Stabilirea drepturilor salariale ale personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant

Dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 63/2011, drepturile salariale ale personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant sunt cele care s-au stabilit prin aceasta lege intrucat, incepand cu data de 13.05.2011 s-a instituit un mod de calcul al salariului cuvenit acestei categorii de personal care nu mai

depinde de salariul de baza aflat in plata la momentul intrarii in vigoare a Legii 63/2011, majorarile salariale reglementate de Legea 221/2008 nemaisubzistand noii reglementari.

Legea nr. 63/2011 CEDO - Cauzele conexe Mihaiesi contra Romaniei

si Sentes contra Romaniei

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 3197/118/2014 reclamantii [...] prin Sindicatul Liber al Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar Constanta au chemat in judecata pe parata Scoala Gimnaziala [...] Constanta, solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa dispuna obligarea paratei la stabilirea drepturilor salariale astfel cum au rezultat din aplicarea Legii nr.330/2009, a Legii 285/2010 si a Legii 63/2011, prin raportare la Legea nr.221/2008, precum si la plata diferentelor dintre drepturile salariale cuvenite si cele efectiv incasate, incepand cu data de 13.05.2011 si pana la data pronuntarii hotararii, actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective, corespunzator perioadei efectiv lucrate in unitatea de invatamant.

In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca prin O.G. nr.15/2008 au fost reglementate cresteri salariale ale personalului din invatamant pentru anul 2008, iar actul normativ mentionat a fost aprobat, cu modificari, prin Legea nr.221/27.10.2008. Principala modificare a vizat majorarea coeficientului de multiplicare de 1.000 lei pentru personalul didactic si didactic auxiliar la 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008, si care reprezinta valoarea de referinta pentru cresterile salariale ulterioare.

Desi, ulterior, Guvernul Romaniei a incercat in repetate randuri modificarea OG nr. 15/2008, aceasta a ramas aplicabila in forma aprobata prin Legea 221/2008, ca urmare a constatarii prin decizii succesive pronuntate de Curtea Constitutionala, a neconstitutionalitatii modificarilor aduse. Totodata, aplicabilitatea Legii 221/2008 pentru perioada 01.10.2008 - 31.12.2009 a fost confirmata prin Decizia in interesul legii nr. 3/2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, impotriva unitatii parate fiind obtinuta si o hotarare judecatoreasca de obligare la aplicarea dispozitiilor Legii 221/2008 pentru perioada mentionata.

Cu privire la perioada 01.10.2010-31.12.2010, reclamantii au precizat ca in baza Legii 330/2009, parata ar fi trebuit sa mentina salariul din luna decembrie 2009, potrivit dispozitiilor exprese ale art. 30 alin.5 din lege. In plus, prin art. 5 alin.1 din OUG 1/2010, s-a prevazut ca incepand cu luna ianuarie 2010, personalul aflat in functie la 31 decembrie 2009 pastreaza salariul avut la aceasta data.

Aceasta modalitate de calcul a salariilor, ulterior datei de 01.01.2010, a fost confirmata si prin considerentele Deciziei nr. 877/28.06.2011 a Curtii Constitutionale, potrivit cu care
reincadrarea personalului didactic din invatamant la data de 01.01.2010 se va face pe coeficientii si salariul avut in plata la 31 decembrie 2009, stabilit in conformitate cu Legea 221/2009 si nu cu OUG 41/2009.

Cu privire la perioada 01.01.2011-13.05.2011, reclamantii au invederat ca Legea 285/2010 stabileste la art. 1 ca salarizarea in anul 2011 porneste de la salariile stabilite in luna octombrie 2010, in conformitate cu prevederile Legii 330/2009 si, implicit, cu luarea in considerare a prevederilor Legii 221/2008.

