Solicitare inregistrare marca individuala, gradul de distinctivitate al semnului si nu lipsa distinctivitatii

In cazul in care marca si semnul au un element comun trebuie sa se verifice distinctivitatea, pentru ca daca gradul acesteia este ridicat, riscul de confuzie va fi mai mare; daca distinctivitatea nu este atat de mare, riscul de confuzie este mai mic, atentia cumparatorului concentrandu-se asupra restului elementelor.

Prin urmare, ceea ce intereseaza este gradul de distinctivitate al semnului, iar nu lipsa distinctivitatii, pentru ca prin inregistrarea ca marca acestuia i-a fost recunoscuta indeplinirea cerintelor legale - art. 5 alin.1 lit. b din Legea nr. 84/1998 prevazand ca sunt refuzate la inregistrare sau pot fi declarate nule daca sunt inregistrate, marcile care sunt lipsite de caracter distinctiv, similar Regulamentului (CE) nr. 207/2009 privind marca comunitara, care in art.7 alin.1 lit.b prevede ca sunt refuzate la inregistrare marcile care sunt lipsite de caracter distinctiv.

Asa fiind, in conditiile in care semnul folosit de parata intimata are un grad de similaritate ridicat cu marca inregistrata de reclamantul apelant, iar produsele/serviciile pe care acestea se aplica se afla intr-o legatura de complementaritate evidenta, riscul de asociere intre semn si marca este neindoielnic, existand in mod real posibilitatea ca destinatarii produselor si serviciilor mentionate sa aiba perceptia existentei unei legaturi economice intre comerciantii care le folosesc.

Dispozitiile art. 906 din noul Cod de procedura civila - aplicabile in mod corespunzator si pentru aducerea la indeplinire a obligatiilor de a nu face intuitu personae, in virtutea dispozitiei de extindere cuprinse la art.905 alin.1 al aceluiasi cod - sunt incluse in procedura executarii silite, in faza a doua a procesului si confera creditorului dreptul de a sesiza instanta de executare cu obligarea debitorului la plata penalitatii, ceea ce inseamna ca cererea de aplicare a unei astfel de masuri la judecarea fondului cauzei nu poate f primita, aceasta sanctiune neputandu-se dispune decat in cea de a doua faza a procesului civil, aceea a executarii silite, prin parcurgerea etapelor procedurale prevazute de lege.

t. b din Legea nr. 84/1998privind marcile si indicatiile geografice Art. 36 alin. 2 lit. b, Art. 39 alin.1 lit. b din Legea nr. 84/1998 Art. 7 alin.1 lit.b, art. 12 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009

privind marca comunitara

Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta, sectia a II-a civila, sub nr. .. ./118/2014, reclamantii [...] si S.C. [...] S.R.L. au solicitat instantei, in contradictoriu cu parata S.C. [...] S.R.L., ca prin hotarare judecatoreasca sa interzica paratei folosirea, in activitatea sa comerciala, a tuturor semnelor identice sau similare cu marca
”[...]”,
respectiv aplicarea semnelor de produse sau ambalaje, oferirea produselor spre comercializare ori detinerea lor in acest scop, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn, importul sau exportul produselor sub acest semn, utilizarea semnului sau a numelui
”[...]”
pe documente sau pentru publicitate, targuri, expozitii etc. sub sanctiunea unor daune cominatorii de 100 euro/zi de intarziere; sa oblige parata la publicarea hotararii pe cheltuiala sa intr-un ziar de mare tiraj si la plata cheltuielilor de judecata.

In motivare s-a aratat ca prin Decizia O.S.I.M. nr. .../03.01.2011 a fost admisa cererea reclamantului [...], de inregistrare a marcii individuale
"[...]",
compusa din denumire si element figurativ, avand numar de depozit [...], pentru urmatoarele produse si/sau servicii: cafea, publicitate si servicii de alimentatie publica.

Reclamantul persoana fizica a incredintat spre utilizare marca individuala "[...]" catre societatea comerciala "[...] " S.R.L.

S-a precizat ca, fiind contactat, reprezentantul societatii parate a comunicat reclamantilor ca va continua utilizarea marcii, intrucat nu a avut cunostinta despre inregistrarea acesteia la O.S.I.M., desi semnul este aproape identic cu cel inregistrat de reclamantul [...].

Au invocat reclamantii latura pozitiva a dreptului protejat prin Legea nr. 84/1998, care sanctioneaza actele de incalcare a dreptului la marca si asigura repararea prejudiciilor cauzate prin folosirea ilegala a marcii si au aratat ca refuzul paratei de a respecta drepturile conferite de marca conduce la crearea de confuzii, dovada ca acei clienti nemultumiti de serviciile pe care aceasta le ofera au contactat societatea reclamanta, fiind convinsi ca este vorba despre aceeasi persoana juridica.

S-a pretins, totodata, ca existenta identitatii particulei verbale si intelesul din limbajul comun al marcii, in stransa legatura cu includerea aceluiasi element verbal si in denumirea comerciala a reclamantei, poate crea pentru consumatorul mediu riscul atribuirii aceleiasi proveniente a produsului.

