Exceptia prescriptiei dreptului organului fiscal de a stabili obligatii fiscale.

 

Art. 91 alin. 1 din OG nr. 92/2003

 

Curtea, examinand recursul din perspectiva criticii vizand  gresita admitere a exceptiei prescriptiei dreptului organului fiscal de a stabili obligatii fiscale, a retinut ca acesta este nefondat, pentru cele ce se vor expune in continuare:

In cauza, Curtea a retinut ca fiind corecta statuarea primei instante cu privire la faptul ca termenul de prescriptie de 5 ani la care se refera  art.91 alin. 1 din OG nr. 92/2003 a inceput sa curga la 01.01.2007 si s-a implinit la 31.12.2011.

De altfel, prin decizia nr.725/R-cont/27.02.2013 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, in dosarul nr. 7545/90/2012, avand ca obiect suspendarea deciziei de impunere nr. FVL 239/30.03.2012, emisa de DGFP Valcea pe numele SC R SRL Calimanesti, a fost dezlegata definitiv si irevocabil chestiunea prescriptiei dreptului organului fiscal de a stabili obligatii fiscale, statuandu-se ca, in cauza, termenul de prescriptie pentru obligatiile fiscale din 2006 s-a implinit la data de 31.12.2011. Prin urmare s-a aratat ca termenul de prescriptie prevazut la art. 91 alin. 1 din OG nr. 2003 a inceput sa curga de la 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut creanta fiscala, potrivit art. 23, daca legea nu prevede altfel.

Faptul ca avizarea efectuarii inspectiei fiscale s-a facut anterior datei de 01.01.2012 nu are relevanta, cata vreme inspectia fiscala a inceput dupa implinirea termenului de prescriptie, respectiv la 17.01.2012, conform consemnarii din Registrul unic.

(Decizia nr. 1140/R-CONT/21 Mai 2015)

 

Prin cererea inregistrata la data de 27.06.2012 reclamanta SC R SRL Calimanesti, judetul Valcea a solicitat, in contradictoriu cu parata Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Valcea, anularea Deciziei nr.147/31.05.2012, a Deciziei de impunere FVL nr.239/30.03.2012 si a RIF FVL nr.162/30.03.2012, pentru suma de 191.552 lei, reprezentand TVA, impozit pe profit, majorari si penalitati de intarziere, precum si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

A aratat reclamanta ca prin Decizia de impunere FVL nr.239/30.03.2012 si RIF nr.162/30.03.2012 s-au stabilit obligatii fiscale suplimentare in suma de 191.552 lei, impotriva carora a formulat contestatie, dar aceasta a fost respinsa ca neintemeiata prin Decizia nr.147/2012.

Ca prima chestiune, a sustinut reclamanta incidenta in cauza a dispozitiilor art. 91 Cod procedura fiscala, potrivit cu care dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie in termen de 5 ani, termen care incepe sa curga de la 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut creanta fiscala.

In conditiile date arata ca, in cauza, termenul de prescriptie a inceput sa curga la 01.01.2007 si a expirat la 31.12.2011, astfel ca s-a implinit termenul de prescriptie si parata nu mai putea solicita obligarea sa la plata debitelor stabilite prin RIF.

Invedereaza ca organul fiscal a sustinut in mod eronat ca prin avizul comunicat reclamantei in data de 07.12.2011 s-a suspendat termenul de prescriptie, opinand ca inspectia fiscala s-a realizat in termenul prevazut de Codul de procedura fiscala.

Pe fond a sustinut reclamanta ca, in mod gresit organul fiscal i-a inlaturat mai multe facturi din evidenta contabila, apreciind ca nu indeplinesc calitatea de document justificativ pentru deducerea cheltuielilor si ca operatiunile privind inchirierea de utilaje nu justifica scopul inchirierii.

Totodata, arata reclamanta ca inchirierea utilajelor s-a facut in baza unui contract ce avea legatura stricta cu obiectul de activitate, motiv ce ar fi trebuit sa convinga inspectia fiscala in ce priveste corectitudinea operatiunii.

S-a sustinut ca in mod gresit i-a fost negat dreptul de a beneficia de principiul libertatii contractuale si ca fara a mentiona criteriile in baza carora echipa fiscala a facut aprecieri, i-au fost impuse obligatii fiscale pe care nu le datora.

In fine, a precizat ca desi bunurile ce au facut obiectul verificarii erau evidentiate in balanta si in lista obiectelor de inventar, s-a concluzionat ca achizitionarea utilajelor nu s-a facut in scopul realizarii de catre societate a veniturilor impozabile.

Or, sustine reclamanta ca obiectul principal de activitate fiind „exploatarea de masa lemnoasa”, achizitia unor utilaje de genul celor evidentiate in documentele contabile, este menita sa asigure functionarea societatii, fiind indispensabile acesteia.

Parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata, sustinand, cu privire la impozitul pe profit suplimentar in suma totala de 37.827 lei, stabilit pentru perioada iunie 2006-iunie 2011, ca acesta a rezultat ca urmare a nedeductibilitatii cheltuielilor in suma totala de 215.934 lei si a majorarii veniturilor impozabile cu suma totala de 71.207 lei.

Astfel, s-a aratat ca au fost considerate nedeductibile la calculul profitului impozabil aferent perioadei respective intrucat acestea nu au fost identificate nici fizic si nici valoric (factura fiscala prezentata nu este confirmata de S.C. AC S.R.L. nu a fost achitata de beneficiar, livrarea nu a fost declarata de furnizor, nu prezinta denumirea exacta a produselor: 8.402 lei  cheltuieli aferente a doua facturi emise de SC GC SRL in luna septembrie 2006; 6.799 lei, cheltuieli inregistrate in 2009, dar aferente facturilor din decembrie 2006; 133.216 lei cheltuieli reprezentand „inchiriere excavator”; 4.202 lei cheltuieli aferente unei facturi emise de AF CD pentru echipament IT; 11.728 lei cheltuieli aferente facturii nr.1/2008 emisa de SC D SRL pentru prestari servicii de intretinere corporala; 22.050 lei cheltuieli cu amortizarea pentru perioada 2008-2010.

A aratat parata ca organele fiscale au stabilit in mod corect ca sunt aplicabile dispozitiile art.21 alin.1 si 4 lit. f) din Legea nr.571/2003 si cele ale art.145 alin.1 si 3 lit. a), art.145 alin.8 lit. a) si art.155 alin.8, valabile pentru anul 2006 din Legea nr.571/2003, in ceea ce priveste TVA.

Din coroborarea acestor texte opineaza ca sunt considerate cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil numai cheltuielile efectuate in scopul obtinerii de venituri.

Cu ocazia efectuarii verificarilor organele fiscale au constatat ca pentru justificarea acestor cheltuieli petenta nu a prezentat documente din care sa rezulte fie scopul inchirierii echipamentelor, activitatea economica pentru care au fost utilizate sau scopul achizitiei serviciilor de intretinere corporala si persoanele care au beneficiat, veniturile realizate din aceste servicii.

S-a mai observat ca petenta a inregistrat in evidenta contabila in lunile septembrie si decembrie 2006, dar si in iunie si august 2008 diverse cheltuieli in baza unor documente care fie nu au fost prezentate inspectorilor fiscali, fie nu exista documente, nefiind prezentate nici la momentul solutionarii contestatiei.

Parata a sustinut ca nu poate fi considerat prescris dreptul de a stabili obligatiile fiscale intrucat, in speta, termenul de 5 ani prevazut de art.89 Cod proc.fisc., incepe sa curga la data de 01.01.2008 si se incheie la 01.01.2013, iar avizul de inspectie fiscala  a fost emis in decembrie 2011. Mai mult decat atat, sustine ca a operat o intrerupere a cursului termenului de prescriptie intrucat petenta a solicitat la data de 13.12.2012 amanarea inspectiei fiscale.

Arata ca s-au stabilit venituri impozabile suplimentare de 20.991 lei, ca urmare a reincadrarii operatiunii de vanzare a autoturismului marca Audi achizitionat in luna august 2007, cu suma de 7.900 euro (25.193 lei), pe care l-a vandut doua luni mai tarziu cu suma de 4.202 lei, iar urmare a acestui fapt s-a stabilit TVA colectata, in suma de 3.988 lei, prin aplicarea cotei de TVA la baza de impozitare de 20.991, fiind aplicabile dispozitiile art.11 alin.1 si 24 alin.2 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, precum si dispozitiile art.134 ind.1 alin.1 si 3, art.134 alin.1, art.137 alin.1 si art.140 alin.1 Cod fiscal in ceea ce priveste TVA.

Totodata, sustine ca nici suma de 50.387 lei nu a putut fi retinuta cu titlu de cheltuiala deductibila si nici TVA in suma de 10.051 lei, intrucat in evidenta contabila achizitia unor utilaje pentru care si-a exercitat dreptul de deducere al TVA si a calculat si inregistrat amortizare lunara, pe care a considerat-o deductibila la calculul profitului impozabil, in conditiile in care acestea fie nu au fost utilizate in activitatea economica a societatii pentru o perioada mai mare decat cea legala, nu rezulta utilizarea acestora pentru obtinerea de venituri sau participarea lor la obtinerea de venituri pentru societate.

