Discriminarea in privinta accesului la educatie

40. In cazul in care un stat aplica un tratament diferit in ceea ce prive ste punerea in aplicare a obligatiilor care ii revin in temeiul art. 2 din Protocolul nr. 1, se poate ridica o problema din perspectiva art. 14 din Conventie.Art. 14 din Conventie - Interzicerea discriminarii

    „Exercitarea drepturilor  si libertatilor recunoscute de [...] Conventie trebuie sa fie asigurata fara nicio deosebire bazata, in special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, na stere sau orice alta situatie. "

    Pentru ca o diferenta de tratament sa nu fie considerata discriminatorie, aceasta trebuie sa urmareasca un obiectiv legitim. In Cauza privind regimul lingvistic belgian, Curtea a trebuit sa analizeze imposibilitatea copiilor a caror limba materna era franceza  si care locuiau in regiunea flamanda sa urmeze cursurile in limba franceza, in ciuda faptului ca acei copii a caror limba materna era flamanda  si care locuiau intr-o zona francofona puteau sa urmeze cursurile in limba flamanda. Or, aceasta a considerat ca masura in cauza nu era impusa in interesul institutiilor  scolare, din ratiuni de ordin administrativ sau financiar, ci rezulta exclusiv din considerente legate de limba (pct. 32, p. 70). Prin urmare, Curtea a constatat o incalcare a art. 2 din Protocolul nr. 1, coroborat cu art. 14 din Conventie.

41. Pentru a fi conforma cu art. 14, existenta unui scop legitim nu este suficienta. Diferenta de tratament trebuie, de asemenea, sa fie proportionala cu acest scop. Astfel, atunci cand Curtea a examinat modificarile efectuate intr-un sistem de acces la invatamantul universitar, aceasta a constatat o incalcare a art. 14, coroborat cu art. 2 din Protocolul nr. 1, de si modificarile respective au avut ca scop imbunatatirea rapida a calitatii invatamantului superior. Astfel, Curtea a considerat ca, tinand seama de caracterul imprevizibil al punerii sale in aplicare  si in absenta oricaror masuri corective, aplicarea noului sistem nu era proportionala cu acest obiectiv
    (Altinay impotriva Turciei,
    pct. 60).

