Contestatie impotriva deciziei de concediere dispusa in temeiul art. 65 al.1 din Legea 53/2003, Codul Muncii.  

 

Legea 53/2003, Codul Muncii, art. 65 al.1

 

Termenul de 45 de zile prevazut de art.211 lit. a) din Legea nr. 62/2011  pentru contestarea deciziei de concediere curge de la data luarii la cunostinta a deciziei de concediere si nu de la data comunicarii hotararii asociatului  unic prin care s-a luat masura reducerii postului sau prin care s-a acordat preavizul.

   Pentru verificarea legalitatii si temeiniciei masurii de concediere se impune pe langa aprecierea indeplinirii conditiilor de forma prevazute de art.76 din Codul muncii
,  
cu referire la art. 64 , art. 61 lit. c), d) si art. 56 lit. f) din Codul Muncii,

verificarea imprejurarii daca

desfiintarea locului de munca este efectiva si a avut o cauza reala si serioasa
.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia I Civila,

Decizia civila nr. 3593 din 13 noiembrie 2013

 

Prin decizia nr.

3593/ 13 noiembrie 2013 Curtea de Apel Ploiesti a admis recursul formulat de intimata impotriva sentintei civile nr.945 pronuntata la 1 aprilie 2013 de Tribunalul Prahova si a modificat in parte sentinta in sensul ca a respins contestatia impotriva deciziei de concediere ca neintemeiata si a mentinut dispozitia privind respingerea exceptiei tardivitatii.

  Pentru a dispune astfel, Curtea a retinut sub aspectul exceptiei tardivitatii formularii contestatiei  ca din actele si lucrarile dosarului rezulta ca masura desfacerii contractului individual de munca al intimatului contestator a fost dispusa prin decizia nr.438/13.11.2012( f.5), adusa la cunostinta acestuia la data de 21.11.2012, conform confirmarii de primire (f.60).

  Formularea contestatiei  la executare  si depunerea acesteia la instanta la data de 11.02.2012, s-a realizat in cadrul termenului de 45 de zile prevazut de  art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011, potrivit caruia „masurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau incetare a contractului individual de munca (…) pot fi contestate in termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunostinta de masura dispusa”.

 Chiar daca societatea angajatoare a luat masura reducerii postului ocupat de catre angajator mai inainte si i-a comunicat acestuia prin adresa nr. 86/01.06.2012 si prin notificarea nr.94/13.06.2012 (comunicate prin scrisoare recomandata la data de 18.06.2012), ca postul pe care este incadrat se desfiinteaza datorita dificultatilor economice ale firmei, ca i se acorda un preaviz de 45 de zile lucratoare, iar dupa expirarea acestui termen, respectiv la 06.08.2012,  inceteaza contractul de munca in temeiul art. 65 alin. 1 din Legea 53/2003 ( Codul Muncii), curtea a constat ca masura efectiva de desfacere a contractului de munca s-a luat numai  prin decizia contestata.

 Chiar daca recurenta a intentionat sa-l concedieze pe contestator anterior emiterii deciziei de desfacere a contractului de munca, contestatorul a prezentat mai multe certificate de concedii medicale, in perioada de valabilitate a carora, angajatorul nu ar fi putut emite o decizie de desfacere a contractului de munca, fara sa incalce prevederile art. 60 alin.1 lit. a din Codul muncii.

  Tocmai de aceea, pentru ca a considerat necesar sa dispuna in mod expres desfacerea contractului de munca, recurenta a emis decizia de desfacere a contractului de munca nr. 438/13.11.2012( f.5), in raport de care in mod temeinic si legal s-a apreciat de catre prima instanta ca s-a formulat in termen contestatia ce face obiectul prezentei cauze.

 Analizand cauza sub toate aspectele, in raport de motivul de recurs prev. de art. 304

¹  

Cod pr. civila, invocat de recurenta si in raport de motivul de recurs



incadrat in raport de dezvoltarea  facuta de recurenta in prevederile art. 304 pct.9 din Codul de procedura civila,  curtea a retinut ca prin decizia de concediere nr. 438/13.11.2012, s-a dispus incetarea contractului individual de munca al contestatorului, motivat de desfiintarea postului ocupat de acesta, in temeiul art. 65 al.1 din Legea 53/2003, Codul Muncii.

Decizia de concediere a fost intocmita, cu respectarea prevederilor art.76 din Codul muncii, privind mentiunile obligatorii pe care trebuie sa le cuprinda. Astfel decizia face referire in cuprinsul ei la notificarea din 1.06.2012( f.48)  prin care angajatorul i-a acordat preavizul de 45 de zile lucratoare si l-a instiintat de dificultatile economice care au determinat desfiintarea postului  si la hotararea asociatului unic nr. 86/1.06.2012 prin care s-a luat masura desfiintarii postului ocupat de catre contestator, continand astfel motivele care determina concedierea precum si durata preavizului.