Referitor la cheltuielile in suma de 50.216 lei si TVA colectata in suma de 9.541, a afirmat ca petenta a majorat eronat veniturile impozabile ale societatii cu suma de 50.216 lei, in conditiile in care in luna noiembrie 2008 petenta a emis doua facturi fiscale catre persoane fizice, dar ale caror sume, desi evidentiate la conturile de venituri si TVA colectata din luna noiembrie 2008, nu au fost preluate ulterior in totalul veniturilor obtinute in acest an de societate si in totalul taxei pe valoarea adaugata colectata pentru perioada fiscala de raportare, fiind aplicabile in aceasta situatie dispozitiile art.17 si 19 alin.1 si art. 137 ind.2 si 137 din Codul fiscal.

TVA in suma de 760 lei s-a retinut ca fiind datorat intrucat petenta a declarat pentru anul 2007 cheltuieli de protocol nedeductibile in suma de 3988 lei , iar prin declaratia anuala de impozit pe profit cod 101 nu a declarat ca a colectat si TVA aferenta conform art.128 alin.8 lit. f) Cod fiscal si pct.6 alin.11 lit. a si al art.12 din HG nr.44/2004.

Data fiind retinerea acestor obligatii fiscale s-a facut aplicarea dispozitiilor art.119 alin.1, art.120 alin.1 si art. 120 ind.1 alin.1 si 2 lit. c) din OG nr.92/2003, republicata, fiind stabilite corespunzator accesorii in suma de 45.385 lei aferente impozitului pe profit suplimentar in suma de 37.827 lei si accesorii in suma de 54.067 lei, aferente TVA suplimentara in suma de 54.273 lei.

Prin sentinta nr. 4465/19.11.2014, Tribunalul Valcea a admis in parte actiunea formulata de reclamanta, a anulat, in parte, actele administrative contestate, respectiv Decizia nr. 147/2012, Decizia de impunere nr. 239/2012 si RIF 162/2012 si anume in ceea ce priveste operatiunile desfasurate in cursul anului 2006 (8.402 lei, 6.799 lei, 4.202 lei si factura din luna septembrie 2006, emisa de SC Soficarm SRL si TVA corespunzator) constatand prescris dreptul de a mai stabili obligatii fiscale pentru aceasta perioada si a obligat parata la plata sumei de 900 lei, reprezentand o parte din cheltuielile de judecata catre reclamanta.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca, urmare a unei inspectii fiscale s-au stabilit in sarcina petentei obligatii fiscale in cuantum de 191.552 lei, constand in: 37.827 lei impozit pe profit si 45.385 lei accesorii aferente acestui impozit, 54.273 lei TVA si 54.067 lei accesorii aferente TVA. Ca atare, s-a emis Decizia de impunere nr.239/03.032012, avand la baza Raportul de inspectie fiscala 162/30.03.2012.

Impotriva Deciziei de impunere nr.239/2012, petenta a formulat contestatie care a fost respinsa de parata ca neintemeiata prin Decizia nr.147/31.05.2012 a carei nulitate reclamanta solicita sa fie constatata.

A retinut instanta ca reclamanta a apreciat ca o parte dintre sumele retinute prin decizia de impunere sunt nelegale, primul motiv invocat fiind interventia prescriptiei dreptului organelor fiscale de a mai constata obligatiile fiscale corespunzatoare operatiunilor desfasurate in cursul anului 2006, invocand dispozitiile art. 91 alin.1 si 2 Cod proc.fiscala, potrivit cu care „(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie in termen de 5 ani, cu exceptia cazului in care legea dispune altfel. (2) Termenul de prescriptie a dreptului prevazut la alin. (1) incepe sa curga de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut creanta fiscala potrivit art. 23, daca legea nu dispune altfel”.

In speta, instanta a retinut ca termenul de prescriptie pentru anul 2006 a inceput sa curga de la data de 1 ianuarie 2007 si s-a implinit la data de 1 ianuarie 2012.

S-a retinut ca organele fiscale au efectuat inspectia fiscala in luna martie 2012, astfel ca nu are nicio relevanta asupra termenului de prescriptie faptul ca avizul pentru efectuarea inspectiei fiscale a fost acordat in luna decembrie 2011, textul de lege vorbeste despre momentul constatarii, ori momentul constatarii a avut loc pe parcursul inspectiei fiscale.

Nu a fost retinuta nici existenta vreunui caz de intrerupere sau suspendare a cursului prescriptiei, nefiind incidenta niciuna dintre situatiile prevazute de art.92 Cod proc.fisc.. Cererea de amanare a inspectiei invocata de intimata nu a fost apreciata ca fiind motiv de intrerupere, cata vreme a fost depusa la data de 13.02.2012, adica dupa implinirea termenului de prescriptie.

Ca urmare, sumele de 8.402 lei, 6.799 lei, 4.202 lei si factura din luna septembrie 2006 emisa de SC S SRL pentru inchiriere buldoexcavator au fost apreciate ca fiind cheltuieli deductibile, asa cum le-a considerat si reclamanta, organul fiscal nemaiavand dreptul la analizarea lor. De asemenea, a fost inlaturata si obligatia de TVA corespunzatoare.

