Despagubiri acordate in baza Legii nr. 290/2003, Termenul de executare a acestor despagubiri

Drept administrativ.

Art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003; art. 18 alin. 5 din H.G. nr. 1120/2006; O.U.G. nr. 81/2007; O.U.G. nr. 93/2007; art. 1 si capitolul V

¹

al titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Legea nr. 290/2003 prevede un termen maxim de 2 ani, disponibilitatile banesti fiind un criteriu in raport de care termenul de un an poate fi prelungit pana la doi ani; fara a se fi stabilit prin lege un alt moment la care plata despagubirilor sa fie efectiv realizata nu se poate retine ca creanta ar deveni exigibila la o data neprecizata, in functie alocarile cuvenite paratei din bugetul de stat.

Neacordarea dupa mai mult de un an/doi ani de la comunicarea deciziei administrative de acordare a despagubirilor semnifica, in raportul de argumentul final din Decizia nr. 1655/2009 a Curtii Constitutionale, o intarziere „intr-un mod excesiv acordarea despagubirilor”. Reclamantul s-a adresat instantei de judecata pentru ca dreptul sau recunoscut prin actul autoritatii administrative sa nu fie doar teoretic, caci indreptatirea reclamantului nu era aceea de a se afla in posesia unei decizii administrative favorabile, ci aceea de a i se acorda despagubiri pentru un bun de care a fost deposedat abuziv. Asa cum a constatat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului in Hotararea data in cauza Faimblat impotriva Romaniei (paragraful 39), „exista o diferenta importanta intre termenele fixate de lege pentru luarea unei decizii si cele derulate in realitate”, iar reclamantului nu i-a fost oferita „nicio garantie in ceea ce priveste durata sau rezultatul acestei etape a procedurii” (paragraful 40).

Curtea de Apel Bacau - Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal

Decizia civila nr. 640 din 14 februarie 2013

Prin
sentinta civila nr. 138/CA din 22.05.2012 Tribunalul Neamt
a hotarat urmatoarele: a admis actiunea formulata de reclamantul S.P. in contradictoriu cu parata Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor pe care a obligat-o sa plateasca reclamantului suma de 156.275,4 lei cu titlu de despagubire si sumele rezultate din actualizarea in raport de indicele de crestere a preturilor de consum a sumei de 62.510,16 lei de la data de 28.03.2009 la data platii efective si a sumei de 93.765,24 lei de la data de 28.03.2010 la data platii, precum si la plata sumei de 39,3 lei, cheltuieli de judecata.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:

Prin Hotararea nr. 108/20.02.2008 emisa de Comisia Judeteana Neamt pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 reclamantului i s-au acordat despagubiri banesti in suma totala de 156.275,4 lei.

Cererea reclamantului privind plata sumei stabilita prin hotararea comisiei judetene a fost inregistrata la parata sub numarul 007645 din 28.03.2008. La aceasta solicitare, parata a comunicat reclamantului, la data de 05.05.2011, ca plata se va efectua in baza art. 18 alin. 5 din H.G. 1120/2006 in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat,
ca nealocarea sumelor conduce la prelungirea perioadei de plata peste termenul prevazut de actul normativ.

Sunt de retinut dispozitiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, dispozitii imperative care prevad plata in termen de un an, maximum doi ani. Referirea la „disponibilitatile banesti” din cuprinsul legii nu primite autoritatii publice amanarea platii mai multi ani, respectiva referire fiind doar de natura sa duca la efectuarea platii in termenul maxim de doi ani si nu in cel de un an.

Prin H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 s-a prevazut procedura de plata a despagubirilor. Se au in vedere dispozitiile art. 18, reclamantul incadrandu-se in ipoteza de la litera c, despagubirile sale depasind suma de 100.001 lei. Prin urmare, reclamantul era indreptatit ca in termen de 1 an de la comunicarea hotararii comisiei judetene sa primeasca transa de 40% din suma stabilita, urmand ca in cel de-al doilea an, sa primeasca transa de 60%.

