Stabilirea drepturilor salariale conform principiului egalizarii la nivelul maxim aflat in plata in cadrul APIA
31 martie 2020Abuz de incredere, Reziliere unilaterala a contractului de leasing
31 martie 2020
Incheiere acord de
recunoastere a vinovatiei
In art. 482 alin. 1 lit. h Cod procedura penala se prevede ca acordul de recunoastere a vinovatiei trebuie sa cuprinda felul, cuantumul si forma de executare a pedepsei. Sintagma „forma de executare a pedepsei” include obligatia de a stabili forma principala de executare - in regim de detentie sau regim neprivativ de libertate, dar si, in cazul suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei, toate masurile de supraveghere atasate, obligatiile prev. de art. 93 alin. 2 Cod penal si continutul concret al acestora, precum si perioada pentru care inculpatul va presta munca neremunerata in folosul comunitatii, conform art. 93 alin. 3 Cod penal.
Potrivit art. 484 alin. 1 Cod procedura penala, daca acordului de recunoastere a vinovatiei ii lipseste vreuna dintre mentiunile obligatorii sau daca nu au fost respectate conditiile prevazute la art. 482 si 483, instanta dispune acoperirea omisiunilor in cel mult 5 zile si sesizeaza in acest sens conducatorul parchetului care a emis acordul.
Acoperirea omisiunilor se refera la oricare dintre conditiile prev. de art. 482 Cod procedura penala, deci inclusiv la stabilirea formei de executare a pedepsei si a tuturor obligatiilor atasate formei de executare negociate, astfel incat este posibila si acoperirea omisiunii stabilirii obligatiilor prev. de art. 93 alin. 2 Cod penal.
Art. 193 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 5 Cod penal
Art. 93 alin. 2 Cod penal Art. 484 alin. 1 Cod procedura penala
Prin sentinta penala nr. 365/18.03.2015 pronuntata de Judecatoria Constanta in dosarul penal nr. 1089/212/2015 s-a dispus,
in baza art. 485 alin. 1 lit. b teza I C.proc.pen.
, respingerea acordului de recunoastere a vinovatiei incheiat de Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta cu inculpatul [...], cercetat pentru savarsirea infractiunii de lovire sau alte violente, prevazute de art. 193 alin. 2 C.pen., cu aplicare art. 5 C.pen., obiect al cauzei penale nr. 6024/P/2013.
In baza art. 274 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina acestuia.
Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut ca in cauza nu sunt indeplinite conditiile prevazute la art. 480 - 482 C. proc. pen. intrucat in cadrul acordului nu au fost negociate dispozitiile, obligatorii, ale art. 93 alin. 2 C. proc. pen., privind obligatiile suplimentare ce trebuie aplicate inculpatului, in cadrul suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere
S-a retinut ca, fata de aplicabilitatea obligatorie a acestor dispozitii, ceea ce implica si necesitatea negocierii lor, efective, de catre organul de urmarire penala si inculpat, aceasta omisiune din cadrul acordului nu poate face obiectul prevederilor art. 484 alin. 1 C. proc. pen.
Impotriva sentintei penale nr. 365/18.03.2015 pronuntata de Judecatoria Constanta in dosarul penal nr. 1089/212/2015 au declarat apel Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta si inculpatul [...]
, care au criticat gresita respingere a acordului de recunoastere a vinovatiei. In motivele scrise Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta a sustinut ca instanta poate impune inculpatului una sau mai multe obligatii dintre cele prevazute in art. 93 alin. 2 Cod penal, chiar daca nu este inserata in cuprinsul acordului, deoarece dispozitiile art. 482 alin. 1 Cod penal nu include aceasta obligatie.
Examinand sentinta penala apelata in raport de criticile formulate si din oficiu, conform art. 420 C. Pr. Pen., curtea constata fondate apelurile declarate de Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta si inculpatul [...].
La data de 09.01.2015 a fost incheiat acordul de recunoastere a vinovatiei intre Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta si inculpatul [...], cercetat pentru savarsirea infractiunii de lovire sau alte violente, prevazuta de art. 193 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen., obiect al cauzei penale nr. 6024/P/2013.
S-a retinut intemeiat ca la data de 01.03.2013, in jurul orei 13.00, inculpatul [...] a agresat fizic persoana vatamata [...] in timp ce se afla in incinta statiei PECO OMV Petrom situata pe strada [...], municipiul Constanta, provocandu-i acesteia vatamari ce au necesitat pentru vindecare un numar de 65-70 zile de ingrijiri medicale, fapta ce intruneste elementele constitutive ale infractiunii de lovire sau alte violente, prevazuta de art. 193 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen..