In drept, s-au invocat prevederile art. 192 C. pr. civila, Legea nr. 84/1998, Conventia de la Paris pentru protectia proprietatii industriale.

In probatiune s-a solicitat administrarea probei cu inscrisuri, fiind depusa la dosar dovada avansarii cheltuielilor de judecata, notificarea adresata paratei, decizia OSIM nr. ..703.01.2011, contract de cesiune de marca.

Parata-reclamanta S.C. [...] S.R.L. a solicitat prin intampinare respingerea actiunii ca nefondata, iar prin cerere reconventionala a cerut instantei sa constate nulitatea inregistrarii asupra marcii
”[...]”
cu numar de depozit [...] si sa dispuna anularea inregistrarii marcii cu denumirea "[...]", impreuna cu reproducerea grafica aferenta.

Pe cale de exceptie, parata a invocat necompetenta materiala si teritoriala a Tribunalului Constanta, solicitand declinarea competentei in favoarea Tribunalului Bucuresti, precum si exceptia netimbrarii actiunii si pe cea a lipsei dovezii calitatii de reprezentant a persoanei care a semnat cererea de chemare in judecata.

In motivare s-a aratat ca la jumatatea lunii iunie 2014, societatea si-a deschis un restaurant in care presta servicii de alimentatie publica cu specific spaniol, amplasat in municipiul Constanta, cu denumirea
”[...] [...]”;
s-a subliniat ca, in traducere, denumirea semnifica "ferma/gospodaria soarelui insorita", fiind coroborat specificul spatial (terasa interioara pavata insorita) cu cel arhitectural, ambiental si culinar spaniol.

A sustinut parata ca inregistrarea marcii
”[...]”
de catre reclamantii-parati s-a facut cu incalcarea dispozitiilor art. 5 lit. c si d din Legea nr.84/1998, deoarece se ajunge la monopolizarea unui termen uzual atat in limbajul curent, cat si in concret, ca reclamantii-parati interpreteaza termenul uzual intr-o maniera contrara prevederilor legale anterior mentionate, facand abstractie de interpretarea sistematica si ca este de notorietate faptul ca termenul "[...]" face parte din limbajul comun al limbii spaniole, fiind utilizat in mod constant de catre toate popoarele ce folosesc sau imprumuta expresii din limba spaniola, pentru a face referire la proprietate, conac sau casa la tara, iar prin inregistrarea marcii se monopolizeaza un termen uzual, comun.

S-a mai aratat ca intre cele doua marci exista numeroase diferente, care fac ca acestea sa nu poata fi confundate, singurul element comun fiind grupul de litere "[...]", care are un caracter uzual in limbajul spaniol si a fost preluat ca atare in practicile comerciale curente, precum si ca societatea parata desfasoara activitati de alimentatie publica, in vreme ce reclamantii vand cafea sub denumirea "[...]", astfel ca orice risc de confuzie este inlaturat, pentru ca se adreseaza unei clientele diferite.

In drept s-au invocat Legea nr.84/1998, H.G. nr.1134/2010, O.U.G. nr. 80/2013, Codul de procedura civila.

Prin incheierea pronuntata de Tribunalul Constanta, sectia a II-a civila, la 15.01.2015 s-a admis exceptia necompetentei functionale a acestei sectii si s-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea sectiei I civile a aceleiasi instante.

Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta, sectia I civila sub nr. ..7118/2014*.

La termenul de judecata din 13.03.2015, instanta a dispus introducerea in cauza a Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci (O.S.I.M.), care a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Constanta, in conformitate cu prevederile art. 47 alin. 1 din Legea nr. 84/1998.

Prin incheierea pronuntata de Tribunalului Constanta, sectia I civila la 24.04.2015 a fost respinsa ca nefondata exceptia necompetentei materiale si teritoriale a acestei instante.

La termenul de judecata din 05.06.2015 s-a luat act ca parata-reclamanta a renuntat la exceptia lipsei calitatii de reprezentant si la exceptia netimbrarii.

O.S.I.M. a depus la dosar copia dosarului marcii nr. [...].

Prin notele scrise depuse pentru termenul de judecata din 06.11.2015, parata-reclamanta a invocat exceptia lipsei calitatii procesual-active a reclamantilor-parati, cu motivarea ca prin cesiunea de creanta au fost transferate toate drepturile asupra marcii "[...]" catre S.C. [...] S.R.L. In subsidiar si pentru aceleasi motive, s-a invocat si exceptia lipsei de interes a actiunii.

La termenul de judecata din data de 11.12.2015, instanta a pus in discutia partilor si a dispus introducerea in cauza a S.C. [...] S.R.L., conform art. 39 alin. 2 teza I C. pr. civila.

Prin sentinta civila nr. 180/29.01.2016 Tribunalul Constanta a respins ca nefondate exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor-parati si exceptia lipsei de interes in promovarea actiunii principale.

A respins ca nefondata actiunea principala si cererea reconventionala.

Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale active s-a retinut ca, fur actiunea, reclamantul trebuie sa justifice atat calitatea procesuala activa, cat pasiva a persoanei cu care intelege sa se judece.

Totodata, dupa ce a fost sesizata, instanta trebuie sa verifice atat calitatea procesuala activa, cat si calitatea procesuala pasiva, fie inainte de inceperea dezbaterilor, daca acest lucru este posibil, fie in cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului, in acest sens fiind si art. 36 din noul Cod de procedura civila.

Din cercetarea contractului de cesiune de marca incheiat la 30.03.2015 intre cedentul [...] si cesionarul S.C. [...] S.R.L. s-a constatat ca acesta a avut ca obiect transmiterea de catre cedent a tuturor drepturilor asupra marcii "[...]" pentru toate produsele/serviciile pentru care marca este inregistrata (art. 2) si a fost incheiat la o data ulterioara sesizarii instantei (02.10.2014), asupra drepturilor conferite de marca existand, la acel moment, un litigiu pe rolul Tribunalului Constanta.

S-a facut aplicarea art. 40 alin. 3 din Legea nr. 84/1998 republicata si s-a retinut ca, independent de efectele pe care cesiunea le-a produs in raporturile dintre partile contractante, pana la momentul inscrierii ei in Registrul marcilor si al publicarii in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala, aceasta nu este opozabila tertilor, conform art. 42 alin. 3 din Legea nr. 84/1998, republicata.

Pe cale de consecinta, in raporturile cu tertii cedentul ramane titular al drepturilor conferite de marca, motiv pentru care instanta de fond a respins ca nefondata exceptia lipsei calitatii procesual-active a reclamantilor-parati.

Pentru aceleasi motive a fost respinsa ca nefondata si exceptia lipsei de interes in promovarea actiunii principale, apreciindu-se ca aceasta se fundamenteaza pe aceeasi premisa a opozabilitatii
erga omnes
a efectelor cesiunii drepturilor asupra marcii inainte de solutionarea definitiva a litigiului.

Pe fondul cauzei s-a retiut ca reclamantii au dedus judecatii o actiune intemeiata pe art. 36 alin. 2 lit. b din Legea nr. 84/1998 rep., solicitand instantei sa interzica folosirea de catre parata- reclamanta, in activitatea sa comerciala, a tuturor semnelor identice sau similare cu marca
”[...]”,
respectiv aplicarea semnelor de produse sau ambalaje, oferirea produselor spre comercializare ori detinerea lor in acest scop, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn, importul sau exportul produselor sub acest semn, utilizarea semnului sau a numelui "[...]" pe documente sau pentru publicitate, targuri, expozitii etc., sub sanctiunea unor daune cominatorii de 100 euro/zi de intarziere.

Reclamantii-parati au formulat si un capat de cerere accesoriu, solicitand obligarea paratei- reclamante la publicarea hotararii pe cheltuiala acesteia intr-un ziar de mare tiraj.

S-a aratat ca, potrivit sustinerilor reclamantilor, prin utilizarea cuvantului
"[...]"
si a semnului aproape identic, parata-reclamanta le aduce prejudicii, in conditiile in care concurenta in domeniul de activitate respectiv este acerba, existand riscul producerii unei confuzii in randul clientelei.

Au fost aratate si sustinerile paratei, conform carora denumirea restaurantului
”[...] [...]”
nu a fost aleasa in dauna reclamantilor parati, ci cu intentia de a corobora specificul spatial cu cel arhitectural, ambiental si culinar special.

S-a avut in vedere ca prin Decizia O.S.I.M. nr. ..703.01.2011 a fost admisa cererea reclamantului-parat [...], de inregistrare a marcii individuale
”[...]”,
compusa din denumire si element figurativ, avand numar de depozit [...], pentru urmatoarele produse si/sau servicii: cafea, publicitate si servicii de alimentatie publica, precum si faptul ca acelasi reclamant a incredintat spre utilizare marca individuala "[...]" societatii comerciale "[...]" S.R.L., pentru a o folosi in activitatea comerciala, ceea ce justifica si calitatea procesual-activa a acestei persoane juridice.

Au fost mentionate reglementarile interne si internationale referitoare la regimul marcilor, respectiv Legea nr.84/1998 privind marcile si indicatiile geografice, republicata, la care se adauga Legea nr. 202/2000 privind unele masuri privind asigurarea drepturilor de proprietate intelectuala in cadrul operatiunilor de vamuire, Hotararea Guvernului nr. 833/1998 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice, pe plan intern, si Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internationala a produselor si serviciilor in scopul inregistrarii marcilor, semnat la Nisa, la 15 iunie 1957 si revizuit la Stockholm, la 14 iulie 1967, la Geneva, la 13 mai 1997 si modificat la 2 octombrie 1969; Aranjamentul de la Viena privind clasificarea internationala a elementelor figurative ale marcilor, semnat la Viena la 12 iunie 1973 si modificat la 1 octombrie 1985; Aranjamentul de la Madrid privind inregistrarea internationala a marcilor, adoptat la Madrid la 27 iunie 1989; Conventia de la Paris pentru protectia proprietatii industriale, la care Romania a aderat la data de 6 octombrie 1920, pe plan international.

