Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de doua ori, Art. 4 din Protocolul nr. 7
28 martie 2020Dreptul [unei persoane] de a fi adusa de indata inaintea unui magistrat (art. 5 §. 3)
28 martie 2020
Dreptul [unei persoane] de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii (art. 5 § 3)
-
Cuvinte-cheie HUDOC
A fi judecat intr-un termen rezonabil (5-3) - Liberare in cursul procedurii (5-3) - Durata arestului preventiv (5-3) - Caracterul rezonabil al arestului preventiv (5-3) - Liberare conditionata (5-3) - Garantie care sa asigure prezentarea la audiere (5-3)
- Pentru a stabili durata arestarii preventive din perspectiva art. 5 § 3, perioada care trebuie luata in considerare incepe in ziua in care acuzatul este incarcerat si se incheie in ziua in care este stabilita acuzatia, aceasta fiind in prima instanta (a se vedea, de exemplu, Stvrtecky impotriva Slovaciei, pct. 55;
Solmaz impotriva Turciei,
pct. 23-24; Kalashnikov impotriva Rusiei, pct. 110; Wemhoff impotriva
Germaniei,
pct. 9). -
Avand in vedere legatura fundamentala dintre paragraful 3 si paragraful 1 lit. c) al art. 5 din Conventie, o persoana condamnata in prima instanta nu poate fi considerata detinuta in vederea „aducerii sale in fata autoritatii judiciare competente, atunci cand exista motive verosimile de a se banui ca a savar sit o infractiune" in sensul dispozitiei respective: aceasta se afla in situatia prevazuta la art. 5 § 1 lit. a), care autorizeaza privarea de libertate „pe baza condamnarii pronuntate de un tribunal competent" (a se vedea, printre multe alte precedente, Belevitskiy impotriva Rusiei, pct. 99;
Piotr Baranowski impotriva Poloniei,
pct. 45; Gorski impotriva Poloniei, pct. 41).
- Teza a doua a art. 5 § 3 nu ofera nicio optiune autoritatilor judiciare intre aducerea inaintea unui judecator intr-un termen rezonabil si punerea in libertate provizorie. Pana la condamnarea sa, persoana acuzata trebuie sa fie considerata nevinovata si dispozitia analizata are drept obiect principal impunerea punerii in libertate provizorie de indata ce mentinerea in detentie inceteaza sa fie rezonabila.
- Caracterul rezonabil al duratei unui arest preventiv nu se preteaza la o evaluare abstracta. Legitimitatea mentinerii in detentie a unui acuzat trebuie sa fie evaluata in fiecare situatie in functie de particularitatile cauzei. Mentinerea in detentie nu se justifica a sadar intr-o anumita speta decat daca indicii concrete demonstreaza o cerinta reala de interes public care prevaleaza, in pofida prezumtiei de nevinovatie, asupra regulii respectarii libertatii individuale, impusa de art. 5 din Conventie.
- Este in primul rand responsabilitatea autoritatilor judiciare nationale sa se asigure ca, intr-o cauza data, arestul preventiv al unui acuzat nu depa se ste un termen rezonabil. In acest sens, este necesar, tinand cont de principiul prezumtiei de nevinovatie, sa fie examinate toate circumstantele de natura sa produca sau sa elimine existenta conditiei interesului public care sa justifice o derogare de la dispozitia prevazuta la art. 5 si sa fie incluse in deciziile referitoare la cererile de extindere. In esenta, Curtea trebuie sa stabileasca doar in functie de motivele care au stat la baza deciziilor mentionate, precum si de faptele necontestate indicate de partea in cauza in motivatia sa daca a avut loc o incalcare a art. 5 § 3
[Buzadji impotriva Moldovei
(MC), pct. 89-91; McKay impotriva Regatului Unit
(MC), pct. 41-43]. - Existenta unor motive temeinice de a banui ca persoana arestata a savar sit o infractiune este o conditie
sine qua non
a legalitatii mentinerii detentiei. Cu toate acestea, atunci cand autoritatile judiciare nationale evalueaza pentru prima data, „de indata" dupa arestare, daca este necesar ca persoana arestata sa fie plasata in arest preventiv, suspiciunea nu mai este suficienta, iar autoritatile trebuie, de asemenea, sa prezinte alte motive pertinente si suficiente pentru a legitima detentia
[Merabishvili impotriva Georgiei
