Suspendarea executarii unui act administrativ. Indeplinirea cumulativa a conditiilor  de admisibilitatea a suspendarii.

 

Legea nr. 554/2004, art. 14 alin. 1

 

Pentru suspendarea executarii unui act administrativ fiscal este necesara indeplinirea cumulativa a conditiilor prevazute de art.14 al.1 din Legea nr.554/2004. Instanta de contencios administrativ trebuie sa exmineze ambele conditii de admisibilitate si sa motiveze de ce considera ca acestea sunt indeplinite.  

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia a II-a civila, de

Contencios Administrativ si Fiscal,

Decizia nr. 7 din 9 ianuarie 2012.

 

 
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalul Buzau sub nr. 6425/114/2011, reclamanta SC D.P. SRL  a solicitat, in contradictoriu cu ANAF – Directia Generala a Finantelor Publice Buzau, pronuntarea unei hotarari prin care sa se dispuna. in baza art. 14, raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea actelor reprezentate de decizia nr. 282/16.08.2011 emisa de parata si actele subsecvente acesteia, respectiv decizia de impunere nr. F-BZ 948/26.05.2011, impreuna cu raportul de inspectie fiscala F-BZ 545/26.05.2011, dispozitia nr. 242/26.05.2011, fisa nr. 948/26.05.2011 si celelalte documente intocmite in legatura cu controlul fiscal si care  au legatura cu decizia de impunere nr. F-BZ 948/26.05.2011.

In motivarea cererii, s-a aratat ca reclamanta a formulat contestatie impotriva actelor indicate mai sus, formandu-se dosarul nr. 5627/114/2011 al Tribunalului Buzau, cu termen de judecata la 02.11.2011, aceasta situatie se impune, avand in vedere ca este iminenta luarea de masuri de sechestru si executare, deoarece contestatia formulata nu suspenda de drept, aceste proceduri, fiind expusi unei pagube iminente, care poate duce inclusiv la falimentul societatii si desfacerea contractelor individuale de munca , pe perioada nedeterminata a celor 8 angajati.

Parata DGFB Buzau a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a actului administrativ motivat de faptul ca art. 215 alin. 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala republicat cu modificarile si completarile ulterioare prevede :”instanta poate suspenda executarea, daca se depune o cautiune de pana la 20 % din cuantumul sumei contestate, iar in cazul cererilor al caror obiect nu este evaluabil in bani, o cautiune de pana la 2000 lei”. De asemenea, art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ stipuleaza ca suspendarea executarii unui act fiscal poate fi dispusa atunci cand sunt indeplinite cumulativ conditiile: depunerea unei cautiuni de pana la 20 % din cuantumul sumei contestate; existenta unui caz bine justificat; prevenirea unei pagube iminente.

Parata a mai aratat ca masura suspendarii actelor administrative este una exceptionala care se poate dispune doar in situatia indeplinirii cumulative a celor doua conditii prevazute de legea contenciosului administrativ, respectiv cea a cazului bine justificat si pentru prevenirea unei cauze iminente. In acest sens, reclamanta doar a sustinut si nu a facut dovada ca, in speta , exista un prejudiciu material viitor si previzibil pe care l-ar putea suferi daca nu se suspenda executarea actului administrativ atacat care sa justifice suspendarea executarii actului atacat, suspendarea fiind o situatie de exceptie.

Dupa administrarea probei cu inscrisuri, prin sentinta nr. 3663 din data de 25 octombrie 2011, Tribunalul Buzau a admis cererea formulata de reclamanta si dispus suspendarea executarii actelor fiscale conteastate, pana la solutionarea irevocabila a actiunii de drept comun.

Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca, potrivit disp art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente , dupa sesizarea in conditiile art. 7 din acelasi act normativ, a autoritatii publice care a emis actul sau a autoritatii ierarhic superioare, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ unilateral pana la pronuntarea instantei de fond. In cauza dedusa judecatii, prin decizia nr. F-BZ 948/26.05.2011, parata urmare controlului efectuat a apreciat ca societatea reclamanta datoreaza bugetului de stat impozit pe profit suplimentar in suma de 48.529 lei si majorari de intarziere aferente in suma de 26.756 lei , TVA in suma de 446.848 lei si majorari  in cuantum de 149.796 lei.

