Neplata premiului anual, al 13-lea salariu

In privinta premiului pentru anul 2010, dispozitiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 care consacrau acest drept au fost abrogate in mod expres prin art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, iar prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a stabilit o alta modalitate de plata a sumelor aferente.

Prin aceasta solutie legislativa, reclamantii nu au fost lipsiti de un „bun” intr-o modalitate incompatibila cu exigentele art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, intrucat dreptul la anumite beneficii banesti in calitate de salariat nu este un drept de sine statator, consacrat ca atare de Conventie, ci a fost asimilat, in jurisprudenta curtii, in anumite conditii, unui drept de proprietate.

Prin sentinta nr. 595 din data de 07 februarie 2014, pronuntata de Tribunalul Dolj, Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, in dosarul nr. 15800/63/2013
s-a respins actiunea formulata de Sindicatul Politistilor Dolj pentru membrii de sindicat, in contradictoriu cu paratul Inspectoratul Judetean de Politie Dolj.

Impotriva sentintei nr. 595 din data de 07 februarie 2014, pronuntata de Tribunalul Dolj, Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, in dosarul nr. 15800/63/2013
au formulat recurs reclamantii prin Sindicatul Politistilor Dolj, considerand sentinta nelegala.

Curtea a constatat ca recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Reclamantii, functionari publici cu statut special in temeiul Legii nr. 360/2002 (Statutul Politistului), care isi desfasoara activitatea in cadrul I.P.J. Dolj, au solicitat obligarea paratului I.P.J. Dolj la calcularea, alocarea si plata premiului anual, al 13-lea salariu aferent anului 2010, actualizat cu indicele de inflatie la data platii efective catre reclamanti.

Raportat la obiectul cererii de chemare in judecata, critica recurentilor reclamanti privind vatamarea dreptului la aparare, susceptibila de incadrare in cazul de casare prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 5 din Noul Cod de procedura civila, intrucat aduce in discutie nerespectarea dreptului la aparare prin neincuviintarea unei probe, ca principiu fundamental al procesului civil, nu poate fi primita.

Curtea a constatat ca instanta de fond a verificat utilitatea si concludenta probei, constand in efectuarea unei adrese catre parat si a aratat in practicaua sentintei motivele pentru care a respins proba solicitata, proba fiind inutila in raport de obiectul cererii de chemare in judecata.

Este de principiu ca admiterea sau respingerea probei este lasata la aprecierea instantei, care insa este obligata sa motiveze masura luata. In ceea ce priveste competenta recunoscuta instantei de a hotari asupra admisibilitatii unei probe, in functie de pertinenta si concludenta sa, aceasta este un corolar firesc si necesar al investirii sale cu solutionarea cauzei pe care este tinuta sa o finalizeze prin hotarare. Instanta de fond era indreptatita sa faca aprecierea utilitatii probei solicitate de reclamanti potrivit propriei convingeri.

In raport de celelalte critici, in cauza se impune analizarea solutiei pronuntate de catre instanta de fond din perspectiva motivului de recurs prevazut de dispozitiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedura civila, conform cu care: „Casarea unei hotarari se poate cere numai pentru urmatoarele motive de nelegalitate: (...) 8. cand hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material”.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 „(1) Pentru activitatea desfasurata, personalul beneficiaza de un premiu anual egal cu media salariilor de baza sau a indemnizatiilor de incadrare, dupa caz, realizate in anul pentru care se face premierea. (2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acorda proportional cu perioada in care a lucrat, luandu-se in calcul media salariilor de baza brute lunare realizate in perioada in care a desfasurat activitate. (3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acorda in cazul persoanelor care in cursul anului au desfasurat activitati profesionale nesatisfacatoare ori au savarsit abateri pentru care au fost sanctionate disciplinar. Aceste drepturi nu se acorda in cazul persoanelor care au fost suspendate sau inlaturate din functie pentru fapte imputabile lor. (4) Plata premiului anual se va face pentru intregul personal salarizat potrivit prezentei legi, incepand cu luna ianuarie a anului urmator perioadei pentru care se acorda premiul.”

Textul de lege mentionat a fost abrogat prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, act normativ intrat in vigoare in data de 01.01.2011.

Conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 „Sumele corespunzatoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda incepand cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorarilor salariale ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”

Prevederile Legii nr. 285/2010 nu retroactiveaza, acestea neproducand nici un efect pentru perioada anterioara emiterii lor, in ceea ce priveste acordarea premiului anual aferent anului 2010 legiuitorul operand numai o modificare in ceea ce priveste plata efectiva a acestui premiu, plata ce are loc sub forma majorarilor salariale ce se acorda in acest an.

Mai mult, tinand cont ca drepturile salariale cuvenite personalului din Ministerul Afacerilor Interne pentru luna decembrie sunt stabilite si platite in luna ianuarie a anului urmator, premiul anual nu poate fi determinat si platit decat incepand cu aceeasi luna ianuarie, in acelasi sens fiind si prevederile art. 25 alin. 4 din Legea - cadru nr. 330/2009, conform carora plata premiului anual se va face pentru intregul personal salarizat potrivit legii, incepand cu luna ianuarie a anului urmator perioadei pentru care se acorda premiul.

Legiuitorul, in virtutea prerogativelor constitutionale, a stabilit ca sumele corespunzatoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda sub aceasta forma, incepand cu luna ianuarie a anului 2011, ci sub forma majorarilor salariale ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

Fata de dispozitiile legale mentionate, obligarea angajatorului la plata distincta a sumelor aferente acestui premiu dupa abrogarea expresa a dispozitiilor art. 25 din Legea nr. 330/2009 este lipsita de suport legislativ, cu atat mai mult cu cat Curtea Constitutionala, in cadrul controlului de constitutionalitate, a constatat ca prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu contin elemente de retroactivitate si nici nu incalca dreptul de proprietate.

Reclamantii au invocat in mod obiectiv neconcordanta dintre dispozitiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 cu prevederile art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, astfel incat sub acest aspect, constatarile Curtii Constitutionale realizate prin Decizia nr. 115 din 09.02.2012 publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 230/05.04.2012, capata caracter obligatoriu pentru instanta.

Insa, in jurisprudenta Curtii Europene o problema de retroactivitate a legii este atasata, de regula, unei plangeri tinand de dreptul la un proces echitabil in temeiul art. 6 alin. 1 din Conventie (ex. Cauza Maggio s.a. impotriva Italiei din 31 mai 2011), premisa care, in cererile vizand obligarea paratului la plata drepturilor banesti reprezentand premiul anual aferent anului 2010, nu este indeplinita, intrucat in cursul judecarii acestei cereri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care sa afecteze in mod decisiv soarta procesului.

Pe de alta parte, neretroactivitatea art. 8 din Legea nr. 285/2010 in raport cu art. 25 din Legea nr. 330/2009 a fost deja constatata prin decizia Curtii Constitutionale, instanta constitutionala fiind unica autoritate de jurisdictie constitutionala in Romania, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 47/1992, republicata.

Prin sentinta atacata, prima instanta a retinut, in acord cu decizia Curtii Constitutionale, ca dreptul solicitat nu le-a fost negat reclamantilor prin noua reglementare (art. 8), ci Statul, in calitate de debitor al acestei obligatii, a modificat modalitatea de executare a acestei obligatii.

In mod corect instanta de fond a retinut ca legiuitorul a stabilit in mod expres ca in anul 2011 nu se mai acorda premiul anual cuvenit pentru munca prestata in anul 2010, ca o prestatie distincta, insa sumele aferente vor fi avute in vedere atunci cand vor fi stabilite majorarile salariale ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar. Cu alte cuvinte, suma reprezentand premiul anual a fost acordata personalului bugetar, insa sub alta forma, fiind inglobata in cadrul majorarilor salariale prevazute de Legea nr. 285/2010.

Ca atare, nu se poate sustine ca prevederile Legii anterior mentionate ar incalca dreptul de proprietate al reclamantilor, intrucat respectivele dispozitii nu aduc atingere drepturilor salariale castigate, nu produc nici un efect pentru perioada anterioara intrarii in vigoare a actului normativ, legiuitorul operand o modificare numai in ceea ce priveste modalitatea de plata a premiului anual aferent anului 2010 (sumele cuvenite fiind avute in vedere la calcularea majorarilor salariale acordate in anul 2011), cuantumul acestuia ramanand neschimbat.

