In situatiile in care legiuitorul nu prevede existenta unei cai de atac - apel sau recurs, impotriva unei anumite categorii de hotarari, exercitarea recursului impotriva unei astfel de hotarari judecatoresti este inadmisibila.

 

Art.132 alin.3 Cod procedura civila

Art.457 alin.1 Cod procedura civila

 

Potrivit dispozitiilor art.132 alin.3 Cod procedura civila, ”Daca instanta se declara necompetenta, hotararea nu este supusa niciunei cai de atac, dosarul fiind trimis de indata instantei judecatoresti competente (...)”. Art.457 alin.1 Cod procedura civila, arata ca „Hotararea judecatoreasca este supusa numai cailor de atac prevazute de lege, in conditiile si termenele stabilite de aceasta, indiferent de mentiunile din dispozitivul ei”. Art.457 C.proc.civ. reglementeaza o aplicare particulara a principiului legalitatii procesului civil inscris in dispozitiile art.7 alin.1 Cod procedura civila.

Intrucat legiuitorul nu prevede existenta unei cai de atac - apel sau recurs, impotriva acestor categorii de hotarari, exercitarea recursului impotriva sentintei nr.72/15.01.2014 este inadmisibila.

Avand in vedere consecintele impuse de analiza exceptiilor invocate, nu se mai impune analiza celorlalte critici ce se refera la fondul litigiului dedus judecatii.

 

(Decizia nr. 78/R-CONT/14 Ianuarie 2015)

 

Constata ca, prin cererea inregistrata la data de data de 20.05.2013, pe rolul Judecatoriei Avrig, reclamanta S.C. HLV SRL Talmaciu, a chemat in judecata pe parata Regia Nationala a Padurilor-Romsilva prin Directia Silvica Valcea, solicitand sa se constate ca parata nu a calculat penalitatile aferente contractului nr. ***, conform prevederilor art.24 si art.25 ale Ordinului nr.606/2008; tardivitatea calculului acestor penalitati si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

In motivare, reclamanta a aratat ca intre parti s-au derulat relatii comerciale conform contractului nr.8975/2004, in perioada 2004-octombrie 2010, iar la data de 5 octombrie, parata a reziliat unilateral contractul mentionat si nu a mai permis reclamantei sa patrunda in paduri in vederea exploatarii de material lemnos, apreciind ca autorizatiile de exploatare nu mai produc efecte.

Astfel, s-a ajuns la situatia prevazuta de art.25 alin.5 din Ordinul nr.606/2008, privind termenele, modalitatile si perioadele de colectare, scoatere si transport a materialului lemnos.

S-a invocat faptul ca parata trebuia ca cel mai tarziu pana la data de 31.12.2010 sa faca toate demersurile primirii partizilor conform art.24 alin.4 din Ordinul nr.606/2008, insa aceasta nu a inteles sa aplice prevederile legale si sa emita act de constatare sau proces verbal de reprimire, pe care sa-l comunice in termen de 5 zile reclamantei. Mai mult, din data de 5.10.2010, nu a mai permis accesul reclamantei  la partizi, dar nici nu a efectuat reprimirea, emitand doar in anul 2012 facturi de penalitati.

Parata a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia necompetentei teritoriale a instantei, in baza art.24 alin.2 din contractul nr.8975/2004, care prevede ca in cazul in care partile nu ajung la intelegere pe cale amiabila, orice litigiu in aplicarea contractului se va solutiona de instantele competente din localitatea unde isi are sediul vanzatorul.

S-a mai aratat ca pe rolul Tribunalului Valcea este inregistrat dosarul nr. 4632/90/2013, avand ca obiect obligarea reclamantei la plata penalitatilor ce decurg din contractul nr.8975/2004.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.

La termenul de judecata din data de 9.09.2013, instanta a pus in discutia partilor exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Avrig, invocata de parata.

Prin sentinta civila nr.431/9.09.2013, Judecatoria Avrig a admis exceptia necompetentei teritoriale, invocata de parata Regia Nationala a Padurilor – Romsilva prin Directia Silvica Valcea, si in consecinta a declinat competenta de solutionare a cererii in favoarea Judecatoriei Ramnicu Valcea.

