Caz fortuit.

Art. 31 Cod penal

Art. 16 alin. 1 lit. d) Cod procedura penala

 

Actiunea victimei de a stationa pe timp de noapte pe partea carosabila, in pozitia decubit, reprezinta o imprejurare ce nu putea fi prevazuta de niciun conducator auto.

(Decizia penala nr. 233/A/14 Martie 2017)

 

Prin sentinta penala nr. 188 din data de 14 iulie 2016  pronuntata de Judecatoria Horezu, in temeiul art. 396 alin. 10 Cod procedura penala, a fost condamnat inculpatul CVS la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa, prevazuta de art. 178 al. 1 si 2 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal.

In baza art. 71 Cod penal din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in functii publice elective si de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat, prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a si lit. b Cod penal din 1969.

In temeiul art. 81 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate pe durata unui  termen de  incercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 Cod penal din 1969.

In temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal

de la 1969, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei principale.

S-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 si art. 84 Cod penal de la 1969, cu referire la art. 15 alin. 2 din Legea  nr. 187/2012 de punere in aplicare a Codului penal, privind revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

In baza art. 19 Cod procedura penala rap. la art. 1357 si urm. Cod civil, s-a admis in parte actiunea civila formulata de partile civile IM, CS, CC, CV, IG, CMA si BN.

A fost obligata partea responsabila civilmente S.C. OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A., cu sediul in Bucuresti la plata de daune materiale si daune morale catre partile civile.

S-au respins in rest actiunile civile formulate de partile civile ca neintemeiate.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca, in seara de 03.03.2012, victima CA, avand o imbibatie alcoolica de 1,60 g/l alcool pur in sange, se deplasa in calitate de pieton, pe marginea din dreapta a DJ 605A, raportat la directia de deplasare Sinesti – Mateesti, aflandu-se pe raza localitatii DA, judetul V, iar in momentul in care a ajuns la km 72 + 106 metri, in dreptul imobilului detinut de MM, victima CA, probabil si pe fondul consumului excesiv de bauturi alcoolice, a ajuns sa stationeze pe partea carosabila in pozitia decubit, pe sensul de deplasare Sinesti – Mateesti, cu capul orientat spre axul drumului.

In jurul orelor 19

⁰⁰

, numitul CVS a condus autoturismul marca BMW, inmatriculat sub numarul ***, pe DJ 605A, venind din S catre M, iar, pe fondul circulatiei pe timp de noapte, la lumina de intalnire a sistemului de iluminare si fara iluminat public, precum si in contextul ca rula cu o viteza de 74 km/h pe un sector de drum pe care viteza maxima admisa era de 50 km/h, fiind astfel incalcate prevederile art. 48 alin. 1 si art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002, republicata, l-a observat tardiv pe CA intins la orizontala pe drumul public, pe sensul sau de deplasare.

Desi il observase pe CA intins pe carosabil si actionase sistemul de franare al autoturismului marca BMW, inculpatul CVS nu a mai reusit sa evite impactul ca aceasta. In acest context, victima CA a fost calcata de autoturismul marca BMW condus de inculpat, iar in cadrul unui mecanism de comprimare-calcare-tarare i s-au cauzat multiple leziuni traumatice, prin comprimare intre corpuri dure si plan dur, acestea ducand la decesul imediat al victimei.

Martorul DC a apelat Serviciul National Unic Apeluri de Urgenta 112, iar la locul accidentului rutier s-a deplasat o echipa operativa din cadrul Politiei orasului B, care a procedat la efectuarea cercetarii locale, prilej cu care a fost identificat cadavrul numitului CA, intocmindu-se apoi un proces-verbal si o plansa fotografica cu privire la aceste activitati de constatare.

In timpul acestei cercetari, inculpatul CVS a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager, care a indicat o concentratie alcoolica de 0,00 mg/l alcool pur in aerul expirat, dupa care i s-a recoltat o singura proba biologica, cu prilejul analizei toxicologice, constatandu-se inexistenta alcoolului in sangele prelevat de la inculpat.

