 alin. 2 Codul muncii.
Aplicarea principiului repunerii in situatia anterioara, ca efect al nulitatii concedierii, prezuma, in dreptul muncii, ca raporturile de munca nu au fost niciodata incetate, ele continuand in temeiul aceluiasi contract individual de munca.
Aceasta dispozitie impune, asa cum a aratat si prima instanta, o fictiune a legii, potrivit careia raporturile de munca dintre parti sunt restabilite retroactiv, intervenind reintegrarea
de jure.

In conditiile in care legea nu conditioneaza incetarea de drept a contractului individual de munca de desfasurarea
de facto
a raporturilor de munca, asa cum s-a aratat anterior, nu pot fi retinute criticile apelantului privind lipsa reintegrarii sale efective.”

Nu in ultimul rand instanta retine ca jurisprudenta CEDO este constata in sensul ca „un sistem juridic marcat de procedura de protest - adica posibilitatea anularii repetate a unei hotarari definitive - este, ca atare, incompatibil cu principiul securitatii raporturilor juridice, care constituie unul dintre elementele fundamentale ale suprematiei dreptului in sensul art. 6 alin. 1. (
Hotararea din 22 decembrie 2004, definitiva la 6 iunie 2005, in Cauza Androne impotriva Romaniei (Cererea nr. 54.062/00), paragraf.50).
Nu se poate deroga de la acest principiu decat daca o cer motive substantiale si imperioase (
Riabykh impotriva Rusiei, nr. 52.854/99, paragraful 52, CEDO 2003-IX) - Hotarare CEDO din 12/10/2006 in Cauza Barcanescu impotriva Romaniei
.

In consecinta, in acord cu jurisprudenta CEDO, instanta nu distinge nicio imprejurare substantiala si imperioasa de natura sa justifice redeschiderea procedurii, in sensul reanalizarii aceleasi situatii de drept si de fapt pusa in discutie in dosarul anterior.

Pentru argumentele prezentate anterior, Curtea in temeiul dispozitiilor art. 509 coroborat cu art. 513 (3) N C.proc.civ. respinge ca inadmisibila, cerere de revizuire formulata de revizuentul X impotriva deciziei civile nr.236 din 12.04.2017 pronuntata de Curtea de Apel Iasi.