Pentru a hotari astfel, instanta a retinut ca potrivit art.107 alin.1 N.C.P.C, cererea chemare in judecata se introduce la instanta in a carei circumscriptie domiciliaza sau isi are sediul paratul, daca legea nu dispune altfel.

La data de 4.10.2004, intre parti s-a incheiat contractul nr.8975, avand ca obiect furnizarea anuala de catre vanzator a unui volum de 20.000 mc. masa lemnoasa pe picior, conform procesului verbal de licitatie inregistrat la parata sub nr.13902/2004. Durata contractului a fost de 10 ani, pana la data de 31.12.2014.

La art.24 alin.2 din contract s-a prevazut ca „in cazul in care partile nu ajung la intelegere pe cale amiabila,orice litigiu in aplicarea prezentului contract se va solutiona de instantele competente din localitatea unde isi are sediul vanzatorul”.

Art.126 NCPC prevede ca partile pot conveni in scris, sau in cazul litigiilor nascute, prin declaratie verbala in fata instantei, ca procesele privitoare la bunuri si la alte drepturi de care acestea pot sa dispuna sa fie judecate de alte instante decat acelea care, potrivit legii,  ar fi competente teritorial sa le judece, in afara de cazul cand aceasta competenta este exclusiva.

Necompetenta teritoriala invocata de parata este de ordine privata, conform dispozitiilor art.129 NCPC, aceasta fiind invocata in termen legal, conform art.130 alin.3 NCPC.

Instanta a apreciat ca prevederile art.24 alin.2 din contractul nr.8975/2004 atribuie competenta de solutionare a cauzei Judecatoriei Rm.Valcea, ca instanta competenta material de la domiciliul vanzatoarei (parata), partile atribuind acesteia competenta in baza dispozitiilor art.126 NCPC.

In speta, s-a constatat ca din cuprinsul contractului rezulta ca partile au convenit ca litigiile dintre acestea sa fie solutionate de instantele de la sediul vanzatoarei, instanta apreciind ca Judecatoriei Rm.Valcea ii revine competenta de solutionare a cauzei.

Pe rolul Judecatoriei Rm.Valcea cererea a fost inregistrata la data de 23.09.2013, sub acelasi numar.

Reclamanta a precizat cererea de chemare in judecata, solicitand instantei sa constate ca parata nu a predat reclamantei parchete corespunzatoare conform contractului incheiat intre parti, punand-o in imposibilitatea de exploatare, inclusiv prin neemiterea autorizatiilor de exploatare incepand cu data esalonarii la exploatare initiala, precum si faptul ca a impiedicat-o sa realizeze predarea parchetelor aflate in exploatarea acesteia pana la momentul rezilierii unilaterale a contractului nr.8975/2004, prin impiedicarea oricarui acces incepand cu data de 5.10.2010, calculandu-i ulterior penalitati pe care nu le datoreaza.

Reclamanta a mai solicitat prin cererea de precizare a cererii de chemare in judecata sa se constate ca parata nu a respectat dispozitiile legale privind: reprimirea parchetelor aflate in exploatare, aceasta reprimire fiind realizata tardiv; penalitatile au fost calculate fara respectarea prevederilor legale; sa fie obligata parata sa radieze reclamanta din reteaua de debit Romsilva ca avand datorii catre Directia Silvica Valcea, debit constand in penalitatile ce reprezinta obiectul cauzei.

In motivarea cererii precizatoare, reclamanta a aratat ca a incheiat cu parata contractul nr.8975/4.10.2004, pentru o perioada de 10 ani, obiectul contractului constand in cumpararea in fiecare an a unei cantitati de 20.000 mc. de masa lemnoasa pe picior. Potrivit acestui contract avea dreptul sa exploateze anual o cantitate de 20.000 mc. material lemnos din partizile scoase la vanzare de catre parata, in fiecare an incheindu-se un act aditional prin care se prevedea stabilirea partizilor ce fac obiectul derularii contractului pentru anul respectiv, volumul de masa lemnoasa existenta in acestea, esentele de lemn si preturile pentru fiecare categorie de produs.

