Decizie de concediere disciplinara, Conditiile in care angajatorul poate dispune revocarea deciziei de concediere disciplinara

• Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii: art. 55, lit. c), art. 77, art. 252 alin. (3)
• Legea nr. 287/2009 privind Codul civil republicat : art. 1324

Avand in vedere dispozitiile art. 55 lit. c) din Codul muncii coroborate cu cele ale art. 1324 din Noul cod civil, decizia de concediere poate fi definita ca fiind actul juridic unilateral prin care angajatorul dispune incetarea contractului individual de munca, incheiat cu un anumit salariat, in cazurile si in conditiile limitativ prevazute de lege.

In principiu, decizia de concediere disciplinara, asemenea altor acte juridice unilaterale, poate fi revocata de catre angajator, dat fiind ca nu este un act jurisdictional, iar prin revocarea ei se urmareste revenirea asupra unei hotarari anterioare si nu exista o norma juridica care sa interzica aceasta operatiune, care, de regula, profita salariatului, insa ea poate interveni doar pana la momentul cand decizia de concediere a inceput sa produca efecte juridice. Conform art. 77 si art. 252 alin. (3) din Codul muncii, decizia de concediere produce efecte de la data comunicarii ei salariatului.

Angajatorul poate dispune revocarea deciziei de concediere in situatia in care constata, din proprie initiativa sau ca urmare a unei sesizari, netemeinicia sau nelegalitatea masurii luate, printr-un act juridic simetric celui pe care il desfiinteaza.

Prin urmare, revocarea unei decizii de concediere nu poate fi tacita, ci trebuie cuprinsa intr-o decizie scrisa, emisa de catre organul competent sa emita decizia de concediere. Aceasta decizie trebuie emisa cu respectarea principiului bunei-credinte in raportul juridic de munca, consacrat de prevederile art. 8 din Codul muncii.
Pentru a produce efecte juridice, decizia de revocare a deciziei de concediere trebuie comunicata salariatului concediat si trebuie sa cuprinda mentiuni privitoare la reluarea raportului juridic de munca ori sa fie insotita de un inscris referitor la acest aspect.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 1441 din 28 octombrie 2015, Dr. C.P.

Prin sentinta civila nr. 446/25 iunie 2015, pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 974/108/2015, a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, invocata de parata SC T.R. SRL Arad, si a fost respinsa actiunea formulata de catre reclamantul L.A.I. in contradictoriu cu aceasta, ca fiind facuta impotriva unei persoane fara calitate procesuala.

A fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, invocata de parata T.O.M., si a fost respinsa actiunea formulata de catre reclamantul L.A.I. in contradictoriu cu aceasta, ca fiind facuta impotriva unei persoane fara calitate procesuala.

Totodata, fost respinsa actiunea formulata de catre reclamantul L.A.I. in contradictoriu cu parata SC A.R.U. SRL Bucuresti, ca neintemeiata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut, in esenta, ca, potrivit art. 36 din Cod de procedura civila, calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre parti si subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecatii, respectiv calitatea procesuala pasiva presupune existenta identitatii intre persoana paratului si cel care este subiect pasiv in raportul juridic dedus judecatii.

Prin actiunea pendinte, reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 1422/20.03.2015 si a deciziei nr. 1520/26.03.2015, prin care i s-a desfacut contractul individual de munca temporara nr. 221000/20.01.2015, precum si reintegrarea in munca pe functia detinuta, cu plata drepturilor salariale, iar cele doua decizii contestate au fost emise de catre parata SC A.R.U. SRL Bucuresti.

Raportul de munca a fost stabilit cu parata SC A.R.U. SRL Bucuresti, asa cum rezulta din contractul individual de munca temporara nr. 221000/20.01.2015, in care, la angajator, figureaza parata SC A.R.U. SRL Bucuresti.

Prin urmare, prima instanta a constatat ca reclamantul a avut raport juridic de munca cu parata SC A.R.U. SRL Bucuresti, fiind salariatul acestei unitati, iar cele doua parate: S SC T.R. SRL Arad si T.O.M. nu au nici un raport juridic cu acesta.

Partile care au obligatii in raportul juridic dedus judecatii sunt reclamantul si angajatorul SC A.R.U. SRL Bucuresti, care a emis cele doua decizii contestate.

Paratele SC T.R. SRL Arad si T.O.M., nefiind obligate in raportul juridic dedus judecatii, nu au calitate procesuala pasiva in cauza.

