Decizia de instituire a masurilor asiguratorii Motivare

- Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala: art. 9 alin. (2) lit. d), art.

46 alin. (2) lit. g), art. 49 alin. (1) lit. b), art. 213 alin. (5), art. 214

In acord cu dispozitiile art. 213 alin. (5) C.pr.fisc, decizia de instituire a masurilor asiguratorii trebuie motivata si semnata de catre conducatorul organului fiscal competent. Legalitatea actului administrativ se analizeaza prin raportare la conditiile de forma si de fond existente la momentul emiterii actului, iar motivele avute in vedere de autoritatea emitenta trebuie sa se regaseasca chiar in continutul actului administrativ, lipsa unei motivari corespunzatoare neputand fi suplinita prin continutul altor acte emise de autoritatea publica.

Motivarea actului administrativ impune detalierea in concret a argumentelor pe care autoritatea fiscala le-a avut in vedere pentru a concluziona ca reclamanta prezinta risc cu privire la indeplinirea obligatiilor fiscale, respectiv existenta pericolului ca debitorul sa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul, periclitand sau ingreunand in mod considerabil colectarea.

Nu pot fi primite sustinerile autoritatii publice in sensul ca ipotezele prevazute de textul in discutie se verifica prin cuantumul mare al creantei constatat cu ocazia inspectiei fiscale sau prin eventualele litigii strans legate de existenta creantei, care ar putea avea o durata de timp indelungata.

Pericolul la care face referire art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala trebuie sa fie unul concret si obiectiv, in sensul existentei unor indicii ca respectivul contribuabil urmeaza sa se sustraga de la plata obligatiilor fiscale care ii vor incumba, precum golirea conturilor societatii, vanzarea activelor societatii, antecedentele fiscale ale asociatilor sau administratorilor societatii. Prin urmare, pericolul este unul extrinsec faptelor controlate, in sensul ca rezulta din actiuni/inactiuni ale contribuabilului distincte de operatiunile care au facut obiectul controlului fiscal, asadar din imprejurari exterioare operatiunilor controlate. O interpretare contrara ar avea semnificatia faptului ca, ori de cate ori organele fiscale ar constata ca anumite obligatii fiscale suplimentare in sarcina unui contribuabil, determinate de faptul ca anumite operatiuni nu au fost tratate corect din punct de vedere fiscal, acestea ar fi indreptatite sa ia masuri asiguratorii, ceea ce ar transforma aceste masuri in regula, iar nu in exceptie.

In acelasi sens, Curtea retine ca din interpretarea dispozitiilor art. 213 alin. (2) C. pr. fisc., care instituie conditia pericolului de sustragere, de ascundere sau de risipire a patrimoniului, cu consecinta periclitarii sau ingreunarii in mod considerabil a colectarii, rezulta ca, cel putin in ipoteza emiterii deciziei de instituire a masurilor asiguratorii inainte de emiterea titlului de creanta, acest pericolul trebuie sa rezulte din imprejurari cu caracter obiectiv exterioare faptelor controlate, intrucat la acest moment nu suntem in etapa colectarii obligatiilor fiscale, astfel incat sa existe posibilitatea periclitarii sau ingreunarii acesteia, ci, cel mult, in etapa stabilirii obligatiilor fiscale.

(Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, Sentinta civila nr. 368 din 13 decembrie 2017, rezumata de Judecator dr. Diana Duma-Patrascu)

Prin cererea inregistrata pe rolul Curtii de Apel Timisoara la data de 9.11.2017 reclamanta SC A... SA in contradictoriu cu parata Comuna B... a formulat contestatie

impotriva Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr /16.10.2017 emise de Comuna

B., jud. C., solicitand anularea deciziei mai sus indicate si, pe cale de consecinta, obligarea paratei Ia emiterea adreselor de ridicare a popririi asiguratorii si transmiterea lor catre tertii popriti, Banca Transilvania S.A. si Raiffeisen Bank S.A., cu cheltuieli de judecata.