S-a mai retinut ca, prin probele administrate in cauza, reclamanta a dovedit existenta unui caz justificat astfel cum este instituit prin textul de lege invocat, in sensul ca prin punerea in executare a deciziei nr. F-BZ 948/26.05.2011, societatea comerciala ar fi grav prejudiciata prin paralizarea intregii activitati economice a acesteia, imposibilitatea onorarii contractelor incheiate cu agentii economici de natura sa conduca si la acordarea de penalitati si indisponibilizarea personalului angajat cu contract de munca individual pe perioada nedeterminata.

Tribunalul a apreciat ca, in raport de imprejurarile expuse, ce se constituie  intr-un caz bine justificat in sensul legii, se impune suspendarea executarii deciziei pana la solutionarea irevocabila a actiunii de drept comun, pentru prevenirea unei pagube iminente ce s-ar materializa in incetarea efectiva a activitatii reclamantei, cu consecinta imposibilitatii realizarii obiectului de activitate al societatii.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs parata DGFP Buzau, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitand modificarea acesteia, in sensul respingerii crererii de suspendare.

In motivarea recursului, s-a aratat ca hotararea primei instante de fond a fost pronuntata cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, intrucat reclamanta nu a facut dovada existentei unui caz bine justificat, intrand intr-o adevarata polemica cu privire la legalitatea actelor administrativ-fiscale, care insa nu poate fi analizata de catre instanta investita cu solutionarea cererii de suspendare, mai ales ca actele precizate se bucura de prezumtia de legalitate, pana in momentul anularii lor de catre o instanta judecatoreasca.

S-a mai aratat ca suspendarea executarii actelor administrative este reglementata ca o situatie de exceptie, ca reclamanta a gasit resursele necesare in vederea  achitarii cautiunii dispusa de catre instanta, ca ea nu a facut dovada producerii unei pagube iminente ce s-ar cauza prin executarea actelor administrative contestate, precum si ca  reclamantei nu i se poate aplica un tratament fiscal preferential fata de alti contribuabili.

Prin intampinare, intimata-reclamanta a invocat exceptia nulitatii recursului ca urmare a incalcarii dispozitiilor art.302 ind.1 c.pr.civ. si exceptia tardivitatii acestuia, , iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, motivat in esenta de faptul ca criticile recurentei reprezinta o interpretare restrictiva a dispozitiilor legale aplicabile cauzei, ca recurenta a omis prevederile art.6 din CEDO, care pun pe picior de egalitate partile din prezenta cauza, ca nu exista vreo prezumtie de vinovatie a reclamantei, astfel ca devine aplicabil principiul prezumtiei de nevinovatie si principiul in dubio pro reo, ca nu exista o prezumtie de legalitate a actelor administrativ-fiscale contestate, precfum si ca exista in cauza un caz bine justificat, constand in imprejurarile in care au fost intocmite actele de control, in absenta unor anexe ce nu au fost comunicate, in greselile de procedura privind incalcarea unor drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul de a fi ascultat, in modalitatea sumara de apreciere a activitatii societatii si neanalizarea tuturor documentelor ce ar fi putut duce la lamurirea situatiei de fapt.

Intimata a mai aratat ca este indeplinita si conditia pagubei iminente, ca urmare a faptului ca reclamanta se afla in derularea unui program cu fonduri europene, demarat prin intermediul Ministerului Dezvoltarii si Turismului, ca a angajat 8 persoane, ca orice incident in activitatea sa ar genera o intrerupere a programului de finantare, ceea ce ar genera concedierea angajatilor, falimentul societatii si imposibilitatea de a achita la bugetul de stat eventualele datorii, precum si ca instanta de fond a dispus in mod corect suspendarea executarii actelor administrativ-fiscale contestate.

