Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de doua ori, Art. 4 din Protocolul nr. 7

Introducere

1. Protocolul nr. 7 la Conventie a fost redactat in 1984. Scopul articolului 4 din acest text este de a interzice repetarea procedurilor penale definitiv inchise
   (non bis in idem).
   Un capat de cerere intemeiat pe art. 4 din Protocolul nr. 7, dispozitie distincta de art. 6 din Conventie, va fi declarat inadmisibil daca statul parat nu a ratificat protocolul [Blokker impotriva Tarilor de Jos (dec.)].

1. 
   
   Structura articolului
   

2. Art. 4 din Protocolul nr. 7 - Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de doua ori

   „1. Nimeni nu poate fi urmarit sau pedepsit penal de catre jurisdictiile aceluia si stat pentru savar sirea infractiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotarare definitiva, conform legii  si procedurii penale ale acestui stat.

   2. Dispozitiile paragrafului precedent nu impiedica redeschiderea procesului, conform legii  si procedurii penale a statului respectiv, daca fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental in cadrul procedurii precedente sunt de natura sa afecteze hotararea pronuntata.
   3. Nici o derogare de la prezentul articol nu este ingaduita in temeiul art. 15 din Conventie."
      Cuvinte-cheie HUDOC

   Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de doua ori (P7-4) - Infractiune (P7-4) - Condamnare (P7-4) - Achitare (P7-4) - Jurisdictia aceluia si stat (P7-4)

   Redeschiderea procesului (P7-4)

   Fapte noi sau recent descoperite (P7-4)

   Viciu fundamental in cadrul procedurii (P7-4)

   Art. 4 cuprinde trei paragrafe. Primul paragraf enunta cele trei componente-cheie ale principiului
   non bis in idem:

1. cele doua proceduri trebuie sa fie de natura „penala",
2. acestea trebuie sa aiba ca obiect aceea si infractiune  si
3. trebuie sa fie vorba despre repetarea procedurii penale.

A treia componenta include trei elemente:

1. prima decizie trebuie sa fie „definitiva"
2. a doua procedura trebuie sa fie noua  si
3. acesteia nu trebuie sa i se aplice exceptia mentionata la paragraful al doilea.

3. Expresia „de catre jurisdictiile aceluia si stat" limiteaza aplicarea articolului la nivel national
   
   
   ^[37]
   
   
   . Prin urmare, organele Conventiei au declarat inadmisibile capetele de cerere privind repetarea procedurii penale in tari diferite [Gestra impotriva Italiei, decizia Comisiei; Amrollahi impotriva Danemarcei
   
   (dec.); Sarria impotriva Poloniei (dec.), pct. 24, Krombach impotriva Frantei (dec.), pct. 35-37].
4. In cauza Krombach impotriva Frantei (
   dec.),
   reclamantul fusese condamnat in Franta pentru

comiterea de infractiuni in privinta carora acesta sustinea ca fusese achitat anterior in Germania. Curtea a retinut ca, deoarece actiunea penala indreptata impotriva acestuia fusese initiata in doua state diferite (Germania  si Franta), art. 4 din Protocolul nr. 7 nu era aplicabil in cauza. Aceasta a declarat capatul de cerere al reclamantului inadmisibil
ratione materiae.
In conformitate cu jurisprudenta sa constanta, Curtea a hotarat in special ca art. 4 din Protocolul nr. 7 nu impiedica urmarirea penala sau sanctionarea unei persoane de catre instantele unui stat parte la Conventie pentru o infractiune in privinta careia fusese achitata sau condamnata printr-o hotarare definitiva in alt state parte (pct. 40). De asemenea, a apreciat ca faptul ca atat Franta, cat  si Germania sunt state membre ale Uniunii Europene  si ca dreptul Uniunii Europene confera principiului
ne bis in idem
o dimensiune trans-statala la nivelul Uniunii, nu afecteaza aplicabilitatea art. 4 din Protocolul nr. 7. In continuare, a subliniat ca, in temeiul art. 53, Conventia nu impiedica statele parti sa acorde o protectie juridica mai extinsa drepturilor  si libertatilor pe care le garanteaza, inclusiv in conformitate cu obligatiile care le revin in temeiul tratatelor internationale sau al dreptului Uniunii Europene. Prin intermediul mecanismului sau de garantare colectiva a drepturilor pe care le consacra, Conventia consolideaza, conform principiului subsidiaritatii, protectia oferita la nivel national, fara sa impuna limite privind aceasta protectie (pct. 39).

5. In conformitate cu art. 4 § 3, nu este posibila nicio derogare de la art. 4 din protocol prin invocarea art. 15 din Conventie (derogare „in caz de razboi sau in caz de alt pericol public, care ameninta viata natiunii").

2. 
   