Referitor la perioada ulterioara datei de 13.05.2014, reclamantii au sustinut ca Legea 63/2011 a diminuat salariile personalului didactic la nivelul salariilor din lunile ianuarie-martie 2008, cu incalcarea Legii 221/2008 si a principiului stabilit de Legea 330/2009 si Legea 285/2010, privind mentinerea salariilor la nivelul cuvenit anterior intrarii lor in vigoare.

Prin reducerea intempestiva si discriminatorie a salariilor, numai in sistemul de invatamant, au fost incalcate prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, intrucat dreptul de a primi un salariu deja stabilit constituie un drept de proprietate in sensul Conventiei.Totodata, prin adoptarea Legii 63/2011, a fost incalcata si speranta legitima a reclamantilor, dreptul lor la o coerenta si siguranta legislativa, in baza careia sa-si poata valorifica si apara drepturile patrimoniale, devenind iluzoriu.

In dovedirea cererii, reclamantii au depus la dosar adeverinta emisa de unitatea scolara parata si practica judiciara.

In aparare, parata nu a formulat intampinare si nu a propus probe.

Prin sentinta civila nr.1650/09.07.2014, Tribunalul Constanta a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamanti.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut urmatoarele:

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, rezulta urmatoarele:

Prin art.1 alin.(1) lit”b” si „c” din OG.15/2008 privind cresterile salariale ale personalului din invatamant pe anul 2008 se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, in raport de care in anumite intervale de timp era asigurata o crestere a drepturilor salariale ale personalului didactic si didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult fata de nivelul din 31 decembrie 2007.

Acest act normativ a fost aprobat - cu modificari - prin Legea nr.221/2008, fiind consacrata o majorare a coeficientului de multiplicare de 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 si care reprezenta valoarea de referinta pentru cresterile salariale ulterioare.

Prin OUG 136/2008 si OUG 151/2008 au fost modificate unele prevederi ale OG.15/2008, in sensul reducerii majorarilor salariale stabilite de puterea legislativa, prin lege.Prin decizii succesive ale Curtii Constitutionale a fost constatata insa neconstitutionalitatea modificarilor aduse de Guvern la OG.15/2008, astfel cum fusese aprobata prin Legea nr.221/2008, consecinta fiind aceea a recunoasterii indreptatirii personalului din invatamant la plata drepturilor salariale, astfel cum au fost consacrate prin OG.15/2008, in conditiile in care aceasta ordonanta a fost aprobata prin

lege. „

In cazul reclamantilor, prin hotarari judecatoresti irevocabile, unitatea scolara angajatoare a fost obligata la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008, a Legii 330/2009 si a Legii 285/2010 si la plata diferentelor dintre drepturile salariale efectiv incasate si cele cuvenite pentru perioada 01.10.2008 -13.05.2011, actualizate cu indicele de inflatia la data platii efective.

In acest sens, s-a retinut ca Legea 330/2009 a garantat mentinerea in cursul anului 2010 a salariului brut de care personalul in functie a beneficiat la data de 31.12.2009.

Astfel, pentru punerea in aplicare a legii unice de salarizare a fost adoptata O.U.G. 1/2010, care la art. 5 alin.1 relua principiul nediminuarii salariilor in plata la data de 31.12.2009, pentru ca la alin.6 sa prevada in mod expres: Reincadrarea personalului didactic din invatamant la data de 1 ianuarie 2010 se face luand in calcul salariile de baza la data de 31 decembrie 2009, stabilite in conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 41/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobata prin Legea nr. 300/2009.

Cu privire la anul 2011, s-a retinut ca art. 1 din Legea 285/2010 a prevazut ca incepand cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor functiei de baza/salariilor functiei de baza/indemnizatiilor de incadrare, astfel cum au fost acordate personalului platit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majoreaza cu 15%.

2. Incepand cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunara bruta/salariul lunar brut, indemnizatia bruta de incadrare, astfel cum au fost acordate personalului platit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majoreaza cu 15%, in masura in care personalul isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii.
3. Cuantumul brut al drepturilor prevazute la alin. (1) si (2) se va stabili in anul 2011 tinandu-se seama de gradul sau treapta profesionala, vechimea in munca, vechimea in functie sau, dupa caz, in specialitate, dobandite in conditiile legii pana la 31 decembrie 2010.