Situatia de fapt anterior expusa rezulta din urmatoarele mijloacele de proba administrate in cursul urmaririi penale, respectiv: certificat medico-legal nr. 222/A2agresiuni/2013/14.03.2013, completare certificat medico legal cu acelasi numar din data de 21.05.2013, declaratii martori, proces verbal de recunoastere din fotografii si plansa foto aferenta, inscrisuri, declaratii inculpat. A fost inaintat instantei dosarul de urmarire penala nr.6024/P/2013.
S-a stabilit prin acord felul si cuantumul pedepsei ce urmeaza a fi aplicata inculpatului, respectiv: pedeapsa de 1 an inchisoare cu suspendarea sub supraveghere a executarii acesteia, pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data ramanerii definitive a hotararii, cu respectarea obligatiilor prevazute de art. 93 alin. 1 C.pen. si prestarea unei munci neremunerate in folosul comunitatii pe o perioada de 60 de zile.
Prima instanta a stabilit intemeiat ca acordul de recunoastere a vinovatiei trebuia sa includa cel putin una obligatiile prev. de art. 93 alin. 2 Cod penal, avand in vedere ca in cazul suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei instanta este obligata sa aplice cel putin una din aceste obligatii.
Contrar sustinerilor din motivele scrise de apel, dispozitiile art. 482 alin. 1 lit. h Cod procedura penala obligau la includerea in acordul de recunoastere a vinovatiei si a uneia sau mai multor obligatii, dintre cele prev. de art. 93 alin. 2 Cod penal, intrucat nu este posibila suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei fara aplicarea cel putin a unei obligatii prev. de art. 93 alin. 2 Cod penal.
In art. 482 alin. 1 lit. h Cod procedura penala se prevede ca acordul de recunoastere a vinovatiei trebuie sa cuprinda felul, cuantumul si forma de executare a pedepsei. Sintagma „forma de executare a pedepsei” include obligatia de a stabili forma principala de executare - in regim de detentie sau regim neprivativ de libertate, dar si, in cazul suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei, toate masurile de supraveghere atasate, obligatiile prev. de art. 93 alin. 2 Cod penal si continutul concret al acestora, precum si perioada pentru care inculpatul va presta munca neremunerata in folosul comunitatii, conform art. 93 alin. 3 Cod penal.
Notiunea de „forma de executare a pedepsei” trebuie inteleasa ca incluzand toate obligatiile ce trebuie respectate, ca si componente ale executarii pedepsei, iar acestea trebuie sa fie incluse in acordul de recunoastere a vinovatiei, dupa ce in prealabil au facut obiectul negocierii dintre inculpat si procuror.
In cazul obligatiilor prev. de art. 93 alin. 2 Cod penal trebuie negociate si incluse in acord obligatiile ce se vor respecta de inculpat pe durata termenului de supraveghere, dat fiind ca instanta nu poate din oficiu sa impuna prin hotarare una sau mai multe obligatii, fara ca acestea sa fie insusite in prealabil de inculpat. Textul de lege cuprinde patru tipuri de obligatii, iar acestea nu ar putea fi impuse inculpatului, daca nu le accepta in prealabil, dupa negocierea lor cu procurorul si includerea in acord.
Ca forma a justitiei negociate, acordul de recunoastere a vinovatiei trebuie sa cuprinda obligatiile derivate din pedeapsa si forma de executare a acesteia, de aceea concluzia instantei de apel este in sensul ca acordul de recunoastere a vinovatiei nu poate fi admis, in cazul in care s-a propus suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei si nu a fost prevazuta in acord cel putin una din obligatiile prev. de art. 93 alin. 2 Cod penal.
Cu toate acestea, contrar aprecierii primei instante, curtea retine ca omisiunea includerii in acord a cel putin uneia din obligatiile prev. de art. 93 alin. 2 Cod penal poate fi acoperita in conditiile art. 484 alin. 1 Cod procedura penala.
Potrivit art. 484 alin. 1 Cod procedura penala, daca acordului de recunoastere a vinovatiei ii lipseste vreuna dintre mentiunile obligatorii sau daca nu au fost respectate conditiile prevazute la art. 482 si 483, instanta dispune acoperirea omisiunilor in cel mult 5 zile si sesizeaza in acest sens conducatorul parchetului care a emis acordul.
Acoperirea omisiunilor se refera la oricare dintre conditiile prev. de art. 482 Cod procedura penala, deci inclusiv la stabilirea formei de executare a pedepsei si a tuturor obligatiilor atasate formei de executare negociate, astfel incat este posibila si acoperirea omisiunii stabilirii obligatiilor prev. de art. 93 alin. 2 Cod penal.