   Sunt ambele proceduri de natura „penala" (fr. „« penale » ou « criminelle »" / engl. „« criminal» or « penal»")?
   

Art. 4 § 1 din Protocolul nr. 7

„1. Nimeni nu poate fi urmarit sau pedepsit penal de catre jurisdictiile aceluia si stat pentru savar sirea infractiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotarare definitiva, conform legii  si procedurii penale ale acestui stat."

Cuvinte-cheie HUDOC

Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de doua ori (P7-4)

Infractiune (P7-4)

Condamnare (P7-4)

Achitare (P7-4)

Jurisdictia aceluia si stat (P7-4)

A. Principii generale

6. Astfel cum se precizeaza in raportul explicativ privind Protocolul (pct. 32), art. 4 nu se aplica decat „procedurilor penale". A sadar, nu exista nicio piedica pentru ca persoana in cauza sa faca, pentru aceea si fapta, obiectul unei actiuni penale sau al unei actiuni cu un caracter diferit (de exemplu, al unei proceduri disciplinare, in cazul unui functionar).
7. Cu toate acestea, Curtea a hotarat ca calificarea juridica a procedurii in dreptul intern nu poate constitui singurul criteriu relevant pentru aplicabilitatea principiului
   non bis in idem
   din perspectiva art. 4 § 1 din Protocolul nr. 7  si ca, in caz contrar, aplicarea acestei dispozitii ar fi lasata la aprecierea statelor contractante, existand riscul sa se ajunga la rezultate incompatibile cu obiectul  si scopul Conventiei [Sergey Zolotukhin impotriva Rusiei (MC), pct. 52
   
   
   ^[38]
   
   
   ]. Aceasta a precizat ca sintagma „procedura penala", folosita in textul art. 4 din Protocolul nr. 7, trebuie sa fie interpretata in lumina principiilor generale aplicabile expresiei „acuzatie in materie penala" (fr. „accusation en matiere penale"/ engl.
   „criminal charge")
    si termenului „pedeapsa" (fr. „peine"/engl.
   „penalty"),
   care figureaza la art. 6  si, respectiv, la art. 7 din Conventie
   
   
   ^[39]
   
   
   . Conform jurisprudentei constante a Curtii, existenta sau nu a unei „acuzatii in materie penala" trebuie apreciata in functie de trei criterii, denumite in mod curent „criteriile Engel" [Engel si altii impotriva Tarilor de Jos ; Sergey Zolotukhin
   
   impotriva Rusiei (
   MC), pct. 53]. Curtea apreciaza ca, pentru a asigura coerenta interpretarii Conventiei in ansamblul sau, este preferabil ca aplicabilitatea principiului
   non bis in idem
   sa fie reglementata de criteriile definite in hotararea in cauza
   Engel
   [A si B impotriva Norvegiei (
   MC), pct. 105-107]. Primul este incadrarea juridica a infractiunii in dreptul intern; cel de al doilea este insa si natura infractiunii; iar cel de al treilea este gradul de severitate a sanctiunii pe care persoana in cauza risca sa o primeasca. Criteriile al doilea  si al treilea sunt alternative  si nu neaparat cumulative. Acest lucru nu impiedica totu si adoptarea unei abordari cumulative, daca analiza separata a fiecarui criteriu nu permite sa se ajunga la o concluzie clara cu privire la existenta unei acuzatii in materie penala [Sergey Zolotukhin
   
   impotriva Rusiei (
   MC), pct. 53; Jussila impotriva Finlandei (MC), pct. 30-31].
8. In cazul in care Curtea considera ca prima sau a doua procedura nu este de natura „penala", in mod normal, aceasta declara capatul de cerere intemeiat pe art. 4 din Protocolul nr. 7 inadmisibil din motive de incompatibilitate
   ratione materiae
   cu Conventia, in sensul art. 35 § 3 [a se vedea, de exemplu, Paksas impotriva Lituaniei (MC), pct. 69]
   
   
   ^[40]
   
   
   .

