Ghid Juridic Contestația la executare
(art.712 – art.720 din Codul de Procedură Civilă)
Contestația la executare este mijlocul procedural prin care o persoană care se consideră vătămată poate contesta executarea silită sau un alt act de executare săvârșit cu ocazia urmăririi silite și prin care poate solicita instanței anularea întregii executări sau doar a actului considerat ilegal.
Contestația la executare poate fi formulată împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare. Se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
Debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății de primă instanță sau într-o cale de atac care i-a fost deschisă.
Debitorul poate invoca în contestația la anulare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, dacă legea nu prevede altă procedură pentru desființarea lui.
Contestatia la executare se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului. În cazul urmăririi silite a imobilelor, daca acesta se afla în circumscriptia altei curti de apel decât cea în care se afla instanta de executare, contestatia se poate introduce și la judecătoria de la locul situarii imobilului.
Contestatia la executare se judeca conform procedurii pentru judecata de primă instanță. Hotarârea pronuntata cu privire la contestatie poate fi atacata numai cu apel.
Instanta sesizata va solicita de îndata executorului judecatoresc sa îi transmita, în termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare contestate si îi va pune în vedere partii interesate sa achite cheltuielile ocazionate de acestea. Partile vor fi citate în termen scurt, iar judecarea contestatiei se face de urgenta si cu precadere. La cererea partilor sau atunci când apreciaza ca este necesar, instanta va putea solicita relatii si explicatii scrise de la executorul judecatoresc.
Dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripție este de 10 ani. Acesta începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită. De exemplu, în cazul hotărârilor judecătorești termenul de prescripție începe să curgă de la data la care rămâne definitivă.
Deși creditorul poate să înceapă executarea silită și după trecerea termenului, aceasta poate fi ușor paralizată prin invocarea excepției prescripției prin intermediul contestației la executare. Prescripția nu operează din oficiu, ci doar la cererea debitorului.
Suspendarea poate fi solicitată instanței odată cu contestația la executare sau printr-o cerere separată, dar numai pentru motive temeinice. Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauțiune, calculată în funcție de valoarea obiectului contestației. Dacă obiectul contestației nu este evaluabil în bani, cauțiunea va fi de 1000 de lei.
De asemenea, debitorul poate obține de urgență suspendarea provizorie a executării silite, măsură care durează până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite formulată odată cu cererea de contestație la executare.
Întreruperea prescripției este operațiunea juridică prin care începe să curgă un nou termen de prescipție.
Astfel, cursul prescripției se întrerupe la data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației ori a recunoașterii în alt mod a datoriei. De asemenea, acesta se poate întrerupe și la data depunerii cererii de executare, a cererii de intervenție sau a cererii de reluare a executării.
Executarea silită se perimă atunci când creditorul lasă să treacă mai mult de 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fie urmat de alte acte de urmărire. Orice parte interesată poate să solicite instanței desființarea executării silite.
Nu este suficient ca creditorul să formuleze și să depună la executor cererea de executare silită, să avanseze onorariul și cheltuilelile, fără să mai participe în continuare la desfășurarea urmării silite. De exemplu, creditorul este cel care urmează să aleagă forma de executare, respectiv dacă actele de urmărire să fie mobiliare, imobiliare sau poprire, simultane sau succesive, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu.
Executarea silită încetează dacă s-a realizat integral obligația prevăzută în titlul executoriu și s-au achitat cheltuielile de executare. De asemenea, aceasta încetează și în cazul în care executarea nu mai poate fi efectuată sau continuată din cauza lipse de bunuri urmăribile sau a imposibilității de valorificare a unor astfel de bunuri. Creditorul are dreptul să renunțe la cererea de executare silită.
Executorul judecătoresc va întocmi o încheiere în care va fi menționată cauza de încetare. Aceasta va fi comunicată de îndată atât creditorului cât și debitorului.
Ghid Juridic Contestația la executare