Asadar, in ipoteza in care angajatorul ar fi obligat la o alta plata, distincta, a sumelor reprezentand premiul anual pentru munca prestata in anul 2010, s-ar ajunge la situatia achitarii respectivelor sume de doua ori, dat fiind ca drepturile cuvenite au fost incluse in cadrul majorarilor salariale ce au fost acordate in anul 2011 personalului bugetar.

In acest sens, prin Decizia nr. 21/18.11.2013, prin care a fost solutionat recursul in interesul legii, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 37 din 16.01.2014, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca „... in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevazut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, a fost inclus in majorarile salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputand fi acordat in forma supusa vechii reglementari.”

Potrivit art. 517 alin. 4 din Noul Cod de procedura civila, „dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante de la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I”.

Potrivit jurisprudentei sale constante, Curtea Constitutionala a retinut ca „sporurile, premiile si alte stimulente, acordate demnitarilor si altor salariati prin acte normative, reprezinta drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate si garantate de Constitutie. Diferentierea indemnizatiilor si a salariilor de baza pentru demnitari si alti salariati din sectorul bugetar este optiunea libera a legiuitorului, tinand seama de importanta si complexitatea diferitelor functii. Legiuitorul este in drept, totodata, sa instituie anumite sporuri la indemnizatiile si salariile de baza, premii periodice si alte stimulente, pe care le poate diferentia in functie de categoriile de personal carora li se acorda, le poate modifica in diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. (ex. deciziile nr. 108/2006, nr. 693/2006, nr. 728/2006, nr. 207/2009, nr. 337/2009, nr. 487/2009, nr. 876/2009, nr. 243/2010, nr. 1250/2010, nr. 1280/2010, nr. 1601/2010, nr. 1615/2011).

In acord cu instanta de fond, cu privire la incalcarea art. 1 Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului invocata de reclamanti, Curtea a apreciat ca, prin aceasta solutie legislativa, reclamantii nu au fost lipsiti de un „bun” intr-o modalitate incompatibila cu exigentele art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, intrucat dreptul la anumite beneficii banesti in calitate de salariat nu este un drept de sine statator, consacrat ca atare de Conventie, ci a fost asimilat, in jurisprudenta curtii, in anumite conditii, unui drept de proprietate.

Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului a realizat o distinctie esentiala intre dreptul de a primi, in viitor, un salariu castigat pentru o munca prestata si dreptul de a primi, in viitor, un salariu intr-un anumit cuantum (Lelas vs. Croatia, cererea nr. 55555/08, hotarare din 20 mai 2010, §. 58; Vilho Eskelinen s.a. vs. Finlanda, cererea nr. 63235/00, hotarare din 19 aprilie 2007, §. 94).

In materia drepturilor salariale, statele se bucura de o larga marja de apreciere in a determina oportunitatea si intensitatea masurilor adoptate, iar instanta de contencios european a declarat in mod constant ca respecta modalitatea in care statele membre concep imperativele utilitatii publice, cu exceptia cazului in care rationamentul acestora se dovedeste in mod vadit lipsit de orice temei rezonabil (Felicia Mihaies si Gavril Sentes vs. Romania, cererile nr. 44232/11 si nr. 44605/11, §.19).

Statul este cel in masura sa stabileasca ce beneficii trebuie platite angajatilor sai din bugetul de stat, putand dispune introducerea, suspendarea sau incetarea platii unor asemenea beneficii prin modificari legislative corespunzatoare, insa atunci cand o dispozitie legala este in vigoare si prevede plata anumitor beneficii, iar conditiile stipulate au fost respectate, autoritatile nu pot refuza in mod deliberat plata acestora (Kechko vs. Ucraina, cererea nr. 63134/00, hotarare din 8 noiembrie 2005, §23).

Or, in privinta premiului pentru anul 2010, dispozitiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 care consacrau acest drept au fost abrogate in mod expres prin art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, iar prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a stabilit o alta modalitate de plata a sumelor aferente.

Curtea a constatat ca verificarea conventionalitatii textului art. 8 din Legea 285/2010 s-a realizat de catre instanta de fond in acord atat cu practica CEDO, cat si cu considerentele Curtii Constitutionale din Decizia nr. 115/2012.

Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neintemeiate, astfel ca in temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de procedura civila, recursul a fost respins ca nefondat.

(Decizia nr. 2634 de la 13 Mai 2014 - Sectia Contencios administrativ si fiscal, rezumat judecator Liliana Madalina Duna)