Ulterior, in cauza s-a efectuat necropsia cadavrului victimei CA, iar prin raportul de constatare medico-legala nr. ***din data de 09.03.2012 s-a stabilit cert ca decesul acestuia a fost violent si s-a datorat insuficientei acute cardio-respiratorii, consecutive zdrobirii corpului, cu fracturi multiple si rupturi de organe interne, leziunile traumatice constatate fiind produse prin comprimare intre corpuri si un plan dur, in cadrul unui mecanism de comprimare-calcare-tarare, existand legatura de cauzalitate directa dintre vatamari si producerea decesului.

De asemenea, s-a mai stabilit ca, in momentul decesului, victima CA prezenta o intoxicatie acuta etanolica corespunzatoare stadiului II, respectiv 1,60 g/l alcool pur in sange.

Data fiind necesitatea stabilirii dinamicii accidentului rutier, in cauza s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice, iar prin raportul de expertiza criminalistica nr. 45 din data de 31.03.2015 emis de Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice Brasov s-a concluzionat starea de pericol potential a fost creata de CA ce stationa pe carosabil in pozitia decubit, stare care a fost insa amplificata de faptul ca inculpatul CVS rula pe acel sector de drum cu o viteza de 74 km/h.

Totodata, s-a mai precizat in cuprinsul raportului de expertiza criminalistica ca victima putea preintampina producerea accidentului rutier daca nu stationa pe drumul public, intins pe orizontala, in timp ce inculpatul putea evita calcarea numitului CA, aflat intins pe carosabil, daca ar fi circulat cu o viteza inferioara celei de 51 km/h, viteza care ar fi permis oprirea acestuia pana la locul de impact, context in care s-s retinut, in afara oricarui dubiu, culpa concurenta a conducatorului auto care, daca ar fi respectat regimul legal de viteza, ar fi evitat uciderea victimei, existand asadar legatura de cauzalitate directa intre viteza de deplasare a acestuia si acrosarea pietonului.

Prin urmare, au fost incalcate prevederile art. 48 si 49 din OUG nr. 195/2002 si art. 87 alin. (1) OUG nr. 195/2002.

Inculpatul a recunoscut faptele retinute in sarcina sa, fata de care a manifestat o atitudine de regret.

In ceea ce priveste legea penala mai favorabila, instanta de fond a notat ca, potrivit Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 din Codul penal,  publicata in Monitorul Oficial nr. 372 din 20.05.2014, dispozitiile art. 5 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile.

S-a observat ca faptele pentru care inculpatul CVS a fost trimis in judecata se incadreaza juridic in prevederile art. 178 alin. 1 si 2 Cod penal din 1969, pedeapsa prevazuta de textul legal fiind inchisoarea de la 2 la 7 ani, iar potrivit noului Cod penal faptele pentru care inculpatul a fost trimis in judecata se incadreaza in infractiunea prevazuta de art. 192 alin. 1 si 2 Cod penal, pedeapsa prevazuta fiind inchisoarea de 2 la 7 ani.

In ceea ce priveste regimul de executare, Codul penal din 1969 prevedea posibilitatea suspendarii conditionate a executarii pedepsei si suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, iar Codul penal actual prevede posibilitatea renuntarii aplicarii pedepsei, amanarea aplicarii pedepsei si suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere.

Instanta de fond a apreciat ca vechea reglementare este mai favorabila inculpatului in ceea ce priveste modalitatea de individualizare a executarii pedepsei, apreciind ca aplicarea art. 81 din Codul penal de la 1969, cu privire la suspendarea conditionata a executarii pedepsei, este justificata si adecvata pentru atingerea scopului acesteia.

Avand in vedere ca, prin Decizia nr. 265 din 20.05.2014, Curtea Constitutionala a decis ca aplicarea art. 5 din Codul penal poate fi facuta doar global, iar nu pe institutii autonome, instanta a considerat ca vechiul Cod penal reprezinta legea mai favorabila sub toate aspectele legate de prezenta cauza.