Subliniind ca reclamantii invoca folosirea de catre parata-reclamanta a
unui semn pentru care, datorita faptului ca este identic sau asemanator cu o marca si din cauza ca produsele sau serviciile carora li se aplica marca sunt identice sau similare, exista un risc de confuzie in perceptia publicului, incluzand riscul de asociere intre semn si marca,
tribunalul a aratat ca riscul de confuzie exista atunci cand cumparatorul, desi distinge perfect produsele, crede, datorita caracteristicilor comune ale semnelor folosite, ca aceste produse provin de la una si aceeasi intreprindere.

Comparand semnul folosit de parata-reclamanta in propria activitate comerciala cu marca inregistrata sub denumirea "[...]", instanta a retinut, in primul rand, ca acestea sunt deosebite ca reprezentare grafica, intrucat semnul folosit de parata-reclamanta evoca imaginea unei curti cu mese aranjate pentru servirea unui numar mai mare de persoane, in vreme ce marca "[...]" infatiseaza imaginea unei plantatii agricole (cafea), fiind evident ca se adreseaza unei clientele specifice - consumatori de cafea.

Totodata, marca „[...]" este una combinata, alcatuita din elementul verbal "[...]" si elementul

r- -ii -AyV

grafic aexaminat anterior.

Analizand daca elementul fonetic comun "[...]" este suficient de important, astfel incat sa determine riscul de asociere intre semn si marca, tribunalul a retinut ca, potrivit practicii recente a Sectiei Civile a ICCJ (Decizia nr. 4228/2007), "Probabilitatea de confuzie trebuie analizata cu referire la marci ca ansamblu, luand in considerare perceptia consumatorului obisnuit al produselor in discutie, pornind de la premisa ca acesta este unul rezonabil de bine informat in domeniu si de precaut in alegerea produsului,
insa cu un nivel mediu de atentie in distingerea produselor similare
".

S-a aratat ca in aprecierea riscului de confuzie nu este permisa limitarea doar la fonetica asemanatoare a celor doua reprezentari grafice in discutie, ci este necesara o apreciere in ansamblu si in concreto a acestora; ca pentru a stabili gradul de similaritate trebuie determinate similitudinile de ordin vizual, auditiv sau conceptual si, dupa caz, evaluata importanta care se acorda fiecaruia dintre aceste elemente, luand in considerare categoria de bunuri si de servicii in discutie si circumstantele concrete in care acestea se comercializeaza.

A constatat instanta de fond ca semnul folosit de parata are ca element central imaginea terasei interioare pavate, in vreme ce marca "[...]" pune accent pe elementul fonetic, care este scos in evidenta si grafic prin contrastul realizat, fiind scris pe un fond inchis la culoare; ca distinct de litera "H", care are o reprezentare grafica asemanatoare, restul literelor au o grafica distincta, astfel ca nu se poate vorbi despre o similitudine de ordin vizual pentru termenul "[...]", in ansamblu, cu atat mai mult cu cat se poate presupune ca un consumator mediu percepe o marca ca pe un tot si nu face o examinare a diferitelor detalii ale acesteia, mergand pana la modul de reprezentare grafica a unei litere.

Pe de alta parte, cuvantul "[...]" pare a fi folosit de ambele parti cu sensul de indicatie geografica, denumirea servind la identificarea unui stabiliment si, respectiv, a unui produs originar dintr-o tara/regiune sau localitate a caror reputatie sau alte caracteristici determinate pot fi in mod esential atribuite acestei origini geografice.

De altfel, parata-reclamanta a demonstrat ca termenul "[...]" intra si in componenta altor marci combinate, figurative ori chiar numai fonetice, desemnand, in mod evident, un loc specific cultural si geografic spaniol.

Raportat la aceste considerente s-a retinut incidenta prevederilor art. 39 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998 republicata, conform cu care titularul marcii nu poate cere sa se interzica unui tert sa foloseasca in activitatea sa comerciala indicatii care se refera la specia, calitatea, destinatia, valoarea,
originea geografica,
perioada de fabricatie a produsului sau perioada prestarii serviciului sub marca, precum si la orice alte caracteristici ale acestora, iar actiunea principala a fost respinsa ca nefondata.

Referitor la cererea reconventionala, prin care s-a solicitat nulitatea/anularea inregistrarii marcii, cu motivarea ca aceasta s-a facut cu incalcarea art. 5 lit. c si d din Legea nr. 84/1998 republicata, intrucat se ajunge pe aceasta cale la monopolizarea unui termen uzual atat in limbajul curent, cat si in comert, s-a facut aplicarea art.5 alin.1 din Legea nr. 84/1998 republicata si s-a retinut ca marca
”[...]”
este o marca combinata, alcatuita dintr-un element verbal si unul grafic, iar parata-reclamanta nu a probat ca termenul "[...]" ar fi devenit uzual in limbajul curent.