B. Exemple

Proceduri disciplinare

9. O serie de cauze privesc reclamanti care au facut obiectul atat al unei urmariri penale sau unei condamnari, cat  si al unei proceduri disciplinare. In cauza Kremzow impotriva Austriei,, decizia Comisiei, un judecator pensionat a fost declarat vinovat, printre altele, de comiterea infractiunii de omor  si, ulterior, in cadrul unei proceduri disciplinare, autoritatile au hotarat ca acelea si fapte constituiau, de asemenea, o abatere disciplinara  si l-au condamnat la decaderea din toate drepturile de care beneficia in calitate de judecator ie sit la pensie, inclusiv dreptul sau la pensie. Comisia a subliniat ca instanta disciplinara nu l-a gasit ea insa si pe reclamant „vinovat" de savar sirea infractiunilor in cauza, ci s-a bazat pe condamnarea pronuntata de instanta penala competenta  si s-a considerat legata de decizia instantei respective. Aceasta a considerat ca sarcina instantei disciplinare s-a limitat, in esenta, la a examina daca, in speta, in cazul reclamantului, in calitatea sa de judecator pensionat, savar sirea infractiunilor grave de care fusese gasit vinovat constituia, de asemenea, o abatere disciplinara. In opinia Comisiei, era vorba despre sanctiuni tipice, pe care multe state contractante le prevedeau in acest caz in statutul functionarilor publici (sanctiunile disciplinare  si raspunderea functionarilor publici): retragerea drepturilor legate de statutul profesional al functionarului, inclusiv pierderea dreptului la pensie. Avand in vedere ca procedura disciplinara indreptata impotriva reclamantului nu putea fi calificata drept o noua „procedura penala", Comisia a considerat ca art. 4 din Protocolul nr. 7 nu se aplica (a se vedea, de asemenea, Demel impotriva
   
   Austriei,
   decizia Comisiei). In cauza Kurdov si Ivanov impotriva Bulgariei, reclamantii, angajati ai Societatii Nationale a Cailor Ferate Bulgare, trebuiau sa execute ni ste lucrari de sudura la un vagon. In timpul operatiunii, continutul vagonului a luat foc. Atunci, unul din reclamanti a facut obiectul unei proceduri administrative pentru nerespectarea normelor de siguranta  si a trebuit sa plateasca o amenda. Ulterior, cei doi reclamanti au fost urmariti penal  si pentru incendierea involuntara a unor obiecte cu o valoare considerabila. Curtea a hotarat ca prima procedura nu indeplinea criteriile necesare pentru a fi calificata drept „acuzatie in materie penala" in sensul art. 4 din protocolul nr. 7, dupa ce a constatat in special ca faptele in cauza constituiau elemente tipice ale unei abateri disciplinare (pct. 42). A se vedea concluzii similare legate de sanctiuni disciplinare in deciziile Luksch
   
   impotriva Austriei (
   suspendarea temporara a unui contabil), Banfield impotriva Regatului Unit
   
   (revocarea din functie a unui ofiter de politie  si retragerea drepturilor la pensie ale persoanei in cauza)  si Klein impotriva Austriei (decaderea din dreptul de a exercita profesia de avocat).

Majorari ale impozitului

10. Curtea a retinut, in mai multe hotarari, ca procedurile de majorare a impozitelor erau de natura „penala" in sensul art. 4 din Protocolul nr. 7 [a se vedea in special Manasson impotriva Suediei (dec.);
    Rosenquist impotriva Suediei (
    dec.); Pirttimaki impotriva Finlandei, pct. 45-48; Lucky Dev impotriva
    
    Suediei,
    pct. 51]. Aceasta analiza a fost confirmata recent in hotararile A si B impotriva Norvegiei (MC), pct. 136-139,  si Johannesson si altii impotriva Islandei, pct. 43.

Retinerea permisului de conducere ca urmare a unei condamnari

11. In cauza Hangl impotriva Austriei (dec.), reclamantului i s-a intocmit un proces-verbal pentru depa sirea vitezei legale  si a fost condamnat la plata unei amenzi. Ulterior, i s-a suspendat permisul de conducere de doua ori, de fiecare data pentru o perioada de doua saptamani. Curtea a considerat ca retinerea permisului de conducere constituia o masura preventiva, care avea ca scop asigurarea sigurantei utilizatorilor drumurilor,  si ca, prin urmare, nu era vorba despre o noua urmarire  si nici despre o noua sanctiune, aferenta infractiunii pentru care reclamantul fusese deja declarat vinovat printr-o hotarare definitiva. In cauza Nilsson impotriva Suediei (dec.), reclamantului i s-a intocmit proces-verbal pentru conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului, cu circumstante agravante,  si refuzul de a prezenta permisul de conducere. In consecinta, acesta a fost condamnat ulterior la suspendarea permisului de conducere pentru o perioada de 18 luni. Curtea a apreciat ca, deoarece aceasta masura de suspendare a fost decisa dupa mai multe luni de la condamnare, nu avea ca scop doar prevenirea  si descurajarea, in vederea asigurarii sigurantei utilizatorilor drumurilor, ci prezenta  si un puternic caracter represiv. Subliniind totodata ca aceasta masura a fost o consecinta directa  si previzibila a condamnarii reclamantului, a hotarat ca, de si, la nivel national, era considerata drept o masura administrativa care avea ca scop asigurarea sigurantei rutiere, gradul de severitate a acesteia impunea calificarea sa drept o sanctiune penala. Prin urmare, a concluzionat ca aceasta suspendare a permisului constituia o masura „penala" in sensul art. 4 din Protocolul nr. 7 (a se vedea  si Maszni
    
    impotriva Romaniei,
    pct. 65-66).