In ceea ce priveste fondul cauzei, tribunalul a retinut ca reclamantul a desfasurat o munca cu caracter temporar in favoarea utilizatorului SC T.R. SRL Arad.

Decizia nr. 1442/20.03.2015 nu a produs nici un efect, fiind revocata, implicit, prin decizia nr.1520/26.03.2015. Din raportul Revisal nr. 2173/05.05.2015 si din adeverinta nr. 2172/05.05.2015 rezulta ca incetarea contractului de munca a avut loc la data de 27.03.2015, prin decizia nr.1520/26.03.2015, astfel incat instanta de fond a examinat legalitatea si temeinicia acestei decizii.

Prin decizia nr. 1520/26.03.2015, emisa de parata, reclamantul a fost sanctionat disciplinar cu desfacerea contractului individual de munca, dat fiind ca a avut un comportament necorespunzator la locul de munca, diverse conflicte cu colegii si a folosit un limbaj mai agresiv.

Prima instanta a constatat ca fapta a fost descrisa corect, cu aratarea datei savarsirii ei, respectiv prin aceea ca reclamantul „a avut un comportament necorespunzator la locul de munca, diverse conflicte cu colegii si folosirea unui limbaj mai agresiv”, fiind suficienta aceasta descriere a faptei, iar prevederile din regulamentul intern au fost indicate prin mentiunea ca a fost incalcat art.12.24 din Regulamentul Intern.

Referitor la cercetarea prealabila, tribunalul a constatat ca aceasta a fost efectuata, conform art. 251 alin. (1) din Codul muncii, fiind intocmit un proces-verbal cu ocazia cercetarii disciplinare nr. 1519/26.03.2015, prin care a fost adusa la cunostinta conducerii societatii intimate, abaterea savarsita de catre reclamant.

Reclamantul a fost convocat la cercetarea prealabila, prin adresa de convocare si a depus o declaratie, iar decizia de sanctionare disciplinara nr.1520/26.03.2015 cuprinde toate mentiunile prevazute de art. 252 alin. (2) din Codul muncii, astfel incat nu este lovita de nulitate absoluta.

Potrivit art. 247 alin. (2) din Codul muncii, abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca, constand intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.

In ceea ce priveste temeinicia deciziei de sanctionare, sustinerile reclamantului ca nu a avut conflicte cu colegii nu au fost retinute de catre instanta de fond prin raportare la declaratiile sefilor si colegilor sai. Angajata S.H., colega cu reclamantul afirma ca: „in luna februarie, cat a fost prezent la lucru, dl. L.A. a iscat conflicte intre colegi si anume se certa cu colegii de lucru din motive ca vorbea urat cu ei, ii jignea in mod repetat si a trebuit sa intervina in rezolvarea conflictelor". Angajata K.M., colega cu reclamantul, declara ca: „a avut un conflict cu contestatorul din cauza vocabularului si a comportamentului" acestuia. Angajatul G.S., sef al reclamantului, sustine ca acesta, „in repetate randuri a provocat conflicte in cadrul echipei”. Angajata A.C., coordonator proces de instruire, mentioneaza ca „s-a observat de la inceput o problema in comportamentul contestatorului" si a fost solicitata sa intervina de doua ori, deoarece instructorul si seful de linie nu mai reuseau sa-l faca pe reclamant sa lucreze cu colegii, iar in perioada in care reclamantul a fost in concediu medical, atmosfera in cadrul echipei s-a imbunatatit.

Pe cale de consecinta, tribunalul a constatat ca fapta reclamantului este dovedita prin procesul-verbal intocmit cu ocazia cercetarii disciplinare nr. 1519/26.03.2015 si prin declaratiile colegilor sai: S.H., K.M., G.S. si A.C., reprezintand o abatere grava de la normele legale, savarsita cu vinovatie, astfel incat atrage o sanctiune disciplinara conform art. 248 din Codul muncii.

Impotriva sentintei civile nr. 446/25 iunie 2015, pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 974/108/2015, a formulat apel reclamantul, solicitand admiterea apelului si desfiintarea hotararii apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Arad, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea apelului, se arata, in esenta, ca instanta de fond a apreciat gresit ca paratele SC T.R. SRL Arad si T.O.M. nu au calitate procesuala pasiva, in conditiile in care doamna T.O.M. nu a figurat ca parte in dosar, ci ca reprezentant legal al paratei SC A.R.U. SRL, iar reclamantul a avut incheiat cu parata SC T.R. SRL Arad contractul de munca nr. 221000/20.01.2015, in care se stipuleaza ca misiunea va fi executata in favoarea SC T.R. SRL Arad.