Incepand cu anul 2010, au aparut insa neintelegeri in derularea contractului mentionat mai sus, din cauza nerespectarii repetate a prevederilor contractuale de catre parata, iar in incercarea de solutionare a divergentelor a purtat corespondenta cu parata, insa aceasta, desi si-a recunoscut propria culpa contractuala si s-a convenit incheierea actelor aditionale, a procedat la calcularea penalitatilor in temeiul art.11 din contract.

Ulterior, reclamanta a sustinut ca la data de 5.10.2010, parata a inteles sa rezilieze unilateral contractul incheiat si nu i-a mai permis sa patrunda pe partizile contractate in vederea exploatarii de material lemnos conform contractului nr.8975, considerand ca autorizatiile de exploatare nu mai produc efecte.

Referitor la reprimirea parchetelor la sfarsitul exploatarii conform prevederilor legale, reclamanta a aratat ca nu a putut realiza aceasta procedura, fiind lipsita de acces in partizile care au format obiectul actului aditional nr.1/2010.

In aceste circumstante isi aveau aplicabilitatea dispozitiile art.24 alin.2 si alin.4 si cele ale art.25 alin.5 din Ordinul nr.606/2008 privind termenele, modalitatile si perioadele de colectare, scoatere si transport al materialului lemnos, insa parata nu a respectat aceste prevederi legale, acest act normativ fiind in vigoare la data executarii contractului, acesta fiind inlocuit de Ordinul nr.1540/2011, data la care partile nu mai aveau relatii contractuale.

La termenul din 15.01.2014, instanta a pus in discutie exceptia de necompetenta materiala a Judecatoriei Rm.Valcea, ridicata de parata prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei la aceste termen de judecata si, avand in vedere natura juridica de drept administrativ a contractului incheiat intre partile din litigiu.

Prin sentinta civila nr.72/15.01.2014, Judecatoria Rm.Valcea si-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Valcea.

Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Valcea si la termenul din data de 15.04.2014, parata a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii pentru neindeplinirea procedurii prevazuta de art.7 din Legea nr.554/2004.

Tribunalul Valcea, Sectia a II-a civila, prin sentinta nr.2563/15.04.2014 a respins exceptia de necompetenta materiala functionala a Sectiei a II a civila de contencios administrativ si fiscal, ridicata de reclamanta, a admis exceptia inadmisibilitatii cererii in contenciosul administrativ si a respins cererea ca inadmisibila.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:

In primul rand, s-a retinut ca exceptia de necompetenta materiala functionala a Sectiei a II a civila de contencios administrativ si fiscal din cadrul Tribunalului Valcea este neintemeiata, deoarece litigiul dedus judecatii nu este unul intre profesionisti de natura sa atraga competenta Sectiei I civila, ci s-a solicitat sa se constate neindeplinirea sau indeplinirea defectuoasa a unor obligatii ce decurg dintr-un contract administrativ, situatie in care potrivit art.8 alin.(2) din Legea nr.554/2004, competenta apartine instantei de contencios administrativ si fiscal.

In ce priveste exceptia inadmisibilitatii tribunalul a considerat ca este intemeiata, insa nu pentru considerentele aratate de parata.

Astfel, s-a retinut ca cererea dedusa judecatii, ulterior precizata, are ca obiect constatarea modului in care au fost calculate penalitatile aferente unui contract administrativ, cat si constatarea faptului ca parata nu i-a predat parchetele corespunzatoare conform contractului incheiat intre parti si nu a respectat dispozitiile legale privind reprimirea parchetelor aflate in exploatare.

Tot prin cererea precizatoare reclamanta a solicitata obligarea paratei la radierea raportarii reclamantei in reteaua de debit Romsilva ca avand datorii catre Directia Silvica Valcea, debit ce reprezinta penalitatile ce fac obiectul prezentei cauze,  fiind astfel o actiune in constatare, care in noul Cod de procedura civila este reglementata de art.35, text de lege potrivit caruia cel care are interes poate sa ceara constatarea existentei sau inexistentei unui drept numai daca nu poate cere realizarea dreptului pe orice alta cale prevazuta de lege.

O actiune in constatare nu se circumscrie insa obiectului unei actiuni judiciare in contenciosul administrativ, astfel cum acesta a fost stabilit de legiuitor (art.1 si art.8 din Legea nr.554/2004).

