Comportamente concrete protejate de art. 9

1. 
   Aspectul negativ
   

1. Dreptul de a nu practica o religie si de a nu-si dezvalui convingerile

58. Libertatea de religie presupune totodata  si drepturi negative, respectiv libertatea de a nu adopta o religie  si libertatea de a nu o practica
    (Alexandridis impotriva Greciei,
    pct. 32). Prin urmare, statul nu poate obliga o persoana sa adopte un comportament care poate fi inteles, in mod justificat, ca apartenenta la o anumita religie. Astfel, Curtea a constatat incalcarea art. 9 din Conventie ca urmare a faptului ca reclamantii erau obligati, prin lege, sa depuna juramant pe Evanghelii pentru a- si putea exercita mandatul de parlamentari
    [Buscarini si altii impotriva San Marino
    (MC), pct. 34  si 39].
59. Aspectul negativ al libertatii de a- si manifesta convingerile religioase inseamna totodata ca persoana nu poate fi obligata sa dezvaluie apartenenta sa ori convingerile sale religioase; de asemenea, nu poate fi obligata sa adopte un comportament din care s-ar putea deduce ca are - sau nu are - astfel de convingeri. Autoritatile statului nu sunt libere sa intervina in libertatea de con stiinta a unei persoane solicitandu-i informatii despre convingerile sale religioase sau obligand-o sa le manifeste
    (Alexandridis impotriva Greciei,
    pct. 38; Dimitras si altii impotriva Greciei, pct. 78).
60. In plus, o astfel de ingerinta poate avea o forma indirecta; de exemplu, daca un document oficial emis in numele statului (carte de identitate, carnet de note etc.) contine o rubrica dedicata religiei, faptul de a o lasa necompletata are, inevitabil, o conotatie specifica. In cazul special al cartilor de identitate, Curtea a hotarat ca mentionarea - obligatorie sau optionala - a religiei in acestea este in sine contrara art. 9 din Conventie
    (Sinan I sik impotriva Turciei,
    pct. 51-52, 60). In plus, art. 9 nu garanteaza niciun drept de consemnare a apartenentei religioase in cartea de identitate, chiar  si in mod facultativ
    [Sofianopoulos si altii impotriva Greciei
    (dec.)]. Curtea a refuzat, de asemenea, sa recunoasca necesitatea de a mentiona religia in registrele de stare civila sau in cartile de identitate din motive legate de statisticile demografice, deoarece aceasta ar implica in mod necesar o legislatie care impune declararea nevoluntara a convingerilor religioase
    (Sinan I sik impotriva Turciei,
    pct. 44). Pe de alta parte, necesitatea ca un angajat sa i si informeze angajatorul in prealabil cu privire la cerintele sale dictate de religia sa, pe care dore ste sa o invoce pentru a solicita un privilegiu - de exemplu, dreptul de a absenta de la locul de munca in fiecare vineri la inceputul dupa-amiezii pentru a merge la moschee - nu poate fi echivalata cu o „obligatie de a- si dezvalui convingerile religioase"
    (X. impotriva Regatului
    
    Unit,
    decizia Comisiei din 12 martie 1981).
61. Curtea a constatat
    incalcarea
    art. 9 din Conventie (fie interpretat singur, fie coroborat cu art. 14 privind interzicerea discriminarii):

• pentru modul in care s-a desfa surat o procedura pentru depunerea juramantului in fata unei instante ca o conditie prealabila pentru exercitarea profesiei de avocat, pe baza presupunerii ca persoana respectiva era de religie cre stina ortodoxa  si dorea sa depuna juramantul religios; pentru a putea face o declaratie solemna in locul unui juramant religios, reclamantul a trebuit sa dezvaluie ca nu este cre stin ortodox
  (Alexandridis impotriva Greciei,
  pct. 36-41);
• avand ca obiect aceea si problema ca in cauza Alexandridis, dar cu privire la persoane implicate in procese penale in calitate de martori, reclamanti ori suspecti
  [Dimitras si altii
  
  impotriva Greciei; Dimitras si altii impotriva Greciei (nr. 2); Dimitras si altii impotriva Greciei
  
  (nr. 3)]
  ;
• pentru lipsa unui curs de etica optional pe care l-ar fi putut urma reclamantul, elev scutit de cursurile de religie, intrucat toate carnetele sale de note  si diploma sa de absolvire a invatamantului primar contineau o liniuta simpla („-") in rubrica
  „Religie/Etica";
  chiar daca mentiunea din aceasta rubrica nu permitea sa se stabileasca daca persoana in cauza a urmat un curs de religie sau de etica, absenta oricarei mentiuni arata in mod clar ca nu a urmat nici unul, expunand-o riscului de stigmatizare
  [Grzelak impotriva Poloniei;
  a se compara cu cele doua cauze in care organele Conventiei au declarat capete de cerere similare inadmisibile ca fiind vadit nefondate:C.J., J.J. si E.J. impotriva Poloniei, decizia Comisiei, Saniewski impotriva
  
  Poloniei
  (dec.).

62. Pe de alta parte, Curtea nu a constatat nicio incalcare a art. 9 in cazul unei mentiuni „—" (doua liniute) in caseta corespunzatoare din declaratia privind impozitul pe venit a persoanei in cauza, din care rezulta ca reclamantul nu apartinea niciuneia dintre bisericile ori societatile religioase pentru care statul percepea impozit bisericesc. Curtea a constatat ca documentul in discutie, rezervat angajatorului  si administratiei fiscale, nu era conceput pentru a fi utilizat in public  si ca ingerinta denuntata avea doar intindere limitata
    (Wasmuth impotriva Germaniei,
    pct. 58-59).

2. Obiectia pe motive de con stiinta: dreptul de a nu actiona impotriva con stiintei  si convingerilor sale

63. Art. 9 nu mentioneaza in mod expres dreptul la obiectie pe motive de con stiinta, nici in sectorul militar, nici in cel civil. Curtea a considerat totu si ca garantiile prevazute de acest articol se aplicau, in principiu, opozitiei fata de serviciul
    militar,
    atunci cand aceasta era motivata de un conflict grav  si insurmontabil intre obligatia de a face armata  si con stiinta unei persoane sau convingerile sincere  si profunde ale acesteia, de natura religioasa sau de alta natura. Chestiunea daca  si in ce masura obiectia fata de serviciul militar intra sub incidenta acestei dispozitii se solutioneaza in functie de circumstantele fiecarei cauze in parte
    [Bayatyan impotriva Armeniei
    (MC), pct. 92-
    111;
    Enver Aydemir
    
    impotriva Turciei,
    pct. 75]. Astfel, orice sistem de serviciu militar obligatoriu impune o sarcina grea cetatenilor; acest lucru poate fi acceptat daca este partajat echitabil intre toate partile  si daca orice scutire de la obligatia de a efectua serviciul se bazeaza pe motive intemeiate  si convingatoare
    [Bayatyan impotriva Armeniei
    (MC), pct. 125]. Prin urmare, este legitim ca autoritatile nationale sa efectueze, in prealabil, examinarea unei cereri depuse in vederea recunoa sterii calitatii de obiector de con stiinta, cu atat mai mult cu cat statele contractante dispun de o anumita marja de apreciere la definirea circumstantelor in care recunosc dreptul la obiectie pe motive de con stiinta  si la instituirea de mecanisme pentru examinarea unei cereri de obiectie pe motive de con stiinta in sectorul militar
    (Enver Aydemir impotriva Turciei,
    pct. 81).
64. De si nu exista o definitie fixa  si precisa a obiectiei pe motive de con stiinta, Curtea a considerat prudent sa urmeze avizul Comitetul drepturilor omului din cadrul ONU, conform caruia obiectia pe motive de con stiinta se bazeaza pe dreptul la libertatea de gandire, de con stiinta  si de religie atunci cand aceasta este incompatibila cu obligatia de a folosi forta cu pretul vietii unor oameni. In aplicarea art. 9 din Conventie, Curtea a limitat obiectia pe motive de con stiinta la convingeri, religioase ori de alta natura, inclusiv o obiectie ferma, permanenta  si sincera fata de orice participare la razboi sau la portul de arme
    (Enver Aydemir impotriva Turciei,
    pct. 81).
65. Un stat care (inca) nu a instituit forme alternative de serviciu militar alternativ pentru a oferi o solutie in caz de conflict intre con stiinta individuala  si obligatiile militare, dispune doar de o marja limitata de apreciere  si trebuie sa prezinte motive convingatoare  si imperioase pentru a justifica orice fel de ingerinta. In special, trebuie sa demonstreze ca ingerinta indepline ste o „nevoie sociala imperioasa"
    [Bayatyan impotriva Armeniei
    (MC), pct. 123].
66. Astfel, Curtea a constatat incalcarea art. 9 ca urmare a condamnarii reclamantului, martor al lui lehova (ale carui credinte includ convingerea ca trebuie sa se opuna serviciului militar indiferent de necesitatea portului de arme), pentru sustragere de la efectuarea serviciului militar obligatoriu, de si legea nu prevedea un serviciu militar alternativ
    [Bayatyan impotriva Armeniei
    (MC), pct. 110]. Prin urmare, Curtea a constatat incalcarea art. 9 intr-o serie de cauze foarte asemanatoare cu cauza
    Bayatyan,
    indreptate impotriva Armeniei
    (Bukharatyan impotriva Armeniei; Tsaturyan impotriva

Armeniei)
 si Turciei
(Ergep impotriva Turciei; Feti Demirta s impotriva Turciei; Buldu si altii impotriva

Turciei)
.
In special, in cauza Feti Demirta s impotriva Turciei, Curtea a hotarat ca faptul ca reclamantul, condamnat de mai multe ori la rand, a fost in cele din urma demobilizat pe baza raportului medical conform caruia prezenta o tulburare de adaptare, nu schimba deloc  si nu inlatura statutul de „victima"; dimpotriva, faptul ca tulburarea psihologica a aparut in timpul serviciului militar agrava  si mai mult raspunderea statului parat (pct. 73-77  si pct. 113-114).

67. Toate cauzele citate anterior priveau obiectori de con stiinta care erau adeptii religiei Martorii lui lehova. Cu toate acestea, Curtea a constatat, de asemenea, o incalcare a art. 9 in cazul a doi pacifi sti, care nu au invocat convingeri religioase. In aceste cauze, Curtea s-a axat mai degraba pe obligatiile pozitive ale statului, constatand o incalcare ca urmare a lipsei, din ordinea juridica turca, a unei proceduri efective  si accesibile care le-ar fi permis reclamantilor sa se stabileasca daca aveau sau nu dreptul de a beneficia de statutul de obiector de con stiinta
    (Savda impotriva Turciei; Tarhan impotriva
    
    Turciei)
    .
    Anterior, intr-o cauza indreptata impotriva Romaniei, reclamantul s-a plans ca a fost discriminat ca urmare a refuzului autoritatilor nationale de a-l inregistra ca obiector de con stiinta, legea nerecunoscand aceasta posibilitate decat din motive religioase, de si el era doar un simplu pacifist. Totu si, intrucat reclamantul nu a fost niciodata condamnat sau urmarit penal, iar serviciul militar obligatoriu pe timp de pace in Romania s-a suspendat intre timp, Curtea a hotarat ca reclamantul nu se mai putea considera „victima" presupusei incalcari
    [Butan impotriva Romaniei
    
    (dec.)]. In general, o persoana nu trebuie neaparat sa se identifice cu o religie concreta ori sa fie membra a unei organizatii pacifiste pentru a fi recunoscuta ca obiector de con stiinta
    (Papavasilakis
    
    impotriva Greciei)
    .
68. Curtea a refuzat sa recunoasca aplicabilitatea art. 9 in cauza unui resortisant turc arestat  si condamnat penal pentru refuzul de a efectua serviciul militar obligatoriu pe motiv ca nu putea efectua serviciul militar pentru Republica laica a Turciei, dar ca eventual ar putea face acest lucru in cadrul unui sistem bazat pe Coran  si  Saria. Cu alte cuvinte, nu a invocat nici o convingere religioasa care sa includa convingerea ca serviciului militar trebui sa i se opuna din principiu, nici o filozofie pa snica  si antimilitarista. Astfel, plangerea reclamantului nu se raporta la nicio forma de manifestare a unei religii sau convingeri „prin cult, invatamant, practici  si indeplinirea ritualurilor" in sensul art. 9 § 1
    (Enver
    
    Aydemir impotriva Turciei,
    pct. 79-84).
69. Chiar daca statul prevede posibilitatea scutirii de serviciul militar obligatoriu  si creeaza un serviciu militar alternativ, acest lucru nu este in sine suficient pentru respectarea dreptului la obiectie pe motive de con stiinta, garantat de art. 9 din Conventie. In primul rand, obligatiile pozitive ale statului presupun instituirea unei proceduri efective  si accesibile pentru protejarea acestui drept, inclusiv crearea unui cadru de reglementare care sa instituie un mecanism judiciar  si executoriu pentru protejarea drepturilor persoanelor  si punerea in aplicare, dupa caz, a masurilor specifice corespunzatoare. Prin urmare, autoritatilor nationale le revine obligatia pozitiva de a oferi persoanelor in discutie o procedura efectiva  si accesibila care sa le permita sa se stabileasca daca au sau nu dreptul de a beneficia de statutul de obiector de con stiinta
    (Papavasilakis impotriva Greciei,
    pct. 51-52). Este perfect legitim ca organul national responsabil cu punerea in aplicare a acestei proceduri sa organizeze intrevederi cu persoana in discutie pentru a evalua seriozitatea convingerilor sale  si pentru a inlatura orice incercare a persoanelor apte pentru serviciul militar de a abuza de posibilitatea de scutire
    (Papavasilakis impotriva Greciei,
    pct. 54). Cu toate acestea, ancheta realizata de acest organ trebuie sa indeplineasca conditiile de accesibilitate  si eficacitate, ceea ce implica in mod necesar independenta persoanelor care se ocupa de aceasta
    (Papavasilakis impotriva Greciei,
    pct. 60).
70. Astfel, Curtea a constatat incalcarea art. 9 in cazul unui barbat grec care s-a declarat obiector de con stiinta fara ca totu si sa invoce o religie concreta sau apartenenta oficiala la o organizatie pacifista. Acesta s-a prezentat in fata unei comisii speciale a armatei pentru a explica motivele cererii sale de scutire. Comisia trebuia sa fie alcatuita din cinci membri (doi militari  si trei civili), dar, in ziua respectiva, doi dintre membrii civili (profesori universitari) au fost absenti  si nu au fost inlocuiti. Cu toate acestea, cvorumul legal fiind intrunit, comisia, pronuntandu-se cu majoritate de cadre militare, a respins cererea reclamantului. Intrucat apelul sau a fost respins de Consiliul de Stat, a fost obligat sa plateasca o amenda considerabila pentru insubordonare. Curtea a hotarat ca autoritatile elene nu  si-au indeplinit obligatia de a se asigura ca intrevederea obiectorilor de con stiinta cu comisia speciala se desfa soara in conditii conforme cu eficienta procedurala  si cu paritatea prevazute de legislatia nationala
    (Papavasilakis impotriva Greciei,
    pct. 60).
71. In al doilea rand, modul in care se desfa soara serviciul militar alternativ trebuie, de asemenea, sa indeplineasca anumite conditii; cu alte cuvinte, regimul prevazut de stat trebuie sa fie adecvat in raport cu cerintele con stiintei  si convingerile persoanei in discutie. Chiar daca statele contractante dispun de o anumita marja de apreciere in ceea ce prive ste modul de organizare  si de punere in aplicare a sistemelor de serviciu militar alternativ, statul este obligat sa faca acest lucru, fie in drept, fie in practica, astfel incat serviciul sa aiba un caracter cu adevarat civil  si sa nu fie nici disuasiv, nici punitiv. Pentru a decide daca acest serviciu are un caracter cu adevarat civil, Curtea ia in considerare o serie de factori,  si anume natura activitatii care urmeaza sa fie realizata, exercitarea autoritatii, regimul controlului, normele aplicabile  si infati sarea exterioara
    (Adyan si altii impotriva Armeniei,
    pct. 67-68).
72. Astfel, Curtea a constatat o incalcare a art. 9 in cauza celor patru adepti ai religiei Martorii lui lehova din Armenia, condamnati pentru ca au refuzat, pe motivul convingerii religioase, efectuarea serviciului militar sau a celui militar alternativ. Chiar daca recrutii puteau opta pentru acesta din urma  si chiar daca ace stia puteau fi repartizati unor structuri civile precum camine de copii, camine de batrani  si spitale, sistemul propus reclamantilor nu era de natura pur civila deoarece avea doua defecte majore. In primul rand, sistemul nu era suficient de diferit de armata: cadrele militare luau parte la supravegherea  si organizarea serviciului militar alternativ, in cadrul exercitarii autoritatii, al controalelor sau al normelor aplicabile,  si interveneau in special la efectuarea de controale la fata locului, luarea de masuri in caz de absente nemotivate  si luarea de decizii cu privire la transferuri, deta sari  si aplicarea normelor militare. Cu privire la infati sarea exterioara, recrutii din serviciul civil erau obligati sa poarte uniforma. In al doilea rand, programul era mult mai lung decat serviciul militar (42 de luni in loc de 24), ceea ce avea automat un efect de descurajare sau chiar de sanctionare
    (Adyan
    