Cu privire la celelalte sume retinute de organele fiscale ca fiind cheltuieli nedeductibile, contestate de reclamanta atat in procedura administrativa, cat si prin cererea de chemare in judecata, instanta a retinut, in primul rand ca, potrivit dispozitiilor art.21 alin.1 din Legea nr.571/2003 „Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate in scopul realizarii de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative in vigoare.”

S-a retinut ca suma de 133.216 lei reprezinta cheltuieli pentru inchirierea unui buldoexcavator, reclamanta sustinand, dat fiind obiectul de activitate „exploatare forestiera” ca se impunea utilizarea acestui utilaj pentru intretinerea drumului, aceeasi apreciere avand expertul desemnat in cauza.

Instanta a apreciat ca, desi poate fi utila folosirea acestui utilaj, intretinerea drumurilor forestiere nu necesita interventie zilnica si nici de 8 ore pe zi, nici reclamanta nu a dovedit utilizarea acestui utilaj conform cerintelor art.21 alin.4 lit.f Cod fiscal (salariu pentru lucrator, un consum de combustibil) fapt pentru care retinerea acestei sume de catre organele fiscale ca nefiind deductibila este pertinenta, evident excluzand factura lunii septembrie 2006, conform celor precizate anterior.

Tot legal si temeinic a fost retinuta ca nedeductibila si suma de 11.728 lei rezultata din factura nr.1/2008 emisa de SC Dietetica SRL, in lipsa oricaror documente justificative. Desi a sustinut expertul ca aceste servicii au constat, de fapt, in instruirea lucratorilor in domeniul sanatatii si securitatii muncii conform contractului incheiat la data de 01.01.2008, din factura respectiva nu a rezultat ca a fost emisa in temeiul acestui contract care nu prezinta nici un numar de inregistrare. A retinut instanta ca factura mentioneaza efectuarea de servicii de intretinere corporala ceea ce nu inseamna, nici pe departe, instruire in domeniul sanatatii.

Nici suma de 1.200 lei reprezentand „contravaloare prestari cj Ch” nu a fost considerata deductibila intrucat nu indeplinea cerintele art.21 alin.4 lit f) Cod fiscal, lipsind orice dovezi privind scopul si utilitatea acestor servicii.

Cu privire la cheltuielile cu amortizarea pentru 2008 si 2009-2010 aferente mijloacelor fixe „buldozer” si „ATV” s-a retinut prevederea art.24 Cod fiscal potrivit careia „(1) Cheltuielile aferente achizitionarii, producerii, construirii, asamblarii, instalarii sau imbunatatirii mijloacelor fixe amortizabile se recupereaza din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizarii potrivit prevederilor prezentului articol.

  (2) Mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporala care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:

  a) *) este detinut si utilizat in productia, livrarea de bunuri sau
in prestarea de servicii, pentru
a fi inchiriat tertilor sau in scopuri administrative;

  b) are o valoare fiscala mai mare decat limita stabilita prin hotarare a Guvernului, la data intrarii in patrimoniul contribuabilului;

  c) are o durata normala de utilizare mai mare de un an.”

A constatat prima instanta ca organul fiscal a retinut ca aceste utilaje nu au fost folosite pentru activitatea societatii, in scopul realizarii veniturilor conform art.21 cod fiscal, concluzie la care s-a ajuns in lipsa oricaror dovezi in acest sens.

Simpla sustinere a administratorului ca aceste utilaje au fost utile pentru desfasurarea activitatii, asa cum a retinut expertul, nu suplineste lipsa documentelor justificative.

Mai mult decat atat, pe langa aceste considerente s-a retinut faptul invocat de parata si necontestat de reclamanta, ca aceasta din urma nu a desfasurat activitate incepand cu luna iulie 2006, considerent pentru care s-a apreciat ca deosebit de oneroase cheltuielile efectuate de reclamanta.

Intr-adevar, a apreciat instanta ca niciun document in privinta desfasurarii pretinsei activitati de exploatare forestiera nu a fost exhibat, nici expertul nu a invederat existenta unor astfel de documente, nu exista dovezi de angajare a unor lucratori, state de plata, activitati de comercializare a materialului lemnos sau de exploatare a acestuia, etc.

In ceea ce priveste venitul impozabil suplimentar in cuantum de 20.991 lei,  rezultat dupa reincadrarea operatiunii de revanzare a autoturismului marca Audi, s-a retinut ca reclamanta a achizitionat acest autoturism la pretul de 25.193 lei pentru ca, doua luni mai tarziu sa il vanda la pretul de 4.202 lei.