Cu privire la fondul cauzei, se sustine ca instanta de fond a analizat cu superficialitate motivele invocate de catre reclamant, care a invederat instantei ca deciziile contestate au fost emise in perioada in care el era in concediu medical, contrar prevederilor art. 60 alin (1) din Codul muncii.

Pe de alta parte, in faza de cercetare disciplinara prealabila a fost convocat pentru „productivitate scazuta, neatingerea cotei de lucru aferenta lunii de lucru”, cu mentiunea ca in caz de neprezentare se va proceda la desfacerea contractului individual de munca. Avand in vedere ca, in data de 20.03.2015, se afla in concediu medical, reclamantul nu a dat curs convocarii sus-mentionate, stiind si ca nu putea fi vorba de probleme legate de productivitatea muncii, ci doar cel mult de faptul ca s-a imbolnavit si se afla in concediu medical.

In aceste conditii a fost desfacut contractual de munca, in mod abuziv, intr-o perioada in care legea interzice expres desfacerea contractului de munca, de aici izvorand insasi nelegalitatea deciziilor.

Cu referire la respingerea ca netemeinica a cererii de chemare in judecata, apelantul considera ca instanta de fond a gresit fundamental, pornind de la premise gresite si ajungand, evident, la concluzii gresite.

Astfel, deciziile de desfacere a contractului de munca sunt nelegale, intrucat motivele invocate nu intra sub incidenta motivelor de drept invocate.

In drept, se invoca dispozitiile art. 466 din Codul de procedura civila.

Parata SC T.R. SRL Arad a formulat intampinare, solicitand respingerea apelului ca nefondat, dat fiind ca, prin raportare la prevederile art. 36 si art. 40 din Codul de procedura civila coroborate cu cele ale art. 94 alin. (1) din Codul muncii, instanta de fond a admis in mod corect exceptia lipsei calitatii procesuale a paratei SC T.R. SRL Arad, avand in vedere ca doar intre reclamant si parata SC A.R.U. SRL s-a incheiat contractul de munca temporara nr. 221000/20.01.2015, in virtutea caruia reclamantul a avut calitatea de salariat temporar, iar parata SC A.R.U. SRL pe aceea de agent de munca temporara.

SC A.R.U. SRL, in calitate de agent de munca temporara, l-a pus pe reclamant la dispozitia SC T.R. SRL Arad, fara a exista un contract de munca intre reclamant si SC T.R. SRL Arad. SC T.R. SRL Arad nu a emis niciuna dintre deciziile de incetare a contractului de munca, a caror anulare este solicitata de catre reclamant.

Totodata, parata SC A.R.U. SRL Bucuresti a formulat intampinare, solicitand respingerea apelului ca nefondat si aratand, in esenta, ca tribunalul a admis, in mod legal, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor S SC T.R. SRL Arad si

T.O.M., in conditiile in care reclamantul nu era salariatul SC T.R. SRL Arad in momentul incetarii contractului sau individual de munca, decizia de concediere contestata nefiind emisa de catre aceasta, iar doamna T.O.M. a actionat, in raportul juridic de munca al reclamantului, in calitate de reprezentant legal al angajatorului acestuia SC A.R.U. SRL Bucuresti, iar nu in nume propriu.

Prima instanta a apreciat corect ca parata SC A.R.U. SRL Bucuresti a actionat cu respectarea intocmai a dispozitiilor legale in materie de concediere.

Reclamantul a fost salariatul temporar al SC A.R.U. SRL Bucuresti, care, in calitate de agent de munca temporara, a incheiat cu acesta contractul de munca

temporara pentru perioada 22.01.2015 - 31.07.2015, inregistrat sub nr.

221000/20.01.2015 in Registrul general de evidenta a salariatilor, in vederea punerii sale la dispozitia utilizatorului SC T.R. SRL Arad, cu care s-a incheiat un contract de punere la dispozitie, in temeiul art. 91 alin. (1) din Codul Muncii.

Pe durata misiunii de munca temporara, reclamantul a activat in functia de confectioner imbracare volane in piele, in favoarea, sub supravegherea si conducerea utilizatorului SC T.R. SRL Arad.

