Dreptul de dispozitie al partilor, renuntarea la judecarea actiunii facuta in apel, opozitia paratului-intimat

Legislatie relevanta
: art. 406 alin. 4 C.proc.civ.

Rezumat
:
Potrivit art. 406 alin. 4 C.proc.civ., daca reclamantul renunta la judecata la primul termen la care partile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renuntarea nu se poate face decat cu acordul expres sau tacit al celeilalte parti.

In cauza intimatul-parat a aratat in mod expres ca nu este de acord cu privire la cererea reclamantei de renuntare la cererea de chemare in judecata, solicitand continuarea judecarii cauzei.

Intrucat momentul la care reclamanta a solicitat sa se ia act de renuntarea la judecarea actiunii sale este ulterior momentului prev. de art. 406 alin. 4 C.proc.civ., respectiv prin cererea de apel, Curtea constata ca nu se mai poate da curs cererii de renuntare la judecarea actiunii.

 

     Decizia civila nr. 253/21.04.2016 a Curtii de Apel Galati

 

Prin cererea formulata la data de 13.11.2015, inregistrata pe rolul Tribunalului Vrancea sub nr. 2257/91/2015, reclamanta N.M. a solicitat obligarea paratilor M.J. si C.A.B.

- la plata sumelor reprezentand diferenta de 2,5% aplicata sporului de vechime in munca din indemnizatia de baza bruta lunara incepand cu data de 01.11.2012 la zi;

- la plata sumelor reprezentand  diferenta de 2,5% aplicata la sporul de vechime in magistratura din indemnizatia de baza bruta lunara, incepand cu data de 01.11.2012 la zi;

- la plata pe viitor a sporurilor de vechime in munca si vechime in magistratura in cuantum de cate 5% din indemnizatia de baza bruta lunara;

- la plata sumelor reprezentand dobanzi legale si actualizarea in raport de indicele de inflatie pentru sumele datorate pentru trecut cu titlu de diferenta de 2,5% spor de vechime in munca si spor de vechime in magistratura, calculate incepand cu data la care drepturile salariale trebuiau acordate si pana la plata efectiva.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca urmare a Ordinului Ministrului Justitiei nr. 4216/C/11.12.2012 prin care s-a dispus trecerea sa, in calitate de judecator la C.A.B. in gradatia 4 clasa de salarizare 106, prin trecerea in transa de vechime in functie si in munca intre 15-20 de ani, indemnizatia de baza bruta lunara a fost majorata cu cate 2,5% pentru vechimea in munca, respective in functie. S-a precizat ca prin aplicarea prevederilor Legii 284/2010 procentele corespunzatoare transelor de vechime au fost reduse cu cate 2,5%, in conditiile in care anterior anului 2011 acestea erau de 5%. A fost invocata decizia nr. 32/19.10.2015 a ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie civila, facandu-se referire si la adresa Ministerului Justitiei inregistrata la C.A.B. sub nr. 2833/I/A/22/08.09.2011 care stabilea in mod gresit ca pentru persoanele care au implinit vechimea in anul 2011 legea noua trebuie aplicata intocmai, cu noile procente.

In drept au fost invocate prevederile art. 11 alin.3, art 10 alin.5 din Legea 284/2010, art.2, art.4 alin.3, art.6 din Legea 285/2010, art. 1053 NCCiv., OG 13/2011, Dec.2/2014 a ICCJ.

Prin precizarea din 19.11.2012, reclamanta a aratat ca solicitarea sa de stabilire a cuantumului drepturilor banesti cuvenite si de plata a diferentelor trebuie sa se raporteze la valoarea calculata pentru ceilalti judecatori avand aceeasi vechime in munca si in functie, acelasi grad profesional si aceeasi transa de vechime in munca, dar dobandite anterior datei de 31.12.2010. S-a precizat ca legiuitorul face distinctie intre reincadrare si plata efectiva a drepturilor salariale pentru anul 2011, fara a se tine seama de coeficientul de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

Prin intampinare, parata C.A.B. a lasat solutia la aprecierea instantei, aratand ca nu are posibilitatea de a interpreta si aplica dispozitiile legale in ceea ce priveste stabilirea drepturilor salariale, efectuand doar plata drepturilor stabilite prin ordin al ministrului justitiei.

Paratul, Ministerul Justitiei, a invocat exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Vrancea, exceptia inadmisibilitatii actiunii, exceptia tardivitatii actiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.

Cu privire la exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Vrancea, paratul a aratat ca prin actiunea sa, reclamanta isi exprima nemultumirea fata de modul de stabilire a drepturilor salariale, contestatie care potrivit art. 7 Cap.VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 trebuie adresata organelor de conducere ale angajatorului, iar plangerea formulata impotriva solutiei acestora este de competenta C.A.B, instanta in favoarea careia ar trebui declinata prezenta cauza.

