Prescriptia  dreptului  la  actiune  in cazul prestatiilor   scuccesive. Recunoasterea dreptului  a  carei  actiune  se  prescrie.

 

Decretul nr.167/1958

 

In cazul in  care  un debitor este obligat la prestatiuni succesive, dreptul la actiune cu privire la fiecare din aceste prestatiuni se stinge printr-o prescriptie deosebita. Totodata, plata unei facturi nu poate constitui o recunoastere a altei creante, fata de care curge un termen de prescriptie diferit, si cu atat mai mult a unei creante  constatata printr-o factura ulterioara .

 

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia a II-a civila, de

Contencios Administrativ si Fiscal,

Decizia nr. 654 din 9 februarie 2012.

 

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Dambovita – Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal sub nr. 5682/120/12.09.2011, creditoarea SC G SRL Targoviste a solicitat  deschiderea procedurii insolventei debitoarei SC C I SRL.

In motivarea cererii, creditoarea a invederat ca suma de 106.191,51 lei, pentru care se solicita deschiderea procedurii, reprezinta rest sold la facturile emise de creditoare, ca aceasta suma reprezinta valoarea prestatiei asumate conform contractului de prestari servicii nr. 3/01.08.2008, prestatie achitata in parte, conform facturilor  fiscale emise de creditoare, mentionate mai sus, data scadenta a facturilor invocate fiind prevazuta la art.11.1 din contractul mentionat, precum  si ca toate facturile emise au fost confirmate de primire, fiind inregistrate in evidenta  contabila a debitoarei, insa au fost achitate doar in parte.

In dovedirea cererii, s-a atasat, in copie, contractul de prestari servicii nr. 3/2008, convocarea la conciliere, corespondenta purtata intre parti, facturile fiscale invocate in cerere, extrase de cont vizand dovada partiala a platii .

La data de 5 decembrie 2011 debitoarea SC C I SRL a formulat contestatie impotriva cererii de deschidere a procedurii.

In cuprinsul contestatiei, debitoarea  a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune, motivat de faptul ca pentru facturile nr. 1018/15.02.2008, nr.1023/15.04.2008, nr. 1025/15.05.2008, nr. 1028/15.06.2008, nr. 1031/15.07.2008 si nr.1034/15.08.2008 s-a prescris dreptul la actiune, invederand ca, pana la data de 12.09.2011 cand a fost introdusa actiunea la instanta, creditoarea  nu a emis nici o somatie de plata, notificare de punere in intarziere sau orice alt act ce putea intrerupe termenul de prescriptie  de 3 ani.

Pe fondul contestatiei sale, debitoarea a aratat ca intre parti a fost incheiat contractul de prestari servicii nr.3 /01.2008, pe o durata de 12 luni, avand ca obiect „ prestarea serviciilor de consultanta de piata si pregatire oferte in vederea participarii la licitatii de constructii pe teritoriul Romaniei ”, cu o valoare de 42.000 Euro, fara TVA, iar conform acestui contract, debitoarea era obligata sa o  achite lunar in conformitate cu prevederile art.2.2 din Contract.

Creanta pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii  nu are caracterul unei creante certe, lichide si exigibile, intrucat, pentru a-si dovedi prestarea serviciilor, creditoarea avea obligatia incheierii unui act, semnat de ambele parti contractante, din care sa reiasa clar indeplinirea obligatiilor contractuale, fapt care nu s-a intamplat, intrucat prestatorul nu a efectuat niciun serviciu in favoarea beneficiarului;

S-a mai aratat ca debitoarea nu se afla in stare de insolventa, asa cum este definita de art.3 alin.1 din Legea nr. 85/2006, dovada fiind contractele de executie lucrari si registrul imobilizarilor care au fost anexate contestatiei, iar valoarea activelor sale este cu mult mai mare decat valoarea creantei SC G SRL.

S-au atasat contestatiei certificat de atestare fiscala, registrul imobilizarilor, contracte de lucrari nr. 2334/21.11.2011, nr. 37/12.04.2010, nr. 3234/1.09.2011 si nr. 1475/18.02.2011, dovada achitarii taxei de timbru (chitanta nr.1017618/28.11.2011 pentru suma de 120 lei si timbre judiciare in valoare de 1,2 lei).

