Dispozitie de imputare, Momentul de la care incepe sa curga termenul

Dreptul functiei publice.

Art. 84 lit. b) si art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, art. 33 alin. (2) din Legea nr. 94/1992; pct. 2014 si pct. 210 din Regulamentul privind organizarea si desfasurarea activitatilor specifice Curtii de Conturi, precum si valorificarea actelor rezultate din aceste activitati nici ca urmare a contestarii pe cale administrativa, aprobat prin Hotararea nr. 155/2014 a Curtii de Conturi.

In conditiile in care o hotarare judecatoreasca de suspendare a executarii deciziei Curtii de Conturi nu a fost pronuntata de instanta de contencios administrativ in conformitate cu art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004, obligatia conducerii entitatii auditate, reglementata de art. 33 alin. (3) teza finala din Legea nr. 94/1992, de a stabili intinderea prejudiciului si de a dispune masurile pentru recuperarea acestuia, se naste in momentul in care ii este comunicat actul administrativ reprezentat de decizia Curtii de Conturi, iar nu la momentul expirarii termenului prevazut in decizie, acesta fiind termenul de realizare a obligatiei prevazute de art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992. Prin urmare, prelungirea acestui termen, de catre Curtea de Conturi, nu are efect dilatoriu in privinta obligatiei prevazute de art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992. Dupa cum se va arata in continuare, nu doar masurile dispuse prin decizie, ci si termenul in discutie, stabilit pentru ducerea la indeplinire a unora dintre aceste masuri, poate fi contestat pe cale administrativa de catre conducatorul entitatii verificate.

O suspendare de drept a obligatiei prevazute de art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, intervine, pe perioada limitata, doar in cazul in care, in conformitate cu pct. 204 din Regulamentul privind organizarea si desfasurarea activitatilor specifice Curtii de Conturi, precum si valorificarea actelor rezultate din aceste activitati, aprobat prin Hotararea nr. 155/2014 a Curtii de Conturi, conducatorul entitatii verificate depune/transmite contestatie impotriva masurilor dispuse prin decizie, precum si a termenului stabilit pentru ducerea la indeplinire a unora dintre aceste masuri. La pct. 210 paragraful 1, se prevede expres suspendarea obligatiei executarii deciziei pana la solutionarea contestatiei de catre comisia de solutionare a contestatiilor, executarea masurilor devenind obligatorie de la data comunicarii incheierii formulate de comisia de solutionare a contestatiilor, prin care se respinge integral sau partial contestatia.

Curtea de Apel Bacau - Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal

Decizia civila nr. 1515 din 23 noiembrie 2017

Asupra recursurilor in materia contenciosului administrativ de fata constata urmatoarele:

Cererea de chemare in judecata si hotararea pronuntata de tribunal in prima instanta

Prin cererea inregistrata la Tribunalul B. la data de 15.09.2016 sub nr. 3001/110/2016, reclamanta D. E. a solicitat, in contradictoriu cu paratii Consiliul Judetean B. si presedintele Consiliului Judetean B.., pronuntarea unei hotarari prin care sa se dispuna anularea dispozitiei nr. 228/15.07.2016, precum si a dispozitiei nr. 263/12.08.2016.

Prin sentinta civila nr. 86 din 6 februarie 2017 Tribunalul B. a hotarat urmatoarele:

• a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Consiliul Judetean B., respingand actiunea in contradictoriu cu paratul Consiliul judetean B., ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva;
• a admis actiunea formulata in contradictoriu cu paratul presedintele Consiliului judetean B.., anuland dispozitia nr. 228/15.07.2016, precum si dispozitia nr. 263/12.08.2016 emise de paratul Presedintele Consiliului Judetean B...

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:

In fapt, prin dispozitia nr. 228/15.07.2016 emisa de presedintele Consiliului Judetean B. s-a imputat reclamantei E.D. suma de 10524 lei, in motivare fiind retinute deciziile nr. 64/12.08.2014 si nr. 60/4.09.2015 ale Curtii de Conturi B., sentinta civila nr. 1046/2015 a Tribunalului B.., definitiva prin decizia Curti de Apel B. din data de 14.06.2016, precum si referatul nr. 11428/15.07.2016. Impotriva dispozitiei de imputare, reclamanta a formulat contestatie, respinsa prin dispozitia nr. 263/12.08.2016.

In drept, sunt aplicabile dispozitiile art. 84 si art. 85 din Legea nr. 188/1999.

Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Consiliului Judetean B.