In drept, fapta inculpatului CVS care, in data de 03.03.2012, in jurul orelor 19

⁰⁰

, a condus pe DJ 605A, pe raza localitatii DA, jud. V, autovehiculul marca BMW, inmatriculat sub numarul ***, iar pe fondul nerespectarii regimului legal de viteza (incalcarea art.48 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002, republicata, si art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002, republicata), nu a mai putut evita impactul si l-a calcat pe numitul CA, ce se afla intins pe partea carosabila sub influenta bauturilor alcoolice, producandu-i astfel leziuni traumatice grave, incompatibile cu viata, a fost incadrata in dispozitiile art. 178 alin. 1 si 2 din Codul penal de la 1969.

La individualizarea pedepsei aplicate pentru infractiunea comisa,

judecatorul fondului a tinut seama de imprejurarile de comitere a faptei, continutul concret al acesteia, urmarea produsa, varsta victimei gradul de vinovatie al victimei, regulile de circulatie incalcate, datele privitoare la persoana

inculpatului, varsta acestuia, nivelul studiilor, mediul social si familial din care provine, lipsa antecedentelor penale, si ca a avut o atitudine sincera in fata instantei, recunoscand si regretand fapta.

Fata de aceste considerente, judecatorul s-a orientat la o pedeapsa cu inchisoarea situata peste minimul special, obtinut in urma aplicarii dispozitiilor art. 396 alin.10 Cod procedura penala, respectiv 2 ani inchisoare, luand in calcul gravitatea faptei si rezultatul acesteia.

In privinta pedepselor accesorii, prima instanta a avut in vedere dispozitiile art. 12 din Legea 187/2012 de punere in aplicare a Codului penal, conform carora „
in cazul succesiunii de legi penale intervenite pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, pedepsele accesorii si complementare se aplica potrivit legii care a fost identificata ca lege mai favorabila in raport cu infractiunea comisa”
, asa incat aplicarea acestora a fost realizata atat in baza art. 71 si 64 Cod penal de la 1969, prin raportare la art.5 Cod penal, cat si prin prisma Conventiei Europene a Drepturilor Omului (Cauza Calmanovici c. Romaniei -2008 si Hirst c.Marii Britanii - 2004) si a deciziei nr.74/05.11.2007 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Astfel, in raport de natura faptei savarsite, instanta de fond a considerat ca aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentala intr-o societate democratica, nu ar fi proportionala si justificata fata de scopul limitarii exercitiului acestui drept, motiv pentru care, in baza art.71 C.pen.1969, rap. la art.3 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, cu aplic.art.5 Cod penal, instanta i-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsa accesorie, drepturile prevazute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a, b  Cod penal din 1969, respectiv dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice, dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat, pe durata si in conditiile art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969.

In ceea ce priveste modalitatea de executare a pedepsei, s-a apreciat ca scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins si fara executare, in conditii de privare de libertate, respectiv prin suspendarea conditionata a executarii pedepsei, in temeiul art. 81 Cod penal din 1969, pe surata unui termen de incercare de 4 ani, conform art. 82 Cod penal din 1969.

Este adevarat ca rezultatul faptei inculpatului este extrem de grav, respectiv decesul  unei persoane, insa la individualizarea pedepsei in cazul infractiunii savarsite din culpa, o greutate insemnata trebuie sa aiba tocmai lipsa intentiei si a prefigurarii mentale a posibilitatii ivirii rezultatului faptelor faptuitorului.

De asemenea, in cazul unor asemenea infractiuni, o atentie deosebita trebuie sa fie acordata atitudinii faptuitorului ulterior savarsirii faptei, in special asupra constientizarii de catre acesta a gravitatii faptelor. In plus, trebuie avuta in vedere si gardul de vinovatie al victimei, care sub influenta bauturilor alcoolice stationa pe carosabil in pozitia decubit, pe timpul noptii, pe un sector de drum neiluminat public.