 Referitor la criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, determinate ca   mentiuni obligatorii potrivit art. 76 lit.c), numai in cazul concedierilor colective, se constata  ca nu erau necesare in cauza, fata de caracterul individual si nu colectiv al  concedierii.

 De asemenea nu era necesara nici propunerea unor locuri de munca vacante, fata de referirea normei cuprinsa in lit.d) a art. 76 la art. 64 din Codul muncii.

Astfel  se retine ca dispozitiile art. 64 din Codul muncii au in vedere numai situatiile in care concedierea se intemeiaza pe motivele prevazute la art. 61 lit.c) si d) si la art. 56 lit.f) din Codul muncii.

         Astfel cum a retinut si Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii prin Decizia nr.6/2011,  in cazul desfiintarii locului de munca potrivit art. 65 din Codul muncii, angajatorului „nu ii revine obligatia de a oferi salariatului un alt loc de munca”.

  Cu toate acestea, se constata ca in cuprinsul deciziei se face mentiunea ca nu exista locuri de munca vacante in cadrul societatii, compatibile cu pregatirea profesionala si capacitatea de munca a contestatorului.

  Referitor la  prevederile art. 65 alin.2 din Codul muncii, potrivit carora
„ desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa”
,  Curtea Constitutionala,  a retinut in decizia  nr.417/2007 ca textul respectiv „ nu permite incetarea contractului de munca prin vointa unilaterala a angajatorului pentru motive invocate arbitrar sau in mod abuziv, astfel incat prin asemenea masuri sa poata fi ingradit exercitiul dreptului la munca”.

Astfel Curtea Constitutionala a constatat ca prevederile legale mai susmentionate corespund exigentelor prevazute de art. 24 lit.a) din Carta sociala europeana care mentioneaza „ dreptul lucratorilor de a nu fi concediati fara un motiv intemeiat”.

Tocmai aplicarea acestui text de lege, respectiv desfiintarea efectiva  a  locului de munca determinata de o cauza reala si serioasa este vizata in esenta prin criticile aduse de recurenta sentintei primei instante.

In acest sens se retine din actele depuse la dosar, ca intr-o perioada de avant economic al societatii, prin Hotararea asociatului unic al societatii, inreg. sub nr.2560/30.12.2008 (f.66), s-a dispus infiintarea postului de „ manager zona „ , in subordinea directorului de vanzari al punctului de lucru, post pe care a fost angajat la data de 29 iulie 2010, contestatorul  ( f. 68).

 Din rapoartele de vanzari intocmite pentru perioadele 1.01.2011-31.03.2011(f.21-32) si respectiv 1.04.2011- 31.05.2011( f.33-47) comparativ cu rapoartele de vanzari intocmite pentru aceeasi perioada a anului 2012, respectiv 1.01.2012-31.05.2012( f.16-20), rezulta ca activitatea angajatorului a suferit reduceri semnificative de vanzari  in anul 2012.

Acest fapt justifica din punct de vedere economic masura luata de asociatul unic al societatii prin Hotararea inregistrata sub nr. 86/1.06.2012( f.10), de a desfiinta incepand cu 1.06.2012, postul de manager zona al salariatului contestator.

Prin urmare masura de reducere a postului ocupat de catre contestator a fost determinata de o cauza reala si serioasa.

Pe de alta parte se constata ca masura de desfiintare a postului ocupat de catre contestator a fost efectiva, asa cum rezulta din compararea organigramei societatii intocmita la data de 1.01.2009 (f.67 dosar), cu organigrama din 1.06.2012 (f.14). Astfel, in cea de a doua organigrama mentionata nu mai figureaza divizia mentionata in prima dintre acestea, divizie din care facea parte si locul de munca al contestatorului, potrivit mentiunii facute in fisa postului managerului de zona ( f.70 dosar de fond).

 Se retine astfel ca in mod justificat si cu respectarea dispozitiilor legale, in baza Hotararii nr. 86/1.06.2012  a Asociatului unic,  cu referire la toate celelalte documente evidentiate mai sus, s-a emis decizia de concediere ce il viza pe recurentul contestator.

 Fata de cele aratate, Curtea retine ca desfiintarea locului de munca al contestatorului a fost una efectiva si a avut o cauza reala si serioasa, concedierea acestuia facandu-se cu respectarea dispozitiilor art. 65 alin.2 din Codul muncii.

          Retinand fata de cele aratate ca sentinta primei instante a fost data cu aplicarea gresita a legii, Curtea, in baza dispozitiilor art. 304 pct.9,  304

¹

si art.312 al.1 si 3 Cod procedura civila, a admis recursul si a modificat in parte sentinta cu privire la solutia pe fondul cauzei in sensul ca a respins contestatia ca neintemeiata, mentinand dispozitia cuprinsa in sentinta privind respingerea exceptiei tardivitatii  formularii contestatiei.

(Judecator Petrosina Madalina Graure)