Contestatia in anulare speciala prevazuta de dispozitiile art. 503 alin. 2  pct. 2 Cod de procedura civila. Eroarea materiala la care se refera textul legal – cerinte.

 

Cod de procedura civila, art. 503 alin. 2  pct. 2

 

Textul legal are in vedere erori materiale cu caracter procedural, iar nu erorile de judecata, pentru a caror verificare este necesara o reexaminare a fondului sau reaprecierea probelor, a cererilor partilor, a exceptiilor sau motivelor de recurs invocate ori a dispozitiilor legale aplicabile cauzei. Totodata, eroarea materiala trebuie sa fie esentiala, de natura sa influenteze solutia data in cauza.

Eroarea materiala poate consta, asadar , in neobservarea de catre instanta a unui act de procedura cu privire la care nu s-a facut nici o judecata. O atare eroare trebuie sa fie evidenta, in legatura cu aspecte formale ale judecatii in recurs.

Cand, insa, instanta a cunoscut existenta si continutul actului si a facut asupra lui o apreciere, nu mai poate fi vorba de o eroare materiala in sensul legii, ci, eventual, de o eroare de judecata, care nu poate fi indreptata de aceeasi instanta prin retractarea propriei sale hotarari.

Asadar, contestatia in anulare nu poate fi primita atunci cand se invoca stabilirea eronata a situatiei de fapt, in urma aprecierii probelor sau a interpretarii faptelor, intrucat aceasta echivaleaza cu o greseala de judecata.

Totodata, interpretarea data de instanta de recurs textelor de lege aplicabile in speta nu se circumscrie erorii materiale reglementate de dispozitiile art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod de procedura civila, deoarece, in caz contrar,  s-ar ajunge la judecarea din nou a recursului, iar contestatia in anulare nu este mijloc de reformare a hotararii

 

 
Curtea de Apel  Ploiesti, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal,

Decizia 1957 din data de 17 iunie 2015.

 

Prin sentinta nr. 1331/9 octombrie 2014 tribunalul

a admis exceptia inadmisibilitatii cererii si a respins cererea formulata de reclamantul D. I. in contradictoriu cu parata D.G.R.F.P. Galati ca inadmisibila.    

Prin decizia nr. 511 din 12 februarie 2015 Curtea de Apel Ploiesti a respins recursul declarat de reclamant impotriva sentintei nr. 1331 din data de 9 octombrie 2014 pronuntate de tribunal ca nefondat.

Pentru a pronunta aceasta decizie Curtea a  constatat ca decizia de impunere referitoare la obligatiile de plata accesorii nr.1030127988250/31.12.2013 constituie un act administrativ fiscal, care poate fi contestat in conditiile art.205 si urmatoarele  din OG 92/2003.

Curtea a retinut ca, anterior sesizarii instantei cu prezenta cerere,  reclamantul nu a urmat procedura administrativa obligatorie mentionata anterior, in sensul ca nu a formulat contestatie impotriva deciziei de impunere in conditiile si termenul prevazute de art.205 si urmatoarele din OG 92/2003, iar in cazul in care decizia de solutionare nu ii era favorabila sa o atace la instanta de contencios administrativ, potrivit dispozitiilor art.218 al.2 din OG 92/2003 actualizata.

Ca urmare, in cauza reclamantul nu a urmat procedura prealabila, prevazuta de art.205 si urmatoarele C.pr.fiscala, procedura in lipsa careia nu se poate adresa direct instantei de contencios administrativ pentru anularea actului administrativ fiscal, intrucat, in materia dreptului procesual fiscal, aceasta procedura prealabila este o conditie de admisibilitate a sesizarii instantei de judecata.

Instanta de recurs a constatat ca  este corect faptul ca instanta de fond nu s-a raportat la dispozitiile art.205 si urmatoarele din OG 92/2003, ci la cele generale ale art. 7 si urmatoarele din Legea nr.554/2004, insa, cata vreme concluzia la care aceasta a ajuns - neindeplinirea procedurii prealabile - si solutia pronuntata - respingerea actiunii ca inadmisibila - sunt corecte, Curtea a considerat ca nu se impune admiterea caii de atac sub acest aspect, intrucat o asemenea solutie ar fi pur formala, ci  modificarea considerentelor sentintei recurate cu cele ale prezentei decizii.

Curtea nu a putut retine sustinerile recurentului - vizand abuzul organelor fiscale si fictivitatea obligatiilor fiscale stabilite prin decizia contestata, in conditiile in care instanta de fond nu a analizat fondul raportului juridic de drept fiscal dedus judecatii, respectiv legalitatea si temeinicia actului administrativ contestat, ci a solutionat cauza pe cale de exceptie.

