Contestatie impotriva deciziei de concediere, Motive de nulitate, Descrierea faptelor

Fapte multiple.

Pentru a se aprecia daca o decizie de concediere supusa contestatiei cuprinde sau nu o descriere suficienta a faptelor care sunt imputate petentei, in interpretarea dispozitiilor art. 252 alin. 2 lit. a din Codul muncii, trebuie stabilit in primul rand daca fapta respectiva este descrisa de o asemenea maniera, incat ar permite atat petentei sa isi exercite dreptul la aparare, cat si instantei de judecata sa analizeze daca aceste abateri sunt justificate sau nu.

Tribunalul Gorj - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale prin sentinta civila nr. 3620/31.10.2014 a admis in parte actiunea ulterior completata, formulata de reclamanta J., impotriva paratei A.

A constatat nulitatea deciziei nr.76/07.04.2014 emisa de parata A.

A dispus reintegrarea reclamantei pe postul detinut anterior concedierii, acela de director.

A obligat parata la plata catre reclamanta a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data concedierii si pana la data reintegrarii efective.

A respins capatul de cerere privind obligarea paratei la acordarea de daune morale, ca neintemeiat.

A obligat parata la plata catre reclamanta a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta a retinut urmatoarele:

Reclamanta J. a fost angajata a paratei A., in functia de director, in baza contractului individual de munca nr.24/09.10.2012.

Prin decizia nr. 76/07.04.2014, emisa de parata A., a fost sanctionata disciplinar cu desfacerea contractului individual de munca, in baza prevederilor art. 61 lit. a din Codul muncii.

Abaterile disciplinare retinute in sarcina reclamantei au fost refuzul nejustificat de a indeplini sarcinile de serviciu, potrivit delegatiei de serviciu nr. 51/25.03.2014 si intarzierea in mod repetat la programul de lucru in zilele de 24, 25 si 26 martie 2014, fapte prin care s-au incalcat, a apreciat parata, prevederile art.35 si art.42 raportate la art.6 din regulamentul intern.

Reclamanta a criticat decizia de concediere, atat sub aspectul legalitatii, cat si al temeiniciei, invocand nulitatea absoluta a deciziei pentru nerespectarea procedurii privind cercetarea disciplinara, pentru neprecizarea in mod concret atributiile de serviciu pe care nu le-ar fi indeplinit, sustinand, totodata, nevinovatia in privinta faptelor imputate.

Potrivit art. 247 din Codul muncii, republicat, angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, avand dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai, ori de cate ori constata ca acestia au savarsit o abatere disciplinara. Abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.

In situatia sanctionarii salariatului cu sanctiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de munca, trebuie urmata procedura prevazuta de art. 251 din Codul muncii republicat, privind cercetarea disciplinara prealabila a angajatului.

In speta, se retine ca nu au fost incalcate prevederile privind cercetarea disciplinara in cazul reclamantei.

Reclamanta a fost convocata la cercetare disciplinara prin adresa nr. 62/31.03.2014 pentru data de 02.04.2014 ora 9.00, la sediul paratei, obiectul cercetarii constand in „intarzieri la program, refuz sarcini de serviciu si altele”.

Reclamanta a refuzat sa se participe la cercetarea disciplinara, aratand ca in convocator nu sau mentionat toate faptele pentru care era cercetata.

La data de 31.03.2014, parata a emis adresa nr. 64/31.03.2014 prin care a convocat-o din nou pe reclamanta pentru data de 03.04.2014, ora 9.00, la sediul asociatiei, in vederea cercetarii disciplinare prealabile pentru „intarzieri la program, absente nemotivate, refuz indeplinire sarcini de serviciu, comportari neprincipiale”.

Parata a sustinut ca reclamanta nu raspuns acestei convocari, astfel ca a procedat la sanctionarea disciplinara fara efectuarea cercetarii disciplinare.

In fata instantei, raspunzand la interogatoriu, reclamanta a aratat ca in data de 03.04.2014, ora 9.00, s-a prezentat la sediul paratei pentru efectuarea cercetarii disciplinare, insa reprezentatul paratei a ajuns la sediul paratei in jurul orei 10,00 , astfel ca a refuzat sa mai dea nota explicativa.