La termenul de judecata din data de 9.01.2012, Curtea a luat act de faptul ca intimata-reclamanta intelege sa renunte la exceptia tardivitatii formularii recursului, dupa care a pus in discutia partilor exceptia nulitatii recursului, invocata de intimata-reclamanta prin intampinar, exceptie pe care ulterior a respins-o, ca neintemeiata, motivat de faptul in prezenta  cauza, hotararea primei instante nu este susceptibila decat de calea de atac a recursului, putand fi verificata sub toate aspectele, potrivit disp. art. 304

¹

Cod pr.civila. In plus, motivele invocate de catre recurenta pot fi incadrate in motivul de recurs reglementat de dispozitiile art.304 pct.9 c.pr.civila.

In cauza, intimata a solicitat administrarea probei cu inscrisuri, proba ce a fost incuviintata de catre instanta.

Examinand sentinta recurata, prin prisma materialului probator administrat in cauza, a dispozitiilor legale incidente si a criticilor invocate de catre recurenta, Curtea constata urmatoarele :

De principiu, actul

administrativ se bucura de prezumtia de legalitate, prezumandu-se deci ca acesta este legal emis pana la proba contrara, proba ce cade in sarcina celui care invoca nelegalitatea actului administrativ. Ca urmare, Curtea considera ca nu pot fi retinute sustinerile intimatei-reclamante, privind inexistenta unei astfel de prezumtii de legalitate, aceasta fiind fundamentata pe caracterul special al actului administrativ, respectiv pe imprejurarea ca este emis de catre o autoritate sau institutie publica, in regim de putere publica, in vederea aplicarii in concret a dispozitiilor legale.

Aceeasi concluzie se impune si fata de sustinerile intimatei privind prezumtia de nevinovatie si principiul in dubio pro reo, principii de drept  specifice materiei penale,  care nu pot fi aplicate tale quale in materia civila, ci decat cu luarea in considerare a specificului acesteia, respectiv al actelor administrative.

De asemenea, actul administrativ  unilateral este  el insusi un titlu executoriu, neexecutarea lui fiind contrara unei bune ordini juridice intr-un stat de drept si o democratie constitutionala, astfel ca masura suspendarii executarii actului administrativ - ca operatie juridica de  intrerupere vremelnica a efectului acestuia - apare ca o situatie de exceptie de la regula executarii din oficiu (
executio ex officio).

Curtea constata ca in cauza reclamanta-intimata nu a facut dovada
indeplinirii cumulative
a conditiilor de admisibilitate prev. de disp. art.14 al.1 din Legea nr.554/2004 act., intrucat nu a facut dovada existentei unui caz bine justificat si a unei pagube iminente – in sensul dispozitiilor art.2 al.1 lit.t si s din Legea nr.554/2004 - critica recurentei-parate privind acest aspect fiind astfel intemeiata.

Astfel, in cadrul sentintei recurate prima instanta doar a constatat existenta acestei conditii de admisibilitate a suspendarii, fara insa sa arate de ce apreciaza ca  aceasta este indeplinita sau care sunt
imprejurarile legate de starea de fapt si de drept, de natura sa creeze o indoiala serioasa in privinta legalitatii actului administrativ -
in sensul disp. art.2 al.1 lit.t din Legea nr.554/2004.

In acest sens, Curtea retine ca instanta de fond s-a marginit doar sa  mentioneze ca “
reclamanta a dovedit existenta unui caz bine justificat.. in sensul ca prin punerea in executare a deciziei.. societatea comerciala ar fi grav prejudiciata prin paralizarea intregii activitati economice..imposibilitatea onorarii contractelor.. si indisponibilizarea personalului…”

Or, in realitate, Curtea considera ca
argumentele avute in vedere de catre prima instanta nu se refera la cazul bine justificat,
ci la cea de-a doua conditie de admisibilitate a suspendarii executarii actului administrativ, respectiv la necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Practic, Curtea constata ca instanta de fond a motivat prima conditie de admisibilitate prin considerente ce se refera la cea de-a doua conditie, precizata, astfel ca este evident faptul ca
instanta de fond nu a motivat existenta cazului bine justificat
.

Curtea mai retine, de altfel,
ca nici in cererea introductiva (filele nr.3,4 ) si nici ulterior (filele nr.25 si 111) in fata instantei de fond reclamanta nu a aratat concret si dovedit care este indoiala de legalitate de care sunt afectate actele administrativ-fiscale a caror supendare a executarii a solicitat-o .

