Contract de cesiune de creanta, Opunerea de catre debitorul cedat a operatiunii unilaterale de stornare a facturii

- Codul civil de la 1865: art. 969, art. 1079

Contractul de cesiune are natura juridica a unei instrainari de creanta in temeiul acordului de vointa incheiat intre cei doi creditori implicati in operatiunea cesiunii, iar regimul juridic al acestui contract este asimilat celui prevazut pentru contractul de vanzare-cumparare. Pe de alta parte, nu prezinta relevanta juridica denominarea felului obligatiei la a carei executare tinde reclamantul actiunii, ci izvorul juridic al obligatiei. Or, acest obiect este constituit din dreptul cumparatorului creantei, prin intermediul cesiunii de creanta, de a obtine executarea obligatiei din partea debitorului cedat.

Astfel, nu prezinta relevanta juridica stornarea facturii contabile sau neinregistrarea acestei facturi in contabilitatea paratei recurente, deoarece ceea ce obliga aceasta parte este contractul de cesiune de creanta incheiat sub liberul acord de vointa al partilor. Creditorul nu poate fi tinut in a obtine deplina executare a obligatiilor la care este indreptatit din partea debitorului de incidente referitoare la regularitatea emiterii si inregistrarii facturii contabile. Factura nu constituie actul juridic civil care leaga obligatiile partii, ci este un document contabil destinat in primul rand evidentei contabile a subiectului de drept ce are obligatia emiterii si inregistrarii acestui document. Pe de alta parte, dovada privind dreptul de creanta al reclamantului o constituie contractul de cesiune de creanta, acesta fiind actul juridic civil producator de consecinte juridice in sarcina si in dreptul partilor. Potrivit art. 969 si art. 1073 din Codul civil, conventiile au putere de lege intre partile contractante, iar creditorul este indreptatit sa obtina executarea exacta a obligatiei la care s-a indatorat debitorul. Conventia incheiata intre parti este contractul de cesiune, iar drepturile si obligatiile partilor sunt cele convenite prin acest contract, iar nu prin alte acte exterioare contractului si avand o natura unilaterala. Prin urmare, nu poate fi opusa inexistenta dreptului cererii de chemare in judecata in raport de stornarea sau neinregistrarea obligatiei de plata in evidentele paratei.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia a II-a civila, Decizia civila nr. 574/R din 23 octombrie 2014, M.B.

Prin decizia civila nr. 148/01.04.2014 pronuntata de Tribunalul Timis in dosar nr.1223/325/2013, s-a admis apelul declarat de apelanta SC P.C. SRL Timisoara impotriva sentintei civile nr. 5420/24.04.2013 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosar nr. 1223/325/2013 in contradictoriu cu intimata CNADNR SA prin DRDP Timisoara si chemata in garantie SC C. SA prin lichidator SCPRL E. Arad, s-a schimbat sentinta apelanta in sensul ca s-a admis actiunea si a fost obligata parata la plata catre reclamanta a sumei de 297.936,48 lei cu titlu de pret lucrari, luandu-se act ca reclamanta a solicitat cheltuieli de judecata pe cale separata.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a constatat ca reclamanta detine o creanta certa, lichida si exigibila fata de parata, temeiul acesteia fiind contractul de cesiune de creante nr. 788/16.09.2010.

Asa cum rezulta din cuprinsul acestei conventii incheiata intre SC C. SA in calitate de cedent, SC P.C. SRL Timisoara in calitate de cesionar si CNADNR-DRDP Timisoara in calitate de debitor cedat, obiectul este dat de creanta in cuantum de

52. lei, parte din factura fiscala nr.13321 din 06.07.2010, factura emisa de SC C. SA catre CNADNR-DRDP Timisoara.

In temeiul contractului de cesiune, intimata CNADNR-DRDP Timisoara a efectuat mai multe platii catre apelanta si a recunoscut prin adresa nr. 200/41/06.09.2011, ca mai are de datorat suma de 297.936,48 lei.

Chiar daca in cererea de chemare in judecata apelanta face vorbire de facturile nr. 196/30.08.2010 si nr. 197/31.08.2010, acest aspect nu reprezinta nici o contradictie deoarece asa cum rezulta fara echivoc, cauza cererii de chemare in judecata este contractul de cesiune iar cele doua facturi fiscale de mai sus reprezinta contravaloarea lucrarilor efectuate de apelanta pentru SC C. SA, plata efectuata de aceasta din urma catre apelanta realizandu-se prin cedarea creantei in suma de

52. lei.