In luna martie 2015, SC T.R. SRL Arad a sesizat parata SC A.R.U. SRL Bucuresti ca reclamantul nu isi indeplineste corespunzator atributiile de serviciu, are o productivitate a muncii scazuta si nu isi atinge cotele de lucru aferente lunii, din cauza unei atitudini necorespunzatoare la locul de munca, manifestand indisciplina si comportament necivilizat atat fata de colegi, cat si fata de superiori.

In aceste conditii, parata SC A.R.U. SRL Bucuresti a dispus cercetarea disciplinara a reclamantului pentru a verifica daca se impune sanctionarea disciplinara a acestuia, astfel incat a emis Convocarea nr. 1267/12.03.2015, Procesul verbal nr. 1441/20.03.2015 si Decizia nr. 1442/20.03.2015, fara a cunoaste ca reclamantul este internat in spital si ca beneficiaza de concediu medical.

Ulterior, cand a luat cunostinta de aceste imprejurari, a constatat ca actele sus-mentionate sunt lovite de nulitate absoluta, intrucat concedierea nu se poate efectua in perioada in care salariatul este in incapacitate temporara de munca, stabilita prin certificat medical, astfel incat nu a dispus incetarea contractului de munca al reclamantului la data de 20.03.2015, asa cum sustine acesta, ci in data de

2015. asa cum rezulta din Raportul Revisal nr. 2173/05.05.2015 si din Adeverinta nr. 2172/05.05.2015, dupa efectuarea unei noi cercetari disciplinare, in perioada in care salariatul nu mai era in incapacitate temporara de munca.

La data de 23.03.2015, SC T.R. SRL Arad a informat, din nou, parata SC

1. R.U. SRL Bucuresti, prin adresa nr. 1470/23.03.2015, ca salariatul reclamantul a savarsit urmatoarea fapta: „Comportament necorespunzator la locul de munca - creeaza conflicte in cadrul echipei, se cearta cu colegii, in caz de reparatii nu este el de vina niciodata, tot timpul altcineva a gresit (colegul dinainte sau de dupa el”. Aceasta informare a fost insotita de referatul constatator, intocmit in data de

2015. de catre doamna S.I., instructor in cadrul SC T.R. SRL Arad., in care era descris acelasi comportament al reclamantului.

Astfel, parata SC A.R.U. SRL Bucuresti, in calitate de angajator, a declansat cercetarea disciplinara prealabila a reclamantului, conform art. 247-252 din Codul muncii, sens in care a convocat salariatul la cercetarea disciplinara pentru data de

2015. ora 8.00, asa cum rezulta din convocatorul depus la dosar, numind si comisia de cercetarea disciplinara, prin decizia nr. 1510/25.03.2015.

La data fixata pentru efectuarea cercetarii disciplinare, reclamantul s-a prezentat, insa a sustinut ca nu se face vinovat de abaterile disciplinare care i se imputa, considerand ca face fata procesului de lucru indiferent de postul pe care ar fi distribuit, ca alti colegi nu se descurca, iar el trebuie sa-i ajute in procesul de lucru si a negat ca ar fi fost agresiv cu colegii sai. Salariatul a refuzat semnarea procesului- verbal de cercetare disciplinara, insa a depus o declaratie scrisa de mana si semnata de el.

Apararile formulate de catre reclamant, in cursul cercetarii disciplinare, nu au fost primite de catre comisia de cercetare, intrucat nu au fost dovedite, fiind contrazise de declaratiile sefilor si colegiilor sai S.H., K.M., G.S. si A.C.

Pe baza tuturor inscrisurilor analizate si enumerate mai sus, angajatorul a dispus sanctionarea disciplinara a reclamantului cu desfacerea disciplinara a contractului individual de munca, emitand decizia nr. 1520/26.03.2015.

In speta, nu este vorba despre doua decizii de concediere, cum pretinde reclamantul, ci de o singura decizie, si anume: decizia nr. 1520/26.03.2015, care nu a fost emisa in perioada in care acesta era in concediu medical, ci ulterior. Decizia de sanctionare cuprinde toate mentiunile obligatorii prevazute de art. 252 alin. (2) din Codul muncii.

Apelantul nu a depus raspuns la intampinarile formulate de catre intimate.

Examinand apelul prin prisma motivelor invocate si a probelor administrate in cauza, Curtea constata ca este intemeiat pentru considerentele ce vor fi redate in continuare.