Retragerea unui permis sau a unei licente

12. In cauza Palmen impotriva Suediei (dec.), reclamantul a fost gasit vinovat de savar sirea de acte de violenta asupra concubinei sale. Ulterior, autoritatea politieneasca i-a retras permisul de port-arma, pe motiv ca nu era apt sa detina o arma. Aceasta a indicat ca reclamantul fusese gasit vinovat de un act de violenta care era cu atat mai grav cu cat fusese savar sit la domiciliul acestuia, impotriva unei persoane apropiate. Curtea a hotarat ca retragerea permisului de port-arma al reclamantului nu constituia, nici prin natura, nici prin severitatea sa, o sanctiune penala in sensul art. 4 din Protocolul nr. 7. Aceasta a subliniat ca, deoarece procedura in cauza era considerata o procedura administrativa in dreptul national, masura nu constituia o consecinta automata a condamnarii penale, ca aceasta nu fusese factorul determinant al deciziei de retragere a permisului de port-arma, ca aceasta retragere avea la baza un scop mai degraba preventiv decat represiv  si ca reclamantul nu depindea din punct de vedere profesional de detinerea acestui permis Aceasta a adoptat o abordare similara in cauza
    Manasson impotriva Suediei (
    dec.), care privea retragerea autorizatiei de transport in regim taxi, pronuntata ca urmare a neindeplinirii de catre reclamant a obligatiilor sale fiscale.

Permis de  sedere

13. In cauza Davydov impotriva Estoniei (dec.), reclamantului i s-a refuzat eliberarea unui permis de  sedere, partial din cauza faptului ca facuse obiectul unor condamnari. Curtea a hotarat ca refuzul de acordare a unui permis de  sedere era o masura administrativa, care nu putea fi considerata o

sanctiune penala in sensul art. 4 din Protocolul nr. 7.

Proceduri disciplinare in detentie (in regim de izolare)

14. In cauza Toth impotriva Croatiei (dec.), pct. 26-39, in cursul executarii unei pedepse cu inchisoarea, reclamantul a fost gasit vinovat de proferare de injurii la adresa gardienilor  si a fost sanctionat cu 21 de zile in regim de izolare. Ulterior, acesta a facut obiectul unei proceduri penale  si a fost gasit vinovat pentru doua capete de acuzare, pentru proferarea de amenintari in legatura cu acelea si fapte. Curtea a hotarat ca prima procedura nu era de natura penala. A subliniat ca faptele in cauza erau calificate drept abateri disciplinare in dreptul national  si ca, de si natura acuzatiilor nu era exclusiv disciplinara, izolarea nu a prelungit durata pedepsei cu inchisoarea impusa reclamantului  si nu constituia a sadar o privare de libertate suplimentara, ci doar o agravare a conditiilor de detentie.

Proceduri si sanctiuni administrative

15. In cauza Ruotsalainen impotriva Finlandei, pct. 41-47, reclamantul a fost oprit de politie cu ocazia unui control rutier  si agentii de politie au constatat ca acesta utiliza pentru camioneta sa un tip de carburant care facea obiectul unui regim de impozitare mai bland decat cel aplicat motorinei prevazute pentru camioneta sa. Acesta a primit o amenda pentru frauda fiscala minora, in cadrul unei proceduri penale sumare. Autoritatile au subliniat, de asemenea, ca persoana in cauza a recunoscut ca alimentase el insu si camioneta sa cu respectivul carburant, fapta fiind savar sita cu intentie. Ulterior, reclamantul a facut obiectul unei proceduri administrative, in urma careia a fost obligat la plata diferentelor de taxe. Autoritatile au concluzionat ca acesta utilizase pentru camioneta sa un tip de carburant supus unui regim de impozitare mai bland decat cel aplicat motorinei  si ca, intrucat nu a semnalat in prealabil aceasta modificare Serviciului rutier  si nici autoritatilor vamale, acesta trebuia sa plateasca o suma de trei ori mai mare decat diferentele de taxe. Curtea a observat ca reclamantul fusese condamnat la plata unei amenzi, in cadrul unei proceduri sumare considerate in legislatia finlandeza ca fiind „penala"  si ca, ulterior, i s-a impus plata unei diferente de taxa pe carburant, in cadrul unei proceduri administrative care nu intra sub incidenta regimului penal, ci a regimului fiscal. Aceasta a observat ca dispozitia relevanta viza toti cetatenii  si nu doar un grup cu un statul special. Deoarece valoarea taxei pe carburant a fost triplata, Curtea a apreciat ca aceasta masura trebuia considerata o sanctiune care avea ca scop prevenirea unei recidive. Prin urmare, a concluzionat ca, avand in vedere natura infractiunii, obligarea la plata diferentei de taxe era o masura care intra sub incidenta notiunii de „procedura penala".
16. In cauza Grande Stevens si altii impotriva Italiei, pct. 94-101  si 222, Curtea a hotarat ca amenzile administrative considerabile impuse reclamantilor de catre Autoritatea de reglementare a pietelor financiare era de natura „penala" atat in sensul art. 6 din Conventie, cat  si in sensul art. 4 din Protocolul nr. 7. Aceasta a hotarat, de asemenea, ca rezerva comunicata de Italia in ceea ce prive ste art. 4 din Protocolul nr. 7, potrivit careia aceasta dispozitie nu era aplicabila decat in cazul faptelor calificate in dreptul italian ca avand un caracter penal, nu era valabila din perspectiva Conventiei, intrucat era prea generala  si nu preciza dispozitiile specifice din ordinea juridica italiana care excludeau o anumita fapta din sfera de aplicare a art. 4 din Protocolul nr. 7.