Apoi, efectul juridic al incheierii contractului de cesiune presupune obligativitatea acestuia in temeiul art. 969 alin. (1) din Codul civil de la 1865, el putand fiind denuntat doar prin consimtamant mutual sau din cauze autorizate de lege, conform art. 969 alin. (2) din Codul civil de la 1865, situatie in care apararea intimatei CNADNR-DRDP Timisoara in sensul ca nu mai datoreaza diferenta de 297.936,48 lei deoarece SC C. SA a stornat factura nr. 13321/06.07.2010 prin factura nr. 20462/29.04.2011, nu poate fi primita.

Aceasta operatiune fiscala nu are efect juridic asupra drepturilor si obligatiilor stabilite prin contractul de cesiune de creante nr. 788/16.09.2010 in caz contrar echivaland cu o denuntare unilaterala a acestei conventii, nepermise de art. 969 alin. (2) din Codul civil de la 1865 de vreme ce nu intra in notiunea de cauza autorizata de lege.

Faptul ca in urma Controlului Intern dispus de CNADNR SA concretizat prin Raportul nr. 8/274/11.07.2011 au fost descoperite numeroase neregularitati si nelegalitati cu privire la sumele ce fac obiectul contractului contractul subsecvent 111/2214/08.13.2009 SDN Caransebes incheiat intre intimatele SC C. SA si CNADNR-DRDP Timisoara, reprezinta o problema total straina de drepturile si obligatiile contractului de cesiune, reprezinta o problema personala a debitorului cedat CNADNR-DRDP Timisoara, exclusiv in relatia acestuia cu SC C. SA si care nu poate afecta in nici un caz drepturile cesionarului SC P.C. SRL Timisoara debitorul cedat neputand sa isi invoce propria culpa in executarea.

In realitate, intimata CNADNR-DRDP Timisoara isi invoca propria culpa in executarea unui contract, 111/2214/08.13.2009 SDN Caransebes, in care apelanta este un tert, ipoteza care nu poate justifica refuzul acesteia de a isi executa obligatiile stabilite prin contractul de cesiune de creante nr. 788/16.09.2010.

Ca atare, intimata CNADNR-DRDP Timisoara datoreaza restul creantei cesionate catre apelanta SC P.C. SRL Timisoara, in cuantum de 297.936,48 lei, urmand a se desocoti cu cedentul SC C. SA dar nu in aceasta cauza, prin cererea de chemare in garantei, avand in vedere ca aceasta din urma societate se afla in procedura insolventei, orice drepturi impotriva acesteia putand fi valorificate doar in conditiile Legii nr. 85/2006, prin inscrierea la masa credala.

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs parata CNADNR-DRDP Timisoara, solicitand modificarea in tot a hotararii atacate, cu consecinta respingerii actiunii introductive.

In motivare, arata ca instanta de apel a solutionat in mod gresit cele ridicate cu privire la incidenta in speta a dispozitiilor art. 294, alin. (1) C.pr.civ. - „in apel... nu se pot formula cereri noi”. Astfel, pe de o parte, cererea introductiva are ca obiect obligarea recurentei la plata sumei de 297.936,48 lei reprezentand diferenta pretului neachitat al lucrarilor prestate, in baza facturilor nr. 196/30.08.2010 si 97/31.08.2010 in valoare totala de 1.880.226,52 lei si cesionate in baza cesiunii de creante nr. 788/16.09.2010”, iar apelul formulat in cauza are ca si continut „obligarea CNADNR - DRDP Timisoara la plata sumei de 297.936,48 lei, reprezentand rest de plata conform contractului de cesiune”. Prin urmare, in calea de atac, apelanta nu mai face in nici un fel trimitere la facturile nr. 196/30.08.2010 si 197/31.08.2010, facturi care oricum nu ne sunt opozabile, desi actiunea initiala facea in mod direct trimitere la acestea, ca si izvor al obligatiei de plata. Rezulta deci ca la acest moment, asa cum este formulata, practic s-a modificat actiunea initiala, raportandu-se direct catre contractul de cesiune.

