Contestatie in anulare.

Art. 426 Cod de procedura penala

 

Nu este suficienta, pentru admiterea in principiu a unei contestatii in anulare, doar invocarea unui motiv care sa fie dintre cele prevazute expres la art. 426 Cod de procedura penala, legiuitorul prevazand in art. 431 alin. 2 si conditia ca in sprijinul contestatiei sa fie depuse ori sa se invoce dovezi care sunt la dosar.

S-a avut in vedere nu numai o examinare pur formala a motivelor invocate in contestatie, ci si o analiza succinta in urma careia sa se determine daca motivul invocat este sustinut de minime dovezi.

 

(Decizia penala

nr. 16/A/16 ianuarie 2015)

 

Prin decizia penala nr. 595 din 3 noiembrie 2014 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul RI impotriva sentintei penale nr. 174 din 30 iunie 2014 a Judecatoriei Balcesti.

A fost obligat inculpatul sa plateasca 300 lei cheltuieli judiciare catre stat.

Pentru a decide astfel, Curtea a retinut, ca prin sentinta penala apelata, in baza art. 386 Cod de procedura penala, s-a schimbat  incadrarea juridica a faptei din infractiunea de vatamare corporala prevazuta de art.181 alin.1 Cod penal din 1969 in infractiunea de vatamare corporala prevazuta de art.181 alin.1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

In temeiul art. 181 alin.1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art.5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul RI la pedeapsa de 1 an inchisoare.

In baza art. 81 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, s-a suspendat conditionat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de incercare de 3 ani, termen calculat potrivit art. 82 Cod penal din 1969.

In baza art. 71 Cod penal din 1969, s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal din 1969, cu titlu de pedeapsa accesorie.

Conform art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

S-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiile art. 83 Cod penal din 1969.

In temeiul art. 397 alin. 1 Cod de procedura penala, art. 25 Cod de procedura penala, art. 1349, art. 1357 Cod civil.

S-a luat act ca Spitalul Judetean de Urgenta Ramnicu Valcea nu s-a constituit parte civila in cauza.

S-a admis in parte actiunea civila a partii vatamate/civile MN si a fost obligat inculpatul la plata catre acesta a sumei de 2084 lei, reprezentand daune materiale si 20.000 lei cu titlu de daune morale.

In temeiul art.276 din noul Cod de procedura penala, a fost obligat inculpatul la plata catre partea vatamata/civila MN a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare constand in onorariu de avocat.

A fost obligat inculpatul si la plata cheltuielilor judiciare avansate de catre stat.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a constatat in esenta ca, la data de 26/27.12.2011, partea vatamata MN a fost lovita de inculpatul RI, producandu-i acestuia leziuni care au necesitat pentru vindecare 45 zile de ingrijiri medicale de la data producerii lor.

Impotriva sentintei a formulat apel inculpatul RI, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, invocand in scris urmatoarele motive: gresita condamnare, deoarece fapta nu a fost savarsita cu intentie directa, neexistand o relatie de cauzalitate intre fapta si vatamarea corporala a partii civile; instanta nu a retinut starea de provocare; gresita incadrare a faptei retinuta de catre instanta, avand in vedere ca nu exista legatura de cauzalitate intre fapta si leziunile produse, inclusiv numarul de zile de ingrijiri medicale; in subsidiar, gresita individualizare a pedepsei aplicate.

Prin decizia penala nr. 595/A/03.11.2014, Curtea a respins apelul inculpatului, ca nefondat, pentru urmatoarele motive:

Prima instanta a retinut corect situatia de fapt, in conformitate cu probele administrate in cauza. De asemenea, a fost stabilita in mod corespunzator incadrarea juridica a faptei savarsite de catre inculpat, inclusiv vinovatia acestuia. S-a aplicat in mod corespunzator principiul legii penale mai favorabile.