Fata de sustinerile reclamantei, instanta a apreciat ca parata a procedat conform prevederilor art. 251 alin.2 din Codul muncii republicat, convocand-o pe reclamanta la cercetarea disciplinara prin adresa nr. 64/31.03.2014, ce cuprinde toate mentiunile prevazute de textul de lege anterior mentionat, insa reclamanta a refuzat sa participe la cercetarea disciplinara, situatie in care angajatorul avea posibilitatea de o sanctiona pe reclamanta fara efectuarea cercetarii disciplinare, dupa cum prevede art. 251 alin. 3 din Codul muncii.

Motivul invocat de reclamanta pentru refuzul de a participa la efectuarea cercetarii disciplinare, respectiv intarzierea persoanei ce efectua cercetarea nu poate fi retinut de instanta, drept motiv care sa inlature aplicarea prevederilor art. 251 alin.3 din Codul muncii, in conditiile in care reclamanta era inca prezenta la ora la care s-a prezentat reprezentantul paratei, avand astfel posibilitatea de a participa la cercetare.

Reclamanta a sustinut, totodata, in ceea ce priveste procedura cercetarii disciplinare, ca persoana imputernicita sa efectueze cercetarea disciplinara nu avea calitatea sa o faca, intrucat contractul individual de munca al acesteia a fost incheiat cu incalcarea prevederilor din statutul asociatiei, a regulamentului intern si a fisei postului reclamantei, presedintele asociatiei neavand atributia de a incheia contracte individuale de munca, aceasta atributie revenindu-i ei.

Instanta a retinut ca, in baza contractului individual de munca nr. 29, incheiat in data de 25.03.2014 a fost angajat pe postul de consilier juridic Decu Marcel.

Acesta a fost imputernicit sa efectueze cercetarea disciplinara a reclamantei prin decizia nr.56, o copie a acestei decizii fiind inmanate reclamantei la data de 03.04.2014. Ca data a emiterii deciziei, se mentioneaza data de 27.06.2014, insa vazand data la care a fost inmanat un exemplar al acestei decizii reclamantei (03.04.2014), rezulta ca s-a produs o eroare materiala cu privire la indicarea datei emiterii deciziei, fiind evident ca decizia nu putea fi emisa in luna iunie 2014.

In conformitate cu art. 56 lit. d din Codul muncii republicat, contractul individual de munca existent inceteaza de drept ca urmare a constatarii nulitatii absolute a contractului individual de munca, de la data la care nulitatea a fost constatata prin acordul partilor sau prin hotarare judecatoreasca definitiva.

Asadar, pana la constatarea nulitatii contractului de munca prin acordul partilor sau de catre instanta, un contract individual de munca ramane valabil.

Cum nu s-a constatat nulitatea contractului individual de munca al persoanei imputernicite sa efectueze cercetarea disciplinara prin acordul partilor sau de catre instanta judecatoreasca, pana la acel moment, contractul de munca al persoanei imputernicite sa efectueze cercetarea disciplinara este in fiinta.

Reclamanta a criticat decizia de sanctionare si sub aspectul conditiilor de forma, invocand lipsa descrierii uneia din faptele retinute in sarcina sa.

In temeiul art. 252 alin. 1 din Codul muncii republicat, angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei.

Prevederile art. 252 alin.2 din Codul muncii republicat stabilesc conditiile de forma pe care trebuie sa le indeplineasca decizia de sanctionare disciplinara.

Din dispozitiile legale mentionate rezulta ca decizia de sanctionare disciplinara, concretizand o masura disciplinara luata de angajator impotriva angajatului, trebuia sa fie, deopotriva, legala si temeinica, iar analiza cerintelor de legalitate prevaleaza celor referitoare la temeinicia deciziei.

Mentiunile aratate mai sus sunt absolut necesare pentru ca salariatul sanctionat sa-si poata pregati, organiza si exercita apararea, dar si pentru ca instanta sa poata hotari in privinta legalitatii si temeiniciei deciziei contestate.

Prin „descrierea faptei”, in sensul art. 252 alin. 2 lit. a din Codul muncii, republicat se intelege prezentarea explicita a tuturor aspectelor care pot conduce la concluzia ca fapta salariatului reprezinta o incalcare de catre acesta a obligatiilor izvorate din contractul individual de munca, contractul colectiv de munca, regulamentul intern, statutul de personal, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici, mentionarea tuturor aspectelor care o individualizeaza, respectiv in ce consta, modalitatea in care s-a comis, data comiterii faptei si toate imprejurarile comiterii ei.