Reclamantul a fost salariatul temporar al paratei SC A.R.U. SRL Bucuresti, care, in calitate de agent de munca temporara, reprezentat de catre T.O.M., a incheiat cu reclamantul contractul de munca temporara, inregistrat in Registrul general de evidenta a salariatilor sub nr. 221000/20.01.2015, in vederea prestarii de catre acesta a unei munci precise, cu caracter temporar, respectiv pe perioada 22.01.2015-31.07.2015, pentru utilizatorul S.C. T.R. S.R.L., cu care parata SC A.R.U. SRL Bucuresti a incheiat un contract de punere la dispozitie, in temeiul art. 91 alin.(1) din Codul muncii.

Pe durata misiunii de munca temporara, reclamantul a prestat munca in calitate de „confectioner imbracare volane in piele”, sub supravegherea si conducerea utilizatorului SC T.R. SRL Arad.

Avand in vedere partile si clauzele contractului de munca temporara, inregistrat in Registrul general de evidenta a salariatilor sub nr. 221000/20.01.2015, precum si obiectul si paratii mentionati in cererea de chemare in judecata pendinte, Curtea constata ca in mod corect, raportat la prevederile art. 36 si art. 40 din Codul de procedura civila, prima instanta a retinut ca reclamantul a avut un raport juridic de munca cu parata SC A.R.U. SRL Bucuresti, in calitate de agent de munca temporara, iar cele doua parate: SC T.R. SRL Arad si T.O.M. nu au calitate procesuala pasiva in cauza.

Cu privire la fondul cauzei, Curtea constata ca agentul de munca temporara SC A.R.U. SRL Bucuresti, reprezentat de catre T.O.M., a comunicat reclamantului, la data de 13.03.2015, prin posta, convocarea nr. 1267/12.03.2015, prin care acesta era invitat in data de 20.03.2015, ora 10,00, la sediul societatii, in vederea participarii la procedura de cercetare disciplinara prealabila avand ca obiect urmatoarea abatere disciplinara savarsita de catre el: „productivitate scazuta, neatingerea cotei de lucru aferenta lunii de lucru”.

Prin procesul-verbal nr. 1441/20.03.2015, comisia de disciplina, constituita dintr-o singura persoana: T.O.M., a constatat ca reclamantul nu s-a prezentat, in data de 20.03.2015, la cercetarea disciplinara prealabila si a propus desfacerea contractului individual de munca al acestuia, data fiind „lipsa salariatului la derularea anchetei pentru a lamuri situatia acestuia, cat si continua absentare, in acest interval, de la locul de munca”.

Parata SC A.R.U. SRL Bucuresti, reprezentata de catre T.O.M., a emis decizia nr. 1442/20.03.2015, prin care a dispus incetarea contractului individual de munca nr. 221000/20.01.2015 al reclamantului, cu incepere de la data de 20.03.2015, in temeiul art. 61 lit. a) din Codul muncii, retinand ca salariatul a formulat o cerere de incetare a raporturilor de munca, incepand cu data de 20.03.2015, conform art. 61 lit.

1. din Codul muncii si procesului-verbal nr. 1441/20.03.2015. Aceasta decizie a fost comunicata reclamantului, prin posta.

Avand in vedere dispozitiile art. 55 lit. c) din Codul muncii coroborate cu cele ale art. 1324 din noul cod civil, decizia de concediere poate fi definita ca fiind actul juridic unilateral prin care angajatorul dispune incetarea contractului individual de munca, incheiat cu un anumit salariat, in cazurile si in conditiile limitativ prevazute de lege.

Conform art. 77 si art. 252 alin. (3) din Codul muncii, decizia de concediere produce efecte de la data comunicarii ei salariatului, astfel incat decizia nr. 1442/20.03.2015, emisa de catre parata SC A.R.U. SRL Bucuresti, a produs efecte juridice, dat fiind ca a fost comunicata reclamantului, chiar daca parata SC A.R.U. SRL Bucuresti sustine ca ea nu a produs efecte juridice.

Raportul per salariat nr. 2173/.5.05.2015, extras din Registrul general de evidenta a salariatilor, nu cuprinde mentiunile referitoare la data incetarii efective a contractului individual de munca al reclamantului, astfel incat, in baza lui, nu pot fi verificate sustinerile paratei referitoare la data incetarii contractului individual de munca al reclamantului.