Infractiuni minore

17. In cauza Sergey Zolotukhin impotriva Rusiei (MC), reclamantul a fost gasit vinovat de savar sirea unor fapte minore de tulburare a ordinii  si lini stii publice  si a fost condamnat la trei zile de detentie administrativa, in temeiul Codului privind infractiunile administrative. Curtea a observat ca, in ordinea juridica interna, infractiunea in cauza era calificata drept „administrativa", dar a apreciat ca domeniul definit ca „administrativ" in sistemul juridic rus  si in alte cateva sisteme includea infractiuni care aveau o conotatie penala, dar care erau prea neinsemnate pentru a intra sub incidenta dreptului penal  si a procedurii penale. De asemenea, a subliniat ca, prin natura sa, includerea infractiunii respective in Codul privind infractiunile administrative avea ca scop protejarea demnitatii umane  si mentinerea ordinii publice, valori  si interese care, in mod normal, intra in sfera de protectie a dreptului penal; ca dispozitia relevanta din Codul privind infractiunile administrative viza fapte savar site impotriva tuturor cetatenilor  si nu impotriva unui grup cu un statut special; ca referirea la caracterul „minor" al faptelor nu excludea, in sine, calificarea lor drept „penale" in sensul autonom al Conventiei, intrucat nimic din textul acesteia nu sugereaza ca natura penala a unei infractiuni ar implica in mod necesar un anumit grad de gravitate. A apreciat ca reprimarea  si descurajarea erau principalele scopuri pentru incadrarea faptelor in cauza ca reprezentand o infractiune, scopuri considerate caracteristici ale sanctiunilor penale. In ceea ce prive ste gradul de severitate al masurii, Curtea a observat ca dispozitia in cauza prevedea o pedeapsa maxima de 15 zile de inchisoare  si ca reclamantul fusese condamnat, in cele din urma, la o pedeapsa privativa de libertate de 3 zile. Aceasta a reamintit ca, intrucat pedeapsa de care era pasibil reclamantul  si care i-a fost aplicata efectiv, a implicat o privare de libertate, era de presupus ca acuzatiile indreptate impotriva lui aveau un caracter „penal". Aceasta a concluzionat ca, avand in vedere natura infractiunii de „fapte minore de perturbare a ordinii  si lini stii publice"  si severitatea pedepsei, condamnarea reclamantului intra sub incidenta notiunii de „procedura penala" in sensul art. 4 din Protocolul nr. 7 (pct. 54-57) - a se vedea, in acela si sens, hotararea Marestiimpotriva Croatiei
    
    (pct. 55-61), care se refera la o pedeapsa de 40 de zile de inchisoare, aplicata pentru infractiuni minore.

Destituirea

18. In cauza Paksas impotriva Lituaniei (MC), pct. 65-68, Curtea a considerat ca procedura de destituire initiata impotriva pre sedintelui republicii, pentru o grava incalcare a Constitutiei sau o incalcare a juramantului de pre sedinte, care a determinat incetarea mandatului  si neeligibilitatea acestuia, nu intra in sfera „penala", in sensul art. 6  si 7 din Conventie  si art. 4 din Protocolul nr. 7.

3. 
   
   Cele doua proceduri au ca obiect „aceea si infractiune"
   („idem")'}
   

Art. 4 § 1 din Protocolul nr. 7

„1. Nimeni nu poate fi urmarit sau pedepsit penal de catre jurisdictiile aceluia si stat pentru savar sirea infractiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotarare definitiva, conform legii  si procedurii penale ale acestui stat."