Cu toate acestea, instanta de apel a retinut faptul ca „acest aspect nu prezinta nici o contradictie, cauza cererii de chemare in judecata este contractul de cesiune”, ceea ce evident ca nu poate corespunde realitatii, atata timp cat facturile nr. 196/30.08.2010 si 197/31.08.2010 nefiindu-le opozabile (fiind emise de catre SC

P.C. SRL, catre SC C. SA), deci neconstituind izvor de obligatie de plata in sarcina recurentei.

In ceea ce priveste stornarea de catre SC C. SA a facturii cesionate, arata ca instanta de apel a retinut ca stornarea „nu are efect juridic drepturilor si obligatiilor stabilite prin contractul de cesiune nr. 788/16.09.2010, in caz contrar echivaland cu o denuntare unilaterala, nepermisa .... de vreme ce nu intra in notiunea de cauza autorizata de lege”.

Apreciaza ca in mod gresit, hotararea instantei de apel a retinut aceste aspecte, avand in vedere ca atata timp cat stornarea facturii, ca operatiune contabila este una legala, fapt de care a tinut cont si societatea recurenta la momentul cand a incetat a mai efectua plati aferente cesiunii de creante.

Astfel, atata timp cat factura a fost stornata de catre cedenta, este evident ca nu mai subzista nici obligatia recurentei de plata fata de reclamanta, disparand practic obiectul cesiunii. Ori, atata timp cat contractul tripartit era lipsit de obiect, nu se poate retine in sarcina sa obligatia in continuare la efectuarea platii sumei la care a fost obligata.

Arata ca desi prin contractul de cesiune, SC C. SA a cedat parte din factura nr. 13321/06.07.2010, catre reclamanta, in urma controlului efectuat, s-a stornat factura emisa in baza contractului referit si dedusa prezentului litigiu, prin factura nr. 20462/29.04.2011. Prin urmare, atata timp cat actul contabil in baza caruia a fost semnat contractul de cesiune a fost stornat, nemaifiind recunoscut de recurenta ca reprezentand o obligatie de plata, considera ca cesiunea semnata intre parti este ramasa fara obiect, fiind act subsecvent facturii din care parte a fost cesionata.

Prin intampinarea depusa la dosar, intimata SC P.C. SRL Timisoara, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

In motivare, arata ca la data de 16.09.2010, a fost incheiat contractul de cesiune tripartit inregistrat sub nr. 788 potrivit caruia cedentul SC C. SA, a cedat o parte din creanta sa in cuantum de 1.880.226,52 lei ce rezulta din factura 13.321/ 06.07.2010, suma datorata acesteia de catre CNADNR - DRDP Timisoara avand calitatea de debitor cedat, catre SC P.C. SRL Timisoara, in calitate de cesionar, contractul fiind semnat de reprezentantii legali ai partilor si parafat cu stampilele acestora.

Contractul de cesiune are natura juridica a unei instrainari de creanta in temeiul acordului de vointa incheiat intre cei doi creditori implicati in operatiunea cesiunii, iar regimul juridic al acestui contract este asimilat celui prevazut pentru contractul de vanzare - cumparare. Pe de alta parte nu prezinta relevanta juridica denominarea felului obligatiei la a carei executare tinde subscrisa, ci izvorul juridic al obligatiei. Or, acest obiect este constituit din dreptul cumparatorului creantei prin intermediul cesiunii de creanta de a obtine executarea obligatiei din partea debitorului cedat.

Motivele invocate de recurenta prin intampinarea depusa in fata primei instante, respectiv a instantei de apel nu pot fi luate in considerare, neprezentand relevanta juridica neemiterea facturii contabile sau neinregistrarea acesteia in contabilitatea recurentei, deoarece ceea ce obliga aceasta parte este contractul de cesiune de creanta incheiat sub liberul acord de vointa al partilor. Intimata nu poate fi tinuta in a obtine deplina executare a obligatiilor la care sunt indreptatita din partea debitoarei, de incidente referitoare la regularitatea emiterii si inregistrarii facturii contabile. Factura nu constituie actul juridic civil care leaga obligatiile partii, ci este un document contabil destinat in primul rand evidentei contabile a subiectului de drept ce are obligatia emiterii si inregistrarii acestui document. Pe de alta parte, dovada privind dreptul de creanta al intimatei o reprezinta contractul de cesiune de creanta, acesta fiind actul juridic civil producator de consecinte juridice in sarcina si in dreptul partilor. Potrivit art. 969 si art. 1073 C.civ., conventiile au putere de lege intre partile contractante, iar creditorul este indreptatit sa obtina executarea exacta a obligatiei la care s-a indatorat debitorul.

