Premiul anual pentru anul 2010

Drept administrativ.

Art. 25 alin. 1 si 4 din Legea nr. 330/2009, art. 8 din Legea nr.

285/2010, art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sunt indeplinite

In conditiile in care dispozitiile nationale au incetat sa mai prevada premiul solicitat de reclamanti in forma pretinsa de acestia, iar conditiile alin. 2 al art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sunt indeplinite - dat fiind faptul ca, la adoptarea art. 8 din Legea nr. 285/2010, legiuitorul roman s-a aflat in limitele marjei sale de apreciere in ceea ce priveste existenta unei probleme de interes general generata de criza economica si financiara globala, cu pastrarea justului echilibru intre cerintele de interes general ale comunitatii si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale individului - paratii nu pot fi obligati la plata premiului anual aferent anului 2010.

Curtea de Apel Bacau - Sectia II civila Decizia civila nr. 1344/27.03.2013

Prin sentinta civila nr. 1729 din 12.11.2012 Tribunalul Bacau a admis in parte actiunea formulata de reclamantii functionari publici in cadrul T.B. impotriva paratilor M.J., C.A.B. si T.B. pe care i-a obligat la plata premiului anual aferent anului 2010; a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a statului roman, reprezentat de M.F.P., respingand cererea fata de acesta.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:

Reclamantii sunt functionari publici la T.B., calitate in care au formulat cererea de chemare in judecata.

Este intemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a statului roman, prin M.F.P. avand in vedere ca nu exista raporturi directe intre reclamanti, obiectul cauzei si acest parat. Pentru aceste considerente instanta va admite exceptia si va respinge cererea de chemare in judecata formulata impotriva acestui parat.

Dreptul la premiul anual pentru anul 2010 a fost reglementat de Legea nr. 330/2009 la art. 25, in prealabil fiind reglementat de art. 18. Sunt de retinut dispozitii le art. 25 alin. 1 si 4 din Legea nr. 330/2009. In anul 2010 acest act normativ a fost in vigoare, reclamantii si-au desfasurat activitatea sub imperiul acestui act normativ, la finalul anului dreptul fiind castigat, fiind un bun in sensul art. 1 Protocolul 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului.

Potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, „veniturile viitoare constituie un «bun» numai daca au fost deja castigate in baza reglementarilor in vigoare sau daca exista un titlu executoriu cu privire la ele" (Hotararea din 13 iulie 2006, pronuntata in Cauza Bahceyaka impotriva Turciei, Hotararea din 24 martie 2005, pronuntata in Cauza Erkan impotriva Finlandei, Hotararea din 20 mai 2010, pronuntata in Cauza Lelas impotriva Croatiei etc.). Ori, intrucat legea in vigoare pe tot parcursul anului 2010 pentru care se solicita plata dreptului prevedea acest drept, acest drept s-a materializat la finele anului 2010 intr-un bun pe care reclamantii trebuiau sa il primeasca in luna ianuarie.

Legea nr. 285/2010 nu abroga dreptul reglementat prin art. 25 din Legea nr. 303/2009, ci prevede ca acest bun nu se mai plateste deoarece valoarea lui va intra in majorarile salariale din anul 2011. Dar in anul 2011 nu s-au acordat majorari salariale, ci s-a inceput un proces de reparatie a masurilor de reduceri salariale luate pentru a contracara efectele crizei economice ca atare nu se poate sustine ca se face o reparatie (la care statul era obligat prin reglementarea prin care a dispus masurile de reduceri salariale) prin incalcarea dreptului de proprietate a unui bun dobandit, respectiv premiul anual pentru anul 2010, la data la care Legea nr. 285/2010 intra in vigoare.

Nu poate fi retinuta apararea M.J. prin care sustine ca legea nu retroactiveaza deoarece nu produce efecte pentru perioade anterioare emiterii ei, deoarece prevederile Legii nr. 285/2010 exact asta fac, dispun neacordarea unui drept castigat oricum s-ar chema acesta, drept fundamental sau drept suplimentar. Nu se poate retine ca de fapt este doar o modificare de forma motivand ca aceste drepturi banesti au fost primite sub forma de majorari salariale. Majorarile salariale au un alt regim juridic decat premiul anual, sunt alt gen de drepturi, si nu se poate „compensa” un drept personal castigat cu un drept generic al personalului bugetar ce va fi acordat pe parcursul unei perioade de timp.

Prin Decizia 1655 a Curtii Constitutionale nu a fost analizat in mod special art. 25 al Legii nr. 285/2010.