In motivare se arata ca la data de 16.10.2017, parata Comuna B... a emis Decizia de impunere privind creantele datorate bugetului local nr. 8080, in baza Raportului de inspectie

fiscala nr /16.10.2017, acte prin care s-au stabilit in sarcina reclamantei obligatii fiscale in

cuantum total de 1.844.789,82 lei, cu titlul de impozit cladire, reprezentand: 1.194.882 lei - debit principal si 649.907,82 lei - accesorii calculate pana la data de 03.10.2017.

Totodata, parata a emis si Decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr. .../16.10.2017, prin care a dispus infiintarea popririi asiguratorii asupra conturilor reclamantei, respectiv, a sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor imobile reprezentate de turbinele eoliene ce au facut obiectul impunerii.

In mod primordial, precizeaza ca actul administrativ fiscal atacat este emis cu incalcarea prevederilor art. 46 alin. (2) lit. g) C.pr.fisc, respectiv, nu contine numele si calitatea persoanelor imputernicite de organul fiscal local, in vederea intocmirii si semnarii actului. Daca se lectureaza cu atentie decizia contestata, se observa ca nicaieri in cuprinsul acesteia nu se regaseste numele persoanei imputernicite sa elaboreze actul, iar la finalul acestuia se regasesc doua semnaturi, fara a se indica numele persoanelor care l-au semnat.

Or, in acest context, actul administrativ fiscal este nul, raportat la prevederile art. 49 alin. (1) lit. b), potrivit carora „actul administrativ fiscal este nul in oricare din urmatoarele situatii: (...)

b) nu cuprinde unul dintre elementele acestuia referitoare la numele, prenumele si calitatea persoanei imputernicite a organului fiscal, numele si prenumele ori denumirea contribuabilului/platitorului, a obiectului actului administrativ sau a semnaturii persoanei imputernicite a organului fiscal, cu exceptia prevazuta la art. 46 alin. (6), precum si organul fiscal emitent;".

In al doilea rand, se arata ca masurile asiguratorii au fost instituite cu incalcarea prevederilor art. 9 alin. (2) C.pr.fisc, care consfinteste dreptul contribuabilului de a fi ascultat si a de a-si prezenta punctul de vedere cu privire la aspectele relevante in luarea deciziei.

 

Legiuitorul a reglementat procedura ascultarii contribuabilului tocmai pentru a se respecta dreptul la aparare al acestuia anterior emiterii actului administrativ fiscal si pentru a se evita eventuale abuzuri din partea autoritatilor rezultate din aplicarea discretionara a prevederilor legale. Luarea masurilor asiguratorii se realizeaza doar in cazuri exceptionale, iar decelarea acestor situatii exceptionale nu poate fi facuta fara o prealabila ascultare a contribuabilului. Legea a instituit aceasta obligatie in sarcina organului fiscal in toate cazurile in care urmeaza a se lua o decizie cu privire la contribuabil, or impunerea unor masuri asiguratorii intr-un cuantum atat de ridicat este de natura a afecta in mod serios activitatea contribuabilului, cu riscul de a o cenzura.

In al treilea rand, conform prevederilor art. 213 alin. (5) C.pr.fisc, decizia de instituire a masurilor asiguratorii trebuie motivata si semnata de catre conducatorul organului fiscal competent.

Astfel, dupa cum se poate observa din cuprinsul acesteia, decizia atacata nu indeplineste conditia esentiala a unei motivari care sa permita controlul legalitatii actului in procedura contenciosului administrativ.

Este inadmisibil ca un act administrativ de autoritate prin care se dispun masuri cu repercusiunea indisponibilizarii bunurilor, aducandu-se, in acest fel, o atingere insasi esentei dreptului de proprietate, cum este decizia a carei anulare o solicitam, sa se limiteze Ia o asemenea motivare lapidara si lipsita de continut.

Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea retine ca la data de 16.10.2017, parata Comuna B... a emis Decizia de impunere privind creantele datorate bugetului local nr. 8080, in baza Raportului de inspectie fiscala nr. 8079/16.10.2017, acte prin care s-au stabilit in sarcina reclamantei obligatii fiscale in cuantum total de 1.844.789,82 lei, cu titlul de impozit cladire, reprezentand: 1.194.882 lei - debit principal si 649.907,82 lei - accesorii calculate pana la data de 03.10.2017.