S-a constatat ca instanta de contencios administrativ este insa competenta sa solutioneze litigiile care apar in fazele premergatoare incheierii unui contract administrativ, precum si orice alte litigii legate de incheierea, modificarea, interpretarea, executarea si incetarea contractului administrativ, cale procedurala nealeasa insa de catre reclamanta din prezenta cauza.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanta a admis exceptia inadmisibilitatii cererii in constatare adresata instantei de contencios administrativ si a respins cererea ca inadmisibila.

Tot inadmisibil a fost retinut si capatul din cererea precizatoare avand ca obiect obligarea paratei la radierea raportarii reclamantei in reteaua de debit Romsilva, radiere care reprezinta in realitate o operatiune administrativa. Potrivit dispozitiilor art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004 se poate adresa instantei de contencios administrativ si persoana nemultumita de refuzul nejustificat de efectuare a unei operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

In speta, tribunalul a apreciat ca nu este vorba de un refuz de executare a operatiunii de radiere, ci de obligatie de a face, inadmisibila in contenciosul administrativ.

Impotriva sentintei civile nr.72/15.01.2014 pronuntata de Judecatoria Rm.Valcea, dar si a sentintei civile nr.2563/15 aprilie 2014 pronuntata de Tribunalul Valcea a formulat recurs reclamanta S.C.HLV S.R.L. Talmaciu solicitand admiterea recursului, modificarea sentintei civile nr.72/2014, in sensul respingerii exceptiei necompetentei materiale a Judecatoriei Rm.Valcea si admiterea acestei exceptii fata de Tribunalul Valcea, precum si respingerea exceptiei inadmisibilitatii cererii in contenciosul administrativ, cu casarea hotararii atacate ca fiind nelegala si netemeinica, si pe cale de consecinta trimiterea cererii spre competenta solutionare Judecatoriei Rm.Valcea, constatandu-se ca aceasta are natura unei actiuni civile cu profesionistii; cu cheltuieli de judecata

Recursul a fost incadrat in dispozitiile art.488 alin.1 pct.5 Cod procedura civila, in sensul ca prin hotararea data, instanta a incalcat regulile de procedura a caror nerespectare atrage sanctiunea nulitatii si art.488 alin.1 pct.3 Cod procedura civila, cand hotararea a fost data cu incalcarea competentei de ordine publica a altei instante, invocata in conditiile legii.

In motivare, recurenta arata ca solicitarile sale isi au izvorul in contractul de vanzare-cumparare de masa lemnoasa pe termen lung nr.8975/4.10.2004, reziliat de Tribunalul Valcea prin sentinta comerciala nr.283/2012 pronuntata in dosarul nr.4228/2010.

 Se arata ca la termenul din 15.01.2014, Judecatoria Rm.Valcea a pus in discutie exceptia de necompetenta materiala a acestei instante, ridicata de parata la aceasta data, avand in vedere natura juridica de drept administrativ a contractului incheiat intre partile din litigiu, cu toate ca pana la acest termen au mai existat inca alte trei termene, respectiv din 9.09.2013, 23.10.2013 si 27.11.2013. Primul termen de judecata la Judecatoria Rm.Valcea a fost data de 23.10.2013, cand instanta din oficiu si-a verificat competenta generala, materiala si teritoriala sa judece aceasta pricina, fiind consemnate in cuprinsul incheierii de sedinta temeiurile de drept pentru care s-a constatat competenta instantei sesizate. Potrivit art.130 alin.2 si art.131 alin.1 NCPC necompetenta materiala si teritoriala de ordine publica trebuie invocate de parti ori de catre judecator la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate, pentru a nu se ajunge la tergiversarea judecatii. Incheierea dobandeste caracter interlocutoriu, astfel ca nu se mai poate reveni asupra ei, legiuitorul dorind sa sublinieze faptul ca rezultatul verificarilor facute de catre instanta asupra competentei sale, este urmare a dezbaterilor contradictorii asupra acestei chestiuni.

Totodata, potrivit art.131 alin.2 NCPC in mod exceptional in cazul in care pentru stabilirea competentei sunt necesare lamuriri si probe suplimentare, instanta va pune in discutia partilor si va acorda un singur termen de judecata in acest scop.

In ceea ce priveste necompetenta de ordine publica, se arata ca daca aceasta nu a fost invocata la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate, aceasta nu mai poate fi invocata in tot cursul procesului.

