Decizie de desfacere disciplinara a contractului individual de munca, Nelegalitate in ipoteza emiterii actului unilateral

Curtea de Apel Iasi, Sectia litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 748/12

decembrie 2017

Prin
sentinta civila nr. 198 din data de 06.02.2017, Tribunalul Iasi
a hotarat: ,, Admite contestatia formulata de contestatorul A. in contradictoriu cu intimata SC „Y.”SRL.

Anuleaza Decizia de concediere disciplinara nr. 233/25.02.2016 emisa de intimata pe numele contestatorului.

Constata incetat prin demisie contractul individual de munca nr. 94/20.04.210 incheiat intre contestator si intimata, cu incepere de la data de 10.02.2016, in temeiul prevederilor art. 81 Codul Muncii.

Obliga intimata sa plateasca contestatorului drepturile salariale restante aferente perioadei 01.12.2015 - 09.02.2016.

Obliga intimata sa plateasca contestatorului suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.”

Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut:

Contestatorul a fost angajatul intimatei in functia de manager de zona incepand cu data de 20.04.2015, cu loc de munca la punctul de lucru al angajatorului din mun. Satu Mare, jud. Satu Mare, conform contractului individual de munca nr. 94/20.04.2015 aflat la dosar. In realitate, contestatorul, care domiciliaza in Iasi, activa in zona Moldova, iar monitorizarea activitatii sale de catre angajator se realiza prin intermediul comunicarii informatice sau telefonice.

Instanta de fond a retinut ca utilizarea corespondentei informatice prin intermediul mesajelor de tip e-mail era o obisnuinta a raporturilor de munca dintre parti, fapt ilustrat de numeroasele mesaje de tip e-mail primite sau trimise de contestator catre managementul intimatei depuse de contestator la dosar, mesaje al caror continut nu a fost negat si nici comentat de intimata si de declaratia martorului audiat in cauza care a aratat ca singura legatura cu contestatorul se realiza prin telefon, corespondenta pe e-mail si corespondenta scrisa.

A mai retinut Tribunalul ca la data de 20.01.2016 reprezentantii intimatei i-au solicitat contestatorului, prin e-mail, depunerea unei cereri de desfacere a contractului individual de munca. Contestatorul nu a depus o asemenea cerere.

Intimata a declansat procedura cercetarii disciplinare a contestatorului prin inregistrarea referatului de sesizare a abaterii disciplinare nr. 158 din 02.02.2016 si l-a convocat pe contestator la cercetarea disciplinara la sediul angajatorului din mun. Satu Mare.

La data de 10.02.2016 contestatorul a comunicat angajatorului, prin corespondenta tip e-mail, cererea sa de demisie in care arata ca „Totodata inteleg sa va solicit incetarea raporturilor de munca in temeiul articolului 81, aliniatul 8 din Codul Muncii, incepand cu data de astazi 10.02,2016 avand in vedere neplata drepturilor salariale pentru ultimele doua luni lucrate, intarzierile repetate anterioare in plata drepturilor salariale si refuzurilor repetate privind decontarea costurilor de deplasare.” Intimata nu s-a conformat cererii contestatorului de incetare a contractului individual de munca in temeiul 81 din Codul Muncii, cu motivarea ca cercetarea disciplinara a acestuia era declansata.

Potrivit prevederilor art. 81 din Codul Muncii „(1) Prin demisie se intelege actul unilateral de vointa a salariatului care, printr-o notificare scrisa, comunica angajatorului incetarea contractului individual de munca, dupa implinirea unui termen de preaviz. (2) Angajatorul este obligat sa inregistreze demisia salariatului. Refuzul angajatorului de a inregistra demisia da dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de proba. (3) Salariatul are dreptul de a nu motiva demisia. (4) Termenul de preaviz este cel convenit de parti in contractul individual de munca sau, dupa caz, cel prevazut in contractele colective de munca aplicabile si nu poate fi mai mare de 20 de zile lucratoare pentru salariatii cu functii de executie, respectiv mai mare de 45 de zile lucratoare pentru salariatii care ocupa functii de conducere. (5) Pe durata preavizului contractul individual de munca continua sa isi produca toate efectele. (6) In situatia in care in perioada de preaviz contractul individual de munca este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzator. (7) Contractul individual de munca inceteaza la data expirarii termenului de preaviz sau la data renuntarii totale ori partiale de catre angajator la termenul respectiv. (8) Salariatul poate demisiona fara preaviz daca angajatorul nu isi indeplineste obligatiile asumate prin contractul individual de munca.”

