Dreptul de a nu fi supus muncii fortate sau obligatorii

21. Art. 4 § 2 din Conventie

    „2. Nimeni nu poate fi constrans sa execute o munca fortata sau obligatorie.”
    Cuvinte-cheie HUDOC

    Munca fortata (4-2) - Munca obligatorie (4-2)

    Art. 4 § 2 din Conventie interzice munca fortata sau obligatorie [Stummer impotriva Austriei (MC), pct. 117]. Cu toate acestea, art. 4 nu defineste ce se intelege prin „munca fortata sau obligatorie", iar diferitele documente ale Consiliului Europei, referitoare la lucrarile pregatitoare ale Conventiei europene (Van der Mussele impotriva Belgiei, pct. 32), nu cuprind indrumari cu privire la acest aspect.

22. In cauza Van der Mussele impotriva Belgiei Curtea a invocat Conventia nr. 29 a OIM privind munca fortata sau obligatorie. In sensul acestei conventii, expresia „munca fortata sau obligatorie" inseamna „orice munca sau serviciu pretins unui individ sub amenintarea unei pedepse oarecare si pentru care numitul individ nu s-a oferit de bunavoie". Curtea a adoptat aceasta definitie ca punct de plecare pentru interpretarea art. 4 § 2 din Conventie [ibid.;
    Graziani-Weiss impotriva Austriei; Stummer
    
    impotriva Austriei (
    MC), pct. 118, si Adiguzel impotriva Turciei (dec.), pct. 26-27, si jurisprudenta citata acolo].
23. Este adevarat ca termenul din limba engleza „
    labour
    " (in special munca fizica) este adesea utilizat in sensul restrans de munca manuala, dar acesta are si sensul larg al termenului din limba franceza
    „travail"
    (munca, in general), fiind necesar ca acesta din urma sa fie adoptat in acest context. Curtea constata ca acest lucru este confirmat de definitia prevazuta la articolul 2 alineatul (1) din Conventia nr. 29 a OIM („orice munca sau serviciu",
    „all work or service",
    in engleza,
    "tout travail ou service",
    in franceza), la art. 4 § 3 lit. d) din Conventia europeana („orice munca sau serviciu",
    „any work or service",
    in engleza,
    „tout travail ou service”,
    in franceza) si de insasi denumirea Organizatiei Internationale a

Muncii (OIM), ale carei activitati nu se limiteaza, in niciun caz, la sfera muncii manuale (Van der Mussele

impotriva Belgiei,
pct. 33).

24. Pentru a clarifica notiunea de „munca" in sensul art. 4 § 2 din Conventie, Curtea a subliniat ca nu orice tip de munca impusa unei persoane sub amenintarea unei „pedepse" constituie in mod necesar „munca fortata sau obligatorie", interzisa de aceasta dispozitie. Factorii care trebuie luati in considerare includ natura si volumul muncii in cauza. Ace sti factori contribuie la distinctia intre „munca fortata"  si un ajutor care se poate a stepta in mod rezonabil din partea altor membri ai familiei sau a persoanelor care impart o locuinta. In acest sens, in cauza Van der Mussele impotriva Belgiei Curtea sa bazat pe notiunea de „sarcina disproportionata" pentru a stabili daca un avocat a fost supus muncii obligatorii atunci cand i s-a cerut sa apere gratuit clienti, in calitate de avocat desemnat de instanta din oficiu (pct. 39; a se vedea  si C.N. si V. impotriva Frantei, pct. 74).
25. Primul adjectivul „fortata" evoca ideea de constrangere fizica sau psihica. In ceea ce prive ste cel de-al doilea adjectiv „obligatorie", acesta nu se poate referi la orice forma de constrangere sau obligatie legala. De exemplu, nu se poate considera ca o activitate care urmeaza sa fie desfa surata in temeiul unui contract negociat liber intra in domeniul de aplicare al art. 4 doar pe motiv ca una dintre parti s-a angajat fata de cealalta parte sa efectueze activitatea respectiva  si ca va face obiectul unor sanctiuni in cazul in care nu i si onoreaza promisiunea (Van der Mussele impotriva Belgiei, pct. 34). Trebuie sa fie vorba despre o munca „pretinsa [...] sub amenintarea unei pedepse oarecare"  si, de asemenea, realizata impotriva vointei persoanei in cauza, adica o activitate pentru care aceasta „nu sa oferit de bunavoie" (ibid.).
26. Curtea a subliniat ca, in raportul global „Costul coercitiei", adoptat de Conferinta Internationala a Muncii in 1999, notiunea de „pedeapsa" este utilizata in sens larg, astfel cum o confirma utilizarea sintagmei „orice pedeapsa". Prin urmare, aceasta a considerat ca „pedeapsa" poate sa mearga pana la violenta sau constrangerea fizica, dar poate, de asemenea, sa aiba forme mai subtile, de natura psihologica, cum ar fi amenintarile privind denuntarea victimelor catre politie sau autoritatile de imigrare, in cazul in care acestea lucreaza in conditii ilegale (C.N. si V. impotriva Frantei, pct. 77).
27. Curtea a constatat ca primul criteriu,  si anume „amenintarea unei pedepse", este indeplinit in Van
    