    si altii impotriva Armeniei,
    pct. 69-72).
73. Curtea a constatat incalcarea art. 14 (interzicerea discriminarii) coroborat cu art. 9 in trei cauze in care preoti din cadrul religiei Martorii lui lehova din Austria s-au plans de faptul ca nu au reu sit sa obtina o scutire totala de la serviciul militar
    si
    serviciul militar alternativ, aceasta scutire fiind rezervata doar preotilor din „cultele religioase recunoscute", dar nu  si cultele religioase „inregistrate", cum erau Martorii lui Iehova la momentul respectiv, - in pofida naturii similare a functiilor exercitate  si de unii,  si de ceilalti
    (Loffelmann impotriva Austriei; Gutl impotriva Austriei; Lang impotriva Austriei)
    .
    Pe de alta parte, Curtea a constatat ca nu a fost incalcat art. 14 coroborat cu art. 9 in cazul unui predicator evanghelic caruia nu i s-a acordat o scutire totala de la serviciul militar, nici de la cel alternativ. In respectiva cauza, Curtea a constatat ca acesta din urma nu a solicitat niciodata statutul de „societate religioasa recunoscuta"; reclamantul nu se afla a sadar intr-o situatie similara cu cea a preotilor din cadrul unor astfel de societati
    (Koppi impotriva Austriei)
    .
74. In ceea ce prive ste despagubirile pentru persoanele care au fost victimele unei incalcari a dreptului la obiectie pe motive de con stiinta in trecut, Curtea a declarat vadit nefondata cererea unui adventist de Ziua a  Saptea, care a fost incorporat in armata in perioada comunista, a fost condamnat la inchisoare pentru „insubordonare" ca urmare a refuzului de a depune juramantul  si a primit in mod simbolic arma de foc intr-o zi de sambata. Dupa caderea comunismului  si instituirea unui regim democratic, acestuia i s-a refuzat o pensie mai mare, precum  si alte beneficii garantate prin lege victimelor persecutiilor politice in timpul fostului regim, refuzul bazandu-se pe o jurisprudenta interna potrivit careia insubordonarea militara - indiferent de motivul ei - nu intra in categoria „persecutie politica". In contextul art. 14 coroborat cu art. 9, reclamantul s-a plans de refuzul instantelor nationale de a lua in considerare faptul ca a fost condamnat pe motivul convingerilor sale religioase. Curtea a hotarat ca, de si obligatiile pozitive care decurg din art. 14 ar putea constrange statul sa inlature, pentru obiectorii de con stiinta, consecintele negative ale condamnarii lor pentru insubordonare militara, acestea nu presupuneau nicidecum valorizarea respectivei condamnari a obiectorului de con stiinta prin acordarea de avantaje pecuniare rezervate altor categorii de persoane. In speta, jurisprudenta in litigiu continea o justificare obiectiva  si rezonabila care se circumscria marjei de apreciere a statului
    [Baciu impotriva Romaniei
    (dec.)].
75. Cu privire la
    mediul  scolar,
    Curtea a constatat ca nu a fost incalcat art. 9 in cazul celor doua adolescente adepte ale religiei Martorii lui lehova, eleve in licee publice din Grecia, care au fost pedepsite cu una sau doua zile de „suspendare" pentru ca au refuzat sa participe la o parada  scolara pentru comemorarea datei la care Italia fascista a declarat razboi Greciei. Acestea i-au informat pe directorii liceelor lor ca, din cauza convingerilor lor religioase, le era interzis sa se alature comemorarii razboiului, participand in fata autoritatilor civile, clericale  si militare, la o parada  scolara care ar urma unei slujbe oficiale  si ar urma sa aiba loc in aceea si zi cu o defilare militara. Dupa ce a constatat absenta unei incalcari, in cazul parintilor, a dreptului de a asigura educatia  si invatamantul fiicelor lor in conformitate cu convingerile lor filozofice (art. 2 din Protocolul nr. 1), Curtea a ajuns la aceea si concluzie in ceea ce prive ste dreptul la libertatea de religie a fetelor. Curtea a constatat ca fetele au fost scutite de la cursul de religie  si de la slujba ortodoxa, a sa cum au solicitat. In ceea ce prive ste obligatia de a participa la parada  scolara, nici scopul, nici modalitatile de manifestare a evenimentului in discutie nu erau de natura sa aduca atingere convingerilor pacifiste ale celor doua fete; comemorarile unor evenimente nationale serveau, in felul lor, obiectivelor pacifiste  si interesului public
    (Valsamis impotriva Greciei; Efstratiou impotriva Greciei)
    .
76. In materie
    civila,
    interesul persoanei in cauza de a nu actiona impotriva con stiintei sale poate fi limitat grav de interesul public de a asigura tuturor egalitatea de tratament, in special in ceea ce prive ste tratamentul acordat cuplurilor de acela si sex
    (Eweida  si altii impotriva Regatului Unit,
    pct. 105). Comisia a admis, de asemenea, faptul ca convingerile exprimate in contextul exercitarii clauzei de con stiinta intr-un context profesional - de exemplu, clauza de con stiinta a unui avocat - pot, in principiu, sa intre in domeniul de aplicare al art. 9. Intr-adevar, indiferent de natura sa profesionala, tinand seama de natura sa speciala, o astfel de clauza se poate confunda cu convingerile personale ale avocatului, nu ca agent al justitiei, ci ca persoana particulara
    (Mignot impotriva Frantei,
    decizia Comisiei).
77. Curtea a concluzionat ca nu a fost incalcat art. 9 (interpretat singur sau coroborat cu art. 14 din Conventie privind interzicerea discriminarii) in urmatoarele situatii:

• o procedura disciplinara indreptata de o autoritate locala impotriva unei salariate cre stine pentru refuzul acesteia de a accepta repartizarea sa la inregistrarea starii civile a uniunilor civile de acela si sex, precum  si concedierea sa in urma acestei proceduri
  (Eweida  si altii
  
  impotriva Regatului Unit,
  pct. 102-106);
• o procedura disciplinara indreptata de o societate privata impotriva unui salariat pentru refuzul acestuia de a oferi consiliere psiho-sexuala cuplurilor de acela si sex, precum  si concedierea sa in urma acestei proceduri
  (ibidem,
  pct. 107-110).

78. Organele Conventiei au refuzat, de asemenea, recunoa sterea dreptului la obiectie pe motive de con stiinta  si, prin urmare, a oricarei aparente incalcari a art. 9 din Conventie in urmatoarele situatii:

• dorinta unui quaker pacifist de a nu plati o anumita cota din impozit fara a avea siguranta ca aceasta nu va fi alocata pentru finantarea sectorului militar
  (C. impotriva Regatului Unit,
  
  decizia Comisiei; solutie confirmata in H.  si B. impotriva Regatului Unit, decizia Comisiei), precum  si dorinta unui contribuabil francez opozant al avortului de a nu plati o anumita cota din impozit care servea la finantarea avorturilor
  (Bouessel du Bourg impotriva Frantei,
  decizia Comisiei). In toate aceste cauze, Curtea a considerat ca obligatia generala de plata a impozitelor nu avea, in sine, un impact precis asupra con stiintei, neutralitatea acesteia fiind ilustrata de faptul ca niciun contribuabil nu putea sa influenteze alocarea impozitelor, nici sa decida in privinta lor dupa ce au fost percepute;
• o sanctiune disciplinara aplicata unui avocat pentru refuzul oficial de a participa la activitati in care ar fi desemnat din oficiu, in conformitate cu legea, sa reprezinte persoane arestate preventiv,  si asta pe motivul opozitiei sale de principiu fata de aceasta lege. De si a admis ca clauza de con stiinta profesionala a avocatului ar putea intra in domeniul de aplicare al art. 9, Comisia a constatat ca reclamantul se limita la contestarea sistemului juridic in discutie; pe de alta parte, reclamantul nu s-a plans niciodata de obligatia de a trebui sa intervina intr-o cauza concreta care ii cauza probleme de con stiinta, ceea ce i-ar fi permis sa invoce aceasta clauza
  (Mignot impotriva Frantei,
  decizia Comisiei).
• condamnarea reclamantilor, proprietarii asociati ai unei farmacii, pentru refuzul de a vinde in sediul lor pilula contraceptiva, refuz motivat de convingerile lor religioase
  [Pichon si Sajous
  
  impotriva Frantei
  (dec.)].

79. De asemenea, Curtea a respins urmatoarele cereri:

• o cerere formulata de un  somer - care nu s-a declarat adeptul niciunei religii -, al carui drept la indemnizatia de  somaj a fost temporar suspendat dupa ce acesta a refuzat sa lucreze ca receptioner intr-un centru de conferinte  si seminarii detinut de biserica protestanta locala. Curtea a constatat ca activitatea in discutie se limita la primirea clientilor, ceea ce, prin natura sa, nu avea o legatura stransa cu convingerile religioase ale nimanui, precum  si ca nu s-a demonstrat ca aceasta activitate ar fi adus atingere libertatii reclamantului de a nu apartine unei religii
  [Dautaj impotriva Elvetiei
  (dec.)];
• o cerere din partea unui medic angajat in sistemul public de sanatate  si concediat in urma refuzului de a efectua examinarea medicala a unui stagiar, invocand riscul unei „prejudecati" care ar putea compromite cooperarea sa cu respectivul stagiar in viitor. Curtea a constatat ca atitudinea reclamantului nu a implicat exprimarea unei opinii coerente privind o problema fundamentala  si ca nu a explicat in ce consta dilema morala pe care intentiona sa o evite. Prin urmare, nu a existat nicio „manifestare a convingerilor personale" in sensul art. 9
  [Blumberg impotriva Germaniei
  (dec.)];
• o cerere din partea unor resortisanti ru si care s-au plans cu privire la legea prin care fiecarui contribuabil i s-a alocat un „numar personal de contribuabil", pe care l-au considerat precursorul semnului Anticristului. Curtea a observat ca era vorba de o masura cu aplicare generala  si neutra in spatiul public; ca reclamantii nu erau obligati nici sa solicite, nici sa utilizeze numarul in litigiu, legea autorizand in mod explicit majoritatea contribuabililor sa nu il utilizeze in documentele oficiale. In plus, Curtea a reamintit ca continutul documentelor sau bazelor de date oficiale nu poate fi determinat de dorintele individuale ale persoanelor incluse in acestea. Prin urmare, nu a existat nicio ingerinta in drepturile garantate de art. 9
  [Skugar si altii impotriva Rusiei
  (dec.)].

2. 
   
   
   Aspectulpozitiv
   1. Principii generale
   

80. De si libertatea de religie tine in primul rand de forul interior, aceasta o include de asemenea, printre altele, pe cea de „a- si manifesta religia" in mod individual  si in privat, sau in colectiv, in public  si in cercul celor cu care se imparta se ste convingerea. Art. 9 enumera diferitele forme pe care le poate lua manifestarea unei religii sau convingeri,  si anume cult, invatamant, practici  si indeplinirea ritualurilor
    (Mitropolia Basarabiei si altii impotriva Moldovei,
    pct. 114).
81. Doar in cazuri cat se poate de exceptionale, dreptul la libertatea de religie, astfel cum este definit in Conventie, exclude orice apreciere de catre stat a legitimitatii convingerilor religioase sau a modurilor de exprimare a acestora
    [Hassan si Tchaouch impotriva Bulgariei
    (MC), pct. 76; Leyla  Sahin
    
    impotriva Turciei
    (MC), pct. 107]. Intr-adevar, convingerile religioase  si filozofice se refera la atitudinea persoanelor fata de divinitate, in care chiar  si perceptiile subiective pot fi importante, avand in vedere faptul ca religiile sunt un agregat dogmatic  si moral foarte vast care are sau poate avea raspunsuri la orice intrebare de ordin filozofic, cosmologic sau etic
    [izzettin Dogan si altii impotriva Turciei
    (MC), pct. 107]. Prin urmare, in ceea ce prive ste deciziile motivate religios pe care le iau persoanele in cadrul autonomiei lor personale, statul are doar o marja de apreciere foarte limitata cand este vorba de ingerinte in alegerile acestora. O ingerinta ar putea fi justificata in sensul art. 9 § 2 in cazul unei incompatibilitati clare  si radicale cu principiile  si valorile fundamentale care stau la baza Conventiei: de exemplu, in cazul unei casatorii poligame sau al unei casatorii cu un minor, in cazul incalcarii grave a egalitatii de gen sau in cazul unei decizii luate sub constrangere
    (Martorii lui lehova din Moscova si
    
    altii impotriva Rusiei)
    .
82. Art. 9 nu protejeaza orice fapta motivata sau inspirata de o religie sau convingere  si nu garanteaza intotdeauna dreptul de a se comporta, in public, intr-un mod dictat sau inspirat de religie sau de convingeri
    (Kalag impotriva Turciei)
    .
    In mod similar, ca regula generala, aceasta nu confera dreptul de a se sustrage, sub pretextul unor convingeri religioase, de la aplicarea unei legi neutre  si generale care este in conformitate cu Conventia
    [Franklin-Beentjes si CEFLU-Luz da Floresta impotriva
    