Potrivit dispozitiilor art. 36 din Codul de procedura civila, calitatea procesuala pasiva rezulta din identitatea dintre parti si subiectele raportului juridic litigios, astfel cum este dedus judecatii. Conditiile generale de exercitare a actiunii trebuie analizate in functie de trasaturile specifice raportului de drept public dedus judecatii, pentru ca, pe de o parte, dreptul administrativ opereaza cu notiunile de capacitate de drept public si de capacitate administrativa, care au un continut diferit fata de capacitatea juridica civila, si, pe de alta parte, raportul de drept administrativ este caracterizat de preeminenta interesului public.

In cadrul actiunilor de drept administrativ, actiunea trebuie promovata in contradictoriu cu entitatea care a emis actul contestat, iar in cauza actele contestate au fost emise de presedintele Consiliului Judetean B.., astfel incat instanta se constata ca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Consiliului Judetean B. este fondata.

Fondul cauzei.

Dispozitia contestata are la baza doua decizii ale Curtii de Conturi, nr. 64/12.08.2014 si nr. 60/4.09.2015, in care s-a stabilit faptul ca entitatea auditata a efectuat cheltuieli de personal fara baza legala constand in acordarea sporurilor auditorilor interni in procent de 25% aplicat la salariul lunar. In referatul care a stat la baza emiterii deciziei nr. 228/15.07.2016, se retine ca s-au avut in vedere si considerentele sentintei civile nr.

1046/2015, ramasa definitiva prin respingerea recursului, in care s-a retinut ca, incepand cu data de 01.01.2011, data aplicarii Legii nr. 284/2010, persoanele care exercita activitatea de audit public intern, nu mai au dreptul la acordarea sporului pentru complexitatea muncii de pana la 25% aplicat al salariul de baza brut lunar.

Desi in preambulul dispozitiei de imputare se retin cele doua decizii ale curtii de conturi si faptul ca prejudiciul imputat ar viza ambele decizii, se constata ca acesta a fost calculat doar pe perioada 01.10.2014- 31.05.2016, luandu-se in calcul intervenirea amnistiei fiscale prin Legea nr. 124/2014 pentru veniturile anterioare intrarii in vigoare a legii, la data de 27.09.2014.

Reclamanta a invocat ca prim motiv de nulitate a deciziilor invocate, faptul ca decizia nr. 228/15.07.2016, a fost emisa cu nerespectarea dispozitiilor art. 85 alin. 1 Legea nr. 188/1999, respectiv a termenului de 30 zile de la data constatarii pagubei.

Parata sustine ca termenul de 30 zile se calculeaza de la data ramanerii definitive a sentintei nr. 1046/2015, respectiv de la data de 14.06.2016, sustinand ca dispozitia a respectat termenul prevazut de lege.

Instanta nu achieseaza la punctul de vedere al paratei.

Astfel, prin decizia Curti de Conturi nr. 64/12.08.2014 s-a retinut la punctul pct. 3.2 plata nelegala a sporului pentru complexitatea muncii, in cuantum de 25%, catre auditorii financiari proprii, stabilindu-se in sarcina entitatii auditate obligatia stabilirii intinderii si marimii prejudiciului creat ca urmare a platii acestor sume, cu termen de realizare

2014. Veniturile imputate reclamantei si care au fost vizate de decizie, aferente anului 2013, nu au facut obiectul deciziei contestate in cauza. Contestatia formulata de unitatea administrativ-teritoriala impotriva deciziei a fost respinsa prin incheierea nr. 226/17.11.2014, aceasta din urma fiind supusa controlului judecatoresc in cadrul sentintei nr. 1046/2015, hotarare ramasa definitiva prin decizia nr. 910/14.06.2016.

Avand in vedere dispozitiile 210 din Hotararea nr. 155/2014, in contextul in care impotriva deciziei s-a formulat contestatie si aceasta s-a respins prin incheiere, iar reclamanta nu a formulat cerere de suspendare judecatoreasca a executarii deciziei, rezulta ca termenul de 30 zile va fi calculat incepand de la data comunicarii incheierii de catre Curtea de Conturi, iar nu de la data ramanerii definitive a sentintei civile, astfel cum a invocat parata. Astfel, prin raportare la aceasta decizie a curtii de conturi, termenul de emitere a dispozitie de imputare, la data de 15.07.2016, a fost depasit, dispozitia fiind astfel lovita de nulitate.