Prin urmare, criteriul de referinta in determinarea salariului platit personalului bugetar cu incepere din luna ianuarie 2011 il reprezenta salariul din luna octombrie 2010, majorat cu 15%.Cum pentru considerentele anterior expuse, s-a retinut ca in anul 2010 reclamantii erau indreptatiti la calcularea salariului cu luarea in considerare a prevederilor Legii 221/2008, aceeasi baza de calcul a fost avuta in vedere si dupa 01.01.2011, cu aplicarea totodata a majorarii de 15%.

La data de 13.05.2011 a intrat insa in vigoare Legea 63/2011 privind incadrarea si salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant, prin care s-au stabilit atat cuantumul brut al salariilor de incadrare pentru aceasta categorie de personal contractual, cat si sporurile, indemnizatiile, compensatiile si celelalte elemente ale sistemului de salarizare, precum si metodologia de calcul al acestora.

In consecinta, incepand cu data de 13.05.2011, a fost instituit un mod de calcul al salariului cuvenit personalului didactic si didactic auxiliar care nu mai depindea de salariul de baza aflat in plata la momentul intrarii in vigoare a Legii 63/2011, astfel ca majorarile salariale reglementate de Legea 221/2008 nu au mai subzistat noii reglementari.

Prin cererea de fata, reclamantii au sustinut ca drepturile salariale cuvenite in baza Legii 63/2011 trebuie calculate tot prin raportare la algoritmul de calcul stabilit prin Legea 221/2008, Legea 330/2009 si Legea 285/2010, cu inlaturarea diminuarii ce rezulta din aplicarea noului act normativ si care contravin art. 1 din Protocolul nr.1 la CEDO.

Fata de aceste sustineri se impune a fi retinut faptul ca Legea nr. 63/2011 a fost declarata constitutionala prin Deciziile nr. 575/04.05.2011, nr. 130/16.02.2012, nr. 31/05.02.2013 si nr. 291/22.05.2014 ale Curtii Constitutionale, iar criticile de neconstitutionalitate au vizat tocmai incalcarea normelor constitutionale si conventionale privind proprietatea privata, formulate din perspectiva unei restrangeri a dreptului la salariu, considerat un
bun
.

_r

Pe aceasta cale, instanta de contencios constitutional a retinut ca in materia drepturilor salariale, CEDO face o distinctie esentiala intre dreptul de a continua sa primesti in viitor un salariu intr-un anumit cuantum si dreptul de a primi efectiv salariul castigat pentru o perioada in care munca a fost prestata (cauza
Vilho Eskelinen impotriva Finlandei,
paragraful 94). Astfel, Curtea a constatat ca este dreptul autoritatii legiuitoare de a elabora masuri de politica legislativa in domeniul salarizarii in concordanta cu conditiile economice si sociale existente la un moment dat, statul fiind cel in masura sa stabileasca ce sume trebuie platite angajatilor sai din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau incetarea platii unor astfel de sume prin modificari legislative corespunzatoare (cauza Kechko impotriva Ucrainei, paragraful 23).

Totodata, printr-o jurisprudenta constanta, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca statele se bucura de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor lor in acest domeniu (spre exemplu, Hotararea din 8 decembrie 2009, pronuntata in Cauza Wieczorek impotriva Poloniei, paragraful 59, si Hotararea din 2 februarie 2010, pronuntata in Cauza Aizpurua Ortiz impotriva Spaniei, paragraful 57).

Curtea Constitutionala a examinat de asemenea si criticile referitoare la previzibilitatea normelor juridice si protectia asteptarilor legitime ale cetatenilor, constatand ca acestea nu sunt incalcate, cata vreme Legea
nr. 63/2011
a fost adoptata pentru a realiza unificarea salarizarii unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitara a domeniului vizat.In plus, drepturile castigate nu au fost cu nimic afectate prin reglementarea dedusa controlului de constitutionalitate.

