Proprietatea Publica | Consultanță Juridică Online 24/7 | Discută Cu Un Avocat
Avocat Online
Posesia si efectele sale
8 noiembrie 2012
avocat bucuresti
Raportul donatiilor
8 noiembrie 2012

Proprietatea publica

avocati

avocati

Proprietatea publica

Proprietatea publica

Actele normative care reglementează dreptul de proprietate publică, prevăd şi care sunt titularii săi în mod limitativ. În afara acestora, de regulă entităţi sau autorităţi publice, nici o altă persoană fizică sau juridică nu poate să fie titular al dreptului de proprietate publică.

În acest sens, art. 136 alin. 2 din Constituţie statuează că: ”proprietatea publică aparţine statului şi unităţilor administrativ- teritoriale”. Tot astfel dispun Legea fondului funciar nr. 18/1991, prin art. 4 alin. (2), Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regi­mul juridic al acesteia, prin art. 1 şi Legea administraţiei publice locale, nr. 215/2001, prin art. 122 alin. (1).

 Cu refer

ire la terenurile proprietate publică, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, dispune că: ”domeniul public poate fi de interes naţional, caz în care proprietatea asupra sa, în regim de drept public, aparţine statului, sau de interes local, caz în care proprietatea, de asemenea în regim de drept public, aparţine oraşelor, comunelor, municipiilor sau judeţelor”.

Din aceste texte legale rezultă că titulari ai dreptului de proprietate publică sunt:

a) statul, asupra bunurilor din domeniul public de interes naţional. Aceste bunuri sunt date Guvernului României în administrarea generală, iar în litigiile privitoare la ele, statul este reprezentat, de regulă, de Ministerul Finanţelor Publice.

b) unităţile administrativ-teritoriale – comuna, oraşul, municipiul, judeţul – definite astfel ca având personalitate juridică de art. 2 şi 4 din Legea nr. 69/1991, pentru bunurile din domeniu1 public de interes local, aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale ca persoane juridice de drept public sunt titulare ale acestui drept de proprietate. Aceste bunuri sunt date în administrarea generală a consiliilor locale, consiliilor judeţene ori a C.G.M. Bucureşti, după caz. În litigiile legate de aceste bunuri, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de consiliile locale ori judeţene, după caz, care dau mandat scris, fiecare caz în parte, preşedintelui consiliului judeţean ori primarului, care poate desemna un alt funcţionar ori un avocat care să-l reprezinte în instanţă.

Autorităţile enumerate la pubctul b) exercită în condiţiile art. 2 din Legea nr. 213/1998, ”posesia, fo1osinţa şi dispoziţia asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public în limitele şi în condiţiile legii.” Aşadar exercitarea prerogativelor de către titulari nu este discreţionară, potenţarea caracterelor juridice specifice nu este posibilă decât în conformitate cu interesu1 general al acestei forme a dreptului de proprietate şi al regimului juridic pe care îl oferă.

În acest context, este de subliniat că nici un alt subiect de drept public sau de drept privat nu poate să fie titular a1 dreptului de proprietate asupra bunurilor din domeniul public.

Aceste persoane juridice, dobândesc, tot în cadrul oferit de lege, un drept de administrare sau de concesionare asupra bunurilor din domeniul public, care sunt altceva decât dreptul real de proprietate. Ele sunt simple modalităţi de exercitare ale acestui drept, care nu pot fi confundate cu exercitarea atributelor dreptului de proprietate publică.

Fiind în prezenţa a două categorii de titulari ai proprietăţii publice, apare problema determinării bunurilor care le aparţin.

Criteriul utilizat este cel al interesului naţional sau local pentru realizarea căruia bunurile sunt destinate. Se referă la el art. 4 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 şi art. 112 alin. (1), partea finală, din Legea nr. 215/2001, texte de lege conform cărora pentru ca un bun aparţinând proprietăţii publice să facă parte din domeniul public al statului este necesar ca el să fie declarat de interes naţional. În lipsa unei asemenea declarări el va aparţine domeniului public al unei unităţi administrativ-teritoriale.

Pe de altă parte, sunt enumerate expres unele categorii de bunuri care formează obiectul domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale .

Legea nr. 213/1998 cuprinde şi ea prevederi referitoare la delimitarea domeniului public al statului de cel al unităţilor administrativ-teritoriale. Astfel, potrivit art. 3 alin. (2), domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute de art. 136 alin. (3) din Constituţie, din cele stabilite la pct. I din anexa legii, precum şi din alte bunuri de uz sau interes naţional, declarate ca atare prin lege.

