Dreptul [unei persoane] de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii (art. 5 § 3)
28 martie 2020Domeniul de aplicare al art. 8
28 martie 2020
Dreptul [unei persoane] ca un tribunal sa se pronunte intr-un termen scurt asupra legalitatii detentiei (art. 5 § 4)
-
Art. 5 § 4 din Conventie
„4. Orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau detentie are dreptul sa introduca recurs in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii detentiei sale si sa dispuna eliberarea sa daca detentia este ilegala."
Cuvinte-cheie HUDOC
Controlul legalitatii detentiei (5-4) - Introducerea unui recurs (5-4) - Controlul efectuat de catre un tribunal (5-4) - Controlul intr-un termen scurt (5-4) - Garantii procedurale ale controlului (5-4) - Dispunerea liberarii (5-4)
- Art. 5 § 4 reprezinta
habeas corpus
al Conventiei. El ofera oricarui detinut dreptul de a solicita controlul detentiei sale de catre un judecator
[Mooren impotriva Germaniei
(MC), pct. 106; Rakevitch
impotriva Rusiei,
pct. 43].
Art. 5 § 4 consacra, in plus, dreptul persoanelor arestate sau detinute de a obtine „intr-un termen scurt" o hotarare judecatoreasca privind legalitatea privarii lor de libertate, prin care se dispune incetarea acesteia, daca se dovede ste a fi ilegala
[Ilnseher impotriva Germaniei
(MC), pct. 251; Khlaifia
si altii impotriva Italiei
(MC), pct. 131].
- Faptul ca nu s-a constatat nicio nerespectare a cerintelor paragrafului 1 al art. 5 nu insemna ca nu trebuie sa fie verificata de catre Curte respectarea paragrafului 4: este vorba despre doua dispozitii distincte si respectarea primei dispozitii nu implica automat respectarea celei de-a doua
[Douiyeb
impotriva Tarilor de Jos
(MC), pct. 57; Kolompar impotriva Belgiei, pct. 45]. -
In cauzele in care detinutii nu au fost informati asupra motivelor care justificau privarea lor de libertate, Curtea a considerat ca dreptul acestora de a introduce o cale de atac impotriva deciziei in litigiu a fost golit de continut
[Khlaifia si altii impotriva Italiei
(MC), pct. 132].
- De si se refera in mod normal la situatiile in care persoana in cauza formuleaza o actiune atunci cand se afla in detentie, art. 5 § 4 se poate aplica si in cazul in care aceasta nu se mai afla in detentie in cursul unei proceduri de apel sau de recurs, al carei rezultat este esential pentru a se cunoa ste daca detentia a fost legala
(Oravec impotriva Croatiei,
pct. 65).
In cazul in care garantia de celeritate ramane fara obiect in sensul art. 5 § 4, odata ce persoana interesata a fost liberata, garantia caracterului efectiv al controlului continua sa se aplice plecand de la acest stagiu, intrucat un fost detinut poate avea un interes legitim sa se pronunte o decizie cu privire la legalitatea detentiei sale chiar si dupa ce a fost liberat
(Kovacik impotriva Slovaciei,
pct. 77;
Osmanovicimpotriva Croatiei,
pct. 49). In special, o pronuntare in privinta legalitatii poate avea impact asupra „dreptului la reparatii", garantat de art. 5 § 5 din Conventie
(S.T.S. impotriva Tarilor de Jos,
pct. 61).
