Data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie si efectul pe care il produce efectuarea cercetarilor penale in privinta persoanelor cercetate pentru producerea prejudiciului

• Legea nr. 53/2003 - Codul muncii: 254 alin. (1), art. 268 alin. (2)
• Legea nr. 62/2011: art. 211 lit. c)

Nasterea dreptului la actiune in cazul acestei forme speciale de raspundere patrimoniala, desi nedefinita de dispozitiile relevante ale Codului muncii, poate fi circumscrisa momentului in care angajatorul a cunoscut atat paguba repercutata in patrimoniul sau, cat si pe salariatii vinovati de producerea acesteia. Cu alte cuvinte, imediat ce angajatorul se afla in posesia unor elemente pertinente (inscrisuri, constatari, procese- verbale, rapoarte de control, expertize tehnice) care permit a se concluziona ca in patrimoniul sau s-a produs o paguba de care se fac vinovati salariatii sai, ia nastere si dreptul la actiune pentru recuperarea pagubei respective. Initierea acestui mecanism al raspunderii patrimoniale, atunci cand nu s-a folosit calea constituirii de parte civila in procesul penal in termenul de prescriptie a dreptului material la actiune, este independenta de derularea procesului penal.

Faptul ca anumite elemente din raportul penal se impun cu autoritate de lucru judecat in solutionarea raportului juridic al raspunderii patrimoniale, conform art. 22 C.pr.pen. (art. 28 in noua reglementare procedural penala), respectiv existenta faptei, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia, nu inseamna ca dreptul material la actiunea civila suspendat pana la definitivarea acestor elemente, in lipsa unei norme derogatorii care sa prevada expres aceasta exceptie. Dimpotriva, legea face referire la posibilitatea suspendarii judecatii actiunii civile, ceea ce presupune ca aceasta a fost promovata cu respectarea dispozitiilor legale, in termenele defipte de lege. In consecinta, chiar daca solutionarea actiunii civile la instanta civila este suspendata ca urmare a initierii procesului penal, nu se poate sustine ca initierea actiunii civile este lipsita de efecte juridice, cata vreme art. 16 din Decretul nr. 167/1958 dispune ca efectul intreruptiv al prescriptiei se produce tocmai prin introducerea cererii de chemare in judecata.

(Sectia litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 809 din 3 iulie 2018,

rezumata de judecator Camelia Lucaciuc)

Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Timis sub nr. [,..]/30/2017, reclamanta Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA prin DRDP Timisoara a chemat in judecata paratii A..., B..., C..., SC D... SRL, SC E... SRL si SC F... SRL - prin lichidator G... IPURL, solicitand obligarea in solidar a paratilor la plata sumei totale de

83. lei, reprezentand plati efectuate executantului la terminarea lucrarilor pentru lucrari neexecutate, executate partial sau executate dar care nu respecta prevederile proiectului si trebuie refacute de catre fostii angajati A..., B... si C... si acceptate de catre executantul lucrarii asocierea S.C. D... S.R.L., S.C. E... S.R.L. si S.C. F... S.R.L. conform contractului nr. [,..]/06.05.2008; cu cheltuieli de judecata.

Prin sentinta civila nr. 1823/21.12.2017 pronuntata in dosarul nr. [.. ,]/30/2017, Tribunalul Timis a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de paratul Pasca Ioan si in consecinta a respins cererea formulata de reclamanta Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA prin DRDP Timisoara, impotriva paratilor A..., B... si C

Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca:

Intre reclamanta si paratii A..., B..., C... au existat raporturi de munca in baza unor contracte individuale de munca.

Reclamanta a solicitat instantei de judecata obligarea paratilor la restituirea sumei de

83. lei reprezentand plati efectuate de catre angajatii parati A..., B... si C... executantului S.C. D... S.R.L., S.C. E... S.R.L. si S.C. F... S.R.L. la terminarea lucrarilor pentru lucrari neexecutate, executate partial sau executate dar care nu respecta prevederile proiectului si care trebuiau refacute.

