Destituire din functia publica. incetarea raporturilor de munca dispusa prin act emis in perioada incapacitatii temporare de munca Nulitate

Drept functiei publice.

Art. 36, art. 77 - 78, art. 97 lit. d), art. 101 alin. (1) si art. 117 din Legea nr. 188/1999; art. 1 alin. (2), art. 58 alin. (1), art. 60 lit. a) si art. 278 alin. (2) din Codul muncii; art. 50 din H.G. nr. 1344/2007

Interdictia incetarii raporturilor de munca prevazuta in art. 36 din Legea nr. 188/1999 este similara cu interdictia incetarii contractului individual de munca prevazuta in art. 60 lit. a) din Codul muncii. Legea nr. 188/1999 prevede ca raporturile de munca nu pot inceta (astfel decat din initiativa salariatului) in perioada concediilor de boala, iar potrivit Codului muncii, concedierea - adica, potrivit definitiei de la art. 58 alin. (1) din Codul muncii, „ incetarea contractului individual de munca din initiativa angajatorului ” - nu poate

fi dispusa pe durata incapacitatii temporare de munca.

Destituirea din functia publica constituie, potrivit art. 101 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, sanctiunea disciplinara care se aplica, in conditiile art. 78, in cazurile prevazute la lit. a) si b) ale art. 101 alin. (1). Totodata, aceasta sanctiune constituie, potrivit art. 97 lit. d) din Legea nr. 188/1999, unul din cazurile de incetare a raporturilor de serviciu ale functionarilor publici.

Termenele si procedura prevazute de art. 50 din H.G. nr. 1344/2007, invocate prin cererea de recurs, se refera exclusiv la actul administrativ de sanctionare, iar nu la actul administrativ prin care raporturile de serviciu inceteaza. Prin art. 1 din H.G. nr. 1344/2007 se prevede expres campul de reglementarea al acestui act normativ, respectiv reglementeaza „ modul de constituire, organizare, functionare, componenta, atributiile, modul de sesizare si procedura de lucru ale comisiilor de disciplina.” si, prin urmare, aceste dispozitii nu sunt relevante sub aspectul incetarii raporturilor de serviciu.

Curtea de Apel Bacau - Sectia a Il-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal

Decizia civila nr. 920 din 16 iunie 2016

Hotararea instantei de fond.

Prin sentinta civila nr. 997 din 30.09.2015 Tribunalul Bacau admis contestatiile formulate de contestatorul M.S.D. in contradictoriu cu paratul Primarul comunie L.V. si in consecinta: a anulat dispozitia nr. 13/29.01.2014 emisa de Primarul Comunei L.V., dispozitia nr. 21/13.02.2014 emisa de Primarul Comunei L.V., dispozitia nr. 35/28.02.2014 emisa de Primarul Comunei L.V., raportul comisiei de disciplina nr. 152/17.01.2014 si raportul comisiei de disciplina nr. 161/30.01.2014; a dispus reintegrarea reclamantului M.S.D. in functia publica detinuta anterior destituirii; a obligat paratul la plata catre reclamant a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si recalculate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat functionarul public M.S.D. intre data emiterii deciziei nr. 13/29.01.2014 si data reintegrarii.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut, in principal, urmatoarele:

Comisia de disciplina a functionarilor publici a fost sesizata de primarul comunei privind savarsirea abaterii disciplinare prevazute de art. 77 alin. 2 din Legea 188/1999 si a finalizat cercetarea administrativa, intocmind raportul nr. 152/17.01.2014 prin care s-a constatat ca M. S. D. se face vinovat de refuzul de a indeplini atributiile de serviciu, fiind propusa aplicarea sanctiunii disciplinare prevazuta de art. 77 alin. 3 lit. d din Legea 188/1999.

Prin dispozitia nr. 13/29.01.2014, Primarul Comunei L.V. a dispus destituirea din functia publica a reclamantului M. S. incepand cu data de 04.02.2014. Art. 2 al acestei dispozitii a fost modificat prin dispozitia nr. 21/13.02.2014, in sensul ca raporturile de serviciu inceteaza cu data de 21.02.2014, ca urmare a sanctiunii disciplinare aplicate: destituire din functia publica. Apoi, prin dispozitia nr. 35/28.02.2014, Primarul Comunei L.V. a dispus modificarea art. 2 al dispozitiei nr. 13/29.01.2014, in sensul ca raporturile de serviciu inceteaza cu data de 06.03.2014, ca urmare a sanctiunii disciplinare aplicate: destituire din functia publica.