Adeverinta nr. 2172/05.05.2015, emisa de catre parata SC A.R.U. SRL Bucuresti, atesta incetarea contractului individual de munca al reclamantului la data de 27.03.2015, in baza deciziei nr. 1520/27.03.2015, cu toate ca decizia nr. 1520 a fost emisa de catre parata SC A.R.U. SRL Bucuresti la data de 26.03.2015 si nu mentioneaza data incetarii contractului individual de munca al reclamantului.

Pe de alta parte, in decizia nr. 1520/26.03.2015, emisa de catre parata SC

1. R.U. SRL Bucuresti, nu se mentioneaza ca ea revoca decizia anterioara de concediere a reclamantului.

In principiu, decizia de concediere disciplinara, asemenea altor acte juridice unilaterale, poate fi revocata de catre angajator, dat fiind ca nu este un act jurisdictional, iar prin revocarea ei se urmareste revenirea asupra unei hotarari anterioare si nu exista o norma juridica care sa interzica aceasta operatiune, care, de regula, profita salariatului, insa ea poate interveni doar pana la momentul cand decizia de concediere a inceput sa produca efecte juridice.

Angajatorul poate dispune revocarea deciziei de concediere in situatia in care constata, din proprie initiativa sau ca urmare a unei sesizari, netemeinicia sau nelegalitatea masurii luate, printr-un act juridic simetric celui pe care il desfiinteaza.

Prin urmare, revocarea unei decizii de concediere nu poate fi tacita, ci trebuie cuprinsa intr-o decizie scrisa, emisa de catre organul competent sa emita decizia de concediere. Aceasta decizie trebuie emisa cu respectarea principiului bunei-credinte in raportul juridic de munca, consacrat de prevederile art. 8 din Codul muncii. Pentru a produce efecte juridice, decizia de revocare a deciziei de concediere trebuie comunicata salariatului concediat si trebuie sa cuprinda mentiuni privitoare la reluarea raportului juridic de munca ori sa fie insotita de un inscris referitor la acest aspect.

In speta, prin intampinare, parata SC A.R.U. SRL Bucuresti sustine ca, la data emiterii convocarii nr. 1267/12.03.2015 si a deciziei nr. 1442/20.03.2015, nu avea cunostinta de faptul ca reclamantul se afla in incapacitate temporara de munca, asa cum rezulta din inscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei, insa cand a aflat acest aspect a constatat ca: convocarea nr. 1267/12.03.2015, procesul-verbal nr. 1441/20.03.2015 si decizia nr. 1442/20.03.2015 sunt lovite de nulitate absoluta, astfel incat concedierea reclamantului nu putea avea loc si a decis concedierea sa doar la data de 27.03.2015, dupa efectuarea unei noi cercetari disciplinare prealabile. Parata nu a aratat, insa, ca a comunicat reclamantului hotararea sa de revocare a concedierii acestuia, dispusa prin decizia nr. 1442/20.03.2015, si i-a solicitat sa se prezinte la serviciu cu incepere de la data de 23.03.2015, data cu care a incetat concediul reclamantului pentru incapacitate temporara de munca. Totodata, nu a depus dovezi din care sa rezulte ca a instiintat utilizatorul SC T.R. SRL Arad ca a revocat decizia nr. 1442/20.03.2015, astfel incat reclamantul trebuie primit sa presteze activitate.

Din raportul per salariat nr. 2173/.5.05.2015, extras din Registrul general de evidenta a salariatilor, rezulta ca, in perioada 23.03.2015-26.03.2015, contractul individual de munca al reclamantului a fost suspendat pentru absente nemotivate ale salariatului, desi la dosarul cauzei nu a fost depusa o decizie de suspendare a acestuia, emisa de catre agentul de munca temporara si comunicata salariatului, si alte inscrisuri din care sa rezulte absenta nemotivata a salariatului de la locul de munca, respectiv condica de prezenta, pontaj etc.