In cazul deciziei Curtii de Conturi nr. 60/4.09.2015, la pct. 10 se prevede sporul de control financiar preventiv, retinandu-se ca, potrivit Legii nr. 284/2010, aveau dreptul la spor de 10%, nu de 25% cum s-a acordat, stabilind un termen pentru stabilirea intinderii si marimii prejudiciului creat in perioada 01.10.2014- 31.12.2014, respectiv 18.12.2015. In cazul acestei decizii a curtii, nu s-a mai facut dovada faptului ca ar fi fost contestata, astfel incat, potrivit dispozitiilor anterior mentionate, termenul de realizare a masurii, de stabilire a intinderii prejudiciului, era cel prevazut in decizia Curtii de Conturi, respectiv 18.12.2015, iar in cazul in care ar fi fost contestata, de la data comunicarii incheierii Curtii de Conturi. Cu toate acestea, entitatea auditata a emis dispozitia de imputare la data de 15.07.2016, justificand amanarea emiterii dispozitiei de imputare, in baza procesului finalizat cu sentinta nr. 1046/2015, care nu are insa nici o legatura cu decizia analizata, astfel incat acesta este un alt argument, invocat de reclamanta in mod pertinent, care conduce la concluzia ca dispozitia contestata a fost emisa tardiv.

Pentru aceste considerente, instanta va constata nulitatea deciziilor contestate.

Al doilea motiv de nulitate invocat de reclamanta, vizeaza faptul ca pentru sumele imputate ar fi intervenit amnistia fiscala potrivit Legii nr. 124/2014, insa instanta a lamurit acest aspect in sensul ca perioada avuta in vedere de dispozitia contestata in cauza vizeaza numai veniturile acordate cu titlu de spor de complexitate ulterior intrarii in vigoare a legii nr. 124/2014, aceste venituri neintrand astfel in sfera de aplicare a legii. Prin urmare, acest motiv este nefondat.

Al treilea motiv invocat in vederea constatarii nulitatii deciziilor contestate, vizeaza depasirea termenului acordat pentru realizarea masurilor dispuse prin deciziile curtii de conturi. Acesta nu poate fi privit ca un motiv de sine statator in aprecierea caracterului nelegal al actelor contestate, putand conduce, eventual, la sanctiuni disciplinare.

A mai invocat reclamanta nemotivarea dispozitiei, aspect care ar atrage nulitatea dispozitiei de imputare. Motivarea actului administrativ este esentiala in ce priveste analizarea conditiilor legalitatii acestuia, iar in ceea ce priveste dispozitia de imputare nr. 228/15.07.2016, este intemeiata pe cele doua decizii ale curtii de conturi, pe sentinta judecatoreasca ce s-a pronuntat in legatura cu una dintre acestea, pe referatele intocmite in cadrul institutiei, in vederea stabilirii prejudiciului, instanta apreciind ca aceasta este suficient motivata.

Recuperarea sumelor la valoarea lor bruta nu este un motiv care sa atraga nulitatea dispozitiei de imputare, iar legat de acest aspect, prin intampinarea formulata, paratele au aratat ca achitarea contributiilor care se retin din salariu s-a facut de catre angajator, din bugetul propriu, astfel incat ceea ce se imputa au fost sumele nete primite de aceasta, aceasta suma fiind supusa restituirii in baza dispozitiei de imputare.

Cu privire la motivul privind faptul ca in mod nelegal paratele au dispus recuperarea sumelor corespondente perioadei 01.10.2014- 31.05.2016, desi controlul a vizat perioada 01.10.2014-31.12.2014, precum si legat de faptul ca sumele care fac obiectul dispozitiei de imputare au fost incasate legal, instanta retine ca argumentele invocate de reclamanta nu se sustin. Mai intai, puterea de lucru judecat a sentintei civile nr. 1046/2015 a Tribunalului B. ramasa definitiva prin decizia nr. 910/2016 a Curtii de Apel B.., in care se retine ca numai sporurile prevazute de lege puteau fi incluse in salariul de baza, incepand cu data intrarii in vigoare a noii legi a salarizarii unitare, Legea nr. 284/2010, iar sporurile prevazute ca atare in continuare in anexele la Legea nr. 330/2009, se acordau numai daca personalul isi desfasura activitatea in aceleasi conditii; s-a mai retinut ca pentru mentinerea unui salariu egal cu luna decembrie 2009, sporurile neincluse in salariul de baza si /sau neprevazute in noile anexe se acordau, cu titlu de sume compensatorii, numai personalului care le-a primit in luna decembrie 2009, personal care la urmatoarele cresteri salariale si in limita sporurilor neprevazute de legea nr. 330/2009/neincluse in salariul de baza, nu ar mai fi beneficiat de acestea. Or, reclamanta sustine ca aceste sume, apreciate gresit ca fiind sporul de complexitate, sunt de fapt sumele compensatorii acordate pentru mentinerea nivelului salariului din luna decembrie 2009, insa aceasta mai afirma ca a fost incadrata in functia de auditor in compartimentul de audit public intern in anul 2012, astfel ca reclamantei nu i se pot aplica aceste dispozitii invocat anterior, ea nebeneficiind de acest spor in luna decembrie 2009, dupa cum rezulta chiar din sustinerile acesteia. Singurul spor de care putea beneficia reclamanta, eventual, ar fi fost cel de maxim 10% pentru controlul financiar preventiv sau controlul intern, conform celor 4 trepte de salarizare, in contextul in care a primit aceasta atributie dupa intrarea in vigoare a OUG 1/2010. Sporul pentru complexitatea muncii in sine nu mai putea fi acordat intrucat a fost abrogat prin lege nr. 284/2010. Prin urmare, instanta apreciaza ca, in ambele ipoteze, fie ca aceasta suma de 25% din salariu, era spor de complexitate, fie ca era o compensare, reclamanta nu era indreptatita la acordarea acesteia, in primul caz pentru ca din 01.01.2011, sporul a fost abrogat, iar in al doilea caz, pentru ca reclamanta fost numita in compartimentul de audit in anul 2012, acordarea unei sume compensatorii pentru un spor care nu i s-ar fi cuvenit anterior ( pentru ca nu s-a facut dovada ca efectua activitati de control intern sau financiar preventiv anterior anului 2012), nu era, desigur justificata.