Dupa analizarea actelor si  lucrarilor dosarului, Tribunalul Dambovita, prin  sentinta nr. 817 din data de 19 decembrie 2011
, a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune, invocata de debitoare, a respins contestatia formulata de debitoarea SC C I SRL la cererea de deschidere a procedurii, a admis cererea formulata de creditoarea SC G SRL pentru deschiderea procedurii insolventei debitoarei SC C I SRL, dispunand deschiderea procedurii simplificate de insolventa a acesteia si restul masurilor aferente.

Pentru a hotari astfel, judecatorul sindic a retinut ca partile au incheiat contractul prestare de servicii nr.3 din data de 01.2008 cu valabilitate 12 luni, in temeiul caruia creditoarea urma sa presteze debitoarei servicii de consultanta de piata si pregatire de oferte in vederea participarii la licitatii de constructii pe teritoriul Romaniei, iar debitoarea in calitate de achizitor se obliga sa plateasca prestatorului pretul convenit 42.000 Euro, la care se adauga TVA.

Conform art.11 din Contract, achizitorul avea obligatia de a efectua plata catre prestator in termen de 3 zile de la emiterea facturii de catre prestator.
Contractul a fost insusit de catre debitoare prin semnatura si prin aplicarea stampilei.

In aplicarea acestei conventii, creditoarea a emis mai multe facturi, astfel cum rezulta din inscrisurile depuse la filele 14-25, in suma totala de 137.046 lei, facturile fiind insotite de confirmari de primire din partea debitoarei SC CI SRL.

La data de 05.05.2011 creditoarea SC G SRL a convocat la conciliere debitoarea SC CI SRL, urmare faptului ca pe parcursul derularii contractului nr.3/2008, debitoarea a achitat numai suma de 30.853,49 lei, conform facturilor nr. 1015, nr.1018, nr.1021, nr. 1023, nr. 1025, nr. 1028, nr. 1031, nr. 1034, nr. 1039, ramanand un sold debitor de 106.192,51 lei.

Cum debitoarea nu s-a prezentat la conciliere pentru solutionarea pe cale amiabila a litigiului, creditoarea a ales calea procedurii prevazute de Legea nr. 85/2006 pentru recuperarea creantei in cuantum de 106.192,51 lei, apreciind ca exista suficiente informatii privind incapacitatea debitoarei de a plati aceasta creanta considerata certa, lichida si exigibila.

Prin contestatia depusa, debitoarea SC CI SRL  a solicitat, in principal, respingerea cererii de deschidere a procedurii, invocand exceptia  prescriptiei dreptului la actiune, pe care judecatorul sindic a apreciat-o ca fiind neintemeiata, in cauza devenind incidente disp. art.16 lit. a din Decretul nr.167/1958, potrivit carora prescriptia se intrerupe prin recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel in folosul caruia curge prescriptia.

Plata partiala a facturilor emise de creditoare, precum si extrasele de cont ce atesta plata partiala a acestor facturi de catre SC C I SRL  catre SC G SRL  reprezinta o recunoastere implicita a creantei si este de natura a face incidente disp. art.16 lit. a din Decretul nr. 167/1958, in sensul intreruperii prescriptiei dreptului la actiune, astfel ca judecatorul sindic a respins, ca neintemeiata, exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de debitoarea SC CI SRL .

Cu privire la fondul contestatiei la cererea de deschidere a procedurii insolventei, contestatie ce a fost analizata inaintea cererii principale potrivit disp. art.33 din Legea nr. 85/2006, judecatorul sindic a constatat ca motivele pentru care debitoarea SC C I SRL considera ca nu sunt indeplinite conditiile prev. de Legea nr. 85/2006 nu sunt dovedite.

Dupa cum s-a expus, debitoarea SC C I SRL a sustinut ca nu se afla in incapacitate de plata in intelesul pe care il dau acestei notiuni disp. art.3 alin.1 din Legea nr. 85/2006, in sensul ca societatea dispune de suficiente fonduri pentru achitarea datoriilor exigibile.

Contestarea starii de insolventa presupune, in ratiunea textului de lege, posibilitatea debitorului de a face fata datoriilor sale cu fondurile banesti la data scadentei.