In termenul prevazut de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 impotriva hotararii tribunalului paratul M.J. a formulat prezentul recurs, intemeiat pe art. 304 pct. 4 si 9 din Codul de procedura civila. In dezvoltarea acestor motive de recurs, recurentul-parat a sustinut urmatoarele:

I. Instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti. Obligarea sa la plata premiului
anual aferent anului 2010 constituie o adaugare a art. 8 din Legea nr. 285/2011, o incalcare a atributiilor puterii judecatoresti. Dovada depasirii acestor limite este Decizia nr. 838/27.05.2009 a Curtii Constitutionale.

II. Legea nr. 285/2010 se aplica premiului anual aferent anului 2010 intrucat este vorba de raporturi juridice care nu sunt incheiate, ci sunt nascute numai sub imperiul legii vechi, dar nu si-au epuizat efectele cata vreme plata premiului anual nu a fost realizata in luna ianuarie 2011. Ca atare, plata premiului anual, ca efect viitor al unei situatii reglementate prin legea veche va fi sub incidenta legii noi. In virtutea prerogativelor constitutionale, legiuitorul stabilit ca sumele corespunzatoare premiului anual aferent anului 2010 nu se mai acorda sub aceasta forma, ci sub forma majorarilor salariale care se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar. Ca atare, Legea nr. 285/2010 nu retroactiveaza, acestea neproducand niciun efect pentru perioada anterioara emiterii lor. Este in competenta exclusiva a legiuitorului luarea in considerare a sporurilor, premiilor, adaosurilor salariale, a majorarilor si a altor drepturi salariale.

Prin Decizia nr. 115/2012, Curtea Constitutionala a respins ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, toate aspectele retinute de instanta de fond fiind in contradictie cu aceasta decizie.

Examinand hotararea recurata in raport de motivele de recurs invocate,
curtea de apel
constata urmatoarele:

Reclamantii, functionari public in cadrul T.B., au investit tribunalul cu o cerere de obligare a autoritatilor cu care se afla in raporturi de serviciu la plata unor drepturi salariale care fusesera recunoscute in anul 2010 si a caror plata urma a fi facuta incepand cu 1 ianuarie 2011.

Sub aspectul salarizarii unitare a personalului platit din fonduri publice, reclamantii au invocat dispozitiile art. 25 alin. 1 si 4 din Legea nr. 330/2009 - pe care le-au considerat aplicabile si in 2011 in virtutea principiului neretroactivitatii -, iar paratii, in aparare, pe cele cuprinse in art. 8 din Legea nr. 285/2010; totodata, reclamantii au invocat art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Avand in vedere invocarea, pe de o parte, a unor dispozitii de drept national, iar pe de alta parte, a unor dispozitii din dreptul conventional, examinarea hotararii recurate se impune a fi facuta pastrand aceasta structura.

Dispozitiile dreptului national si controlul de constitutionalitate a acestora.

Legea nr. 330/2009, prin art. 25 alin. 1, a recunoscut personalului platit din fonduri publice beneficiul unui „premiu anual egal cu media salariilor de baza sau a indemnizatiilor de incadrare, dupa caz, realizate in anul pentru care se face premierea”, plata acestui premiu urmand a fi facuta, potrivit alin. 4 al aceluiasi text, „incepand cu luna ianuarie a anului urmator perioadei pentru care se acorda premiul”.

Legea nr. 330/2010 a fost abrogata prin Legea nr. 284/2011 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice (art. 39 lit. w), in vigoare incepand cu data de 1.01.2011. Odata cu Legea nr. 284/2010, dar cu aplicabilitate limitata pentru anul 2011, a intrat in vigoare Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice. Prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 legiuitorul a stabilit ca premiul anual pe anul 2010 sa nu se mai acorde; potrivit textului „sumele corespunzatoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda incepand cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorarilor salariale ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.

Incalcarea principiului retroactivitatii legii si a dreptului de proprietate in raport de dispozitiile conventionale - invocate de reclamanti prin cererea de chemare in judecata si retinute de tribunal ca argumente pentru admiterea actiunii - au constituit motive in temeiul carora alte persoane (din categoria celora care sunt salarizate din fonduri publice) au supus dispozitiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 controlului
a posteriori

de constitutionalitate. Prin mai multe decizii (115/9.02.2012, 257/20.03.2012, 395/26.04.2012, 549/25.05.2012,

670/26.06.2012, 686/28.06.2012, 782/25.09.2012, 745/20.09.2012, 808/2.10.2012,

1090/18.12./2012), Curtea Constitutionala a respins exceptiile de neconstitutionalitate invocate. In prima dintre aceste decizii (la care s-a facut apoi trimitere si in deciziile urmatoare), Curtea Constitutionala a retinut urmatoarele:

Mai intai, facand trimitere la jurisprudenta sa anterioara (Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011), Curtea a constatat, cu privire la natura premiilor acordate in bani angajatilor, „ca sporurile, premiile si alte stimulente acordate demnitarilor si altor salariati prin acte normative reprezinta drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate si garantate de Constitutie” si ca „legiuitorul este in drept, totodata, sa instituie anumite sporuri la indemnizatiile si salariile de baza, premii periodice si alte stimulente, pe care le poate diferentia in functie de categoriile de personal carora li se acorda, le poate modifica in diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula”.