Instanta mai retine si faptul ca puterea de lucru judecat a sentintei civile anterior mentionate, in care se transeaza definitiv situatia acordarii sporului/sumei compensatorii de 25%, se impune in prezenta cauza. Astfel, in decizia nr. 910/2016 a Curtii de Apel B. se analizeaza legalitatea acordarii sporului de audit, incidental, chiar in raport de reclamanta din cauza, instanta stabilind in mod definitiv faptul ca in cazul acesteia erau aplicabile dispozitiile art. 6 al 3 L 283/2011, nefiind aplicabile dispozitiile referitoare la stabilirea cuantumului salariilor la nivelul celor stabilite pentru functii similare, retinandu-se si faptul ca dispozitiile anterior mentionate nu puteau justifica egalizarea salariului reclamantei cu salariul obtinut de numita David Iulia, astfel cum motiveaza reclamata. Instanta este tinuta in prezenta cauza de considerentele expuse de Curtea de Apel B. in cadrul controlului de legalitate a deciziei Curtii de conturi nr. 64/12.09.2014, care a vizat tocmai aceste drepturi salariale, acestea intrand in puterea de lucru judecat.

Cererile de recurs.

Impotriva hotararii tribunalului, in termenul prevazut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, au formulat prezentul recurs reclamant a D. E. si paratul Consiliul judetean B...

1. Reclamanta a precizat ca a declarat recurs impotriva sentintei civile nr. 86 din 6 februarie 2017 prin care i s-a admis in parte actiunea, solicitand, admiterea recursului, casarea sentintei atacate, iar pe fond admiterea in totalitate a actiunii, motivat in drept doar pe dispozitiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 si facand trimitere la articolele invocate in cuprinsul cererii de recurs - dispozitii de drept material in materia salarizarii bugetare - recurenta-reclamanta a criticat sentinta ca netemeinica si nelegala in ceea ce priveste solutia respingerii actiunii pentru motivele invocate la pct. 3-6 si 8 din contestatia initiala, pentru urmatoarele argumente:

1. Depasirea termenul acordat pentru realizarea masurilor dispuse prin deciziile Curtii de Conturi

In conformitate cu deciziile Curtii de Conturi, Consiliul judetean B. urma sa efectueze operatiunile care i-au fost impuse, in termenul prestabilit de catre Curtea de Conturi prin cele doua decizii si anume; 15.12.2014 pentru decizia nr. 64 si 18.12.2015 pentru decizia nr. 60. Sanctiunea este nulitatea avand in vedere caracter legal al obligatiei paratului si vatamarea resimtita de ea, reclamanta.

2. Nemotivarea dispozitiei de plata

Dispozitia nr. 228/2016 nu este motivata in drept, mentionarea deciziilor Curtii de Conturi, fara precizarea temeiurilor de drept si de fapt, individualizat la situatia sa, nu tine loc de motivare.

3. Dispozitia atacata dispune recuperarea sumelor stabilite la valoarea lor bruta, fara a se tine seama de retinerile contributiilor stabilite de lege in sarcina angajatului.

A incasat salariul net, adica suma rezultata dupa scaderea contributiilor individuale si, in consecinta, nu se pot recupera inca o data aceste contributii.