In conditiile in care parata SC A.R.U. SRL Bucuresti nu a dovedit ca a instiintat reclamantul cu privire la hotararea sa de revocare a concedierii acestuia, dispusa prin decizia nr. 1442/20.03.2015, si ca i-a solicitat sa se prezinte la serviciu cu incepere de la data de 23.03.2015, data cu care a incetat concediul reclamantului pentru incapacitate temporara de munca, aceasta absenta a reclamantului de la locul de munca probeaza faptul ca decizia nr. 1442/20.03.2015, emisa de catre parata SC

1. R.U. SRL Bucuresti, a produs efecte juridice.

Pe de alta parte, prin cererea de chemare in judecata, reclamantul a aratat ca, in data de 23.03.2015, s-a prezentat la punctul de lucru al utilizatorului SC T.R. SRL Arad, insa nu a fost primit sa presteze activitate, dat fiind ca i-a fost desfacut contractul individual de munca, fiind indrumat sa se prezinte la agentul de munca temporara SC A.R.U. SRL Bucuresti, care a emis o noua convocare pentru cercetare disciplinara prealabila, desi contractul sau individual de munca era desfacut prin decizia nr. 1442/20.03.2015, emisa de catre parata SC A.R.U. SRL Bucuresti.

Procedand, astfel, parata SC A.R.U. SRL Bucuresti nu a respectat principiul bunei-credinte in raportul juridic de munca, dat fiind ca nu i-a comunicat reclamantului si utilizatorului ca revoca decizia nr. 1442/20.03.2015, astfel incat reclamantul are obligatia ca, din data de 23.03.2015, sa se prezinte la locul de munca, iar utilizatorul trebuie sa-i permita desfasurarea activitatii. In fapt, parata SC

1. R.U. SRL Bucuresti nu a avut intentia reala de a mentine raportul juridic de munca cu reclamantul, urmarind doar emiterea unei noi decizii de concediere, care sa fie legala si temeinica, imprejurare ce da nastere unei insecuritatii juridice a salariatului in ceea ce priveste raportul sau de munca.

Din cele expuse anterior rezulta ca instanta de fond a apreciat gresit ca decizia nr. 1442/20.03.2015, emisa de catre parata SC A.R.U. SRL Bucuresti, a fost revocata implicit prin decizia nr. 1520/26.03.2015, emisa de catre parata SC A.R.U. SRL Bucuresti, astfel incat nu se impune analizarea legalitatii si temeiniciei acesteia, ci doar a deciziei nr. 1520/26.03.2015, emisa de catre parata SC A.R.U. SRL Bucuresti.

Art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul muncii prevede urmatoarele: „concedierea salariatilor nu poate fi dispusa pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificat medical conform legii”.

Din certificatul de concediu medical cu seria CCMAG nr. 3771064 rezulta ca reclamantul s-a aflat in incapacitate temporara de munca in perioada 12.03.2015

2015. astfel incat, raportat la prevederile art. 78 coroborate cu cele ale art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, decizia nr. 1442/20.03.2015, emisa de catre parata SC A.R.U. SRL Bucuresti, este lovita de nulitate absoluta, dat fiind ca, prin intermediul ei, parata a dispus incetarea contractului individual de munca nr. 221000/20.01.2015 al reclamantului, cu incepere de la data de 20.03.2015, data la care reclamantul se afla in incapacitate temporara de munca, urmare a efectuarii cercetarii disciplinare prealabile pe durata incapacitatii temporare de munca a salariatului.

In conditiile in care decizia de concediere nr. 1442/20.03.2015, emisa de catre parata SC A.R.U. SRL Bucuresti, a produs efecte juridice, nefiind revocata in mod expres de catre parata emitenta, nu mai putea fi emisa decizia nr. 1520/26.03.2015 de catre aceeasi parata, astfel incat si aceasta ultima decizie de concediere a reclamantului este lovita de nulitate absoluta.

Chiar daca s-ar aprecia ca, in cauza, parata SC A.R.U. SRL Bucuresti a revocat tacit decizia nr. 1442/20.03.2015, Curtea constata ca decizia nr. 1520/26.03.2015, emisa de catre parata SC A.R.U. SRL Bucuresti, este lovita de nulitate absoluta pentru nerespectarea prevederile art. 251 alin. (2) din Codul muncii.

Astfel, din convocarea reclamantului la cercetarea disciplinara pentru data de

2015. ora 8,00, la sediul paratei SC A.R.U. SRL Bucuresti, rezulta ca obiectul cercetarii disciplinare prealabile il reprezinta comportamentul sau necorespunzator la locul de munca in data de 23.03.2015.

