Detentie din motive medicale sau sociale

1. Art. 5 § 1 lit. e) din Conventie

   „1. [...] Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri  si potrivit cailor legale:

   [...]

   e) daca este vorba despre detentia legala a unei persoane susceptibile sa transmita o boala contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;"

   Cuvinte-cheie HUDOC

   Privare de libertate (5-1) - Cai legale (5-1) - Arestare sau detentie legala (5-1)

   A impiedica transmiterea unei boli contagioase (5-1-e) - Alienat (5-1-e) - Alcoolic (5-1-e) - Toxicoman (5-1-e) - Vagabond (5-1-e)

   
   
   Aspecte generale
   

102. Art. 5 § 1 lit. e) din Conventie face trimitere la mai multe categorii de persoane,  si anume persoanele susceptibile sa transmita o boala contagioasa, alienatii, alcoolicii, toxicomanii  si vagabonzii. Exista o legatura intre aceste categorii de persoane, in masura in care pot fi private de libertate pentru a urma un tratament medical sau din considerente dictate de politica sociala, fie pentru motive atat medicale, cat  si sociale
     (Enhorn impotriva Suediei,
     pct. 43).
103. 
     De si Conventia permite privarea de libertate a persoanelor respective, toate neadaptate social, acesta nu este simplul motiv pentru care trebuie sa fie considerate periculoase pentru siguranta publica, ci  si pentru ca propriile lor interese pot necesita internarea lor
     (Enhorn impotriva Suediei;
     
     Guzzardi impotriva Italiei,
     pct. 98
     in fine).
     

2. 
   Prevenirea transmiterii unei boli contagioase
   

104. Criteriile esentiale in lumina carora trebuie evaluata „legalitatea" detentiei unei persoane „susceptibile sa transmita o boala infectioasa" constau in a se cunoa ste:

• daca transmiterea bolii este periculoasa pentru sanatatea sau siguranta publica;  si
• daca detentia persoanei infectate constituie mijlocul de ultim resort pentru a preveni transmiterea bolii, alte masuri, mai putin severe, fiind deja luate in considerare  si considerate insuficiente pentru a proteja interesul public.

In cazul in care nu sunt indeplinite aceste criterii, privarea de libertate i si pierde justificarea
(Enhorn

impotriva Suediei,
pct. 44).

3. 
   
   Detentia unui alienat
   

105. Intrucat psihiatria este un domeniu aflat in evolutie atat din punct de vedere medical, cat  si social, termenul „alienat" nu se preteaza unei definitii precise. Cu toate acestea, nu se poate considera ca lit.

5. a art. 5 § 1 autorizeaza plasarea in detentie a unei persoane pentru simplul fapt ca opiniile sale sau comportamentul sau se abat de la normele predominante
   (Rakevich impotriva Rusiei,
   pct. 26).

Acest termen are un sens autonom, deoarece Curtea nu este obligata prin interpretarea unor termeni identici sau similari in ordinea juridica interna
(Petschulies impotriva Germaniei,
74-77). Nu este obligatoriu ca persoana in cauza sa sufere de o boala care i-ar putea inlatura sau diminua raspunderea penala, conform legislatiei interne penale, la savar sirea unei infractiuni
[Ilnseher impotriva Germaniei

(MC), pct. 149].

106. Un individ nu poate sa fie considerat „alienat"  si sa fie supus unei privari de libertate decat in cazul in care sunt indeplinite cel putin urmatoarele trei conditii
     [Ilnseher impotriva Germaniei
     (MC), pct. 127; Stanev impotriva Bulgariei (MC), pct. 145; D.D. impotriva Lituaniei, pct. 156; Kallweit
     
     impotriva Germaniei,
     pct. 45; Chtoukatourov impotriva Rusiei, pct. 114; Varbanov impotriva Bulgariei,
     
     pct. 45; Winterwerp impotriva Tarilor de Jos, pct. 39]:

• trebuie sa fi fost stabilita, intr-un mod care sa poata fi probat, alienarea persoanei in cauza, printr-o expertiza medicala obiectiva, cu exceptia cazurilor in care este necesara o internare de urgenta;
• tulburarea mentala a persoanei in cauza trebuie sa aiba un caracter care sa legitimeze internarea. Trebuie demonstrat ca privarea de libertate a fost necesara in circumstantele cauzei;
• alienarea stabilita printr-o expertiza medicala obiectiva trebuie sa continue sa se produca pe toata durata internarii.

107. Nicio privare de libertate a unei persoane considerate alienate nu poate fi judecata conform art. 5 daca aceasta s-a decis fara consultarea unui medic specialist
     [Ruiz Rivera impotriva Elvetiei,
     pct. 59;

S.R. impotriva Tarilor de Jos (dec.), pct. 31].