    der Mussele impotriva Belgiei i
    n care reclamantul, avocat stagiar, risca radierea din tabloul avocatilor stagiari sau sa ii fie respinsa cererea de inscriere in tabloul avocatilor (pct. 35) de catre Ordinului avocatilor
    (Ordre des avocats);
    in Graziani-Weiss impotriva Austriei in care refuzul reclamantului, un avocat, de a actiona in calitate de tutore a avut ca rezultat aplicarea unor sanctiuni disciplinare (pct. 39); in C.N. si V. impotriva Frantei in care reclamanta a fost amenintata ca va fi trimisa inapoi in tara sa de origine (pct. 78).
28. In Siliadin impotriva Frantei Curtea a considerat ca, de si reclamanta, o minora, nu era amenintata de o „pedeapsa", realitatea era ca aceasta se afla intr-o situatie echivalenta in ceea ce prive ste perceptia sa asupra gravitatii amenintarii, avand in vedere ca era o adolescenta aflata ilegal pe un teritoriu strain, cel francez,  si ca se temea sa nu fie arestata de politie. Teama acesteia a fost intretinuta  si a fost lasata sa creada ca statutul ei urma sa fie reglementat (pct. 118).
29. In schimb, in cauza Tibet Mente s si altii impotriva Turciei (pct. 68), Curtea a observat ca reclamantii, care lucrau in magazinele dintr-un aeroport  si care se plangeau de orele suplimentare neplatite, acceptasera de bunavoie conditiile de munca ale acestora, care implicau ture de 24 de ore consecutive. In plus, nu exista niciun indiciu cu privire la existenta vreunui tip de constrangere fizica sau psihica prin care ace stia erau obligati sa efectueze ore suplimentare. Simpla posibilitate ca ace stia sa fie concediati in cazul unui refuz nu constituia, in opinia Curtii, „amenintarea unei pedepse" in sensul art. 4. Prin urmare, aceasta a considerat ca primul criteriu nu a fost indeplinit  si a respins capatul de cerere ca fiind incompatibil
    ratione materiae
    cu art. 4 din Conventie.
30. In Adiguzel impotriva Turciei (dec.), in care reclamantul, medic legist, s-a plans ca era obligat sa lucreze in afara programului de lucru prevazut, fara sa fie remunerat, Curtea a hotarat ca, alegand sa lucreze ca functionar public al municipalitatii, acesta trebuie sa fi  stiut, de la inceput, ca putea fi necesar sa lucreze in afara programului normal, fara sa fie platit. In plus, chiar daca nu putea sa primeasca o remuneratie, reclamantul ar fi putut sa i si ia zile libere compensatorii, ceea ce nu a facut niciodata. Prin urmare, nu putea pretinde ca a fost supus unei sarcini disproportionate. Riscul ca salariul acestuia sa fie redus, sau chiar de a fi concediat daca refuza sa lucreze in afara programului, nu era suficient de mare pentru a concluziona ca i s-a impus sa presteze o activitate sub amenintarea unei „pedepse". Avand in vedere cele de mai sus, Curtea a considerat ca sarcinile suplimentare pe care a trebuit sa le efectueze reclamantul nu constituiau „munca fortata sau obligatorie". Curtea a respins a sadar capatul de cerere ca fiind incompatibil
    ratione materiae
    cu art. 4 din Conventie (pct. 30-35).
31. In ceea ce prive ste al doilea criteriu,  si anume daca reclamantul s-a oferit de bunavoie sa presteze activitatea in cauza (Van der Mussele impotriva Belgiei, pct. 36), Curtea a luat in considerare elementul acordului prealabil al reclamantului privind realizarea sarcinilor in cauza, dar nu i-a acordat o importanta decisiva [ibid.
    ; Graziani-Weiss impotriva Austriei,
    pct. 40; Adiguzel impotriva Turciei (dec.), pct. 30].
32. Curtea va tine cont, mai degraba, de toate circumstantele cauzei, avand in vedere obiectivele care stau la baza art. 4, pentru a decide daca un serviciu solicitat se incadreaza in sfera interdictiei privind „munca fortata sau obligatorie" [ibid., pct. 37; Bucha impotriva Slovaciei (dec.)]. Standardele elaborate de Curte pentru a evalua ce anume poate fi considerat normal in ceea ce prive ste obligatiile care le revin membrilor unei anumite profesii iau in considerare mai multe aspecte: daca serviciile prestate nu intra in sfera activitatilor profesionale normale ale persoanei in cauza; daca serviciile sunt remunerate sau nu sau daca serviciul include o alta forma de compensare; daca obligatia se intemeiaza pe o conceptie de solidaritate sociala;  si daca sarcina impusa este disproportionata [Graziani-Weiss
    