Astfel, ansamblul probelor administrate in cauza confirma acea situatie de fapt, iar motivele de apel invocate de catre inculpat sunt neintemeiate. Din probele administrate rezulta existenta raportului de cauzalitate intre fapta savarsita si leziunile produse partii vatamate, iar numarul de zile de ingrijiri medicale este justificat pentru vindecarea leziunilor produse prin agresiunea inculpatului.

 Este neintemeiata cererea de schimbare de incadrare juridica, in opinia Curtii, in raport cu elementele concrete ale situatiei de fapt si cu numarul de ingrijiri medicale de care partea vatamata a avut nevoie.

Probele administrate duc la concluzia ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru a se retine starea de provocare in savarsirea infractiunii de catre inculpat. Actele partii vatamate nu indeplinesc conditiile prevazute de lege pentru a retine starea de provocare, deoarece, prin natura lor, nu justifica reactia violenta a inculpatului, care a depasit ceea ce era necesar pentru a inlatura situatia creata de partea vatamata.

Individualizarea judiciara a pedepsei a fost corecta, deoarece s-au avut in vedere criteriile prevazute de lege, respectiv gradul de pericol social concret al faptei, imprejurarile in care aceasta s-a produs, dar si circumstantele favorabile inculpatului. In acest fel, au fost respectate cerintele principiului proportionalitatii.

Impotriva acestei decizii a formulat contestatie in anulare contestatorul RI, care si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 426 lit. a, b si e Cod de procedura penala, invocand urmatoarele aspecte:

• este plecat la munca in Franta, iar familia nu a putut lua legatura cu el,  pentru a-l incunostinta de acest proces; totodata, avocatul sau a trimis o cerere de amanare, deoarece era in imposibilitate sa ajunga la instanta de apel la ora 08:00 (fiind desemnata loctiitor la o sectie de votare in mun. Rm. Valcea) si, fiind primul termen de judecata, se putea acorda alt termen ori amana pronuntarea pentru a se depune concluzii scrise;
• contestatorul, avand calitatea de inculpat, a fost condamnat, desi existau probe cu privire la o cauza de incetare a procesului penal, astfel: incidentul a avut loc la data de 27/28.12.2011, iar plangerea prealabila a fost introdusa la 01.03.2012, depasindu-se cu 5 zile termenul de 60 de zile legal, ceea ce echivaleaza cu lipsa plangerii prealabile;
• judecata a avut loc in lipsa inculpatului, fiind incalcat dreptul acestuia la aparare si la un proces echitabil, in conditiile in care sunt aplicabile si prevederile art. 281 lit. e Cod de procedura penala referitoare la intervenirea nulitatii absolute pentru incalcarea dispozitiilor privind prezenta inculpatului, atunci cand participarea sa este obligatorie, potrivit legii.

Pe fondul cauzei, contestatorul a solicitat analizarea motivelor de apel, astfel cum au fost expuse in cererea depusa la 29.10.2014, in esenta vizand neindeplinirea conditiilor legale pentru angajarea raspunderii penale si civile, existenta provocarii, gresita incadrare juridica a faptei, insuficienta probatoriului, cu efectul pronuntarii unei solutii de achitare.

   Curtea constata ca, potrivit art. 426 Cod de procedura penala, impotriva hotararilor penale definitive se poate face contestatie in anulare in urmatoarele cazuri:

    a) cand judecata in apel a avut loc fara citarea legala a unei parti sau cand, desi legal citata, a fost in imposibilitate de a se prezenta si de a instiinta instanta despre aceasta imposibilitate;

    b) cand inculpatul a fost condamnat, desi existau probe cu privire la o cauza de incetare a procesului penal;

    c) cand hotararea a fost pronuntata de alt complet decat cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

    d) cand instanta nu a fost compusa potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

   e) cand judecata a avut loc fara participarea procurorului sau a inculpatului, cand aceasta era obligatorie, potrivit legii;

    f) cand judecata a avut loc in lipsa avocatului, cand asistenta juridica a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

    g) cand sedinta de judecata nu a fost publica, in afara de cazurile cand legea prevede altfel;

    h) cand instanta nu a procedat la audierea inculpatului prezent, daca audierea era legal posibila;

    i) cand impotriva unei persoane s-au pronuntat doua hotarari definitive pentru aceeasi fapta.

