Model Acțiune de divorț din culpă, pentru motive temeinice
16 ianuarie 2017Contractul - izvor de obligații
30 ianuarie 2017Drepturile şi obligațiile uzufructuarului şi ale nudului proprietar
Drepturile uzufructuarului
Folosința bunului
Uzufructuarul are folosința exclusivă a bunului şi dreptul de a culege fructele acestuia.
Dreptul de a folosi bunul este numai de natura uzufructului, nu de esența sa, astfel că părțile, respectiv uzufructuarul şi nudul proprietar, pot conveni asupra faptului ca, pe durata uzufructului, folosința bunului să se exercite în comun de către ei sau împreună cu o terță persoană.
Dacă uzufructul are ca obiect bunuri care, fără a fi consumptibile, se uzează ca urmare a folosinței lor, uzufructuarul are dreptul de a le utiliza ca un bun proprietar, potrivit detinației lor, caz în care el nu va fi obligat să le restituie la expirarea uzufructului decât în starea la care se vor afla la acea dată.
Uzufructuarul are dreptul să culeagă în proprietate fructele bunului ce formează obiectul dreptului său.
Fructele naturale şi industriale neculese de nudul proprietar la momentul constituirii uzufructului, culese însă de uzufructuar după constituirea acestuia, vor aparține uzufructuarului.
Aceleaşi categorii de fructe neculese de uzufructuar până la stingerea uzufructului, dar percepute de nudul proprietar după această dată, se vor cuveni acestuia.
Fructele civile se cuvin uzufructuarului proporțional cu durata uzufructului.
Dreptul de cesiune a uzufructului
În absența unei stipulații contrare, uzufructuarul va putea ceda dreptul său unei alte persoane fără acordul nudului proprietar, rămânând aplicabile dispozițiile în materie de carte funciară.
uzufructuarul va rămâne dator față de nudul proprietar numai pentru obligațiile ce îi reveneau pe temeiul uzufructului, născute înainte de cesiune; până la notificarea cesiunii nudului proprietar, uzufructuarul şi cesionarul vor răspunde solidar pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor față de nudul proprietar.
După cesiune, dreptul de uzufruct va continua, după caz, până la împlinirea termenului inițial pe care a fost constituit ori până la decesul uzufructuarului.
Dreptul uzufructuarului de a încheia ori de a arenda bunurile primite în uzufruct
Uzufructuarul are dreptul de a încheia sau, după caz, de a arenda bunul primit în uzufruct.
Asemenea acte juridice civile se vor încheia de uzufructuar fără a fi necesară obținerea consimțământului nudului proprietar.
Locațiunile privitoare la bunurile imobile încheiate de uzufructuar şi încrise în cartea funciară vor fi opozabile proprietarului ori moştenitorilor acestuia în situația stingerii uzufructului prin decesul său ori după încetarea existenței peroanei juridice titulare a unui uzufruct, până la împlinirea termenului lor, dar nu mai mult de 3 ani de la momentul încetării uzufructului.
Reînnoirile de închirieri de imobile sau de arendări făcute de uzufructuar şi încrise în cartea funciară înainte de expirarea termenului contractelor inițiale vor fi opozabile nudului proprietar şi moştenitorilor săi pe o perioadă de cel mult 6 luni în cazul închirierii ori de 1 an în cazul arendării, dacă la data stingerii uzufructului nu au fost puse în executare. În nici un caz însă, închirierea ori arendarea nu va putea dura mai mult de 3 ani de la data stingerii uzufructului.
În cazul în care uzufructul s-a stins prin expirarea termenului, locațiunile încetează, în toate cazurile, odată cu stingerea uzufructului.
Apărarea dreptului de uzufruct
Uzufructuarului i se recunoaște dreptul de a-și apăra dreptul de uzufruct împotriva oricărei persoane, inclusiv împotriva nudului proprietar, pe calea acțiunii confesorii de uzufruct.
Drepturile nudului proprietar
Dreptul de a poseda bunul
Va avea bunul în stăpânire în calitate de nud proprietar.
Dreptul de a dispune de bun
Poate dispune de bun atât din punct de vedere materia, cât și juridic; productele bunului se cuvin nudului proprietar.
Dreptul de a-și asigura apărarea nudei sale proprietăți
Se poate asigura apărarea nudei proprietăți pe calea acțiunii în revendicare în ipoteza în care bunul dat prin uzufruct a intrat fără drept în stăpânirea altei persoane.