    impotriva Austriei,
    pct. 38; Mihal impotriva Slovaciei (dec.), pct. 64].
33. Curtea a constatat ca nu lua na stere nicio problema in temeiul art. 4 in cauzele in care un angajat nu a fost platit pentru activitatea desfa surata, dar aceasta a fost realizata de bunavoie, iar dreptul la plata nu a fost contestat [Sokur impotriva Ucrainei (dec.)], in cauzele in care reclamantul a fost transferat la un loc de munca mai putin profitabil [Antonov impotriva Rusiei (dec.)], in cauzele in care legea privind asistenta sociala ii impunea reclamantei sa obtina  si sa accepte orice tip de munca, indiferent daca era adecvata sau nu, sub amenintarea reducerii prestatiilor (de  somaj), daca refuza sa faca acest lucru [Schuitemaker impotriva Tarilor de Jos (dec.)], in cauzele in care reclamantul, un notar, a fost obligat sa perceapa tarife mai scazute in cazul organizatiilor fara scop lucrativ (X. impotriva
    
    Germaniei,
    decizia Comisiei) sau in cauzele in care reclamantul s-a plans de caracterul injust al muncii  si conditiilor de remunerare impuse de stat rudelor persoanelor cu handicap care lucrau ca asistenti personali [Radi si Gherghina impotriva Romaniei (dec.)]. In schimb, Curtea a constatat, in cauza
    Chowdury si altii impotriva Greciei,
    ca situatia reclamantilor — migranti ilegali care lucrau in conditii fizice dificile  si fara sa fie platiti, sub supravegherea unor paznici inarmati, in sectorul culesului de cap suni, intr-o anumita regiune din Grecia — a constituit trafic de persoane  si munca fortata

Paragraful al treilea al articolului 4 serve ste drept baza pentru interpretarea paragrafului al doilea. In pofida diversitatii lor, cele patru litere de la paragraful al treilea se bazeaza pe ideile-cheie ale interesului general, solidaritatii sociale  si cursului normal al unei activitati (Van der Mussele impotriva

Belgiei,
pct. 38; Karlheinz Schmidt impotriva Germaniei, pct. 22; Zarb Adami impotriva Maltei, pct. 44).