- Nu se ridica nicio problema din perspectiva art. 5 § 4 atunci cand detentia contestata este de scurta durata
[Rojkov impotriva Rusiei (nr. 2),
pct. 65, in care detentia reclamantului nu a durat decat cateva ore; a se vedea,
a contrario,
A.M. impotriva Frantei,
pct. 36, in care s-a considerat ca dispozitia se aplica unei detentii administrative de 3 zile si jumatate in vederea expulzarii]. - Odata ce o persoana este privata de libertate in urma pronuntarii unei condamnari de catre o instanta competenta, controlul impus de art. 5 § 4 este incorporat in decizia pronuntata la sfar situl procesului
(De Wilde, Ooms si Versyp impotriva Belgiei,
pct. 76) si nu se impune niciun alt control. Cu toate acestea, atunci cand motivul privarii de libertate s-ar putea schimba odata cu trecerea timpului, trebuie sa existe posibilitatea introducerii unei cai de atac in fata unui organism care indepline ste cerintele art. 5 § 4
[Kafkaris impotriva Ciprului
(dec.), pct. 58]. - Art. 5 § 4 este repus in discutie atunci cand noi intrebari privind legalitatea detentiei sunt adresate ulterior condamnarii
(Etute impotriva Luxemburgului,
pct. 25 si 33, in ceea ce prive ste revocarea liberarii conditionate a unui detinut; Ivan Todorov impotriva Bulgariei, pct. 59-61, in ceea ce prive ste intrebarea daca pedeapsa prevazuta pentru o infractiune impusa in urma cu 20 ani s-a prescris). - In cazul in care statele contractante prevad proceduri care depa sesc cerintele art. 5 § 4 din Conventie, garantiile care decurg din aceasta dispozitie trebuie respectate si in cadrul procedurilor respective. Astfel, art. 5 § 4 a fost considerat aplicabil in perioada care a urmat condamnarii pe motiv ca dreptul intern dispunea ca o persoana sa ramana in arest preventiv pana in momentul in care condamnarea devine definitiva, inclusiv in apel, si ca oferea acelea si drepturi procedurale tuturor persoanelor aflate in arest preventiv
(Stollenwerk impotriva Germaniei,
pct. 36). - Art. 5 § 4 nu obliga statele contractante sa infiinteze un grad dublu de jurisdictie pentru a examina legalitatea detentiei. Cu toate acestea, un stat care adopta un astfel de sistem trebuie in principiu sa acorde detinutilor acelea si garantii in apel ca si in prima instanta
[Ilnseher impotriva Germaniei
(MC), pct. 254; Kucera impotriva Slovaciei, pct. 107; Navarra impotriva Frantei, pct. 28; Toth impotriva
Austriei,
pct. 84]. - Art. 5 § 4 se aplica, de asemenea, procedurilor in fata instantelor constitutionale
[Ilnseher
impotriva Germaniei
(MC), pct. 254; Mehmet Hasan Altan impotriva Turciei, pct. 159].
- In temeiul art. 5 § 4, orice persoana aflata in arest sau detentie are dreptul de a solicita judecatorului sa examineze respectarea cerintelor de procedura si de fond necesare pentru „legalitatea", in sensul art. 5 § 1 din Conventie, privarii sale de libertate
[Khlaifia si altii impotriva Italiei
(MC), pct. 128; Idalov impotriva Rusiei (MC), pct. 161; Reinprecht impotriva Austriei, pct. 31].
Notiunea de „legalitate" in sensul art. 5 § 4 are acela si inteles ca la art. 5 § 1, astfel incat orice persoana aflata in arest sau in detentie are dreptul de a solicita controlul legalitatii detentiei sale nu numai in lumina cerintelor dreptului intern, ci si in lumina Conventiei, a principiilor generale consacrate in aceasta si a finalitatii restrictiilor permise de art. 5 § 1
[Khlaifia si altii impotriva Italiei
(MC), pct. 128;
Suso Musa impotriva Maltei,
pct. 50; a se vedea, de asemenea, A.M. impotriva Frantei, pct. 40-41, in ceea ce prive ste domeniul de aplicare al controlului judiciar prevazut de art. 5 § 1 lit. f)].