In ceea ce priveste criteriul distinctivitatii, ca si conditie care defineste insusi conceptul de marca, s-a constatat ca nu s-a probat nici ca marca
"[...]"
nu ar fi in masura sa deosebeasca produsele la care se refera de altele, realizate de agentii economici care activeaza pe aceeasi piata, ori pe langa faptul ca semnul sau indicatia marcii care poate sa serveasca in comert pentru a desemna specia, cantitatea, destinatia, valoarea, etc. trebuie sa compuna marca in exclusivitate - ceea ce nu este cazul in speta - nu s-au prezentat elementele care sa identifice caracterul uzual al termenului in discutie si care a devenit o practica comerciala.

Pentru motivele anterior expuse, tribunalul a respins ca nefondata si cererea reconventionala.

Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii [...] si S.C. [...] S.R.L. si au criticat- o pentru nelegalitate si netemeinicie.

In motivare s-a aratat ca prin decizia OSIM nr.... din 03.01.2011 a fost admisa cererea prin care reclamantul a solicitat inregistrarea marcii individuale ”[...]” constand in denumirea [...] cu element figurativ, avand numar de depozit [...], pentru urmatoarele clase de produse si/sau servicii: cl 30: cafea, cl 35: publicitate, cl 43: servicii de alimentatie publica; marca individuala [...] a fost, ulterior, incredintata spre utilizare societatii comerciale [...] Cafe SRL.

Au sustinut apelantii ca numele restaurantului deschis de societatea intimata, ca si sigla acestuia, sunt similare marcii pe care au inregistrat-o si ca, dat fiind ca niciun consumator cu un nivel mediu de atentie in distingerea produselor similare nu va analiza fiecare element component al denumirii, fapta paratei intimate intruneste elementele stabilite de art. 90 alin.2 lit.b din Legea nr. 84/1998, care defineste activitatea de contrafacere, si indreptateste pe titularul marcii sa ceara tantei aplicarea art.36 alin.2 lit. b din acelasi act normativ.

S-a mai aratat ca titularul marcii este singurul in masura sa dispuna de ea si singurul care poate trage foloase de pe urma exploatarii ei, ca in masura in care marca inregistrata ar fi utilizat o ”indicatie care se refera la originea geografica a produsului”, cum gresit a apreciat instanta de fond, ar fi fost respinsa de la inregistrare si ca natura uzuala a termenului ”[...]” poate fi raportata la teritoriul Spaniei, nu la cel al Romaniei, astfel ca motivarea primei instante nu poate fi primita; ca refuzul paratei de a respecta drepturile conferite reclamantului de Legea nr. 84/1998 a avut drept scop crearea unei confuzii in mintea clientilor, cu consecinta prejudicierii apelantilor, in conditiile in care concurenta in domeniul de activitate al celor doua societati parti ale cauzei este acerba; ca reaua credinta a societatii parate s-a materializat nu numai prin utilizarea cuvantului ”[...]” in cadrul denumirii ei si a semnului aproape identic, ci si prin crearea a mai multor pagini pe retelele de socializare.

Au fost invocate si prevederile art.1 alin.2 si art.8 din Conventia de la Paris pentru protectia proprietatii industriale din 20.03.1883, care a fost ratificata fara nicio rezerva de Romania prin Decretul nr. 1177/1968, in forma revizuita la Stockholm la 14 iulie 1967 si s-a aratat ca, in calitate de parte contractanta, Romania recunoaste numelui comercial calitatea de obiect de protectie al dreptului de proprietate industriala. In acelasi sens au fost invocate si prevederile art.35 din Legea nr. 84/1998, sustinandu-se ca reclamantul este proprietarul unei marci individuale combinate, cu element figurativ, in care partea verbala ”[...]” constituie elementul central al marcii. Elementul verbal ”[...]” se regaseste, totodata, si in denumirea societatii comerciale reclamante.

Subliniind ca drepturile conferite atat de numele comercial, cat si de marca anterioara sunt protejate impotriva folosirii pentru produse, servicii identice sau similare, a unui semn identic sau similar cu marca anterioara, daca exista un risc de confuzie, incluzand si riscul de asociere a semnului cu marca, apelantii au aratat ca, in cauza, existenta identitatii particulei verbale si intelesul din limbajul comun al marcii reclamantei, in stransa legatura cu includerea aceluiasi element verbal si in denumirea comerciala a reclamantei, poate crea pentru consumatorul mediu riscul de a atribui produsului aceeasi provenienta.

Prin urmare, luand in considerare toti acesti factori in aprecierea gradului de similaritate in legatura cu semnele in conflict si cu produsele pentru care acestea au fost destinate, s-a apreciat ca pentru consumatorul mediu exista un risc de confuzie ce include si riscul de asociere, existand

posibilitatea ca acesta sa atribuie aceeasi origine comerciala proc cele ce poarta marca reclamantei.