 Potrivit art. 431-432 Cod procedura penala, contestatia in anulare se analizeaza in doua etape distincte: - intr-o prima faza se analizeaza admisibilitatea in principiu a cererii, cand se verifica daca cererea de contestatie in anulare este facuta in termenul prevazut de lege, daca motivul pe care se sprijina contestatia este dintre cele prevazute la art. 426, precum si daca in sprijinul contestatiei se depun ori se invoca dovezi care sunt la dosar; - intr-o a doua faza, dupa admiterea in principiu, se dispune citarea partilor interesate si se analizeaza fondul contestatiei in anulare.

 In cauza admisibilitatea in principiu a contestatiei in anulare s-a pus in discutie in sedinta din 16.01.2015, in vederea verificarii conditiilor prevazute de art. 431 Cod de procedura penala.

Analizand temeiurile de drept si aspectele de fapt pe care contestatorul isi intemeiaza contestatia in anulare, prin prisma prevederilor legale aplicabile, Curtea constata ca cererea sa nu este admisibila in principiu, urmand a fi respinsa, pentru motivele care vor fi expuse in continuare.

Desi cererea este formulata in termenul prevazut de lege, iar cele trei motive pe care se sprijina contestatia in anulare sunt, intr-adevar, prevazute de art. 426 lit. a, b si e Cod de procedura penala, indicate in mod expres si de contestator, se constata ca nu este indeplinita una din cerintele pentru admisibilitatea in principiu, in sensul art. 431 alin. 2 Cod de procedura penala, respectiv aceea ca in sprijinul contestatiei sa existe dovezi, fie depuse de contestator, fie aflate deja la dosarul cauzei.

Astfel, cu privire la cazul prevazut de art. 416 lit. a Cod de procedura penala, contestatorul invoca, in esenta, faptul ca nu a stiut de proces, fiind plecat la munca in Franta si neputand fi instiintat de familie asupra procesului. Mai arata si faptul ca aparatorul sau a solicitat amanarea cauzei la primul termen de judecata, pentru imposibilitate de prezentare justificata, dar cauza nu s-a amanat.

Verificand actele dosarului in apel, Curtea constata ca dosarul a fost inregistrat, pentru solutionarea apelului declarat de inculpatul RI, la data de 31.07.2014 la Curtea de Apel Pitesti, fiind fixat prim termen de judecata pentru data de 03.11.2014.

Pentru termenul sus-mentionat a fost citat apelantul inculpat la adresa indicata atat in sentinta apelata, cat si in declaratia de apel formulata de inculpat, citatia pentru acel termen de judecata fiind primita la domiciliu de catre sotia inculpatului.

La data de 29.10.2014, aparatorul ales al inculpatului a depus la dosar in scris motivele apelului, insotite de o declaratie data de inculpat personal la data de 02.08.2014, in fata reprezentantilor Primaria comunei Rosiile,  judetul Valcea (localitatea de domiciliu a inculpatului), de o adeverinta de salariat cu privire la acesta, respectiv de copii de pe acte de stare civila.

 Prin decizia penala nr. 595/A/03.11.2014 a fost respins ca nefondat apelului declarat de inculpatul RI, din practicaua deciziei rezultand ca la sedinta publica din data de 03.11.2014 au lipsit toate partile, desi legal citate, fiind prezent procurorul de sedinta, care  a pus concluzii.

