CONTESTATIE IN ANULARE. GRESEALA MATERIALA.

 

Criticile contestatoarei – privind aprecierea pretins eronata a lipsei calitatii de document justiticativ a mai multor documente financiar contabile inregistrate in contabilitatea sa -, nu se pot circumscrie motivului de contestatie in anulare privind greseala materiala, intrucat acestea nu privesc vreun aspect formal al judecarii recursului, ci interpretarea si aplicarea, de catre instanta de recurs, a unor dispozitii legale, raportat la o anumita situatie de fapt.

 

Noul Cod de procedura civila

 

Curtea de Apel Ploiesti - Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal

 Decizia  nr. 5666 din 3 decembrie 2014

 

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr.6966/114/2012/a1, SC V C SRL a formulat contestatie in anulare impotriva deciziei civile nr. 3440 din 26.05.2014 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti – Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal, prin care a solicitat anularea acesteia, cu consecinta rejudecarii recursului
.

In motivarea contestatiei in anulare
, s-a aratat ca in prezenta cauza sunt incidente dispozitiile 503 al. 2 pct. 2 din Codul de procedura civila, in sensul ca dezlegarea data recursului este rezultatul unei erori materiale.

Prin eroare materiala se intelege orice greseala materiala evidenta pe care o savarseste instanta prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului si care este determinanta pentru solutia pronuntata.

Contestatoarea a invederat ca in considerentele hotararii instanta a aratat faptul ca in mod gresit s-a luat in considerare tranzactiile derulate de catre reclamanta cu mai multi furnizori care erau radiati din Registrul Comertului sau activitatea acestora era suspendata, iar multe documente justificative au caracter fictiv .

In opinia contestatoarei, instanta a savarsit o greseala materiala apreciind ca documentele ce au fost avute in vedere la inregistrarea in contabilitate sunt documente cu caracter fictiv, fara insa a avea la baza o hotarare judecatoreasca care sa consfinteasca aceasta situatie.

Prin act fictiv, se intelege act ostensibil simulat, avand ca finalitate prin excelenta crearea unei aparente inselatoare, incheiat concomitent cu un act secret (numit contrainscris), in continutul caruia partile stabilesc ca acesta (actul fictiv) este lipsit de orice valoare juridica, deoarece operatia pe care o atesta nu s-a consumat in realitate(in cauza dedusa judecatii documentele justificative ale operatiunii comerciale (facturile) au fost evidentiate si inscrise in ordine cronologica, astfel cum rezulta din legea contabilitatii si, mai mult decat atat, veniturile au fost inregistrate in evidenta contabila, declarate si platite toate impozitele si taxele aferente).

Contestatoarea a mai aratat ca intocmirea unui act fictiv comporta, de regula, o intentie frauduloasa, concretizaa in eludarea anumitor prevederi legale sau in vatamarea intereselor unor persoane (facturile au fost inregistrate, veniturile declarate au fost platite, impozitele si taxele aferente veniturilor inregistrate, neexistand in niciun fel intentia de eludare a legii fiscale).

In practica se recurge la acte fictive pentru a crea aparenta micsorarii gajului general al creditorilor chirografari, prin vanzarea fictiva de catre debitor a unor bunuri, cu intentia de a fi sustrase urmaririi creditorilor, instrainarea bunurilor avand caracter fictiv, deoarece prin actul secret convenit concomitent, aceleasi parti exprimandu-si vointa lor reala, precizeaza ca actul public nu exista in realitate.

In opinia contestatoarei, facturile fiscale emise in colaborare cu cei 31 de agenti economici in discutie reprezinta documente justificative si au stat la baza inregistrarile lor in contabilitate si nu pot fi apreciate ca fiind documente fictive, in conditiile in care ele au fost inregistrate in contabilitate, iar pentru veniturile realizate au fost platite impozitele si taxele aferente.

Perioada supusa verificarii fiscale a fost cuprinsa in 01.01.2007-31.12.2010, iar Registrul Contribuabililor Inactivi a fost implementat ca program informatic la nivelul organului fiscal central ANAF Bucuresti abia la data de 26.10. 2011, prin Ordinul ANAF nr. 3347/2011 publicat in M.O. nr. 754 din 26.10.2011, incepand cu data de 26.10.2011, acest program informatic a devenit opozabil agentilor economici.

Singurele surse de informare pentru agentii economici de buna credinta pana la publicarea Registrului Contribuabililor Inactivi erau cele oferite de Oficiul Registrului Comertului, din care rezulta ca societatile cu care reclamanta colabora erau inregistrate in evidenta oficiului si ca detineau un cod fiscal valid.