- Prin „tribunal" la care un detinut trebuie sa aiba acces, art. 5 § 4 nu face trimitere in mod necesar la o instanta de tip clasic, integrata in structurile judiciare ordinare ale tarii
(Weeks impotriva Regatului
Unit,
pct. 61). Acest tribunal trebuie totu si sa fie un organ de „natura judiciara" care sa ofere anumite garantii procedurale. Trebuie, prin urmare, sa fie independent nu numai de executiv, ci si de partile la litigiu
[Stephens impotriva Maltei (nr. 1),
pct. 95; Ali Osman Ozmen impotriva Turciei, pct. 87, in care Curtea a confirmat ca termenul „tribunal" utilizat la art. 5 § 4 trebuie inteles ca un organism care se bucura de acelea si calitati de independenta si de impartialitate ca si cele necesare pentru „tribunal" in sensul art. 6]. - Modalitatile de realizare a unui control judiciar care sa indeplineasca cerintele art. 5 § 4 pot varia de la un domeniu la altul si depind de tipul privarii de libertate in cauza
[Khlaifia si altii impotriva Italiei
(MC), pct. 129; M.H. impotriva Regatului Unit, pct. 75]. - Nu este exclus ca un sistem de reexaminare periodica in mod automat a legalitatii detentiei de catre un judecator sa asigure respectarea cerintelor art. 5 § 4. Cu toate acestea, odata ce un control automat a fost instituit, deciziile care statueaza cu privire la legalitatea detentiei trebuie sa urmeze la „intervale rezonabile"
[Abdulkhanov impotriva Rusiei,
pct. 209 si 212-214, pentru un rezumat al jurisprudentei cu privire la detentiile care intra sub incidenta lit. a), c), e) si f) ale art. 5 § 1]. - Art. 5 § 4 permite oricarui detinut sa solicite unui „tribunal" competent sa statueze „intr-un termen scurt" asupra intrebarii daca privarea de libertate a devenit sau nu „nelegala" in lumina unor noi probe aparute in urma pronuntarii deciziei initiale prin care se dispunea aceasta masura
(Abdulkhanov impotriva Rusiei,
pct. 208; Azimov impotriva Rusiei, pct. 151-152). - In cazul in care o persoana este detinuta in sensul art. 5 § 1 lit. c), „tribunalul" trebuie sa aiba competenta de a examina daca exista sau nu exista probe suficiente pentru a da na stere unei banuieli verosimile ca a savar sit o infractiune, intrucat existenta unei astfel de banuieli este esentiala pentru „legalitatea" detentiei sale in temeiul Conventiei
[Nikolova impotriva Bulgariei
(MC), pct. 58]. - Orice alienat internat din oficiu intr-o institutie psihiatrica o lunga perioada de timp ar trebui sa poata contesta in instanta „la intervale rezonabile" legalitatea detentiei sale
(M.H. impotriva Regatului
Unit,
pct. 77, pentru un rezumat al principiilor aplicabile). Un sistem de control periodic la initiativa autoritatilor nu este suficient in sine
(X. impotriva Finlandei,
pct. 170; Raudevs impotriva Letoniei,
pct. 82). - Criteriile de „legalitate" ale unei „detentii" in sensul art. 5 § 1 lit. e) implica faptul ca examinarea legalitatii garantate de art. 5 § 4 in ceea ce prive ste mentinerea internarii unui pacient alienat trebuie sa se bazeze pe starea actuala de sanatate a pacientului, inclusiv pe faptul ca acesta este sau nu periculos, astfel cum reiese din examenele medicale actualizate, si nu pe evenimente trecute, aflate la originea deciziei de internare initiale
[Juncal impotriva Regatului Unit
(dec.), pct. 30; Ruiz Rivera
impotriva Elvetiei,