Or, data fiind disproportia vadita dintre pretul de achizitie si cel de vanzare, operatiune petrecuta la numai doua luni, fara nicio cauza evidenta de scadere a preturilor de circulatie a unor astfel de bunuri, s-a apreciat ca organul fiscal a procedat corect la reincadrarea operatiunii, posibilitate recunoscuta de dispozitiile art.11 alin.1 Cod fiscal, potrivit carora „(1) La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe in intelesul prezentului cod, autoritatile fiscale pot sa nu ia in considerare o tranzactie care nu are un scop economic sau pot reincadra forma unei tranzactii pentru a reflecta continutul economic al tranzactiei. In cazul in care tranzactiile sau o serie de tranzactii sunt calificate ca fiind artificiale, ele nu vor fi considerate ca facand parte din domeniul de aplicare al conventiilor de evitare a dublei impuneri. Prin tranzactii artificiale se intelege tranzactiile sau seriile de tranzactii care nu au un continut economic si care nu pot fi utilizate in mod normal in cadrul unor practici economice obisnuite, scopul esential al acestora fiind acela de a evita impozitarea ori de a obtine avantaje fiscale care altfel nu ar putea fi acordate.”

Astfel, avand in vedere aceste dispozitii legale, nu a fost retinuta nici critica reclamantei ca s-a incalcat principiul libertatii contractuale.

Referitor la suma de 50.216 si TVA colectata de 9.541 lei s-a retinut ca, desi aceasta suma provenind de la cele doua facturi nr.03846320/4.11.2008 si nr.03846321/5.11.2008, a fost inregistrata in conturile de venituri si s-a colectat TVA in luna noiembrie 2008, nu a fost inclusa in cuantumul total al veniturilor corespunzatoare anului 2008. Expertul a retinut acelasi aspect, ca aceste venituri au fost inregistrate in jurnalul lunii noiembrie 2008, insa a apreciat ca nu se impunea sa fie retinute din nou ca venit si TVA.

Intr-adevar, a retinut instanta, ca inregistrarea acestor venituri s-a facut la momentul realizarii lor, insa neincluderea lor in cuantumul total al veniturilor anului respectiv a condus la diminuarea bazei impozabile pe anul 2008 cu suma respectiva, in acest sens retinandu-se dispozitiile art.19 alin. 1 Cod fiscal in sensul ca pentru calculul venitului impozabil se au in vedere „veniturile realizate din orice sursa si cheltuielile efectuate in scopul realizarii de venituri, dintr-un an fiscal, ...”.

Impotriva acestei sentinte s-a formulat recurs in termen legal atat de parata, cat si de reclamanta.

In dezvoltarea motivelor sale de recurs, intemeiate pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., parata Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Craiova prin Administratia Judeteana a Finantelor Publice Valcea, a solicitat admiterea acestuia si schimbarea in parte a sentintei atacate, in sensul respingerii in totalitate a cererii reclamantei, cu exonerarea recurentei de la plata oricaror cheltuieli de judecata.

Un singur motiv a dezvoltat in recurs parata, in sensul ca, in mod gresit instanta de fond a constatat prescris dreptul de a mai stabili obligatii fiscale, anterior anului 2007.

Sustine recurenta parata ca art. 23 din OG nr. 92/2003 arata cu claritate ca baza de impozitare este cea care da nastere creantei fiscale, obligatiei fiscale, astfel ca pentru veniturile obtinute in anul 2006 momentul constituirii bazei de impunere il constituie luna din anul 2006 in care s-au obtinut veniturile respective.

Ca atare, in temeiul art. 91 alin. 2 si art. 23 din OG nr. 92/2003, termenul de prescriptie pentru baza de impunere constituita in anul 2006 a inceput sa curga de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut aceasta baza de impunere, mai concret de la 01.01.2007 si s-a sfarsit dupa 5 ani, adica la 31.12.2012.

In contextul dat, sustine recurenta, ca instanta a fost in eroare cand a analizat termenul de prescriptie, avand in vedere nasterea creantei fiscale versus momentul constituirii bazei de impunere.

In dezvoltarea motivelor sale de recurs, intemeiate pe dispozitiile art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ., reclamanta SC R SRL a criticat sentinta prin aceea ca s-a bazat pe o grava eroare de fapt, decurgand din aprecierea eronata a probelor administrate.

In opinia sa, sentinta este una arbitrara si nu permite exercitarea controlului judiciar.

Considerentele sentintei atacate se sustine ca nu analizeaza in nicio modalitate motivele care au format convingerea instantei si nici apararile invocate de reclamanta pe parcursul desfasurarii litigiului, aspect de natura a atrage nulitatea hotararii.

In contextul dat, se invedereaza ca au fost incalcate si dispozitiile art. 6 paragraful 1 din CEDO, atata vreme cat hotararea instantei interne nu a fost suficient motivata si astfel cererea reclamantei nu a fost examinata in mod echitabil (cauza Albina contra Romaniei).

Motivul incadrat la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. consta in faptul ca toate sumele de bani mentionate in decizia de impunere sunt considerate a fi deductibile, potrivit documentelor justificative existente in contabilitatea societatii, astfel ca in mod eronat prima instanta nu i-a acordat acest drept.