Examinand recursul paratei astfel cum a fost formulat prin prisma motivelor invocate in fapt si in drept conform art. 304 pct. 9 C.pr.civ. precum si prin luarea in considerare a apararilor invocate de reclamanta intimata prin intampinare, Curtea constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:

Cu privire la primul motiv de recurs, Curtea constata ca critica este neintemeiata intrucat in apel reclamanta nu a tins la realizarea unui alt obiect dedus judecatii fata de cel formulat in fata primei instante, ceea ce rezulta din compararea petitului cererii de chemare in judecata cu cel formulat in apel, in sensul ca reclamanta a solicitat, in esenta, obligarea paratei la plata sumei de 297.936,48 lei reprezentand rest de achitat in baza Contractului de cesiune de creanta nr. 788 incheiat intre SC C. SA Timisoara in calitate de cedent, reclamanta in calitate de cesionar si parata in calitate de debitor cedat. Descrierea motivelor pentru care cedentul si cesionarul au ajuns sa incheie contract de cesiune de creanta, in sensul ca SC C. SA avea de achitat o datorie catre reclamanta si ca in temeiul acestei obligatii de plata, pentru a o stinge, a cesionat o creanta a sa fata de parata debitor cedat catre reclamanta cesionara, nu are relevanta sub aspectul criticii formulate in recurs.

Referitor la motivul de recurs potrivit caruia cedentul SC C. SA Timisoara, din proprie initiativa a procedat la stornarea facturii nr. 13321/06.07.2010 cu privire la care s-a incheiat contractul de cesiune de creanta, Curtea constata ca si aceasta critica este nefondata deoarece, asa cum corect a aratat tribunalul in calitate de instanta de apel, stornarea este o operatiune fiscala la care a recurs emitentul facturii in mod unilateral si, drept urmare, nu produce efecte juridice asupra drepturilor si obligatiilor din contractul de cesiune de creanta, cu atat mai mult cu cat aceasta stornare a avut loc dupa incheierea acestui contract.

Contractul de cesiune are natura juridica a unei instrainari de creanta in temeiul acordului de vointa incheiat intre cei doi creditori implicati in operatiunea cesiunii, iar regimul juridic al acestui contract este asimilat celui prevazut pentru contractul de vanzare-cumparare. Pe de alta parte, nu prezinta relevanta juridica denominarea felului obligatiei la a carei executare tinde reclamantul actiunii, ci izvorul juridic al obligatiei. Or, acest obiect este constituit din dreptul cumparatorului creantei, prin intermediul cesiunii de creanta, de a obtine executarea obligatiei din partea debitorului cedat.

Astfel, nu prezinta relevanta juridica stornarea facturii contabile sau neinregistrarea acestei facturi in contabilitatea paratei recurente, deoarece ceea ce obliga aceasta parte este contractul de cesiune de creanta incheiat sub liberul acord de vointa al partilor. Creditorul nu poate fi tinut in a obtine deplina executare a obligatiilor la care este indreptatit din partea debitorului de incidente referitoare la regularitatea emiterii si inregistrarii facturii contabile. Factura nu constituie actul juridic civil care leaga obligatiile partii, ci este un document contabil destinat in primul rand evidentei contabile a subiectului de drept ce are obligatia emiterii si inregistrarii acestui document. Pe de alta parte, dovada privind dreptul de creanta al reclamantului o constituie contractul de cesiune de creanta, acesta fiind actul juridic civil producator de consecinte juridice in sarcina si in dreptul partilor. Potrivit art. 969 si art. 1073 C.civ. conventiile au putere de lege intre partile contractante, iar creditorul este indreptatit sa obtina executarea exacta a obligatiei la care s-a indatorat debitorul. Conventia incheiata intre parti este contractul de cesiune, iar drepturile si obligatiile partilor sunt cele convenite prin acest contract, iar nu prin alte acte exterioare contractului si avand o natura unilaterala. Prin urmare, nu poate fi opusa inexistenta dreptului cererii de chemare in judecata in raport de stornarea sau neinregistrarea obligatiei de plata in evidentele paratei.