Fata de aceste aspecte exceptia de necompetenta materiala a judecatoriei nu mai putea fi invocata de instanta si nici de parata la termenul din 15.01.2014.

Recurenta-reclamanta mai arata ca vanzarea-cumpararea de masa lemnoasa pe picior pe termen lung s-a realizat prin contractul nr.8975/4.10.2004, moment la care erau aplicabile dispozitiile Legii nr.29/1990 privind contenciosul administrativ.

Potrivit reglementarilor in vigoare la data incheierii acestui contract, acest act putea fi socotit de gestiune, daca a fost adoptat de o autoritate publica, indiferent daca este statul sau o autoritate publica autonoma, si daca autoritatea publica se manifesta ca persoana juridica civila in emiterea actului.

In literatura de specialitate aceste acte mai sunt numite si contracte administrative, intrucat sunt acte bilaterale, dar partile nu sunt in conditii de egalitate, ca in contractele civile, ci una dintre ele stabileste principalele clauze ale actului, inclusiv cazurile de reziliere unilaterala, iar cealalta parte poate sau nu sa adere.

Altfel spus, actele administrative de gestiune nu sunt supuse controlului de legalitate din partea instantelor de contencios administrativ, eventualele litigii nascute din acestea fiind de competenta instantelor judecatoresti de drept comun.

In consecinta, caracterul contractului de vanzare-cumparare masa lemnoasa, mentionat, a fost stabilit cu putere de lucru judecat prin hotararea prin care s-a dispus rezilierea acestuia, in conditiile in care actiunea in reziliere a fost caracterizata ca o actiune comerciala si nu de contencios administrativ, fiind astfel evident ca orice alta actiune subsidiara rezilierii trebuie sa aiba acelasi caracter.

Solutia recurata este gresita si prin perspectiva inadmisibilitatii unei actiuni in constatare in contenciosul administrativ, intrucat regula este ca o actiune in contencios administrativ, indreptata impotriva unui act administrativ, nu poate avea caracterul unei actiuni in constatare.

In cauza, actiunea este admisibila atat din punctul de vedere al dispozitiilor Legii nr.554/2004, cat si al dispozitiilor art.111 Cod procedura civila.

La data de 14.10.2014, parata Regia Nationala a Padurilor Romsilva, prin Directia Silvica Valcea a formulat intampinare solicitand respingerea recursului, mentinerea sentintei civile nr.72/15.01.2014 a Judecatoriei Rm.Valcea, precum si a sentintei civile nr.2563/15.04.2014 a Tribunalului Valcea, ca fiind temeinice si legale, iar pe fondul cauzei respingerea actiunii ca nefondata si inadmisibila, invocand totodata si exceptia tardivitatii declararii recursului.

In considerente se arata ca la primul termen de judecata, cand partile au fost legal citate, respectiv termenul din data de 9.09.2013, in mod corect s-a analizat cu prioritate exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Avrig, care a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Rm.Valcea, unde la primul termen de judecata din data de 23.10.2013, reclamanta si-a precizat cererea de chemare in judecata, solicitand mai multe constatari de nerespectare a unor dispozitii legale referitoare la contractul de vanzare-cumparare incheiat.

Ulterior, la termenul din 27.11.2014, in mod corect Judecatoria Rm.Valcea a analizat cu prioritate si a ramas in pronuntare pe exceptia litispendentei, care facea de prisos invocarea si pronuntarea pe alte exceptii.

Intrucat exceptia litispendentei a fost respinsa prin incheierea din data de 27.11.2014, in mod corect la urmatorul termen din 15.01.2014, judecatoria si-a analizat competenta materiala, declinand solutionarea actiunii in favoarea Tribunalului Valcea.

In concluzie, arata intimata, avand in vedere dispozitiile art.130 alin.1 NCPC, coroborate cu prevederile art.390 NCPC, exceptia de necompetenta materiala poate fi invocata de instanta din oficiu sau de parte la primul termen de judecata cand partile sunt legal citate, dar nu mai tarziu de terminarea cercetarii procesului in prima instanta, astfel ca se poate constata ca aceasta exceptie a fost ridicata in mod legal si in termen procedural.