Practic, solutia tribunalului nu are o motivare in sine, ci s-a referit la sustinerea facuta de parat prin intampinare, ca dispozitii se refera la sume nete.

4. Pe fond, referitor la perioada pentru care s-a constatat prejudiciul si legalitatea sumelor imputate, este de constatat faptul ca sporul in discutie era, in realitate, o suma compensatorie la care era indrituita conform art. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 si art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010.

Cu privire la puterea de lucru judecat a sentintei civile nr. 1064/2015 pronuntata de Tribunalul B., definitiva prin decizia civila nr. 910/2016 a Curtii de Apel B. sunt de facut urmatoarele mentiuni: in Codul de procedura civila nu mai este reglementata notiunea de „putere de lucru judecat”, ci doar, in art. 430, aceea de „autoritate de lucru judecat”, iar in art. 431, „lucru judecat”; in lipsa triplei identitati, lucrul judecat are doar o valoare de prezumtie relativa; in procesul in care nu a fost parte nu s-au invocat cele pe care le-a sustinut in contestatie.

5. Cheltuielile de judecata

La ultimul termen de judecata a depus chitanta de onorariu, iar cu ocazia repunerii pe rol a constatat ca aceasta nu se regaseste, motiv pe care a depus, ulterior, un alt exemplar al chitantei. Cu toate acestea, instanta nu s-a pronuntat asupra cheltuielilor de judecata.

II. In motivarea recursului, paratul Consiliul judetean B. a invocat motivele de casare prevazute de art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 din Codul de procedura civila. In dezvoltarea acestor motive de nelegalitate, recurentul-parat a sustinut urmatoarele:

1. Insasi Curtea de Conturi a decis, pentru stabilirea intinderii si marimii prejudiciului creat si pentru reintregirea creditelor bugetare utilizate nelegal, concomitent cu regularizarea sumelor eferente bugetelor fondurilor speciale, ca termen de realizare a masurii, 15 decembrie 2014. In conditiile in care impotriva acestei decizii s-a formulat contestatie in instanta, emiterea unei dispozitii de imputare era in legatura directa cu solutia pronuntata de instanta de judecata, astfel ca notiunea de moment al cunoasterii pagubei/constatare a pagubei trebuie interpretata in legatura directa cu solutia pe care o poate pronunta instanta in solutionarea contestatiei care a facut obiectul dosarului nr. 5313/110/2014.

Actul Curtii de Conturi nu este unul de constatare a pagubei, prejudiciul fiind doar estimat. In cauza, paguba s-a constatat dupa cunoasterea deciziei instantei de judecata cu privire la legalitatea aplicarii sporurilor contestate de reclamanta. Astfel, prin adresa interna nr. 9634/16.06.2016 s-a solicitat directiei resurse umane si directiei economice si managementul calitatii sa efectueze demersurile in vederea stabilirii intinderii prejudiciului, iar la data de 27.06.2016 au fost intocmite fisele de calcul la sumele incasate necuvenit; prin adresa nr. 10268/27.06.2016, reclamantei i s-a adus la cunostinta, impreuna cu angajamentul de plata, cuantumul pagubei in suma de 10.542 lei.

Interpretarea data de tribunal art. 85 din Legea nr. 188/1999 este restrictiva, raportandu-se doar la momentul emiterii deciziei Curtii de Conturi, fara a tine seama de termenele de realizare stabilite de insasi Curtea de Conturi care sunt dupa termenul de 30 de zile calculat de tribunal. Curtea de Conturi, in calitatea sa de entitate de control, a emis decizii de prelungire a termenului de realizare a masurilor dispuse; pentru decizia nr. 60/2016 s-a dispus prelungirea pana la data de 30.11.2016.

Este eronata interpretarea tribunalului potrivit careia singura modalitate de prelungire a termenului pentru emiterea dispozitiei de imputare ar fi fost suspendarea. Se are in vedere ca nu este vorba de o hotarare judecatoreasca executorie care sa impun a cerere de suspendare pentru a nu fi pusa in aplicare. Prin deciziile Curtii de Conturi s-au stabilit termene de realizare si prelungirea acestor termene, situatie care inlatura orice dubiu cu privire la data in care incepe sa curga termenul de 30 de zile.

Din aceasta perspectiva si avand in vedere termenele de realizare a masurilor dispuse de Curtea de Conturi, astfel cum au fost prelungite de entitatea de control, emiterea dispozitiei de imputare la data de 15 iulie 2016 a fost emisa cu respectarea termenului prevazut de lege.