In raport de motivele expuse de petent cu privire la acest caz de contestatie in anulare, Curtea constata ca, desi in mod formal cazul este prevazut de art. 426 lit. a Cod de procedura penala, nu exista nicio dovada din care sa rezulte ca judecata in apel a avut loc fara citarea legala a inculpatului sau ca, desi legal citat, inculpatul a fost in imposibilitate de a se prezenta si de a instiinta instanta despre aceasta imposibilitate.

Judecata in apel s-a efectuat cu legala citare a inculpatului, la domiciliul acestuia, pe care il si precizase in declaratia de apel, cum s-a aratat anterior.

Contestatorul nu a facut nicio dovada ca, desi legal citat, a fost in imposibilitate de a se prezenta la termenul din 03.11.2014 si de a instiinta instanta de apel despre aceasta imposibilitate.

De altfel, nu a facut nicio dovada in sensul ca ar fi fost plecat in Franta in cursul judecarii dosarului, in prima instanta si/sau in apel, si ca nu ar fi stiut de existenta procesului, in sensul celor mentionate. Dimpotriva, la primul termen de judecata in fata primei instante, inculpatul a fost prezent personal, de la aceasta data avand termen in cunostinta ( a se vedea incheierea de sedinta din 23.09.2013 a Judecatoriei Balcesti), iar in fata primei instante inculpatul s-a prezentat la unele termene de judecata, fiind si audiat. Prin urmare, sustinerea inculpatului in sensul ca n-ar fi avut cunostinta de proces este, in mod vadit, nereala.

Desi in sustinerea acestui caz de contestatie in anulare se mai invoca faptul ca aparatorul ales la inculpatului ar fi solicitat amanarea cauzei in apel, la primul termen de judecata, fiind in imposibilitate de prezentare, Curtea constata ca art. 426 lit. a Cod de procedura penala nu vizeaza imposibilitatea de prezentare a avocatului si de a instiinta instanta in acest sens, ci imposibilitatea de prezentare a partii legal citate, respectiv de a instiinta instanta in acest sens, ceea ce nu este cazul in speta.

Mai mult, din actele dosarului Curtii de Apel Pitesti rezulta ca aparatorul ales al inculpatului RI nu a depus nicio cerere prin care sa solicite amanarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare la 03.11.2014.

Abia in cauza de fata avand ca obiect contestatia in anulare, o astfel de cerere (de amanare a cauzei cu termen la 03.11.2014) a fost depusa de avocat, in original, impreuna cu un plic avand stampila postei din 06.11.2014.

In aceste conditii, nu se explica cum avocatul mai detinea originalul cererii pentru a-l depune in calea extraordinara de atac, din moment ce ar fi trimis-o prin posta pentru termenul din 03.11.2014, dupa cum nu se explica nici cum ar fi trimis la 06.11.2014 o cerere pentru termenul din 03.11.2014 in apel.

 Trecand peste aceste aspecte, Curtea retine ca, oricum, existenta unei astfel de cereri nici macar nu dovedeste ca avocatul ar fi fost, deopotriva, in imposibilitate de a se prezenta la 03.11.2014, dar si in imposibilitate de a instiinta instanta de apel despre acest fapt.

Referitor la cazul prevazut de art. 426 lit. b Cod de procedura penala, in sensul ca ar fi existat probe cu privire la o cauza de incetare a procesului penal – formularea plangerii prealabile dupa expirarea termenului legal prevazut in acest sens –, Curtea constata ca nu este sustinut de actele dosarului, din analiza carora rezulta ca plangerea prealabila a fost formulata in termenul legal, in raport de legea penala aplicabila in cauza, nefiind vorba de existenta vreunei cauze de incetare a procesului penal.

 Astfel, RI a fost trimis in judecata pentru infractiunea de vatamare corporala  prev. de art. 181 alin. 1 Cod penal anterior, sesizata ca fiind savarsita la data de 26/27.12.2011 (mai exact, in dimineata zilei de 27.12.2011, dupa orele 01:30), prin lovirea partii vatamate MN.