1. Persoanele cu dizabilitati

43. Din perspectiva art. 2 din Protocolul nr. 1, considerat in mod izolat, Comisia apreciase ca exista o tendinta crescanda de a considera ca copiii cu dizabilitati ar trebui, in masura posibilului, sa fie crescuti alaturi de ceilalti copii de varsta lor. Totu si, aceasta politica nu putea sa se aplice tuturor copiilor cu dizabilitati, fiind necesar sa li se acorde autoritatilor competente o marja larga de apreciere in ceea ce prive ste cea mai buna utilizare posibila a resurselor alocate acestora in interesul copiilor cu dizabilitati, in general. Curtea a precizat recent, intr-o cauza care prive ste art. 14  si art. 2 din Protocolul nr. 1, coroborate, ca nu avea competenta sa defineasca mijloacele care trebuie puse in aplicare pentru a raspunde nevoilor educationale ale copiilor cu dizabilitati. Intr-adevar, autoritatile nationale, datorita contactului direct  si constant cu actorii interesati din tara lor, sunt, in principiu, mai in masura decat instanta internationala sa se pronunte cu privire la situatia  si nevoile locale in aceasta privinta
    (fam impotriva Turciei,
    pct. 66). Cu toate acestea, autoritatile nationale trebuie sa fie deosebit de atente la impactul alegerilor acestora asupra grupurilor celor mai vulnerabile  ibidem, pct. 67;  Enver  Sahin impotriva Turciei *, pct. 68).
44. Potrivit Comisiei, a doua teza a art. 2 din Protocolul nr. 1 nu impunea admiterea unui copil cu un retard mintal sever mai degraba intr-o  scoala privata nespecializata decat intr-o  scoala specializata pentru copii cu dizabilitati, unde i se oferise un loc
    (Graeme impotriva Regatului Unit,  decizia Comisiei). De asemenea, s-a concluzionat ca art. 2 din Protocolul nr. 1 nu impunea admiterea unui copil care sufera de o grava deficienta de auz intr-o  scoala clasica (care necesita sporirea cadrelor de invatamant sau in detrimentul altor elevi) mai degraba decat plasarea acestuia intr-o  scoala specializata
    (Klerks impotriva Tarilor de Jos,  decizia Comisiei). Utilizarea resurselor  si fondurilor publice a condus, de asemenea, la concluzia ca refuzul de a construi un ascensor intr-o  scoala primara, pentru a permite accesul la etaj unei eleve cu distrofie musculara nu constituia o incalcare a art. 2 din Protocolul nr. 1, nici analizat individual, nici coroborat cu art. 14 din Conventie  (McIntyre impotriva Regatului Unit, decizia Comisiei). In acela si sens, refuzul unei singure  scoli - care nu dispunea de mijloace adecvate - de a admite un copil cu handicap nu poate fi considerat - in sine - ca o neindeplinire a obligatiilor care ii revin statului in temeiul art. 2 din Protocolul nr. 1 la Conventie, nici ca o negare sistemica a dreptului la instruire al persoanei in cauza, din cauza handicapului sau
    [Kalkanli impotriva Turciei
    (dec.)].
45. In cauza Sanlisoy impotriva Turciei (dec.), reclamantul s-a plans ca a suferit o incalcare discriminatorie a dreptului sau la instruire, din cauza autismului sau. Dupa examinarea faptelor in cauza  si a situatiei minorului, Curtea a considerat ca, in speta, nu era vorba despre o negare sistemica a dreptului la instruire al reclamantului, din cauza autismului acestuia,  si nici despre o neindeplinire de catre un stat a obligatiilor care ii revin in temeiul art. 2 din Protocolul nr. 1, coroborat cu art. 14 din Conventie. Prin urmare, aceasta a respins cererea.
46. Cu toate acestea, Curtea a subliniat ca trebuie sa tina seama de evolutia dreptului international  si european  si sa reactioneze, de exemplu, la consensul la care se poate ajunge la aceste niveluri cu privire la standardele care trebuie respectate. In acest sens, a subliniat importanta principiilor fundamentale ale universalitatii  si nediscriminarii in exercitarea dreptului la instruire, care au fost consacrate in repetate randuri in texte internationale. In plus, aceasta a precizat ca educatia incluziva a fost recunoscuta ca fiind cea mai buna modalitate de a garanta aceste principii fundamentale [fam
    impotriva Turciei,
    pct. 64; Sanlisoy impotriva Turciei (dec.), pct. 59]. Art. 14 din Conventie trebuie sa fie interpretat in lumina cerintelor acestor texte in ceea ce prive ste adaptarea rezonabila - inteleasa ca reprezentand „modificarile  si ajustarile necesare  si adecvate, care nu impun o sarcina disproportionata sau nejustificata, realizate atunci cand o anumita situatie le impune", la care persoanele cu dizabilitati au dreptul sa se a stepte, pentru a li se permite „sa se bucure ori sa i si exercite, in conditii de egalitate cu ceilalti, toate drepturile omului  si libertatile fundamentale" (articolul 2 din Conventia Organizatiei Natiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilitati). O astfel de adaptare rezonabila permite remedierea inegalitatilor de fapt, care, neputand fi justificate, constituie o discriminare [fam impotriva Turciei, pct. 65 ; Sanlisoy impotriva Turciei (dec.), pct. 60]. Aceasta poate lua diferite forme, materiale sau de alta natura,  si autoritatile nationale sunt, in principiu, mai in masura sa se pronunte cu privire la situatia  si necesitatile unei spete
    (fam impotriva Turciei,  pct. 66;  Enver  Sahin impotriva Turciei *, pct. 68).
47. In cauza fam impotriva Turciei, refuzul de inscriere a unei persoane nevazatoare care promovase examenul de admitere la Conservatorul de Muzica, a constituit o incalcare a art. 14, coroborat cu art. 2 din Protocolul nr. 1. Instantele nationale competente nu au incercat in niciun fel sa identifice nevoile reclamantei  si nici nu au precizat in ce masura cecitatea acesteia putea constitui un obstacol in calea accesului ei la o educatie muzicala. Acestea nu au luat in considerare nici realizarea unor adaptari speciale pentru a raspunde nevoilor educationale speciale pe care le putea implica cecitatea reclamantei.
48. In cauza Enver  Sahin impotriva Turciei* s-a ridicat problema accesibilitatii cladirii facultatii, avand in vedere ca reclamantul a devenit paraplegic in perioada studiilor. Curtea a constatat ca autoritatile universitare nu au refuzat pur  si simplu accesul reclamantului, ci i-au precizat acestuia ca adaptarile solicitate nu puteau fi realizate pe termen scurt, din cauza resurselor financiare insuficiente. In ciuda marjei de apreciere acordate autoritatilor nationale in materie, Curtea nu poate accepta faptul ca problema accesibilitatii cladirii a putut sa ramana suspendata pana la obtinerea tuturor fondurilor necesare pentru finalizarea tuturor lucrarilor majore de amenajare prevazute de lege (pct. 64-65). In ceea ce prive ste propunerea ca reclamantul sa primeasca ajutor din partea unui insotitor, Curtea a apreciat ca, in absenta unei evaluari individualizate a situatiei concrete a reclamantului, o astfel de masura nu putea sa fie considerata rezonabila in raport cu notiunea de autonomie personala, garantata de art. 8, intrucat aceasta nu a tinut seama de nevoia persoanei in cauza de a trai in mod independent  si autonom, in masura posibilului (pct. 70-72). Prin urmare, Curtea a constatat o incalcare a art. 14, coroborat cu art. 2 din Protocolul nr. 1.

2. 
   