2. Solutia tribunalului se intemeiaza pe motive contradictorii deoarece, pe de o parte, a constatat puterea de lucru judecat a sentintei civile nr. 1046/7.10.2015 a Tribunalului B., definitiva prin decizia civila nr. 910/14.06.2016 a Curtii de Apel B.., iar pe de alta parte, a considerat, fara temei, ca emiterea dispozitiei de imputare, prin raportare la data ramanerii definitive a hotararii, a dus la incalcarea art. 85 din Legea nr. 188/1999.

Conform considerentelor tribunalului, dispozitia de imputare ar fi trebuit sa fie emisa in 30 de zile de la comunicarea incheierii de respingere nr. 226/17.11.2014, insa contestatia formulata de Judetul B. impotriva deciziei Curtii de Conturi ar fi ramas fara obiect.

In ceea ce priveste cererea de suspendare pe care ar fi trebuit sa o formuleze potrivit considerentelor tribunalului, a operat o suspendare de drept prin deciziile succesive de prelungire a termenelor de realizare a masurilor dispuse de Curtea de Conturi.

Incidente in solutionarea recursurilor.

La termenul din 19 octombrie 2017, din oficiu, instanta de recurs a pus in discutie, exceptia lipsei de interes in privinta primelor patru puncte din cererea de recurs a recurentei- reclamante, precum si exceptia inadmisibilitatii punctului 5 privind cheltuielile de judecata.

Solutionarea exceptiilor.

Exceptia lipsei de interes.

Contrar afirmatiilor recurentei-reclamante, care a criticat solutia respingerii actiunii pentru motivele de la punctele 3-6 si 8 din cererea de chemare in judecata, prin hotararea recurata, actiunea a fost admisa in tot. Practic, au fost anulate dispozitia nr. 228/15.07.2016 si dispozitia nr. 263/12.08.2016 emise de paratul Presedintele Consiliului Judetean B., acesta fiind singurul capat de cerere principal al actiunii (finalul cererii de chemare in judecata cuprinde, capatul de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecata asupra caruia tribunalul nu s-a pronuntat)..

Potrivit art. 458 teza I din Codul de procedura civila, caile de atac pot fi exercitate numai de partile aflate in proces care justifica un interes. In cauza, obtinand anularea actelor administrative considerate ca vatamatoare, reclamanta nu are un interes in exercitarea caii de atac.

Daca recursul ar fi vizat considerentele hotararii, potrivit art. 461 alin. (2) din Codul de procedura civila, reclamanta ar fi trebuit sa arate expres acest lucru si sa ceara, asa cum prevede textul, inlocuirea considerentelor tribunalului cu considerentele instantei de recurs, in sensul sustinerilor sale. Reclamanta nu a formulat o astfel de solicitare, ci, dimpotriva, a solicitat expres casarea sentintei recurate, iar pe fond, admiterea in totalitate a actiunii principale (cu toate ca nu a existat vreo alta cerere cu care sa fi fost investit tribunalul).

Prin urmare, in privinta argumentelor grupate de recurenta-reclamanta la punctele 1 - 4 din cererea de recurs, urmeaza a se constatat lipsa de interes, cu consecinta respingerii recursului.

Exceptia inadmisibilitatii.

La finalul cererii de chemare in judecata reclamanta a solicitat obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata. Asupra acestui capat de cerere tribunalul nu s-a pronuntat, iar o examinare a legalitatii hotararii tribunalului in privinta modului de aplicare a dispozitiilor art. 451 - art. 453 din Codul de procedura civila nu poate fi facuta de instanta de control judiciar. Sub acest aspect, dispozitiile 445 din Codul de procedura civila sunt neechivoce, textul prevazand ca nu se poate cere pe calea apelului sau recursului completarea hotararii, calea permisa de text fiind cea reglementata de art. 444 din Codul de procedura civila.

In consecinta, in privinta cheltuielilor de judecata, recursul reclamantei este inadmisibil, tinand seama de principiul legalitatii caii de atac reglementata de art. 457 alin. (1) din Codul de procedura civila, text potrivit caruia hotararea judecatoreasca este supusa numai cailor de atac prevazute de lege, in conditiile si termenele stabilite de aceasta.

Analiza motivelor de casare din recursul paratului.

Motivul de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedura civila.

Ipoteza reglementata de art. 488 alin. (1) pct. 6, avuta in vedere de recurentul-parat prin cererea de recurs, este cea de-a doua a textului, respectiv cand hotararea cuprinde motive contradictorii. Curtea de apel considera ca acest motiv de casare nu este fondat.

