Distinctia dintre creante fiscale si creante civile

Cuprins pe materii
:
Drept fiscal. Creanta fiscala.

Legislatie relevanta
:
Cod proc. fisc., Legea nr. 215/2001.

Rezumat
:

Din clauzele contractului de abonament incheiat intre serviciul public subordonat Consiliului Local si intimatul-reclamant, se retine ca obiectul acestui contract l-a constituit folosirea spatiului destinat stationarii vehiculului, in suprafata de 10 mp, situat in zona de parcare personalizata, in schimbul unei chirii trimestriale.

Curtea de apel retine ca obligatia nascuta dintr-un astfel de contract incheiat cu o autoritate publica locala are natura juridica a unei chirii, nefiind o creanta fiscala, intrucat nu provine din raporturi fiscale existente intre parti, ci isi are izvorul in conventia partilor, careia i se aplica normele de drept privat, chiar daca o parte din sumele respective se fac venit la bugetul local, iar terenul respectiv se afla in proprietatea publica a Unitatii Administrativ Teritoriale.

In consecinta, Curtea stabileste ca pretul abonamentului pentru inchirierea unui loc de parcare nu este o creanta fiscala, ci o creanta civila, careia nu i se aplica regulile de executare silita prevazute de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, iar calea de urmat pentru recuperarea sumelor restante sau a eventualelor penalitati este cea prevazuta de dreptul comun.

        

                                                                   Decizia nr. 141 din 28.01.2016 a Curtii de Apel Galati

 

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Braila sub nr. … /113/2015, reclamanta P.G. a chemat in judecata S.U.P.A.G.L. B. pentru anularea deciziei de impunere nr …/06.11.2014 prin care s-a constituit in sarcina acesteia o creanta in suma de 192 lei reprezentand taxa locala-abonament parcare pentru anul 2010.

Prin sentinta nr. 588/Fca/24.09.2015 pronuntata de Tribunalul Braila s-a respins exceptia inadmisibilitatii invocata de parat, a fost admisa contestatia formulata de reclamanta si in consecinta, a fost anulata Decizia de impunere nr …/06.11.2014 emisa de SUPAGL B., fiind obligat paratul la plata cheltuielilor de judecata in suma de 350 lei.

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs paratul SUPAGL B, solicitand casarea sentintei si, in rejudecare, respingerea contestatiei formulate.

In motivarea recursului, recurentul critica sentinta pentru nelegalitate, aratand ca SUPAGL B. este o institutie publica infiintata conform Legii nr. 215/2001- art. 1 alin. 2 lit. g, pct. 2, iar veniturile realizate de institutie sunt creante bugetare, colectate conform bugetului de venituri si cheltuieli aprobat de Consiliul Local Municipal, cu respectarea prevederilor Legii nr. 273/2006. Executia bugetului se realizeaza cu respectarea legislatiei in vigoare, iar colectarea veniturilor din abonamente parcare este anexa in buget la capitolul 30.10 – venituri din proprietatea din care 50% se fac venituri la bugetul local, conform H.C.L. nr. 165/29.05.2009.

In baza acestor prevederi legale, care confera competenta de a emite decizii de impunere, au fost emise deciziile pentru  anii 2009-2011 pentru debitor.

Aceste decizii de impunere si de stabilire a obligatiilor accesorii au constituit titlul de creanta in temeiul carora a fost inceputa executarea silita fata de debitor, si nu contractul de abonament, cum gresit a retinut instanta.

Legal citata, intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecata, aratand ca, in opinia sa, in mod corect a apreciat instanta de fond ca suma pentru care a fost emisa decizia contestata  nu reprezinta o creanta fiscala, in sensul art. 21 Cod proc. fiscala si art. 248 lit. h in referire la art. 282 din Codul fiscal.

De asemenea, a constatat ca, in cauza, parata nu reprezinta un subiect al raportului juridic fiscal, in sensul art. 17 Cod procedura fiscala, emitentul deciziei de impunere nefiind organ competent cu atributii fiscale.  

Examinand sentinta atacata prin prisma criticilor formulate, in raport cu actele si lucrarile dosarului, precum si cu dispozitiile legale incidente pricinii, Curtea de Apel retine ca recursul este nefondat, avand in vedere urmatoarele considerente:

Astfel cum rezulta din decizia de impunere contestata, recurentul a emis aceasta decizie avand in vedere contractul de abonament parcare nr. …/17.09.2007 incheiat intre SUPAGL B si reclamanta.

Din clauzele contractului de abonament, se retine ca obiectul acestui contract l-a constituit folosirea spatiului destinat stationarii vehiculului cu nr. de inmatriculare ---97--, in suprafata de 10 mp, situat in zona de parcare personalizata din mun. B., str. , bl. , pretul abonamentului fiind de 192 lei/an, in rate egale trimestriale, iar durata contractului de la 01.10.2007 pana la 31.12.2008, cu posibilitatea prelungirii pe o perioada de 3 ani, daca niciuna din parti nu se opune expres.

Curtea de apel retine ca obligatia nascuta dintr-un astfel de contract incheiat cu o autoritate publica locala are natura juridica a unei chirii, nefiind o creanta fiscala, intrucat nu provine din raporturi fiscale existente intre parti, ci isi are izvorul in conventia partilor, careia i se aplica normele de drept privat, chiar daca o parte din sumele respective se fac venit la bugetul local, iar terenul respectiv se afla in proprietatea publica a U.A.T.

In consecinta, Curtea stabileste ca pretul abonamentului pentru inchirierea unui loc de parcare  nu este o creanta fiscala, ci o creanta civila, careia nu  i se aplica regulile prevazute de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, iar calea de urmat pentru recuperarea sumelor restante sau a eventualelor penalitati este cea prevazuta de dreptul comun.

Pentru aceste motive, constatand ca hotararea atacata este legala, in baza art. 496 alin. 1 Cod procedura civila si art. 488 pct. 8 Cod procedura civila, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

In baza art. 453 alin. 1 raportat la art. 451 alin. 1 si 2 Cod procedura civila, recurentul va fi obligat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecata catre intimat, reprezentand onorariu de avocat, Curtea apreciind ca acest cuantum al onorariului de avocat este unul rezonabil in raport de valoarea obiectului cauzei si de activitatea desfasurata de avocat.