Instanta de fond a constatat ca prin Decizia nr. 34/2016 pronuntata de inalta Curte de Casatie si Justitie s-a stabilit ca transmiterea deciziei de concediere prin posta electronica reprezinta o modalitate de comunicare apta din punct de vedere procesual si, mutatis mutandis, instanta apreciaza ca si comunicarea cererii de demisie in cadrul unor raporturi de munca in care comunicarea prin posta electronica era o obisnuinta este apta de a sesiza angajatorul asupra optiunii salariatului de incetare a contractului individual de munca.

Obligatia respectarii de catre salariat a termenului de preaviz, prevazuta si in contractul nr. 94/20.04.2015, este una prevazuta sub conditia ca obligatiile angajatorului sa fi fost respectate. Una dintre obligatiile de esenta contractului de munca este plata salariului si pentru partile din prezenta cauza instanta a retinut ca intimata inregistra in mod obisnuit intarzieri in plata salariului, aspect recunoscut expres prin raspunsul la intrebarea nr. 3 din interogatoriu. Prin urmare, este indeplinita conditia de incidenta a prevederilor art. 81 alin. 8 din Codul Muncii (invocat de contestator si in cererea de demisie), motiv pentru care cererea de demisie a contestatorului comunicata prin posta electronica la data 10.02.2016 a produs efecte de indata, iar contractul de munca dintre parti a incetat la data de 10.02.2016 ca efect al demisiei contestatorului. Fata de pretinsul obstacol invocat de intimata referitor la faptul ca fusese declansata fata de contestator procedura cercetarii disciplinare prealabile, instanta de fond a apreciat ca aceasta aparare nu are fundament legal, motiv pentru care a respins-o.

Ca o consecinta a faptului ca la data emiterii deciziei de concediere disciplinara nr. 233/25.02.2016 raporturile de munca dintre parti erau deja incetate, instanta a dispus anularea acestei decizii motivat de faptul ca intimata nu mai era angajatorul contestatorului la data emiterii respectivei decizii, conditie esentiala pentru emiterea unui asemenea act prevazuta de art. 58 alin. 1 Codul muncii: „Concedierea reprezinta incetarea contractului individual de munca din initiativa angajatorului.” S-a constatat incetat prin demisie contractul individual de munca nr. 94/20.04.210 incheiat intre contestator si intimata, cu incepere de la data de

2016. in temeiul prevederilor art. 81 Codul Muncii.

Cu privire la cererea contestatorului de plata a restantelor salariale, instanta de fond a retinut ca intimata nu a platit contestatorului salariile pentru perioada 01.12.2015 -

2016. motivarea intimatei fiind aceea ca nu s-a prestat activitate in aceasta perioada de catre contestator. A constatat Tribunalul ca intimata realiza in mod obisnuit plata salariilor cu intarziere, fapt demonstrat de continutul mesajului e-mail din data de 02.10.2015, precum si prin raspunsul afirmativ la intrebarea nr. 3 din interogatoriu.

Pentru perioada 01.12.2015 - 09.02.2016 raporturile de serviciu s-au derulat conform uzantelor partilor, iar intimata nu a facut dovada lipsei de activitate a contestatorului, stabilita prin raportare la modalitatea de lucru anterioara. Desi contestatorul activa prin relationare cu clientii din zona Moldova, totusi el era inscris ca fiind angajat cu locul de munca in mun. Satu Mare. Pe cale de consecinta, avand in vedere si prevederile. art. 272 Codul muncii potrivit carora in litigiile de munca sarcina probei apartine angajatorului, instanta de fond a apreciat ca in perioada 01.12.2015 - 09.02.2016 contestatorul a fost angajatul intimatei si a desfasurat munca sub autoritatea acesteia, motiv pentru care se a dispus obligarea intimatei sa plateasca contestatorului drepturile salariale restante aferente perioadei 01.12.2015 - 09.02.2016, in cuantum actualizat cu indicele de inflatie si majorat cu dobanda legala.