Apararea paratei ca nu dispune de sumele necesare efectuarii platii nu este de natura sa duca la respingerea cererii. Conditionarea platii sumelor de disponibilitatea paratei de a le prinde in buget ar lipsi reclamantul de o despagubire efectiva, drepturile prevazute de Legea nr. 290/2003 putand fi valorificate doar la nivel declarativ, incalcandu-se principiile care decurg din hotararile Curtii Europene a Drepturilor Omului date in cauzele
Faimblat c. Romania

si
Katz c. Romania,
respectiv dispozitiile art. 6 alineatul 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si art. 1 din primul protocol aditional la Conventie.

Se constata ca fiind intemeiata si cerea reclamantului de actualizare a sumei in raport de rata inflatiei avandu-se in vedere art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1120/2006. In cauza se impune reactualizarea si a primei transe din suma cuvenita reclamantului, principiul repararii integrale a prejudiciului impunand ca despagubirile sa corespunda, prin cuantumul lor, valorii reale a bunurilor din momentul efectuarii platii (situatie retinuta in Decizia nr. XXI/2007 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie). Avand in vedere insa precizarile reclamantului cu privire la perioada pentru care solicita reactualizare, se va da eficienta pozitiei procesuale a acestuia si va dispune reactualizarea sumei de 62.510,16 lei (reprezentand prima transa) de la data de 28.03.2009, respectiv de la expirarea termenului de 1 an in care se impunea a fi facuta prima plata si a sumei de 93765,24 lei (a doua transa), de la data de 28.03.2010.

In termenul prevazut de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004,
parata Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor

a formulat prezentul
recurs
in motivarea caruia, invocand art. 304 pct. 9 si art. 304

¹

din Codul de procedura civila, a sustinut urmatoarele:

Din art. 18 alin. 5 din H.G. nr. 1120/2006 rezulta ca plata despagubirilor este conditionata de existenta in bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu aceasta destinatie. Sumele alocate ca despagubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele platite de A.N.R.P. ca despagubiri pe Legea nr. 290/2003 sunt publice fiind publicate pe site-ul
anrp.gov.ro
. Aceste fonduri sunt alocate pentru plata de despagubiri care au fost acordate in baza mai multor legi, respectiv, Legea nr. 9/1998, Legea nr. 247/2005 si Legea nr. 290/2003.

Sunt de retinut dispozitiile art. 41 din Carta Europeana a Drepturilor Fundamentale si interpretarea Recomandarii/Rec/C.M./2007/7 prin care se stabileste ca „avand in vedere imprejurarile cauzei si volumul de activitate al autoritatii administrative competente in materia solutionarii cererilor de acordare a cetateniei romane” termenul rezonabil reglementate de art. 41 trebuie analizat in circumstantele date. In interpretarea data se considera ca nu poate fi vorba de incalcarea art. 10 din Conventia Europeana asupra cetateniei atunci cand exista foarte multe cereri depuse, iar mijloacele folosite se dovedesc insuficiente.

Cu referire la termenul rezonabil instanta europeana a admis ca supraincarcarea temporara a rolului unui tribunal nu angajeaza responsabilitatea internationala a statelor contractante daca acestea adopta masurile de natura sa remedieze asemenea situatie.

Aspectele problematice care au fost relevate prin Hotararea pilor in cauza
Maria

Atanasiu si altii impotriva Romaniei
se regasesc si se explica prin numeroasele solicitari adresate A.N.R.P. care au condus la un numar mare de litigii. Sunt de retinut aspectele retinute de Curte referitoare la capacitatea administrativa a C.C.S.D. (A.N.R.P) la paragrafele 222. 223, 224. Situatia observata de Curte priveste intregul proces de restituire si de acordare a despagubirilor.

Implementarea recomandarilor puse in vedere de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in Hotararea pilot urmeaza a se realiza prin noile masuri legislative propuse.