Fata de aceste aspecte, prima instanta a constatat ca toate conditiile impuse de art. 81 Cod penal din 1969 pentru suspendarea conditionata a executarii pedepsei sunt indeplinite in cauza.

Pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei principale, instanta, in baza art. 71 alin. 5 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii stabilite in cauza.

In temeiul art.404 Cod procedura penala, s-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art.83 Cod penal de la 1969, a caror nerespectare are drept urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei, respectiv, daca in cursul termenului de incercare cel condamnat a savarsit din nou o infractiune, pentru care s-a pronuntat o condamnare definitiva chiar dupa expirarea acestui termen, instanta revoca suspendarea conditionata, dispunand executarea in intregime a pedepsei, care nu se contopeste cu pedeapsa pentru noua infractiune.

Astfel, s-a apreciat ca aceasta atentionare urmeaza a avea pentru inculpat semnificatia unui avertisment serios asupra consecintelor pe care le va suporta in eventualitatea nerespectarii in viitor a legii si a regulilor de convietuire sociala, nu numai in cursul termenului de incercare, dar si de-a lungul vietii. In acest context, instanta de fond a considerat ca reglementarea acestui text de lege are semnificatia crearii pentru inculpat a unei profunde constiinte moral-juridice referitoare la garantarea echilibrului firesc care trebuie sa existe intre drepturile si obligatiile fiecaruia raportate la el insusi, cat si la societate in ansamblul sau.

Sub aspectul laturii civile, s-a retinut ca in cauza s-au constitut parti civile IM, CS, CC, CV, IG, CMA si BN.

Analizand actiunea civila exercitata de partile civile, instanta de fond a notat ca, potrivit art. 1349 alin. 1 Cod civil, orice persoana are indatorirea sa respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aduca atingere, prin actiunile ori inactiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar, potrivit alin. (2) al aceluiasi articol, cel care, avand discernamant, incalca aceasta indatorire raspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat sa le repare integral.

Raspunderea delictuala pentru fapta proprie este reglementata de art. 1357 Cod civil, care prevede ca cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare, autorul prejudiciului raspunzand si pentru cea mai usoara culpa.

Din acest text legal rezulta conditiile ce se cer a fi intrunite, in mod cumulative, pentru angajarea raspunderii civile delictuale, respectiv: a) existenta unei fapte ilicite, b) existenta unui prejudiciu, c) existenta unei legaturi de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si d) vinovatia autorului.

Cu privire la prima conditie, judecatorul fondului a retinut ca aceasta rezulta in mod evident din elementul material al infractiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul.

Vinovatia a rezultat implicit din modalitatea in care au fost savarsite faptele, retinute de instanta si la condamnarea inculpatului. De asemenea, a fost avuta in vedere si culpa comuna atat a inculpatului, cat si a persoanei vatamate in producerea accidentului.

Referitor la prejudiciu, instanta a retinut dispozitiile art. 1381 alin. 1 Cod civil, potrivit carora orice prejudiciu da dreptul la reparatie, iar alineatele urmatoare ale aceluiasi articol stabilesc ca dreptul la reparatie se naste din ziua cauzarii prejudiciului, chiar daca acest drept nu poate fi valorificat imediat, precum si ca dreptului la reparatie ii sunt aplicabile, de la data nasterii sale, toate dispozitiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea si stingerea obligatiilor.