 S-a sustinut ca utilizarea drumurilor forestiere necesita o intretinere atenta si nu este o optiune a reclamantei, aceste drumuri fiind afectate in mod permanent de factorii fizici de mediu, cat si de activitatile de exploatare.

Prin urmare, utilizarea buldoexcavatorului inchiriat a avut drept scop principal mentinerea drumurilor in stare corespunzatoare, consecinta activitatii de exploatare fiind realizarea de venituri impozabile pentru societate, asadar cheltuiala cu acest utilaj este deductibila.

Cu privire la suma de 11.728 lei, sustine ca expertul a precizat ca obiectul de activitate al SC D SRL, respectiv instruire in domeniul securitatii si sanatatii in munca, conduce la concluzia ca suma din factura emisa de aceasta societate are caracter deductibil, in sensul art. 21 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, fiind fara relevanta mentiunea eronata a emitentului facturii, la momentul completarii acesteia, a felului activitatii prestate.

Critica faptul ca instanta nu a considerat ca deductibila suma de 1.200 lei achitata catre DC cu titlu de contravaloare servicii secretariat si contabilitate, desi a depus documente justificative a platii acestor servicii.

In privinta cheltuielilor privind amortizarea pentru anii 2008, 2009 si 2010 a mijloacelor fixe - buldozer si ATV, se sustine ca este suma deductibila fiscal, asemeni cheltuielilor cu achizitionarea mijloacelor fixe de la SC AC SRL Bucuresti.

Cu referire la suma de 20.291 lei, venituri suplimentare ca urmare a reincadrarii operatiunii de vanzare – cumparare a autoturismului Audi, se sustine, de asemenea, ca s-a procedat eronat, printr-o apreciere gresita a probelor administrate si a expertizei efectuate.

In continuare, recurenta  face referiri ample la jurisprudenta CEDO, cu privire la notiunea de proces echitabil, invocand incalcarea de catre prima instanta a dreptului sau privind accesul la justitie, sustinand ca in cauza procedura desfasurata in fata primei instante nu corespunde exigentelor art. 6 din CEDO si nici jurisprudentei CJUE, dand exemple cauzele Ankerl contra Suediei, cauza Niderost – Huler contra Suediei, cauza Ruiz – Mateos contra Spaniei.

In concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta.

Curtea, examinand recursul DGRFP Craiova, din perspectiva criticii vizand  gresita admitere a exceptiei prescriptiei dreptului organului fiscal de a stabili obligatii fiscale, a retinut ca acesta este nefondat, pentru cele ce se vor expune in continuare:

In cauza, Curtea a retinut ca fiind corecta statuarea primei instante cu privire la faptul ca termenul de prescriptie de 5 ani la care se refera  art.91 alin. 1 din OG nr. 92/2003 a inceput sa curga la 01.01.2007 si s-a implinit la 31.12.2011.

De altfel, prin decizia nr.725/R-cont/27.02.2013 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, in dosarul nr. 7545/90/2012, avand ca obiect suspendarea deciziei de impunere nr. FVL 239/30.03.2012, emisa de DGFP Valcea pe numele SC R SRL Calimanesti, a fost dezlegata definitiv si irevocabil chestiunea prescriptiei dreptului organului fiscal de a stabili obligatii fiscale, statuandu-se ca, in cauza, termenul de prescriptie pentru obligatiile fiscale din 2006 s-a implinit la data de 31.12.2011. Prin urmare s-a aratat ca termenul de prescriptie prevazut la art. 91 alin. 1 din OG nr. 2003 a inceput sa curga de la 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut creanta fiscala, potrivit art. 23, daca legea nu prevede altfel.

Faptul ca avizarea efectuarii inspectiei fiscale s-a facut anterior datei de 01.01.2012 nu are relevanta, cata vreme inspectia fiscala a inceput dupa implinirea termenului de prescriptie, respectiv la 17.01.2012, conform consemnarii din Registrul unic.

Asadar, nu poate fi primita critica recurentei vizand gresita interpretare si aplicare de catre instanta de fond a prevederilor art. 91 alin. 1 si 2, coroborate cu art. 23 din OG nr. 92/2003.

In ce priveste criticile din recursul formulat de reclamanta SC R SRL Calimanesti, Curtea retine ca acestea sunt partial justificate.

Astfel, este fondata critica vizand considerarea, in mod  eronat, de catre organul fiscal, a nedeductibilitatii sumei privind contravaloare prestari servicii secretariat si contabilitate catre DC,  pentru luna august, in cuantum de 1.200 lei, suma justificata in baza dispozitiei de plata nr. 25/30.08.2008 si a contractului de prestari servicii nr. 26/01.04.2008, declarata la circumscriptia financiara Calimanesti, conform declaratiei de venituri 220, documente ce intrunesc conditiile prevazute de art.21 din Legea nr.571/2003.