Cuvinte-cheie HUDOC

Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de doua ori (P7-4)

Infractiune (P7-4)

Condamnare (P7-4)

Achitare (P7-4)

A. Principii generale

19. Principiul
    non bis in idem
    interzice urmarirea penala sau judecarea unei persoane de doua ori pentru „aceea si infractiune". In hotararea Sergey Zolotukhin impotriva Rusiei (MC), Curtea a admis ca, in trecut, a adoptat diverse abordari, in cadrul carora a pus accent fie pe caracterul identic al faptelor, independent de incadrarea lor juridica („acela si comportament",
    idem factum
    , Gradinger impotriva
    
    Austriei, p
    ct. 55), fie pe incadrarea juridica, admitand ca acelea si fapte puteau constitui infractiuni diferite („concours ideal d'infractions" - concurs ideal de infractiuni, Oliveira impotriva Elvetiei, pct. 25-29), fie pe existenta sau inexistenta unor „elemente esentiale" comune celor doua infractiuni
    (Franz Fischer impotriva Austriei).
    Dupa ce a examinat sfera de aplicare a dreptului de a nu fi judecat sau pedepsit de doua ori pentru aceea si infractiune, astfel cum este enuntat in diferite instrumente internationale (Pactul international cu privire la drepturile civile  si politice, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Conventia americana a drepturilor omului)  si a subliniat ca abordarea care pune accent pe incadrarea juridica a celor doua infractiuni este prea restrictiva in ceea ce prive ste drepturile unei persoane, Curtea a considerat ca art. 4 din Protocolul nr. 7 trebuie interpretat ca interzicand urmarirea penala sau judecarea unei persoane pentru o a doua „infractiune", in masura in care aceasta are la baza fapte identice sau fapte care sunt „in esenta" similare celor care sunt la originea primei infractiuni [pct. 79-82, a se vedea  si A si B impotriva
    
    Norvegiei (
    MC), pct. 108]. Aceasta a precizat ca punctul de pornire pentru examinarea aspectului daca faptele din cele doua proceduri sunt identice sau sunt in esenta acelea si ar trebui sa fie compararea expunerii faptelor care fac obiectul infractiunii pentru care reclamantul a fost deja judecat cu expunerea faptelor legate de a doua infractiune de care a fost acuzat acesta (pct. 83). A subliniat ca este irelevant care parti ale noilor acuzatii sunt in cele din urma retinute sau respinse in procedura ulterioara, deoarece art. 4 din Protocolul nr. 7 enunta o garantie impotriva unei noi actiuni penale sau riscului unei noi actiuni penale,  si nu o interdictie privind o a doua condamnare sau o doua achitare. A statuat ca trebuie a sadar sa examineze faptele care constituie un ansamblu de circumstante factuale concrete, care implica acela si faptuitor  si indisolubil legate intre ele in timp  si in spatiu, existenta acestor circumstante trebuind sa fie demonstrata pentru a putea fi pronuntata condamnarea sau pentru ca noi actiuni penale sa poata fi puse in mi scare (pct. 83-84).

B. Exemple

20. Principiile stabilite in hotararea in cauza Sergey Zolotukhin impotriva Rusiei (MC) au fost ulterior aplicate in multe alte cauze.
21. In hotararea in cauza Ruotsalainen impotriva Finlandei, Curtea a observat ca faptele aflate la originea celor doua proceduri erau, in esenta, acelea si: in ambele cazuri era vorba despre folosirea unui carburant supus unui regim de impozitare mai bland decat cel aplicat motorinei. Singura diferenta era luarea in considerare in prima procedura a notiunii de intentie. In consecinta, Curtea a concluzionat ca a doua sanctiune privea acelea si fapte ca  si prima  si ca, prin urmare, a existat o repetare a urmaririi penale, fiind incalcat art. 4 din Protocolul nr. 7 (pct. 50-57).
22. In hotararea Maresti impotriva Croatiei, Curtea a observat ca, pentru acelea si fapte, savar site in acela si moment, reclamantul a fost gasit vinovat de savar sirea unui delict minor  si a unei infractiuni. In aceasta privinta, a subliniat ca definitia unui delict minor nu include fapte de lovire sau alte violente, in vreme ce acest element este crucial pentru constituirea infractiunii de vatamare corporala grava, dar ca, in decizia sa, instanta competenta in materie de delicte minore a afirmat in mod expres ca reclamantul era vinovat, in special, de lovirea victimei cu pumnii in cap  si de aplicarea de lovituri de pumni  si de picioare la nivelul intregului corp al acesteia. Agresarea fizica a victimei era a sadar un element constitutiv al delictului minor de care fusese gasit vinovat reclamantul. In cadrul procedurii penale desfa surate in fata tribunalului municipal, reclamantul a fost declarat din nou vinovat, in special pentru lovirea victimei. Curtea a apreciat ca era evident ca cele doua decizii aveau ca obiect exact acelea si evenimente  si acelea si acte. Aceasta a concluzionat ca faptele constitutive ale delictului minor pentru care fusese condamnat reclamantul erau, in esenta, acelea si cu cele care constituie infractiunea pentru care fusese condamnat acesta  si ca, prin urmare, a fost incalcat art. 4 din Protocolul nr. 7 (pct. 63-64).
23. In cauza Tsonyo Tsonev impotriva Bulgariei (nr. 2), reclamantul impreuna cu un prieten de-al acestuia au fost implicati intr-o altercatie violenta cu un tert, in apartamentului acestuia, unde mersesera amandoi. Vecinii au chemat politia, reclamantul fiind arestat. O saptamana mai tarziu, pe baza raportului intocmit de politi sti cu privire la fapte, primarul, aplicand o hotarare a municipalitatii referitoare la ordinea publica, l-a condamnat pe reclamant la plata unei amenzi pentru ca a patruns in domiciliul unei persoane  si a batut-o. Ulterior, in legatura cu acelea si fapte, reclamantul a fost pus sub acuzare de catre Parchet pentru vatamare corporala  si violare de domiciliu  si apoi declarat vinovat de savar sirea infractiunii de vatamare corporala. Curtea a constatat ca acelea si fapte - a patruns in domiciliul unei persoane  si a batut-o - se aflau la originea atat a amenzii aplicate de primar, cat  si a urmaririi penale initiate de Parchet. Intrucat reclamantul nu a contestat amenda, masura in cauza a ramas definitiva. Instantele interne nu au incheiat procedura penala ulterioara, intrucat, potrivit jurisprudentei constante a Curtii Supreme, era posibila deschiderea unei proceduri penale impotriva unor persoane deja sanctionate in cadrul unei proceduri administrative. Prin urmare, Curtea a hotarat ca reclamantul a fost condamnat de doua ori - prima data in cadrul procedurii administrative, apoi in cadrul procedurii penale - pentru acela si comportament, acelea si fapte  si aceea si infractiune, fiind incalcat art. 4 din Protocolul nr. 7 (pct. 52-57).
24. O serie de cauze privesc persoane care au facut obiectul unei proceduri penale pentru frauda fiscala  si fals in contabilitate  si al unei proceduri de rectificare fiscala. In cauza Pirttimaki impotriva
    