In drept, sunt de retinut dispozitiile art. 77, art. 79, art. 80 din Legea nr. 188/1999, prevederile art. 50 din H.G. nr. 1344/2007.

Este neintemeiata critica adusa dispozitiei nr. 13/29.01.2015 sub aspectul incalcarii prevederilor art. 50 alin. 3 lit. a din H.G. nr. 1344/2007 referitoare descrierea faptei care constituie abatere disciplinara. In cuprinsul deciziei nr. 13/29.01.2015 s-a aratat in mod clar si neechivoc care au fost faptele considerate abateri disciplinare, descrierea acestora fiind suficienta pentru a contura situatia de fapt retinut catre autoritatea emitenta, continand suficiente date si informatii pentru a permite functionarului public sa cunoasca in mod clar care sunt aspectele ce i-au fost imputate si pentru a da posibilitatea instantei de a exercita controlul de legalitate.

Este neintemeiata si critica privind incalcarea art. 50 alin. 3 lit. b din H.G. nr. 1344/2007 referitoare la indicarea temeiul legal in baza caruia se aplica sanctiunea disciplinara. In cuprinsul dispozitiei mentionate sunt indicate ca si temeiuri de drept: art. 75, 77 alin. 1 si alin. 2 lit. i, art. 77 alin. 3 lit. e, art. 77 alin. 4, art. 78 alin. 2 si 3, art. 106 alin. 1, art. 109 din Legea 188/1999, art. 22 lit. d, art. 23 alin. 1 lit. b, art. 47 alin. 1 lit. a, art. 47 alin. 2, art. 50 si art. 51 din H.G. 1344/2007, art. 63 alin. 1 lit. d, al. 5 lit. e, art. 68 din Legea 215/2001, fiind astfel enumerate exhaustiv temeiurile de drept aplicabile atat in general in materia raspunderii disciplinare cat si raportat la situatia concreta a reclamantului.

Neintemeiata este si critica sub aspectul incalcarii prevederilor art. 50 alin. 3 lit. e din H.G. nr. 1344/2007 referitoare la indicarea instantei competenta la care poate fi contestat actul administrativ. In cuprinsul art. 5 din decizia contestata se mentioneaza faptul ca, „prezenta decizie poate fi contestata in termen de 30 de zile de la comunicare, in conditiile Legii 554/2004 a contenciosului administrativ”, iar in preambul s-a indicat incidenta art. 80, art. 106 si art. 109 din Legea 188/1999.

Este intemeiata critica adusa dispozitiei nr. 13/29.01.2015 sub aspectul incalcarii prevederilor 60 din Codul Muncii care stipuleaza faptul ca, concedierea salariatilor nu poate fi dispusa: a) pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificat medical conform legii, de retinut fiind si dispozitiile art. 30 din Legea nr. 188/1999 prevederile celor doua acte normative fiind identice sub aspectul criticii formulate de reclamant; nu exista conflict de reglementare intre cele doua legii, continutul fiind similar, dispozitiile legale citate avand identitate de ratiune, insa coerenta juridica impune raportarea in primul rand la normele speciale aplicabile functionarilor publici. Cele doua texte se refera doar la amanarea incetarii raporturilor de serviciu/a concedierii pentru intervalul de timp cat dureaza situatiile la care se refera.

Decizia de incetare a raporturilor de serviciu a reclamantului in timp ce acesta se afla in incapacitate temporara de munca stabilita prin certificatul medico - legal 1142643 (20.01.2014 - 31.01.2014) inregistrat la Comuna L.V. la data de 23.01.2014 (anterior dispozitiei din data de 29.01.2014), este lovita de nulitate absoluta fiind contrara prevederilor art. 30 din Legea 188/1999 si implicit art. 60 din Legea 53/2003 (sens in care s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie in decizia nr. 2436 din 25 martie 2004).

Mai mult, este de retinut cuprinsul Deciziei nr. 728/2010 a Curtii Constitutionale publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 470/08.07.2010.