Or, in procesul-verbal de cercetare disciplinara nr. 1519/26.03.2015 si in decizia nr. 1520/26.03.2015, intocmite de catre parata SC A.R.U. SRL Bucuresti, se mentioneaza ca abaterea disciplinara savarsita de catre reclamant consta in aceea ca, in perioada 1.02.2015-28.02.2015, „a avut comportament necorespunzator la locul de munca, diverse conflicte cu colegii si folosirea unui limbaj mai agresiv”.

Prin urmare, reclamantul a fost sanctionat disciplinar, prin decizia nr. 1520/26.03.2015, emisa de catre parata SC A.R.U. SRL Bucuresti, pentru o alta abatere disciplinara decat cea pentru care a fost convocat la cercetarea disciplinara prealabila, astfel incat sunt incidente dispozitiile art. 78 din Codul muncii.

Art. 94 alin. (4) din Codul muncii prevede urmatoarele: „contractul de munca temporara inceteaza la terminarea misiunii pentru care a fost incheiat”.

Conform lit. c) din contractul de munca temporara, acesta s-a incheiat pe durata unei singure misiuni, respectiv pentru intervalul de timp 22.01.2015

2015. astfel incat, daca nu s-ar fi dispus concedierea reclamantului, el ar fi incetat la data de 31.07.2015.

Prin urmare, in speta, nu sunt aplicabile prevederilor art. 80 alin. (2) din Codul muncii, in baza carora se poate dispune reintegrarea salariatului pe functia detinuta, dat fiind ca, la momentul pronuntarii prezentei decizii, respectiv la data de

2015. s-a implinit termenul pentru care contractul de munca temporara, inregistrat in Registrul general de evidenta a salariatilor sub nr. 221000/20.01.2015, producea efecte juridice, iar cererea reclamantului de reintegrare pe functia detinuta este nefondata.

Petitul avand ca obiect obligarea paratei la plata unor daune morale de 2.000 de lei, ca urmare a caracterului vadit nelegal al desfacerii contractului individual de munca, nu a fost motivat in fapt si in drept. Reclamantul nu a aratat in ce consta prejudiciul moral suferit si nu a administrat probe din care sa rezulte existenta acestuia.

Acordarea de daune morale este conditionata de producerea unui minimum de probe si de indicii din care sa rezulte existenta prejudiciului moral adus salariatului, prejudiciu a carui intindere, de o anumita gravitate sa fie probata, intrucat nu se poate prezuma nici existenta, nici intinderea prejudiciului personal nepatrimonial prin aplicarea unei sanctiuni disciplinare, chiar daca aceasta sanctiune este nelegala.

Pentru considerentele de fapt si de drept expuse anterior, Curtea a constatat ca actiunea reclamantului este intemeiata in parte, astfel incat, in temeiul art. 80 alin.

1. din Codul muncii, a admis in parte cererea de chemare in judecata, a anulat decizia nr. 1422/20.03.2015 si decizia nr. 1520/26.03.2015, emise de catre parata SC A.R.U. SRL Bucuresti, a obligat parata SC A.R.U. SRL Bucuresti la plata catre reclamant a unor despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat daca nu era concediat cu incepere de la data concedierii: 20.03.2015 si pana la data de 31.07.2015, care este data incetarii contractului sau individual de munca potrivit argumentelor prezentate mai sus, cu dobanzi legale la despagubirile mentionate si actualizarea lor cu indicele de inflatie pana la data platii efective.

In baza art. 453 din Codul de procedura civila, a obligat parata la plata catre reclamant a sumei de 1700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata partiale in prima instanta, urmare a admiterii partiale a pretentiilor deduse judecatii prin cererea de chemare in judecata pendinte.

Totodata, a mentinut in rest dispozitiile hotararii apelate, respectiv in ceea ce priveste respingerea celorlalte petite ale cererii de chemare in judecata, ca nefondate.

Pe cale de consecinta, vazand prevederile art. 480 alin. (2) si alin. (3) din Codul de procedura civila, Curtea a constatat ca hotararea atacata este nelegala si netemeinica, insa nu se impune anularea ei cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante, intrucat aceasta a judecat fondul pricinii, astfel incat a admis apelul reclamantului ca fiind intemeiat si a schimbat in parte hotararea atacata, conform celor prezentate anterior.

Prin cererea de apel, reclamantul a solicitat cheltuieli de judecata in faza procesuala a apelului, insa nu a depus dovezi ale acestora, astfel incat, vazand dispozitiile art. 452 si art. 453 din Codul de procedura civila, Curtea nu a acordat reclamantului cheltuieli de judecata in apel.