In absenta altor posibilitati, de exemplu in cazul in care persoana interesata refuza sa se prezinte la consult, trebuie cel putin sa se ceara evaluarea dosarului de catre un medic specialist, altfel nu se poate sustine ca starea de alienare a persoanei interesate a fost dovedita
[Constancia impotriva Tarilor

de Jos
(dec.), pct. 26, in care Curtea a acceptat substituirea altor informatii disponibile pentru examinarea medicala a starii de sanatate mintala a reclamantului].

108. In ceea ce prive ste a doua dintre conditiile enumerate mai sus, internarea unei persoane cu o tulburare mentala se poate impune nu doar atunci cand aceasta are nevoie de terapie, de medicamente sau de alte tratamente clinice, pentru a se vindeca sau pentru a- si imbunatati starea de sanatate, ci  si atunci cand este necesar sa fie supravegheata pentru a o impiedica, de exemplu, sa i si faca rau sie si sau altora
     [Ilnseher impotriva Germaniei
     (MC), pct. 133; Hutchison Reid impotriva
     
     Regatului Unit,
     pct. 52].

Art. 5 § 1 lit. e) autorizeaza plasarea intr-o institutie a unei persoane cu tulburari mintale fara a se avea in mod necesar in vedere un tratament medical, insa o astfel de masura trebuie sa fie justificata in mod corespunzator de gravitatea starii de sanatate a persoanei in cauza, astfel incat propria sa protectie sau a altora sa fie asigurata
(N. impotriva Romaniei,
pct. 151).

109. O tulburare mintala trebuie sa fie de o anumita gravitate pentru a fi considerata „reala"
     (Glien
     
     impotriva Germaniei,
     pct. 85). Pentru a fi considerata tulburare mintala reala in sensul lit. e) a art. 5 § 1, tulburarea in cauza trebuie sa fie grava astfel incat sa fie necesara tratarea intr-o institutie adecvata pentru acest tip de pacienti
     [Ilnseher impotriva Germaniei
     (MC), pct. 133; Petschulies
     
     impotriva Germaniei,
     pct. 76].
110. Autoritatile nationale dispun de o anumita marja de apreciere in a se pronunta cu privire la clarificarea aspectului daca o persoana ar trebui sa fie internata ca alienata, intrucat este, in primul rand, responsabilitatea acestora sa aprecieze probele prezentate in fata lor intr-o anumita cauza
     [Ilnseher impotriva Germaniei
     (MC), pct. 128; Pleso impotriva Ungariei, pct. 61; H.L. impotriva
     
     Regatului Unit,
     pct. 98].

Autoritatile interne competente trebuie sa ceara o expertiza medicala inainte sa instituie un control strict  si sa ajunga la concluzia ca persoana in cauza sufera de o tulburare mintala
[Ilnseher impotriva

Germaniei
(MC), pct. 132].

111. Data relevanta la care alienarea persoanei in cauza trebuie stabilita intr-un mod care sa poata fi probat, in temeiul lit. e) a art. 5 § 1, este cea a adoptarii masurii prin care respectiva persoana este privata de libertate din cauza alienarii sale
     [Ilnseher impotriva Germaniei
     (MC), pct. 134; O.H.
     
     impotriva Germaniei,
     pct. 78]. Cu toate acestea, trebuie luate in considerare eventualele schimbari ale bolii mintale a detinutului in urma plasarii sale in detentie
     [Ilnseher impotriva Germaniei
     (MC), pct. 134]. Expertizele medicale pe care se bazeaza autoritatile trebuie a sadar sa fie suficient de recente
     (Kadusic impotriva Elvetiei,
     pct. 44  si 55).
112. In situatia in care autoritatile dispun de informatii medicale care indica faptul ca persoana in cauza s-a recuperat, trebuie sa li se acorde o perioada de timp pentru a examina daca este oportun sa se inceteze internarea sa
     (Luberti impotriva Italiei,
     pct. 28). Cu toate acestea, mentinerea masurii privative de libertate din motive pur administrative nu este justificata
     (R.L. si M.-J.D. impotriva Frantei,
     
     pct. 129).
113. Detentia unei persoane considerate ca avand o tulburare mentala trebuie sa se produca intr-un spital, intr-o clinica sau o alta institutie adecvata, autorizata in acest sens
     (L.B. impotriva Belgiei,
     
     pct. 93; Ashingdane impotriva Regatului Unit, pct. 44; O.H. impotriva Germaniei, pct. 79).
114. Cu toate acestea, o persoana poate fi plasata temporar intr-o unitate care nu este special destinata internarii alienatilor inainte de a fi transferata intr-o institutie adecvata, cu conditia ca perioada de a steptare sa nu fie prea mare
     (Pankiewicz impotriva Poloniei,
     pct. 44-45; Morsink
     