Obiectul acțiunii în revendicare va privi nuda proprietate ca atare.
Posesia pe care el o exercită asupra bunului în calitate de nud proprietar va putea fi apărată prin acțiunile posesorii îndreptate împotriva terților care i-o tulbără, iar nu împotriva uzufructuarului.
Obligațiile uzufructuarului
Obligația de a conserva substanța bunului
Uzufructuarul are obligația de a salva substanța bunului pentru a-l putea restitui nudului proprietar la încetarea uzufructului.
Obligația de a respecta destinația bunului
Uzufructuarul are dreptul de a folosi bunul dat în uzufruct și de a-i culege fructele, întocmai ca proprietarul acestuia.
Art.724 Cod Civil, impune uzufructuarului obligația de a folosi bunurile ce formează obiectul dreptului de uzufruct în așa fel încât să asigure respectarea destinației date lor de către nudul proprietar.
De la această regulă avem însă două excepții: în primul rând, prin schimbarea destinației se asigură o creștere a valorii bunului, iar în al doilea rând, printr-o asemenea schimbare nu se prejudiciază în nici un fel interesele nudului proprietar.
Obligațiile uzufructuarului la momentul nașterii uzufructului
Uzufructuarul preia bunurile în starea în care acestea se află la data constituirii uzufructului; el nu va putea intra în posesia lor decât după inventarierea bunurilor mobile și constatarea stării în care se află imobilele, cu excepția cazului în care uzufructul unui bun mobil este dobândit prin uzucapiune.. Inventarul se întocmește în prezența nudului proprietar ori după notificarea lui cu privire la întocmirea acestuia.
Inventarul poate fi întocmit sub forma unui înscris sub semnătură privată ori prin înscris autentic.
Toate cheltuielile ocazionate de efectuarea acestor acte vor fi în sarcina uzufructuarului, deoarece el este ținut de îndeplinirea obligației impuse de lege.
O a doua obligație ce revine uzufructuarului la momentul constituirii uzufructului este aceea de a constitui o garanție pentru îndeplinirea obligațiilor sale.
Uzufructuarul este obligat să depună o garanție de natură a asigura îndeplinirea celorlalte obligații ce îi revin pe parcursul existenței uzufructului și, mai ales, la încetarea acestuia.
Garanția poate fi atât reală - ipoteca imobiliară ori mobiliară - cât și personală, sub forma fideiusiunii.
Nu vor fi obligați să constituie o asemenea garanție vânzătorul și donatorul care au vândut ori au donat un anumit bun, rezevându-și pentru ei dreptul de uzufruct.
Chiar în situația în care uzufructuarul este scutit de aducerea garanției, instanța va putea dispune depunerea ei ori luarea unei alte măsuri conservatorii, dacă uzufructuarul, prin fapta sa ori prin starea de insolvabilitate în care se află, ar pune în pericol drepturile nudului proprietar.
În situația în care uzufructuarul nu poate oferi o garanție, instanța va numi, la cererea nudului proprietar, un administrator al imobilelor și va dispune ca fructele civile încasate și sumele ce reprezintă contravaloarea fructelor naturale și industriale percepute de uzufructuar să fie depuse la o instituție de credit aleasă de părți, caz în care uzufructuarul va fi îndreptățit să încaseze numai dobânda produsă de acele sume.
Uzufructuarul va putea cere să îi fie lăsate o parte din bunurile mobile necesare folosinței sale, cu obligația de a le restitui la stingerea uzufructului.
Întârzierea în depunerea garanției nu va afecta dreptul uzufructuarului de a percepe fructele ce i se cuvin la data constituirii uzufructului.
Obligațiile uzufructuarului pe timpul uzufructului
Uzufructuarul este obligat să efectueze reparațiile de întreținere a bunului. Reparațiile mari vor fi în sarcina nudului proprietar, cu excepția situației în care ele au fost determinate de neefectuarea la timp și în mod corespunzător a reparațiilor de întreținere, situație în care vor fi în sarcina uzufructuarului.
Uzufructuarul este obligat să îl înștiinșeze pe nudul proprietar despre necesitatea efectuării reparațiilor mari.
Uzufructuarul va suporta toate sarcinile și cheltuielile ocazionate de litigiile privitoare la folosința bunului, culegerea fructelor ori încasarea veniturilor acestuia, iar dacă bunul este asigurat, plata primelor de asigurare se va face de uzufructuar, pe toată durata uzufructului.