De asemenea, acelasi regim juridic este aplicabil si in  privinta  sumelor provenite din amortizarea cheltuielii cu achizitionarea mijloacelor fixe bulldozer si ATV- ului, in luna iunie 2008 de la AC SRL, in cuantum de 23.711 lei, aferenta perioadei 2009-2010, fata de  existenta inscrisurilor care dovedesc ca societatea are in proprietate terenuri impadurite ce necesita deplasari prin zone dificile, conform concluziilor expertizei efectuate in cauza.

Pe de alta parte, avand in vedere obiectul de activitate al reclamantei,
exploatare masa lemnoasa,
operatiunea de achizitionare a acestor utilaje a fost in scopul realizarii de venituri, care au fost inregistrate la intocmirea facturilor.

Afirmatia organului fiscal referitoare la aspectul inexistentei unui profit ca urmare a achizitionarii utilajelor mentionate, excede prevederilor fiscale, respectiv art.21 alin.4 din Legea nr.571/2003, potrivit cu care cheltuiala respectiva vizand achizitia echipamentului, trebuie sa se faca
in scopul
obtinerii de venituri din activitatea economica, fara sa conditioneze achizitia de un anumit cuantum al profitului.

Insa cu privire la sumele de 133.216 lei si 25.311 lei TVA-cheltuieli si TVA, reprezentand inchiriere buldoexcavator, pentru lunile martie 2007 si iunie 2008, exceptand luna septembrie 2006 inlaturata prin invocarea prescriptiei,  Curtea retine ca in mod corect acestea nu au fost considerate ca fiind cheltuieli deductibile, fata de aspectul neprezentarii de documente care sa justifice scopul inchirierii, a identificarii vreunui fel de activitate de exploatare forestiera, existenta la datele respective a unui singur angajat, in functia de manager - DG - , a neprezentarii factorilor de productie necesari desfasurarii unei astfel de activitati, a cheltuielilor cu salarizarea lucratorilor folositi sau consumul de carburant.

Raspunsul reprezentantului legal al recurentei, DG fiind in sensul expeditiilor de material lemnos catre HS si a detinerii in proprietate de terenuri impadurite, aspecte ce nu sunt de natura a explica inexistenta documentelor legate de  exploatarea efectiva a utilajului inchiriat.

Or, potrivit dispozitiilor art. 21 alin. (1) din C. fisc., raportat la pct. 48 din H.G. nr. 44/2004 pentru aplicarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/203 privind Codul fiscal, pentru a fi considerate deductibile cheltuielile cu serviciile trebuie sa indeplineasca toate conditiile legale, respectiv pe langa dovada existentei contractelor si prestarea efectiva a serviciilor trebuie dovedita si necesitatea efectuarii respectivelor servicii pentru desfasurarea activitatii, cat si modul efectiv in care aceste cheltuieli au contribuit la realizarea veniturilor.

In speta, recurenta-reclamanta nu a facut dovada prin documentele prezentate cu ocazia inspectiei fiscale si nici in fata instantei de fond, a prestarii efective a serviciilor facturate si a necesitatii acestor servici, cat si a modului concret in care acestea au contribuit la realizarea de venituri.

Asadar, concluzia expertizei contabile  formata in baza facturilor emise pe lunile septembrie 2006 - martie 2007 si iunie 2008, in temeiul contractului nr. 49/07.08.2006, prelungit prin act aditional, prin care SC S SRL a pus la dispozitia reclamantei utilajul in discutie, contra unui pret de 120 lei/ora, considerat a functiona 8 ore/zi, urmeaza a fi inlaturata, intrucat documentele mentionate sunt informe, lipsind scopul inchirierii, respectiv lucrarile pentru care s-a impus inchirierea.

Pe de alta parte, s-a constatat ca incepand cu  luna august 2006 societatea nu a mai desfasurat activitate economica de exploatare forestiera, ultimul APV datand din luna iulie 2006, iar potrivit adresei  inregistrata la DGFP Valcea sub nr.16309/13.03.2012, societatea este  suspendata, situatie confirmata si de reprezentantul legal al societatii in raspunsurile date inspectiei fiscale.

In ceea ce priveste sumele de 11.728 lei si TVA in suma de 2.228 lei, regasite in factura emisa de SC D SRL in luna iunie 2008, reprezentand „prestari servicii intretinere corporala”, Curtea le considera de asemenea ca nedeductibile fiscal, intrucat din RIF-ul intocmit de inspectia fiscala rezulta ca societatea a avut angajata o singura persoana in functia de manager, dl. DG, nu au fost prezentate documente care sa justifice scopul achizitiei acestor servicii, descrierea lor, persoanele fizice beneficiare, precum si activitatea economica in care au fost utilizate.