Prin Decizia nr. 270/2010 a Primului ministru a fost instituit Comitetul interministerial privind procesul de reformare a legislatiei si procedurilor din domeniul restituirii proprietatilor care are ca principala atributie identificarea solutiilor optime care sa conduca la eficientizarea procesului de restituire a proprietatilor.

Examinand hotararea recurata in raport de motivele de recurs si de dispozitiile art. 304

¹

din Codul de procedura civila,
curtea de apel

constata urmatoarele:

Decizia administrativa prin care reclamantului i s-au acordat despagubiri in temeiul Legii nr. 290/2003 (hotararea nr. 109/20.02.2008) avea un termen maxim de executare de 2 ani de la data comunicarii acesteia catre reclamant. In acest sens, dispozitiile alin. 2 al art. 10 din Legea nr. 290/2003 sunt neechivoce; potrivit textului despagubirile „vor fi acordate beneficiarilor in termen de un an de la comunicarea hotararii comisiei judetene”, teza ultima a textului prevazand ca „plata lor se poate face si in rate, in maximum 2 ani, in functie de disponibilitatile banesti ale directiilor prevazute la art. 11 alin. (1)”. Asadar legea prevede un termen maxim de 2 ani, disponibilitatile banesti fiind un criteriu in raport de care termenul de un an poate fi prelungit pana la doi ani; fara a se fi stabilit prin lege un alt moment la care plata despagubirilor sa fie efectiv realizata nu se poate retine ca creanta ar deveni exigibila la o data neprecizata, in functie alocarile cuvenite paratei din bugetul de stat.

Avand in vedere ca Legea nr. 290/2003 stabileste un termen maxim de 2 ani pentru acordarea despagubirilor, art. 18 alin. 5 din Hotararea Guvernului nr. 1120/2006 nu poate fi interpretat, asa cum sustine recurenta, in sensul ca „limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat” ar o conditionare de care este tinuta pentru a face plata, fara a se tine seama de termenul maxim de 2 ani.

Suspus controlului de constitutionalitate sub aspectul amanarii executarii obligatiilor banesti aflate in sarcina statului, art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003 a fost constatat ca fiind constitutional prin Decizia nr. 1655/2009 pronuntata de Curtea Constitutionala (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 54/24.01.2010). Prin aceasta decizie s-a retinut ca termenul de un an nu aduce atingere dreptului de proprietate al acestora din urma, considerandu-l o limitare rezonabile in valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat, legiuitorul nefacand altceva sa dea expresie acestor imperativelor impuse de „interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept”, „executarea obligatiilor banesti aflate in sarcina statului putand fi conditionata de instituirea unor termene de executare a acestora in functie de disponibilitatile financiare alocate anual in bugetele institutiilor insarcinate, in numele statului, cu executarea lor”. Un alt argument retinut in respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a fost ti acela ca „art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 nu impiedica, nu anuleaza si nu intarzie intr-un mod excesiv acordarea despagubirilor sau compensatiilor banesti cuvenite beneficiarilor”.

Constatand ca la mai mult de un an/doi ani de la comunicarea deciziei administrative de acordare a despagubirilor, acestea nu i-au fost acordate - ceea ce semnifica, in raportul de argumentul final din Decizia nr. 1655/2009, o intarziere „intr-un mod excesiv acordarea despagubirilor” - reclamantul s-a adresat instantei de judecata pentru ca dreptul sau recunoscut prin actul autoritatii administrative sa nu fie doar teoretic, caci indreptatirea reclamantului nu ara aceea de a se afla in posesia unei decizii administrative favorabile, ci aceea de a i se acorda despagubiri pentru un bun de care a fost deposedat abuziv. Asa cum a constatat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului in Hotararea data in cauza
Faimblat impotriva Romaniei
(paragraful 39), „exista o diferenta importanta intre termenele fixate de lege pentru luarea unei decizii si cele derulate in realitate”, iar reclamantului nu i-a fost oferita „nicio garantie in ceea ce priveste durata sau rezultatul acestei etape a procedurii” (paragraful 40).