Descrierea faptei trebuie facuta in mod concret si precis, pentru a permite instantei sa verifice temeinicia sanctiunii aplicate prin raportare la o fapta concreta si la obligatiile stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca, regulamentul intern, statutul de personal, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.

Analizand decizia de desfacere disciplinara a contractului de munca al reclamantei, s-a observat ca, in ceea ce priveste abaterea constand in refuzul nejustificat al reclamantei de a indeplini atributiile de serviciu, parata a facut exclusiv trimitere la sarcinile mentionate in delegatia de serviciu nr. 51/25.03.2014, fara a mentiona in mod concret in decizie sarcinile de serviciu neexecutate, imprejurarile savarsirii faptei, data la care s-a produs fapta imputata.

In lipsa unor asemenea mentiuni, instanta nu poate verifica daca exista sau nu abaterea imputata reclamantei, nu se poate aprecia asupra conduitei culpabile atribuite salariatului, gravitatii fapte, intrunirii de catre fapta imputata a tuturor elementelor prevazute de lege pentru a fi considerata abatere disciplinara, imprejurarii ca fapta constituie in mod concret si prin modul de savarsire incalcari ale prevederilor legale, ale contractului individual de munca, regulamentului intern sau a altor asemenea prevederi pe care salariata era tinuta sa le respecte, din aceasta perspectiva (a descrierii faptei), decizia contestata fiind nemotivata.

Instanta nu poate retine ca descrierea faptei s-ar fi realizat prin trimiterea la delegatia de serviciu nr. 51/25.03.2014, deoarece conditia descrierii faptei in mod concret si detaliat este prevazuta de lege imperativ si trebuie sa rezulte din decizia de sanctionare, si nu din alte inscrisuri.

Potrivit prevederilor art. 79 din Codul muncii republicat, angajatorul nu poate invoca in fata instantei alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in decizia de concediere.

Chiar admitand completarea deciziei de sanctionare cu acest inscris, s-a observat ca nu se specifica in cuprinsul acestuia, in mod concret, toate sarcinile pe care trebuia sa le indeplineasca reclamanta, mentionandu-se ca aceasta trebuia sa verifice activitatea de paza in cadrul fondului cinegetic nr. 27 Motru si „celelalte stari de lucruri in cadrul fondului, potrivit competentei inclusive a situatiei instalatiilor si amenajarilor vanatoresti”.

Parata a sustinut ca in primele 2 zile de delegatie, reclamanta trebuia sa mearga la reprezentantii Politiei Motru si din comunele invecinate pentru actualizarea/intocmirea planurilor de colaborare pentru combaterea braconajului si a planului de paza si sa indeplineasca alte activitati organizatorice si de verificare pentru care nu era nevoie sa se deplaseze in afara drumurilor publice amenajate.

Insa, dupa cum se poate observa, in delegatia de serviciu nu se face nicio referire la aceste imprejurari, astfel ca verificarea temeiniciei faptei, a apararilor reclamantei, nu ar fi posibila in situatia necunoasterii sarcinilor concrete pentru nerespectarea carora a fost sanctionata reclamanta.

In consecinta, retinand si incidenta prevederilor art.78 din Codul muncii, conform carora concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazuta de lege este lovita de nulitate absoluta, precum si a dispozitiilor art.80 alin.1 si 2 din Codul muncii republicat, ce instituie, pentru situatia in care concedierea este nelegala, dreptul angajatului la despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul si repunerea in situatia anterioara concedierii, la solicitarea salariatului, s-a constatat nulitatea deciziei nr. 76/07.04.2014 emisa de parata, s-a dispus reintegrarea reclamantei pe postul detinut anterior concedierii, acela de director, a fost obligata parata la plata catre reclamanta a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data concedierii si pana la data reintegrarii efective.

In ceea ce priveste capatul de cerere privind daunele morale, reclamanta a solicitat acordarea lor pentru prejudiciul cauzat prin emiterea deciziei de concediere, ca urmare a imposibilitatii de angajare la alt angajator, situatiei stanjenitoare in care a fost pusa fata de alti colegi, pentru atitudinea de intimidare a angajatorului prin formularea de plangeri penale la adresa sa, starea de stres ce i-a fost produsa prin concediere, pentru campania de denigrare a imaginii sale, invocand totodata incalcarea principiului bunei-credinte si al consensualitatii, prevazute de art. 8 din Codul muncii.

Potrivit prevederilor art.253 alin.1 din Codul muncii republicat, angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.