Intimata parata S.C. [...] S.R.L. a solicitat prin intampinare respingerea apelului ca nefondat sustinand, in esenta, ca: termenului ”[...]” nu i se poate da un inteles abstract, pentru ca acesta desemneaza, prin insasi definitia sa, un spatiu determinat, un loc specific cultural si geografic spaniol, astfel ca instanta de fond in mod corect a retinut incidenta prevederilor art. 39 alin.1 lit. b din Legea nr.84/1998; apelantii nu au facut dovada faptului ca au comercializat sau comercializeaza produse (cafea) sau efectueaza servicii de alimentatie publica pentru a putea considera ca exista un eventual risc de aparitie a unei confuzii cu privire la marca; semnele societatii parate, sustinute de

i, nu sunt de natura a produce confuzie in perceptia si marci; elementele lingvistice si cele grafice analizate in cauza sunt diferite, iar riscul de confuzie este eliminat pentru ca activitatea apelantilor se refera la comercializarea cafelei, pe cand intimata are deschis un restaurant cu specific spaniol si nu se poate pune in discutie nicio confuzie.

Analizand legalitatea si temeinicia hotararii atacate in raport cu criticile formulate, Curtea a constatat ca apelul este intemeiat pentru urmatoarele considerente:

Prin Decizia O.S.I.M. nr.. .703.01.2011 s-a admis inregistrarea in favoarea reclamantului [...] a marcii individuale, combinata constand in denumirea [...] cu element figurativ, avand numarul de depozit [...], pentru urmatoarele clase de produse si/sau servicii: cafea, publicitate si servicii de alimentatie publica.

a contesta utilizarea in activitatea sa comerciala a denumirii ”[...]”, parata a pretins ca alaturarea terminologica de origine hispanica din denumirea restaurantului pe care l-a deschis in Constanta dupa inregistrarea marcii in litigiu de catre reclamant a avut ca scop desemnarea unui tiu determinat, a unui loc specific spaniol; ca reclamantii nu detin un drept exclusiv asupra elementului verbal ”[...]”, care este un termen lingvistic, utilizat regulat, cu un inteles comun atat in limbajul curent, cat si in comert; ca elementele verbale existente in marca reclamantilor si semnul paratei sunt numai partial identice, distinctivitatea fiind realizata de particula ”[...]” existenta in denumirea restaurantului paratei, dar si de elementele grafice distincte, astfel ca nu exista vreun risc de confuzie intre cele doua denumiri aflate in conflict, chiar si in eventualitatea in care acestea s-ar adresa aceluiasi segment de consumatori, conditie care, de asemenea, nu este indeplinita in cauza.

Cum corect a retinut si instanta de fond, marca si semnul trebuie comparate ca un intreg, dar contrar aprecierilor acesteia, elementelor comune, care ar putea duce la confuzie, trebuie sa li se acorde o pondere mai mare, fara ca diferentele pe care un consumator obisnuit nu le-ar remarca sa fie, in acelasi timp, accentuate. Totodata, in ceea ce priveste elementele comune, este necesar sa se verifice daca acestea sunt cele dominante din componenta semnelor combinate aflate in conflict.

Perceptia pe care consumatorul mediu vizat de serviciile oferite o are asupra semnelor aflate in conflict este esentiala pentru aprecierea globala a riscului de confuzie. Ori, consumatorul mediu vizat percepe in mod normal marca precum un tot si nu recurge la examinarea diferitelor detalii. In perceptia de ansamblu sunt retinute elemente dominate, interesand pregnanta asemanarilor, iar nu deosebirile nesemnificative in perceptia de ansamblu. De asemenea, trebuie sa se tina seama de faptul ca un consumator mediu vizat de serviciul oferit nu are decat rareori ocazia de a proceda la o comparatie directa a diferitelor marci si trebuie sa se increada in imaginea imperfecta a marcii, pe care o pastreaza in memorie, fapt care subliniaza importanta elementelor dominante si pregnanta asemanarilor, in perceptia de ansamblu.

In speta, elementul dominant al semnelor aflate in conflict este cel fonetic, respectiv cuvantul ”[...]”, astfel ca adaugarea sintagmei ”[...]” in cadrul semnului utilizat de parata devine nerelevanta in perceptia de ansamblu a unui consumator mediu vizat. Un anume grad de similaritate se impune a fi retinut, totodata, si din punct de vedere vizual, intrucat atat in marca reclamantilor, cat si in semnul paratei intimate, termenul mentionat reprezinta elementul dominant in raport cu modalitatea de reprezentare grafica a acestora, asa ca, desi diferentele existente intre cele doua reprezentari grafice si culorile folosite in acest scop nu pot fi contestate, Curtea constata ca ele nu sunt suficiente pentru a inlatura orice risc de confuzie sau asociere, respectiv ca sunt nesemnificative in analiza perceptiei de ansamblu a consumatorului mediu, data fiind similaritatea vizuala, auditiva si conceptuala a semnelor aflate in conflict.

Conceptual, dat fiind caracterul dominant al elementului verbal ”[...]” si tinand seama si de categoria de produse si servicii pentru care sunt folosite marca reclamantilor si semnul paratei, este evident ca intre acestea exista o similaritate neindoielnica.