Debitoarea sustine prin contestatia formulata si prin inscrisurile depuse la dosar ca nu se afla in stare de incapacitate de plata, deoarece in prezent are incheiate cu diverse institutii multiple contracte de lucrari, valoarea contractelor in derulare la data promovarii cererii de deschidere a procedurii insolventei fiind de 30.827.979,75 lei fara TVA, ori starea de incapacitate de plata nu poate fi contestata pe aspectul unei bune derulari a afacerilor debitorului si nici pe existenta unor creante de recuperat de la proprii debitori.

Prin urmare, retine judecatorul sindic, creditoarei care a initiat procedura nu-i pot fi opuse propriile creante ale debitorului, pentru inlaturarea aspectelor de insolventa invocate intr-o asemenea actiune, dupa cum nu-i sunt opozabile nici raporturile contractuale ale debitorului sau cu tertii.

Nici cealalta sustinere a debitoarei, in sensul ca in cauza creditoarea nu a facut dovada unei creante certe, lichide si exigibile nu poate fi primita de judecatorul sindic.

Potrivit art.379 alin.3 Cod pr.civ. „creanta certa este aceea a carei existenta rezulta din insusi actul de creanta sau si din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dansul”.

Dupa cum s-a expus, facturile ce stau la baza creantei scadente, in cuantum total de 106.191,51 lei au fost emise in aplicarea contractului prestare de servicii nr. 3/2008, contract insusit de debitoare prin semnatura si aplicarea stampilei.

Nesemnarea facturilor de catre administratorul societatii debitoare nu poate conduce la concluzia inexistentei unei obligatii in sarcina debitoarei, avand in vedere ca potrivit art.155 alin.6 din Legea nr. 571/2003 semnarea si stampilarea facturilor emise in baza raporturilor contractuale nu este obligatorie.

Chiar mai mult, prin actele depuse la dosar, creditoarea a facut dovada deplina a faptului ca facturile emise in baza contractului prestare de servicii nr.3/2008 au fost confirmate de primire de catre debitoare, fiind inregistrate in evidenta contabila a debitoarei, atat timp cat din extrasele de cont existente la dosar rezulta plata partiala a unora dintre aceste facturi.

De altfel, pana la data luarii la cunostinta a cererii de deschidere a procedurii insolventei, debitoarea nu a intreprins niciun demers fata de primirea facturilor emise de catre creditoare si chiar a refuzat sa dea curs invitatiei la concilierea lansata de creditoare cu adresa nr.1/05.05.2011.

Intrucat debitoarea-contestatoare nu a facut dovada, in conditiile art.1169 Cod pr.civ., a sustinerilor sale, judecatorul sindic a respins, cu consecinta prevazuta de art. 33 alin.4 din Legea nr.85/2006, contestatia formulata de debitoare impotriva cererii de deschidere a procedurii.

In concluzie, judecatorul  sindic  a retinut ca societatea creditoare detine impotriva debitoarei o creanta certa, lichida si exigibila (fiind vorba de obligatia debitoarei de a plati o suma de bani, avand in vedere facturile care fac referire la debitoare, cat si contractul incheiat intre parti), intr-un cuantum superior celui minim reglementat de Legea nr.85/2006, dar si ca debitoarea contestatoare nu a rasturnat prezumtia de insolventa nascuta din neplata datoriilor in termen de 90 zile de la scadenta.

Impotriva sentintei precizate a declarat recurs debitoarea, solicitand modificarea acesteia, iar pe fond admiterea contestatiei sale si respingerea cererii de deschidere a procedurii insolventei fata de SC C I SRL.

In motivarea cererii, recurenta-debitoare a aratat ca prima instanta a respins in mod gresit exceptia prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune al creditoarei, motivat de faptul ca debitoarea a facut plati partiale cu privire la facturile emise de catre creditoare, intrucat  recurenta a achitat doar facturile nr.1021/2008 si nr.1015/2008, iar fata de facturile invocate de catre creditoare nu a facut nicio plata, astfel ca nu poate fi vorba despre o recunoastere a acestora, de natura sa conduca la intreruperea termenului de prescriptie.

Recurenta a mai aratat ca prima instanta nu a aratat care sunt actele de recunoastere a datoriei si data acestora, pentru a se putea calcula momentul intreruperii prescriptiei, ca prescriptia a inceput sa curga la data scadentei facturilor, care era, conform prevederilor contractuale, la 3 zile de la emiterea lor, ca la data sesizarii instantei (12.09.2011) singura factura neprescrisa era cea cu nr.1039/15.10.2008, in valoare de 15692,47 lei, al carei cuantum era inferior valorii prag reglementata de dispozitiile art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006, precum si ca in cauza era incident termenul general de prescriptie prevazut de art.3 al.1 din Decretul nr.167/1958.