Pentru determinarea bunurilor care compun domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale legiuitorul trimite, în primul rând, la aceeaşi anexă, unde sunt enumerate o serie de bunuri care fac parte din domeniul lor public, recurgând însă şi la metoda excluderii.

Se prevede astfel că domeniul public al judeţelor este alcătuit şi din alte bunuri de uz sau interes judeţean, dacă nu sunt declarate prin lege de uz sau interes public naţional iar domeniul public al comunelor, oraşelor şi al municipiilor este alcătuit şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, dacă nu sunt declarate prin lege de uz sau de interes public naţional ori judeţean.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 213/1998, determinarea fizică a bunurilor care aparţin domeniului public ar fi trebuit făcută în termen de 9 luni de la intrarea în vigoare a legii.

Inventarul bunurilor din domeniul public al statului se întocmeşte, după caz, de ministere, de celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi de autorităţile publice centrale care au în administrare asemenea bunuri.

Ministerului Finanţelor i-a revenit obligaţia de a centraliza aceste inventare şi de a le supune spre aprobare Guvernului.

Atât actele administrative care conţin inventarele bunurilor proprietatea publică a statului, întocmite de ministere, de celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi de autorităţile publice centrale care au în administrare asemenea bunuri, hotărârile consiliilor locale ori cele ale consiliilor judeţene, prin care au fost însuşite inventarele bunurilor proprietate publică ale respectivelor unităţi administrativ-teritoriale, cât şi hotărârile Guvernului, prin care aceste inventare au fost aprobate, pot fi atacate în justiţie conform Legii contenciosului administrativ, de orice persoană interesată.

Prin înscrierea unui bun într-unul din inventarele mai sus men­ţionate subiectul de drept beneficiar nu dobândeşte proprietatea acestuia, aşa că această operaţiune dă naştere numai unei pre­zumţii de apartenenţă a bunului respectiv la domeniul public, iar nu la domeniul privat. De aceea, va fi posibilă revendicarea unui bun imobil care figurează într-un asemenea inventar, cu condiţia ca reclamantul să dovedească împrejurarea că bunul a fost preluat de stat sau de o unitate administrativ-teritorială fără titlu valabil sau fără nici un titlu.

Dacă un bun nu a fost înscris în inventarul corespunzător va fi posibilă calificarea sa ca făcând parte din domeniul public, fie prin aplicarea criteriului naturii bunului, fie prin declaraţia legii.

Legea nr. 213/1998 prevede şi posibilitatea trecerii unor bunuri din domeniul public al statului în cel al unei unităţi administrativ-teritoriale sau invers. Astfel, potrivit art. 9, bunuri din domeniul public al statului pot fi trecute în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale, prin hotărâre a Guvernului, la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului general al municipiu­lui Bucureşti sau a consiliului local, după caz.Tot astfel, trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-terito­riale în domeniul public al statului se face, la cererea Guvernului, prin hotărârea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului general al municipiului Bucureşti sau a consiliului local.

Proprietatea publica

Bunurile care formează obiectul proprietății publice

Nefundat bunul a fost desemnat prin lege ca fiind obiect al proprietăţii publice, nu mai este însă necesar să se dovedească şi faptul că acesta este de uz sau interes public, dacă titular este statul sau o unitate administrativ-teritorială. Cu alte cuvinte, califi­carea prin lege a unui bun ca aparţinând proprietăţii publice este suficientă în asemenea situaţii pentru a face dovada apartenenţei bunului la domeniul public al respectivului subiect de drept.

Orice bun, indiferent dacă este calificat sau nu prin lege ca aparţinând domeniului public, va face însă obiectul proprietăţii publice numai dacă a intrat în proprietatea statului cu titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care Ro­mânia era parte şi a legilor în vigoare la data preluării sale de către stat.

Poate fi contestată apartenenţa unui bun la proprietatea publică de orice persoană interesată, dacă se invocă nevalabilitatea titlului cu care bunul a fost preluat de stat, soluţionarea litigiului fiind de competenţa instanţelor judecătoreşti. Este vorba despre bunurile care fie au fost preluate cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data preluării, fie despre bunurile care au fost preluate pe căi de fapt, în absenţa oricărui temei juridic.

Afirmaţiile de mai sus se bazează pe conţinutul art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.