In masura in care procurorul si inculpatul convin asupra obligatiilor prev. de art. 93 alin. 2 Cod penal ce vor fi respectate pe durata termenului de supraveghere si comunica instantei solutia convenita, omisiunea este complinita si instanta poate admite acordul de recunoastere a vinovatiei.
In speta, instanta de apel a solicitat acoperirea omisiunii constatate corect de prima instanta, iar Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta a comunicat procesul verbal din data de 16.05.2015, prin care a fost indreptata eroarea materiala din cuprinsul acordului de recunoastere a vinovatiei, in sensul includerii obligatiei ca inculpatul sa frecventeze un program de reintegrare sociala derulat de catre serviciul de probatiune sau organizat in colaborare cu institutii din comunitate, pe durata termenului de supraveghere.
Se constata ca omisiunea a fost acoperita, astfel ca sunt indeplinite conditiile prev. de art. 480 - 482 Cod procedura penala, urmand a fi admis acordul de recunoastere a vinovatiei, incheiat la data de 09.01.2015 intre Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta si inculpatul [...], cu consecinta condamnarii inculpatului [...] la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de lovire sau alte violente, in conditiile suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei, asa cum s-a convenit prin acord, apreciind ca pedeapsa si modalitatea de executare corespund gravitatii infractiunii si periculozitatii inculpatului.
Probele administrate in cursul urmaririi penale dovedesc, dincolo de orice indoiala rezonabila, ca fapta exista, a fost savarsita de inculpat si constituie infractiunea de lovire sau alte violente, prevazuta de art. 193 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen., avand in vedere ca in data de 01.03.2013, in jurul orei 13.00, inculpatul [...] a agresat fizic persoana vatamata [...] in timp ce se afla in incinta statiei PECO OMV Petrom situata pe strada [...], municipiul Constanta, provocandu-i acesteia vatamari ce au necesitat pentru vindecare un numar de 65-70 zile de ingrijiri medicale.
In consecinta, urmare acoperirii omisiunii care a determinat prima instanta sa respinga acordul de recunoastere a vinovatiei, curtea constata ca criticile formulate de apelanti sunt intemeiate, impunandu-se reformarea hotararii primei instante, in sensul admiterii acordului de recunoastere a vinovatiei incheiat de Parchetul de pe langa Judecatoria Tulcea si inculpatul [...].
Pentru aceste considerente, in baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedura penala si art. 488 alin. 4 lit. c Cod procedura penala curtea va admite apelurile declarate de Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta si inculpatul [...] impotriva sentintei penale nr. 365/18.03.2015 pronuntata de Judecatoria Constanta in dosarul penal nr. 1089/212/2015.
In baza art. 423 alin. 1 Cod procedura penala se va desfiinta sentinta penala apelata si, rejudecand, in baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedura penala va fi admis acordul de recunoastere a vinovatiei incheiat de Parchetul de pe langa Judecatoria Tulcea si inculpatul [...], modificat prin procesul verbal din data de 16.06.2015 incheiat de Parchetul de pe langa Judecatoria Tulcea, cu privire la savarsirea de catre inculpatul [...] a infractiunii de lovire sau alte violente prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal.
In baza art. 193 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal va fi condamnat inculpatul [...] la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de lovire sau alte violente.
In baza art. 91 Cod penal se va dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei aplicate inculpatului [...] si se va stabili un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozitiilor art. 92 Cod penal.
In baza art. 93 alin. 1 C. pen. va fi obligat inculpatul [...] ca pe durata termenului de supraveghere sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:
- sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Constanta, la datele fixate de acesta;
- sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;
- sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile;
- sa comunice schimbarea locului de munca;
- sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.
In baza art. 93 alin. 2 lit. a Cod penal se va impune inculpatului [...] obligatia de a frecventa un program de reintegrare sociala derulat de catre serviciul de probatiune sau organizat in colaborare cu institutii din comunitate, pe durata termenului de supraveghere.
In baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul [...] va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii, pe o perioada de 60 de zile, la [...] din cadrul Primariei Constanta sau S.C. [...] S.A.
In baza art. 91 alin. 4 Cod penal se va atrage atentia inculpatului [...] asupra dispozitiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere.
In baza art. 274 alin. 1 Cod penal va fi obligat inculpatul [...] la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
In baza art. 275 alin.3 Cod procedura penala cheltuielile judiciare avansate de stat in apel vor ramane in sarcina acestuia.
Decizia penala nr. 645/P/29.06.2015 Judecator redactor Marius Damian Mitea