In cazul executarii cu intarziere a obligatiei de plata a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligatiei, daunele-interese sub forma dobanzii legale se datoreaza, fara a se face dovada unui prejudiciu si fara ca principiul repararii integrale a prejudiciului sa poata fi nesocotit. Devine evident faptul ca, prin executarea cu intarziere a obligatiei de plata, creditorul a suferit un prejudiciu patrimonial. Ca urmare, sunt incidente dispozitiile art. 1 raportat la art. 166 alin. 1 si art. 278 alin. 1 din Codul muncii raportate la art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza intai si art. 1535 alin. 1 din Codul civil, respectiv art. 1 alin. 3, art. 2 si art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 13/2011, care consacra principiul repararii integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii de catre debitor a obligatiei de plata, principiu conform caruia prejudiciul cuprinde atat pierderea efectiv suferita, cat si beneficiul de care acesta este lipsit. Potrivit acelorasi dispozitii, in cazul in care o suma de bani nu este platita la scadenta, creditorul are dreptul la daune moratorii fara a trebui sa dovedeasca vreun prejudiciu. In situatia de fata, pierderea efectiv suferita de creditor, ca prim element de reparare integrala a prejudiciului, trebuie remediata prin masura actualizarii sumelor datorate cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul National de Statistica. Prin actualizarea sumei debitului cu indicele preturilor de consum, se realizeaza o reparatie partiala, prin acordarea de daune-interese compensatorii. Dar principiul repararii integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executarii cu intarziere a obligatiei de plata, impune si acordarea beneficiului de care creditorul a fost lipsit. Fiind in culpa procesuala, in temeiul art. 453 din noul C.proc.civ. instanta a obligat intimata sa plateasca contestatorului suma de 1500 de lei reprezentand cheltuieli de judecata - onorariu avocat.

impotriva acestei sentinte a declarat apel SC „ Y. " SRL,
criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie si solicitand schimbarea in tot a hotararii atacate si respingerea actiunii ca neintemeiata.

Arata ca starea de fapt descrisa de reclamant in actiune si precizari si insusita fara rezerve de catre prima instanta este in totala contradictie cu realitatea, singurul aspect real fiind faptul ca acesta a fost angajatul apelantei conform contractului individual de munca nr. 94/20.04.2015.

Desi initial parea ca isi realizeaza in mod satisfacator obligatiile de munca stabilite prin contract, ulterior s-a constatat ca acesta nu a respectat obligatiile asumate prin contractul de munca sau cele trasate de catre directorul de vanzari B.

Sustine apelanta ca potrivit referatului de sesizare a abaterii disciplinare din

2016. intocmit de superiorul ierarhic al reclamantului, B., intimatul, incepand cu luna mai 2015 nu a mai transmis foi de parcurs avizate de clienti pentru justificarea traseului efectuat, nu a justificat cheltuirea sumelor primite, nu a anuntat pierderea cheii autoturismului de serviciu, din 16.10.2015, nu a mai transmis rapoarte de activitate zilnica, nu a raspuns solicitarilor telefonice ale superiorilor sai.

Elementele enumerate au determinat intocmirea referatului de sesizare a abaterii disciplinare, intimatul fiind convocat in scris (prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire) pentru cercetare disciplinara la data de 03.02.2016. pentru data de 12.02.2016. Avand in vedere ca intimatul a ridicat de la posta scrisoarea recomandata la data de 09.02.2016, pentru a i se oferi posibilitatea de a aduce lamuriri cu privire la cele imputate, s-a decis reconvocarea acestuia, conform procesului verbal nr. 194 din 12.02.2016.

Potrivit convocarii nr. 195 din 12.02.2016. intimatul a fost convocat pentru data de

2016. conform notei de transport emisa de „C.” SRL la data de 12.02.2016. La data de

2016. conform solicitarii intimatului, convocarea s-a redirectionat la o alta adresa indicata de catre acesta, fiind receptionata personal la data de 18.02.2016.