In ce priveste instituirea unei pretinse discriminari in cazul personalului didactic si didactic auxiliar, fata de restul salariatilor platiti din fondurile publice, prin aceleasi decizii anterior mentionate s-a statuat ca
instituirea de regimuri juridice diferite in situatii care impun rezolvari diferite nu poate fi apreciata drept o incalcare a principiului egalitatii.

Curtea Constitutionala a constatat astfel ca, in materia salarizarii personalului didactic si didactic auxiliar, a existat o
situatie juridica specifica, determinata de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare si de practica judiciara neunitara, care a condus la un sistem de salarizare neunitar.

Or, in acest context specific salarizarii personalului didactic si didactic auxiliar, Legea 63/2011 a dat
expresie unei masuri de politica bugetara, determinata de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, avand in vedere consecintele modificarilor legislative si ale solutiilor pronuntate de instantele judecatoresti, urmarind sa elimine inechitatea in stabilirea salariilor din sistemul national de invatamant.

In aceste conditii, Curtea Constitutionala a retinut ca situatia obiectiv diferita a personalului didactic si didactic auxiliar a justificat instituirea unui tratament juridic distinct in ceea ce priveste salarizarea acestei categorii profesionale, fara ca aceasta sa aiba semnificatia incalcarii principiului egalitatii in drepturi.

Pentru considerentele anterior expuse, instanta constata ca toate criticile reclamantilor referitoare la neconformitatea Legii 63/2011 cu jurisprudenta CEDO au constituit obiect de analiza al Curtii Constitutionale, cu prilejul verificarii constitutionalitatii actului normativ mentionat. Cum puterea de lucru judecat ce insoteste deciziile Curtii Constitutionale se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta, instantele de judecata sunt obligate sa respecte intru totul aceste decizii, potrivit dispozitiilor art.147 alin.4 din Constitutie, astfel ca, pe calea unei analize proprii, nu ar putea stabili ca Legea 63/2011 este contrara Conventiei Europene a Drepturilor Omului (in acest sens sunt
Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1995, Decizia nr.1415/2009, Decizia nr. 414/2010, Decizia nr.415/2010)
.

Fata de cele expuse, urmeaza a se retine ca, ulterior datei de 13.05.2011, reclamantii au primit drepturi salariale calculate potrivit actului normativ aplicabil in materia salarizarii personalului didactic si didactic auxiliar, conform atat Constitutiei, cat si jurisprudentei CEDO.Pe cale de consecinta, cererea de fata va fi respinsa ca nefondata.

Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii prin Sindicatul Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar Constanta, invocand in esenta urmatoarele: considera ca, si dupa data de 13.05.2011, salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar, trebuie sa fie raportate la prevederile Legii nr. 221/2008, pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008; reducerea salariilor s-a realizat intempestiv si in mod discriminatoriu - numai in sistemul de invatamant; astfel, sunt incalcate dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului, intrucat notiunea de „bun" imbraca, in situatia de fata, natura unui drept patrimonial, respectiv „orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economica" (cauza Buchen contra Cehiei); intrucat dreptul de a primi un salariu deja stabilit constituie un „drept de proprietate" in sensul Conventiei si a Protocoalelor aditionale, reducerea cuantumului acestuia, prin diminuarea operata intempestiv de lege, echivaleaza cu o expropriere; practica exproprierii sau a anularii partiale a dreptului la salariu, cu efect definitiv, reprezinta violarea principiilor fundamentale si contravine masurilor de acordare a asistentei financiare convenite cu Comisia Europeana; mai mult decat atat, prin adoptarea Legii nr. 63/2011, a fost incalcata si „speranta legitima" a reclamantilor, intrucat, prin masura dispusa, dreptul lor la o coerenta si siguranta legislativa, in baza careia sa-si poata valorifica, pastra si apara drepturile patrimoniale, devine iluzoriu; de altfel, dupa cum s-a retinut in practica judecatoreasca, drepturile salariale astfel determinate nu pot fi inferioare celor de care reclamantii beneficiau pana la intrarea in vigoare a noii legi (Tribunalul Arges, sentinta civila nr. 9657/2013 pronuntata in dosarul nr. 24043/109/2012-irevocabila; Tribunalul Arges, sentinta civila nr. 10392/2013 pronuntata in dosarul nr. 156/109/2013 - irevocabila s.a.); de asemenea, intr-o speta similara, Tribunalul Constanta a obligat unitatea de invatamant parata la «recalcularea salariului de baza incepand cu luna ianuarie 2011 conform prevederilor Legii nr. 285/2010 si la plata diferentelor dintre salariile astfel calculate si cele efectiv incasate in perioada 01.01.2011 si data pronuntarii prezentei hotarari (data pronuntarii hotararii: 01.06.2012, deci ulterior datei de 13.05.2011 - n.n.)» (Tribunalul Constanta, sentinta civila nr. 3071/01.06.2012, pronuntata in Dosarul nr. 2549/118/2012 - irevocabila); in fata instantelor nationale, norma de drept comunitar poate fi invocata pentru a produce efecte prin interpretare sau prin actiunea principiului „efectului direct"; in consecinta, primul judecator al Conventiei este judecatorul national, care urmeaza sa aplice direct prevederile conventionale; C.J.C.E. a aratat ca orice act comunitar poate fi sursa pentru interpretare, putandu-se utiliza orice metoda cunoscuta, si - avand in vedere cauza Grimaldi - inclusiv recomandarile trebuie sa fie avute in vedere de instanta nationala in interpretarea dreptului comunitar; art.l din Protocolul aditional 1 la Conventiei stabileste ca orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale si ca nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generate ale dreptului international; Curtea Europeana a Drepturilor Omului a creat in jurisprudenta sa o notiune autonoma specifica sistemului Conventiei, pe care a dezvoltat-o din notiunea initiala a textului "orice persoana are dreptul la respectarea bunurilor sale"; in hotararea Gasus impotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat ca notiunea de bun reglementata de art.l al Protocolului are o semnificatie autonoma si in mod evident nu se limiteaza numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi si interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate si deci bunuri in sensul acestei dispozitii; CEDO a aratat ca notiunea de bun se refera la orice valoare patrimoniala, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu continut economic, pe care o persoana ar fi putut in mod efectiv si licit sa le dobandeasca; in conceptia jurisprudentei CEDO institutiile de drept public sunt asimilate, in dreptul intern intr-o mare masura statului, asa incat refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevazute intr-o lege se constituie in incalcarea art.l din Protocolul 1 si art.6 din Conventie, daca nu poate fi justificata printr-una din exceptiile prevazute in acest articol; astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei conditii in care privarea de un bun nu reprezinta o incalcare a dreptului titularului asupra acelui bun: privarea sa fie prevazuta de lege, adica de normele interne aplicabile in materie, sa fie impusa de o cauza de utilitate publica, sa fie conforma cu principiile generate ale dreptului international; in aceste conditii, aceste drepturi salariale devin un drept constituit prin lege, un drept legitim, licit, iar reclamantii ar fi putut sa aiba in patrimoniul lor in mod efectiv si licit sumele aferente acestor drepturi salariale, cu atat mai mult; prin neacordarea efectiva, dupa data de 13.05.2011, a drepturilor conferite de Legea nr. 221/2008 a avut loc o incalcare a art. 1 din Primul protocol aditional, motiv pentru care, in baza art. 11 si art. 20 din Constitutia Romaniei si a art. 4 din Noul Cod Civil trebuie sa se acorde prioritate reglementarii internationale la care Romania a devenit parte prin ratificarea Conventiei.