(MC), pct. 222; Buzadji impotriva Moldovei (MC), pct. 102]. Atunci cand aceste motive continua sa justifice privarea de libertate, Curtea trebuie, de asemenea, sa aiba convingerea ca autoritatile nationale au acordat o „diligenta speciala" continuarii procedurii
[Buzadji
impotriva Moldovei
(MC), pct. 87; Idalov impotriva Rusiei (MC), pct. 140. - Motivele in favoarea si in defavoarea extinderii nu trebuie sa fie „generale si abstracte"
(Boicenco
impotriva Moldovei,
pct. 142; Khoudoiorov impotriva Rusiei, pct. 173), ci sa se intemeieze pe fapte concrete, precum si pe circumstantele personale ale reclamantului care sa-i justifice detentia
(Alexanian impotriva Rusiei,
pct. 179; Rubtsov si Balayan impotriva Rusiei, pct. 30-32). Deciziile redactate cu formulari standard nu pot fi considerate ca fiind un motiv suficient pentru a justifica detentia initiala si continuata a persoanei
[Selahattin Demirtas impotriva Turciei
(nr. 2)*,
pct. 193]. - Mentinerea cvasiautomata in detentie este contrara garantiilor enuntate la art. 5 § 3
(Tase
impotriva Romaniei,
pct. 40). - Autoritatilor le revine responsabilitatea de a stabili persistenta motivelor pentru mentinerea in arest preventiv
[Merabishvili impotriva Georgiei
(MC), pct. 234]. In aceasta privinta nu trebuie rasturnata sarcina probei pentru a-i impune persoanei private de libertate obligatia de a demonstra existenta unor motive pentru punerea sa in libertate
[Bykov impotriva Rusiei
(MC), pct. 64]. -
Atunci cand ar putea exista circumstante care sa justifice detentia unei persoane, dar nu sunt mentionate in deciziile instantelor interne, nu este de competenta Curtii sa stabileasca si sa se substituie autoritatilor nationale care au decis privarea de libertate a reclamantului
[Bykov impotriva
Rusiei
(MC), pct. 66; Giorgi Nikolaichvili impotriva Georgiei, pct. 77]. Un control public asupra administrarii justitiei poate fi exercitat numai prin pronuntarea unei decizii motivate
(Tase impotriva
Romaniei,
pct. 41).
-
Art. 5 § 3 nu poate fi interpretat ca autorizand neconditionat arestarea preventiva cu conditia sa nu depa seasca o anumita perioada minima. Autoritatile trebuie sa demonstreze in mod convingator ca fiecare perioada de detentie, indiferent cat de scurta, este justificata
[Idalov impotriva Rusiei
(MC), pct. 140; Tase impotriva Romaniei, pct. 40; Castravet impotriva Moldovei, pct. 33; Belchev impotriva
Bulgariei,
pct. 82].
- Riscul sustragerii
- Riscul sustragerii nu poate fi apreciat doar pe baza gravitatii pedepsei pronuntate. El trebuie apreciat in functie de o serie de alti factori relevanti care sa permita fie confirmarea existentei unui astfel de risc, fie sa-l faca sa para atat de mic incat sa nu poata justifica arestarea preventiva
(Panchenko impotriva Rusiei,
pct. 106). - Riscul sustragerii trebuie apreciat in lumina elementelor care tin de personalitatea persoanei in cauza, decenta, domiciliul, profesia, resursele sale, legaturile sale familiale si alte tipuri de legaturi cu tara in care este urmarita
(Becciev impotriva Moldovei,
pct. 58). - Lipsa unui domiciliu fix nu face sa apara, in sine, riscul sustragerii
(Sulaoja impotriva Estoniei,
pct. 64). - Riscul sustragerii se diminueaza incontestabil odata cu trecerea timpului petrecut in detentie
(Neumeister impotriva Austriei,
pct. 10). - In cazul in care detentia nu mai este motivata decat de teama ca acuzatul se va sustrage din fata instantei de judecata, liberarea provizorie a acuzatului trebuie sa fie dispusa daca este posibil sa se obtina garantii care sa asigure prezentarea la audiere
[Merabishviliimpotriva Georgiei
(MC), pct. 223]. - De si gravitatea pedepsei aplicate poate fi luata in considerare pentru a se decide daca acuzatul risca sa se sustraga justitiei, nu poate servi pentru a justifica perioade lungi de arest preventiv
[Idalov
impotriva Rusiei
(MC), pct. 145; Garycki impotriva Poloniei, pct. 47; Chraidi impotriva Germaniei,
pct. 40; Ilijkov impotriva Bulgariei, pct. 80-81]. -
De si, in general, „situatia probelor" reprezinta un element care poate fi luat in considerare pentru a se stabili daca au existat si inca mai exista indicii serioase ale vinovatiei, nu este singura care poate justifica o perioada indelungata de detentie
(Dereci impotriva Turciei,
pct. 38).