Facturile fiscale au fost inregistrate in evidenta contabila a societatii, fapt retinut chiar si de organul de control, iar simpla motivare a acestuia - conform careia societatile cu care a colaborat au fost declarate inactive- reprezinta imprejurari de care nu poate fi tinuta raspunzatoare.

Din punctul sau de vedere, reclamnata s-a comportat ca un agent de buna credinta si a procedat la inregistrarea marfurilor achizitionate, a inregistrat veniturile, a dedus cheltuielile cu achizitionarea marfurilor, a inregistrat declarat si virat bugetului de stat impozitul pe profit realizat cat si TVA-ul aferent acestor tranzactii, de unde rezulta fara putinta de tagada faptul ca aceste documente nu pot fi considerate fictive, ci ele dobandesc de la data inregistrarii in contabilitate calitatea de documente justificative, intrucat reflecta operatiunea comerciala efectuata, iar la dosarul cauzei nu exista niciun document care sa ateste fictivitatea, neregularitatea, nelegalitatea facturilor si nicio hotarare judecatoreasca care sa consfinteasca caracterul fictiv al facturilor inregistrate in contabilitatea reclamantei.

Cu titlu de exemplu, relatia comerciala intre SC SS  C SRL Bucuresti si reclamanta a avut loc in perioada august-septembrie 2007, iar societatea a fost declarata inactiva la data de 11.06.2009, motiv pentru care apreciaza ca in mod eronat nu i-au fost acceptate cheltuielile cu acest contribuabil, intrucat starea de inactivitate a fost declarata cu mult peste perioada la care societatea a efectuat tranzactiile comerciale.

Contestatoarea a sustinut ca, in conformitate cu prevederile legii contabilitatii, facturile fiscale in discutie reprezinta documente justificative care stau la baza inregistrarilor in contabilitate si nu raman la aprecierea subiectiva a organului fiscal daca indeplinesc sau nu calitatea de document justificativ, aceste situatii fac obiectul reglementarilor actelor normative in materie si trebuiesc luate in calcul in mod expres.

Legea contabilitatii nr. 82/1991 rep precizeaza ca "orice operatiune economica efectuata se consemneaza intr-un document care sta la baza inregistrarilor in contabilitate, dobandind astfel calitatea de document justificativ si reflecta in tot realitatea operatiunilor contabile".

Contestatoarea a mai invederat faptul ca ea a mai fost supusa verificarii fiscale pe aceeasi perioada 01.01.2007 - 31.12.2010, odata cu intocmirea raportului de inspectie fiscala nr. 2297 din 31.08.2010 , ocazie cu care au fost verificate aceleasi acte contabile, conturile de venituri si cheltuieli, legalitatea si oportunitatea lor, cat si determinarea bazei de impozitare. Conform raportului de inspectie fiscala amintit societatea, pe perioada 01.01.2007 - 31.12.2007, a inregistrat pierdere fiscala in suma de 21026 , pe perioada 01.01.2008 - 31.12.2008 societatea inregistra pierdere de 29697 lei, in perioada 01.01.2009-31.12.2009 societatea inregistra o pierdere de 19.390 lei, iar in perioada 01.01.2010-30.06.2010 societatea inregistreaza un profit in suma de 698 lei.

Intr-o speta similara, respectiv in dosarul nr. 5919/114/2011, Curtea de Apel Ploiesti, prin decizia nr. 1830 din 27.02.2014, a respins recursul promovat de AJFP Buzau si a mentinut hotararea instantei de fond si implicit admiterea actiunii.

In sustinerea contestatiei
, contestatoarea a depus la dosar decizia amintita, precum si sentinta nr.3877/2013 a Tribunalului Buzau.

Examinand decizia a carei anulare s-a solicitat, prin prisma criticilor invocate de catre contestatoare, Curtea a constatat  urmatoarele :

Prezenta actiune a fost depusa la instanta de fond in data de 20.11.2012, astfel ca, fata de dispozitiile art.25 al.1 din NCPC, sunt aplicabile prezentei contestatii in anulare dispozitiile vechiului Cod de procedura civila, in vigoare la momentul sesizarii instantei.

Ca urmare, Curtea a considerat ca in cauza motivul invocat de catre contestatoare, pe care si-a fundamentat prezenta contestatie in anulare, il constituie cel reglementat de dispozitiile art.318 teza I din vechiul Cod de procedura civila, conform carora „
hotararile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale sau cand instanta, respingand recursul sau admitandu-l numai in parte”.