La data de 25.02.2016, intimatul nu s-a prezentat la convocarea societatii, cercetarea disciplinara fiind finalizata prin procesul verbal nr. 232/25.02.2016, concluzia fiind ca se impune desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.

La aceeasi data s-a emis Decizia nr. 233 prin care, in conformitate cu dispozitiile art. 61 lit. a din Codul muncii s-a dispus desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al intimatului incepand cu data de 29.02.2016. Aceasta decizie a fost comunicata atat ITM pentru a fi implementata in REVISAL, cat si intimatului.

Arata apelanta ca nu exista nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie a deciziei atacate, singurul vinovat de incetarea raporturilor de munca in aceasta maniera fiind intimatul.

Desi a incercat in repetate randuri sa poarte discutii cu acesta, pentru a imbunatati si a executa contractul de munca reciproc avantajos, intimatul a ignorat atitudinea , alegand sa nu isi indeplineasca obligatiile.

Mai sustine ca nu poate fi obligata la plata unor drepturi banesti pentru perioada decembrie 2015 - 10.02.2016, cata vreme intimatul nu a prestat vreo activitate lucrativa in cadrul si pentru societate.

Nu se poate constata incetarea raporturilor de munca incepand cu data de 10.02.2016, conform art. 81 alin. 8 din Codul Muncii, deoarece societatea, pe de o parte nu a acceptat acest lucru, iar pe de alta parte, la momentul efectuarii solicitarii, reclamantul se afla in procedura de cercetare disciplinara, procedura finalizata cu emiterea deciziei de concediere.

Pentru a ajunge la aceasta concluzie, prima instanta a considerat ca decizia de concediere disciplinara nr. 233/25.02.2016 este nula, ca urmare a faptului ca la data de

2016. intimatul a inaintat prin e-mail apelantei demisia sa.

Fara a motiva aceasta asertiune, prima instanta a considerat ca cercetarea disciplinara care avea ca si obiect tocmai lipsa de activitate in cadrul societatii a intimatului este neavenita, demisia acestuia avand efect imediat. Motivatia primei instante contravine dispozitiilor art. 81 din Codul Muncii si probelor cauzei. Astfel, din luna octombrie 2015 intimatul nu a mai raspuns solicitarilor sefilor ierarhici si nu si-a mai indeplinit obligatiile stipulate in contractul de munca. incepand cu data de 23.10.2015 intimatul nu a mai utilizat masina pusa la dispozitie, cu exceptia a cinci zile, iar din decembrie 2015 masina nu a mai fost folosita deloc. Acest aspect arata ca intimatul nu a mai binevoit sa exercite activitatile impuse conform fisei postului, activitati care au ca si ultima data de raportare 15.10.2015.

Este un nonsens sustinerea primei instante care apreciaza ca ar fi revenit apelantei obligatia de a dovedi faptul ca intimatul nu si-a indeplinit atributiile de serviciu din moment ce intimatul nu si-a indeplinit nici minima obligatie de a raspunde solicitarilor , rezultand ca pe parcursul lunilor decembrie 2015 - februarie 2016 intimatul nu a indeplinit nici un act susceptibil de a fi considerat activitate remunerata.

Obligarea de a achita sume de bani cu titlu de drepturi salariale, in conditiile in care intimatul a disparut de la locul de munca in perioada pentru care a facut aceasta solicitare reprezinta o solutie fara nici un suport probator.

Desi martorul B. a explicat pe larg derularea raporturilor de munca , fiind seful ierarhic superior al intimatului, prima instanta nu face referire la aceasta proba, ci s-a comportat ca un adevarat aparator al salariatului.

in drept, a invocat art. 466 si urm C.proc.civ.

Intimatul A. a depus intampinare,
solicitand respingerea apelului.