- Obstructionarea justitiei
- Riscul ca acuzatul sa impiedice buna functionare a justitiei nu poate fi invocat in abstract: el trebuie sustinut de probe concrete
(Becciev impotriva Moldovei,
pct. 59). - Riscul unor presiuni exercitate asupra martorilor este acceptabil in etapele initiale ale procedurii
(Jarzynski impotriva Poloniei,
pct. 43). Cu toate acestea, nu poate rezulta numai din probabilitatea de a fi impusa o pedeapsa severa: trebuie sa aiba legatura cu fapte concrete
[Merabishvili
impotriva Geo
rgiei
(MC), pct. 224]. - Cu toate acestea, in timp, imperativele anchetei nu mai sunt suficiente pentru a justifica retinerea unui suspect: in mod normal, pretinsele pericole se diminueaza in timp, pe masura ce este efectuata ancheta, sunt inregistrate depozitii si sunt efectuate verificari
(Clooth impotriva Belgiei,
pct. 43). -
In cauzele privind bandele sau activitatile infractionale organizate, riscul ca un detinut, odata ce este eliberat, sa exercite presiuni asupra martorilor sau a altor suspecti, sau sa obstructioneze justitia prin alte mijloace, este adesea deosebit de ridicat
(Stvrtecky impotriva Slovaciei,
pct. 61; Podeschi
impotriva San Marino,
pct. 149).
- Gravitatea unei inculpari poate face ca autoritatile judiciare sa plaseze si sa mentina un suspect in arest preventiv pentru a preveni tentativele de noi infractiuni. Inca odata este necesar ca circumstantele spetei, in special antecedentele si personalitatea persoanei in cauza, sa faca plauzibil riscul si masura adecvata
(Clooth impotriva Belgiei,
pct. 40). - Condamnarile anterioare pot intemeia o temere rezonabila ca persoana acuzata ar savar si o noua infractiune
(Selguk impotriva Turciei,
pct. 34; Matznetter impotriva Austriei, pct. 9). - Nu se poate concluziona ca atat timp cat o persoana nu are nici loc de munca, nici familie risca sa savar seasca noi infractiuni
(Sulaoja impotriva Estoniei,
pct. 64).
- Este acceptat ca, prin gravitatea lor deosebita si prin reactia publicului la savar sirea lor, anumite infractiuni pot genera tulburari sociale care sa justifice arestarea preventiva, cel putin o anumita perioada de timp. In situatii exceptionale, acest factor poate fi, prin urmare, luat in considerare in temeiul Conventiei, cel putin in masura in care dreptul intern recunoa ste notiunea de tulburare a ordinii publice cauzata de o infractiune.
- Acest motiv nu poate fi insa considerat relevant si suficient decat daca se bazeaza pe fapte care sa demonstreze ca eliberarea unui detinut ar tulbura in mod real ordinea publica. In plus, detentia nu ramane legitima decat daca ordinea publica este efectiv amenintata; continuarea detentiei nu poate fi folosita pentru a anticipa o pedeapsa privativa de libertate
(Letellier impotriva Frantei,
pct. 51; I.A.
impotriva Frantei,
pct. 104; Prencipe impotriva Monaco, pct. 79; Tiron impotriva Romaniei, pct. 4142). -
Protectia ordinii publice este deosebit de relevanta pentru procesul persoanelor trimise in judecata pentru crime grave in domeniul drepturilor fundamentale, cum ar fi crime de razboi impotriva populatiei civile
(Milankovic si Bosnjak impotriva Croatiei,
pct. 154).