Pentru toate aceste considerente se solicita ca, reanalizand probele administrate la dosarul cauzei, sa se dispuna admiterea apelului, schimbarea in tot a hotararii atacate si admiterea actiunii astfel cum a fost formulata.

In drept, s-au invocat prevederile art. 466 si 470 Cod procedura civila, art. 214 din Legea nr. 62/2011, art. 1 din Protocolul nr. 1 al Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului, art. 28 din Legea nr. 62/2011, Legea nr. 63/2011, Legea 283/2011, OG 37/2008, Legea 221/2008 si OG 15/2008.

Instanta nu a formulat intampinare.

In apel nu s-au administrat alte probe.

Analizand sentinta apelata prin prisma criticilor formulate, a sustinerilor partilor, a prevederilor legale aplicabile si a probatoriului administrat in cauza, in conformitate cu art. 476 - 480 Cod.pr.civ., Curtea constata ca apelul este nefondat pentru urmatoarele considerente:

In cauza, se are in vedere ca prin Legea 63/2011 privind incadrarea si salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant s-au stabilit atat cuantumul brut al salariilor de incadrare, cat si sporurile, indemnizatiile, compensatiile si celelalte elemente ale sistemului de salarizare, precum si metodologia de calcul al acestora.

Astfel, incepand cu data de 13.05.2011 s-a instituit un mod de calcul al salariului cuvenit personalului didactic si didactic auxiliar care nu mai depinde de salariul de baza aflat in plata la momentul intrarii in vigoare a Legii 63/2011, majorarile salariale reglementate de Legea nr. 221/2008 nemaisubzistand noii reglementari.

Apoi, in conformitate cu art.II - art.1 al.3 din OUG nr.80/2010 aprobata cu modificari prin Legea nr. 283/2011, in anul 2012 cuantumul brut al drepturilor salariale pentru personalul didactic si nedidactic stabilit in conformitate cu Legea nr. 63/2011 s-au mentinut si pentru anul 2012.

In conformitate cu art.1 al.3 din OUG nr.19/2012, cest cuantum al veniturilor a fost majorat in anul 2012 potrivit procentelor stabilite la alineatul 1.

In conformitate cu art.1 din OUG nr. 84/2012 acest cuantum majorat raportat la venitul stabilit in baza Legii nr. 63/2011 a fost mentinut in plata in anul 2013.

In anul 2014, acelasi cuantum al veniturilor stabilite pentru personalul didactic si nedidactic din invatamant in baza Legii nr. 63/2011, cu majorarile prevazute de OUG nr.19/2012, a fost mentinut potrivit art.1 alin.3.

In cauza, este esential a stabili natura drepturilor salariale pentru a stabili regimul protectiei acestui drept.

Astfel, este de retinut ca in unele decizii, Curtea Constitutionala a stabilit in legatura cu dreptul la munca si la protectia sociala a muncii si dreptul la un nivelul de trai decent, asa cum sunt consfintite in prevederile constitutionale ale art.41 si art.47 alin.(1) ca „prin continutul lor [...] sunt drepturi complexe care includ si dreptul la salariu si dreptul la conditii rezonabile de viata, care sa asigure un trai civilizat si decent cetatenilor” (de exemplu decizia nr. 1221/12.11.2008).

Privind dreptul la salariu ca facand parte din continutul dreptului la munca, se intelege ca dreptul al salariu se bucura de aceeasi protectie ca si dreptul al munca.

In legatura cu aceste acte normative, si in special in legatura cu Legea nr. 63/2011 trebuie avute in vedere cele stabilite de Curtea Constitutionala in Decizia nr.553 din 15 octombrie 2014 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.1 alin.(1) si (2), art.2 alin.(1) si art.6 din Legea nr.63/2011 privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant, art.II art.1 alin.(3) si (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art.11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar, precum si pentru instituirea altor masuri financiare in domeniul bugetar, art.1 alin.(1), (2) si (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.19/2012 privind aprobarea unor masuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art.1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar in anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum si unele masuri fiscal- bugetare si art.1 alin.(3) si (4) si art.2 alin.(1) lit.a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.103/2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice (publicata in Monitorul Oficial nr.9 din 07.01.2015).