    Tarilor de Jos
    (dec.)]. Un act inspirat, motivat sau influentat de o religie sau de convingeri constituie o „manifestare" a acestora, in sensul art. 9 din Conventie, doar daca este strans legat de religia sau convingerile in discutie. Acest lucru este valabil, de exemplu, pentru actele de cult sau devotiune care fac parte din practica unei religii sau a unor convingeri intr-o forma general recunoscuta. Cu toate acestea, „manifestarea" unei religii sau a unor convingeri nu se limiteaza la acte de acest tip: existenta unei legaturi suficient de stranse  si directe intre un act  si convingerea din care rezulta trebuie sa se stabileasca in functie de circumstantele specifice fiecarei cauze in parte. In special, nu exista o obligatie pentru persoana care sustine ca un act se incadreaza in dreptul sau la libertatea de a- si manifesta religia sau convingerile sa demonstreze ca a actionat in conformitate cu o cerinta a religiei in cauza [5.A5. impotriva Frantei (MC), pct. 55]. De exemplu, Curtea s-a bazat pe un aviz oficial din partea comunitatii islamice din statul parat pentru a recunoa ste faptul ca dorinta unui barbat musulman de a purta un acoperamant de cap, care nu corespundea unei indatoriri strict religioase, dar care avea totu si radacini traditionale suficient de puternice incat multi dintre adeptii religiei o considerau o indatorire religioasa veritabila, era protejat de art. 9
    (Hamidovic impotriva Bosniei si Hertegovinei,
    pct. 30).
83. In anumite situatii, atunci cand i si exercita libertatea de a- si manifesta religia, este posibil ca o persoana sa trebuiasca sa tina seama de circumstantele sale speciale, de natura profesionala sau contractuala
    (X. impotriva Regatului Unit,
    decizia Comisiei din 12 martie
    1981;
    Kalag impotriva Turciei,
    
    pct. 27). Astfel, de exemplu, Curtea a declarat vadit nefondat capatul de cerere formulat de un reclamant caruia i-a fost retrasa autorizatia de functionare a unei agentii de securitate private, pe motiv ca, intrucat a depus juramant fata de cultul aum din Mandarom, acesta nu mai indeplinea conditia de „onorabilitate" impusa de legislatia elvetiana pentru a beneficia de o astfel de autorizatie. In acest sens, instantele interne au constatat ca  seful cultului respectiv era o persoana periculoasa; ca doctrina sa era centrata pe iminenta apocalipsei; ca acesta ii putea determina pe adeptii sai sa se sinucida ori sa comita violente; in cele din urma, ca, daca s-ar lasa posibilitatile inerente functionarii unei agentii de securitate in mainile unui adept al unei astfel de organizatii, ar putea exista un pericol pentru siguranta  si ordinea publica. In esenta, sustinand motivele retinute de instantele nationale, Curtea a concluzionat ca ingerinta in litigiu era in conformitate cu art. 9 § 2 din Conventie [C.R.
    impotriva Elvetiei
    (dec.)].
84. Jurisprudenta Curtii prezentata in cele ce urmeaza se va referi la diferitele manifestari ale libertatii de religie, de la cele personale  si intime (probleme de sanatate) la cele colective  si publice (libertatea de cult colectiv  si posibilitatea de a deschide laca suri de cult).

2. 
   
   Libertatea religioasa si problemele de sanatate fizica si mintala
   

85. Cu privire la refuzarea
    transfuziilor de sange
    liber consimtite de Martorii lui lehova, Curtea a hotarat ca aceasta intra, in principiu, sub incidenta autonomiei personale a fiecaruia  si, ca atare, era protejata de art. 8  si 9 din Conventie. In aceasta privinta, Curtea a constatat, in primul rand, ca refuzarea unei transfuzii nu poate fi echivalata cu suicidul deoarece Martorii lui lehova nu refuza tratamentul medical in general; este vorba doar de aceasta procedura specifica, pe care o refuza din motive religioase. Chiar daca pacientul refuza o transfuzie care, potrivit rationamentului medical informat al medicilor, ar fi absolut necesara pentru salvarea vietii sale sau pentru evitarea deteriorarii ireparabile a sanatatii sale, Curtea a considerat ca posibilitatea ca persoana sa i si traiasca viata conform liberei sale alegeri include posibilitatea de a adopta comportamente percepute de altii ca fiind periculoase pentru sine din punct de vedere fizic. Chiar daca refuzul de a primi un anumit tratament medical poate duce la deces, administrarea acestui tratament fara consimtamantul unui adult apt mintal sa il exprime ar constitui o incalcare a drepturilor sale in temeiul art. 8. Or, pentru ca aceasta libertate sa fie efectiva, pacientii trebuie sa poata face alegeri conforme propriilor opinii  si valori, chiar daca alte persoane considera aceste alegeri irationale, neinspirate sau imprudente. In urma examinarii legislatiei interne in materie, Curtea a constatat ca aceasta proteja intr-un mod suficient atat libertatea de alegere a pacientilor adulti, cat  si interesele obiective ale minorilor (instantelor li se acorda competenta de a respinge opozitia parintilor fata de un tratament medical care ar putea salva viata minorului). Prin urmare, faptul ca doctrina Martorilor lui lehova interzice transfuziile de sange nu poate servi, ca atare, ca fundament pentru dizolvarea organizatiei  si interzicerea activitatilor sale
    (Martorii
    
    lui lehova din Moscova si altii impotriva Rusiei,
    pct. 131-144).
86. In ceea ce prive ste libertatea de religie a pacientilor internati in spitale psihiatrice, situatia de inferioritate  si neputinta care ii caracterizeaza necesita o vigilenta sporita in cadrul controlului privind respectarea Conventiei, inclusiv a art. 9
    (Mockute impotriva Lituaniei,
    pct. 122). Este adevarat ca tratamentul psihiatric poate impune ca medicul sa discute cu pacientul orice fel de chestiuni, inclusiv religia. Cu toate acestea, este in principiu inadmisibil ca medicul sa intervina in convingerile pacientului  si sa incerce sa le „corecteze", de si nu exista un risc real  si iminent ca aceste convingeri sa se manifeste in acte specifice periculoase pentru pacient sau pentru ceilalti
    (Mockute impotriva Lituaniei,
    pct. 129). Astfel, Curtea a constatat o incalcare a art. 9 in cazul unei femei care practica meditatia in cadrul mi scarii religioase Osho, internata nevoluntar intr-un spital de psihiatrie, diagnosticata cu psihoza acuta  si tinuta in spital timp de 52 de zile, timp in care medicii au incercat sa ii „corecteze" convingerile adresandu-i-se intr-un limbaj peiorativ  si indemnand-o sa „adopte o atitudine critica" fata de meditatia  si mi scarea Osho. Avand in vedere, in special, faptul ca internarea reclamantei dupa cea de a doua zi a fost ilegala  si nejustificata in sensul dreptului intern, precum  si ca reclamanta se afla intr-o stare de dependenta, vulnerabilitate  si neputinta deosebite in fata medicilor, Curtea a constatat o ingerinta in exercitarea libertatii religioase a acesteia  si ca aceasta ingerinta nu era „prevazuta de lege"
    (Mockute
    
    impotriva Lituaniei,
    pct. 107-131).

3. 
   
   Respectarea unor precepte alimentare
   

87. Respectarea unor precepte alimentare (dietetice) dictate de o religie sau de un sistem filozofic constituie o „practica" protejata de art. 9 § 1 din Conventie
    [Cha'are Shalom Ve Tsedek impotriva
    
    Frantei
    (MC), pct. 73-74; Jakobski impotriva Poloniei]
    .
    Astfel, in doua cauze, Curtea a constatat o incalcare a art. 9 ca urmare a refuzului administratiei penitenciarului de a pune la dispozitia reclamantilor, detinuti de religie budista, hrana fara carne, de si un astfel de aranjament nu ar fi creat o sarcina exorbitanta pentru penitenciarele respective
    [ibidem; Vartic impotriva Romaniei (nr. 2)]
    . In special, in a doua cauza, reclamantul a reu sit doar sa obtina un regim alimentar pentru detinutii bolnavi, care continea carne. Curtea a observat ca reclamantul avea doar o posibilitate foarte limitata de a primi hrana conforma cu religia sa, mai ales dupa ce ministrul Justitiei a interzis primirea, prin po sta, de produse alimentare pentru detinuti
    (ibidem,
    pct. 47-50).
88. Pe de alta parte, Comisia a declarat inadmisibila o cerere in care reclamantul, evreu ortodox aflat in executarea pedepsei inchisorii, s-a plans ca nu a beneficiat periodic de hrana cu ser. Comisia a constatat ca reclamantului i s-a oferit un regim alimentar vegetarian cu ser, ca marele rabin a fost consultat in acest sens  si ca acesta a aprobat masurile luate de autoritati pentru a garanta drepturile religioase ale reclamantului
    (X. impotriva Regatului Unit,
    decizia Comisiei din 5 martie 1976).
89. Curtea a concluzionat, de asemenea, ca nu a fost incalcat art. 9, interpretat singur sau coroborat cu art. 14 din Conventie (interzicerea discriminarii) intr-o cauza in care reclamanta, o asociatie religioasa evreiasca ultraortodoxa din Franta, ai carei membri au solicitat posibilitatea de a consuma carne
    „glatt",
    provenita de la animale sacrificate in conformitate cu cerinte mai stricte decat
    kashrut
    obi snuit, s-a plans de refuzul autoritatilor nationale de a-i acorda autorizatia necesara pentru ca propriii macelari sa aiba dreptul de practica a sacrificarii rituale, de si a acordat o astfel de autorizatie Asociatiei Consistoriale Israelite din Paris, care reunea marea majoritate a evreilor din Franta. Constatand ca asociatia reclamanta putea cu u surinta sa se aprovizioneze cu carne
    „glatt"
    din Belgia  si ca o serie de macelarii care i si desfa surau activitatea sub controlul Asociatiei Consistoriale puneau la dispozitia credincio silor carne certificata corespunzator
    „glatt",
    Curtea a considerat ca neacordarea autorizatiei in discutie nu constituia o ingerinta in exercitarea dreptului reclamantei de a- si manifesta religia. Aceasta a precizat ca, intrucat reclamanta  si membrii sai puteau sa obtina carnea in discutie, dreptul la libertatea de religie in sensul art. 9 din Conventie nu poate merge pana acolo incat sa includa dreptul la a desfa sura personal sacrificarea rituala  si la certificarea aferenta
    [Cha'areShalom Ve Tsedek
    
    impotriva Frantei
    (MC), pct. 82].

4. 
   
   Purtarea vesmintelor si simbolurilor religioase
   

90. O societate democratica sanatoasa trebuie sa tolereze  si sa sprijine pluralismul  si diversitatea in domeniul religios. In plus, orice persoana care face din religie un principiu esential al vietii sale trebuie sa aiba, in principiu, posibilitatea de a comunica altora aceasta convingere, inclusiv prin purtarea de ve sminte  si simboluri religioase
    (Eweida si altii impotriva Regatului Unit,
    pct. 94). Purtarea unui anumit articol vestimentar sau a unui anumit simbol, motivata de credinta persoanei in cauza  si de dorinta de a marturisi aceasta credinta, constituie o manifestare a convingerilor sale religioase, sub forma unui „cult", a unei „practici"  si a unui „ritual"; prin urmare, acest comportament este protejat de art. 9 § 1
    (ibidem,
    pct. 89). Astfel, de exemplu, Curtea a admis in mod expres faptul ca dorinta unui barbat musulman de a purta un acoperamant de cap, care nu corespundea unei indatoriri strict religioase, dar care avea totu si radacini traditionale suficient de puternice incat multi dintre adeptii religiei o considerau o indatorire religioasa, era protejata de art. 9
    (Hamidovic impotriva Bosniei si Hertegovinei,
    
    pct. 30).
91. Cu toate acestea, dreptul de a purta ve sminte  si simboluri religioase nu este absolut  si trebuie sa fie pus in balanta cu interesele legitime ale altor persoane fizice  si juridice. Jurisprudenta actuala a Curtii in acest domeniu se situeaza in patru contexte diferite: a) spatiul public; b)  scoli  si universitati;

100. functii publice  si servicii publice; d) locul de munca.

92. In primul rand, in ceea ce prive ste prima ipoteza,  si anume purtarea de ve sminte  si simboluri religioase in
    spatiul public,
    Curtea a constatat o incalcare a art. 9 ca urmare a condamnarii penale a reclamantilor, membri ai unui grup religios denumit
    „Aczimendi tarikati",
    in baza unei legi din Turcia care interzice purtarea anumitor tinute religioase in locuri publice deschise tuturor persoanelor cand nu au loc ceremonii religioase. In speta, tinuta in discutie era alcatuita din turban,  salvari  si tunica, toate de culoare neagra, fiind completata cu un baston. Avand in vedere circumstantele cauzei  si textul

deciziilor instantelor interne  si, in special, tinand seama de importanta principiului laicitatii pentru sistemul democratic din Turcia, Curtea a admis ca respectiva ingerinta, in masura in care viza respectarea principiilor laice  si democratice, urmarea mai multe dintre scopurile legitime enumerate la art. 9 § 2: siguranta publica, protectia ordinii  si protejarea drepturilor  si libertatilor altora. Totu si, Curtea a considerat ca necesitatea sa in raport cu acele scopuri nu a fost stabilita. Intr-adevar, Curtea a constatat ca interdictia nu se aplica functionarilor care erau obligati la o anumita discretie in exercitarea atributiilor lor, ci mai degraba cetatenilor obi snuiti,  si ca aceasta viza nu institutii publice specifice, ci intregul spatiu public. In plus, din dosar nu reie sea ca modul in care reclamantii - intruniti in fata unei moschei in tinuta respectiva, cu unicul scop de a participa la o ceremonie religioasa -  si-au manifestat convingerile printr-o anumita tinuta constituia sau risca sa constituie o amenintare la adresa ordinii publice sau o presiune asupra altor persoane. In fine, ca raspuns la argumentul Guvernului turc cu privire la posibilul prozelitism din partea reclamantilor, Curtea a constatat ca in dosar nu exista niciun element care sa demonstreze ca ace stia au incercat sa exercite presiuni nepermise asupra trecatorilor de pe strada  si din pietele publice cu intentia de a promova convingerile lor religioase
(Ahmet Arslan si altii impotriva Turciei)
.