Abia in recurs, prin intampinare, intimata-reclamanta a incercat sa completeze aceasta lacuna a cererii sale introductive, prin invederarea unor aspecte care, in opinia sa, se circumscriu unui caz bine justificat.

Fata de acestea, Curtea considera ca ele nu dovedesc indeplinirea primei conditii de admisibilitate a supendarii executarii actelor administrativ-fiscale contestate.

Astfel, intimata
reclamanta a invocat doar aspecte generice
, cum ar fi imprejurarile intocmirii actelor de control,  lipsa si necomunicarea unor anexe, modalitatea de apreciere a activitatii societatii, neanalizarea tuturor documentelor ce ar putea conduce la lamurirea situatiei, fara insa sa arate concret care sunt acele imprejurari ce atrag nelegalitatea actului, care sunt anexele lipsa si necomunicate, precum si importanta acestora ori care sunt documentele neanalizate si rolul acestora fata de constatarile organelor fiscale.

Ca urmare, Curtea considera ca aceste aspecte generice, mentionate anterior, nu pot justifica  un caz bine justificat, in sensul dispozitiilor art.2 al.1 lit.t din Legea nr.554/2004, intrucat acestea nu pot genera o indoiala rezonabila si serioasa in privinta legalitatii actelor administrative contestate.

Referitor la nesocotirea dispozitiilor art.9, ar.12, art.15 si art.28, Curtea considera ca sustinerile intimatei nu pot fi retinute, intrucat dispozitiile art.212 si 213 nu impun obligatia ascultarii contestatorului cu ocazia solutionarii contestatiei, decat cu ocazia introducerii altor persoane in procedura ( punctul acestuia de vedere fiind consemnat, atat in note explicative, cat si in cuprinsul contesttiei), iar contestatorul nu a precizat concret in ce mod s-au incalcat in cauza celelelte principii invocate de intimata.

Ca urmare, Curtea constata ca
reclamanta nu a oferit si probat indicii suficiente pentru rasturnarea prezumtiei de legalitate a actelor administrativ fiscale a caror suspendare a executarii a solicitat-o  sau cel putin pentru crearea unei indoieli serioase in privinta legalitatii acestora.

Ca urmare,
chiar daca s-ar aprecia ca fiind dovedita conditia producerii unei pagube iminente societatii reclamante
, ca urmare a executarii silite a obligatiilor fiscale stabilite prin decizia de impunere – imprejurare analizata de catre prima instanta si dovedita prin probele administrate in cauza de catre intimata ( vizand, in esenta, circumstantele activitatii reclamantei si consecintele prejudiciabile posibile asupra acesteia),
Curtea considera ca cererea reclamantei nu poate fi primita, ca urmare a imprejurarii ca nu este indeplinita in mod cumulativ si prima conditie de admnisibilitate a suspendarii, privind existenta cazului bine justificat.

De altfel, inscrisurile depuse  de catre intimata reclamanta in fata instantei de recurs privesc exclusiv situatia economico-financiara a societatii (derularea programului cu fondurile europene, obligatiile asumate de catre societate prin contractele asumate..etc)  – fiind astfel incidente doar in ce priveste conditia existentei unei pagube iminente, acestea nefacand vreo dovada cu privire la conditia de admisibilitate a suspendarii  privind existentei cazului bine justificat.

Curtea mai retine  ca ambele conditii de admisibilitate trebuie sa existe in mod cumulativ, conditie neindeplinita in prezenta cauza. De altfel, in jurisprudenta sa constanta ICCJ –Sectia Contencios Administrativ si Fiscal a statuat ca

„
hotararea judecatoreasca prin care se dispune suspendarea executarii actului administrativ trebuie sa fie motivata atat cu privire la existenta cazului bine justificat, cat si cu privire la  prevenirea unei pagube iminente
( ex. decizia ICCJ – SCAF nr.1571/2008
), obligatie ce nu a fost respectata de catre instanta de fond
.

Pentru toate aceste considerente Curtea a admis recursul si a modificat in tot sentinta recurata in sensul respingerii cererii de suspendare, ca neintemeiata.

 

(Judecator Ionel Stanescu)