In ceea ce priveste invocarea de catre reclamanta a prevederilor art.488 alin.1 pct.3 NCPC, se precizeaza ca actul de vanzare-cumparare exploatare masa lemnoasa din data de 4.10.2004, este un contract administrativ incheiat in baza unor acte normative specifice si dupa un regim silvic expres reglementat, clauzele fiind stabilite de autoritatea contractanta prin caietul de sarcini si in baza actelor normative in vigoare. Raportul juridic stabilit intre parti are astfel un caracter administrativ si implicit actul juridic incheiat este un contract administrativ, avand la baza acordul de vointa dintre autoritatea contractanta, Regia Nationala a Padurilor-Romsilva, ca administrator al padurilor statului si organizator al licitatiei si un particular, societatea comerciala reclamanta, clauzele contractului fiind insa stabilite in mod unilateral prin caietul de sarcini.

Sunt invocate dispozitiile art.2, art.11 si art.19 din Legea nr.46/2008 privind Codul silvic, prin care se prevede ca modul de gestionare a fondului forestier se reglementeaza prin amenajamente silvice, aprobate prin ordin de ministru, gestionara padurilor facandu-se in mod unitar, cu urmarirea utilizarii durabile a functiilor ei ecologice, economice si sociale.

Astfel, terenul de pe care a fost exploatat materialul lemnos apartine domeniului public al statului, prin urmare acest material lemnos, care a facut obiectul contractului dintre parti, a apartinut domeniului public al statului, conform art.2 alin.1 lit.c) din Legea nr.554/2004, care dispune ca sunt considerate acte administrative si contractele incheiate de autoritatile publice care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica (...).

Intimata mai arata ca in mod corect Tribunalul Valcea a retinut ca litigiul dedus judecatii nu este unul intre profesionisti, ci se solicita a se constata neindeplinirea sau indeplinirea defectuoasa a unor obligatii ce decurg dintr-un contract administrativ, situatie in care potrivit art.8 alin.2 din Legea nr.554/2004, competenta apartine instantei de contencios administrativ si fiscal.

Fata de toate aceste argumente, solicita respingerea recursului si mentinerea ca legale si temeinice a sentintelor atacate, iar pe fond respingerea actiunii ca nefondata si inadmisibila, cu cheltuieli de judecata.

La data de 19.11.2014, recurenta-reclamanta a formulat raspuns la intampinare, solicitand respingerea exceptiei tardivitatii declararii recursului, aratand ca sentinta atacata i-a fost comunicata la data de 4.06.2014, iar recursul a fost trimis prin posta la data de 19.06.2014, deci in termenul de 15 zile prevazut de art.20 alin.1 din Legea nr.554/2004.

In ceea ce priveste sustinerea intimatei prin intampinare ca potrivit dispozitiilor art.130 alin.1 NCPC, coroborate cu art.390 NCPC, exceptia de necompetenta materiala poate fi invocata din oficiu sau de parte la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate, dar nu mai tarziu de terminarea cercetarii procesului in prima instanta, interpretarea data prevederilor celor doua articole nu corespunde dispozitiilor legale, fiind subiectiva si nu de stricta interpretare.

In speta, este vorba despre o stabilire a ordinii in care se solutioneaza exceptiile de procedura: exceptia de necompetenta materiala si exceptia de litispendenta. Atunci cand sunt invocate mai multe exceptii de acelasi fel, instanta poate sa determine ordinea de solutionare a acestora, stabilind mai intai efectele pe care le produce fiecare exceptie de procedura.

Se mai arata ca atat doctrina, cat si jurisprudenta statueaza faptul ca prima exceptia care trebuie cercetata este necompetenta, deoarece art.176 pct.3 Cod procedura civila stabileste ca actul juridic savarsit cu incalcarea dispozitiilor privitoare la competenta este lovit de nulitate, fara sa fie conditionata de producerea vreunei vatamari.

Regulatorul de competenta ce a facut obiectul dosarului nr.137/46/2014 al Curtii de Apel Pitesti, invocat in recurs intr-o speta similara, isi gaseste corespondent in dispozitiile art.130, art.247, art.248 din noul Cod de procedura civila.