    Finlandei,
    autoritatile fiscale au considerat, la finalul unui control, ca reclamantul primise dividende mascate de la o societate in care detinea actiuni. Reclamantului  si societatii in cauza li s-au impus taxe suplimentare  si o majorare a impozitelor. Ulterior, reclamantul a fost gasit vinovat, in numele societatii, de savar sirea unei infractiuni din domeniul contabilitatii, pe motiv ca introdusese informatii false  si in selatoare in registrele contabile ale societatii,  si de frauda fiscala in forma agravata. Curtea a subliniat ca primele doua seturi de proceduri au luat na stere ca urmare a faptului ca atat societatea, cat  si reclamantul, in declaratia fiscala personala, au omis sa declare anumite venituri aferente anumitor ani fiscali  si ca, in a doua procedura, reclamantul a fost acuzat, in calitate de reprezentant al societatii, de frauda fiscala in forma agravata, pentru ca a comunicat autoritatilor fiscale informatii incorecte in numele societatii o anumita perioada de timp. Aceasta a considerat ca cele doua proceduri relevante erau a sadar procedura fiscala indreptata impotriva reclamantului  si procedura penala. A subliniat ca faptele aflate la originea fiecarei proceduri erau diferite  si ca persoanele vizate de aceste doua proceduri nu erau acelea si: in prima procedura era vorba despre reclamant in calitate de persoana fizica  si in cealalta era vorba despre societate. A observat ca nici circumstantele nu erau acelea si: intr-un caz era vorba despre o declaratie fiscala privind venituri personale, iar in celalalt de o declaratie fiscala in numele unei intreprinderi; era vorba de doua declaratii diferite, care au fost facute in forme diferite  si poate chiar in momente diferite, iar declaratia facuta in numele intreprinderii putea sa priveasca alte persoane. A sadar, Curtea a constatat ca cele doua proceduri in litigiu nu priveau un ansamblu unic de circumstante factuale concrete, care decurgeau din evenimente identice sau acelea si, in esenta (pct. 49-52).
25. In cauza Shibendra Dev impotriva Suediei (dec.), autoritatile fiscale au concluzionat ca informatiile introduse de reclamant in declaratia sa fiscala erau false  si ca era necesar sa se realizeze o rectificare in cadrul unei proceduri discretionare. Avand in vedere deficientele din evidenta contabila a societatii, reclamantul a fost obligat la plata unei majorari de impozite. In plus, pentru acelea si fapte, a facut obiectul unei proceduri penale in urma careia a fost declarat vinovat de savar sirea unei infractiuni in forma agravata in domeniul contabil  si de unei infractiuni in forma agravata in domeniul fiscal. Aceste infractiuni priveau aceea si perioada la care se refera  si deciziile autoritatilor fiscale mentionate anterior. Instanta interna a concluzionat ca situatia contabila a restaurantului detinut de reclamant prezenta deficiente grave  si ca persoana in cauza  si sotia acestuia nu declarasera sume importante legate de venituri  si TVA, omisiuni de pe urma carora au obtinut beneficii substantiale. Curtea a considerat ca obligatia unui antreprenor de a inscrie cifre exacte in registrele de contabilitate era o obligatie in sine, independenta de utilizarea registrelor contabile pentru stabilirea obligatiilor fiscale. Aceasta a apreciat ca, de si nu i si respectase obligatiile in materie de contabilitate, reclamantul ar fi putut respecta ulterior obligatia de a furniza autoritatilor fiscale informatii suficiente  si exacte, de exemplu prin corectarea mentiunilor din registrele contabile sau comunicand autoritatilor orice alt document care sa le permita sa aprecieze corect baza de impozitare. A sadar, Curtea a hotarat ca faptul ca reclamantul a comunicat autoritatilor fiscale documente contabile inexacte, pentru a sustine declaratia sa fiscala,  si faptul ca nu le-a furnizat alte documente fiabile care sa le permita sa aprecieze baza de impozitare aplicabila acestuia, constituiau fapte suplimentare importante pentru procedura fiscala, care nu faceau parte din elementele aflate la originea condamnarii sale pentru savar sirea infractiunii in domeniul contabil. In aceste conditii, Curtea a considerat ca cele doua infractiuni in cauza prezentau elemente suficient de diferite pentru a se putea concluziona ca reclamantul nu fusese pedepsit de doua ori pentru aceea si infractiune (pct. 51; a se vedea  si Manasson impotriva Suediei