88. Pe de alta parte, Curtea nu a constatat incalcarea art. 9 intr-o cauza care era indreptata impotriva Frantei  si avea ca obiect adoptarea unei legi care pedepsea fapta de a purta, in spatiul public, tinute menite sa ascunda fata (deci inclusiv burqa  si niqab); incalcarea legii se pedepsea cu amenda sau putea fi inlocuita cu un curs de cetatenie obligatoriu. Curtea a considerat ca respectiva cauza era semnificativ diferita de cauza Ahmet Arslan si altii impotriva Turciei, deoarece valul islamic integral este o vestimentatie speciala in sensul ca ascunde complet fata, cu posibila exceptie a ochilor. In mod similar, in acea cauza interdictia nu s-a bazat in mod explicit pe conotatia religioasa a articolelor vestimentare vizate. Curtea a recunoscut legitimitatea argumentului prezentat de guvernul parat, potrivit caruia fata joaca un rol important in interactiunea sociala, iar persoanele din spatiile deschise tuturor doresc ca acolo sa nu se dezvolte practici sau atitudini care submineaza in mod fundamental posibilitatea unor relatii interpersonale deschise care, pe baza unui consens stabilit, reprezinta un element indispensabil al vietii colective in cadrul societatii respective. Prin urmare, Curtea a admis ca bariera pe care valul care acopera fata ar putea sa o ridice pentru ceilalti putea fi perceputa de statul parat ca aducand atingere dreptului altora de a evolua intr-un spatiu de sociabilitate care face mai u soara viata impreuna; cu alte cuvinte, statul putea considera ca este esential sa se acorde o importanta deosebita interactiunii dintre indivizi  si sa considere ca aceasta este afectata de faptul ca unii i si ascund fata in spatiul public. De si  si-a exprimat anumite indoieli cu privire la necesitatea de a aborda problema respectiva printr-o lege de interzicere generala (dat fiind faptul ca numarul de femei vizate era mic)  si, in acela si timp,  si-a exprimat ingrijorarea privind riscul unui impact negativ asupra situatiei sociale a femeilor respective care ar putea fi izolate, Curtea a concluzionat ca statul parat nu  si-a depa sit marja de apreciere, avand in vedere in special indulgenta sanctiunilor aplicabile [5.A5.
    impotriva Frantei
    (MC)]. Din motive identice, Curtea a ajuns la aceea si concluzie in doua cauze care erau indreptate impotriva Belgiei  si aveau ca obiect o norma locala  si o lege foarte similare cu legislatia franceza, cu deosebirea ca sanctiunile aplicate de legislatia belgiana erau mult mai aspre
    (Dakir
    
    impotriva Belgiei; Belcacemi si Oussar impotriva Belgiei)
    .
89. Organele Conventiei au refuzat intotdeauna sa recunoasca temeinicia capetelor de cerere indreptate impotriva obligatiei de a da la o parte temporar un articol vestimentar cu conotatie religioasa atunci cand aceasta obligatie era motivata de
    considerente de siguranta.
    Astfel, au fost respinse cererile avand ca obiect:

■
condamnarea unui sikh practicant la amenzi pentru incalcarea obligatiei impuse conducatorilor de motociclete de a purta o casca de protectie; reclamantul a sustinut ca religia sa il obliga sa poarte turban in permanenta, ceea ce facea imposibila purtarea ca stii
(X. impotriva Regatului Unit,
decizia Comisiei din 12 iulie 1978);

• obligatia impusa unui sikh practicant de a- si da jos turbanul la trecerea prin poarta de securitate pentru a intra in zona de imbarcare din aeroport
  [Phull impotriva Frantei
  (dec.)];
• obligatia impusa reclamantei, venite la un consulat general al Frantei in Maroc pentru a solicita viza, de a da la o parte valul pentru a se supune controlului de identitate; in urma refuzului acesteia, nu i s-a permis accesul in incinta consulatului  si nu a putut sa obtina viza. Printre altele, Curtea a respins argumentul reclamantei potrivit caruia reclamanta ar fi fost dispusa sa dea la o parte valul doar in prezenta unei femei, considerand ca faptul ca autoritatile consulare franceze nu au desemnat un agent de sex feminin sa procedeze la identificarea reclamantei nu a depa sit marja de apreciere a statului in aceasta privinta
  [El
  
  Morsli impotriva Frantei
  (dec.)];
• obligarea la a aparea cu capul descoperit in fotografiile de identitate pentru documente oficiale  si, mai precis, obligarea unei studente musulmane la a prezenta o fotografie in care avea capul descoperit in vederea obtinerii diplomei sale universitare
  [Karaduman impotriva
  
  Turciei,
  decizia Comisiei; Arag impotriva Turciei (dec.)];
• obligarea la a aparea cu capul descoperit in fotografiile de identitate pentru documente oficiale  si, mai precis, refuzul autoritatilor de a accepta fotografii in care reclamantul, sikh, aparea purtand turban
  [Mann Singh impotriva Frantei
  (dec.)].

90. In ceea ce prive ste a doua ipoteza, cea a purtarii de ve sminte  si simboluri religioase in
    institutiile de invatamant public,
    Curtea a insistat intotdeauna asupra marjei foarte largi de apreciere de care dispun statele in acest domeniu. Intr-adevar, nu este posibil sa se identifice in intreaga Europa o conceptie uniforma privind semnificatia religiei in societate, iar sensul sau impactul actelor care corespund expresiei publice a unei convingeri religioase nu sunt acelea si de la o perioada  si o situatie la alta. In consecinta, normele relevante pot varia de la o tara la alta, in functie de traditiile nationale  si de cerintele impuse de protectia drepturilor  si libertatilor celorlalti, precum  si de mentinerea ordinii publice. Prin urmare, alegerea referitoare la intinderea  si formele unei astfel de norme trebuie, inevitabil, sa fie intr-o anumita masura lasata la latitudinea statului in cauza, aceasta depinzand de contextul national
    [Leyla  Sahin impotriva Turciei
    (MC), pct. 109]. Toate cauzele examinate de Curte in aceasta privinta pot fi impartite in doua categorii, in functie de faptul daca persoana care pretindea dreptul de a purta ve sminte religioase era cadru didactic sau student (ori elev).
91. Cu privire la
    cadrele didactice,
    Curtea a realizat o echilibrare intre, pe de o parte, dreptul cadrului didactic de a- si manifesta religia  si, pe de alta parte, respectarea neutralitatii educatiei publice  si protejarea intereselor legitime ale elevilor sau studentilor, prin salvgardarea pacii religioase. Intr- adevar, de si pare legitim ca statul sa supuna functionarii din serviciile publice, in virtutea statutului lor, unei obligatii de discretie in exprimarea in public a convingerilor lor religioase, este totu si vorba de persoane care, ca atare, beneficiaza de protectia prevazuta la art. 9 din Conventie. Prin urmare, Curtii ii revine sarcina, tinand seama de circumstantele fiecarei cauze, sa cerceteze daca a fost respectat un just echilibru intre dreptul fundamental al persoanei la libertatea de religie  si interesul legitim al unui stat democratic de a veghea ca functia publica sa se conformeze scopurilor enuntate la art. 9 § 2
    [Kurtulmu s impotriva Turciei
    (dec.)]. In acest sens, este necesar sa se tina seama de insa si natura profesiei de cadru didactic in  scoala publica, detinator al autoritatii  scolare  si reprezentant al statului in fata elevilor, precum  si de eventualul efect de prozelitism pe care l-ar putea avea asupra lor purtarea de ve smintelor sau simbolurilor in litigiu. Pe de alta parte, varsta elevilor este un alt factor important care trebuie luat in considerare, avand in vedere faptul ca cei de varste mici i si pun numeroase intrebari, fiind in acela si timp mai u sor de influentat decat elevii de o varsta mai inaintata
    [Dahlab
    
    impotriva Elvetiei
    (dec.)].
92. Conform acestei logici, Curtea a recunoscut statului o marja larga de apreciere  si a declarat vadit nefondate cereri avand ca obiect:

• interdictia de a purta baticul islamic in timpul activitatii de predare, impusa unei invatatoare la o  scoala publica primara, care preda la o clasa de copii de varste mici (intre 4  si 8 ani). Curtea a acordat o pondere deosebita faptului ca purtarea baticului islamic, un „semn extern puternic", era greu de conciliat cu mesajul de toleranta, respect pentru altii  si, mai ales, de egalitate a sexelor  si nediscriminare pe care, intr-o democratie, orice cadru didactic trebuie sa il transmita elevilor sai. In plus, Curtea a respins afirmatia reclamantei, potrivit careia masura contestata constituia o discriminare pe motive de sex (art. 14 din Conventie)  si ca masura in litigiu putea fi aplicata  si unui barbat care purta, in mod vizibil, in acelea si circumstante, ve sminte specifice unei alte religii
  [Dahlab impotriva Elvetiei
  (dec.)];
• o sanctiune disciplinara aplicata reclamantei, profesor asociat la o universitate publica din Turcia, pe motiv ca a purtat batic islamic in cadrul activitatii sale de predare, fapt care era contrar normelor privind tinuta vestimentara a functionarilor. In acest sens, Curtea a reamintit ca un stat democratic are dreptul de a solicita functionarilor sai sa fie loiali principiilor constitutionale aflate la baza lui; principiul laicitatii este unul dintre principiile fondatoare ale statului turc; astfel, era de a steptat ca reclamanta, titulara a autoritatii universitare  si reprezentanta a statului care a aderat in mod liber la statutul de functionar, sa respecte normele care o obligau sa dea dovada de discretie in exprimarea in public a convingerilor sale religioase. Curtea a respins  si afirmatia reclamantei, potrivit careia masura in litigiu echivala cu o discriminare bazata pe criterii de religie  si de sex (art. 14 din Conventie), norme similare existand  si in privinta barbatilor, pentru a garanta discretia in exprimarea convingerilor lor religioase
  [Kurtulmu s impotriva Turciei
  (dec.); a se vedea, de asemenea, pentru o cauza similara avand ca obiect concedierea unei profesoare la un liceu
  „imam- Hatip",
  Karaduman impotriva Turciei
  (dec.)].

93. Cu privire la
    elevi sau studenti,
    Curtea a concluzionat ca nu a fost incalcat art. 9 sau ca sunt vadit

neintemeiate capetele de cerere formulate in urmatoarele cazuri:

• interdictia de a purta baticul islamic la cursuri, aplicata unei studente la medicina la o universitate publica din Turcia. Avand in vedere particularitatile istoriei  si sistemului constitutional din Turcia, Curtea a recunoscut legitimitatea eforturilor facute de autoritatile nationale pentru mentinerea principiului laicitatii, unul dintre principiile fondatoare ale statului turc, astfel cum a fost interpretat de Curtea Constitutionala a acestei tari. Curtea insa si a ajuns la concluzia ca o astfel de conceptie despre laicitate respecta valorile care stau la baza Conventiei, sunt in concordanta cu preeminenta dreptului  si cu respectarea drepturilor omului  si a democratiei. Pentru a ajunge la concluzia ca nu a fost incalcat art. 9, Curtea a tinut seama, in special, de urmatoarele considerente: faptul ca sistemul constitutional turc s-a axat pe egalitatea sexelor, unul dintre principiile esentiale care stau la baza Conventiei  si un obiectiv al statelor membre ale Consiliului Europei; faptul ca problema baticului islamic in contextul turc nu putea fi examinata fara a tine cont de impactul pe care l-ar putea avea purtarea acestui simbol, prezentat sau perceput ca o indatorire religioasa obligatorie, asupra celor care nu il purtau; faptul ca, potrivit instantelor din Turcia, purtarea baticului capatase o semnificatie politica in aceasta tara; faptul ca, in Turcia, existau mi scari extremiste care incercau sa impuna intregii societati simbolurile lor religioase  si conceptia lor despre societate, pe baza unor norme religioase. Intr-un astfel de context, dispozitia in litigiu constituia o masura menita sa atinga scopurile legitime stabilite mai sus  si, astfel, sa protejeze pluralismul in cadrul unei institutii universitare
  [Leyla  Sahin impotriva Turciei
  (MC)];
• interdictia de a purta baticul islamic, aplicata elevelor din liceele
  „Imam-Hatip"
  ( scoli publice de invatamant secundar cu profil religios din Turcia), exceptie facand orele de religie despre Coran, precum  si faptul de a interzice accesul la cursuri elevelor care poarta val. Printre altele, Curtea a constatat ca reglementarea turca relevanta impunea tuturor elevelor din unitatile de invatamant secundar sa poarte uniforma  si obligatia de a se prezenta cu capul descoperit la  scoala; in  scolile
  „imam-Hatip"
  exista o exceptie, potrivit careia fetele puteau sa i si acopere parul in timpul orelor de educatie despre Coran. Prin urmare, reglementarea in litigiu continea dispozitii generale care se aplicau tuturor elevelor, indiferent de convingerile lor religioase  si, in special, serveau scopului legitim de a mentine neutralitatea invatamantului secundar, care se adresa unui public alcatuit din adolescenti care puteau fi expu si riscului unor presiuni
  [Kose si altii impotriva Turciei
  (dec.)];
• refuzul unor colegii publice franceze de a permite participarea, la orele de educatie fizica  si sport, a elevelor care purtau val, precum  si exmatricularea lor ulterioara ca urmare a nerespectarii obligatiei de prezenta obligatorie. De si a recunoscut compatibilitatea modelului laic francez cu valorile care stau la baza Conventiei, Curtea a luat in considerare jurisprudenta interna, din care reie sea ca purtarea de simboluri religioase nu era in sine incompatibila cu principiul laicitatii in unitatile  scolare, dar ca devenea astfel in functie de conditiile in care acestea erau purtate  si de consecintele pe care le-ar putea avea purtarea unui simbol. In speta, Curtea a recunoscut ca nu era nerezonabil sa se considere ca purtarea unui val, precum baticul islamic, era incompatibila cu practicarea sportului din motive de siguranta sau igiena. Curtea a retinut, in special, ca procedurile disciplinare indreptate impotriva reclamantelor au respectat pe deplin exercitiul de punere in echilibru a diferitelor interese aflate in joc. Astfel, statul parat nu  si-a depa sit marja de apreciere
  (Dogru impotriva
  
  Frantei; Kervanci impotriva Frantei)
  ;
• interdictia de a purta „insemne sau tinute prin care se manifesta in mod evident apartenenta la o religie", interdictie care era aplicabila elevilor din  scoli, colegii  si licee publice din Franta, care avea caracter general  si nu se limita la orele de educatie fizica  si sport, precum  si exmatricularea ulterioara a unor eleve  si elevi pentru purtarea baticului islamic, a turbanului sau a
  „keski"
  (mini-turban) in incinta unitatii de invatamant. Curtea a considerat ca protejarea principiului constitutional al laicitatii, in conformitate cu valorile care stau la baza Conventiei, a fost suficienta pentru a justifica masura in litigiu. In plus, Curtea a hotarat ca atitudinea administratiei  scolare, de a nu le permite elevelor de religie musulmana sa poarte val pana la intrarea in clasa unde trebuiau sa il dea jos, ori sa il inlocuiasca cu o boneta sau bandana fara conotatii religioase, sau de a nu le permite elevilor sikh sa inlocuiasca turbanele cu
  keski
  nu contravine art. 9 din Conventie pentru ca se incadreaza in intregime in marja de apreciere a statului
  [Gamaleddyn impotriva Frantei
  (dec.); Aktas impotriva Frantei (dec.);
  Ranjit Singh impotriva Frantei
  (dec.); Jasvir Singh impotriva Frantei (dec.)].