Astfel, Curtea Constitutionala a constatat ca, in materia salarizarii personalului didactic si didactic auxiliar, a existat o situatie juridica specifica, determinata de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare si de practica judiciara neunitara, care a condus la un sistem de salarizare neunitar. In acest context specific salarizarii personalului didactic si didactic auxiliar, reglementarea criticata da expresie unei masuri de politica bugetara, determinata de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, avand in vedere consecintele modificarilor legislative si ale solutiilor pronuntate de instantele judecatoresti, urmarind sa elimine inechitatea in stabilirea salariilor din sistemul national de invatamant.

Curtea constata ca cele statuate prin Decizia nr.877 din 28 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.706 din 6 octombrie 2011, si Decizia nr.872 din 25 iunie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010, nu au incidenta in cauza, situatiile avute in vedere cu prilejul pronuntarii acestor decizii fiind diferite. Astfel, in Decizia nr.877 din 28 iunie 2011, Curtea s-a referit la neconstitutionalitatea dispozitiilor unei ordonante de urgenta ale carei reglementari urmareau sa contracareze masurile de politica legislativa in domeniul salarizarii personalului din invatamant adoptate de Parlament prin Legea nr.221/2008 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr.15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.730 din 28 octombrie 2008, situatie ce nu poate fi confundata cu cea a adoptarii unor noi masuri in domeniul salarizarii printr-o noua lege adoptata de Parlament, asa cum este cazul Legii nr.63/2011. De asemenea, prin Decizia nr.872 din 25 iunie 2010, Curtea Constitutionala, analizand pe calea controlului de constitutionalitate a priori dispozitiile Legii nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.441 din 30 iunie 2010, a aratat ca masurile privind diminuarea salariilor cu 25% erau constitutionale atat timp cat indeplineau conditiile art.53 din Constitutie, intre altele referindu-se si la caracterul temporar al acestor masuri. Curtea a aratat, intr-adevar, ca incepand cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizatiilor si soldelor de dinainte de adoptarea acestor masuri de diminuare, dar cele statuate de Curte nu pot fi interpretate ca reprezentand un obstacol pentru Parlament ca, in viitor, in functie de conditiile economice si sociale avute in vedere, sa adopte o noua politica de salarizare, asa cum a procedat prin dispozitiile Legii nr.63/2011.

Cat priveste critica de neconstitutionalitate adusa dispozitiilor art.II art.1 alin.(3) si (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.80/2010, art.1 alin.(1), (2) si (3) din Ordonanta de urgenta a

Guvernului nr.19/2012, art.1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.84/2012 si art.1 alin.(3) si (4) si art.2 alin.(1) lit.a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 103/2013, Curtea constata ca aceasta este identica celei formulate cu privire la dispozitiile Legii nr.63/2011, astfel ca sunt aplicabile considerentele retinute deja.

Forta obligatorie ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta. Astfel, Curtea a retinut ca atat considerentele, cat si dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept (a se vedea, spre exemplu, Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronuntate in cadrul controlului de constitutionalitate, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, sau Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010).

Apoi, mai trebuie avut in vedere ca, in considerentele Deciziei nr. 838/27.05.2009 pronuntata de Curtea Constitutionala (publicata in Monitorul Oficial nr.461 din 03.07.2009), s-a stabilit ca „potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitata sa exercite controlul constitutionalitatii legilor sau ordonantelor este instanta constitutionala. Prin urmare, nici Inalta Curte de Casatie si Justitie si nici instantele judecatoresti sau alte autoritati publice ale statului nu au competenta de a controla constitutionalitatea legilor sau ordonantelor, indiferent daca acestea sunt sau nu in vigoare”.