     impotriva Tarilor de Jos,
     pct. 67-69; Brand impotriva Tarilor de Jos, pct. 64-66).
115. Avand in vedere legatura de cauzalitate inerenta dintre legalitatea privarii de libertate  si conditia sa de executare, detentia unei persoane considerate ca avand o tulburare mentala in temeiul ordinului initial de plasare in detentie devine legala dupa ce persoana este transferata de la o institutie inadecvata pentru pacienti alienati la o institutie adecvata
     [Ilnseher impotriva Germaniei
     (MC), pct. 140-141].
116. Art. 5 § 1 lit. e) din Conventie prevede, de asemenea, garantii procedurale cu privire la hotararile judecatore sti care autorizeaza internarea din oficiu [M.5. impotriva Croatiei (nr. 2), pct. 114]. Expresia „cai legale" impune existenta unei proceduri echitabile  si adecvate care sa acorde persoanei in cauza o protectie suficienta impotriva privarii de libertate arbitrare
     (V.K. impotriva Rusiei,
     pct. 33; X.
     
     impotriva Finlandei,
     pct. 148, in ceea ce prive ste lipsa unor garantii adecvate pentru continuarea internarii nevoluntare).
117. Procedura care conduce la internarea nevoluntara a unui individ intr-o institutie psihiatrica trebuie a sadar sa ofere garantii reale impotriva arbitrarului, avand in vedere vulnerabilitatea persoanelor cu tulburari mintale  si necesitatea de a justifica orice restrangeri aduse drepturilor acestora prin motive extrem de solide [M.5. impotriva Croatiei (nr. 2), pct. 147].
118. Este esential ca persoana in cauza sa aiba acces la o instanta  si sa aiba posibilitatea de a fi ascultata personal sau prin intermediul unui reprezentant. Prin urmare, orice persoana internata intr- o institutie psihiatrica trebuie, cu exceptia circumstantelor speciale, sa beneficieze de asistenta juridica in cadrul procedurii legate de continuarea, suspendarea sau incetarea internarii
     (ibidem,
     
     pct. 152  si 153; N. impotriva Romaniei, pct. 196).
119. 
     Simpla desemnare a unui avocat, fara ca acesta din urma sa fi acordat vreun sprijin efectiv introdus in cadrul procedurii in instanta, nu poate satisface cerintele de „asistenta juridica" care trebuie acordate persoanelor internate ca fiind „alienate". Caracterul efectiv al asistentei juridice acordate persoanelor cu handicap impune un grad sporit de control al reprezentantilor acestora in justitie din partea instantelor interne competente
     [M.S. impotriva Croatiei (nr. 2),
     pct. 154; a se vedea, de asemenea, V.K. impotriva Rusiei, in care un avocat desemnat din oficiu nu a oferit asistenta juridica efectiva  si in care instantele interne nu au tinut seama de acest fapt].
     

4. 
   Detentia unui alcoolic sau a unui toxicoman
   

120. Art. 5 § 1 e) din Conventie nu poate fi interpretat ca autorizand doar detentia unui „alcoolic", in sensul limitat al unei persoane aflate intr-o stare clinica de „alcoolism", intrucat nimic din textul acestei dispozitii nu interzice aplicarea acestei masuri in cazul unei persoane care abuzeaza de alcool pentru a limita efectele negative ale consumului pentru ea insu si  si pentru societate, sau pentru a preveni un comportament periculos in urma consumului de alcool
     (Kharin impotriva Rusiei,
     pct. 34).
121. 
     In consecinta, persoanele a caror conduita  si al caror comportament sub influenta alcoolului reprezinta o amenintare la adresa ordinii publice sau pentru ele insele, chiar daca nu le-a fost pus nici un diagnostic de „alcoolism", pot fi plasate in detentie pentru protejarea publicului sau pentru propriul lor interes, cum ar fi sanatatea sau siguranta lor personala
     (Hilda Hafsteinsdottir impotriva Islandei,
     
     pct. 42). Cu toate acestea, nu trebuie sa se deduca din cele de mai sus ca art. 5 § 1 lit. e) din Conventie autorizeaza plasarea in detentie a unei persoane doar pentru ca aceasta consuma alcool
     (Petschulies
     
     impotriva Germaniei,
     pct. 65; Witold Litwa impotriva Poloniei, pct. 61-62).
     

5. 
   Detentia unui vagabond
   

122. 
     Jurisprudenta referitoare la „vagabonzi" este rara. Intra sub incidenta acestei dispozitii persoanele care nu au nici domiciliu stabil, nici mijloace de subzistenta  si care nu profeseaza in mod regulat nicio meserie sau profesie. Aceste trei conditii, care sunt inspirate din Codul penal belgian, sunt cumulative: ele trebuie sa fie indeplinite in acela si timp in cazul aceluia si individ
     (De Wilde, Ooms
     
     si Versyp impotriva Belgiei,
     pct. 68).