Este gresita aprecierea primei instante in sensul ca elementul verbal din continutul semnelor aflate in conflict ar reprezenta un element uzual si descriptiv, cu sensul de indicatie geografica, pentru ca ceea ce se impunea a fi evaluat este elementul verbal, astfel cum se regaseste el in continutul marcii inregistrate, iar nu traducerea acestuia in limba romana.

Aceasta deoarece semnul se analizeaza in cadrul actiunii intemeiata pe art.36 din Legea nr. 84/1998 astfel cum este inregistrat si cum este perceput de consumatorul mediu din sectorul de public relevant (roman), rezonabil de bine informat, rezonabil de circumspect si de atent - criteriu folosit de Curtea Europeana, care nu compara, de regula, semnele unul langa altul, acesta avand in fata, de obicei, semnul fraudulos pe care il compara cu amintirea avuta despre marca anterioara.

Ori, in cauza, nu exista niciun temei pentru a se sustine ca in Romania termenul ”[...]” ar constitui un element verbal uzual, respectiv ca ar fi folosit in mod obisnuit pentru a desemna produsul/serviciul insusi, datorita naturii sau proprietatilor sale, in conditiile in care acesta este propriu limbii spaniole si nu se regaseste ca atare printre neologismele incluse in limba romana si tate in mod curent de vorbitorii de limba romana.

Chiar daca s-ar retine ca termenul are un caracter aluziv sub aspect geografic, aceasta sugestivitate nu este una puternica, astfel ca nu se poate considera, cum in mod gresit a apreciat instanta de fond, ca marca inregistrata de reclamant este una lipsita de distinctivitate si ca, astfel, poate fi lipsita de beneficiul exclusivitatii in folosire, conferit de prevederile art.36 alin.1 din Legea nr. 84/1998.

In cazul in care marca si semnul au un element comun trebuie sa se verifice distinctivitatea, pentru ca daca gradul acesteia este ridicat, riscul de confuzie va fi mai mare; daca distinctivitatea nu este atat de mare, riscul de confuzie este mai mic, atentia cumparatorului concentrandu-se asupra restului elementelor.

Prin urmare, contrar celor sustinute de parata in fond si apel, ceea ce intereseaza este gradul de distinctivitate al semnului, iar nu lipsa distinctivitatii, pentru ca prin inregistrarea ca marca acestuia i-a fost recunoscuta indeplinirea cerintelor legale - art.5 alin.1 lit. b din Legea nr.84/1998 prevazand ca sunt refuzate la inregistrare sau pot fi declarate nule daca sunt inregistrate, marcile care sunt lipsite de caracter distinctiv, similar Regulamentului (CE) nr.207/2009 privind marca comunitara, care in art.7 alin.1 lit.b prevede ca sunt refuzate la inregistrare marcile care sunt lipsite de caracter distinctiv.

Relevanta in stabilirea riscului de confuzie este si complementaritatea produselor si serviciilor comercializate, respectiv oferite, de parti, ca forma a similaritatii.

Intimata parata a sustinut, sub acest aspect, ca apelantii reclamanti nu desfasoara in prezent vreo activitate specifica domeniilor de protectie a marcii pe care au inregistrat-o, respectiv ca nu comercializeaza produse si nu presteaza servicii de alimentatie publica, pentru a se putea considera ca exista vreun eventual risc de aparitie a unei confuzii cu privire la aceasta.

Contrar acestor aparari, Curtea constata ca, distinct de faptul ca marca in litigiu a fost inregistrata si pentru servicii de alimentatie publica, deci pentru o activitate identica celei desfasurata de intimata sub semnul aflat in conflict, prin inscrisurile depuse in dosarul instantei de fond s-a dovedit vanzarea de cafea in diferite unitati comerciale sub aceasta marca, deci faptul ca produsele comercializate sub protectia marcii a carei incalcare se pretinde in cauza ajung la destinatar prin intermediul unor servicii similare celor realizate in cadrul restaurantului paratei. Prin urmare, chiar daca reclamantii nu presteaza in mod direct servicii de alimentatie publica, produsul pe care acestia il comercializeaza dobandeste utilizarea careia ii este destinat prin intermediul unor astfel de servicii si, astfel, intre activitatea pe care parata o desfasoara si serviciile pentru care reclamantii apelanti se bucura de protectie in calitate de titulari ai marcii ”[...]” exista o vadita interdependenta, ceea ce face ca utilizarea unui semn identic sau similar cu aceasta marca pentru servicii de alimentatie publica sa fie susceptibila a crea un risc de asociere (privit ca si modalitate de manifestare a riscului de confuzie) intre produsele si serviciile oferite de parti.

Asa fiind, in conditiile in care semnul folosit de parata intimata are un grad de similaritate ridicat cu marca inregistrata de reclamantul apelant, iar produsele/serviciile pe care acestea se aplica se afla intr-o legatura de complementaritate evidenta, riscul de asociere intre semn si marca este neindoielnic, existand in mod real posibilitatea ca destinatarii produselor si serviciilor mentionate sa aiba perceptia existentei unei legaturi economice intre comerciantii care le folosesc.