Exceptia inadmisibilitatii a fost motivata in sensul ca reclamanta nu a contestat ordinele de stabilire a drepturilor salariale, potrivit aceluiasi text de lege care instituie o procedura prealabila inainte de formularea pretentiei de catre persoana nemultumita direct in fata instantei de judecata.

Exceptia tardivitatii a avut ca argument dispozitiile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea 284/2010 care impun contestarea modului de stabilire a drepturilor salariale ale reclamantei intr-un anumit termen.

Pe fondul cauzei, paratul a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, aratand ca prin chiar Decizia 32/19.10.2019 a ICCJ se stabileste ca plata efectiva a salariilor sa se efectueze potrivit art. 2 din Legea 285/2010 cu raportare la nivelul de salarizare in plata pentru functia similara, respectiv in raport cu persoanele care au implinit vechimea in munca/in functie ulterior intrarii in vigoare a Legii 285/2010, iar nu in raport cu cei care au implinit aceste vechimi potrivit Legii 330/2009, astfel cum solicita reclamanta in sens contrar. In aceste conditii, M.J. a procedat corect si in acord cu dispozitiile legale la stabilirea drepturilor salariale.

Prin sentinta civila nr.32/25.01.2016, Tribunalul Vrancea  a respins  ca neintemeiata exceptia necompetentei materiale.

A respins ca neintemeiate exceptia inadmisibilitatii actiunii si exceptia tardivitatii actiunii.

A respins ca neintemeiata actiunea civila formulata de reclamanta N.M. in contradictoriu cu paratii MJ si CAB.

In motivare instanta a retinut urmatoarele:

Exceptia necompetentei materiale este neintemeiata, deoarece actiunea reclamantei nu consta in contestatia reglementata de art. 7 alin.I Anexa VI Cap. VIII  din Legea 284/2010, ci prin aceasta se solicita plata unor drepturi salariale datorate si neacordate, cerere ce are natura unui conflict de munca ce intra in competenta materiala a tribunalului, potrivit art. 208 Legea nr.  62/2011.

Exceptia inadmisibilitatii actiunii este neintemeiata, instanta considerand ca neformularea contestatiei impotriva modului de stabilire a drepturilor salariale potrivit art. 7 alin.I Anexa VI Cap. VIII  din Legea 284/2010 nu poate constitui un fine de neprimire a prezentei actiuni, ci o aparare de fond ce va fi luata in considerare in analizarea temeiniciei pretentiilor formulate, in raport de prevederile legale de drept material aplicabile.

Pentru motivele expuse la cele doua exceptii anterioare, nici exceptia tardivitatii formularii actiunii, pe care paratul MJ a raportat-o la termenul stabilit de art. 7 alin. I Anexa VI Cap. VIII  din Legea 284/2010, nu este intemeiata, formularea actiunii in pretentii pentru plata drepturilor salariale nefiind supusa decat termenului general de prescriptie de 3 ani.

Pe fondul cauzei, instanta a retinut ca in concordanta cu disp. art. 162 alin.3 din Codul muncii, prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice s-a prevazut in mod explicit in art.6 ca gestiunea sistemului de salarizare a personalului din institutiile si autoritatile publice se asigura de fiecare ordonator principal de credite si ca ordonatorii principali de credite au obligatia sa stabileasca salariile de baza, (...) indemnizatiile lunare de incadrare, sporurile, alte drepturi salariale in bani si in natura stabilite potrivit legii (…) astfel incat sa se incadreze in sumele aprobate cu aceasta destinatie in bugetul propriu.

Prin Ordinul nr. 4216/C/11.12.2012 al MJ s-a stabilit incadrarea reclamantei NM, judecator la CAB, in clasa de salarizare nr. 106, ca urmare a trecerii in transa de vechime in functie si in munca de la 15 la 20 de ani, stabilindu-se, de asemenea, cuantumul indemnizatiei de incadrare bruta lunara, cuantumul sporului pentru conditii de munca grele, vatamatoare sau periculoase si cuantumul sporurilor pentru risc si suprasolicitare neuro-psihica si al sporului pentru pastrarea confidentialitatii.

Potrivit dispozitiilor legale amintite petenta nu ar fi putut fi platita in toata aceasta perioada fara ca indemnizatia sa lunara de incadrare sa fi fost calculata prin acest ordin al ministrului.

Ori, cata vreme ordonatorul principal de credite a stabilit drepturile salariale ale reclamantei, iar aceasta nu a contestat in conditiile art. 7 Anexa VI Cap. VIII  din Legea nr. 284/2010 modul de stabilire a drepturilor salariale, instanta de judecata nu poate obliga MJ la recalculare si nici celalalt parat la plata diferentelor rezultate, decizia de incadrare necontestata fiind singurul act in temeiul caruia se poate face plata atata vreme cat nu se constata nelegalitatea ei de catre autoritatea sau instanta de contencios administrativ competenta.