Nu se încadrează în ipoteza prevăzută de dispoziţia legală citată terenurile aflate în detenţia precară a unei staţiuni de cerce­tare în domeniul pomicol, detenţie dobândită în urma unui schimb de terenuri încheiat cu fosta cooperativă agricolă de producţie, cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată .

Fac excepţie bunurile în privinţa cărora legea dispune expres că nu pot fi decât obiect al proprietăţii publice. Includerea unui bun în această categorie face dovada deplină şi inatacabilă a fap­tului că statul sau unitatea administrativ-teritorială este proprie­tarul respectivului bun şi că el aparţine domeniului public al respectivului subiect de drept.

Referitor la bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, art. 135 alin. (4) din Constituţie, în redactarea originară, prevedea: „Bogăţiile de orice natură ale subsolului, căile de comu­nicaţie, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.”

După revizuirea Constituţiei materia este reglementată de art. 136 alin. (3), care dispune: „Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei eco­nomice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”.

Analiza comparativă a acestei dispoziţii cu cea conţinută de vechea reglementare ne conduce la următoarele concluzii:

- Bunurile care formează obiectul exclusiv al roprietăţi publice sunt ,în primul rând , cele enumerate de prevederea cons­tituţională citată. La acestea pot fi adăugate, prin lege organică, şi alte bunuri. Referirea la legea organică este conformă  prevederilor art. 73 alin. (3) lit. M), potrivit cărora regimul juridic general al proprietăţii se reglementează prin lege organică şi ea lipsea din vechiul text.

- Sunt menţionate ca făcând obiect exclusiv al proprietăţii publice numai „bogăţiile de interes public ale subsolului” iar nu„bogăţiile de orice natură ale subsolului”, cum se prevedea înlextul modificat.

- Tot astfel, numai „apele cu potenţial energetic valorificabil,de interes naţional” fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice,spre deosebire de situaţia anterioară, când în această categorie juridică erau incluse „apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public”.

- Se remarcă  şi  faptul  că nu mai  sunt  enumerate printre bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice căile decomunicaţie.

Aceasta înseamnă că orice bogăţii ale subsolului, care nu sunt de interes public, pot face şi obiect al proprietăţii private. Tot astfel, pot face şi obiect al proprietăţii private apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes local, cele care nu au un ase­menea potenţial, precum şi căile de comunicaţii, dacă prin lege or­ganică nu se dispune altfel.

Bunurile enumerate în textul citat nu pot face decât obiectul proprietăţii publice şi niciodată al celei private, indiferent de titular. Enumerarea nu este însă limitativă, prin lege putând fi stabilite şi alte bunuri care să facă obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

În acest mod a fost instituită şi o restrângere a capacităţii de fo­losinţă a tuturor subiectelor de drept, altele decât statul şi unităţile administrativ-teritoriale, care constă în interdicţia de a avea în pro­prietate bunuri calificate de prevederile dispoziţiilor legale citate ca fiind obiect exclusiv al proprietăţii publice. Confruntând pre­vederile art. 136 alin. (3) din Constituţie cu cele ale Legeii nr. 213/1998 ajungem la concluzia că, în privinţa bunurilor enumerate de dispoziţia constituţională citată, interdicţia afectează şi unităţile administrativ-teritoriale, statul fiind sigurul subiect de drept care le poate avea în proprietate. Unităţile administrativ-teritoriale pot fi titulare ale dreptului de proprietate publică numai asupra unor bunuri în privinţa cărora, prin lege organică, s-a dispus că fac obiectul exclusiv al proprietăţii lor publice.

Deşi legiuitorul constituant nu o spune expres, este de la sine înţeles că prin lege se pot determina şi alte categorii de bunuri care să facă parte din proprietatea publică, fără a fi însă şi obiect exclusiv al acestei proprietăţi, în sensul că şi particularii pot avea în proprietate bunuri de aceeaşi natură, argumentul afortiori fiind utilizabil.

Acest lucru a şi fost făcut de legiuitor, în anexa Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia fiind enumerate bunurile care fac parte din domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale.

Descopera serviciile noastre specializate: Cabinet avocat .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Consultații Juridice
Consultații Juridice
Bună ziua, Cu ce vă putem ajuta?
Connecting...
Programează Consultație
Luni – Vineri: 10:00 – 18:00

Onorarii Rezonabile - orare, fixe, de succes
Busy
:
:
:

Datele introduse sunt folosite pentru a vă contacta. Prin utilizarea serviciilor, acceptați politica de confidențialitate.
Suntem online
:
:
Această sesiune de discuții s-a încheiat.