pct. 60; H.W. impotriva Germaniei, pct. 107]. - Introducerea unei actiuni in justitie pentru a contesta legalitatea, in temeiul art. 5 § 1 lit. f), a plasarii in detentie administrativa in vederea expulzarii nu are ca efect suspendarea acestei masuri. In mod paradoxal, o astfel de cerinta ar duce, in mod paradoxal, la o prelungire a situatiei pe care persoana in cauza ar dori sa o puna capat prin contestarea plasarii in detentie
(A.M. impotriva Frantei,
pct. 38). - Art. 5 § 4 din Conventie nu impune instantei sesizate cu o plangere impotriva detentiei obligatia de a examina fiecare din argumentele prezentate de detinut. Cu toate acestea, judecatorul nu poate sa considere nerelevante sau sa nu ia in considerare fapte concrete, invocate de detinut, care pot pune la indoiala existenta conditiilor esentiale pentru „legalitatea" privarii de libertate, in sensul Conventiei
(Ilijkov impotriva Bulgariei,
pct. 94). - „Tribunalul" trebuie sa aiba puterea de a dispune liberarea daca se stabile ste ca detentia nu este legala: o simpla putere cu caracter de recomandare este insuficienta
[Khlaifia si altii impotriva Italiei
(MC), pct. 128; Benjamin si Wilson impotriva Regatului Unit, pct. 33-34]. -
O actiune in temeiul art. 5 § 4 nu are neaparat ca rezultat punerea in libertate: poate conduce, de asemenea, la o alta forma de detentie. In cazul in care detentia unei persoane intra sub incidenta lit. a) si e) ale art. 5 § 1, ar fi contrar obiectului si scopului art. 5 § 4 ca paragraful 4 sa fie interpretat ca impiedicand controlul legalitatii unei internari intr-o institutie psihiatrica pentru singurul motiv ca decizia initiala prin care se dispunea masura respectiva a fost pronuntata de catre o instanta in temeiul art. 5 § 1 lit. a). Ratiunea de a fi a garantarii controlului prevazut la art. 5 § 4 are aceea si importanta pentru toate persoanele internate, indiferent daca acestea executa sau nu in paralel o pedeapsa cu inchisoarea
(Kuttner impotriva Austriei,
pct. 31, in care cererea reclamantului de a-i fi ridicata masura internarii intr-o institutie psihiatrica nu putea avea ca efect decat transferul sau intr-un penitenciar de drept comun).
- Cerinta echitatii procedurale care decurge din art. 5 § 4 nu impune aplicarea unor criterii uniforme si imuabile independente de context, de fapte si de circumstantele cauzei. De si o procedura care intra sub incidenta art. 5 § 4 nu trebuie sa fie insotita intotdeauna de garantii identice cu cele prevazute la art. 6 pentru litigiile civile sau penale, aceasta trebuie sa aiba un caracter judiciar si sa ofere individului in cauza garantii adaptate tipului de privare de libertate de care se plange [A. si altii
impotriva Regatului Unit
(MC), pct. 203; Idalov impotriva Rusiei (MC), pct. 161]. - Pentru orice persoana a carei detentie intra in sfera de aplicare a art. 5 § 1 lit. c) se impune audierea
[Nikolova impotriva Bulgariei
(MC), pct. 58]. Posibilitatea ca un detinut sa fie audiat in persoana sau prin intermediul unor forme de reprezentare figureaza in anumite cazuri printre garantiile fundamentale de procedura aplicate in materie de privare de libertate
(Kampanis impotriva
Greciei,
pct. 47).
Cu toate acestea, art. 5 § 4 nu impune ca un detinut sa fie audiat de fiecare data cand formuleaza o cale de atac impotriva mentinerii sale in detentie, ci trebuie sa aiba posibilitatea de a exercita la intervale rezonabile dreptul de a fi audiat
(tatal impotriva Turciei,
pct. 33; Altinok impotriva Turciei,
pct. 45).