Legea îl obligă pe uzufructuar să aducă de îndată la cunoștința nudului proprietar orice uzurpare a fondului și orice contestare a dreptului de proprietate, sub sancțiunea obligării sale la plata de daune-interese, adică la repararrea prejudiciului rezultat din neanunțarea de îndată a nudului proprietar despre uzurpările ori contestările dreptului său ce provin de la un terț.
Obligațiile uzufructuarului la încetarea uzufructului
La momentul încetării uzufructului, uzufructuarul va fi ținut de obligația de restituire a bunului.
Va trebui să îl despăgubească pe proprietar dacă bunul dat în uzufruct a pierit ori s-a deteriorat din culpa sa.
Nici uzufructuarul și nici nudul proprietar nu vor fi obligați să reconstruiască ceea ce s-a distrus din cauza vechimii ori dintr-un caz fortuit.
Dacă turma dată în uzufruct a pierit din cauze neimputabile uzufructuarului, acesta va fi ținut să restituie numai pieile animalelor ori valoarea acestora, iar dacă turma nu a pierit în întregime, uzufructuarul va fi obligat să înlocuiască animalele pierite cu cele de prăsilă.
Situația lucrărilor și îmbunătățirilor făcute de uzufructuar pe timpul uzufructului
La încetarea uzufructului, uzufructuarul nu va putea pretinde vreo despăgubire pentru lucrările adăugate unui bun imobil, cu excepția situației în care asemenea lucrări au fost necesare, adică acele lucrări care dacă nu ar fi fost făcute, s-ar fi ajuns la pieirea ori deteriorarea bunului.
Uzufructuarul nu va putea pretinde contravaloarea îmbunătățirilor aduse unui bun mobil, chiar dacă, prin efectuarea lor, a sporit valoarea bunului.
Dacă lucrările ori îmbunătățirile privitoare la bunul dat în uzufruct au fost făcute fără încuviințarea nudului proprietar, i se permite acestuia să ceară obligarea uzufructuarului la ridicarea lor și la readucerea bunului la starea în care i-a fost încredințat la constituirea uzufructului.
Uzufructuarul va putea cere o indemnizație echitabilă pentru lucrările necesare adăugate, după cum va putea cere o asemenea indemnizație și pentru celelalte lucrări adăugate sau pentru îmbunătățirile făcute cu încuviințarea proprietarului dacă prin efectuarea lor a sporit valoarea bunului ( art.716, alin.3 Cod Civil )
Obligațiile nudului proprietar
Obligația de a suporta sarcinile și cheltuielile proprietății
Cheltuielile și sarcinile proprietății sunt suportate de nudul proprietar, iar atunci când acestea au fost suportate de uzufructuar, nudul proprietar va fi obligat la rambursarea lor.
Când uzufructul a fost constituit cu titlu oneros, nudul proprietar va datora uzufructuarului dobânda legală pentru sumele achitate de uzufructuar cu titlu de cheltuieli ori sarcini ale proprietății.
Obligația de a efectua reparațiile mari
Reparațiile mari trebuie să fie efectuate de către nudul proprietar.
Atunci când, deși înștiințat de uzufructuar, nudul proprietar nu efectuează la timp reparațiile mari și părțile nu au convenit asupra suportării lor împreună ori numai de către uzufructuar, acesta le va putea face pe cheltuiala sa, iar nudul proprietar va fi obligat să restituie contravaloarea lor până la sfârșitul anului în curs, contravaloarea actualizată la data efectuării plății.
Drepturile și obligațiile uzufructuarului și ale nudului proprietar în unele situații speciale
Opozabilitatea uzufructului asupra creanțelor; drepturile și obligațiile uzufructuarului în cazul uzufructului asupra creanțelor
Când uzufructul va avea ca obiect o creanță, acesta va fi opozabil terților în aceleași condiții ca și cesiunea de creanță, cu îndeplinirea formalităților de publicitate.
Constituirea unui uzufruct asupra unei creanțe are loc atunci când titularul ei, în calitate de cedent, constituie un uzufruct asupra acestei creanțe în favoarea altei persoane, denumită cesionar, creditorul cedent va fi nudul proprietar al creanței, iar cesionarul care a primit creanța în uzufruct va dobândi calitatea de uzufructuar cesionar, debitorul rămânând un debitor cedat.
Uzufructuarul are dreptul să încaseze capitalul și să perceapă dobânzile creanței, cu obligația de a îndeplini toate actele necesare pentru conservarea ori încasarea dobânzilor.