(dec.); Carlberg impotriva Suediei, pct. 69-70).

26. In schimb, in cauza Johannesson si altii impotriva Islandei, Curtea a observat ca condamnarea reclamantilor  si majorarea impozitelor care le-a fost aplicata s-au bazat pe aceea si neindeplinire a obligatiei de a- si declara veniturile  si ca procedura fiscala  si procedura penala priveau aceea si perioada  si, in esenta, aceea si suma sustrasa de la plata obligatiilor fiscale. A sadar, a considerat ca faptele penale pentru care reclamantii fusesera urmariti penal  si condamnati erau acelea si precum cele in privinta carora li s-au impus majorarile fiscale (pct. 47): elementul
    idem
    al principiului
    non bis in idem
    era a sadar prezent.

In hotararea Ramda impotriva Frantei (pct. 81-84), Curtea a reamintit principiul, enuntat la punctul 82 din hotararea Sergey Zolotukhin impotriva Rusiei (MC)  si confirmat la punctul 108 din hotararea A si B impotriva Norvegiei (MC), potrivit caruia elementul
idem
trebuie sa faca obiectul unei analize axate pe fapte,  si l-a aplicat in cazul unor infractiuni de terorism. Reclamantul, un resortisant algerian, fusese extradat din Regatul Unit in Franta, fiind acuzat de fapte legate de mai multe atentate teroriste savar site in Franta in 1995. De si o instanta penala (fr. „tribunal correctionnel" / rom. „tribunal corectional") il judecase deja  si il declarase vinovat de constituirea unui grup infractional in vederea savar sirii unor acte de terorism, o alta instanta penala (fr. „cour d'assises"/ rom. „curtea cu jurati") la judecat ulterior  si l-a gasit vinovat de complicitate la mai multe crime, printre care omor  si tentativa de omor. Dupa ce a realizat o examinare comparativa a numeroaselor elemente stabilite in deciziile pronuntate in cadrul ambelor proceduri (pct. 87-93), Curtea a constatat ca aceste decizii se bazau pe multiple fapte distincte  si detaliate (pct. 94). Aceasta a concluzionat ca reclamantul nu a fost urmarit penal sau condamnat in cadrul celei de-a doua proceduri pentru fapte care erau, in esenta, similare celor care facusera obiectul primei proceduri (pct. 95). In cele din urma, aceasta a invocat obligatia statului de a urmari in justitie autorii incalcarilor grave ale art. 2, mentionate la punctele 127-128 din hotararea Margus impotriva Croatiei (MC),  si a aplicat-o in contextul actelor de terorism (pct. 96).

 

 

4. 
   
   A fost repetata aceea si procedura
   („bis”)?
   

i

Art. 4 § 1 din Protocolul nr. 7

„1. Nimeni nu poate fi urmarit sau pedepsit penal de catre jurisdictiile aceluia si stat pentru savar sirea infractiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotarare definitiva, conform legii  si procedurii penale ale acestui stat.

[...]"

Cuvinte-cheie HUDOC

Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de doua ori (P7-4)

Infractiune (P7-4)

Condamnare (P7-4)

Achitare (P7-4)