- O audiere in contradictoriu se impune, de asemenea, in cadrul unei proceduri care prive ste reprezentarea de catre un aparator si posibilitatea de a cita si interoga martori, in care instantele judiciare sunt invitate sa examineze personalitatea si gradul de maturitate al detinutului pentru a se pronunta asupra gradului de pericol pe care il reprezinta. Cu toate acestea, audierea nu este esentiala in toate cazurile, in special daca exista posibilitatea sa nu aduca nicio clarificare suplimentara
(Derungs
impotriva Elvetiei,
pct. 72 si 75, in care o persoana internata preventiv din motive psihiatrice nu a prezentat de la audierea anterioara nicio informatie sau proba relevanta privind personalitatea sa, astfel incat o noua audiere nu era necesara). - Procedura trebuie sa fie contradictorie si sa asigure in toate cazurile „egalitatea armelor" intre parti
[Reinprecht impotriva Austriei,
pct. 31; A. si altii impotriva Regatului Unit (MC), pct. 204]. In cazul arestarii preventive, suspectului privat de libertate trebuie sa i se acorde o sansa reala de a contesta elementele aflate la originea acuzatiilor aduse impotriva sa, intrucat persistenta unor motive verosimile de a fi savar sit o infractiune reprezinta o conditie
sine qua non
a legalitatii mentinerii sale in detentie. Aceasta cerinta poate impune instantei competente sa audieze martorii ale caror declaratii par, la prima vedere, sa influenteze decisiv legalitatea mentinerii in detentie
(Turcan
impotriva Moldovei,
pct. 67-70).
Egalitatea armelor nu este garantata in cazul in care reclamantului, sau avocatului sau, i se refuza accesul la probele aflate la dosar care sunt esentiale pentru a contesta in mod eficient legalitatea detentiei
[Selahattin Demirtas impotriva Turciei
(nr. 2)*,
pct. 201; Ovsjannikov impotriva Estoniei,
pct. 72; Fodale impotriva Italiei;
Korneykova impotriva Ucrainei,
pct. 68]. Uneori este, de asemenea, esential ca persoana in cauza sa aiba nu doar posibilitatea de a fi audiata in persoana, ci si sa beneficieze de asistenta efectiva a avocatului
(Cernak impotriva Slovaciei,
pct. 78).
- Intrucat procedura de control al legalitatii unei detentii trebuie sa se desfa soare cu o celeritate speciala, instanta poate decide sa nu a stepte ca detinutul sa beneficieze de asistenta juridica, iar autoritatile nu sunt obligate sa-i ofere asistenta juridica in cadrul unei astfel de proceduri
(Karachentsev impotriva Rusiei,
pct. 52). - Principiile contradictorialitatii si al egalitatii armelor trebuie sa fie deopotriva respectate in apel
(tatal impotriva Turciei,
pct. 33-34), precum si in cadrul procedurilor pe care statele contractante, daca hotarasc astfel, le pun la dispozitie detinutilor in urma condamnarii
(Stollenwerk impotriva
Germaniei,
pct. 44). -
Terorismul se incadreaza intr-o categorie speciala. Art. 5 § 4 nu impiedica recurgerea la audierea cu u sile inchise in cazul in care surse confidentiale de informatii care confirma temeinicia pistelor urmate de autoritati sunt prezentate in fata unei instante in lipsa detinutului sau a avocatului acestuia. Ceea ce conteaza este ca autoritatile sa comunice suficiente informatii pentru a permite detinutului sa ia cuno stinta de natura acuzatiilor care sunt aduse impotriva sa, sa prezinte probe pentru a le contesta si sa fie implicat efectiv in procedura referitoare la mentinerea sa in detentie
(Sher si altii
impotriva Regatului Unit,
pct. 149, in care Curtea a recunoscut ca, din motive de securitate nationala, amenintarea cu atacuri teroriste iminente justifica restrictiile aduse contradictorialitatii procedurii privind deciziile de mentinere in detentie).
- Garantand detinutilor dreptul la o cale de atac pentru a contesta legalitatea incarcerarii, art. 5 § 4 consacra si dreptul acestora, in urma instituirii unei asemenea proceduri, de a obtine in termen scurt o decizie judecatoreasca privind legalitatea detentiei si sa-i puna capat daca se dovede ste ilegala
[Idalov impotriva Rusiei
(MC), pct. 154; Baranowski impotriva Poloniei, pct. 68]. In fiecare caz, trebuie apreciat in lumina circumstantelor cauzei daca dreptul la o decizie rapida a fost respectat
[Ilnseher
impotriva Germaniei
(MC), pct. 252; Rehbock impotriva Sloveniei, pct. 84]. - Posibilitatea introducerii unei actiuni in justitie trebuie sa fie oferita inca de la momentul plasarii in detentie a persoanei in cauza si, daca este necesar, mai tarziu, la intervale de timp rezonabile
(Molotchko impotriva Ucrainei,
pct. 148). - Expresia „intr-un termen scurt"
(“speedily"
in limba engleza) denota o urgenta mai mica decat „cu promptitudine"
(“promptly"
in limba engleza) (E. impotriva Norvegiei, pct. 64; Brogan si altii
impotriva Regatului Unit,
pct. 59).