Potrivit art. 1385 alin. (1) C.civ., „prejudiciul se repara integral, daca prin lege nu se prevede altfel”. Continutul acestui principiu este dat de urmatoarele aspecte:

– sunt supuse repararii atat pierderea suferita de cel prejudiciat, adica paguba efectiva (
damnum emergens
), castigul pe care in conditii obisnuite el ar fi putut sa il realizeze si de care a fost lipsit, deci castigul nerealizat de victima ca urmare a faptei ilicite (
lucrum cesans
), precum si cheltuielile pe care le-a facut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului (art. 1385 alin. 3 C.civ.);

– daca fapta ilicita a determinat si pierderea sansei de a obtine un avantaj sau de a evita o paguba, reparatia va fi proportionala cu probabilitatea obtinerii avantajului ori, dupa caz, a evitarii pagubei, tinand cont de imprejurari si de situatia concreta a victimei (art. 1385 alin. 4 C.civ.);

– se repara atat prejudiciul previzibil, cat si prejudiciul imprevizibil, adica acea paguba a carei aparitie autorul nu a fost in masura sa o anticipeze la data savarsirii faptei ilicite;

– in stabilirea cuantumului despagubirilor nu au relevanta starea materiala a victimei si nici cea a autorului faptei ilicite;

– prejudiciul se repara in integralitatea sa, indiferent de forma de vinovatie.

De asemenea, conform art. 1390 alin. 1 si alin. 2 Cod civil, in caz de vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii, poate fi acordata si o despagubire pentru restrangerea posibilitatilor de viata familiala si sociala.  Instanta judecatoreasca va putea, de asemenea, sa acorde despagubiri ascendentilor, descendentilor, fratilor, surorilor si sotului, pentru durerea incercata prin moartea victimei,
precum si oricarei alte persoane care, la randul ei, ar putea dovedi existenta unui asemenea prejudiciu
.

Totodata, s-a remarcat ca, in cazul partii civile IG, sunt aplicabile dispozitiile art. 1392 Cod civil, conform carora cel care a facut cheltuieli pentru ingrijirea sanatatii victimei sau, in caz de deces al acesteia, pentru inmormantare are dreptul la inapoierea lor de la cel care raspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli.

Sub aspectul prejudiciului material, instanta de fond a observat ca acesta consta din sumele de bani pe care partea civila IG a fost nevoita sa le cheltuiasca pentru organizarea ritualurilor de inmormantare si comemorare a victimei din prezenta cauza.

Din inscrisurile depuse la dosar, instanta a constatat ca pretentiile civile sub acest aspect au fost dovedite doar in parte, cu facturile si bonurile depuse, la care s-au mai adaugat cheltuielile efectuate cu cheltuielile de pomenire a victimei potrivit datinilor crestine efectuate incepand cu data inmormantarii si pana in prezent, confirmate de martorii audiati, instanta estimand cuantumul acestor cheltuieli la valoarea totala de 5.000 lei.

In ceea ce priveste prejudiciul moral, prima instanta a tinut seama de varsta victimei la data decesului, de mediul si conditiile de viata ale victimei si familiei sale, de varsta, statutul social al persoanelor care pretind despagubiri, de traumele psihice intense inerente incercate de acestea prin pierderea unui membru al familiei de care erau legate prin sentimente de profunda afectiune si de la care primeau intregul suport material si moral, in calitate de fiu si fiica sau nepoti.

S-a avut in vedere decizia nr. 1/2016 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea unui recurs in interesul legii, prin care s-a statuat ca, in interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 86 din Codul de procedura penala, in cazul asigurarii obligatorii de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitate de parte responsabila civilmente si are obligatia de a repara singura prejudiciul cauzat prin infractiune, in limitele stabilite in contractul de asigurare si prin dispozitiile legale privind asigurarea obligatorie de raspundere civila
.

In cauza, autoturismul condus de inculpat avea incheiata polita de asigurare de raspundere civila auto cu asiguratorul Omniasig Vienna Insurance Group S.A.

Astfel fiind, statuand in echitate, tinand seama si de jurisprudenta in materie, de conditiile social-economice si de imperativul asigurarii unui just echilibru intre necesitatea acordarii unor compensatii materiale rezonabile urmasilor indoliati ai victimei accidentului rutier si
necesitatea evitarii ca pe aceasta cale sa se ajunga la o imbogatire fara just temei a mostenitorilor persoanei decedate
pe seama patrimoniului asiguratorului, judecatorul fondului a admis in parte actiunile civile formulate de partile civile si, in consecinta, a obligat-o pe partea responsabila civilmente la plata catre partile civile.