Platile invocate de catre reclamanta au fost platite in baza contractului de executie de lucrari nr. 111/1051/06.05.2008 incheiat intre reclamanta si S.C. D... S.R.L., S.C. E... S.R.L. si S.C. F... S.R.L. , contract care a fost executat la data de 29.11.2010 cand a fost incheiat Procesul-verbal de receptie la terminarea lucrarilor nr. [,..]/29.11.2010, data la care reclamanta, beneficiar al lucrarilor, a formulat obiectiuni consemnate in nota de constatare incheiata in 29.11.2010.

Reclamanta si-a intemeiat actiunea pe prevederile art. 254 alin. (1) din Codul muncii, care prevede ca salariatii raspund patrimonial in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor.

Potrivit dispozitiilor art. 268 alin. (2) din Codul muncii cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in toate situatiile, altele decat cele prevazute la alin. (1), in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului.

Codul muncii este legea generala care reglementeaza domeniul raporturilor de munca, iar Legea nr. 62/2011 este o lege speciala care reglementeaza modalitatile de solutionare  conflictelor de munca. Potrivit principiului norma speciala deroga de la norma generala,o norma speciala se aplica prioritar fata de o norma generala si facand aplicarea acestui principiu instanta a avut in vedere prevederile din Legea nr. 62/2011, aceasta fiind norma speciala aplicabila in cauza.

Legea nr. 62/2011 prevede la art. 211 lit. c) ca „plata despagubirilor pentru pagubele cauzate si restituirea unor sume care au format obiectul unor plati nedatorate pot fi cerute in termen de 3 ani de la data producerii pagubei”.

Platile imputate de catre reclamanta salariatilor parati au fost efectuate in baza contractului de executie de lucrari nr. [.. ,]/06.05.2008 anterior executarii contractului care a fost la data de 29.11.2010, aceasta fiind data producerii pagubei avand in vedere si obiectiunile la receptia la terminarea lucrarilor, neavand relevanta momentul constatarii pagubei intr-un dosar penal, asa dupa cum invoca reclamanta, intrucat termenul de prescriptie curge potrivit art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 de la data producerii prejudiciului, adica de la data platii sumei de 481.083 lei efectuate in baza contractului de executie de lucrari nr. [,..]/06.05.2008.

Astfel, raportat la data introducerii actiunii, 22.05.2017, termenul de 3 ani prevazut de art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 a fost depasit in ce priveste pretentiile solicitate prin cererea de chemare in judecata, motiv pentru care a fost admisa exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru restituirea unor sume de bani de catre salariatii - parati fata de angajatorul-reclamant si pe cale de consecinta a fost respinsa actiunea formulata de reclamanta in contradictoriu cu paratii.

Avand in vedere dispozitiile art. 452 C.pr.civ. Tribunalul nu a acordat paratului B... cheltuielile de judecata solicitate, intrucat inscrisurile privind onorariul avocatial au fost depuse in copie nefiind certificate pentru conformitate asa cum obliga dispozitiile art.150 alin. (2) C.pr.civ. si nici paratilor A... si C..., deoarece dovada acestora s-a facut dupa data inchiderii dezbaterilor asupra cauzei.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA prin DRDP Timisoara, solicitand admiterea apelului si schimbarea in tot a sentintei atacate ca fiind netemeinica si nelegala, in sensul admiterii actiunii formulata de aceasta, pentru urmatoarele motive:

In prezenta speta se observa foarte clar faptul ca actiunea formulata de societatea reclamanta nu este prescrisa, atata timp cat termenul de prescriptie curge de la data cand i s-a pus in vedere de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sa formuleze actiune in fata instantei civile pentru recuperarea prejudiciului cauzat. Asadar, tinand cont de faptul ca pe rolul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia Nationala Anticoruptie - Serviciul Teritorial Timisoara se afla dosarul penal nr. [,..]/2011, iar prin dispozitivul rechizitoriului s-a dispus mentinerea masurii sechestrului asigurator asupra bunurilor paratilor, se observa foarte clar ca termenul prescriptiei curge de la data de la care i s-a pus in vedere sa formuleze actiune in fata instantei civile pentru recuperarea prejudiciului.