Nimeni nu se poate prevala de propria culpa, astfel incat este necesar ca functionarul public sa fi adus la cunostinta angajatorului situatia sa, de incapacitate temporara de munca, in prezenta cauza reclamantul inregistrand la parat la data de 23.01.2014 certificatul medico - legal seria CCMAG 1142643 potrivit caruia in perioada 20.01.2014 - 31.01.2014 se afla in incapacitate de munca. Cu toate acestea, in data de 29.01.2014, paratul a emis dispozitia nr. 13 desi la acel moment reclamantul se afla in concediu medical fiind interzisa incetarea raporturile de serviciu in perioada concediilor de boala.

Dispozitiile art. 36 din Legea 188/1999 (ce isi au corespondent in dreptul muncii la art. 60 lit. a din Legea 53/2003) interzic nu numai producerea efectelor incetarii raporturilor de serviciu in timpul concediului medical, ci prohibesc insasi destituirea din functia publica pe durata incapacitatii temporare de munca.

Deciziile ulterioare, de modificare a datei data de la care decizia isi produce efecte sunt lovite de nulitate absoluta. In primul rand, si acestea au fost luate tot in timpul in care reclamantul se afla in concediu medical fiind aplicabile pentru identitate de ratiune aceleasi argumente ca cele de mai sus. Reclamantul a inregistrat la parat, la data de 06.02.2014 certificatul de concediu medical seria CCMAG nr. 1755474/04.02.2014 conform caruia s-a acordat concediu medical in perioada 01.02.2014 - 04.02.2014 si 05.02.2014 - 19.02.2014, insa la data de 13.01.2013 a fost luata decizia nr. 21; de asemenea, reclamantul a inregistrat la data de 24.02.2014 certificatul de concediu medical seria CCMAG nr. 1755474/20.02.2014 conform caruia se afla in incapacitate de munca in perioada 20.02.2014 - 28.02.2014 insa in

data de 28.02.2014 a fost luata decizia nr. 35.

Ambele decizii au fost luate tot in vederea incetarii raporturilor de serviciu, astfel ca, prin prisma efectelor avute in vedere la data emiterii acestora, respectiv destituire din functia publica, se impune respectarea acelorasi prevederi respectiv art. 30 din Legea 188/1999. Aceste doua decizii ulterioare nu pot produce efecte juridice, mai ales in conditiile in care, la data de 07.02.2014, functionarul public deja contestase decizia nr. 13/29.01.2014 invocand si aspecte legate de nerespectarea prevederilor art. 60 din Codul muncii, nefiind permisa modificarea datei de la care inceteaza raporturile de serviciu in aceste circumstante.

Nu sunt intemeiate criticile referitoare la neindicarea, in cele doua decizii ulterioare, a instantei la care puteau fi atacate si nici critica privind lipsa motivarii care, desi nu se regaseste intr-un paragraf de sine statator, acesta a fost prezentat in expunerea de la inceputul dispozitiei. Din ansamblul formularilor utilizate rezulta in mod neechivoc faptul ca scopul emiterii celor doua decizii a fost acela de prelungire a datei de la care urmau a inceta raporturile de serviciu ale functionarului public destituit, ca urmare a faptului ca, ulterior emiterii deciziei nr. 13/29.01.2014, reclamantul s-a aflat in continuare in concediu medical. Nu este fondata nici critica privind neintocmirea unui raport al comisiei de disciplina intrucat, conform art. 79 din Legea 188/1999, comisiile de disciplina se constituie pentru analizarea faptelor sesizate ca abateri disciplinare si propunerea sanctiunii disciplinare aplicabile functionarilor publici din autoritatile sau institutiile publice; or, prin decizia mentionata nu s-a luat o noua sanctiune disciplinara ci s-a modificat data de la care urmau a inceta raporturile de serviciu ale functionarului public destituit (aspect care a fost apreciat de catre instanta ca nelegal).

Nici sub aspectul
temeiniciei
deciziei nr. 13/29.01.2014 nu subzista motivele retinute in motivarea acesteia ca justificare pentru masura luata.

Astfel, s-a retinut faptul ca, in perioada martie - septembrie 2013 functionarul public a refuzat in mod constant indeplinirea atributiilor de serviciu stabilite prin fisa postului, neindeplinind nicio activitate in timpul programului de lucru, incasandu-si totusi drepturile salariale, aspect care nu este in concordanta cu situatia de fapt ce a reiesit in urma administrarii probatoriului in fata instantei de judecata. In raportul comisiei de disciplina s-a mentionat ca si perioada in care functionarul public nu si-a indeplinit atributiile de serviciu stabilite in fisa postului in perioada 29.03.2013 - 01.09.2013.