94. A treia ipoteza o reprezinta purtarea de ve sminte  si insemne religioase in incinta unor institutii publice, altele decat institutiile de invatamant (ministere, instante, autoritati locale, spitale publice etc.).  Si in acest caz, cauzele examinate de Curte pot fi impartite in doua categorii, in functie de persoanele vizate: functionari din serviciile publice sau utilizatori ai serviciilor publice.
95. In primul rand, in cazul
    utilizatorilor
    de servicii publice, este necesar sa se inteleaga acest termen in sensul sau cel mai larg, respectiv orice persoana care are legatura cu serviciile publice in nume propriu (fie in mod voluntar, fie din necesitate sau prin constrangere). Spre deosebire de persoanele cu functii publice, utilizatorii nu sunt in niciun fel reprezentanti ai statului in exercitarea unei functii publice; prin urmare, ace stia nu sunt supu si unei obligatii de discretie in cadrul exprimarii in public a convingerilor lor religioase
    (Ebrahimian impotriva Frantei,
    pct. 64; Lachiri impotriva Belgiei, pct. 44). Prin urmare, regula generala este ca utilizatorul este liber sa i si exprime convingerile religioase in incinta unei cladiri publice sau in contact cu autoritatile publice.
96. Insa aceasta libertate nu este absoluta. De exemplu, de si o
    instanta
    poate face parte din „spatiul public", spre deosebire de locul de munca, nu se poate considera ca aceasta este un loc public similar cu o strada sau piata publica. O instanta este, intr-adevar, un sediu „public", in care respectarea neutralitatii in privinta credintelor poate avea prioritate in fata exercitarii libere a dreptului de a- si manifesta religia
    (Lachiri impotriva Belgiei,
    pct. 45). Astfel, Curtea a admis - cel putin in mod general  si ipotetic - ca, in unele cazuri, o instanta poate impune unui martor sa renunte la purtarea unui simbol religios in sala de  sedinta
    (Hamidovic impotriva Bosniei si Hertegovinei,
    pct. 41). Cu toate acestea, Curtea a concluzionat ca a fost incalcat art. 9 din Conventie in cauza unui barbat bosniac, care era membru al unui grup de adepti ai mi scarii wahhabite (salafiste) din cadrul Islamului  si fusese condamnat la amenda pentru ultraj contra unui magistrat pentru ca a refuzat sa dea jos acoperamantul de cap atunci cand a fost chemat sa depuna marturie in cadrul unui proces pentru fapte de terorism. Curtea a considerat ca statul parat  si-a depa sit ampla marja de apreciere de care dispunea, din urmatoarele motive: reclamantul era persoana fizica, nu functionar public; avea obligatia sa depuna marturie, altminteri risca sa fie sanctionat; atitudinea sa a fost in mod clar inspirata de convingerile sale religioase sincere, potrivit carora era obligatoriu sa poarte acoperamant de cap in permanenta; nu a avut nicio intentie ascunsa de a ridiculiza procesul sau de a tulbura ordinea; in fine, spre deosebire de inculpati, tot salafi sti, reclamantul s-a prezentat in instanta  si s-a ridicat in picioare atunci cand i sa cerut acest lucru, supunandu-se astfel in mod evident legilor  si instantelor statului
    (Hamidovic
    
    impotriva Bosniei si Hertegovinei)
    .
    In mod similar, Curtea a constatat incalcarea art. 9 in cazul unei femei musulmane, parte civila intr-un proces penal, care a fost data afara din sala de  sedinta a unei instante pe motiv ca a refuzat sa dea jos baticul. Ca  si in cauza precedenta, Curtea a constatat ca reclamanta a avut un comportament care nu a fost in niciun fel lipsit de respect  si nici nu a constituit o amenintare pentru desfa surarea corespunzatoare a  sedintei
    (Lachiri impotriva Belgiei)
    .
97. Libertatea utilizatorilor de servicii publice de a- si manifesta religia poate face, de asemenea, in principiu, obiectul unor restrangeri in cadrul unui spital public. Intr-adevar, chiar daca pacientii  si alti utilizatori sunt liberi sa i si exprime convingerile religioase, li se poate solicita sa contribuie la aplicarea principiului laicitatii abtinandu-se de la orice prozelitism  si respectand organizarea serviciului spitalicesc  si, in special, cerintele in materie de sanatate  si de igiena. Cu alte cuvinte, reglementarile statului in cauza pot acorda prioritate drepturilor altora, tratamentului egal al pacientilor  si functionarii serviciului fata de manifestarea convingerilor religioase
    (Ebrahimian impotriva Frantei,
    pct. 71).
98. In ceea ce prive ste
    personalul din serviciile publice
    (functionari publici sau personal contractual), situatia acestora este fundamental diferita. Astfel, statele pot invoca principiile laicitatii  si neutralitatii statului pentru a justifica restrangerile aplicate purtarii de simboluri religioase la locul de munca sau de serviciu. Curtea a admis ca „scop legitim" vointa statului de a garanta o neutralitate religioasa stricta pentru a proteja drepturile  si interesele utilizatorilor de servicii publice, in special in cazurile in care ace stia din urma sunt vulnerabili. Obiectivul este de a mentine respectul pentru toate credintele religioase  si orientarile spirituale ale utilizatorilor, ace stia fiind destinatarii cerintei de neutralitate impuse functionarilor; statul se asigura a sadar ca ace sti utilizatori beneficiaza de tratament egal, fara deosebire de religie. In consecinta, interzicerea, impusa functionarilor, a manifestarii convingerilor religioase prin tinuta vestimentara urmare ste un obiectiv legitim, cel de a proteja „drepturile  si libertatile altora" in sensul art. 9 § 2 din Conventie
    (Ebrahimian impotriva Frantei,
    pct. 53). In special, de si ordinea constitutionala a statului subordoneaza relatiile dintre stat  si culte conditiei de a respecta principiul laicitatii-neutralitatii, faptul de a acorda o pondere mai mare acestui principiu  si interesului statului decat interesului functionarului de a nu limita exprimarea convingerilor sale religioase nu ridica, in sine, nicio problema in raport cu Conventia
    (Ebrahimian impotriva Frantei,
    pct. 67).
99. Aceste argumente sunt deosebit de relevante in contextul unui spital public, in special atunci cand un functionar al spitalului este in contact cu pacientii. Este legitima cerinta ca functionarul spitalului sa nu- si manifeste convingerile religioase in indeplinirea atributiilor sale pentru a garanta tratamentul egal al bolnavilor. In acest sens, neutralitatea serviciului public spitalicesc poate fi privita ca fiind legata de atitudinea functionarilor sai  si ca impunand ca pacientii sa nu aiba motive sa se indoiasca de impartialitatea lor
    (Ebrahimian impotriva Frantei,
    pct. 64).
100. Astfel, Curtea a constatat ca nu s-a incalcat art. 9 in cazul nereinnoirii contractului de munca al unei femei musulmane angajate ca asistent social in sectia de psihiatrie a unui spital public francez, pe motivul refuzului acesteia, in urma unui avertisment, de a nu purta val la locul de munca. Curtea a constatat ca masura contestata a fost motivata de necesitatea de a da un efect concret obligatiei reclamantei de neutralitate in spital pentru a garanta respectarea convingerilor religioase ale pacientilor cu care era in contact  si de a le da asigurari acestora, in calitate de utilizatori ai unui serviciu public, ca vor fi tratati in mod egal de stat, indiferent de convingerile lor religioase. In aceasta privinta, Curtea a subliniat ca nu era sarcina sa sa evalueze modelul francez de laicitate al serviciilor publice ca atare  si ca imposibilitatea de a adapta disputata cerinta de neutralitate la functiile specifice exercitate de reclamanta nu era deloc problematica in sine. Aceasta a concluzionat ca ingerinta in litigiu era proportionala, constatand ca, in primul rand, autoritatile spitalice sti au examinat cu atentie refuzul reclamantei de a se conforma deciziei care ii impunea sa dea jos valul  si a evaluat raspunsul acestora la obiectiile constante formulate de reclamanta cu privire la necesitatea de a respecta principiul neutralitatii; in al doilea rand, reclamanta a avut posibilitatea de a contesta sanctiunea in fata instantelor nationale  si de a se prevala efectiv de dreptul sau la libertatea de religie
     (Ebrahimian
     
     impotriva Frantei)
     .
101. Mai ramane a patra situatie ipotetica -
     mediul profesional.
     Curtea a hotarat ca o unitate spitaliceasca dispune de o larga marja de apreciere la stabilirea normelor vestimentare pentru protejarea sanatatii  si sigurantei pacientilor  si a personalului medical
     (Eweida si altii impotriva
     
     Regatului Unit,
     pct. 99; Ebrahimian impotriva Frantei)
     .
     In special, de si a doua reclamanta din cauza
     Eweida
     era salariata unui spital public, rationamentul Curtii pare sa se aplice oricarui unitati spitalice sti, indiferent de forma ei juridica. Curtea nu a constatat nicio incalcare a art. 9 in cazul concedierii unei infirmiere care lucra in sectia de geriatrie, pe motivul refuzului acesteia de a nu purta pandantivul in forma de cruciulita sau de a-l purta macar ca bro sa ori pe dupa un guler inalt; in fata instantei nationale, superiorii reclamantei au explicat ca exista riscul ca un pacient tulburat sa puna mana pe pandantiv, sa traga de el  si sa se raneasca ori sa o raneasca pe reclamanta, sau riscul ca cruciulita sa intre in contact, de exemplu, cu o plaga deschisa
     (Eweida si altii impotriva Regatului Unit,
     pct. 98-100).
102. In afara mediului spitalicesc, o societate comerciala privata poate in mod legitim sa impuna salariatilor sai un cod vestimentar pentru a proiecta o anumita imagine comerciala; aplicarea acestui cod poate duce uneori la restrangeri privind purtarea simbolurilor religioase
     (Eweida si altii impotriva
     
     Regatului Unit,
     pct. 94). Cu toate acestea, oricat de legitime ar fi, aceste interese ale angajatorului nu sunt absolute  si trebuie sa fie intotdeauna puse in echilibru cu dreptul persoanei in cauza de a- si manifesta religia. Astfel, Curtea a constatat o incalcare a art. 9 in cazul ipotetic al concedierii temporare a unei salariate a unei societati private, pe motivul refuzului de a ascunde crucea cre stina pe care o purta, de si erau permise anumite simboluri ale altor religii (turban sau hidjab)
     (Eweida si altii impotriva
     
     Regatului Unit,
     pct. 94-95).

5. 
   
   Libertatea de religie, familia si educatia copiilor
   

103. Art. 9 nu reglementeaza conditiile pentru casatoria religioasa, in sensul ca acestea se incadreaza in totalitate in domeniul de competenta al fiecarei comunitati religioase. In special, este de competenta fiecarei comunitati religioase sa decida daca  si in ce masura permite uniuni intre persoane de acela si sex
     [Parry impotriva Regatului Unit
     (dec.)]. In mod similar, Comisia a refuzat sa acorde protectia art. 9 unui barbat condamnat la inchisoare pentru intretinerea de raporturi sexuale cu o minora cu varsta mai mica de 16 ani (varsta legala a consimtamantului sexual), de si era casatorit cu ea in rit islamic; pe de alta parte, Comisia a mai concluzionat ca nu exista nicio aparenta incalcare a art. 12 din Conventie (dreptul la casatorie)
     (Khan impotriva Regatului Unit,
     decizia Comisiei). De asemenea, Comisia a respins o cerere din partea unui barbat care nu dorea sa se casatoreasca cu partenera lui conform formelor prevazute de dreptul civil, dar solicita totodata statului sa recunoasca aceasta relatie - oficializata, potrivit acestuia, prin citirea cu voce tare a unui pasaj din Vechiul Testament inainte de primul raport sexual - ca fiind o casatorie valabila din punct de vedere juridic
     (X. impotriva Germaniei,
     
     decizia Comisiei din 18 decembrie 1974).
104.  Art. 9 nu garanteaza niciun drept la
     divort
     (Johnston si altii impotriva Irlandei,
     pct. 63). In mod similar, Comisia a declarat inadmisibil capatul de cerere formulat in temeiul art. 9 de un evreu practicant, obligat de o instanta civila la plata de despagubiri catre fosta sa sotie careia refuzase sa ii acorde
     guett
     (scrisoare de repudiere) ulterior divortului civil, care i-ar permite fostei sotii sa se recasatoreasca religios. In speta, reclamantul a explicat ca astfel dorea sa pastreze posibilitatea de a se recasatori cu ea, ca urmare a apartenentei sale la grupul
     Cohen
      si a faptului ca legea mozaica ii interzicea sa se casatoreasca cu o femeie divortata, chiar  si fosta sa sotie. Comisia a retinut ca refuzul de a acorda
     guett
     nu constituie o „manifestare a religiei" in sensul art. 9, cu atat mai mult cu cat, fiind judecat de un tribunal rabinic pentru acel refuz, reclamantul parea sa se opuna dogmelor religioase pe care le invoca
     (D. impotriva Frantei,
     decizia Comisiei).
105. Este bine cunoscut faptul ca stilul de viata religios impune adeptilor sa respecte preceptele religioase, dar  si sa se dedice activitatilor religioase care pot ocupa o parte semnificativa a timpului lor  si, uneori, pot lua forme radicale, cum ar fi
     viata monahala
     in mai multe culte cre stine, precum  si la budi sti  si hindu si. In masura in care alegerea unui astfel de stil de viata se face printr-o decizie libera  si independenta a unei persoane majore, aceasta beneficiaza integral de garantiile prevazute la art. 9 din Conventie, de si poate duce la conflicte cu membrii familiei care nu sunt de acord cu aceasta alegere
     (Martorii lui lehova din Moscova si altii impotriva Rusiei,
     pct. 111).
106. In temeiul art. 2 din Protocolul nr. 1, Comisia a decis ca dreptul parintilor de a oferi educatie copiilor lor in conformitate cu convingerile lor religioase  si filozofice este unul dintre atributele autoritatii parinte sti, aceasta neputand fi exercitata de parintii decazuti din acest drept (X. impotriva
     
     Suediei,
     decizia Comisiei din 12 decembrie 1977).
107. In conformitate cu aceste principii, Comisia a declarat inadmisibile:

• cererea unui cetatean polonez cu re sedinta in Germania, a carui sotie locuia in Suedia impreuna cu fiul lor minor. In plus fata de refuzul instantelor suedeze de a i se acorda dreptul de vizitare a minorului, reclamantul s-a plans de faptul ca minorul era educat in religia luterana  si deci contrar invataturilor religiei catolice in care fusese botezat; astfel, fosta sa sotie nu respectase angajamentul solemn luat in momentul casatoriei de a-l educa pe copil in religia catolica, in conformitate cu canoanele Bisericii Catolice. Comisia a respins acest capat de cerere ca fiind incompatibil
  ratione personae
  cu Conventia, faptele in litigiu fiind imputabile exclusiv fostei sotii a reclamantului, care exercita autoritatea parinteasca singura  si avea indatorirea de a supraveghea educatia acestuia, nefiind imputabile deci statului parat [X. impotriva Suediei, decizia Comisiei din 20 decembrie 1957; a se vedea, de asemenea, cererile aceluia si reclamant (X. impotriva Suediei, decizia Comisiei din 30 iunie 1959, X.
  
  impotriva Suediei,
  decizia Comisiei din 10 aprilie 1961), in care capete de cerere similare au fost respinse ca fiind in esenta acelea si cu cele din prima cauza;
• cererea unui refugiat politic originar din Asia Centrala sovietica, in care acesta s-a plans de faptul ca nepoata sa  si nepotul au fost indepartati de religia lor musulmana prin faptul ca au fost educati intr-o institutie catolica. Lasand la o parte chestiunea daca reclamantul putea sa actioneze in numele lor ori sa pretinda ca era o „victima" indirecta a pretinsei incalcari, Comisia a retinut absenta oricarei incalcari a libertatii de religie, in special deoarece, la momentul pronuntarii deciziei, nepoata  si nepotul aveau 20  si 21 de ani (X. impotriva
  
  Germaniei,
  decizia Comisiei din 19 iulie 1968);
• capatul de cerere formulat de doi parinti evrei, care s-au plans de decizia autoritatilor sociale suedeze de a le plasa pe fetele lor minore intr-o familie substitutiva de religie protestanta, nu evreiasca, ceea ce era contrar dreptului lor de a- si cre ste copiii in functie de convingerile lor religioase. In contextul art. 9 coroborat cu art. 2 din Protocolul nr. 1, Comisia a constatat ca, in realitate, autoritatile au depus eforturi semnificative, cautand in mod activ o familie substitutiva evreiasca cu ajutorul rabinului din zona, informandu-i totodata pe parinti despre aceste demersuri  si invitandu-i sa i si exprime opinia; cu toate acestea, nu au reu sit sa gaseasca o familie substitutiva evreiasca in zona
  (Tennenbaum impotriva Suediei,
  decizia Comisiei);
• cererea unui barbat musulman divortat, care a fost condamnat la inchisoare pentru ca a refuzat sa plateasca pensie de intretinere fiicei sale minore pe motiv ca aceasta  si-a schimbat religia, mama botezand-o in religia catolica. Potrivit reclamantului, un copil care renunta oficial la Islam (chiar  si sub influenta mamei) trebuie sa fie considerat „inexistent"; prin urmare, constrangerea tatalui sau musulman la plata pensiei de intretinere ar fi contrara libertatii de religie. Comisia a concluzionat ca nu a existat nicio ingerinta in exercitarea libertatii de religie a reclamantului, obligatia de a plati pensie de intretinere a minorului care a fost incredintat celuilalt parinte avand aplicare generala  si, ca atare, neavand nicio consecinta directa in domeniul religiei sau con stiintei
  (Karakuzey impotriva Germaniei,
  
  decizia Comisiei).