Pe fondul cauzei, reclamanta a precizat ca paratii au dispus efectuarea unor plati pentru unele lucrari care nu au fost executate, au fost executate partial sau contrar documentatiei tehnice conform Raportului de Expertiza Tehnica Judiciara intocmit in Dosarul Penal nr. [,..]/2011, fapt care a produs prejudicii majore societatii, deoarece s-au acceptat de catre D.R.D.P. Timisoara executantului lucrarii plati pentru lucrari care nu au fost executate conform contractul nr. [.]/06.05.2008.

Asadar, din cele precizate rezulta ca, datorita faptului ca paratii, in mod nelegal si in exercitiul functiilor pe care le detineau la momentul prejudiciului cauzat societatii, au dispus efectuarea platilor pentru lucrari neefectuate, efectuate partial sau efectuate contrar documentatiei tehnice.

Prin urmare, in exercitarea atributiilor de serviciu pe care paratii le detineau la data respectiva, nu au respectat contractul incheiat si au dispus efectuarea unor plati, cu incalcarea dispozitiilor contractuale, cauzand astfel prejudicii societatii, prin faptul ca aceasta a fost obligata la plata unei sume de bani catre executantul lucrarilor, pentru lucrari neefectuate, efectuate partial sau contrar documentatiei tehnice conform Concluziilor din Raportul de Expertiza Tehnica - Judiciara.

Reclamanta a invederat ca in aceasta speta sunt incidente prevederile art. 254 alin. (1) si prevederile art. 255 din Codul muncii. Astfel, raspunderea paratilor este atrasa in solidar, raportat la faptul ca actele juridice incheiate in numele institutiei reclamante sunt semnate de acestia.

Prin prisma celor expuse, reclamanta a considerat ca a adus suficiente argumente pentru a dovedi vinovatia paratilor A..., B..., C..., rezultand fara niciun fel de indoiala ca sunt intrunite conditiile admiterii apelului si schimbarea in tot a Sentintei civile nr. 1823/PI emisa la data de 21.12.2017 de catre Tribunalul Timis in dosarul nr. [,..]/30/2017, in sensul admiterii cererii de chemare in judecata formulata de aceasta, cu consecinta obligarii paratilor in solidar la plata sumei de 481.083 lei, reprezentand plati efectuate executantului la terminarea lucrarilor pentru lucrari neexecutate, executate partial sau executate dar care nu respecta prevederile proiectului si trebuie refacute de catre acestia, conform contractului nr. [,..]/06.05.2008.

In drept, reclamanta a invocat dispozitiile art. 466 C. pr. civ.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel paratul B..., solicitand admiterea acestuia si schimbarea in parte a hotararii primei instante in sensul admiterii cererii de acordare a cheltuielilor de judecata in valoare de 11.900 RON, care urmeaza a fi puse in sarcina reclamantei ca urmare a respingerii actiunii in prima instanta, pentru urmatoarele motive:

Hotararea pronuntata de prima instanta este temeinica si legala, intrucat solutia de respingere a actiunii in temeiul exceptiei prescriptiei extinctive a dreptului la actiune decurge cu necesitate din probele administrate, coroborate cu normele de drept material cu caracter special care reglementeaza institutia prescriptiei dreptului material la actiune.

Prin intampinare, paratul A..., parata C... si paratul B... au solicitat respingerea actiunii si obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata reprezentand onorariile avocationale. (...)

Prin raspunsul la intampinare, reclamanta Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA prin DRDP Timisoara a aratat ca prin probatoriul administrat in cauza a demonstrat faptul ca actiunea formulata de aceasta nu este prescrisa, atata timp cat termenul de prescriptie curge de la data cand i s-a pus in vedere de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sa formuleze actiune in fata instantei civile pentru recuperarea prejudiciului cauzat.

Asadar, tinand cont de faptul ca pe rolul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia Nationala Anticoruptie - Serviciul Teritorial Timisoara se afla dosarul penal nr. [,..]/2011, iar prin dispozitivul rechizitoriului s-a dispus mentinerea masurii sechestrului asigurator asupra bunurilor paratilor, se observa foarte clar ca termenul prescriptiei curge de la data de la care i s-a pus in vedere sa formuleze actiune in fata instantei civile pentru recuperarea prejudiciului.