In mod similar Curtea a considerat ca, fata de obiectul prezentei cauze si solutia primei instante, argumentele vizand contestatia la executare nu pot fi primite, ele neavand legatura cu problema de drept  supusa dezbaterii instantei de recurs.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a considerat ca sentinta recurata este legala si temeinica, sub aspectul tuturor criticilor invocate de catre recurent, astfel ca, potrivit dispozitiilor legale precizate si celor prevazute de art. 496 din noul Cod de procedura civila, a respins recursul acestuia ca nefondat.

Impotriva deciziei pronuntate in recurs de catre Curtea de Apel Ploiesti a formulat contestatie in anulare contestatorul D. I., intemeiata pe prevederile art. 503 pct.2 alin. 3 din  Codul de procedura civila.

In  motivarea contestatiei se arata ca instanta de recurs nu a observat faptul ca nu putea indeplini procedura de contestare a actului administrativ  fiscal,  intrucat  acestor dosar a fost disjuns din dosarul nr. 1616, aflat pe rolul tribunalului, in care a contestat  titlul executoriu  si somatia de plata  in cuantum de 5452 lei si pentru care era indicata si calea de  contestare, respectiv  instanta de judecata.

Mai arata contestatorul ca s-a ajuns  la o situatie absurda, in care este obligat sa plateasca accesorii constand in penalitati, majorari, dobanzi, in timp ce pe rolul tribunalului se afla in curs de solutionare dosarul nr. 1616, care are ca obiect presupusul debit.

De asemenea, contestatorul mai arata ca titlul executoriu nr. 1203010018311111 din 31  decembrie 2013  nu a fost emis in baza unei decizii de impunere care sa poata fi contestata la organul emitent  pentru a fi indeplinita, in acest mod, procedura  prealabila.

Contestatorul apreciaza ca motivarile in drept a deciziei contestate si a sentintei recurate sunt diferite, ceea ce  ridica semne de intrebare  asupra  temeiniciei si legalitatii acestora.

Fata de cele aratate, solicita admiterea contestatiei in anulare si, pe cale de consecinta,  casarea deciziei  contestate  si, implicit, admiterea recursului.

Intimata a depus intampinare, prin care a solicitat  respingerea ca inadmisibila a contestatiei.

In solutionarea contestatiei Curtea a retinut urmatoarele:

Contestatia in anulare este o cale extraordinara de atac, de retractare si poate fi exercitata numai pentru motivele anume prevazute de lege, respectiv de dispozitiile art. 503 alin. 1 Cod de procedura civila - contestatia in anulare obisnuita sau de drept comun si de dispozitiile art. 503 alin. 2 Cod de procedura civila - contestatia in anulare speciala.

Potrivit dispozitiilor art. 503 alin. 2 Cod de procedura civila hotararile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie in anulare atunci cand:

1. hotararea data in recurs a fost pronuntata de o instanta necompetenta absolut sau cu incalcarea normelor referitoare la alcatuirea instantei si, desi se invocase exceptia corespunzatoare, instanta de recurs a omis sa se pronunte asupra acesteia;

2. dezlegarea data recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanta de recurs, respingand recursul sau admitandu-l in parte, a omis sa cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent in termen;

4. instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra unuia dintre recursurile declarate in cauza.

Conform dispozitiilor art. 503 alin. 3 dispozitiile alin. 2 pct. 1, 2 si 4 se aplica in mod corespunzator hotararilor instantelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.

Contestatorul a indicat drept temei al contestatiei art. 503 pct. 2 alin. 3 Cod de procedura civila, desi in cauza nu este aplicabil art. 503 alin. 3.

In ceea ce priveste contestatia in anulare speciala, conform art. 503 alin. 2  pct. 2 Cod de procedura civila, temei de drept al prezentei contestatii, hotararile instantelor de recurs pot fi atacate cu contestatie in anulare cand dezlegarea data recursului este rezultatul unei erori materiale.

Referitor la acest motiv de contestatie, Curtea a retinut ca textul legal are in vedere erori materiale cu caracter procedural, iar nu erorile de judecata, pentru a caror verificare este necesara o reexaminare a fondului sau reaprecierea probelor, a cererilor partilor, a exceptiilor sau motivelor de recurs invocate ori a dispozitiilor legale aplicabile cauzei. Totodata, eroarea materiala trebuie sa fie esentiala, de natura sa influenteze solutia data in cauza.