Fata de cele de mai sus, in lipsa invocarii exceptiei conform dispozitiilor noului Cod de procedura civila, competenta materiala a cauzei revine Judecatoriei Rm.Valcea.

Curtea examinand recursul declarat impotriva sentintei civile nr.2563/2014, prin prisma criticilor invocate, a probatoriului administrat in cauza si a normelor de drept incidente, a constatat ca este fondat, pentru urmatoarele considerente:

La termenul de judecata din data de 14.01.2015, cat si prin intampinarea din 31 octombrie 2014, RNP Romsilva a invocat exceptia de tardivitate a recursului.

Prin cererea de recurs, reclamanta S.C.HLV S.R.L. a invocat exceptia de necompetenta materiala a Tribunalului Valcea.

Potrivit dispozitiilor art.248 alin.1 Cod procedura civila, instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei, iar potrivit alin.2 din acelasi articol, in cazul in care s-au invocat simultan mai multe exceptii, instanta va determina ordinea de solutionare in functie de efectele pe care acestea le produc.

Examinand cu prioritate exceptia de tardivitate a  declararii recursului impotriva sentintei nr.2563/15.04.2014, prin prisma efectelor pe care aceasta le impune, Curtea constata ca este nefondata.

Potrivit procesului verbal de inmanare de la fila 15, sentinta a fost comunicata recurentei la data de 4.06.2014.

Potrivit dispozitiilor art. 20 din Legea nr.554/2004, „Hotararea pronuntata in prima instanta poate fi atacata cu recurs, in termen de 15 zile de la comunicare”.

Potrivit dispozitiilor art.181 alin.2 Cod procedura civila, cand termenul se socoteste pe zile, nu intra in calcul ziua de la care incepe sa curga termenul, nici ziua cand acesta se implineste.

In cauza, termenul de depunere a cererii de recurs se implinea la data de 20 iunie 2014, iar reclamanta a depus recursul prin posta la data de 19.06.2014 (fila 15), astfel ca cererea de recurs a fost depusa in termenul legal.

Cu privire la exceptia de necompetenta materiala a Tribunalului Valcea, potrivit probatoriului administrat in cauza se retine ca la data de 4 octombrie 2004, intre Regia Nationala a Padurilor-Romsilva-Directia Silvica Valcea si HLV S.R.L., s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare nr.8975 avand ca obiect furnizarea anuala de masa lemnoasa pe picior, conform procesului verbal de licitatie nr.13902/21.09.2004.

Contractul a fost incheiat pe o perioada de 10 ani, potrivit art.4, fiind valabil pana la data de 31 decembrie 2014.

La momentul incheierii contractului erau aplicabile dispozitiile Legii nr.29/1990 privind contenciosul administrativ; care reglementeaza regimul juridic aplicabil contractului.

Legea nr.554/2004 a intrat in vigoare la 6.01.2005, astfel ca in cauza nu sunt incidente dispozitiile art.2 lit.c) din Legea nr.554/2004.

Actele juridice pe care le incheie institutiile publice si regiile autonome de interes public, in exercitarea dreptului lor de administrare a proprietatii publice sau private a statului, sunt acte administrative de gestiune.

Actul administrativ de gestiune este actul juridic incheiat pe de o parte de un serviciu public, organ al administratiei publice, institutii publice sau regii autonome de interes local si pe de alta parte un particular, persoana fizica sau juridica avand ca obiect executarea de lucrari si prestarea de servicii, vanzarea-cumpararea de produse, precum si concesionarea, inchirierea unor bunuri mobile si imobile, apartinand proprietatii statului. Incheierea actului administrativ de gestiune se va face in toate cazurile cu exceptiile prevazute de lege, prin licitatie publica.

In litigiul dedus judecatii, contractul nr.8975/4.10.2004, s-a incheiat in urma unei licitatii publice finalizata cu procesul verbal de licitatie nr.13902/21.09.2004. Potrivit art. 2 din H.G.229/04.03.2009 privind reorganizarea Regiei Nationale a Padurilor „Romsilva este regie autonoma de interes national, aflata sub autoritatea statului, prin autoritatea publica centrala care raspunde de silvicultura.”