De asemenea, a dovedit faptul ca paratii au dispus efectuarea unor plati pentru unele lucrari care nu au fost executate, au fost executate partial sau contrar documentatiei tehnice, conform Raportului de Expertiza Tehnica Judiciara intocmit in Dosarul penal nr. [,..]/2011, fapt care a produs prejudicii majore societatii reclamante, deoarece s-au acceptat de catre D.R.D.P. Timisoara executantului lucrarii plati pentru lucrari care nu au fost executate conform contractul nr. [.]/06.05.2008.

Asadar, din cele precizate rezulta ca, datorita faptului ca paratii, in mod nelegal si in exercitiul functiilor pe care le detineau la momentul prejudiciului cauzat societatii, au dispus efectuarea platilor pentru lucrari neefectuate, efectuate partial sau efectuate contrar documentatiei tehnice.

Referitor la apelul incident formulat, reclamanta a solicitat respingerea acestuia, cu consecinta mentinerilor ca fiind legale si temeinice a dispozitiilor instantei de fond, prin care aceasta in mod corect a respins capatul de cerere prin care s-au solicitat cheltuieli de judecata in cuantum de 11.900 lei.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Apelanta reclamanta a criticat admiterea de catre instanta de fond a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune, motiv de apel ce va fi analizat cu prioritate, dat fiind caracterul dirimant al exceptiei analizate.

Astfel, se constata ca instanta de fond a admis exceptia prescriptiei, retinand faptul ca actiunea a fost introdusa cu depasirea termenului de 3 ani, ce a inceput sa curga de la data incheierii procesului-verbal de receptie la terminarea lucrarilor nr. [.. ,]/29.11.2010.

Actiunea dedusa prezentei judecati este o actiune in raspundere patrimoniala formulata de angajator impotriva propriilor salariati, pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin efectuarea unor plati pentru lucrari care nu au fost executate, au fost executate partial sau contrar documentatiei tehnice intocmite in executarea contractului de executie de lucrari nr. [,..]/06.05.2008, incheiat intre reclamanta Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA prin DRDP Timisoara si asocierea S.C. D... S.R.L., S.C. E... S.R.L. si S.C. F... S.R.L., avand ca obiect executarea lucrarii „Consolidare DN 57B km 69+00078+900; KM 82+600-97+675”. Asadar, litigiul izvoraste dintr-un raport de munca, fiind promovata o actiune in raspundere patrimoniala intemeiata pe dispozitiile art. 254-255 Codul muncii si pe efectele contractului intre parti.

Fiind in situatia unui conflict de munca, sunt incidente dispozitiile art. 268 alin. (1) lit. c) Codul muncii care prevad ca cererile se pot formula in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator. Intr- adevar, art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 prevede ca plata despagubirilor pentru pagube cauzate poate fi ceruta in termen de 3 ani de la data producerii pagubei, insa se observa ca acest ultim act normativ a intrat in vigoare la data de 13 mai 2011, asadar ulterior momentului inceperii curgerii termenului de prescriptie extinctiva. Fiind vorba de o prescriptie inceputa si neimplinita la data intrarii in vigoare a art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, aceasta ramane in intregime supusa dispozitiilor legale care au instituit-o, astfel cum a statuat si ICCJ prin decizia nr. 1/2014 pronuntata in solutionarea recursului in interesul legii, prin care a solutionat conflictul de drept intertemporal generat de intrarea in vigoare a noului cod civil din perspectiva regimului juridic aplicabil prescriptiei extinctive. In consecinta, de vreme ce prin actiunea de fata se tinde la recuperarea unui prejudiciu produs prin conduita culpabila a paratilor in intervalul 2008-2010, perioada in care Legea nr. 62/2011 nu era in vigoare, acest temei de drept nu poate fi avut in vedere si nu poate fi analizat, cum in mod gresit a procedat Tribunalul Timis. Prin urmare, Curtea apreciaza ca doar prin raportare la dispozitiile art. 268 alin. (1) lit. c) Codul muncii se determina care anume este data la care s-a nascut dreptul material la actiune al reclamantei in ceea ce priveste recuperarea prejudiciului invocat, data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie de 3 ani prevazut de textul de lege citat.

Asadar, problema litigioasa ce se impune a fi solutionata in prezenta cauza este reprezentata de data la care incepe sa curga termenul de prescriptie si efectul pe care il produce efectuarea cercetarilor penale in privinta persoanelor vinovate de producerea prejudiciului.