Desi in contestatia in anulare se arata ca plangerea prealabila s-ar fi formulat abia la 01.03.2012, Curtea constata ca aceasta a fost data inregistrarii, cu numar de dosar penal, la Parchetul de pe langa Judecatoria Balcesti, in realitate plangerea fiind depusa la organele de politie de partea vatamata la data de 27.02.2012, astfel cum rezulta din insasi vizele de primire de pe aceasta plangere.

Or, potrivit art. 284 Cod de procedura penala anterior, plangerea prealabila trebuie formulata in termen de 2 luni de la data la care partea vatamata a cunoscut persoana faptuitorului, termen care, conform celor aratate, este respectat in cazul plangerii prealabile formulate de partea vatamata MN, in raport de calculul termenelor procedurale prev. de art. 186 Cod de procedura penala anterior.

In aceste conditii, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 131 Cod penal anterior invocate de contestator in sprijinul sustinerilor referitoare la existenta unei cauze de incetare a procesului penal.

In fine, cu privire la cazul prevazut de art. 426 lit. e Cod de procedura penala, Curtea constata ca nu este incident in speta. Desi se invoca faptul ca judecata ar fi avut loc fara participarea sa, in calitate de inculpat, iar participarea era obligatorie potrivit legii, Curtea constata contrariul: pe de o parte, inculpatul a participat la judecata in prima instanta, chiar daca nu si la cea in apel, iar pe de alta parte, participarea sa nu era obligatorie, conform legii.

Nu exista nicio dispozitie legala care sa prevada participarea obligatorie, in faza judecatii in apel, a unui inculpat care nu este arestat ori aflat in vreuna din celelalte situatii prevazute de art. 171 Cod penal anterior.

De altfel, dupa cum se observa, nici contestatorul nu a aratat care ar fi textul legal in baza caruia participarea sa la judecata cauzei ar fi fost obligatorie, astfel incat sa fie incident cazul de contestatie invocat.

Pentru aceste motive, se constata ca, desi a invocat trei dintre cazurile de contestatie in anulare expres prevazute de art. 426 Cod de procedura penala, niciunul dintre aceste cazuri nu este, in mod vadit, incident in cauza, pentru a putea fi dispusa admiterea in principiu a contestatiei, conform art. 431 Cod de procedura penala, cu efectul trecerii cauzei in etapa urmatoare, cea a judecarii fondului contestatiei.

Nu este suficienta, pentru admiterea in principiu a unei contestatii in anulare, doar invocarea unui motiv care sa fie dintre cele prevazute expres la art. 426 Cod de procedura penala, legiuitorul insusi prevazand in art. 431 alin. 2 si conditia ca in sprijinul contestatiei sa fie depuse ori sa se invoce dovezi care sunt la dosar.

Inserarea unei astfel de conditii pentru admisibilitatea in principiu a acestei cai extraordinare de atac conduce la concluzia ca legiuitorul a avut in vedere nu numai o examinare pur formala a motivelor invocate in contestatie, ci si o analiza, este adevarat, succinta, iar nu pe fondul contestatiei, in urma careia, „pipaindu-se” fondul, sa se determine daca motivul invocat este si sustinut de minime dovezi.

O alta concluzie, in sensul ca in etapa admisibilitatii in principiu nu se verifica decat daca motivul invocat este dintre cele prevazute de art. 426 Cod de procedura penala, nu ar fi in concordanta cu insesi dispozitiile art. 431 alin. 1 Cod de procedura penala, care au in vedere in mod neechivoc si cerinta suplimentara a existentei unor dovezi in sprijinul contestatiei, care sa existe inca din etapa admisibilitatii in principiu.

Pentru toate considerentele expuse anterior, in baza art. 431 Cod de procedura penala, Curtea va respinge ca inadmisibila contestatia in anulare si, conform art. 275 alin. 2 Cod de procedura penala, va obliga pe contestator la cheltuieli judiciare catre stat.