Cu toate acestea, in cazul in care decizia prin care se dispune plasarea in detentie a unei persoane a fost emisa mai degraba de o autoritate nejudiciara decat de o instanta, criteriul legat de „celeritatea" controlului judiciar in sensul art. 5 § 4 este mai aproape de criteriul „promptitudine", in sensul art. 5 § 3
(Shcherbina impotriva Rusiei,
pct. 65-70, in care un termen de 16 zile pentru controlul efectuat de judecator in ceea ce prive ste decizia procurorului prin care se dispunea arestarea preventiva a reclamantului a fost considerat excesiv).
- Criteriul „celeritate" este mai putin strict atunci cand este vorba despre o procedura in fata unei instante de apel
(Abdulkhanovimpotriva Rusiei,
pct. 198). In cazul in care decizia de plasare in detentie initiala a fost pronuntata de o instanta in cadrul unei proceduri care a oferit garantii adecvate pentru un proces echitabil, Curtea este dispusa sa tolereze termene de reexaminare mai mari in procedura in fata instantei de apel sau de recurs
[Ilnseher impotriva Germaniei
(MC), pct. 255; Shcherbina impotriva
Rusiei,
pct. 6]. Aceste consideratii sunt cu atat mai relevante atunci cand plangerile se refera la proceduri in fata instantelor constitutionale
[Ilnseher impotriva Germaniei
(MC), pct. 274; Mehmet
Hasan Altan impotriva Turciei,
pct. 163]. Procedurile in fata instantelor superioare privesc in mai mica masura arbitrarul, insa urmaresc sa ofere garantii suplimentare, axate in principal pe o evaluare a temeiniciei mentinerii masurii de mentinere in detentie
(ibidem,
pct. 165). -
Cu toate acestea, in principiu, avand in vedere ca este in joc libertatea individului, statul trebuie sa se asigure ca procedura se desfa soara intr-un termen scurt
[Khlaifia si altii impotriva Italiei
(MC), pct. 131].
- Perioada care trebuie luata in considerare
- Curtea ia ca punct de plecare data formularii cererii de liberare sau a introducerii caii de atac. Perioada care trebuie luata in considerare se incheie odata ce instanta a statuat definitiv cu privire la legalitatea detentiei reclamantului, inclusiv in apel
(Sanchez-Reisse impotriva Elvetiei,
pct. 54; E.
impotriva Norvegiei,
pct. 64). - In cazul in care este necesara o cale de atac administrativa pentru a putea sta in justitie, termenul incepe sa curga de la data sesizarii autoritatii administrative
(Sanchez-Reisse impotriva Elvetiei,
pct. 54). -
In cazul in care procedura s-a desfa surat la doua niveluri de jurisdictie, ea trebuie examinata in ansamblu pentru a se stabili daca cerinta de „celeritate" a fost respectata
(Hutchison Reid impotriva
Regatului Unit,
pct. 78; Navarra impotriva Frantei, pct. 28).