Nasterea dreptului la actiune in cazul acestei forme speciale de raspundere patrimoniala, desi nedefinita de dispozitiile relevante ale Codului muncii, poate fi circumscrisa momentului in care angajatorul a cunoscut atat paguba repercutata in patrimoniul sau, cat si pe salariatii vinovati de producerea acesteia. Cu alte cuvinte, imediat ce angajatorul se afla in posesia unor elemente pertinente (inscrisuri, constatari, procese-verbale, rapoarte de control, expertize tehnice) care permit a se concluziona ca in patrimoniul sau s-a produs o paguba de care se fac vinovati salariatii sai, ia nastere si dreptul la actiune pentru recuperarea pagubei respective.

In speta, paguba a fost cunoscuta de catre angajator la data incheierii procesului-verbal de receptie la terminarea lucrarilor nr. .../29.11.2010, cand a fost incheiata nota de constatare semnata de membrii comisiei de receptie si in care au fost inserate toate deficientele constatate cu ocazia receptiei. Se observa ca la momentul efectuarii receptiei, serviciile contractate au fost decontate integral, aspect recunoscut de parti prin actele procedurale depuse in dosar si confirmat prin raportul de expertiza tehnica-judiciara intocmit in dosarul penal nr. [,..]2011 instrumentat de DNA, Serviciul Teritorial Timis, raport invocat de toate partile litigante in sustinerea pozitiei procesuale detinute in cauza.

Pe de alta parte, se observa ca primele indicii ale unor lucrari nefinalizate sau defectuos realizate au existat anterior efectuarii receptiei lucrarii, fiind evidentiate in raportul consultantului SC H... SRL intocmit la data de 22.11.2010. Apoi, ulterior receptiei, la data de

2011. a fost intocmit raportul de control nr. ... de catre Directia Generala de Control din cadrul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, care a vizat inclusiv contractul de executie de lucrari [,..]/06.05.2008 si prin care s-a consemnat suspiciunea ca unele lucrari nu au fost executate, desi au fost cuprinse in centralizatoarele de plati. Totodata, se observa ca in corespondenta purtata in perioada 2011-2013 de reclamanta cu societatile implicate in asocierea castigatoare a contractului de achizitie, s-a solicitat remedierea deficientelor constatate in executarea lucrarii.

In aceste conditii, apare a fi corecta concluzia exprimata de tribunal in sensul ca la data introducerii actiunii, 22.05.2017, termenul de 3 ani prevazut de lege a fost depasit in ce priveste pretentiile solicitate prin cererea de chemare in judecata.

Apelanta a apreciat ca rationamentul instantei de fond este eronat, intrucat prescriptia ar fi inceput sa curga la data la care i s-a pus in vedere de catre DNA, Serviciul Teritorial Timisoara, sa formuleze actiunea civila pentru recuperarea prejudiciului, pentru a se mentine efectul sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor reclamantilor.

Curtea apreciaza ca aceasta interpretare a apelantei contravine dispozitiilor speciale in materia prescriptiei extinctive, cu care se completeaza cele ale Codului muncii, existenta unui proces penal neconstituind, potrivit dispozitiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958, un caz de intrerupere a cursului prescriptiei.

Astfel, o asemenea interpretare a fi fost aplicabila numai in situatia in care actiunea civila ar fi fost pornita in cadrul procesului penal in cursul termenului de prescriptie extinctiva si ar fi ramas nesolutionata, intrucat, potrivit art. 20 C.pr.pen. [actual art. 27 alin. (2) C.pr.pen.], persoana vatamata care s-a constituit parte civila in procesul penal, poate introduce actiune la instanta civila daca, prin hotarare definitiva, instanta penala a lasat nesolutionata actiunea civila.

Or, in cazul dedus judecatii se constata ca nu este intrunita ipoteza expresa a textului de lege, in conditiile in care cercetarile penale privind infractiunea de abuz in serviciu au fost finalizate prin clasarea cauzei la data de 11.04.2017.

In cauza de fata angajatorul, in calitate de parte vatamata, nu a intentat un proces civil in termenul de prescriptie ce a curs de la data la care a cunoscut de existenta pagubei, ci doar dupa clasarea cauzei prin rechizitoriul DNA din data de 13.04.2017 emis in dosarul nr. [.. ,]/2011, cand dreptul material la actiune era deja prescris.