- Complexitatea si particularitatile anchetei sunt factori care trebuie luati in considerare atunci cand se verifica daca autoritatile nationale competente au demonstrat „diligenta speciala" in desfa surarea procedurii
(Scott impotriva Spaniei,
pct. 74). -
Celeritatea speciala la care un detinut acuzat are dreptul in examinarea cazului sau nu ar trebui sa submineze eforturile instantelor de a- si indeplini sarcinile cu atentia cuvenita
(Shabani impotriva
Elvetiei,
pct. 65; Sadegul Ozdemir impotriva Turciei, pct. 44).
- Garantia mentionata la art. 5 § 3 din Conventie nu este de a asigura repararea prejudiciului, ci mai ales ca acuzatul sa se prezinte la audiere. Prin urmare, cuantumul sumei trebuie sa fie apreciat in principal „in raport cu persoana in cauza, resursele sale, legaturile sale cu persoanele care trebuie sa plateasca cautiunea, cu alte cuvinte increderea ca exista posibilitatea pierderii cautiunii sau ca executarea cautiunii in caz de neprezentare la audiere va actiona ca un factor de descurajare suficient pentru a impiedica orice tentativa de sustragere"
[Gafa impotriva Maltei,
pct. 70; Mangouras
impotriva Spaniei
(MC), pct. 78; Neumeister impotriva Austriei, pct. 14]. - Cautiunea nu poate fi impusa decat atat timp cat exista motive care sa justifice detentia
(Musuc
impotriva Moldovei,
pct. 42; Aleksandr Makarov impotriva Rusiei, pct. 139). In situatia in care riscul sustragerii poate fi evitat prin plata unei cautiunii sau a unui alt tip de garantie, acuzatul trebuie pus in libertate, stiindu-se ca daca poate fi anticipata o sentinta mai u soara, riscul de sustragere se reduce si trebuie sa fie luat in considerare
(Vrencev impotriva Serbiei,
pct. 76). Autoritatile trebuie sa dea dovada de suficient de multa atentie pentru a stabili o cautiune corespunzatoare, pentru a decide daca mentinerea persoanei acuzate in detentie mai ramane sau nu indispensabila (a se vedea, printre alte precedente, Piotr Osuch impotriva Poloniei,
pct. 39;
Bojilov impotriva Bulgariei,
pct. 60;
Skrobol
impotriva Poloniei,
pct. 57). - In plus, cuantumul cautiunii trebuie sa fie justificat in mod corespunzator in decizia prin care se stabile ste
(Georgieva impotriva Bulgariei,
pct. 15 si 30-31) si ia in considerare resursele persoanei in cauza
(Gafa impotriva Maltei,
pct. 70; Hristova impotriva Bulgariei, pct. 111), precum si capacitatea sa de a-l achita
(Tochev impotriva Bulgariei,
pct. 69-73). In anumite conditii, ar putea fi rezonabil sa se ia in considerare amploarea prejudiciului imputat
[Mangouras impotriva Spaniei
(MC), pct. 81 si 92]. - Faptul ca un detinut ramane in detentie dupa ce a obtinut liberarea pe cautiune arata ca instantele interne nu au analizat cu minutiozitatea necesara suma adecvata pentru cautiune
(Gafa
impotriva Maltei,
pct. 73; Kolakovic impotriva Maltei, pct. 72). - Autoritatile au obligatia de a desfa sura procedura cu „diligenta speciala", chiar si atunci cand cautiunea este acordata formal, dar persoana ramane in detentie deoarece nu dispune de mijloacele necesare pentru a o plati
(ibidem,
pct. 74; Gafa impotriva Maltei, pct. 71). -
Refuzul automat al platii unei cautiuni in temeiul legii, in lipsa oricarui control judecatoresc, este incompatibil cu garantiile art. 5 § 3
(Piruzyan impotriva Armeniei,
pct. 105; S.B.C. impotriva Regatului
Unit,
pct. 23-24).
Related posts
1 aprilie 2020
1 aprilie 2020
1 aprilie 2020