In ceea ce priveste actiunea civila formulata de partile civile - nepoti, instanta de fond a aratat ca art.1390 alin. 1 si alin. 2 Cod civil nu prevede, in enumerarea sa, gradele de rudenie in care se afla aceste persoane cu victima si nici nu s-a dovedit ca acestia ar fi suferit vreun prejudiciu care sa justifice masuri reparatorii pecuniare, motiv pentru care actiunea civila exercitata de acestia a fost respinsa ca neintemeiata.  

Impotriva acestei sentinte au declarat apel inculpatul CVS si partile civile IM, CS, CC, CV, IG, CMA si BN, precum si partea responsabila civilmente SC Omniasig Vienne Insurance Group SA Bucuresti.

In motivarea apelului, partea responsabila civilmente Omniasig Vienna Insurance Group SA a aratat ca solutia data de instanta de fond se intemeiaza in fapt pe calitatea acestei parti civile de sotie a victimei decedate. S-a sustinut ca la dosarul cauzei nu exista niciun act de stare civila care sa ateste calitatea sa de sotie. Nu se poate retine in motivarea solutiei date de instanta calitatea de sotie ca si fundament de admitere a actiunii civile, relatia de familie dintre victima si partea civila nefiind dovedita cu niciun inscris.

S-a mai invederat ca la data decesului partea civila era casatorita cu o alta persoana, respectiv cu ig, la dosar fiind depus si actul de stare civila .

In continuare, a mai sustinut ca se impune ca daunele materiale acordate acestei parti civile sa se realizeze doar in limita probarii acestora cu inscrisuri justificative.

In motivarea apelului, partile civile IM, CS, CC, CV, IG, CMA si BN au aratat ca inculpatul CVS are o culpa majora in producerea accidentului de circulatie si in producerea consecintelor acestuia, astfel incat se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului.

In continuare s-a aratat ca prima instanta a acordat daune morele nejustificat de reduse, solutia adoptata fiind in contradictie cu practica judiciara in materie.

S-a mai mentionat ca prima instanta a nesocotit dispozitiile Normelor de aplicare a Legii 136/1995, diminuand in mod nejustificat cheltuielile de judecata solicitate de catre CS.

Se considera ca solutia adoptata de prima instanta fata de cererile de constituire parte civila formulate de catre nepotii victimei este una netemeinica si nelegala intrucat din probatoriul administrat in cauza rezulta fara putinta de tagada faptul ca acestia au suferit prejudicii de natura nepatrimoniala ca urmare a decesului bunicului lor.

In motivarea apelului, inculpatul a aratat ca nu este vinovat de savarsirea infractiunii pentru care a fost trimis in judecata intrucat rezultatul socialmente periculos nu putea fi prevazut intrucat acesta a fost consecinta interventiei unei imprejurari straine de vointa sa si anume fapta victimei, fiind astfel indeplinite conditiile cazului fortuit.

Analizand sentinta apelata, prin prisma motivelor invocate, respectiv  din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art.417 si urm. Cod pr.penala,  Curtea constata ca apelul inculpatului este fondat, iar apelurile partilor civile si al partii responsabile civilmente sunt nefondate, pentru urmatoarele motive:

Referitor la apelurile inculpatului si ale partilor civile in ceea ce priveste latura penala, Curtea retine ca prima  instanta a analizat in mod judicios  mijloacele de proba administrate in cauza, retinand in mod corect situatia de fapt in ceea ce priveste desfasurarea evenimentelor, insa  a interpretat in mod gresit dispozitiile legale aplicabile, ajungand la o concluzie eronata in ceea ce priveste vinovatia inculpatului.