Aceasta instanta nu poate retine nici apararea recurentei potrivit careia sumele care ii sunt alocate anual din bugetul de stat servesc pentru acordarea despagubirilor prevazute prin mai multe legi cu caracter reparatoriu. In vederea unificarii cadrului legislativ in materia acordarii despagubirilor (unul dintre argumentele retinute in expunerea de motive), prin art. 1 alin. 4 si 5 din
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 81/2007pentru accelerarea procedurii de acordare a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv
(publicata in Monitorul Oficial al Romaniei 446/29.06.2007) despagubirilor acordate potrivit Legii nr. 290/2003 li s-a aplicat procedura prevazuta la Capitolul V

¹

din titlul VII al Legi nr. 247/2005. La scurt timp aceste dispozitii (art. 1 alin. 4 si 5 din titlul VII al Legii nr. 247/2005) au fost abrogate prin
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 93/2007 din 26 septembrie 2007pentru modificarea si completarea titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente
(publicata in Monitorul Oficial al Romaniei 671/1.10.2007), in expunerea de motive retinandu-se ca adoptarea ordonantei de urgenta se face „in vederea evitarii oricaror intarzieri care ar putea aparea in procesul de acordare a despagubirilor dispuse in baza dispozitiilor Legii nr. 290/2003 [...], ca urmare a intrarii in vigoare a procedurii reglementate de cap. V

¹

din titlul VII al Legii nr. 247/2005”, precum si „in vederea evitarii oricaror inechitati in aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, fata de o categorie a populatiei si asa defavorizata”. Preambulul ordonantei releva intentia legiuitorului de a consacra o modalitate diferita, mai urgenta, de acordare a despagubirilor prevazute de Legea nr. 290/2003 in raport cu alte acte reparatorii.

Argumentele recurentei cu privire la Conventia Europeana asupra Cetateniei semnata de statele membre ale Consiliului Europei sunt straine de natura cauzei avand in vedere ca aceasta conventie stabileste, asa cum se arata in art. 1, principii si reguli in materie de cetatenie, precum si regulii care determina obligatiile militare in caz de pluralitate de cetatenii.

Hotararea pilot data de Curtea Europeana a Drepturilor Omului la data de 12.10.2010 in cauza Atanasiu impotriva Romaniei nu poate fi invocata de parata, autoritate a statului roman, impotriva reclamantului. Asa cum s-a aratat deja, mecanismul de acordare a despagubirilor prin convertirea in actiuni la Fondul „Proprietatea”, instituit prin Legea nr. 247/2005, nu este aplicabil, ca efect al O.U.G. nr. 93/2007, despagubirilor acordate prin Legea nr. 290/2003. De aceea, reamintind, in paragraful 237, ca „procedura hotararii-pilot are menirea de a permite ca remediul cel mai rapid posibil sa fie oferit la nivel national tuturor persoanelor afectate de problema structurala identificata prin hotararea-pilot”, Curtea a retinut ca „se poate decide amanarea tuturor cererilor similare in esenta pentru perioada de timp necesara punerii in aplicare a masurilor cu caracter general menite sa rezolve respectiva problema structurala”. Desi a retinut, in paragraful 241, existenta unui numar foarte mare de cereri indreptate impotriva Romaniei, referitoare la acelasi tip de contencios, Curtea a hotarat sa suspende pentru o perioada de 18 luni, „analiza tuturor cererilor rezultate din aceeasi problematica generala, in asteptarea adoptarii de catre autoritatile romane a unor masuri capabile sa ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparatie.” Asemenea celorlalte termene analizate in prezenta cauza si acest termen a fost depasit, incertitudinea realizarii efective a dreptului recunoscut reclamantului printr-o decizie administrativa mentinandu-se in cazul in care actiunea sa ar fi respinsa ca efect al admiterii prezentului recurs.

Fata de cele ce preced, aceasta instanta constata ca nu pot fi retinute motive de modificare ori de casare a hotararii recurate.