Totodata, prin Decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr. .../16.10.2017, prin care a dispus infiintarea popririi asiguratorii asupra conturilor reclamantei, respectiv, a sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor imobile reprezentate de turbinele eoliene ce au facut obiectul impunerii.

Reclamanta a invocat o serie de motive care ar fi de natura sa atraga nelegalitatea deciziei a carei anulare o solicita.

Astfel fiind, Curtea constata ca reclamanta a invederat ca actul administrativ fiscal atacat este emis cu incalcarea prevederilor art. 46 alin. (2) lit. g) C.pr.fisc, respectiv, nu contine numele si calitatea persoanelor imputernicite de organul fiscal local, in vederea intocmirii si semnarii actului. Daca se lectureaza cu atentie decizia contestata, se observa ca nicaieri in cuprinsul acesteia nu se regaseste numele persoanei imputernicite sa elaboreze actul, iar la finalul acestuia se regasesc doua semnaturi, fara a se indica numele persoanelor care l-au semnat.

In acord cu dispozitiile art. 49 alin. (1) lit. b), potrivit carora „actul administrativ fiscal este nul in oricare din urmatoarele situatii: (...) b) nu cuprinde unul dintre elementele acestuia referitoare la numele, prenumele si calitatea persoanei imputernicite a organului fiscal, numele si prenumele ori denumirea contribuabilului/platitorului, a obiectului actului administrativ sau a semnaturii persoanei imputernicite a organului fiscal, cu exceptia prevazuta la art. 46 alin, (6), precum si organul fiscal emitent.”

Curtea constata ca decizia a carei anulare se solicita a fost emisa in virtutea dispozitiilor art. 213 Cod procedura fiscala, iar conform alin. (5) al acestui articol decizia de instituire a masurilor asiguratorii trebuie motivata si semnata de catre conducatorul organului fiscal competent. Curtea constata ca aceste dispozitii legale se aplica cu prioritate fata de prevederile art. 46 raportat la art. 49 din Codul de procedura fiscala, iar semnatura conducatorului organului fiscal care a emis decizia contestata exist pe acest act administrativ.

In al doilea rand, reclamanta a invederat ca masurile asiguratorii au fost instituite cu incalcarea prevederilor art. 9 alin. (2) C.pr.fisc, care consfinteste dreptul contribuabilului de a fi ascultat si a de a-si prezenta punctul de vedere cu privire la aspectele relevante in luarea deciziei.

Curtea retine ca prin reglementarea cuprinsa in art. 9 alin. (1) legiuitorul a reglementat procedura ascultarii contribuabilului in vederea asigurarii respectarii dreptului la aparare al acestuia anterior emiterii actului administrativ fiscal si pentru a se evita eventuale abuzuri din partea autoritatilor rezultate din aplicarea discretionara a prevederilor legale.

Legiuitorul a prevazut in alineatul 2 al aceluiasi articol si ipotezele in care organul fiscal nu este obligat sa aplice prevederile alin. (1) anterior mentionat, in sensul de a nu proceda la ascultarea contribuabilului/platitorului, si anume: a) intarzierea in luarea deciziei determina un pericol pentru constatarea situatiei fiscale reale privind executarea obligatiilor contribuabilului/platitorului sau pentru luarea altor masuri prevazute de lege; b)cuantumul creantelor fiscale urmeaza sa se modifice cu mai putin de 10% din valoarea creantei fiscale stabilita anterior; c) se accepta informatiile prezentate de contribuabil/platitor, pe care acesta le-a dat intr-o declaratie sau intr-o cerere; d) urmeaza sa se ia masuri de executare silita; e) urmeaza sa se emita deciziile referitoare la obligatiile fiscale accesorii”.