Din probele administrate rezulta faptul ca, prin Nota interna nr. 8909/05.09.2013 in vederea pregatirii proiectului de hotarare pentru aprobarea nomenclatorului stradal, reclamantului i s-a solicitat sa prezinte pana in data de 06.09.2013, ora 14, 00 stadiul lucrarilor intreprinse in exercitarea atributiilor de serviciu conform fisei postului in perioada 06.03.2009 - 05.09.2013, reclamantul solicitand prin adresa inregistrata sub nr. 8930/06.09.2013 prelungirea termenului stabilit pentru realizarea lucrarilor intrucat volumul de munca este foarte mare. Asadar, in mod cert una din atributiile stabilite in sarcina reclamantului in perioada de referinta era aceea de a actualiza nomenclatorul stradal, de a inventaria imobilele din Satul L. V.. De asemenea, rezulta faptul ca, in atributiile reclamantului intra si atribuirea de numere postale constructiilor aspect recunoscut de ambele parti nefacand astfel obiect al disputei existenta sau nu a acestor indatoriri stabilite in sarcina reclamantului prin fisa postului.

Din cuprinsul raportului de evaluare a performantelor profesionale individuale ale functionarilor publici de executie pentru perioada 06.03.2013 - 31.12.2013 intocmit de D.P., in calitate de Primar al Comunei L.V. rezulta ca au fost realizate in proportie de 30% obiectivul constand in atribuirea de numere postale constructiilor si intocmirea documentatiei privind aprobarea nomenclaturii stradale, realizarea in proportie de 5 % rezolvarea in termen a cererilor, reclamatiilor si propunerilor cetatenilor.

Au fost depuse la dosar o serie de certificate de nomenclatura stradala si adresa redactate de catre functionarul public M.S.D. in perioada mentionata in dispozitia nr. 13/29.01.2014 respectiv martie - septembrie 2013, certificate semnate de catre M.S.D. in dreptul redactorului (red.) sau in dreptul compartimentului urbanism, neputandu-se nega implicarea acestuia in elaborarea acestor acte.

Perioada mentionata in raportul comisiei de disciplina nr. 152/17.01.2014 este mai restransa decat cea mentionata in dispozitia nr. 13/29.01.2014 respectiv 29.03.2013 - 01.09.2013 iar prin raportare la aceasta, se constata faptul ca certificatul nr. 6697/04.07.2013 si certificatul nr. 6853/09.07.2013 au fost efectuate de catre reclamant.

Asadar, se retine faptul ca, atat in perioada mentionata in raportul comisiei de disciplina cat si in dispozitia nr. 13/29.01.2015 reclamantul a indeplinit activitati stabilite prin fisa postului, situatia de fapt indicata in cele doua acte administrative in sensul neindeplinirii a niciunei activitati nefiind sustinuta.

Verificarea temeiniciei actului administrativ contestat se face prin raportare la mentiunile existente in cuprinsul acestuia, instanta avand rolul de a verifica daca acestea au un corespondent in realitatea obiectiva, instanta neputandu-se substitui autoritatii publice. Astfel, prin raportare la mentiunile exprese consemnate in dispozitia nr. 13/29.01.2014 privind neindeplinirea niciunei activitati in timpul programului de lucru, se constata ca reclamantul a efectuat minim 6 certificate de nomenclatura stradala si adresa, situatia de fapt retinuta in actul contestat nefiind conforma realitatii.

Pentru aceste considerente, decizia nr. 13/29.01.2014 si implicit raportul comisiei de disciplina nr. 152/17.01.2014 nu sunt temeinice, impunandu-se anularea acestora si din aceasta perspectiva.

Nu pot fi retinute motivele de nulitate a raportului comisiei de disciplina nr. 152/17.01.2014, ca urmare a nerespectarii prevederilor art. 30 alin. 3 din H.G. nr. 1344/2007, intrucat acest act administrativ indeplineste conditia motivarii fiind indicat ca si temei al stabilirii raspunderii disciplinare art. 77 alin. 2 lit. i din Legea 188/1999. Cu privire la participarea in calitate de membru al comisiei a lui P.D.A. se retine ca au fost respectate prevederile art. 14 din H.G. nr. 1344/2007. Cu privire la faptul ca la sedinta comisiei de disciplina a participat si administratorul public, se retine faptul ca, pe de o parte acest aspect nu a fost probat iar pe de alta parte faptul ca, sanctiunea care intervine este nulitatea relativa iar nu nulitatea absoluta dat fiind ca se tinde la protejarea unui interes privat, individual si nu a unui interes general, public. In conditiile in care nulitatea este relativa, reclamantul nu a probat nici existenta unei vatamari care sa nu poate fi inlaturata altfel decat prin anularea actului.