108. La randul sau, Curtea

• a declarat inadmisibila o cerere intemeiata pe art. 8 (dreptul la respectarea vietii private  si de familie)  si alte articole din Conventie, introdusa de un grup de parinti ai caror copii majori au intrat in ordinul monastic al Bisericii Ortodoxe Macedonene. Reclamantii s-au plans ca, prin faptul ca a infiintat un ordin monastic  si i-a primit pe copiii lor in acesta, Biserica a adus atingere drepturilor lor, in special cel de a mentine legatura cu copiii lor, cel de a fi ajutati de ace stia la batranete sau in caz de boala, precum  si cel de a avea nepoti; statul ar fi trebuit a sadar sa intervina impotriva bisericii pentru a le proteja aceste drepturi. Curtea a constatat ca alegerea modului de viata al copiilor reclamantilor s-a facut in mod liber; ca legaturile, respectul  si afectiunea reciproce intre parinti  si copiii lor, deveniti majori, se incadrau strict in sfera privata  si nu puteau crea pentru stat nicio obligatie pozitiva; in fine, Conventia nu garanteaza dreptul de a deveni bunici
  [Sijakova si altii impotriva Fostei Republici Iugoslave a
  
  Macedoniei
  (dec.)];
• a declarat inadmisibil ca vadit nefondat capatul de cerere formulat de o mama, membra a mi scarii raelien, care era separata de partenerul sau, dar care exercita autoritatea parinteasca in comun cu acesta,  si care s-a plans de faptul ca instantele i-au interzis sa i si puna copiii in legatura cu raelieni (in afara de ea  si de noul sau partener)  si sa ii lase sa participe la intrunirile raelienilor. Curtea a considerat ca o astfel de ingerinta, care era prevazuta de lege  si urmarea un scop legitim (protectia drepturilor minorilor  si ale tatalui lor), era totodata „necesara intr-o societate democratica". Intr-adevar, reclamanta putea, fara restrictii, sa i si practice religia in continuare intr-un mod personal, aceasta practica putand fi exercitata chiar  si in prezenta copiilor, deoarece ace stia nu erau in contact cu alti membri ai mi scarii raelien. Curtea a subliniat, de asemenea, ca scopul principal era acela de a tine seama de interesul superior al copiilor, scop care presupunea concilierea optiunilor educationale preferate de fiecare parinte  si care permitea asigurarea unui echilibru satisfacator intre conceptiile fiecarui parinte, dincolo de orice judecata de valoare  si, dupa caz, intr-un cadru minim de practici religioase personale. Din motive in esenta identice, Curtea nu a constatat nicio aparenta discriminare interzisa de art. 14 [F.L. impotriva Frantei
  
  (dec.)];
• constatand o incalcare a art. 9, a declarat neconvingator motivul retinut de instantele ruse pentru a dizolva filiala locala a Martorilor lui lehova  si a interzice activitatile acesteia, motiv potrivit caruia aceasta comunitate religioasa exercita „presiune psihologica" in vederea indepartarii adeptilor lor de propriile familii  si distrugerea acestora din urma. Curtea a hotarat, in primul rand, ca decizia Martorilor lui lehova de a se dedica pe deplin vietii religioase a fost luata in mod liber, fara constrangeri  si intr-un mod foarte similar cu ceea ce se intampla in marile religii „traditionale" din lume  si, in al doilea rand, ca datele statistice furnizate nu erau credibile; intr-adevar, acestea au raportat doar  sase cazuri de conflicte familiale in randul membrilor Martorilor lui lehova, abordarea corecta constand in a compara frecventa destramarilor de familii in randul necredincio silor, al adeptilor religiei majoritare din tara  si cel al Martorilor lui lehova
  (Martorii lui lehova din Moscova si altii impotriva Rusiei,
  
  pct. 109-104);
• a declarat inadmisibil pe motive de incompatibilitate
  ratione materiae
  cu Conventia capatul de cerere formulat de un tata care se opunea botezarii fiicei sale in religia catolica (fiica avand varsta cuprinsa intre 10  si 14 de ani pe durata evenimentelor  si fiind incredintata mamei), precum  si frecventarii de catre aceasta a cursurilor de catehism catolic; acesta s-a plans  si de refuzul instantelor spaniole de a dispune ca orice decizie privind formarea religioasa a fiicei sale sa fie amanata pana la implinirea varstei majoratului fiicei sale  si ca, intre timp, sa se ocupe el in exclusivitate de educatia fiicei sale in aceasta privinta. Instantele au constatat ca mama, singura titulara a autoritatii parinte sti, nu a facut decat sa respecte dorinta minorei, garantand astfel in mod corespunzator interesul acesteia
  [Rupprecht impotriva Spaniei
  
  (dec.); a se vedea, de asemenea, un caz destul de asemanator examinat in raport cu art. 2 din Protocolul nr. 1, X. impotriva Tarilor de Jos, decizia Comisiei din 6 februarie 1968].

109. In ceea ce prive ste
     mediul  scolar,
     art. 9 acorda protectie impotriva indoctrinarii religioase de catre stat
     [Angeleni impotriva Suediei,
     decizia Comisiei; C.J., J.J.  si E.J. impotriva Poloniei, decizia Comisiei). Principiul conform caruia statele membre dispun de o larga marja de apreciere in chestiunile referitoare la raporturile care exista intre stat  si religii, precum  si la semnificatia care trebuie acordata religiei in societate, cu atat mai mult atunci cand astfel de chestiuni apar in domeniul educatiei  si instruirii publice. De si statele trebuie sa difuzeze informatiile  si cuno stintele din programa  scolara in mod obiectiv, critic  si pluralist, abtinandu-se de la urmarirea oricaror scopuri de indoctrinare, ele sunt totu si libere sa adapteze aceste programe in functie de nevoile  si traditiile lor
     (Osmanoglu  si Kocaba s
     
     impotriva Elvetiei,
     pct. 95). Curtea acorda un nivel deosebit de ridicat de protectie copiilor de varsta mica in ceea ce prive ste educatia parentala; astfel, aceasta trebuie sa efectueze o examinare atenta  si aprofundata in fiecare caz in parte, pentru a verifica daca s-a respectat intinderea dreptului parintesc in materie de educatie a copilului. Pe de alta parte, art. 9 nu acorda adeptului unei anumite religii sau filozofii dreptul de a refuza participarea copilului sau la o forma de invatamant public care ar putea fi contrara ideilor sale, ci se limiteaza la a interzice statului sa indoctrineze copiii prin intermediul acestei educatii [AR.  si L.R. impotriva Elvetiei (dec.), pct. 40  si 49]. Cu toate acestea, chiar daca este in principal responsabilitatea parintilor sa asigure educatia propriilor copii, ace stia nu pot, in baza Conventiei, sa solicite statului sa ofere un anumit invatamant ori sa organizeze cursurile intr-un anumit mod
     (Osmanoglu  si Kocaba s impotriva Elvetiei,
     pct. 95).
110. Pot exista cazuri in care
     frecventa  scolara obligatorie
     este in contradictie cu convingerile religioase ale familiei. Astfel, organele Conventiei au respins:

• cererea avand ca obiect refuzul administratiei  scolare suedeze de a o scuti pe reclamanta, care era eleva la o  scoala publica  si se considera atee, de la orele de religie; potrivit reclamantei, acele cursuri o obligau sa adopte un mod de gandire cre stina. Reclamanta a invocat totodata o discriminare contrara art. 14, in masura in care legislatia suedeza in vigoare la momentul faptelor prevedea posibilitatea scutirii unui elev de la astfel de cursuri cu conditia apartenentei la o comunitate religioasa  si a obtinerii unei instruiri religioase in cadrul comunitatii respective; insa aceste conditii nu erau aplicabile ateilor. Comisia a constatat ca fata fusese deja scutita, in mare masura, de cursurile in litigiu, mai ales cand acestea contineau elemente de cult (cantari etc.). In ceea ce prive ste partea ramasa, Curtea a fost de acord cu guvernul suedez, in opinia caruia predarea se referea la
  religii,
  iar nu la predarea
  unei anumite religii,
  de si era intr-adevar axata pe cre stinism. Prin urmare, reclamanta nu era supusa unei indoctrinari religioase  si nici obligata sa participe la vreun cult
  [Angeleni impotriva Suediei,
  decizia Comisiei; a se vedea, pe de alta parte, Folger0 si altii
  
  impotriva Norvegiei
  (MC)];
• cererea unor parinti, care au invocat o discriminare ca urmare a faptului ca, potrivit legislatiei luxemburgheze, doar o credinta religioasa putea servi ca motiv pentru ca un elev sa fie scutit de la orele de educatie religioasa  si morala sau de morala  si educatie sociala, ace stia dorind de fapt sa obtina pentru copiii lor o scutire bazata pe convingeri filozofice. Comisia a considerat ca, in absenta oricarei afirmatii privind indoctrinarea cu convingeri religioase sau de alta natura, obligatia copiilor de a participa la un curs de formare morala  si sociala nu constituia o ingerinta in exercitarea libertatii de gandire sau de con stiinta. In ceea ce prive ste diferenta de tratament denuntata in speta, aceasta a urmarit un scop legitim (de a reduce numarul elevilor care absenteaza, cu scopul de a oferi tuturor tinerilor o instruire morala)  si a fost proportionala cu acest scop intrucat, potrivit legii, orele in litigiu trebuiau sa vizeze in special studiul drepturilor omului  si sa fie organizate astfel incat sa garanteze pluralismul opiniilor
  (Bernardsi altii impotriva Luxemburgului,
  decizia Comisiei);
• cererea formulata de un cuplu de adventi sti de Ziua a  Saptea, care s-a plans de refuzul autoritatilor locale din Luxemburg de a acorda fiului lor o scutire generala de la obligatia de a frecventa cursurile in zilele de sambata, zi de odihna absoluta pentru comunitatea religioasa respectiva. Curtea a hotarat ca ingerinta in cauza era justificata de necesitatea de a-i asigura copilului exercitarea dreptului sau la instruire, care trebuia sa aiba prioritate fata de convingerile religioase ale parintilor, precum  si ca, in speta, s-a pastrat un raport rezonabil de proportionalitate
  [Martins Casimiro si Cerveira Ferreira impotriva Luxemburgului
  (dec.)].

111. Curtea a respins  si capatul de cerere formulat de parinti in temeiul art. 9, in urmatoarele cazuri:

• refuzul unor parinti turco-elvetieni de religie musulmana de a- si lasa fiicele (neajunse inca la varsta pubertatii) la ore de inot mixte obligatorii in cadrul  scolarizarii, precum  si refuzul autoritatilor competente de a le acorda o scutire. Curtea a hotarat ca in acest caz a existat o ingerinta in exercitarea dreptului parintilor la libertatea de religie. Aceasta ingerinta urmarea un scop legitim,  si anume protectia elevilor straini impotriva oricarui fenomen de excludere sociala. Cu privire la proportionalitate, Curtea a subliniat locul special pe care  scoala il ocupa in procesul de integrare sociala, in special pentru copiii de origine straina, precizand pe de o parte ca interesul copiilor pentru o  scolarizare completa, care permite o integrare sociala reu sita in conformitate cu obiceiurile  si traditiile locale, are precadere fata de dorinta parintilor de a beneficia de scutire pentru fiicele lor de la orele de inot mixte, iar pe de alta parte - ca interesul pentru invatarea inotului nu se limita la a invata sa inoate, ci consta in primul rand in faptul de a practica aceasta activitate in comun cu toti ceilalti elevi. In plus, reclamantilor le-au fost oferite adaptari semnificative pentru a reduce impactul contestat al ingerintei in cauza, in special posibilitatea de a purta burkini. Autoritatile interne au actionat a sadar in limitele marjei lor de apreciere
  (Osmanoglu si Kocaba s impotriva Elvetiei)
  ;
• respingerea de catre o  scoala primara publica din Elvetia a cererii unei mame pentru scutirea fiicei sale, in varsta de 7 ani, de la orele de educatie sexuala. Pe de o parte, mama nu  si-a justificat capatul de cerere explicand ce valori etice  si morale fundamentale ar fi afectate de participarea fiicei sale la orele de educatie sexuala; pe de alta parte, educatia sexuala cu predare la gradinita  si in primul ciclu  scolar avea caracter complementar, nu sistematic, cadrele didactice din domeniu limitandu-se sa reactioneze la intrebarile  si actiunile copiilor
  [A.R. si L.R. impotriva Elvetiei
  (dec)].

6. 
   