Prin prisma acestor prevederi legale, cererea salariatului de acordare a daunelor morale este admisibila, insa aceste daune pot fi acordate doar in conditiile in care solicitantul probeaza prejudiciul moral suferit.

Termenul de daune morale sau prejudiciu moral sugereaza o lezare adusa drepturilor extrapatrimoniale, neeconomice ale persoanei, provenind din atingerea adusa acelor valori sau atribute ale individului care ii definesc personalitatea: existenta, integritatea corporala si sanatatea, sensibilitatea fizica sau psihica, sentimentele sale, cinstea, onoarea, prestigiul profesional, precum si alte valori similare.

Pentru acordarea daunelor morale trebuie dovedite prin orice mijloc de proba legatura de cauzalitate dintre fapta angajatorului si impactul negativ al acesteia, atat in plan personal, in plan profesional asupra salariatului, cat si dificultatile in plan familial si in raporturile cu celelalte persoane.

Aceasta presupune in primul rand un probatoriu adecvat din care sa rezulte existenta prejudiciului moral, intinderea sa si gravitatea masurii abuzive, sau cel putin toate acestea sa poata fi prezumate, lucru care in cauza nu s-a realizat. In cauza reclamanta nu a adus un minimum de argumente si indicii, probe din care sa rezulte in ce masura drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate si nici nu a dovedit legatura de cauzalitate dintre faptele imputate si impactul acestora asupra ei. Prin urmare, cererea reclamantei privind acordarea daunelor morale este neintemeiata.

impotriva acestei sentinte a declarat apel parata A., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

In motivare se arata ca instanta de fond a apreciat in mod gresit faptul ca decizia de concediere nr. 76/07.04.2014 priveste doar aspectele legate de delegatia de serviciu nr. 51/25.03.2014. Or, instanta este intr-o vadita eroare, deoarece, asa cum se poate observa atat din convocatorul privind cercetarea prealabila nr. 64/31.03.2014, cat si din decizia de concediere, reclamanta a fost cercetata si sanctionata pentru mai multe abateri disciplinare si anume: intarzieri repetate la programul de munca, absente nemotivate, refuz indeplinire sarcini de serviciu, comportament neprincipial. Aceste fapte sunt descrise atat la punctul 1 din decizia de concediere, cat si la punctul 5 din decizia de concediere.

Astfel ca instanta in mod gresit s-a raportat la faptul ca decizia de concediere a fost emisa doar pentru neindeplinirea sarcinilor de serviciu prevazute in delegatia nr. 51/25.03.2014 si a analizat decizia de concediere numai sub acest aspect.

De asemenea instanta a retinut in mod gresit faptul ca reclamanta nu stia ce are de facut, deoarece nu reiese din delegatie expres acest aspect. Mentioneaza faptul ca atunci cand a raspuns la interogatoriu, reclamanta a aratat ca stia ce are de facut.

Instanta de fond, in apreciere, trebuia sa aiba in vedere faptul ca nu trebuie facuta o misiune imposibila pentru angajator de a sanctiona angajatii, iar decizia de concediere trebuia avuta in vedere cu tot cuprinsul sau si nu numai parti din aceasta decizie.

Avand in vedere cele de mai sus, in baza art. 480. alin. (3) solicita admiterea apelului, anularea hotararii nr. 3620/2014, sa se constate faptul ca decizia de concediere nr. 76/07.04.2014 nu este lovita de nulitate, instanta solutionand cauza fara a intra in judecata fondului, si sa se dispuna trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond.

Intimata reclamanta a formulat intampinare solicitand respingerea apelului ca nefondat.

Apelul este fondat.

Analizand decizia de desfacere disciplinara a contractului de munca al reclamantei, prima instanta a constatat ca, in ceea ce priveste abaterea constand in refuzul nejustificat al reclamantei de a indeplini atributiile de serviciu, parata a facut exclusiv trimitere la sarcinile mentionate in delegatia de serviciu nr.51/25.03.2014, fara a mentiona in mod concret in decizie sarcinile de serviciu neexecutate, imprejurarile savarsirii faptei, data la care s-a produs fapta imputata.

In lipsa unor asemenea mentiuni, prima instanta a apreciat ca nu poate verifica daca exista sau nu abaterea imputata reclamantei, nu se poate aprecia asupra conduitei culpabile atribuite salariatului, gravitatii fapte, intrunirii de catre fapta imputata a tuturor elementelor prevazute de lege pentru a fi considerata abatere disciplinara, imprejurarii ca fapta constituie in mod concret si prin modul de savarsire incalcari ale prevederilor legale, ale contractului individual de munca, regulamentului intern sau a altor asemenea prevederi pe care salariata era tinuta sa le respecte, din aceasta perspectiva (a descrierii faptei) decizia contestata fiind nemotivata.