Explicatia data de reprezentantul legal privind scopul achizitiei serviciilor de „intretinere corporala” in numar de 58 bucati a fost in sensul ca nu isi mai aminteste motivul achizitiei acestor servicii.

Nici suma de 22.050 lei, reprezentand amortizarea utilajelor fixe achizitionate de societate in baza facturii fiscale nr. 359032/20.06.2008, emisa de SC AC SRL Bucuresti nu poate fi considerata cheltuiala deductibila, deoarece din evidenta contabila, respectiv fisa furnizor, a rezultat ca SC R SRL nu a efectuat plati catre SC AC  SRL si nici nu au fost prezentate documente din care sa rezulte identificarea acestor utilaje (carti tehnice, certificat de garantie), in factura fiscala utilajele fiind denumite generic, iar furnizorul nu a confirmat livrarea, astfel ca  aceasta factura nu poate fi considerata document justificativ, conform dispozitiilor legale aratate mai sus.

Raspunsul dat de reprezentantul societatii a fost in sensul ca nu detine alte documente justificative si ca aceste utilaje se gasesc la hala din Voineasa.

Corecta este retinerea primei instante si in ce priveste situatia autoturismului Audi, care a fost achizitionat in august 2007 la suma de 25.193 lei si vandut doua luni mai tarziu la suma de 4.202 lei, apreciind ca suma a fost corect incadrata de inspectia fiscala ca venit suplimentar, concluzie preluata si in expertiza efectuata.

Sub acest aspect, se retine ca organele fiscale au interpretat si aplicat corect dispozitiile art.11 alin.1 si 19 din Legea nr.571/2003 cu privire la reconsiderarea tranzactiei, precum si ale art.134

¹

alin.1 si 3 si art.140 din Legea nr.571/2003 cu privire la TVA.

In fine, nedeductibila fiscal este si suma de 50.216 lei, considerata de inspectia fiscala ca venit suplimentar, deoarece evidenta contabila a societatii nu a fost corect tinuta, constatandu-se majorarea veniturilor impozabile ale societatii cu aceasta suma si colectata in mod corespunzator TVA suplimentara in suma de 9.541 lei, in conditiile in care facturile emise in luna noiembrie 2008 nu au mai fost preluate ulterior in totalul veniturilor obtinute in acel an de societate, cat si in totalul TVA colectata pentru perioada fiscala de raportare.

Astfel, Curtea a constatat ca, potrivit retinerilor din RIF preluate in Decizia nr.147/2012, in balanta de verificare intocmita la 30.11.2008, operatorul economic a inregistrat in contul 704 suma de 12.400 lei, in contul 7583 suma de 37.185,65 lei si in contul 4427 „TVA colectata” suma de 9.541 lei.

In balanta de verificare intocmita pentru luna decembrie 2008 operatorul economic a omis preluarea corecta a sumelor precedente ale acestor conturi.

Asadar, in jurnalul de vanzari aferent lunii noiembrie 2008, facturile apar ca inregistrate, insa in jurnalul de vanzari aferent perioadei octombrie - decembrie 2008, care a stat la baza intocmirii decontului de TVA aferent trimestrului IV 2008, nu mai sunt preluate, astfel ca in mod corect instanta de fond a retinut incidenta art.19 alin.1 din Legea nr.571/2003.

Avand in vedere precizarile anterioare, Curtea nu a retinut critica recurentei-reclamante legata de faptul ca procedura desfasurata in fata primei instante nu ar corespunde exigentelor art.6 din CEDO si nici jurisprudentei CJUE, nefiind aduse inscrisuri care sa dovedeasca ca instanta de fond nu a mentinut echilibrul necesar desfasurarii unui proces echitabil, dimpotriva Curtea constatand ca intregul proces s-a desfasurat prin dezbateri contradictorii intre partile acestuia.

In alta ordine de idei se va sublinia ca recurenta-reclamanta nu a dovedit ca a solicitat primei instante probe a caror inlaturare sa fi fost nejustificata, iar cu privire la expertiza efectuata in cauza, la termenul din 17 septembrie 2012, cand a fost luata in discutie lucrarea, reprezentantul acesteia a precizat ca nu are obiectiuni de formulat.

Prin urmare, nu poate fi primit argumentul recurentei-reclamantei in sensul de creare a unui avantaj in privinta celorlalte parti din proces si ca nu s-ar fi respectat principiul tratamentului egal a partilor, pe toata durata desfasurarii procesului.

Fata de considerentele expuse, Curtea, in temeiul art. 312 alin. 1 si 3 Cod de procedura civila, a respins recursul DGRFP Craiova ca nefondat si a admis recursul reclamantei, a modificat in parte sentinta, in sensul ca a anulat actele fiscale contestate si pentru operatiunile: plata sumei de 1200 lei, catre DC, pentru luna august 2008; amortizarea mijloacelor fixe buldozer si ATV, mentinand actele fiscale pentru rest.