Fata de limitele de analiza a semnelor si consumatorul vizat, detaliate in expunerea anterioara, este evident neintemeiata si critica prin care se invoca protectia art. 39 alin.1 lit. b din Legea nr. 84/1998, care prevede ca titularul marcii nu poate cere sa se interzica unui tert sa foloseasca in activitatea sa comerciala indicatii care se refera la specia, calitatea, destinatia, valoarea, originea geografica, perioada de fabricatie a produsului sau perioada prestarii serviciului sub marca, precum si la orice alte caracteristici ale acestora - norma legala ce reflecta dispozitiile art. 12 din Regulamentul CE nr.207/2009 privind marca comunitara - pentru ca in mod clar semnele in conflict nu contin indicatii ce ar fi necesare (pe teritoriul pe care este reclamata stabilirea interdictiei) referitoare la specia, calitatea, destinatia, valoarea, originea geografica, perioada de fabricatie a produselor comercializate sau la alte caracteristici ale acestora.

Raportat la intreaga argumentatie expusa, Curtea constata ca atitudinea paratei intimate de a utiliza in activitatea sa comerciala un semn care aduce atingere dreptului exclusiv de folosinta de care se bucura reclamantii, in calitate de titulari ai marcii inregistrate, in conditiile in care acest drept ii este opozabil ca efect al inregistrarii marcii (potrivit art.29 si art.30 din Legea nr.84/1998) are valentele unei fapte cu caracter ilicit, apta sa justifice aplicarea art.36 alin.3 din Legea nr.84/1998, cu consecinta stabilirii in sarcina societatii parate a interdictiilor reglementate de text.

In consecinta, in temeiul art.480 alin.1 din Codul de procedura civila, Curtea va admite apelul si va schimba in parte hotararea atacata, in sensul ca va admite in parte actiunea reclamantilor si va interzice paratei sa foloseasca in activitatea sa comerciala semne identice sau similare marcii ”[...]”, respectiv sa aplice semnul pe produse sau ambalaje, sa ofere sau sa comercializeze produse ori sa le detina in acest scop, sa ofere si sa presteze servicii sub acest semn, sa importe sau sa exporte produse sub acest semn si sa utilizeze semnul sau numele ”[...]” pe documente sau pentru publicitate.

In solutionarea cererii de obligare a paratei la plata de daune cominatorii se va avea in vedere ca, pana la amendarea Codului de procedura civila de la 1865 prin OUG nr.138/2000, instantele judecatoresti recurgeau la institutia daunelor cominatorii pentru a infrange rezistenta debitorului in executarea obligatiei de face ori in nerespectarea obligatiei de a nu face.

Noul Cod de procedura civila a mentinut, in forma sa initiala, amenda - reglementata prin ordonanta de urgenta anterior mentionata - ca mijloc de constrangere indirecta a debitorului unei obligatii de a face sau de a nu face intuitu personae, dar legiuitorul a inlocuit-o ulterior cu institutia juridica a penalitatii care, spre deosebire de vechiul sistem al amenzilor judiciare, ce se cuveneau statului, este datorata creditorului obligatiei de a face sau de a nu face intuitu personae.

Dispozitiile art.906 din noul Cod de procedura civila - aplicabile in mod corespunzator si pentru aducerea la indeplinire a obligatiilor de a nu face intuitu personae, in virtutea dispozitiei de extindere cuprinse la art.905 alin.1 al aceluiasi cod - sunt incluse in procedura executarii silite, in faza a doua a procesului si confera creditorului dreptul de a sesiza instanta de executare cu obligarea debitorului la plata penalitatii, ceea ce inseamna ca cererea de aplicare a unei astfel de masuri la judecarea fondului cauzei nu poate fi primita, aceasta sanctiune neputandu-se dispune decat in cea de a doua faza a procesului civil, aceea a executarii silite, prin parcurgerea etapelor procedurale prevazute de lege.

Prin urmare, cum penalitatea reglementata de art.906 din noul Cod de procedura civila nu poate fi dispusa decat in faza de executare silita, dupa judecarea definitiva a cauzei, cand obligatia de a face sau de a nu face este constatata printr-un titlu executoriu, cererea de obligare a paratei la plata daunelor cominatorii nu poate fi in mod legal incuviintata.

In aplicarea art.37 alin.2 din Legea nr.84/1998, care dispun ca, in cazul savarsirii actelor prevazute la art.36 alin.2 din lege, titularul marcii poate cere doar despagubiri, in conditiile dreptului comun, va fi respinsa si cererea de obligare a paratei la publicarea prezentei hotarari intr- un ziar de larga publicitate, pe cheltuiala sa.

Conform art.453 din Codul de procedura civila, intimata va fi obligata la 4.950 lei cheltuieli de judecata catre apelantii reclamanti (taxa judiciara de timbru si onorariu avocat fond si apel).

Decizia civila nr. 89/C/06.07.2016 Judecator redactor Irina Bondoc