- Elemente care trebuie luate in considerare in momentul examinarii respectarii cerintei legate de celeritate
- Expresia „intr-un termen scurt" nu poate fi definita in abstract. In mod similar cerintei unui „termen rezonabil" care figureaza la art. 5 § 3 si art. 6 § 1, se impune o apreciere in lumina circumstantelor cauzei
(R.M.D. impotriva Elvetiei,
pct. 42). - Circumstantele care trebuie luate in considerare la aceasta evaluare includ complexitatea procedurii, modul in care a fost tratata de autoritatile nationale si de reclamant, precum si miza pentru acesta din urma
[Ilnseher impotriva Germaniei
(MC), pct. 252; Mooren impotriva Germaniei (MC), pct. 106; Mehmet Hasan Altan impotriva Turciei, pct. 162], precum si eventualele particularitati ale procedurii
[Khlaifia si altii impotriva Italiei
(MC), pct. 131; Mehmet Hasan Altan impotriva Turciei,
pct. 163; Ilnseher impotriva Germaniei (MC), pct. 270-271, cu privire la procedura in fata instantei constitutionale]. - Daca, pentru cauzele care intra sub incidenta art. 6 § 1, se poate considera ca o perioada de un an pentru fiecare grad de jurisdictie poate fi folosit ca norma aproximativa, art. 5 § 4, care face trimitere la probleme legate de libertate, impune o diligenta speciala
(Panchenko impotriva Rusiei,
pct. 117). Odata ce este pusa in discutie libertatea unui individ, Curtea aplica criterii stricte pentru a stabili daca, astfel cum are obligatia, statul s-a pronuntat in termen scurt cu privire la legalitatea detentiei (a se vedea, de exemplu, Kadem impotriva Maltei, pct. 44-45, in care Curtea a considerat excesiv un termen de 17 zile stabilit pentru a se statua asupra legalitatii detentiei reclamantului, si
Mamedova impotriva Rusiei,
pct. 96, in care termenele de examinare a cailor de atac - intre altele, de 26 de zile - au fost considerate contrare cerintei de „celeritate").
- De si aceasta abordare implica aspecte complexe - de exemplu, starea de sanatate a detinutului -, acestea pot fi luate in considerare pentru a stabili ce constituie un termen „rezonabil" in temeiul art. 5 § 4. Cu toate acestea, chiar si in cazuri complexe, exista elemente care impun ca autoritatile sa statueze cu o celeritate speciala, inclusiv prezumtia de nevinovatie atunci cand este vorba despre arestarea preventiva
[Frasik impotriva Poloniei,
pct. 63; Jablonski impotriva Poloniei, pct. 91-93;
Ilnseher impotriva Germaniei
(MC), pct. 253]. - In cazuri exceptionale, complexitatea cauzei poate justifica detentiile de o durata care, intr-un context obi snuit, nu ar putea fi considerata ca reprezentand „termen scurt"
[Selahattin Demirta s
impotriva Turciei
(nr. 2)*,
pct. 214-216; Mehmet Hasan Altan impotriva Turciei, pct. 165-167; Sahin
Alpay impotriva Turciei,
pct. 137-139, in care Curtea nu a constatat o incalcare a art. 5 § 4 avand in vedere recursurile formulate in fata Curtii Constitutionale, care au durat 14, respectiv, 16 luni, in ceea ce prive ste probleme complexe legate de starea de urgenta; a se vedea, de asemenea, Ilnseher
impotriva Germaniei
(MC), pct. 265-275, unde s-a constatat ca durata procedurii de 8 luni si 23 de zile in fata Curtii Constitutionale Federale respecta cerinta de celeritate, avand in vedere, in special, complexitatea problemelor ridicate de noul sistem de detentie preventiva]. - Arestarea preventiva in materie penala impune intervale scurte de timp intre reexaminari (Bezicheri impotriva Italiei, pct. 21).
- In cazul in care timpul necesar pentru a statua este
a priori
incompatibil cu cerinta de celeritate, Curtea va solicita statului sa explice aceste intarzieri sau sa le justifice cu motive exceptionale
[Musiai
impotriva Poloniei
(MC), pct. 44; Koendjbiharie impotriva Tarilor de Jos, pct. 29]. -
Nici volumul de munca excesiv, nici perioada vacantei nu pot justifica o perioada de inactivitate din partea autoritatilor judiciare
(E. impotriva Norvegiei,
pct. 66; Bezicheri impotriva Italiei, pct. 25).
Related posts
1 aprilie 2020
1 aprilie 2020
1 aprilie 2020