Arata intimatul ca apelul reitereaza aceleasi sustineri facute in fata instantei de fond, fara a reusi sa infirme starea de fapt si situatia de drept lasa cum a fost probata si retinuta de catre instanta de judecata.

in fapt, contractul de munca a fost desfacut pentru pretinse abateri disciplinare, care nu au putut fi probate de catre apelanta prin nici un mijloc de proba. Mai mult , concedierea a survenit dupa producerea deplina a efectelor cererii de desfacere a contractului de munca inaintata de intimat si intemeiata pe prevederile art. 81 al. 8 din codul muncii, de asemenea, apelanta nu neaga faptul ca nu a mai achitat salariile cuvenite pe toata durata de existenta a contractului de munca ci doar se multumeste sa afirme ca acestea nu ar fi datorate pentru ca in ultimele doua luni deoarece intimatul nu ar mai fi prestat activitate, fara a produce si dovezi in acest sens.

La dosarul cauzei nu exista nici un inscris din care sa rezulte sarcinile de serviciu prelins a fi fost incalcate de catre contestator. Nu exista fisa postului, nu exista vreun regulament, decizie sau orice document, din care sa rezulte obligatiile pretins a fi fost incalcate. Aceste inscrisuri nu exista la dosar deoarece nu au existat niciodata.

Anterior referatului intocmit la data de 2.02.2016, nu exista nici un material de analiza, nici o sesizare, nici o atentionare adresata contestatorului sau conducerii societatii, din care sa rezulte conduita culpabila a contestatorului.

In consecinta nu sc poate stabili care anume fapta este sanctionata ,care este data cand aceasta s-a produs . Descrierea cu caracter general a unor incalcari ale unor norme de munca inexistente, fara o incadrare exacta in timp si fara o indicare expresa a normei legale sau contractuale incalcate, nu poate reprezenta temei pentru concediere disciplinara a unui salariat. Martorul audiat in cauza (care este salariat al societatii si totodata semnatarul referatului din 2.02.2016) a descris niste convorbiri „amicale”, prietenesti” pe care pretinde ca le-a avut cu contestatorul, dar nu probeaza in alt mod existenta acestor convorbiri si continutul acestora. In orice caz, presupunand ca aceste convorbiri ar fi existat, ele nu ar fi de natura sa atraga aplicarea unei sanctiuni disciplinare(cu atat mai mult, concedierea), in conditiile in care chiar martorul afirma ca relatiile cu angajatul si discutiile cu acesta sc mentineau doar in zona relatiilor amicale si ca salariatul nu a fost evaluat niciodata, ca nu a fost atentionat cu privire la vreo abatere niciodata.

La data de 20.01.2016, cu inscrisul aflat la fila 13 dosar fond, si cu cel de la fila 20 dosar fond angajatorul i-a solicitat contestatorului demisia. Faptul ca acesta a conditionat semnarea cererii de incetare a raporturilor de munca de plata la zi a drepturilor banesti cuvenite, nu justifica tentativa de concediere pentru abateri disciplinare. La data de

2016. angajatorul si-a exprimat clar si fara echivoc intentia de a inceta raporturile de munca la solicitarea angajatului. Daca ar fi existat abateri disciplinare, cercetarea disciplinara ar fi trebuit sa demareze atunci, nu la distanta de trei saptamani , pentru motive si cu o procedura demarata pro causa.

La data de 27.01.2016 angajatorul i-a luat salariatului mijloacele de munca: masina de serviciu, laptop-ul, telefonul, etc. desi raporturile de munca nu incetasera, iar aceasta preluare nu avea nici o justificare in fapt sau in drept.

Este un motiv in plus pentru salariat sa demisioneze in baza art. 81 alin. 8 din Codul muncii, si este o dovada in plus ca angajatorul nu avea nici un temei pentru concediere disciplinara, ci isi dorea pur si simplu sa se debaraseze de angajatul sau, fara a-i mai achita drepturile banesti cuvenite. Nici angajatorul prin intimpinarile formulate si nici martorul audiat in cauza nu au infirmat sustinerile conform carora, pe toata durata de executie a contractului platile salariale si cheltuielile materiale necesare desfasurarii activitatii au fost platite cu mari intarzieri, iar altele nu au fost achitate deloc.