Desi criticile de nelegalitate invocate de catre reclamant nu au fost avute in vedere de catre instanta, se retine faptul ca, aspectele de netemeinicie analizate mai sus se rasfrang si asupra netemeiniciei raportului comisiei de disciplina, fiind incidente prevederile art. 18 alin. 2 din Legea 554/2004, motiv pentru care se va dispune si anularea acestui act.

Raportul comisiei de disciplina nr. 162/30.01.2014 este mentionat doar in cuprinsul dispozitiei nr. 21/13.02.2014 si fata de raportul nr. 152/17.01.2014 contine propunerea Comisiei de disciplina de aplicare a sanctiunii retrogradarii in functia publica pe o perioada de un an in loc de 3 luni, nefiind semnat de alte persoane decat cele care au semnat raportul nr. 152/17.01.2014. Acest act nu reflecta o noua cercetare a comisiei disciplinare, indreptarea unei mentiuni neputand fi facuta prin emiterea unui raport cu acelasi continut. Astfel, argumentele pentru care instanta a considerat ca se impune anularea raportului nr. 152/17.01.2014 subzista si in cazul acestuia. Mai mult, avand in vedere faptul ca, prin dispozitia nr. 21/13.02.2014 nu a fost luata o sanctiune o noua sanctiune disciplinara ci s-a modificat data de la care urmau a inceta raporturile de serviciu ale functionarului public destituit, existenta unui nou raport al comisiei de disciplina nu este justificata acestea impunandu-se a fi anulat si din aceasta perspectiva. De asemenea, se retine faptul ca, in aplicarea prevederilor art. 18 alin. 2 din Legea 554/2004 se impune anularea acestui raport ca urmare a solutiei de anulare a dispozitiei nr. 21/13.02.2014.

In concluzie, autoritatea a depasit limitele dreptului de apreciere si a actionat cu exces de putere, masura de incetare a raporturilor de serviciu fiind adoptata cu incalcarea

dispozitiilor legale in materie.

Cererea de recurs.

Impotriva hotararii tribunalului, in termenul prevazut de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, paratul Primarul comunei L.V. a formulat prezentul recurs, pentru motivele de nelegalitate prevazute de art. 488 alin. 1 pct. 6 si 8 din Codul de procedura civila. In dezvoltarea motivelor de casare, recurentul a sustinut urmatoarele:

In fapt, din actele de constatare intocmite de persoanele abilitate, dar si din multitudinea litigiilor existente pe rolul instantelor, rezulta ca reclamantul nu si-a indeplinit sarcinile de serviciu sau le-a indeplinit in mod defectuos si cu mari intarzieri, lipsind de la serviciu sau refuzand indeplinirea sarcinilor de serviciu. Toate acestea sunt de natura a produce grave disfunctionalitati in cadrul activitatii primariei si, in special, in raporturile de munca cu ceilalti functionari.

1. Analizand raportul comisiei de disciplina, instanta a constatat ca respecta dispozitiile legale, dar, in privinta temeiniciei, a constatat faptul ca reclamantul a depus un numar de minim 6 certificate de nomenclatura stradala si adresa, concluzionand ca raportul este partial inexact. Chiar si in ipoteza in care constatarile instantei sunt corecte, aceste aspecte nu pot determina anularea intregului raport avand in vedere multitudinea de acte si lucrari pe care reclamantul trebuia sa le efectueze si atitudinea sa obstructionista.

Aplicarea sanctiunii este un act administrativ distinct de actul de constatare si se face de catre primar. Ca urmare, pentru anularea raportului comisiei de disciplina trebuiai avute in vedere doar aspectele de nelegalitate; astfel de aspecte nu au fost retinute de catre instanta.

In privinta aspectelor de netemeinicie a raportului comisiei de disciplina, atata timp cat faptele constatate de instanta de fond nu sunt relevante in raport de situatia de fapt si de drept, aceste fapte existand si fiind savarsite de intimat, anularea raportului nu se justifica si este lipsita de fundament.