Instanta competenta sa solutioneze conflictele individuale de munca nu poate decat sa verifice daca plata salariului s-a realizat conform modului de stabilire a drepturilor salariale de catre ordonatorul principal de credite si, eventual, sa il oblige pe acesta la plata diferentelor constatate. Ori, de vreme ce diferenta de salariu pretinsa de catre reclamanta nu rezulta dintr-o astfel de neconcordanta, ci se bazeaza pe o pretinsa nelegalitate in calculul drepturilor salariale, aceasta actiune nu poate fi admisa pana ce insusi modul de stabilire a drepturilor salariale nu este schimbat, iar aceasta modificare se poate realiza numai pe calea procedurii contencioase prev. de art. 7 Anexa VI Cap. VIII  din Legea 284/2010.

Prin Decizia nr. 32/19.10.2015 a ICCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nepublicata, dar invocata de catre reclamanta, se face distinctie intre reincadrare potrivit legii-cadru de salarizare si plata efectiva a drepturilor, dar acest lucru nu inseamna ca plata drepturilor va avea alt temei decat salariul stabilit prin actul ordonatorului de credite. Potrivit acestei interpretari, atunci cand se vor constata diferente intre drepturile salariale acordate unei persoane fata de cele acordate altei persoane cu acelasi grad profesional si aceeasi transa de vechime in munca si in functie, care a trecut in aceste transe de vechime ulterior intrarii in vigoare a Legii 285/2010, in actul ordonatorului de credite se vor face doua determinari deosebite pe baza celor doua criterii diferite, respectiv incadrarea in baza legii-cadru, iar cuantumul salariului prin raportare la persoana mai bine platita.

Astfel cum am retinut deja, in situatia de fata prin ordinul ministrului emis pentru reclamanta se stabilesc deja in mod distinct incadrarea reclamantei in transa de vechime in functie si in munca si drepturile salariale cuvenite, insa calculul salariului s-a realizat potrivit dispozitiilor legii-cadru si potrivit incadrarii, fara raportare de o persoana mai bine platita in situatie similara. Numai prin modificarea modului de calcul al salariului in cuprinsul acestui ordin pretentiile reclamantei ar putea fi justificate.

Pe de alta parte, situatia de discriminare invocata de catre reclamanta si in sustinerea careia a indicat Decizia nr. 32/19.10.2015 a ICCJ nu se verifica.

Potrivit acestei hotarari pronuntata de Curtea Suprema in dezlegarea unor chestiuni de drept in materie civila, desi se face distinctie intre reincadrare, potrivit Legii-cadru de salarizare si plata efectiva a drepturilor salariale care se efectueaza potrivit art.2 din Legea nr. 285/2010, raportarea se face la cei care au trecut in transele de vechime in munca si in functie ulterior intrarii in vigoare a Legii nr. 285/2010, iar nu la cei care au indeplinit aceste conditii anterior, potrivit vechii legi de salarizare.

Toate aceste argumente au impus respingerea actiunii ca neintemeiata.

Impotriva acestei sentinte a formulat apel reclamanta, solicitand anularea partiala a ei si sa se ia act de renuntarea la judecata actiunii civile, cu mentinerea solutiei referitoare la exceptiile invocate.

In motivare a aratat ca apelul este intemeiat pe dispozitiile art. 466, 480 alin. 1 si 2 coroborate cu art. 405 alin. 1, 5 din Codul de procedura civila.  

Intimatul MJ a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, apreciind ca hotararea Tribunalului Vrancea este legala si temeinica.

In motivare a facut trimitere la argumentele retinute in considerentele Deciziei nr. 32/19.10.2015 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, aratand ca isi exprima dezacordul cu privire la cererea reclamantei de renuntare la cererea de chemare in judecata, solicitand continuarea judecarii cauzei.

Examinand apelul declarat prin prisma motivelor invocate de apelanta, Curtea apreciaza ca acesta este nefondat fata de urmatoarele considerente:

Potrivit art.

406 alin.

(4) Cod de procedura civila,  daca reclamantul renunta la judecata la primul termen la care partile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renuntarea nu se poate face decat cu acordul expres sau tacit al celeilalte parti. Daca paratul nu este prezent la termenul la care reclamantul declara ca renunta la judecata, instanta va acorda paratului un termen pana la care sa isi exprime pozitia fata de cererea de renuntare. Lipsa unui raspuns pana la termenul acordat se considera acord tacit la renuntare.

In cauza, paratul MJ a aratat in mod expres ca nu este de acord cu privire la cererea reclamantei de renuntare la cererea de chemare in judecata, solicitand continuarea judecarii cauzei.

Intrucat momentul la care reclamanta a solicitat sa se ia act de renuntarea la judecata actiunii sale este ulterior momentului mai sus aratat, respectiv prin cererea de apel, Curtea constata ca nu se poate da curs acestei cereri, in lipsa acordului paratilor.

Avand in vedere ca reclamanta nu a invocat niciun motiv de nelegalitate sau de netemeinicie a hotararii instantei de fond si constatand ca nu exista motive de ordine publica, pentru a putea fi invocate din oficiu de catre instanta, in baza art. 480 N. Cod de procedura civila, Curtea va respinge apelul ca nefondat.