Prevederea art. 9 alin. (2) lit. d) C.pr.fisc., invocata de catre organul fiscal in cuprinsul deciziei de instituire a masurilor asiguratorii, nu este incidenta in speta de fata, cata vreme prin decizia de instituire a masurilor asiguratorii nu se iau masuri de executare silita, ci masuri asiguratorii.

Curtea constata, insa, ca, desi se retine nerespectarea de catre parata a acestor dispozitii legale, incalcarea dreptului reclamantei de a fi ascultata nu este sanctionata de legiuitor cu sanctiunea nulitatii absolute a actului emis in atare conditii. O eventuala nulitate relativa ar fi incidenta in masura in care reclamanta ar proba ca i s-a adus o vatamare care nu ar putea fi inlaturata in alt mod decat prin anularea actului respectiv, ceea ce nu este cazul in speta de fata, reclamanta avand posibilitatea sa formuleze aparari si sa-si exprime punctul de vedere cu privire la faptele si imprejurarile relevante in luarea deciziei.

In al treilea rand, reclamanta a invocat ca, in acord cu dispozitiile art. 213 alin. (5) C.pr.fisc, decizia de instituire a masurilor asiguratorii trebuie motivata si semnata de catre conducatorul organului fiscal competent, iar, dupa cum rezulta din cuprinsul acesteia, decizia atacata nu indeplineste conditia esentiala a unei motivari care sa permita controlul legalitatii actului in procedura contenciosului administrativ.

Raportat la aceasta critica, Curtea constata ca se impune interpretarea dispozitiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, conform carora masurile asiguratorii sub forma popririi asiguratorii si sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile si/sau imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia, se pot dispune in cazuri exceptionale, legiuitorul explicitand aceasta sintagma, prin redarea unor situatii precum existenta pericolului ca debitorul sa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul, periclitand sau ingreunand in mod considerabil colectarea.

Conform dispozitiilor alin. (3) si alin. (7) ale aceluiasi articol, aceste masuri pot fi luate si inainte de emiterea titlului de creanta, insa, in atare situatie, acestea inceteaza daca titlul de creanta nu a fost emis si comunicat in termen de cel mult 6 luni de la data la care au fost dispuse masurile asiguratorii, acest termen putand fi prelungit pana la un an, de organul fiscal competent, prin decizie, doar in cazuri exceptionale.

De asemenea, in acord cu dispozitiile alin. (5), Decizia de instituire a masurilor asiguratorii trebuie motivata.

Or, raportat la aceste dispozitii legale, examinand continutul Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. .. ./16.10.2017 emisa de parata Comuna B..., prin care, s-a dispus infiintarea popririi asiguratorii asupra conturilor reclamantei, respectiv, a sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor imobile reprezentate de turbinele eoliene ce au facut obiectul impunerii, se poate retine ca aceasta este lipsita de o motivare corespunzatoare.

Curtea retine ca legalitatea actului administrativ se analizeaza prin raportare la conditiile de forma si de fond existente la momentul emiterii actului, iar motivele avute in vedere de autoritatea emitenta trebuie sa se regaseasca chiar in continutul actului administrativ, lipsa unei motivari corespunzatoare neputand fi suplinita prin continutul altor acte emise de autoritatea publica.

Curtea constata ca aspectele evidentiate in cuprinsul Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii contestate nu reprezinta decat o motivare generica, fara a fi detaliate in concret argumentele pe care autoritatea fiscala le-a avut in vedere pentru a concluziona ca reclamanta prezinta risc cu privire la indeplinirea obligatiilor fiscale, respectiv existenta pericolului ca debitorul sa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul, periclitand sau ingreunand in mod considerabil colectarea.

Nu pot fi primite sustinerile autoritatii publice in sensul ca ipotezele prevazute de textul in discutie se verifica prin cuantumul mare al creantei constatat cu ocazia inspectiei fiscale sau prin eventualele litigii strans legate de existenta creantei, care ar putea avea o durata de timp indelungata.