Conform art. 80 din Legea nr. 188/199, instanta poate anula sau modifica sanctiunea, sens in care, pe baza aprecierii directe in raport cu situatia de fapt existenta,poate dispune modificarea sanctiunii, in sensul aplicarii unei mai usoare sau poate anula sanctiunea.

2. Dispozitiile primarului prin care a fost aplicata sanctiunea sunt legale si se incadreaza in prevederile legale avand in vedere ca data de emisiune a actului poate fi diferita de data la care acesta isi produce efectele. Decizia de sanctionare este emisa de catre organul competent, in exercitarea atributiilor recunoscute de lege si, prin urmare, primarul era indreptatit sa aplice sanctiunea.

Nicio dispozitie legala nu prevede expres ca este obligatoriu ca sanctiunea sa se aplice incepand cu data emiterii actului prin care s-a aplicat sanctiunea. In lipsa unei astfel de prevederi, cel care aplica sanctiunea are dreptul de a stabili si momentul de la care aceasta se aplica.

Mai mult, conform art. 50 din H.G. nr. 1344/2007, termenul maxim in care se poate emite actului de sanctionare este de 10 zile calendaristice de la momentul primirii raportului comisiei de disciplina, fiind posibil ca in acest interval foarte scurt sa apara situatii de boala care presupun concedii medicale.

Toate actele si faptele presupuse de procedura disciplinara sunt foarte exact cuantificate de legiuitor in ceea ce priveste termenele in care trebuie sa se faca constatarea abaterii, cercetarea acesteia si emiterea actului de sanctionare. daca legiuitorul ar fi inteles sa reglementeze si momentul de la care decizia de sanctionare se aplica efectiv, ar fi inserat aceste aspecte in cadrul dispozitiilor legale.

Prevederile art. 36 din Legea nr. 188/1999 sunt derogatorii de la prevederile art. 50 lit. a) din Codul muncii, iar conform art. 117 din Legea nr. 188/1999, aceasta lege speciala poate deroga de la prevederile legislatiei muncii. Elementul definitoriu si derogatoriu din Legea nr. 188/1999 il constituie modul de formulare a prevederilor referitoare la incetarea raporturilor de serviciu, art. 36 prevazand in mod expres ca in perioada concediilor de boala, raporturile de serviciu nu pot inceta, fara insa sa interzica emiterea actelor de aplicare a sanctiunii si care urmeaza sa isi produca efecte in viitor, dupa data la care expira concediul medical. De altfel, incetarea raporturilor de munca este un proces complex care nu se realizeaza printr-o simpla decizie de sanctionare, ci se desfasoara in timp.

Dispozitiile Codului muncii sunt diferite si nu pot fi aplicate prin analogie deoarece conditiile legale de sanctionarea salariatului sunt diferite si se raporteaza la alte termene. Codul muncii se refera expres la interdictia de emitere a actului, interdictie care nu este prevazuta in Legea nr. 188/1999.

Intampinarea formulata de intimatul-reclamant M. S. D.

Prin intampinare, intimatul-reclamant a invocat exceptia nulitatii recursului intrucat nu se incadreaza in niciunul dintre motivele prevazute de art. 488 alin. 1 din Codul de procedura civila. recursul vizeaza doar chestiuni de fond, contrazicand, in linii mari, propriile sustineri din fata instantei de fond. in aceasta faza pot fi analizate doar aspectele de nelegalitate ale hotararii recurate, neputand fi reluate aspectele care vizeaza fondul cauzei si nicidecum aspecte noi.

Destituirea sa din functia publica a survenit ca urmare a unor sanctiuni anterioare, aplicate aproximativ in 6 luni. Nu a fost respectat principiul nevinovatiei. Primarul nu a acceptat niciodata ca instanta sa se pronunte asupra contestatiilor sale, ci, dimpotriva, l-a sanctionat succesiv pentru a nu putea face nimic.

Multitudinea litigiilor nu ii poate fi imputata intrucat nu a generat nici un litigiu, ci a contestat dispozitiile de sanctionare. totodata, in cvasiunanimitate, instantele au apreciat ca sanctiunile care i-au fost aplicate au fost abuzive si nelegale, fiind anulate.

Instanta a efectuat o ampla analiza a actelor contestate, fara a se limita la momentul emiterii dispozitiilor si la cel la care acestea au produs efecte.