Curtea a retinut ca

prin decizia contestata s-a admis recursul declarat de catre DGRFP Galati impotriva sentintei nr.597/2014 A Tribunalului Buzau, sentinta care a fost modificata in tot, in sensul respingerii actiunii reclamantei.

Pentru a hotari astfel, instanta de recurs a retinut, in esenta, ca instanta de fond a luat in considerare, in mod gresit, tranzactiile derulate de reclamanta cu furnizorii care erau radiati din Registrul Oficiului Comertului sau a caror activitate era suspendata, precum si cele in care documentele justificative aveau caracter fictiv.

Curtea a retinut ca, asa cum s-a mentionat anterior, prezenta contestatie in anulare a fost intemeiata pe dispozitiile art.318 teza I din Vechiul Cod de procedura civila, respectiv pe existenta unei “
greseli materiale
”, care a condus la pronuntarea unei hotarari gresite.

Curtea a mai retinut ca
doctrina si jurisprudenta au apreciat in mod unanim ca in categoria “greselilor materiale”, care deschid calea contestatiei in anulare , se numara  greselile in legatura cu aspectele formale ale judecarii recursului, de o asemenea gravitate incat au dus la pronuntarea unei solutii gresite, iar nu „greselile de judecata”, respectiv de apreciere a probelor, a cererilor partilor, a exceptiilor sau motivelor de recurs invocate ori a dispozitiilor legale aplicabile cauzei.

Altfel spus,
in categoria „greselilor materiale se pot cuprinde, spre exemplu, respingerea gresita a unui recurs, ca tardiv,  anularea gresita a recursului, ca netimbrat, nemotivat  sau ca fiind facut de catre un mandatar fara calitate – in conditiile in care recursul era declarat in termen, dovada timbrajului si a reprezentarii se aflau la dosar, iar motivarea recursului era cuprinsa chiar in cererea de recurs (V.M. Ciobanu si G. Boroi, Drept Procesual Civil, Curs Selectiv, Editia 4, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2009, pag.356-357).

Examinand motivele/argumentele invocate de catre contestatoare, Curtea constata ca
acestea nu se circumscriu sferei “greselilor materiale”  - in sensul disp. art.318 teza I c.pr.civ. -, intrucat niciunul dintre acestea nu priveste vreun aspect formal al judecarii recursului, ci toate sustinerile contestatorului privesc aspecte de judecata
, respectiv modul in care instanta de recurs a apreciat legalitatea si temeinicia actelor administrativ fiscale contestate.

Astfel, este evident ca
toate criticile conterstatoarei graviteaza in jurul aprecierii, pretins eronate, a lipsei calitatii de document justiticativ a mai multor documente financiar contabile inregistrate in contabilitatea sa
,  
aspect care insa nu priveste vreun aspect formal al judecarii recursului, ci interpretarea si aplicarea, de catre instanta de recurs, a unor dispozitii legale, raportat la o anumita situatie de fapt
.

Curtea a subliniaza ca s-a decis in mod constant in jurisprudenta ca
pe calea contestatiei in anulare nu se pot formula critici de fond cu privire la solutia instantei din recurs
(ex. decizia nr.4497/1998 a C.S.J – Sectia Comerciala, in R.D.C. nr.5/2000, pag.126, decizia nr.4461/2012 a I.C.C.J. -Sectia I Civila), precum si  
critici care sa vizeze reexaminarea fondului cauzei
(ex. C.S.J. Sectia de contencios administrativ, decizia nr.803/2000, in Dreptul nr.4/2001),
incalcarea de catre instanta de recurs a vreunor norme procedurale
(ex. C.A. Bucuresti, Sectia a II-a civila, decizia nr.1015/2000, in Culegere 2000, pag.320, nr.59)
sau ignorarea unor dovezi administrate

ori interpratearea gresita a acestora
(C.A. Cluj, Sectia civila, decizia nr.1330/2000, in Studia Universitatis Babes-Bolyai, nr.2/2000, pag.123, decizia nr.1804/2012 a I.C.C.J.- S.C.A.F.).

 

Ca urmare,
Curtea a considerat  ca toate aspectele  invocate de catre SC VC SRL - care vizeaza, in esenta,  critici asupra modului de judecata, de apreciere a probelor si de interpretare si aplicare a unor dispozitii legale - nu pot fi considerate “greseli materiale” de natura a face admisibila prezenta contestatie in anulare
.

In consecinta, fata de toate aspectele precizate si de disp. art.320 din vechiul Cod de procedura civila, Curtea a respins prezenta contestatie in anulare, ca nefondata.

 

( Judecator Ionel Stanescu)