Titularul dreptului de creanță va putea face toate actele de dispoziție care nu sunt de natură a aduce atingere drepturilor uzufructuarului.
Uzufructul rentei viagere
Pentru constituirea uzufructului, uzufructuarul devine titularul unei rente viagere, el având dreptul de a percepe, pe durata uzufructului său veniturile produse din acea rentă, dobânzile zilnice, obiectul rentei viagere fiind dat în sume de bani.
La expirarea dreptului de uzufruct, uzufructuarul va fi obligat să restituie credirentierului constituient al uzufructului veniturile încasate cu anticipație.
Dreptul de a spori capitalul
Dreptul de a spori capitalul ce constituie obiect al uzufructului, cum ar fi dreptul de a dobândi valori mobiliare, aparține nudului proprietar, iar uzufructuarul are numai dreptul de a exercita uzufructul asupra bunurilor astfel dobândite.
Dreptul de vor conferit de bunuri date în uzufruct
Dreptul de vot aferent unei acțiuni sau valori mobiliare ori unei părți indivize, unei cote-părți dintr-o coproprietate sau dintr-un alt bun va aparține uzufructuarului; cu toate acestea, aparține nudului proprietar votul ce are ca efect modificarea substanței bunului principal, cum ar fi capitalul social sau bunul deținut în coproprietate, ori schimbarea destinației acestui bun sau încetarea societății, reorganizarea persoanei juridice ori, după caz, a unei întreprinderi cu privire la care există un drept de vot.
Dacă dreptul de vot privește acte de conservare ori de administrare privitoare la bunul dat în uzufruct, acesta va aparține uzufructuarului, dacă dreptul de vot aferent bunului dat în uzufruct privește acte de dispoziție asupra bunului, dreptul de vot urmează a fi exercitat de nudul proprietar.
Repartizarea exercitării dreptului de vot în alte condiții decât cele de mai sus nu este opozabilă terților, afară dacă ei au cunoscut, acea „altă repartizare”, în mod personal.
Dreptul la dividende
Dividendele a căror distribuire a fost aprobată, în condițiile legii, de adunarea generală a acționarilor (AGA) în timpul uzufructului se vor cuveni uzufructuarului de la data stabilită de AGA pestru distribuirea lor; din acest moment dividendele vor intra în patrimoniul uzufructuarului.
Obligația nudului proprietar de a restitui sumele avansate de uzufructuar
Dacă uzufructuarul universal ori cu titlu universal plătește datoriile aferente masei patrimoniale dobândite în uzufruct sau aferente părții dintr-o masă patrimonială astfel dobândită, nudul proprietar va fi obligat să restituie, la stingerea uzufructului, sumele avansate, fără nici o dobândă.
Dacă uzufructuarul nu plătește aceste datorii, nudul proprietar va putea, la alegerea sa, sau să le plătească el însuși, sau să vândă o parte suficientă din bunurile date în uzufruct pentru a plăti datoria.
Dacă nudul proprietar plătește aceste datorii, uzufructuarul îi va datora dobânzile aferente sumelor plătite pe toată durata uzufructului.
Legatarul uzufructului universal ori cu titlu universal va fi obligat să achite, în proporție cu obiectul uzufructului și fără nici un drept la restituire, legatele cu titlu particular ce au ca obiect obligații de întreținere ori, după caz, rente viagere.
Dacă uzufructuarul nu își îndeplinește obligația de plată a întreținerii ori a rentei viagere, creditorii au dreptul să urmărească bunurile date în uzufruct, ceea ce presupune posibilitatea pentru acești creditori de a vinde bunuri date în uzufruct și îndestularea lor din prețul astfel obținut, cu consecința stingerii, pentru partea de bunuri astfel înstrăinate, a însuși dreptului de uzufruct.
Uzufructul fondului de comerț
Fondul de comerț reprezintă un ansamblu de bunuri mobile și imobile, corporale și incorporale, cum sunt mărcile, brevetele de invenții, vadul comercial și alte asemenea, bunuri utilizate de un profesionist pentru desfășurarea activității sale, în scopul atingerii unei clientele și al obținerii unui profit.
Uzufructuarul unui fond de comerț nu poate să dispună cu privire la bunurile ce-l compun; în situația în care uzufructuarul ar dispune de aceste bunuri, el are obligația de a le înlocui cu bunuri similare și de valoare egală.