Intr-adevar, angajatorul s-a constituit parte civila in procesul penal la data de 28.10.2016, conform adresei nr. [,..]/28.10.2016, dar aceasta constituire a fost realizata dupa implinirea termenului de prescriptie de 3 ani, respectiv la un interval de 6 ani de la data producerii pagubei, astfel ca nu se poate considera ca ar fi avut efect intreruptiv de prescriptie. Acest mod de interpretare este confirmat si de optiunea ulterioara a legiuitorului care, prin art. 2.537 din noul Cod civil a statuat in mod expres ca prescriptia se intrerupe prin constituirea ca parte civila pe parcursul urmaririi penale sau in fata instantei de judecata pana la inceperea cercetarii judecatoresti. Desigur cauzele intreruptive produc efectul prevazut de lege daca ele intervin dupa ce prescriptia a inceput sa curga. Daca intervenirea cauzelor intreruptive se produce dupa implinirea termenului de prescriptie, cum este cazul in speta, atunci acestea sunt lipsite de efecte, deoarece dreptul la actiune este deja stins.

Evident ca, avand in vedere dispozitiile art. 6 alin. (4) C.civ. si art. 201 din Legea nr. 71/2011 care stabilesc ca prescriptiile extinctive incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a legii noi sunt in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit, dispozitiile noului cod civil nu sunt aplicabile in cauza. Legea aplicabila prescriptiei extinctive, sub toate aspectele (inceput, termen, suspendare, intrerupere, repunere in termen, efecte) este legea in vigoare la data la care prescriptia a inceput sa curga, in cazul de fata Codul muncii si Decretul nr. 167/1958.

Nu trebuie ignorat insa ca noua reglementare a rezolvat o problema controversata, oferind ca solutie legislativa una dintre solutiile date in jurisprudenta sau in doctrina corespunzatoare reglementarii anterioare, legiuitorul statuand chiar ca instanta civila nu este legata de dispozitiile legii penale (art. 1365 C.civ.). Intr-un asemenea caz, chiar si pentru situatiile nascute anterior se poate lua ca reper de interpretare noua reglementare (si chiar este recomandabil in considerarea imperativului de a avea o practica judiciara previzibila), fara a se putea reprosa ca s-ar atribui efect retroactiv legii noi.

In consecinta, Curtea apreciaza ca angajatorul putea atrage raspunderea patrimoniala a salariatilor sai in termenul de trei ani de la data la care a cunoscut despre existenta prejudiciului, neexistand o dispozitie legala care sa intrerupa termenul de prescriptie in sensul sustinut de apelanta, adica pe toata durata de derulare a cercetarilor penale.

Initierea acestui mecanism al raspunderii patrimoniale, atunci cand nu s-a folosit calea constituirii de parte civila in procesul penal in termenul de prescriptie a dreptului material la actiune, este independenta de derularea procesului penal, pe de o parte, avand in vedere ca existenta prejudiciului si calitatea de salariat au fost cunoscute inca de la incheierii procesului- verbal de receptie la terminarea lucrarilor nr. .../29.11.2010, iar, pe de alta parte, intrucat raportul juridic civil este distinct de cel penal, ce este unul de drept public, in care se urmareste stabilirea raspunderii penale a persoanei vinovate de savarsirea unei infractiuni.

Faptul ca anumite elemente din raportul penal se impun cu autoritate de lucru judecat in solutionarea raportului juridic al raspunderii patrimoniale, conform art. 22 C.pr.pen. (art. 28 in noua reglementare procedural penala), respectiv existenta faptei, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia, nu inseamna ca dreptul material la actiunea civila este suspendat pana la definitivarea acestor elemente, in lipsa unei norme derogatorii care sa prevada expres aceasta exceptie. Dimpotriva, legea face referire la posibilitatea suspendarii judecatii actiunii civile, ceea ce presupune ca aceasta a fost promovata cu respectarea dispozitiilor legale, in termenele defipte de lege. In consecinta, chiar daca solutionarea actiunii civile la instanta civila este suspendata ca urmare a initierii procesului penal, nu se poate sustine ca initierea actiunii civile este lipsita de efecte juridice, cata vreme art. 16 din

Decretul nr. 167/1958 dispune ca efectul intreruptiv al prescriptiei se produce tocmai prin introducerea cererii de chemare in judecata.