Trebuie facuta distinctia intre actul administrativ de autoritate si actul administrativ de gestiune, acestea deosebindu-se atat prin calitatea in care intervine administratia publica (ca autoritate sau ca persoana juridica), precum si prin temeiul de drept (legea sau contractul in executarea caruia administratia publica indeplineste diversele sale acte). Actul administrativ de autoritate determina nasterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic precum si recunoasterea sau suspendarea unui drept al particularilor (persoane fizice sau juridice) pe cand actul administrativ de gestiune cuprinde drepturile si obligatiile pentru care ambele parti participa la incheierea acestui act.

Daca in cazul primului, executarea este asigurata de emiterea lui in regim de putere publica, garantia executarii actului administrativ de gestiune o constituie clauzele contractuale, despagubirile pentru neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiilor contractule (Cap.IV si Cap.VIII din contractul nr.8974/2004). In plus, actele administrative de gestiune nu pot fi revocate decat corespunzator clauzelor statuate de parti pentru reziliere si nu pot fi modificate decat prin acordul partilor care l-au incheiat.

Aceste latura contractuala este cea care a determinat exceptarea actelor administrative de gestiune de la controlul instantelor de contencios administrativ sunt imperiul Legii nr.29/1990.

Prin urmare, retinand ca in cauza regimul juridic aplicabil contractului nr.8975/10.04.2004 este Legea nr.29/1990, litigiile nascute din modul de executare a obligatiei decurgand din contract este de competenta instantelor de drept comun si nu a instantelor de contencios administrativ.

Prin adresa nr. 1300 din 22.02.2011(f.5 dosar fond Judecatoria Avrig) RNP-ROMSILVA- Directia Silvica Valcea

Avand in vedere Decizia I.C.C.J. nr. 32 din 09.09 2008  prin care s-a admis  recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si s-a statuat ca, in vederea determinarii competentei materiale de solutionare in prima instanta si in caile de atac, sunt evaluabile in bani litigiile civile avand ca obiect constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial Curtea si in raport de dispozitiile art.94 alin.1 lit. j Cod procedura civila, coroborat cu art.101 Cod procedura civila,  constata ca revine  Judecatoriei Rm. Valcea competenta de solutionare in prima instanta a prezentei cauze.  

Cu privire la recursul declarat impotriva sentintei nr.72/15.01.2014, pronuntata in dosarul nr.576/787/2013, Curtea a retinut urmatoarele:

La termenul de judecata din data de 14.01.2015, s-a invocat exceptia de inadmisibilitate a recursului declarat impotriva sentintei nr.72/15.01.2014 prin care  Judecatoria Rm. Valcea a admis exceptia de necompetenta materiala si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Valcea in temeiul art.129 alin.2 pct.2 Cod procedura civila.

Analizand exceptia invocata, in raport de dispozitiile art.248 Cod procedura civila, Curtea a constatata ca este intemeiata.

Potrivit dispozitiilor art.132 alin.3 Cod procedura civila,”Daca instanta se declara necompetenta, hotararea nu este supusa niciunei cai de atac, dosarul fiind trimis de indata instantei judecatoresti competente (...)”. Art.457 alin.1 Cod procedura civila, arata ca „Hotararea judecatoreasca este supusa numai cailor de atac prevazute de lege, in conditiile si termenele stabilite de aceasta, indiferent de mentiunile din dispozitivul ei”. Art.457 C.proc.civ. reglementeaza o aplicare particulara a principiului legalitatii procesului civil inscris in dispozitiile art.7 alin.1 Cod procedura civila.

Intrucat legiuitorul nu prevede existenta unei cai de atac - apel sau recurs, impotriva acestor categorii de hotarari, exercitarea recursului impotriva sentintei nr.72/15.01.2014 este inadmisibila.

Avand in vedere consecintele impuse de analiza exceptiilor invocate, nu se mai impune analiza celorlalte critici ce se refera la fondul litigiului dedus judecatii.

Prin urmare, in temeiul dispozitiilor art.496 alin.1 si 2 Cod procedura civila, Curtea a admis recursul impotriva sentintei nr. 2563/15.04.2014 pronuntata in dosarul nr.576/787/2013, a casat sentinta si a trimis cauza spre competenta solutionare Judecatoriei Rm.Valcea.

A fost respins ca inadmisibil recursul declarat impotriva sentintei nr.72/15.01.2014.