Instanta de control judiciar nu isi insuseste aceste concluzii, considerand ca decizia contestata cuprinde o descriere suficienta a faptelor care sunt imputate petentei, pentru a putea permite atat petentei sa isi exercite dreptul la aparare, cat si instantei de judecata sa analizeze daca aceste abateri sunt justificate sau nu.

Astfel, o prima abatere care se imputa reclamantei o reprezinta refuzul nejustificat al reclamantei de a indeplini atributiile de serviciu, potrivit delegatiei de serviciu nr. 51/25.03.2014.

Ori, este destul de clar ceea ce se reproseaza salariatului, si anume neindeplinirea tuturor atributiile de serviciu, astfel cum sunt enumerate in delegatia de serviciu nr. 51/25.03.2014, iar o reluare a acestor atributii ar fi superflua, de vreme ce abaterea consta practic in refuzul de a executa in integralitatea sa delegatia de serviciu nr. 51/25.03.2014.

Continutul acestei delegatii si modul de descriere al sarcinilor de serviciu din delegatie reprezinta chestiuni de fond, iar nu un element a carui lipsa ar fi de natura sa atraga nulitatea deciziei.

Cu privire la data savarsirii acestei inactiuni se constata ca este destul de dificil in a aprecia care este data la care se produce o inactiune, care prin natura sa este continua, deoarece salariata a refuzat in mod continuu aducerea la indeplinire a delegatiei de serviciu nr.51/25.03.2014, refuzand chiar si primirea delegatiei.

Prin urmare, se putea intreba prima instanta ce ar trebui descris in refuzul petentei de a primi sarcini de serviciu si deci de a le executa, pentru ca in speta se pune problema in primul rand daca este in discutie un refuz justificat sau nejustificat, de executare a sarcinilor de serviciu, iar nu de o detaliere exhaustiva a tuturor atributiilor de serviciu ale reclamantei, care tin de un examen de fond al abaterilor imputate.

Totodata, prin coroborare cu cealalta fapta imputata se poate deduce fara prea multa dificultate ca inactiunea a fost comisa in zilele de 25-26 martie 2014, deci imediat dupa emiterea delegatiei.

Revenind la aceasta din urma fapta, prima instanta nu analizeaza absolut deloc de ce fapta de a intarzia in mod repetat la programul de lucru in zilele de 24-26 martie nu ar fi fost descrisa in mod suficient sau ce i-ar lipsi pentru a declansa raspunderea disciplinara a petentei.

Este adevarat ca ar fi de o gravitate mai scazuta, dar chiar si daca prima fapta mai sus indicata nu ar fi confirmata de probatoriul administrat in speta, cea de-a doua abatere - daca ar fi reala, pentru ca nu se poate analiza in acest cadru temeinicia faptelor - este de natura a conduce in singularitatea sa la sanctionarea petentei, dupa care s-ar putea eventual aduce in discutie o reapreciere a individualizarii sanctiunii, daca sunt indeplinite toate conditiile prevazute de lege.

Nu se poate retine astfel cum a expus prima instanta ca nu se cunosc prevederile din regulament sau statut a caror incalcare i se imputa reclamantului, deoarece din decizia de concediere reiese ca acestea sunt descrise la punctul nr. 2 al deciziei.

Prin urmare, cum in cauza nu subzista motivele de nulitate absoluta ale deciziei de concediere invocate de catre reclamant si retinute de catre tribunal, Curtea va admite apelul, in raport de dispozitiile art. 480 NCPC si va anula sentinta, avand in vedere gresita solutionare a exceptiei nulitatii absolute a deciziei de concediere, luand act totodata de cererea apelantei de trimitere a cauzei spre rejudecare.

Cercetarea pe fond a deciziei de concediere urmeaza a fi efectuata de catre prima instanta, in urma rejudecarii revenindu-i obligatia de a decide daca abaterile imputate sunt confirmate de catre probele administrate in speta, precum si daca sunt in mod corect intemeiate in drept.
(Decizia nr. 1482 din 20 Martie 2015 - Sectia I Civila - rezumat judecator Stelian Aurelian Cadea).