Astfel cum a retinut si prima instanta, din probatoriul administrat in cauza a rezultat ca in seara de 03.03.2012, victima CA, avand o imbibatie alcoolica de 1,60 g/l alcool pur in sange, se deplasa in calitate de pieton, pe marginea din dreapta a DJ 605A, raportat la directia de deplasare S – M, aflandu-se pe raza localitatii DA, jud. V, iar in momentul in care a ajuns la km 72 + 106 metri, in dreptul imobilului detinut de MM, victima CA, probabil si pe fondul consumului excesiv de bauturi alcoolice, a ajuns sa stationeze pe partea carosabila in pozitia decubit, pe sensul de deplasare S – M, cu capul orientat spre axul drumului.

In jurul orelor 19

⁰⁰

, numitul CVS, neinsotit de vreo alta persoana, a condus autoturismul marca BMW, inmatriculat sub numarul ***, pe DJ 605A, venind din S catre M, iar, pe fondul circulatiei pe timp de noapte, la lumina de intalnire a sistemului de iluminare si fara iluminat public, precum si in contextul ca rula cu o viteza de 74 km/h pe un sector de drum pe care viteza maxima admisa era de 50 km/h,  l-a observat tardiv pe CA intins la orizontala pe drumul public, pe sensul sau de deplasare.

Curtea constata ca in cauza sunt incidente dispozitiile legale ce reglementeaza cazul fortuit.

Cazul fortuit prev. de art. 31 din CP este reprezentat de actiunea-inactiunea unei persoane care produce un rezultat neconceput si neurmarit de autorul actiunii, rezultatul datorandu-se unei forte naturale a carei prezenta nu a putut fi prevazuta. Caracteristic cazului fortuit este faptul ca actiunea sau inactiunea unei persoane produce un rezultat socialmente periculos, neasteptat datorita faptului ca intra in concurs cu o imprejurare fortuita, neprevizibila, care produce in fapt acel rezultat, iar aceasta imprevizibilitate trebuie sa aiba un caracter obiectiv si general. Cazul fortuit are caracter obiectiv si exista cand actiunea-inactiunea unei persoane a produs un rezultat pe care acea persoana nu l-a conceput si nu l-a urmarit, producerea lui fiind datorata unei imprejurari neasteptate, adica imprejurarea nu putea fi prevazuta de orice alta persoana, nu numai de catre subiectul care a savarsit fapta.

Originea imprejurarii exterioare poate fi o fapta a omului, un fenomen natural, actului unui animal, o defectiune tehnica etc.

In cauza de fata imprejurarea neprevazuta o reprezinta  actiunea victimei de a stationa pe timp de noapte pe partea carosabila in pozitia decubit, imprejurare ce nu putea fi prevazuta de niciun conducator auto.

In ceea ce priveste concluzia raportului de expertiza intocmit in cauza referitoare la posibilitatea inculpatului de a preveni accidentul, Curtea retine ca viteza de 51 de km/h nu poate fi avuta in vedere intrucat expertul a tinut cont de anumite date ce sunt straine de caza de fata.

Din concluzia expertizei referitoare la acest aspect rezulta ca inculpatul putea preveni producerea evenimentului rutier daca ar fi rulat cu o viteza de sub 51 km/h.

Analizand partea expozitiva a raportului de expertiza se constata ca pentru a calcula viteza care i-ar fi permis inculpatului oprirea autoturismului in interiorul distantei frontale de vizibilitate data de lumina de intalnire a farurilor, expertul a aplicat o formula de calcul rezultatul fiind de aproximativ 51 km/h.

Formula folosita de expert are in vedere si distanta la care inculpatul a observat pe carosabil corpul victimei, expertul folosind distanta de 30 de m, mentionand ca in general, faza de intalnire a farurilor autovehiculelor permite conducatorilor auto sa dispuna de un spatiu frontal de vizibilitate de cca 30 de m.

In primul rand trebuie observat ca expertul a mentionat ca in general spatiul de vizibilitate este de aproximativ 30 de m, fara sa stabileasca in concret ce spatiu frontal de vizibilitate a oferit faza de intalnire a autoturismului inculpatului.