In consecinta, nu poate fi agreata opinia efectului intreruptiv pe care cercetarea penala l-ar fi avut asupra prescriptiei dreptului la actiune al apelantei reclamante, pana la momentul stabilirii definitive a vinovatiei penale, aceasta neputand fi retinuta ca o motivatie a atitudinii procesuale de pasivitate a acesteia, intrucat aceasta prezumtie actioneaza sub forma mentionata numai in raportul juridic de stabilire a raspunderii penale.

In raportul juridic de dreptul muncii dedus prezentei judecati, partea care face o afirmatie trebuie sa o probeze, dovedind ca sunt indeplinite conditiile raspunderii patrimoniale in privinta intimatilor-parati. Daca pentru a proba existenta acestor elemente, respectiv fapta ilicita si personala a salariatilor savarsita in legatura cu serviciul, prejudiciul produs angajatorului, respectiv vinovatia salariatului, era necesara valorificarea situatiei juridice stabilite in procesul penal, atunci, dupa cum s-a mentionat anterior, apelanta reclamanta avea posibilitatea sa initieze actiunea civila in termenul de prescriptie extinctiva si sa solicite suspendarea procesului pornit in conditiile Codului muncii, pana la stabilirea definitiva, in penal, a existentei acestor elemente. Textul art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii nu conditioneaza nasterea dreptului la actiune de preexistenta unei hotarari judecatoresti care sa stabileasca cu caracter definitiv paguba produsa in patrimoniul angajatorului si vinovatia salariatilor sai in legatura cu aparitia acelei pagube. O astfel de interpretare ar duce la extinderea nepermis de mult a termenului imperativ de prescriptie de trei ani fixat de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, o astfel de interpretare excedand cadrului legal privind prescriptia extinctiva.

Pe de alta parte, nu se poate sustine nici ipoteza incalcarii dreptului de acces la instanta, cata vreme reclamanta a avut la dispozitie atat declansarea actiunii in atragerea raspunderii patrimoniale a paratilor, cat si posibilitatea constituirii ca parte civila in procesul penal, evident ambele trebuind a fi formulate in termenul de prescriptie a dreptului material la actiune pentru a produce efectul intreruptiv de prescriptie.

In consecinta, Curtea apreciaza ca angajatorul putea atrage raspunderea patrimoniala a intimatilor parati in termenul de trei ani de la data la care a cunoscut despre existenta prejudiciului, neexistand o dispozitie legala care sa intrerupa termenul de prescriptie.

Cum nu astfel a procedat angajatorul apelant, care a lasat sa expire termenul de 3 ani reglementat de art. 268 alin. (1) lit. c) Codul muncii, Curtea, retinand argumentele de fapt si de drept expuse in cele ce preced, in temeiul art. 480 alin. (1) C.pr.civ., a respins ca nefondat apelul promovat de reclamanta Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA prin DRDP Timisoara impotriva sentintei civile nr. 1823/21.12.2017 pronuntata de Tribunalul Timis in dosar nr. ... /30/2017

In ceea ce priveste apelul incident formulat de apelantul parat B..., se observa ca acesta vizeaza exclusiv cheltuielile de judecata aferente judecatii in prima instanta.

Tribunalul nu a acordat paratului B... cheltuielile de judecata solicitate, retinand ca inscrisurile privind onorariul avocatial au fost depuse in copie nefiind certificate pentru conformitate asa cum obliga dispozitiile art. 150 alin. (2) Cod procedura civila, astfel incat paratul a formulat apel incident prin care a reiterat cererea de acordare a cheltuielilor de judecata efectuate in prima instanta, depunand in dovedire originalul facturilor si chitantelor depuse in copie la dosarul de fond.

Potrivit art. 452 C.pr.civ., „Partea care pretinde cheltuieli de judecata trebuie sa faca, in conditiile legii, dovada existentei si intinderii lor, cel mai tarziu la data inchiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”.