Toate aceste lucruri dovedesc ca nu exista temeiuri pentru o concediere disciplinara, si ca exista depline temeiuri pentru o demisie intemeiata pe art. 81 al. 8 din Codul muncii. Decizia privind concedierea pentru motive disciplinare dateaza din 25.02.2016. La data de

2016. apelanta a primit cererea de incetare a raporturilor de munca in temeiul art. 81 al. 8 din Codul muncii. Art. 81 al. 8 din Codul muncii reglementeaza demisia salariatului fara preaviz, in situatiile in care angajatorul nu-si respecta obligatiile de plata a drepturilor salariale. Demisia, indiferent de forma in care este ea exprimata (cu sau fara preaviz) nu este supusa aprobarii angajatorului. Acesta poate doar sa ia act de vointa exprimata de angajat si sa se conforme acesteia, emitand o decizie de incetare a contractului individual de munca intemeiata pe art. 81 al 8 sau art. 81 al. l din Codul muncii, dupa caz. In consecinta, la data de

2016. nu mai putea fi desfacut un contract de munca ce incetase inca de la data de

2016. la initiativa salariatului. Instantele de judecata sunt constante in opinia conform careia, atunci cand se suprapune demisia salariatului cu intentia angajatorului de concediere , concedierea nu pate fi facuta decat in interiorul termenului de preaviz, daca acesta exista. In cazul de fata, invocarea justificata a art. 81 al. 8 din Codul muncii, stabileste ca data limita de emitere a deciziei de concediere data de 10.02.2016, data cand a fost inregistrata demisia.

In apel nu s-au solicitat probe noi.

Analizand actele si lucrarile dosarului in raport de criticile formulate, de probatoriul administrat la fond precum si prin prisma dispozitiilor legale incidente,
Curtea de Apel constata ca apelul declarat de SC „ Y.” SRL Satu Mare este nefondat.

Astfel, asa cum a retinut si instanta de fond, reclamantul-intimat A. a fost salariatul

5 S
ii i
5

apelantei SC „Y.” SRL pe postul de manager zona, pe perioada nedeterminata, incepand cu data de 21.05.2015. Totodata, desi in contractul de munca se mentioneaza ca loc al muncii punctul de lucru al societatii din Satu Mare, asa cum a constatat si Tribunalul, acesta presta activitate efectiv pe zona Moldovei.

La data de 20 .01.2016, seful direct al reclamantului inainteaza catre acesta din urma, pe e-mail, solicitarea de incetare a raporturilor de munca dintre parti , urmand ca reclamantul sa semneze „cererea de desfacere a c.i.m.” (fila 20 dosar fond), iar aceasta ,,sa intre in vigoare de maine” (21.01.2016).

In continutul cererii inaintate salariatului, angajatorul indica acordul partilor, facand referire la art. 81 al. 7 din C.muncii.

Ca atare, este fara echivoc ca la acel moment, raportat la temeiul pe care societatea insasi l-a indicat in aceasta solicitare (acordul partilor), nu se punea problema unor abateri disciplinare ori a unei necorespunderi profesionale a reclamantului-apelant.

Intimatul a conditionat incetarea raporturilor de munca de plata la zi a drepturilor salariale, apelanta inregistrand frecvent intarzieri in achitarea acestora, asa cum corect a retinut si prima instanta si cum rezulta din corespondenta electronica de la fila 19 dosar fond.

Ulterior, la data de 02.02.2016 apelanta a declansat procedura cercetarii disciplinare prin inregistrarea referatului de sesizare a abaterii disciplinare nr. 158 din 02.02.2016 si a emis convocarea salariatului pentru data de 09.02.2016.

Deci, desi la momentul 20.01-21.01.2016 apelanta nu relevase nici un fel de reprosuri aduse activitatii salariatului (atat timp cat ii solicitase incetarea raporturilor de munca prin acord), la o saptamana, respectiv la data de 27.01.2016 i s-au luat salariatului mijloacele de munca : masina de serviciu, laptop-ul, telefonul, iar la mai putin de 2 saptamani se declansase deja o procedura de cercetare disciplinara, referatul anterior mentionat facand referire la fapte cu incepere de la 16.10.2015.

Toate aceste imprejurari releva ca, practic, angajatorul, nemultumit de faptul ca salariatul conditionase incetarea raporturilor de munca prin acord de achitarea salariilor la zi, a decis sa procedeze la o concediere disciplinara.