In al doilea rand, pentru a angaja raspunderea penala a inculpatului este necesar a se stabili in concret, raportat la imprejurarile cauzei  (se are in vedere in principal pozitia in care se afla victima),  momentul in care inculpatul a observat pe carosabil victima, respectiv distanta dintre autoturism si victima la momentul observarii de catre inculpat.

Din procesul-verbal de cercetare la fata locului si raportul de expertiza intocmit in cauza rezulta ca prima urma de franare se situeaza la o distanta de 111,8 m fata de punctul de reper, iar urma de frecare-tarare la o distanta de 115,5 m de punctul de reper, rezultand o distanta de 3,7 m.

Avand in vedere timpul de reactie mediul al conducatorului auto, durata intarzierilor mecanice ale sistemului de franare si durata scursa pana in momentul blocarii rotilor este evident ca distanta la care inculpatul a observat pe carosabil victima este  mai mare de 3,7 m, insa nu se poate ajunge la distanta de 30 m folosita de expert.

In consecinta, viteza de aproximativ 51 km/h, mentionata de expert ca fiind viteza cu care ar fi trebuit sa circule inculpatul pentru a putea opri pana la locul impactului, nu poate fi avuta in vedere intrucat imprejurarile concrete ale cauzei nu au fost  avute in vedere de expert la stabilirea acestei viteze.

De asemenea, trebuie mentionat si ca expertul a folosit la calcul o distanta de aproximativ 30 de m, rezultatul fiind o viteza de aproximativ 51 km/h, aceste aproximari profitand  inculpatului avand in vedere limita maxima de viteza de 50 km/h, astfel ca si in situatia in care  inculpatul ar fi condus cu viteza maxima legala de 50 de km/h nu ar fi putut evita producerea evenimentului rutier.

In aceste conditii, Curte retine ca nu viteza a fost cauza determinanta a producerii accidentului, ci comportamentul victimei care s-a aflat pe partea carosabila, pe timp de noapte,  in pozitia decubit.

Referitor la actiunea civila, in conformitate cu disp. art. 1352 din C.civ., fapta victimei insesi si fapta tertului inlatura raspunderea chiar daca nu au caracteristicile fortei majore, ci doar pe cele ale cazului fortuit, insa numai in cazurile in care, potrivit legii sau conventiei partilor, cazul fortuit este exonerator de raspundere.

De asemenea, in conformitate cu disp. art. 1351 alin. 1 din C.civ., daca legea nu prevede altfel sau partile nu convin contrariul, raspunderea este inlaturata atunci cand prejudiciul este cauzat de forta majora sau de caz fortuit.

Avand in vedere situatia de fapt retinuta de instanta de apel si dispozitiile legale mentionate se impune respingerea actiunii civile formulate de partile civile.

Tinand cont de  incidenta in cauza a dispozitiilor legale privitoare la cazul fortuit cu consecinta achitarii inculpatului pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa si respingerea actiunii civile formulata de partile civile, se impune respingerea apelurilor formulate de partile civile si de partea responsabila civilmente.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, in temeiul dispozitiilor art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedura penala, a admis apelul declarat de inculpatul
CVS,
a desfiintat in totalitate sentinta apelata si, rejudecand, a dispus urmatoarele:

A inlaturat condamnarea inculpatului CVS pentru savarsirea infractiunii prev. 178 alin.1 si 2 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, cu toate consecintele.

In baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. d  Cod procedura penala, cu referire la art. 31 Cod penal, il va achita inculpatul CVS pentru savarsirea infractiunii prev. 178 alin.1 si 2 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

A respins actiunea civila formulata de partile civile IM, CS, CC, CV, IG, CMA si BN.

In temeiul dispozitiilor art. 421 pct. 1 lit. b) Cod procedura penala, a respins apelurile formulate de partile civile IM, CS, CC, CV, IG, CMA si BN, precum  si de partea responsabila civilmente ca nefondate SC Omniasig Vienne Insurance Group SA Bucuresti.