In sustinerea nelegalitatii dispozitiei de imputare nr. 228 din 15 iulie 2016, reclamanta a invocat, prin cererea de chemare in judecata, mai multe motive, unele dintre acestea vizand procedura recuperarii pagubei prin emiterea dispozitiei de imputare, altele vizand indreptatirea reclamantei de a fi primit drepturile salariale imputate prin dispozitia contestata. In conditiile in care tribunalul a retinut ca fiind fondate doar criticile care vizeaza procedura de emitere a dispozitiei de imputare, mai exact, nerespectarea termenului de 30 de zile prevazut de art. 85 din Legea nr. 188/1999, indepartandu-le motivat, pe toate celelalte, nu se poate retine ca ar exista motive contradictorii.

Puterea de lucru judecat la care se refera recurentul-parat a reprezentat un argument in plus, retinut de tribunal, pentru a inlatura criticile de fond formulate de reclamanta in privinta fondului drepturilor salariale imputate. Cum nu se poate retine o interdependenta intre motivele de procedura si cele de fond ale nelegalitatii dispozitiei de imputare, retinerea unora si respingerea altora poate fi facuta fara a se pune problema existentei unor motive contradictorii.

Motivul de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura civila.

Recurentul-parat a criticat modul in care tribunalul a aplicat dispozitiile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, text care prevede ca „(1) Repararea pagubelor aduse autoritatii sau institutiei publice in situatiile prevazute la art. 84 lit. a) si b) se dispune prin emiterea de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice a unui ordin sau a unei dispozitii de imputare, in termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, dupa caz, prin asumarea unui angajament de plata, iar in situatia prevazuta la lit. c) a aceluiasi articol, pe baza hotararii judecatoresti definitive si irevocabile.” Mai exact, criticile recurentului-parat vizeaza stabilirea de catre tribunal a momentului de inceput al curgerii termenului de 30 de zile prevazut de aceste dispozitii.

In cauza, prin dispozitia nr. 228 din 15 iulie 2017, raspunderea civila a reclamantei a fost angajata potrivit art. 84 alin. (1) lit. b) - pentru nerestituirea in termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit - ca urmare a doua rapoarte de audit ale Curtii de Conturi (nr. A 21/1005/1 din 30.06.2014 si nr. 1120/1 din 31.07.2015) urmate de deciziile nr. 64 din 12.08.2014 si nr. 60 din 4.09.2014.

In privinta drepturilor salariale imputate reclamantei, entitatea auditata, prin presedintele Consiliului judetean B.., a fost obligat de Curtea de Conturi sa stabileasca intinderea si marimea prejudiciului si sa reintregeasca creditele bugetare utilizate nelegal concomitent cu regularizarea sumelor aferente bugetelor fondurilor speciale, in temeiul art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992. Potrivit acestor dispozitii, „In situatiile in care se constata existenta unor abateri de la legalitate si regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunica conducerii entitatii publice auditate aceasta stare de fapt. Stabilirea intinderii prejudiciului si dispunerea masurilor pentru recuperarea acestuia devin obligatie a conducerii entitatii auditate.” Teza finala a textului instituie in sarcina entitatii auditate, in mod neechivoc, obligatia de a stabili intinderea prejudiciului si de a dispune luarea de masuri pentru recuperarea acestuia.

Deciziile Curtii de Conturi, emise in exercitarea atributiilor sale de control, sunt acte administrative in sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, sunt emise sub imperiul prezumtiei de legalitate si sunt executorii prin ele insele, aspecte care le particularizeaza (in raport cu alte tipuri de acte juridice) si care fac necesara, in situatia in care li se contesta legalitatea de catre destinatarii lor care se considera vatamati prin aceste decizii, suspendarea in conformitate cu art. 14 ori art. 15 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, recurgerea de catre tribunal la acest argument legal, fondat pe institutia suspendarii, este corecta; aceasta institutie este diferita de cea a suspendarii executarii unei hotarari judecatoresti (la care s-a referit recurentul-parat prin cererea de recurs) supusa dispozitiilor de drept comun din Codul de procedura civila.

Asa fiind, in conditiile in care o hotarare judecatoreasca de suspendare a executarii deciziei Curtii de Conturi nu a fost pronuntata de instanta de contencios administrativ in conformitate cu art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004, obligatia conducerii entitatii auditate, reglementata de art. 33 alin. (3) teza finala din Legea nr. 94/1992, de a stabili intinderea prejudiciului si de a dispune masurile pentru recuperarea acestuia, se naste in momentul in care ii este comunicat actul administrativ reprezentat de decizia Curtii de Conturi, iar nu la momentul expirarii termenului prevazut in decizie, acesta fiind termenul de realizare a obligatiei prevazute de art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992. Prin urmare, prelungirea acestui termen, de catre Curtea de Conturi, nu are efect dilatoriu in privinta obligatiei prevazute de art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992. Dupa cum se va arata in continuare, nu doar masurile dispuse prin decizie, ci si termenul in discutie, stabilit pentru ducerea la indeplinire a unora dintre aceste masuri, poate fi contestat pe cale administrativa de catre conducatorul entitatii verificate.