Analiza exceptiei de nulitate a recursului si a motivelor de casare.

Art. 489 alin. (2) din Codul de procedura civila prevede sanctiunea anularii recursului in cazul in care motivele invocate prin cererea de recurs nu se incadreaza in motivele de casare prevazute la art. 488. In cauza, desi motivele invocate de recurent au fost incadrate de acesta in art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 din Codul de procedura civila, nu toate aspectele criticate pot fi circumscrise acestor motive de nelegalitate. Cu toate acestea, sanctiunea nulitatii recursului nu poate opera dat fiind ca unele critici pot fi incadrate in motivul de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura civila.

Prin urmare, recursul, in ansamblul sau, nu este nul, insa unele dintre criticile formulate nu vor putea fi analizate. Sub acest din urma aspect, data fiind limitarea posibilitatii de casare a unei hotarari, limitare prevazuta de art. 488 alin. (1) teza I din Codul de procedura civila, instanta de recurs nu poate analiza criticile de netemeinicie aduse hotararii recurate (la pct. 1 al cererii de recurs), cu referire la raportul comisiei de disciplina.

Legat de posibilitatea de criticare a hotararii recurate doar cu privire la aspectele de nelegalitate, este de constatat si faptul ca anularea dispozitiilor de aplicare a sanctiunii disciplinare a fost dispusa de tribunal atat pentru motive de nelegalitate (criticate la pct. 2 al cererii de recurs), cat si pentru motive de netemeinicie, tribunalul retinand, in cadrul analizei de temeinicie a deciziei nr. 13/29.01.2014, „ca nu subzista motivele retinute in motivarea acesteia ca justificare pentru masura luata”. Or, inlaturarea considerentelor pentru care tribunalul a ajuns la o astfel de concluzie nu este posibila pe calea recursului, aceste considerente vizand exclusiv temeinicia hotararii, cu referire la situatia de fapt retinuta din probele administrate. Prin urmare, chiar si in conditiile in care s-ar retine motivul de nelegalitate fondat pe gresita aplicare si interpretare a art. 36 din Legea nr. 188/1999, netemeinicia dispozitiei nr. 13/29.01.2014 - apta sa conduca la anularea dispozitiei - ar impiedica instanta de recurs sa caseze hotararea recurata.

In privinta motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedura civila, se constata ca invocarea acestuia este formala. In concret, recurenta nu numai ca nu a prezentat argumentele in sprijinul acestui motiv de casare, dar nici macar nu a indicat teza textului in baza careia instanta ar putea dispune casarea hotararii. Pe de alta parte, hotararea recurata cuprinde o analiza ampla si detaliata a tuturor motivelor de nelegalitate si de netemeinicie a actelor contestate, dar si a apararilor paratului, cu expunerea clara a dispozitiilor legale analizate si a situatiei de fapt careia le-au fost aplicate aceste dispozitii.

Motivul prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura civila este cel caruia i se circumscriu argumentele expuse la punctul 2 al cererii de recurs.

Intr-adevar, in considerarea art. 117 din Legea nr. 188/1999, completarea dispozitiilor acestei legi cu prevederile legislatiei muncii este posibila „in masura in care nu contravin legislatiei specifice functiei publice”. Dispozitiile art. 117 din Legea nr. 188/1999 se coroboreaza cu cele ale art. 1 alin. (2) si art. 278 alin. (2) din Codul muncii; potrivit primelor dispozitii, Codul muncii „se aplica si raporturilor de munca reglementate prin legi speciale, numai in masura in care acestea nu contin dispozitii specifice derogatorii.”, iar cel potrivit celui de-al doilea text, prevederile Codului muncii „se aplica cu titlu de drept comun si acelor raporturi juridice de munca neintemeiate pe un contract individual de munca, in masura in care reglementarile speciale nu sunt complete si aplicarea lor nu este incompatibila cu specificul raporturilor de munca respective.”