In ceea ce priveste al treilea motiv de recurs prin care parata recurenta subliniaza cronologia cauzelor pentru care a recurs la stornarea facturii, Curtea releva ca nici raportul Corpului de control intern nici sesizarea organelor de urmarire penala avand ca obiect modul de incheiere si derulare a Contractului nr. 111/2214/08.12.2009, nu pot fi opuse cesionarului creantei, si anume reclamantei, deoarece imprejurarile legate de acest contract au alt obiect si se refera la partile care au incheiat contractul respectiv, iar nu la reclamanta intimata.

De asemenea, faptul ca intre parata apelanta si SC C. SA Timisoara exista o alta judecata inregistrata la dosar nr. 7391/30/2013 aflat pe rolul Tribunalului Timis, avand ca obiect anularea cesiunii de creanta, nu atrage lipsa de temei a prezentei actiuni, deznodamantul judiciar din aceasta cauza neatarnand in mod determinant de deznodamantul ce s-ar putea pronunta in cealalta cauza.

Nu poate fi retinuta apararea recurentei conform careia dupa stornarea operationata prin factura nr. 20462/29.04.2011 creanta reclamantei nu mai este recunoscuta nici de cedent, nici de debitorul cedat. Asa cum s-a aratat, operatiunea stornarii este un act unilateral care nu poate produce efecte juridice fata de un al treilea, in speta reclamanta in calitate de cesionar al creantei, stornarea intervenind la data de

2011. iar contractul de cesiune incheindu-se la data de 16.09.2010. Sunt lipsite de relevanta motivele pentru care a fost stornata factura inclusa in contractul de cesiune de catre cesionarul creantei. Intr-o interpretare contrara, s-ar putea admite ca debitorul obligatiei de plata sau, dupa caz, titularul creantei cesionate, ar putea reveni asupra titlurilor creantiere in mod unilateral procedand la desfiintarea acestora. Pe de alta parte, Curtea releva ca creanta asupra careia partile au incheiat contractul de cesiune, nu se mai afla in patrimoniul cedentului ci in cel al cesionarului, motiv pentru care acesta are exercitiul deplin al drepturilor ce decurg din aceasta creanta.

Nu poate fi retinuta nici critica referitoare la imbogatirea fara just temei al reclamantei, dreptul sau de creanta rezulta din contractul de cesiune, contract care isi produce efectele specifice. De altfel, imbogatirea fara just temei are un alt continut decat cel indicat de recurenta.

In ceea ce priveste critica din prin care se arata ca reclamanta incearca sa-si valorifice dreptul de creanta pe doua cai, in mod nelegal, si anume atat prin prezenta actiune, cat si prin inscrierea creantei sale la masa credala a creditorului cedent SC C. SA Timisoara, Curtea inlatura si aceasta critica, intrucat reclamanta in calitatea sa de creditor, dobandita prin contractul de cesiune de creanta, se poate indrepta simultan sau succesiv, insa pe temeiuri juridice diferite, atat impotriva debitorului cedat, ceea ce s-a realizat prin prezenta cauza, cat si impotriva creditorului cedent, inclusiv in conditiile in care acesta se afla in stare de insolventa, deoarece, fata de debitorul cedat, creditorul cesionar are o actiune judiciara in pretentii avand ca obiect obtinerea obligarii pe cale judiciara a acestui debitor la plata sumei de bani ce constituie obiect al contractului de cesiune, iar fata de creditorul cedent are atat o actiune de aceeasi natura juridica, cat si un drept de a se inscrie la masa credala a acestuia, in conditiile in care actiunea judiciara este vizata de suspendarea prevazuta de art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind insolventa. Imprejurarea ca reclamanta creditor cesionar isi va indestula creanta prin finalizarea uneia sau alteia dintre cele doua categorii de demersuri judiciare, nu semnifica imbogatirea sa fara just temei, deoarece in ipoteza satisfacerii dreptului de creanta in procedura insolventei, debitorul cedat poate invoca acest aspect si a se exonera de la plata in totul sau in parte a sumei de bani ce face obiectul cesiunii.

Astfel fiind, constatand neintemeiat recursul declarat de catre parata recurenta, Curtea a respins recursul.