O suspendare de drept a obligatiei prevazute de art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, intervine, pe perioada limitata, doar in cazul in care, in conformitate cu pct. 204 din Regulamentul privind organizarea si desfasurarea activitatilor specifice Curtii de Conturi, precum si valorificarea actelor rezultate din aceste activitati, aprobat prin Hotararea nr.

155/2014 a Curtii de Conturi, conducatorul entitatii verificate depune/transmite contestatie impotriva masurilor dispuse prin decizie, precum si a termenului stabilit pentru ducerea la indeplinire a unora dintre aceste masuri. La pct. 210 paragraful 1, se prevede expres suspendarea obligatiei executarii deciziei pana la solutionarea contestatiei de catre comisia de solutionare a contestatiilor, executarea masurilor devenind obligatorie de la data comunicarii incheierii formulate de comisia de solutionare a contestatiilor, prin care se respinge integral sau partial contestatia.

Momente diferite de la care executarea masurilor devine obligatorie sunt reglementate si in paragrafele urmatoare ale pct. 210 dupa cum urmeaza:

• pentru cazul in care entitatea verificata se adreseaza instantei cu o cerere de suspendare a masurilor stabilite prin decizie, iar instanta dispune suspendarea, masurile dispuse devin obligatorii de la data incetarii suspendarii dispuse de instanta;
• pentru situatia in care cererea de suspendare este respinsa de instanta, iar masurile dispuse prin decizie sunt mentinute ca temeinice si legale, chiar si in parte, hotararea este obligatorie pentru entitate, urmand ca auditorii publici externi sa aplice procedura de verificare a indeplinirii masurilor dispuse, in temeiul regulamentului;
• pentru situatia in care instanta de fond admite in totalitate sau in parte actiunea entitatii impotriva masurilor dispuse prin decizie, par. 4 al pct. 201 nu prevede un alt moment la care masurile dispuse devin obligatorii, ci doar o suspendare, pana la solutionarea irevocabila a cauzei (exercitarea tuturor cailor de atac impotriva hotararii instantei de fond), a verificarii modului de ducere la indeplinire a acestora, in ceea ce priveste masurile anulate prin hotarare judecatoreasca.

Asadar, asa cum a retinut tribunalul, in cazul deciziei nr. 64/12.08.2014 impotriva careia conducatorul entitatii auditate a formulat contestatie, masurile dispuse au fost suspendate, in temeiul pct. 210 par. 1 din Regulamentul aprobat prin Hotararea nr. 155/2014, pana la data solutionarii, prin incheierea nr. 226 din 17.11.2014, a contestatiei, executarea masurilor devenind obligatorie de la data comunicarii incheierii. Avand in vedere ca prin sentinta civila nr. 1046 din 7.10.2015, Tribunalul B. a respins actiunea in anularea partiala a deciziei nr. 64/12.08.2012 si a incheierii nr. 226/17.11.2014, nu a operat, in conformitate cu pct. 201 par. 4 din Regulamentul aprobat prin Hotararea nr. 155/2014, nici macar o suspendare, pana la solutionarea irevocabila a cauzei (prin decizia civila nr. 910 din 14.06.2016 pronuntata de Curtea de Apel B..), a verificarii de catre Curtea de Conturi a modului de ducere la indeplinire a masurilor dispuse; cu atat mai putin, nu a operat o suspendare a executarii masurilor dispuse prin decizia nr. 64/12.08.2014.

In privinta deciziei nr. 60/4.09.2015, in conditiile in care nu s-a formulat nici contestatie administrativa, nici cerere de suspendare a executarii la instanta de contencios administrativ, masurile dispuse de Curtea de Conturi au devenit obligatorii la data comunicarii acestei incheieri; cum tribunalul a retinut, insa, termenul de realizare a masurii ca moment de inceput al curgerii termenului de 30 de zile prevazut de art. 85 din Legea nr. 188/1999, iar nu data comunicarii incheierii de respingere a contestatiei administrative, considerentele tribunalului ii sunt mai favorabile recurentului-parat.

Fata de cele ce preced, se constata ca nici motivul de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura civila nu este fondat.