In baza acestor dispozitii, interdictia de incetare a raporturilor se serviciu in perioada in care functionarul public se afla (intre alte situatii) in concediu de boala, altfel decat din initiativa functionarului public, este reglementata de art. 36 din Legea nr. 188/1999, text care prevede ca in aceasta perioada „raporturile de serviciu nu pot inceta si nu pot fi modificate decat din initiativa functionarului public in cauza.” Codul muncii, la art. 60 lit. a) - h), enumera situatiile in care concedierea salariatilor nu poate fi dispusa, la lit. a) fiind prevazuta „durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificat medical conform legii”. Elementul derogatoriu prevazut in Legea nr. 188/1999 consta, contrar celor sustinute de recurent, in faptul ca interdictia reglementata de art. 36 este mai cuprinzatoare, extinzandu-se si asupra modificarii raporturilor de serviciu, in timp ce dispozitiile din Codul muncii se refera exclusiv la concediere.

Asa cum a retinut si tribunalul, interdictia incetarii raporturilor de munca prevazuta in art. 36 din Legea nr. 188/1999 este similara cu interdictia incetarii contractului individual de munca prevazuta in art. 60 lit. a) din Codul muncii. Legea nr. 188/1999 prevede ca raporturile de munca nu pot inceta (astfel decat din initiativa salariatului) in perioada concediilor de boala, iar potrivit Codului muncii, concedierea - adica, potrivit definitiei de la art. 58 alin. (1) din Codul muncii, „incetarea contractului individual de munca din initiativa angajatorului” - nu poate fi dispusa pe durata incapacitatii temporare de munca. Niciuna dintre cele doua texte analizate nu se refera la actul prin care se dispune incetarea raporturilor de serviciu, respectiv incetarea contractului individual de munca, astfel incat distinctia pe care o face recurentul nu isi poate avea temei in textele din interpretarea carora a fost extrasa. Sediul materiei pentru aspectul invocat de recurent este diferit; procedura de urmat in cazul abaterilor disciplinare este reglementata, in cazul functionarilor publici, prin art. 77 - 78 din Legea nr. 188/1999 si - in privinta modului de constituire, organizare, functionare, componenta, atributiile, modul de sesizare si procedura de lucru ale comisiilor de disciplina - de H.G. nr. 1344/2007, iar in cazul salariatilor, pentru cazurile de incetare a contractului individual de munca pentru motive care tin de persoana salariatului, prin art. 62 - 64 din Codul muncii.

Destituirea din functia publica constituie, potrivit art. 101 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, sanctiunea disciplinara care se aplica, in conditiile art. 78, in cazurile prevazute la lit. a) si b) ale art. 101 alin. (1). Totodata, aceasta sanctiune constituie, potrivit art. 97 lit. d) din Legea nr. 188/1999, unul din cazurile de incetare a raporturilor de serviciu ale functionarilor publici.

In cauza, prin dispozitia nr. 13/29.01.2014, Primarul comunei L.V. a dispus atat aplicarea sanctiunii disciplinare a destituirii din functia publica, cat si incetarea raporturilor de serviciu ale intimatului-reclamant, dispozitia contestata constituind atat act administrativ de sanctionare conform art. 78 si art. 101 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, cat si act administrativ de incetare a raporturilor de serviciu conform art. 97 lit. d) din Legea nr. 188/1999, data fiind imprejurarea ca sanctiunea disciplinara aplicata este cea mai grava dintre cele prevazute de art. 77 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 188/1999.

Termenele si procedura prevazute de art. 50 din H.G. nr. 1344/2007, invocate prin cererea de recurs, se refera exclusiv la actul administrativ de sanctionare (act prin care pot fi aplicate si alte sanctiuni disciplinare, intre care destituirea din functia publica este cea mai grava sanctiune disciplinara care poate fi aplicata unui functionar public), iar nu la actul administrativ prin care raporturile de serviciu inceteaza. Prin art. 1 din H.G. nr. 1344/2007 se prevede expres campul de reglementarea al acestui act normativ, respectiv reglementeaza „modul de constituire, organizare, functionare, componenta, atributiile, modul de sesizare si procedura de lucru ale comisiilor de disciplina.” si, prin urmare, aceste dispozitii nu sunt relevante sub aspectul incetarii raporturilor de serviciu.

In aceasta privinta (a incetarii raporturilor de serviciu) raman aplicabile dispozitiile art. 36 din Legea nr. 188/1999 care interzic incetarea raporturilor de serviciu, altfel decat din initiativa functionarului public in cauza, in perioada concediilor de boala. Sanctiunea nerespectarii acestor dispozitii este nulitatea actului administrativ prin care s-a dispus incetarea raporturilor de serviciu ale intimatului-reclamant. In consecinta, nu este fondat nici motivul de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura civila.