   Statutul administrativ  si cetatenia

49. In cauza Ponomaryovi impotriva Bulgariei, Curtea a trebuit sa examineze cazul a doi elevi de cetatenie rusa, care locuiau in Bulgaria impreuna cu mama lor, dar care nu aveau permis de  sedere permanenta. De si invatamantul secundar era gratuit in Bulgaria, avand in vedere statutul lor administrativ, acestor doi elevi li s-a impus plata unor taxe de  scolarizare. Persoanele in cauza nu se aflau in situatia unor persoane care au sosit in tara in mod ilegal, dorind apoi sa beneficieze de serviciile sale publice, inclusiv de  scolarizare gratuita. Chiar  si atunci cand acestea au ajuns in situatia de a nu detine un permis de  sedere permanenta, ca urmare a neglijentei, autoritatile nu s-au opus, in esenta, ca acestea sa ramana pe teritoriul in cauza  si nu au avut niciodata intentia de a le expulza. Cu toate acestea, autoritatile bulgare nu au tinut seama de aceasta situatie. In orice caz, legislatia nu prevedea niciun sistem de scutire de taxele de  scolarizare. In consecinta  si avand in vedere importanta invatamantului secundar, Curtea a concluzionat ca obligatia impusa acestor doi elevi, de a plati taxe de  scolarizare din cauza cetateniei lor  si a statutului lor in materie de imigratie, a constituit o incalcare a art. 14 din Conventie, coroborat cu art. 2 din Protocolul nr. 1.

3. 
   
   Originea etnica

50. Numeroase cauze au determinat Curtea sa abordeze dificultatile legate de  scolarizarea copiilor romi in mai multe state europene  [D.H. si altii impotriva Republicii Cehe  (MC), pct. 205]. Din cauza istoriei lor zbuciumate  si a dezradacinarii lor permanente, romii constituie o minoritate dezavantajata  si vulnerabila, care are un caracter special. De aceea, ei au nevoie de protectie speciala care include  si domeniul educatiei
    (ibidem,  pct. 182).
51. Ca urmare a acestei vulnerabilitati, aplicarea unui tratament diferentiat in vederea corectarii inegalitatii le-a impus statelor sa acorde o atentie speciala nevoilor acestora  si autoritatilor competente sa faciliteze inscrierea copiilor de etnie roma, chiar  si in cazurile in care lipsesc anumite documente administrative necesare
    (Sampanis si altii impotriva Greciei, pct. 86).
52. Cu toate acestea, simpla inscriere la  scoala a copiilor de etnie roma nu este suficienta pentru a deduce o respectare a art. 14 din Conventie coroborat cu art. 2 din Protocolul nr. 1. In aceasta privinta, Curtea s-a bazat in mare masura pe rapoartele Comisiei Europene impotriva Rasismului  si Intolerantei (ECRI)
    [Orsus si altii impotriva Croatiei
    (MC); D.H. si altii impotriva Republicii Cehe (MC)]. Este necesar, de asemenea, ca inscrierea la  scoala sa se efectueze in conditii satisfacatoare. Curtea a admis ca plasarea in  scoli speciale a copiilor cu nevoi educationale specifice poate fi motivata de incercarea statului de a identifica o solutie pentru ace stia
    (ibidem,  pct. 198). De asemenea, plasarea temporara a copiilor intr-o clasa separata, pe motiv ca ace stia nu au cuno stinte suficiente privind limba de predare, nu este automat contrara art. 14  [Orsus si altii impotriva Croatiei  (MC), pct. 157]. Cu toate acestea, in Europa exista o indelungata traditie de plasare abuziva a copiilor de etnie roma in clase specializate  (Horvath si Kiss impotriva Ungariei,  pct. 115). In consecinta, astfel de masuri trebuie sa fie insotite de garantii suficiente care sa permita o luare in considerare adecvata de catre stat a nevoilor speciale ale acestor copii
    [D.H. si altii impotriva Republicii Cehe ( MC), pct. 107; Sampanis si altii impotriva Greciei, pct. 103]. Decizia trebuie sa fie transparenta  si bazata pe criterii clar definite, nu doar pe originea etnica  [ibidem,  pct. 89; Orsus si altii impotriva Croatiei (MC), pct. 182]. In cele din urma, aceste masuri nu pot fi considerate rezonabile  si proportionale atunci cand au ca rezultat accentuarea dificultatilor copiilor romi  si compromiterea dezvoltarii lor personale ulterioare, in locul abordarii problemelor reale cu care se confrunta ace stia  si sprijinirii integrarii lor ulterioare in  scoli obi snuite  si a dezvoltarii de catre ace stia a abilitatilor necesare pentru a le facilita viata in cadrul populatiei majoritare
    [D.H. si altii impotriva Republicii Cehe  (MC), pct. 207]. Nu este suficienta absenta intentiei de discriminare. Statele au obligatia pozitiva de a lua masuri efective impotriva segregarii  (Lavida si altii impotriva Greciei, pct. 73).