In privinta art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Curtea Constitutionala a retinut - cu referire la Hotararea din 8 noiembrie 2005, pronuntata in cauza Kechko impotriva Ucrainei, invocata si de reclamantii din prezentul litigiu - ca „obligatia de plata a unor sume de bani reglementata prin lege se constituie intr-un drept de creanta al angajatului asupra angajatorului”. Cu toate acestea a retinut in continuare ca „beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezinta o creanta certa, lichida si exigibila a angajatului asupra angajatorului sau, este astfel recunoscut de acesta din urma, modificata fiind, in concret, numai modalitatea de acordare, si anume esalonat si succesiv, respectiv prin cresterea, in mod corespunzator, a cuantumului salariului/soldei/indemnizatiei de baza” si ca „legiuitorul poate sa reglementeze o modalitate de plata esalonata care sa satisfaca si sa mentina un echilibru rezonabil, pe de o parte, intre interesele angajatilor in cauza, si, pe de alta parte, interesul public sub aspectul gestionarii resurselor bugetare in contextul actualei crize economice”.

In concluzie, Curtea Constitutionala a constatat ca „nu se poate retine incalcarea prevederilor constitutionale si conventionale referitoare la dreptul de proprietate privata” si ca „nu se poate retine nici incalcarea principiului neretroactivitatii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constitutie. Dispozitiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin continutul lor normativ, nu vizeaza efectele juridice stinse ale unui raport juridic nascut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibila constatarea incalcarii principiului neretroactivitati legii”.

Este de retinut, totodata, Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 prin care Curtea Constitutionala a constatat, in materie de sporuri acordate prin decizia nr. 36/2007 si decizia nr. 21/2008 ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, existenta unui conflict constitutional intre autoritatea judecatoreasca, pe de o parte, si puterea legislativa si executiva, pe de alta parte. Prin aceasta decizie, Curtea a constatat ca Inalta Curte de Casatie si Justitie are obligatia, in temeiul Constitutiei, de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, cu respectarea principiului fundamental al separatiei si echilibrului puterilor. Inalta Curte de Casatie si Justitie nu are competenta constitutionala sa instituie, sa modifice sau sa abroge norme juridice cu putere de lege ori sa efectueze controlul de constitutionalitate al acestora.

Dispozitiile si jurisprudenta conventionale.

Alin. 1 al art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale - dispozitii invocate de reclamanti si principalul temei de drept al hotararii recurate, retinut de tribunal fara o analiza a celui de-al doilea alineat al aceluiasi text - are urmatorul continut:

„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international”.

Potrivit alin. 2 al acestui text „dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor

contributii, sau a amenzilor.”

In cauza
Ketchko impotriva Ucrainei
(nr. 63134/00, pct. 23, 8 noiembrie 2005), Curtea a retinut ca „un stat poate introduce, suspenda sau elimina plata anumitor remuneratii, prin intermediul unor modificari legislative”, refuzul autoritatilor nefiind permis doar in cazul in care „o dispozitie legislativa prevede plata unei anumite remuneratii si sunt indeplinite conditiile prevazute pentru primirea acesteia, atunci autoritatile nu pot refuza sa se conformeze dispozitiei legislative in cauza in perioada in care aceasta ramane in vigoare”.

Asa cum a retinut si Curtea Constitutionala prin decizia nr. 115/2012, art. 8 din Legea nr. 285/2010, nu a anulat beneficiul premiului anual pe 2010, ci s-a modificat numai modalitatea de acordare (esalonat si succesiv), modalitate destinata „sa mentina un echilibru rezonabil, pe de o parte, intre interesele angajatilor in cauza, si, pe de alta parte, interesul public sub aspectul gestionarii resurselor bugetare in contextul actualei crize economice”. Tocmai acest echilibru trebuie avut in vedere atunci cand se face analiza conditiilor prevazute de art. 1 alin. 2 din art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie.

In cauza
Mihaies si Sentes impotriva Romaniei
(cererile nr. 44232/11 si 44605/11) - in care incalcarea reclamata isi avea originea in reducerea cu 25% a salariilor angajatilor din sectorul public, stabilita de legiuitor prin Legea nr. 118/2010 - Curtea a retinut ca fiind inadmisibile cererile reclamantilor, chiar in ipoteza in care ar fi admis ca reclamantii ar fi titulari ai unui bun care poate fi protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 si ca masura reducerii salariilor constituie o ingerinta in acest drept (par. 17). Curtea a constatat „ca ingerinta era prevazuta de lege, in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, si ca aceasta urmarea un scop de utilitate publica, si anume mentinerea echilibrului bugetar intre cheltuielile si veniturile publice ale statului care se confrunta cu o situatie de criza economica” (par. 18).