Recurenta a mai invederat ca in cauza nu erau indeplinite conditiile de incidenta a procedurii insolventei, intrucat facturile emise de catre creditoare si neachitate reprezinta contravaloarea unor servicii ce nu au fost prestate de catre creditoare, ca, potrivit prevederilor contractului incheiat de catre parti, prestarea serviciilor trebuia efectuata in conformitate cu temele de proiectare si cu graficul de prestare, iar facturile trebuiau emise doar dupa aprobarea proiectului de catre beneficiar, ca nu s-a facut dovada existentei unor teme de proiectare, grafic de prestare sau aprobarea vreunui proiect privitor la acele servicii, precum si ca facturile trebuiau sa fie insotite de catre documente care sa justifice prestarea serviciilor, respectiv situatii de lucrari, procese-verbale de receptie, studii de fezabilitate.. etc, precum si ca, fata de lipsa acestora, creanta invocata de catre creditoare nu este certa, exigenta si lichida.

Recurenta a mai invederat ca in acelasi sens este si jurisprudenta instantei de recurs (decizia nr.951/2010), ca debitoarea nu se afla in stare de insolventa, in sensul dispozitiilor art.3 pct.1 din Legea nr.85/2006, ca are contracte in derulare in valoare de 30.827.979,75 lei fara TVA, ca are imobilizari corporale in valoare totala de 5.641.253,62 lei – a caror valoare este mult superioara creantei invocata de catre intimata-debitoare, precum si ca in prezent nu inregistreaza nicio creanta la bugetul de stat sau cel local.

In dovedirea recursului, recurenta a depus la dosar inscrisuri, respectiv copia ordinelor de plata nr.100/2008 si 195/2008, decizia nr.951/2010 a Curtii de Apel Ploiesti si decizia nr.1650/2007 a Curtii de Apel Bucuresti, in extras, precum si certificatele de atestare fiscala nr.935/2011 si nr. 23310/2011.

La termenul de judecata din data de 9.02.2011, Curtea a respins, ca neintemeiata, cererea intimatei debitoare de amanare a judecatii in vederea pregatirii apararii, motivat de faptul ca aceasta a fost citata in fata instantei de recurs cu respectarea termenului reglementat de dispozitiile art.114 ind.1 al.3 din c. pr.civ., precum si ca procedura de solutionare a litigiilor in materia insolventei se face cu celeritate, conform dispozitiilor art.8 al.3 din Legea nr.85/2006 – avandu-se in vedere si dezacordul recurentei-intimate de amanare a judecatii, in sesnul solicitat de catre intimata.

Examinand sentinta recurata, prin prisma criticilor invocate de catre recurenta si a dispozitiilor art.304 pct.9 si art.304 ind.1 c.pr.civ., Curtea considera ca recursul este fondat, pentru urmatoarele considerente :

Astfel, in mod gresit prima instanta a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune al creditoarei, invocata de catre debitoarea-parata, retinand incidenta cazului de intrerupere a termenului de prescriptie, reglementat de art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958.

Astfel, potrivit dispozitiilor legale precizate, in vigoare la data emiterii facturilor si la momentul sesizarii instantei de fond, „
prescriptia se intrerupe prin

recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel in folosul caruia curge prescriptia”.

Curtea constata ca in cauza facturile invocate de catre intimata-creditoare au la baza pretinse servicii periodice si succesive, prestate in baza unui contract incheiat de catre parti, astfel ca sunt pe deplin aplicabile dispozitiile art.12 din Decretul nr.167/1958, conform carora”
in cazul cand un debitor este obligat la prestatiuni succesive, dreptul la actiune cu privire la fiecare din aceste prestatiuni se stinge printr-o prescriptie deosebita”.

Asadar, prin vointa legiuitorului,
fata de fiecare creanta constatata prin facturile emise de catre intimata-creditoare a curs un termen de prescriptie diferit
, incepand de la data scadentei fiecarei facturi - care a fost stabilita de catre parti la 3 zile de la data emiterii acestora.

Curtea considera ca,
de principiu, recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie poate  intrerupe doar termenul de prescriptie a acestui drept.