La dosarul cauzei nu exista nici un fel de inscrisuri anterioare intocmirii referatului din

2016. din care sa rezulte ca intimatul nu si-ar fi indeplinit corect atributiile de serviciu pana la acel moment.

Or, simplul referat al sefului direct B. (a carui declaratie de martor apare, in acest context ca subiectiva si nerelevanta in raport de circumstantele anterior expuse si a fost corect inlaturata de prima instanta), necoroborat cu nici o alta proba, nu poate forma convingerea instantei privind legalitatea si temeinicia unei astfel de concedieri disciplinare.

La data de 10.02.2016, reclamantul-intimat comunica apelantei, prin e-mail, faptul ca este in imposibilitate de a fi prezent in Satu Mare, justificat de faptul ca nu primise salariile in ultimele doua luni (aspect ce trebuia contradovedit de angajator, ca si cel al unei eventuale lipse de activitate a salariatului in acea perioada - insa acesta nu au fost probate) si nu avea posibilitati materiale de a suporta costul deplasarii. Totodata, intimatul a comunicat angajatorului cererea sa de demisie in care arata ca „Totodata inteleg sa va solicit incetarea raporturilor de munca in temeiul articolului 81 aliniatul 8 din Codul Muncii, incepand cu data de astazi 10.02.2016 avand in vedere neplata drepturilor salariale pentru ultimele doua luni lucrate, intarzierile repetate anterioare in plata drepturilor salariale si refuzurilor repetate privind decontarea costurilor de deplasare.”

Nu pot fi primite criticile apelantei conform carora nu se putea constata incetarea raporturilor de munca incepand cu data de 10.02.2016, conform art. 81 alin. 8 din Codul Muncii, deoarece societatea nu a acceptat acest lucru, fiind fara echivoc faptul ca demisia este un act unilateral de vointa al salariatului care nu este supus aprobarii angajatorului.

Atat timp cat apelanta nu a facut dovada platii drepturilor salariale la zi, salariul fiind un element esential al contractului de munca, si nici probe relevante din care sa rezulte ca intimatul nu ar prestat munca anterior emiterii deciziei contestate,corect Tribunalul a circumscris situatia sintagmei prev. de art. 81 al. 8 C. muncii „angajatorul nu isi indeplineste obligatiile asumate prin contractul individual de munca,,

Totodata, Curtea constata ca apelanta, care initial convocase salariatul pentru data de

2016. a apreciat ulterior, prin procesul-verbal nr. 194/12.02.2016, ca acesta nu avea un timp rezonabil pentru a se prezenta la sediu, prelungindu-i termenul la data de 12.02.2016. Retine instanta de control ca a fost propria vointa a angajatorului de a convoca salariatul pentru o data ulterioara inaintarii demisiei, si anume pentru 12.02.2016, si, in consecinta, era tinut sa ia act de demisia intimatului din 10.02.2016, decizia de concediere din 25.02.2016 fiind, in aceste conditii, asa cum corect a apreciat si judecatorul fondului, lovita de nulitate. In mod corect a dispus Tribunalul, raportat la solutia capatului principal de cerere si obligarea societatii de a-i achita salariatului drepturile banesti pentru perioada solicitata prin actiune, respectiv decembrie 2015 - 09.02.2016. Apelanta nu a depus inscrisuri (foi de pontaj, condica de prezenta, fise de activitate) din care sa rezulte ca intimatul ar fi fost pontat absent nemotivat, ca nu ar fi prestat vreo activitate lucrativa pentru societate in aceasta perioada, ca ar fi disparut de la locul de munca si nici state de plata ori extrase de cont cu care sa probeze plata salariului, desi sarcina probei ii revenea conform art. 272 din C. muncii.

Pentru toate aceste argumente, vazand ca sunt neintemeiate criticile formulate, in baza art. 480 alin. 1 C.proc.civ., Curtea respinge apelul si pastreaza sentinta apelata, facand si aplicarea dispozitiilor art. 453 alin. 1 C.proc.civ. privind cheltuielile de judecata.