Din textul de lege citat rezulta ca partea interesata in recuperarea cheltuielilor in fata primei instante trebuie sa administreze probele referitoare la cheltuielile de judecata pretinse in proces in limine litis, adica cel mai tarziu la data inchiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei si in conditiile legii, adica cu respectarea procedurii prevazute de lege.

Paratul B... a depus la termenul de judecata din data de 07.12.2017 facturi si chitante justificative privind onorariul de avocat in cuantum de 11.900 lei, dar acestea au fost depuse in copie nesemnata pentru conformitate cu originalul, astfel ca tribunalul nu le-a valorificat ca mijloace de proba.

Intr-adevar, potrivit art. 150 alin. (2) C.pr.civ., copiile de pe inscrisurile de care partea intelege a se folosi in proces vor fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul. In acelasi sens, art. 292 alin. (1) C.pr.civ. dispune ca, daca prin lege nu se dispune altfel, fiecare parte are dreptul sa depuna inscrisurile de care intelege sa se foloseasca, in copie certificata pentru conformitate, dispozitia fiind reiterata si de art. 194 alin. (1) lit. e) C.pr.civ. Aceeasi obligatie o are si paratul in ceea ce priveste inscrisurile de care intelege sa se foloseasca in aparare, in conditiile art. 205 alin. (2) lit. d) C.pr.civ.

In cauza, paratul a inteles sa-si dovedeasca pretentiile accesorii prin depunerea de inscrisuri necertificate pentru conformitate cu originalul, cu eludarea dispozitiilor obligatorii referitoare la administrarea probei cu inscrisuri in procesul civil. Paratul apelant a urmarit sa complineasca aceasta neregularitate procedurala prin depunerea direct in calea de atac a apelului a originalului inscrisurilor justificative ale platii onorariului de avocat, aceasta conduita procesuala fiind adoptata cu incalcarea dispozitiilor art. 452 C.pr.civ. Acest text de lege precizeaza in mod expres momentul limita pana la care partea este in drept sa administreze probele referitoare la cheltuielile de judecata pretinse in proces, si anume pana la inchiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei, in cazul in care nu se opteaza pentru solicitarea lor pe cale separata. Intr-adevar, sub imperiul reglementarii anterioare, dovezile cu privire la cheltuielile de judecata efectuate la prima instanta puteau fi administrate si in apel, in absenta unui text care sa o interzica in mod expres sau care sa stabileasca un termen sau moment procesual limita inauntrul caruia sa se administreze astfel de probe, cu atat mai mult cu cat art. 295 alin. (2) C.pr.civ. din 1865 permitea concluzia contrara, respectiv a completarii probelor in apel.

Dar, in actuala reglementare, partea interesata in recuperarea cheltuielilor in fata primei instante nu mai poate administra aceste dovezi nici in cadrul termenului de amanare a pronuntarii si, cu atat mai mult, nu le mai poate pretinde in calea de atac a apelului daca, desi le-a solicitat la prima instanta, nu le-a si dovedit, solicitand ca dovezile sa le administreze in apel.

Pe cale de consecinta, in temeiul art. 480 alin. (1) C.pr.civ, Curtea a respins si apelul incident formulat de paratul apelant B....

Retinand culpa procesuala a apelantei, in temeiul art. 453 C.pr.civ. instanta a obligat-o la plata cheltuielilor de judecata efectuate de intimati in calea de atac, in cuantum redus de 1.000 lei pentru fiecare dintre intimati, reprezentand onorariu de avocat. Astfel, instanta a facut aplicabilitatea art. 451 alin. (2) C.pr.civ. si va reduce onorariul de avocat pe care urmeaza sa il plateasca reclamanta apelanta de la suma de 5.950 lei solicitata de paratul B... la suma de 1.000 lei si de la suma de 3.000 lei solicitata de fiecare dintre paratii A... si C... la suma de 1.000 lei pentru fiecare parat. Suma stabilita de instanta de control judiciar reflecta complexitatea redusa a obiectului apelului care a vizat exclusiv solutia data exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune al reclamantei si munca prestata de aparatori, existand o proportie rezonabila intre elementele de comparatie ce justifica stabilirea cheltuielilor de judecata in cuantumul precizat de instanta de control judiciar.