Curtea considera ca se poate aprecia ca
plata unei facturi reprezinta o recunoastere a creantei achitate
, insa in materia prescriptiei extinctive este lipsita de relevanta o astfel de constatare, de vreme ce creanta a fost achitata, nemaipunandu-se deci problema prescriptiei dreptului la actiune in vederea valorificarii acesteia.

Insa,
in niciun caz plata unei facturi nu poate constitui o recunoastere a altei creante, fata de care curge un termen de prescriptie diferit.

Asadar,
plata celor doua facturi nu putea constitui un caz de intrerupere a termenului de prescriptie pentru celelalte facturi invocate de catre creditoare, intrucat recunoasterea nu privea drepturile de creanta pentru care curgeau prescriptii diferite.

Curtea considera ca se putea retine acest caz de intrerupere a termenului de prescriptie, doar in cazul existentei unei manifestari de vointa a debitoarei, prin care aceasta sa fi recunoscut fiecare din facturile invocate in cererea introductiva – imprejurare ce nu rezulta in prezenta cauza
.

Pe de alta parte, Curtea considera ca
recunoasterea retinuta de catre instanta de fond putea sa produca efecte juridice doar pentru termene de prescriptie pendinte, respectiv care incepusera anterior sa curga.

Or,
toate facturile invocate de creditoare sunt ulterioare primei plati facute de debitoare (15.01.2008)
, astfel ca
la acest moment nu se putea pune problema vreunei intreruperi, intrucat nu curgea niciun termen de prescriptie.

Totodata, retinand rationamentul instantei de fond - care insa, asa cum s-a aratat anterior, este gresit -,
cea de-a doua plata (15.03.2008) putea   intrerupe, eventual, doar termenul de prescriptie pentru factura nr.1018 /15.02.2008, intrucat doar pentru aceasta incepuse sa curga termenul de prescriptie a dreptului material la actiune, pentru celelalte prescriptia extinctiva incepand  sa  curga ulterior.

Ca urmare, sunt corecte sustinerile recurentei, privind faptul ca, la data sesizarii instantei de judecata, singura factura pentru care nu se prescrisese dreptul material la actiune, raportat la termenul general de prescriptie prevazut de art.3 al.1 din Decretul nr.167/1958, era ce cu nr.1039 din 15.10.2008, in valoare de 15692,47 lei .

Curtea considera ca in mod corect recurenta a invederat faptul ca,
raportat la cuantumul acesteia, nu era indeplinita conditia cuantumului mimin al creantei pentru care se putea solicita deschiderea procedurii insolventei, creanta precizata fiind inferioara limitei prag prevazuta de art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006
(45.000 lei).

Curtea mai retine, in subsidiar, ca sunt intemeiate si criticile recurentei privind faptul ca intimata-creditoare - care a sesizat instanta de judecata si careia ii revenea sarcina probei, potrivit dispozitiilor art.1169 c.civ, in vigoare la acel moment -  nu a facut dovada ca serviciile au fost prestate cu respectarea clauzelor contractuale negociate de catre parti (care nu au fost contestate de catre acestea), respectiv ca serviciile au fost prestate conform unor teme de proiectare si a unui grafic de prestare, precum si ca facturile au fost emise dupa aprobarea proiectelor de catre  recurenta-debitoare.

Or, in aceste conditii, apare ca justificata apararea recurentei-creditoare privind faptul ca creanta invocata drept temei pentru deschiderea procedurii insolventei sale nu este una certa, lichida si exigibila, in sensul dispozitiilor art.3 pct.6 din Legea nr. 85/2006 si art. 379 din c. pr. civila, precum si ca in cauza nu exista o incapacitate a sa de plata ( cata vreme este solvabila, face plati curente si nu inregistreaza debite restante la bugetul de stat si local), ci un refuz de plata, respectiv o situatie litigioasa intre parti – care urmeaza a fi solutionata potrivit dreptului comun in materie.

Pentru toate aceste considerente, in temeiul dispozitiilor legale precizate anterior si ale art.304 pct.9, art.304 ind.1 si art.312 al.3 c. pr. civila, Curtea a admis recursul, a modificat in tot sentinta recurata si, pe fond, a admis contestatia debitoarei si a respins cererea de deschidere a procedurii insolventei acesteia, ca neintemeiata.

 

(Judecator Ionel Stanescu)