Eroarea materiala poate consta, asadar , in neobservarea de catre instanta a unui act de procedura cu privire la care nu s-a facut nici o judecata. O atare eroare trebuie sa fie evidenta, in legatura cu aspecte formale ale judecatii in recurs.

Cand, insa, instanta a cunoscut existenta si continutul actului si a facut asupra lui o apreciere, nu mai poate fi vorba de o eroare materiala in sensul legii, ci, eventual, de o eroare de judecata, care nu poate fi indreptata de aceeasi instanta prin retractarea propriei sale hotarari.

Asadar, contestatia in anulare nu poate fi primita atunci cand se invoca stabilirea eronata a situatiei de fapt, in urma aprecierii probelor sau a interpretarii faptelor, intrucat aceasta echivaleaza cu o greseala de judecata.

Daca s-ar da examinarii unei hotarari in cadrul contestatiei in anulare limite mai largi, ar insemna sa se schimbe caracterul contestatiei in anulare de cale de atac extraordinara, privind anumite neregularitati prevazute de lege, ceea ce nu este in spiritul reglementarii date de lege acestei  institutii.

Or, in cauza nu se poate retine acest motiv al contestatiei in anulare, neputandu-se sustine ca instanta de recurs nu a observat un anumit  act de procedura, intrucat criticile reclamantului  ce au fost invocate in calea de atac a recursului au fost inlaturate de catre instanta de recurs, fiind considerate neintemeiate.

Argumentele invocate de catre contestator, in aceste conditii, nu se circumscriu sferei “erorilor materiale”, intrucat nu privesc vreun aspect formal al judecarii recursului, ci toate sustinerile privesc aspecte de judecata, respectiv modul in care instanta de recurs a apreciat natura actului contestat, vizeaza  critici de gresita retinere a situatiei de fapt, de interpretare si de aplicare a unor dispozitii legale.

Astfel, nu se poate retine ca instanta de recurs a omis sau confundat elemente sau date materiale importante de ordin procedural, contestatia neputand fi primita cat timp contestatorul invoca stabilirea eronata a situatiei de fapt, in urma aprecierii probelor sau a interpretarii faptelor deduse judecatii.

Totodata, interpretarea data de instanta de recurs textelor de lege aplicabile in speta nu se circumscrie erorii materiale reglementate de dispozitiile art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod de procedura civila, deoarece, in caz contrar,  s-ar ajunge la judecarea din nou a recursului, iar contestatia in anulare nu este mijloc de reformare a hotararii.

De asemenea, Curtea a retinut ca al doilea motiv de contestatie in anulare speciala prevazut de art. 503 alin. 2  pct. 3 Cod de procedura civila este incident numai atunci cand instanta de recurs a omis sa analizeze un motiv de casare cu care a fost investita in termen, iar nu atunci cand l-a examinat, dar nu si l-a insusit.

In speta, argumentul invocat de recurent privind disjungerea prezentei cauze din dosarul nr. 1616 se subsumeaza motivului de casare prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod de procedura civila.

Or, neexaminarea tuturor argumentelor folosite pentru sustinerea unui motiv de recurs sau gruparea  si cercetarea lor in bloc nu poate fi invocata pe calea contestatiei in anulare speciale, deoarece instanta de recurs nu este obligata sa raspunda tuturor argumentelor de fapt si de drept care sustin motivul de casare, ci poate sa le analizeze global, printr-un rationament juridic de sinteza, ori poate sa analizeze un singur aspect considerat esential.

In speta, din considerentele instantei de recurs reiese in mod clar punctul de vedere al instantei asupra recursului, respectiv asupra exceptiei inadmisibilitatii actiunii, fata de lipsa procedurii prealabile, instanta de recurs retinand obligatia neindeplinita de reclamant de contestare a deciziei de impunere  nr. 1030127988250/31.12.2013 in 30 de zile de la comunicare, asa cum se prevede in partea finala a deciziei contestate. Cauza fiind solutionata prin admiterea exceptiei inadmisibilitatii actiunii, a fost inutila analiza criticilor recurentului privind fondul raportului juridic de drept fiscal.

Totodata, sustinerile contestatorului referitoare la motivarile diferite ale sentintei recurate si deciziei contestate exced cadrului procesual al contestatiei in anulare, reglementate de art. 503 Cod de procedura civila.

Pentru motivele expuse, in temeiul art. 508 Cod de procedura civila, Curtea a respins contestatia in anulare ca neintemeiata.

 

(Judecator Liliana Androne)