   Predicare si prozelitism
   

112. Libertatea unei persoane de a- si manifesta religia include, in principiu,
     dreptul de a incerca sa il convinga si sa il converteasca pe aproapele sau,
     de exemplu prin intermediul „invatamantului"; in caz contrar, „libertatea de a- si schimba religia sau convingerea", consacrata la art. 9 din Conventie, ar risca sa ramana litera moarta
     (Kokkinakis impotriva Greciei,
     pct. 31). Pe de alta parte, art. 9 nu protejeaza prozelitismul rau intentionat, ca de exemplu o activitate care ofera avantaje materiale sau sociale, ori exercitarea unei presiuni abuzive pentru a obtine adeziuni la o comunitate religioasa
     (Larissis si altii
     
     impotriva Greciei,
     pct. 45).
113. Astfel, Curtea a constatat o incalcare a art. 9 intr-o cauza in care reclamantul, martor al lui lehova, a fost arestat  si condamnat penal pentru ca s-a dus la domiciliul unei cantarete din cadrul Bisericii Ortodoxe locale  si pentru ca s-a angajat cu aceasta intr-o discutie de natura religioasa
     (Kokkinakis impotriva Greciei)
     .
     Pe de alta parte, Curtea a adoptat o abordare nuantata intr-o alta cauza indreptata impotriva Greciei, in care reclamantii, cadre militare in fortele aeriene la momentul faptelor, au fost condamnati de instantele militare pentru prozelitism atat fata de soldati din subordinea lor, cat  si fata de civili. Cu privire la incercarile de convertire a
     soldatilor
     , Curtea a considerat ca pedeapsa in litigiu nu a incalcat art. 9. Aceasta a constatat ca structura ierarhica, fiind o caracteristica a statutului militar, putea conferi o anumita nuanta oricarui aspect al relatiilor dintre membrii fortelor armate, astfel incat un subordonat ar fi intampinat dificultati in a evita un superior ierarhic care il aborda sau in a se sustrage unei conversatii initiate de acesta. Intr-adevar, ceea ce, in mediul civil, ar putea fi considerat un schimb de idei inofensiv pe care destinatarul este liber sa il accepte ori sa il respinga, in cadrul vietii militare, ar putea fi perceput ca o forma de hartuire sau exercitarea de presiuni rau intentionate sub forma unui abuz de putere. Chiar daca toate discutiile dintre persoane cu grade inegale cu privire la religie sau la alte chestiuni sensibile nu intra in mod necesar in aceasta categorie, in anumite imprejurari statele membre pot avea dreptul de a lua masuri specifice pentru a proteja drepturile  si libertatile subordonatilor din cadrul fortelor armate. Pe de alta parte, Curtea a considerat ca condamnarea reclamantilor pentru prozelitism in randul
     civililor
     asupra carora ace stia nu au exercitat nicio presiune sau constrangere nu era necesara intr-o societate democratica  si, astfel, s-a incalcat art. 9 din Conventie
     (Larissis si altii impotriva Greciei)
     .
114. In ceea ce prive ste predicarea  si prozelitismul, faptul ca un predicator sau un autor proclama ca este mai bine pentru cineva sa fie adeptul religiei sale decat sa nu fie, nu poate ca atare sa fie retinut impotriva sa (a se vedea, in contextul art. 10 interpretat prin prisma art. 9, Ibragim Ibragimov si altii
     
     impotriva Rusiei,
     pct. 117). Acela si lucru este valabil  si pentru utilizarea de termeni  si alegorii militare de catre o organizatie religioasa, care, de sine statatoare, nu este suficienta pentru a justifica ingerinta
     (ibidem,
     pct. 120).

7. 
   
   Libertatea cultului religios
   

115. Libertatea de religie atrage dupa sine libertatea de a- si manifesta religia atat in mod individual  si in privat, cat  si in
     colectiv,
     in public  si in cercul celor cu care se imparta se ste credinta. Cu alte cuvinte, in mod individual sau in colectiv, in public, dar  si in privat, orice persoana poate sa i si manifeste convingerile. Art. 9 din Conventie enumera diferite forme pe care le poate lua manifestarea unei religii sau convingeri,  si anume cult, invatamant, practici  si indeplinirea ritualurilor
     (Guler si Ugur impotriva
     
     Turciei,
     pct. 35). Prin urmare, aceasta dispozitie protejeaza dreptul credincio silor de a se intruni in mod pa snic pentru a celebra riturile propriei religii
     (The Church of Jesus Christ of Latter-Day Saints impotriva
     
     Regatului Unit; Cumhuriyetgi Egitim ve Kultur Merkezi Vakfi impotriva Turciei,
     pct. 41). Pe de alta parte, art. 9 - interpretat singur sau coroborat cu art. 11 din Conventie (libertatea de intrunire) - nu garanteaza obligatoriu dreptul de a se intalni  si de a- si manifesta religia oriunde ar vrea persoana sau persoanele
     [Pavlides si Georgakis impotriva Turciei
     (dec.), pct. 29].
116. Astfel, Curtea a constatat incalcarea libertatii de religie in urmatoarele cazuri:

• masurile pentru reglementarea vietii religioase a cipriotilor greco-ortodoc si in „Republica Turca a Ciprului de Nord", prin care ace stia nu erau lasati sa plece din satele lor pentru a participa la ceremonii religioase in laca suri de cult din alta parte, nici sa mearga la manastire
  [Cipru impotriva Turciei
  (MC), pct. 243-246];
• dispersarea de catre politia rusa a unei adunari duminicale a Martorilor lui lehova, desfa surate in sala de  sedinta a unui liceu profesional public, sala pe care organizatia nationala a Martorilor lui lehova o inchiriase in baza unui contract de inchiriere incheiat conform legii. Masura a fost in mod clar ilegala  si arbitrara, chiar  si in raport cu legislatia nationala
  (Kouznetsov si altii impotriva Rusiei)
  .
  Intr-o cauza similara, Curtea a constatat o incalcare, ca urmare a dispersarii participantilor la sarbatoarea anuala a Martorilor lui Iehova, care a avut loc in sala de  sedinte a unei institutii publice de invatamant superior, de asemenea inchiriata in conformitate cu legislatia nationala. Operatiunea respectiva s-a realizat cu un numar mare de efective de politie desfa surate cu aceasta ocazie, incluzand o echipa de interventie armata; reclamantii au fost arestati  si retinuti timp de mai multe ore. Lasand la o parte problema legalitatii ingerintei, Curtea a considerat ca, in mod evident, aceasta nu era „necesara intr-o societate democratica"
  (Krupko si altii impotriva Rusiei)
  ;
• dispersarea de catre politia Republicii Moldova a unei intruniri de rugaciune organizate de un grup de musulmani intr-o casa privata, precum  si condamnarea reclamantului la amenda administrativa pentru „practicarea unei religii nerecunoscute de stat"
  (Masaev impotriva
  
  Moldovei)
  ;
• suspendarea, de catre politia bulgara, a unei adunari a adeptilor Bisericii Unificarii a reverendului Moon, desfa surata la domiciliul unuia dintre ace stia; apoi perchezitia efectuata in apartament cu aprobarea procurorului; in cele din urma, ridicarea de carti, inregistrari  si alte obiecte, sub pretextul ca era vorba de o comunitate religioasa care nu era inregistrata de stat. Masurile in litigiu au fost in mod evident lipsite de orice temei juridic in legislatia nationala. In plus, legislatia interna nu era clara cu privire la posibilitatea de a desfa sura o adunare religioasa in absenta inregistrarii organizatiei in cauza; la momentul respectiv, exista o practica administrativa, sustinuta de o parte din jurisprudenta, in sensul ca astfel de adunari erau declarate ilegale
  (Boychev si altii impotriva Bulgariei)
  ;
• convocarea reclamantei la inspectoratul de politie local  si interogarea sa cu privire la convingerile sale religioase; ulterior, perchezitia efectuata la domiciliul sau, cu ridicarea de carti  si inregistrari; in cele din urma, avertismentul dat de politie reclamantei pentru a inceta sa mai gazduiasca acasa la ea intruniri ale comunitatii evanghelice protestante din care facea parte. Curtea a constatat ca nu exista niciun temei juridic pentru ingerinta, masurile in discutie fiind luate in afara oricarei actiuni penale, ceea ce constituia o incalcare flagranta a legislatiei nationale
  (Dimitrova impotriva Bulgariei)
  ;
• condamnarea reclamantilor la pedeapsa inchisorii pentru participarea la o ceremonie religioasa musulmana
  (mevlut),
  organizata la sediul unui partid politic in memoria a trei persoane care facusera parte dintr-o organizatie declarata ilegala  si care fusesera ucise de fortele de ordine. In opinia Curtii, simplul fapt ca ceremonia in discutie a fost organizata la sediul unui partid politic unde au fost prezente simboluri ale unei organizatii teroriste nu ii priva pe participanti de protectia garantata de art. 9. In speta, sanctiunea in litigiu nu a indeplinit cerintele de precizie  si previzibilitate, deoarece nu a fost posibil sa se prevada ca simpla participare la o ceremonie religioasa ar putea intra sub incidenta legii privind combaterea terorismului
  (Guler si Ugur impotriva Turciei)
  .

117. In schimb, organele Conventiei nu au constatat o incalcare a art. 9 ori au declarat vadit nefondate capetele de cerere respective in urmatoarele cazuri:

• decizia autoritatilor britanice de a inchide situl istoric Stonehenge in momentul solstitiului de vara  si de a nu acorda unui grup de adepti ai druidismului aprobare pentru a celebra acolo ceremonia lor solstitiala. Comisia a considerat ca, chiar daca ar fi existat o ingerinta in exercitarea drepturilor in temeiul art. 9, aceasta avea scopul de a proteja siguranta publica  si era justificata in sensul alin. 2 al aceluia si articol, in special avand in vedere faptul ca autoritatile au depus anterior un efort real pentru a satisface interesele persoanelor  si organizatiilor preocupate de Stonehenge
  (Chappell impotriva Regatului Unit,
  decizia Comisiei; a se vedea de asemenea Pendragon impotriva Regatului Unit, decizia Comisiei);
• condamnarea, cu suspendare, la plata unei amenzi pentru „tulburarea lini stii publice", a mai multor persoane care erau impotriva avortului  si care au intrat in incinta unei clinici de avorturi  si au tinut o rugaciune colectiva, in genunchi, pe coridorul clinicii. Comisia a recunoscut ca manifestarea in litigiu se incadra in domeniul de aplicare al art. 9, dar ca ingerinta denuntata era justificata in mod evident in raport cu alin. 2 al aceluia si articol
  (Van
  
  Schijndel si altii impotriva Tarilor de Jos,
  decizia Comisiei);
• imposibilitatea reclamantului, care era resortisant cipriot  si locuia dintotdeauna in partea de sud a insulei, de a calatori pana la biserici  si manastiri situate in nord, pe teritoriul Republicii Turce a Ciprului de Nord. Curtea a constatat ca singura legatura a reclamantului cu nordul insulei era constituita din terenuri arabile pe care le mo stenise de la parintii sai  si ca nimic nu il impiedica sa i si exercite drepturile prevazute la art. 9 in sudul Ciprului
  [Josephides impotriva
  
  Turciei
  (dec.)];
• intreruperea, de catre politie, a unei liturghii ortodoxe, desfa surate fara autorizatie prealabila, intr-o manastire aflata pe teritoriul Republicii Turce a Ciprului de Nord  si transformata in muzeu. Curtea a recunoscut ca, in speta, a existat o eroare intrucat reclamantii au crezut cu buna credinta ca au primit autorizatia, de si autoritatile responsabile cu protectia patrimoniului cultural au considerat ca intrunirea in discutie era neautorizata  si ilegala. Cu toate acestea, in lumina tuturor circumstantelor relevante - lipsa folosirii disproportionate a fortei, necesitatea de a evita conflictele in contextul politic specific al Ciprului de Nord etc. -, Curtea a concluzionat ca ingerinta in litigiu nu era disproportionata
  [Pavlides si Georgakis impotriva Turciei
  (dec.)].

118. Curtea a declarat inadmisibile urmatoarele cereri, in care interesele legitime mentionate la art. 9 § 2 prevalau in mod clar fata de interesul reclamantilor de a desfa sura anumite ritualuri ale religiei lor:

• interdictia de a trage clopotele bisericii inainte de ora 7:30 peste un anumit volum, impusa unei biserici catolice de catre administratia municipala. Curtea a decis ca ingerinta urmarea scopul legitim al protejarii drepturilor celorlalti - in speta, lini stea pe timp de noapte a riveranilor -  si era proportionala cu acest scop. De fapt, intre orele 23  si 7:30, clopotul putea fi tras in continuare, cu conditia ca volumul sonor sa fie redus; in restul zilei volumul sonor nu era limitat
  [Schilder impotriva Tarilor de Jos
  (dec.)];
• ridicarea  si confiscarea de
  ayahuasca,
  o substanta halucinogena consumata in cadrul ritualurilor a sa-zisei religii „Santo Daime". Curtea a decis ca masura in litigiu, care intra sub incidenta legislatiei privind substantele stupefiante, era „necesara intr-o societate democratica" pentru protectia sanatatii. In masura in care reclamantii s-au declarat victime ale unei discriminari in raport cu bisericile cre stine care folosesc alcool (vin sfintit) in ritualurile lor, Curtea a considerat ca cele doua situatii nu sunt comparabile: in primul rand, vinul nu face obiectul regimului juridic al substantelor stupefiante, iar in al doilea rand, ritualurile bisericilor cre stine nu includ folosirea de substante psihoactive in scopul intoxicarii cu substante
  [Franklin- Beentjes si CEFLU-Luz da Floresta impotriva Tarilor de Jos
  (dec.)].

119. Curtea a mai declarat inadmisibila o cerere din partea unei manastiri ortodoxe din Grecia, care s-a plans ca instalarea de antene de telecomunicatii, radio  si televiziune in spatiul vital al manastirii aducea atingere libertatii sale de cult. Curtea nu a constatat nicio ingerinta in drepturile prevazute la art. 9 pe motiv ca manastirea functiona de mult timp, in pofida prezentei antenelor,  si ca insa si conducerea acesteia reinnoise contractul de inchiriere pentru terenurile pe care erau instalate antenele
     [Iera Moni Profitou Iliou Thiras impotriva Greciei,
     (dec.)].
120. Libertatea cultului se aplica, de asemenea,
     modului de inmormantare a mortilor,
     in masura in care acesta reprezinta o parte esentiala a practicilor religioase
     [Johannische Kirche si Peters impotriva
     
     Germaniei
     (dec.)]. Cu toate acestea, intr-o cauza in care reclamantii s-au plans de intarzierea cu care autoritatile le-au inapoiat trupul fiului lor, decedat in spital, din cauza careia nu au putut, timp de mai multe luni, sa il inmormanteze religios  si sa se roage la mormantul lui, Curtea a decis sa examineze capatul de cerere exclusiv in raport cu art. 8 din Conventie (respectarea vietii private  si de familie), pe motiv ca fapta denuntata nu era cauzata de o ingerinta directa a autoritatilor in exercitarea drepturilor garantate de art. 9, ci era doar o consecinta a intarzierii, care putea face obiectul unei examinari in raport cu art. 8
     [Pannulo si Forte impotriva Frantei
     (dec.)].

8. 
   