Raportat la situatia de fapt dedusa judecatii, Curtea constata ca trebuie facuta o distinctie intre constituie in considerentele „de fond” referitoare la neplata creantelor bugetare, care vizeaza legalitatea si temeinicia impunerii unor creante fiscale suplimentare in sarcina contribuabilului si constituie aspecte ce pot fi verificate numai dupa emiterea titlului de creanta reprezentat prin decizia de impunere, si eventualele manopere dolosive ale debitorului, care ar putea justifica aplicarea masurilor asiguratorii, prin instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile si imobile ale contribuabilului, acestea din urma avand, asa cum s-a aratat anterior, un caracter exceptional, tocmai datorita efectului de restrangerea adusa dreptului de proprietate al societatii debitoare, efect creat mai inainte ca impotriva acesteia sa fie emisa o decizie de impunere.

In acest sens, Curtea apreciaza ca pericolul la care face referire art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala trebuie sa fie unul concret si obiectiv, in sensul existentei unor indicii ca respectivul contribuabil urmeaza sa se sustraga de la plata obligatiilor fiscale care ii vor incumba, precum golirea conturilor societatii, vanzarea activelor societatii, antecedentele fiscale ale asociatilor sau administratorilor societatii. Prin urmare, pericolul este unul extrinsec faptelor controlate, in sensul ca rezulta din actiuni/inactiuni ale contribuabilului distincte de operatiunile care au facut obiectul controlului fiscal, asadar din imprejurari exterioare operatiunilor controlate.

O interpretare contrara ar avea semnificatia faptului ca, ori de cate ori organele fiscale ar constata ca anumite obligatii fiscale suplimentare in sarcina unui contribuabil, determinate de faptul ca anumite operatiuni nu au fost tratate corect din punct de vedere fiscal, acestea ar fi indreptatite sa ia masuri asiguratorii, ceea ce ar transforma aceste masuri in regula, iar nu in exceptie.

In acelasi sens, Curtea retine ca din interpretarea dispozitiilor art. 213 alin. (2) C. pr. fisc., care instituie conditia pericolului de sustragere, de ascundere sau de risipire a patrimoniului, cu consecinta periclitarii sau ingreunarii in mod considerabil a colectarii, rezulta ca, cel putin in ipoteza emiterii deciziei de instituire a masurilor asiguratorii inainte de emiterea titlului de creanta, acest pericolul trebuie sa rezulte din imprejurari cu caracter obiectiv exterioare faptelor controlate, intrucat la acest moment nu suntem in etapa colectarii obligatiilor fiscale, astfel incat sa existe posibilitatea periclitarii sau ingreunarii acesteia, ci, cel mult, in etapa stabilirii obligatiilor fiscale.

Prin urmare, Decizia contestata nu apare ca fiind suficient argumentata, in conditiile in care nu sunt indicate in mod expres criteriile in baza carora s-a formulat concluzia potrivit careia ar fi aplicabile dispozitiile cu caracter de exceptie ale art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, pentru a oferi instantei posibilitatea sa verifice sub aspectul legalitatii actul administrativ contestat.

In lipsa detalierii tuturor aspectelor pe care autoritatea publica le-a avut in vedere cu prilejul emiterii Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii, instanta de contencios administrativ se afla in imposibilitatea de a verifica daca actul emis a fost corect fundamentat, cu atat mai mult cu cat, ulterior emiterii acestuia, recurenta nu a facut dovada faptului ca ar fi fost emisa o decizie de impunere prin care sa se stabileasca in concret obligatia fiscala in sarcina contribuabilului.

Concluzionand, Curtea retine ca decizia de instituire masuri asiguratorii nr. .../16.10.2017 emisa de parata Comuna B... este nemotivata, context in care se impune anularea acesteia.

In acest context, Curtea a admis actiunea reclamantei si a anulat decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr. ./16.10.2017 emisa de parata Comuna B. .

Totodata, raportat la solutia dispusa, vazand si prevederile art. 214 C. pr. fisc., Curtea a obligat parata sa emita adresele de ridicare a popririi asiguratorii si sa le transmita catre tertii popriti Banca Transilvania SA si Raiffeisen Bank SA.