Ca urmare, instanta de judecata este in imposibilitate sa analizeze aspecte care vizeaza constitutionalitatea Legii nr.63/2011 intrucat ar proceda astfel la un control de constitutionalitate al acestui act normativ, control care intra in competenta exclusiva a Curtii Constitutionale.

Mai mult, prin deciziile nr. 818/3.07.2008, nr.819/3.07.2008 si nr. 820/03.07.2008 pronuntate de Curtea Constitutionala, s-a statuat ca prevederile art. 1, art.2 al.3 si art. 27 al. 1 din O.G. nr. 37/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, sunt neconstitutionale in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti, au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit in jurisprudenta sa ca dreptul la munca nu este garantat de Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale (cauza Teodorescu contra Romaniei - paragraful nr.88).

Aceasta s-a pronuntat insa in legatura cu drepturile salariale si in referire la notiunea de „bun” sau aceea de „speranta legitima”.

Astfel, in hotararea pronuntata in cauza Vilho Eskelinen si altii impotriva Finlandei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca nu exista potrivit Conventiei un drept al individului de a continua sa fie platit cu un salariu intr-un anumit cuantum (paragraful 94). S-a mai retinut ca pretentiile reclamantilor pot fi considerate un bun in sensul art. 1 din Primul Protocol la Conventie doar daca exista o baza suficienta in legislatia nationala.

De asemenea, in hotararea pronuntata in cauza Kechko impotriva Ucrainei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut ca intra in marja de apreciere a statelor sa stabileasca ce drepturi sunt platite salariatilor sai din bugetul de stat si ca statul poate introduce, suspenda sau elimina plata unor astfel de beneficii prin realizarea modificarilor legislative corespunzatoare (paragraful 23).

In aceeasi hotarare, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a mai retinut, insa, ca in situatia in care, totusi, o prevedere legala prevede plata anumitor beneficii si conditiile prevazute au fost indeplinite, autoritatile nu pot in mod deliberat sa refuze plata lor atata timp cat prevederile legale respective raman in vigoare (paragraful 23).

In sfarsit, mai trebuie avut in vedere ca prin Decizia din 6 decembrie 2011 in cauzele conexe Mihaiesi contra Romaniei si Sentes contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor

Omului a stabilit, in acelasi sens, ca prevederile Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale nu garanteaza dreptul unei persoane de a continua sa primeasca salariu  intr-un anumit cuantum (paragraful 14), ca statul are dreptul de a stabili remuneratia din buget pentru angajatii sai si poate suspenda sau inceta plata anumitor drepturi prin modificari legislative (paragraful 15) si ca o creanta nu poate fi considerata ca o valoare patrimoniala in sensul art. 1 din Protocolul 1 la Conventie decat daca are o baza suficienta in dreptul intern inclusiv daca a fost recunoscuta printr-o jurisprudenta constanta a instantelor ceea ce nu este cazul (paragraful 14 si 16). Curtea a mai retinut ca autoritatile nationale sunt mai bine pozitionate decat judecatorul international pentru a determina ceea ce este de utilitate publica (paragraful 19), iar o interventie legislativa care urmareste reformarea sectorului economic pentru motive de justitie sociala sau pentru corectarea deficientelor unei legi anterioare in interes public respecta justul echilibru intre interesele existente din perspectiva sensul art.1 din Protocolul 1 la Conventie (paragraful 20).

Ca urmare, drepturile pretinse de reclamanti nu intra sub incidenta art. 1 din Protocolul 1 la Conventie.

In cauza nu au relevanta cele statuate de Curtea de Justitie a Uniunii Europene, nefiind indicate norme adoptate in cadrul Uniunii Europene care sa aiba incidenta in cauza.

Fata de aceste considerente, in temeiul art. 480 Cod.pr.civ., se va respinge apelul ca nefondat.

Decizia civila nr. 37/CM/27.01.2015 Judecator redactor Razvan Anghel