   Laca suri si cladiri de cult
   

121. Art. 9 din Conventie protejeaza, in principiu, dreptul de a infiinta, a deschide  si a administra laca suri sau cladiri consacrate cultului religios. Prin urmare, aspectele legate de functionarea cladirilor religioase pot, in anumite circumstante, sa aiba repercusiuni semnificative asupra exercitarii dreptului membrilor grupurilor religioase la manifestarea convingerilor religioase
     (The Church of Jesus Christ of
     
     Latter-Day Saints impotriva Regatului Unit,
     pct. 30; Cumhuriyetgi Egitim ve Kultur Merkezi Vakfi
     
     impotriva Turciei,
     pct. 41). Mai mult, Curtea a recunoscut ca, in cazul in care o comunitate religioasa nu poate avea un laca s pentru practicarea cultului, dreptul sau de a- si manifesta religia este golit de orice fond
     (Association de solidarite avec les temoins de Jehovah si altii impotriva Turciei,
     pct. 90). In unele cazuri, faptul ca intrunirile religioase din anumite locuri sunt permise sau pur  si simplu tolerate
     de facto
     de catre autoritatile nationale ar putea sa nu fie suficient pentru a evita orice risc de ingerinta
     (Association de solidarite avec les temoins de Jehovah si altii impotriva Turciei,
     pct. 107).
122. Acelea si principii generale sunt necesare cu privire la organizarea
     cimitirelor,
     deoarece aceasta reprezinta o parte esentiala a practicilor religioase
     [Johannische Kirche si Peters impotriva Germaniei
     
     (dec.)].
123. Art. 9 nu garanteaza unei comunitati religioase un drept de a obtine un laca s de cult de la autoritatile publice
     [Griechische Kirchengemeinde Munchen und Bayern e.V. impotriva Germaniei
     
     (dec.); Association de solidarite avec les temoins de Jehovah si altii impotriva Turciei, pct. 97]. Faptul ca autoritatile nationale tolereaza - chiar  si timp de mai multi ani - utilizarea, in scopuri religioase, a unei cladiri a statului, de catre persoane fara a detine un titlu legal in acest sens nu da na stere niciunei obligatii pozitive in sarcina acestor autoritati
     [Juma Mosque Congregation si altii impotriva
     
     Azerbaidjanului
     (dec.), pct. 60].
124. Astfel, art. 9 nu garanteaza unei comunitati religioase un drept la restabilirea dreptului de proprietate asupra unui laca s de cult confiscat in urma cu mult timp (in speta, in anii 1930) de catre autoritatile regimului politic de atunci
     [Rymsko-Katolytska Gromada Svyatogo Klimentiya v Misti
     
     Sevastopoli impotriva Ucrainei
     (dec.), pct. 59-63]. In mod similar, art. 9 nu impiedica, in principiu, autoritatile nationale sa impuna utilizarea alternativa a unui laca s de cult de catre doua comunitati religioase, in cazul in care acest lucru este justificat de circumstante istorice deosebite
     [Gromada
     
     Ukrayinskoyi Greko-Katolitskoyi Tserkvy Sela Korshiv impotriva Ucrainei
     (dec.), pct. 33-38].
125. De asemenea, din dispozitiile Conventiei nu decurge nicio obligatie a statelor de a acorda statut special laca surilor de cult. Cu toate acestea, daca statul insu si ofera un statut special  si privilegiat laca surilor de cult - depa sind astfel obligatiile care ii revin in temeiul Conventiei -, acesta nu poate refuza sa acorde acest privilegiu unor grupuri religioase intr-un mod discriminatoriu, contrar art. 14
     (Cumhuriyetgi Egitim ve Kultur Merkezi Vakfi impotriva Turciei,
     pct. 48-49).
126. Ca regula generala, statele contractante beneficiaza de o marja larga de apreciere intr-un domeniu atat de complex  si dificil cum este amenajarea teritoriului pentru aplicarea propriei politici de urbanism, avand in vedere necesitatea, intr-o societate moderna, de a adopta legi in acest domeniu pentru a preveni anarhia in dezvoltare
     (ISKCON si altii impotriva Regatului Unit,
     decizia Comisiei;
     Association de solidarite avec les temoins de Jehovah si altii impotriva Turciei,
     pct. 103). Prin urmare, in principiu, aplicarea regulamentelor locale de urbanism corespunde scopului legitim de „protectie a ordinii" in sensul art. 9 § 2 din Conventie
     (Association de solidarite avec les temoins de Jehovah si altii
     
     impotriva Turciei,
     pct. 95). Ca atare, Curtea nu poate sa renunte la puterea sa de control  si trebuie sa verifice in continuare ca echilibrul corect s-a pastrat intr-un mod compatibil cu dreptul reclamantilor de a- si manifesta religia
     (Association de solidarite avec les temoins de Jehovah si altii impotriva Turciei,
     
     pct. 103). Pe de alta parte, daca autoritatile nationale au acordat o pondere importanta libertatii de religie atunci cand pun in balanta diferitele considerente de urbanism, o organizatie religioasa nu se poate prevala de drepturile prevazute la art. 9 pentru a se sustrage regulamentelor de urbanism obi snuite
     (ISKCON si altii impotriva Regatului Unit,
     decizia Comisiei). In unele cazuri, in cadrul acestei puneri in balanta, autoritatile trebuie sa tina seama de nevoile specifice ale micilor comunitati de credincio si
     (Association de solidarite avec les temoins de Jehovah si altii impotriva Turciei,
     pct. 105).
127. Astfel, Curtea a constatat incalcarea libertatii de religie in urmatoarele cazuri:

• condamnarea reclamantilor la pedeapsa inchisorii  si la amenda pentru utilizarea unei sali private pe care au inchiriat-o cu rol de casa de rugaciuni a Martorilor lui lehova, fara sa fi obtinut autorizatie prealabila de la „autoritatea ecleziastica recunoscuta" ( si anume episcopul local al Bisericii Ortodoxe Grece sti)  si de la Ministerul Educatiei Nationale  si al Cultelor. Curtea a constatat ca dispozitiile relevante din legislatia nationala confereau autoritatilor o putere discretionara excesiva in acest domeniu, putere de care, in practica, acestea se foloseau pentru a limita activitatile altor confesiuni decat Biserica ortodoxa dominanta
  (Manoussakis si altii impotriva Greciei;
  a se vedea  si avizul Comisiei in cauza Pentidis si altii impotriva Greciei, in urma caruia cauza a fost scoasa de pe rol);
• inchiderea spatiilor private utilizate pana atunci de doua congregatii ale Martorilor lui lehova din Turcia, in baza unei legi care interzicea deschiderea de laca suri de cult in locuri care nu aveau aceasta destinatie,  si respingerea ulterioara a cererilor lor de a utiliza acele spatii ca laca suri de cult. In speta, congregatiile au fost totodata informate ca planurile urbanistice zonale nu prevedeau niciun loc care ar putea servi ca laca s de cult. Curtea a constatat ca autoritatile interne nu au luat in considerare nevoile specifice ale unei mici comunitati de credincio si, cu toate ca, avand in vedere numarul limitat al adeptilor acestora, congregatiile in discutie aveau nevoie nu de o constructie cu arhitectura specifica, ci de o simpla sala de intrunire care sa le permita sa i si practice cultul, sa se intruneasca  si sa predice convingerile lor
  (Association de solidarite avec les temoins de Jehovah si altii impotriva Turciei)
  .

128. Pe de alta parte, nu s-a constatat nicio incalcare a art. 9 (ori s-a constatat o vadita lipsa de fundament) in urmatoarele cazuri:

■
decizia autoritatilor elene de obligare a unui greco-ortodox sa mute mormantul tatalui sau pentru a permite extinderea unui drum. Comisia a constatat ca alte persoane de religie ortodoxa aflate in aceea si situatie au mutat de bunavoie mormintele familiei  si ca autoritatile biserice sti greco-ortodoxe pe care le-a sesizat reclamantul au refuzat sa intervina in favoarea sa. In plus, reclamantul nu a demonstrat in ce mod mutarea mormantului l-ar impiedica sa i si indeplineasca indatoririle prevazute de convingerile sale sau in ce mod indeplinirea acestor indatoriri ar fi conditionata de mentinerea mormantului in locul initial
(Daratsakis impotriva

Greciei,
decizia Comisiei);

• scrisoarea de punere in intarziere adresata Societatii Internationale pentru Con stiinta Krishna de catre autoritatea locala de urbanism, scrisoare care privea utilizarea unui conac cumparat de societate  si prin care i se dispunea sa limiteze utilizarea spatiului la cea autorizata la momentul achizitiei (institut de teologie, internat  si laca s de cult cu o capacitate de cel mult 1 000 de vizitatori pe zi); in speta, utilizarea efectiva a conacului in scopuri religioase se extinsese foarte mult intre timp, atragand un numar mare de persoane  si generand numeroase plangeri din partea vecinilor. Curtea a recunoscut ca a existat o ingerinta in exercitarea libertatii de religie a reclamantei, dar ca aceasta a fost justificata in temeiul art. 9 § 2; s-a constatat, in special, ca autoritatile locale au depus in mod constant eforturi pentru a solutiona problema pe cale amiabila  si ca interesele religioase specifice ale reclamantei au fost luate suficient in considerare in procesul decizional desfa surat in plan intern
  (ISKCON si
  
  altii impotriva Regatului Unit,
  decizia Comisiei);
• comportamentul curatorului care fusese desemnat de instantele austriece pentru a gestiona proprietatile unei comunitati ortodoxe sarbe a carei capacitate de a actiona in dreptul laic fusese suspendata conform legii din cauza situatiei sale schismatice fata de Patriarhia Belgrad: curatorul respectiv a incheiat contracte de inchiriere cu doi preoti numiti de Patriarhul sarb  si de episcopul competent. Chiar  si in ipoteza existentei unei ingerinte in exercitarea, de catre reclamanta, a drepturilor prevazute la art. 9, aceasta ar fi fost necesara pentru protejarea drepturilor altor persoane  si proportionala cu acest scop, in special din cauza faptului ca masura contestata avea doar un domeniu de aplicare limitat, iar contractele de inchiriere ramaneau valabile doar pana la incetarea situatiei schismatice
  (Serbisch-
  
  griechisch- orientalische Kirchengemeinde zum Heiligen Sava in Wien impotriva Austriei,
  
  decizia Comisiei);
• refuzul autoritatilor germane de a acorda unei organizatii religioase permis de construire a unui cimitir intr-un loc aflat sub protectie speciala. Curtea a considerat ca ingerinta denuntata, motivata de dispozitii privind planificarea urbanistica, protectia mediului  si dezvoltarea de servicii,  si in special faptul ca nu exista nicio alta constructie in zona respectiva, a fost in conformitate cu art. 9 § 2
  [Johannische Kirche si Peters impotriva
  
  Germaniei
  (dec.)];
• respingerea, de catre autoritatile locale elene, a cererii reclamantului pentru modificarea planului urbanistic pentru a-i permite sa construiasca o casa de rugaciune pentru „adevaratii cre stini ortodoc si" (adepti ai calendarului iulian sau
  „paleoimerologites")
  pe terenul proprietate personala; refuzul a fost motivat de faptul ca nu a existat o „nevoie sociala" de a modifica planul urbanistic deoarece in localitate nu existau suficienti membri ai comunitatii religioase in discutie. Curtea a constatat faptul ca, spre deosebire de cauza Manoussakis si
  
  altii impotriva Greciei,
  aici era in litigiu aplicarea unei legi generale  si
  prima facie
  neutre in materie de urbanism. In speta, criteriul cantitativ adoptat de Curtea Suprema a Greciei nu poate fi considerat arbitrar; intr-adevar, autorizatia de modificare a planului urbanistic zonal putea fi acordata numai pentru construirea unei cladiri de „utilitate publica". Intr-un astfel de caz, era rezonabil sa se ia in considerare nevoile obiective ale comunitatii religioase, interesul public pentru un plan urbanistic zonal rational neputand fi inlocuit de nevoile de cult ale unei singure persoane, cat timp intr-un ora s invecinat exista o casa de rugaciune care acoperea nevoile „adevaratilor cre stini ortodoc si" din regiune. Prin urmare, statul a actionat in limitele marjei sale de apreciere
  (Vergos impotriva Greciei)
  ;
• condamnarea la amenda a reclamantilor, membri ai unei biserici protestante turce, pentru folosirea, ca laca s de cult, a unui apartament privat pe care l-au cumparat, fara indeplinirea formalitatilor necesare in legislatia turca, inclusiv obtinerea aprobarii prealabile de la toti coproprietarii imobilului. Curtea a constatat ca, spre deosebire de cauza Manoussakis si altii
  
  impotriva Greciei,
  aceste formalitati nu aveau in niciun fel legatura cu recunoa sterea sau exercitarea unui cult  si, prin urmare, nu puteau fi tratate ca o autorizatie prealabila; acestea aveau unicul scop de a proteja drepturile  si libertatile altora, precum  si ordinea publica. Curtea a observat, de asemenea, ca autoritatile nationale au asigurat un echilibru intre conformitatea formalitatilor in litigiu  si cerintele libertatii de religie, reclamantii fiind mai intai invitati sa indeplineasca formalitatile necesare. In aceste conditii, ingerinta denuntata ar putea fi interpretata ca o masura justificata  si proportionala. In cele din urma, Curtea nu a identificat nimic care sa dea de inteles ca aplicarea legislatiei relevante in cazul reclamantilor s-a facut intr-un mod discriminatoriu, contrar art. 14 din Conventie
  [Tanyar si altii impotriva
  
  Turciei
  (dec.)];
• expulzarea unei congregatii musulmane dintr-o fosta cladire a unei moschei, clasata ca monument istoric, in temeiul unei hotarari investite cu autoritate de lucru judecat; intr- adevar, in pofida faptului ca congregatia reclamanta utilizase cladirea de peste de 10 ani, aceasta nu era nici proprietara, nici locatara (o diferenta notabila fata de cauza Manoussakis
  
  si altii impotriva Greciei)
  .
  In special, reclamanta nu a sustinut ca nu avea posibilitatea sa gaseasca in mod liber un loc de rugaciune in alta parte
  [Juma Mosque Congregation si altii
  
  impotriva Azerbaidjanului
  (dec.)].

129. De asemenea, Curtea a trebuit sa examineze o cerere care a fost formulata de o persoana fizica in raport cu art. 14  si art. 9 din Conventie  si avea ca obiect interzicerea construirii de minarete, introdusa in Constitutia federala a Elvetiei in urma unui referendum. Curtea a decis ca, intrucat nu era afectat in mod direct de masura in litigiu  si nu a declarat niciodata ca dorea sa construiasca el insu si o moschee cu minaret, reclamantul nu putea sa pretinda ca este „victima" presupusei incalcari
     [Ouardiri
     
     impotriva Elvetiei
     (dec.)].
130. Comisia a declarat admisibil un capat de cerere formulat in temeiul art. 9, conform caruia anularea titlului de proprietate al
     Institut de pretres frangais,
     o institutie catolica de drept canonic situata in Turcia  si protejata prin Tratatul de la Lausanne din 1923, precum  si inregistrarea domeniului in litigiu pe numele Trezoreriei Statului a avut ca efect privarea institutului de resurse vitale  si punerea acestuia in imposibilitatea de a oficia serviciul religios  si a asigura supravietuirea bisericii
     (Institut de
     
     pretres frangais si altii impotriva Turciei,
     decizia Comisiei). In fata Curtii, aceasta cauza a dus la o solutionare amiabila
     [Institut de pretres frangais si altii impotriva Turciei
     (solutionare amiabila)].