Aplicand acelasi rationament in cauza de fata, este de constatat ca neacordarea premiului anual pentru anul 2010 in modalitatea pretinsa de reclamanti este prevazuta de lege, respectiv de art. 8 din Legea nr. 285/2010. Scopul adoptarii dispozitiilor in cauza este similar celui avut in vedere la adoptarea Legii nr. 118/2010 si anume, mentinerea echilibrului bugetar intre cheltuielile si veniturile publice ale statului care se confrunta cu o situatie de criza economica, asa cum a retinut si instanta de control constitutional. Sub aspectul stabilirii a ceea ce este de utilitate publica, in aceeasi hotarare (cauza Mihaies si Sentes impotriva Romaniei), Curtea a retinut ca autoritatile nationale beneficiaza de o anumita marja de apreciere, iar in plus, notiunea de „utilitate publica” este o notiune ampla in sine. In special, decizia de a adopta legi care se refera la echilibrul intre cheltuielile si veniturile bugetare ale statului implica, in mod normal, examinarea unor chestiuni politice, economice si sociale” (par. 19).

In sfarsit, examinand existenta unui raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat de orice masura prin care o persoana este privata de proprietatea sa, Curtea a recunoscut statului „o larga marja de apreciere atat pentru a alege modalitatile de punere in aplicare, cat si pentru a hotari daca consecintele acestora sunt motivate, in interesul general, de preocuparea de a atinge obiectivul legii in cauza” (par. 20).

Concluzionand, Curtea a constatat ca „masurile criticate de reclamanti nu le-au cauzat un prejudiciu disproportionat si excesiv, incompatibil cu dreptul la respectarea bunurilor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1” si ca Romania „nu a depasit marja sa de apreciere si si- a indeplinit obligatia de a pastra un echilibru just intre diversele interese in cauza”.

In acelasi sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a mai pronuntat in cauzele
Daniel Dumitru si altii impotriva Romaniei
(cererea nr. 57265/2008) si
Panfile impotriva Romaniei
(nr. 13902/11).

Astfel, in prima dintre cauze, Curtea a reamintit ca „masurile luate pentru mentinerea echilibrului bugetar intre cheltuielile si veniturile publice pot fi considerate ca urmarind un scop de utilitate publica” (par. 47) si, constatand ca, incepand cu anul 2009, Romania a inceput sa se confrunte cu o grava criza economica si financiara, a admis ca „masurile in litigiu urmareau un scop de utilitate publica” - masuri care se refereau la esalonarea platilor sumelor de bani prevazute in titluri executor - dupa ce a retinut, din nou, ca „autoritatile nationale se afla, in principiu, intr-o pozitie mai buna decat instanta internationala pentru a stabili ce constituie «utilitate publica»” (par. 48).

In cauza Panfile impotriva Romaniei - in care acesta s-a plans de faptul ca Legea nr. 329/2009 l-a pus in imposibilitate de a cumula pensia militara cu salariul - Curtea a tinut seama de rationamentul Curtii Constitutionale, similar cu cel din Decizia nr. 115/2012 incidenta in cauza de fata; prin decizia Curtii Constitutionale din 2009 se retinuse legiuitorul roman a impus norme noi in privinta salariilor din sectorul public in vederea rationalizarii cheltuielilor publice, asa cum impunea contextul exceptional al crizei financiare si economice globale. Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu a gasit „niciun motiv sa se abata de la constatarea Curtii Constitutionale, conform careia masurile contestate urmareau un scop legitim de interes public” (par. 21)

Se constata, asadar, ca dispozitiile nationale au incetat sa mai prevada premiul solicitat de reclamanti in forma pretinsa de acestia, iar conditiile alin. 2 al art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sunt indeplinite, dat fiind faptul ca, la adoptarea art. 8 din Legea nr. 285/2010, legiuitorul roman s-a aflat in limitele marjei sale de apreciere in ceea ce priveste existenta unei probleme de interes general generata de criza economica si financiara globala, cu pastrarea justului echilibru intre cerintele de interes general ale comunitatii si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale individului.

In aceste conditii, pentru motivul prevazut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, avand in vedere si dispozitiile 48 alin. 2 teza I din Codul de procedura civila, hotararea recurata se impune a fi modificata sub aspectul solutionarii in fond a actiunii indreptate impotriva paratilor M.J., C.A.B. si T.B.