Comportamente concrete protejate de art. 9

28 martie 2020

Cereri individuale

28 martie 2020

caut avocat bucuresti

Cerinte procedurale

Echitate

Art. 6 § 1 din Conventie

„1. „Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil [...] a cauzei sale, de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil [...]"

1. Principii generale

Un loc important: Curtea a reamintit in mod constant locul important pe care il ocupa dreptul la un proces echitabil intr-o societate democratica
[Airey impotriva Irlandei,
pct. 24; Stanev impotriva

Bulgariei
(MC), pct. 231]. Aceasta garantie „se numara printre principiile unei societati democratice in sensul Conventiei"
(Pretto si altii impotriva Italiei,
pct. 21). Rezulta ca o interpretare restrictiva a garantiilor oferite de art. 6 § 1 nu este a sadar justificata
(Moreira de Azevedo impotriva Portugaliei,

pct. 66). In plus, cerinta echitatii se aplica intregii proceduri si nu se limiteaza la sedintele in contradictoriu
(Rafinariile elene Stran si Stratis Andreadis impotriva Greciei,
pct. 49).
Cu toate acestea, Curtea a precizat ca restrictiile aduse drepturilor procedurale ale unei persoane (inclusiv accesul la anumite informatii) pot fi justificate in circumstante cu totul exceptionale
[Adorisio

si altii impotriva Tarilor de Jos
(dec.)].
Continut: Pretentiile civile trebuie sa fie prezentate in fata unui judecator
[Fayed impotriva

Regatului Unit,
pct. 65; Sabeh El Leil impotriva Frantei (MC), pct. 46]. Art. 6 § 1 descrie garantiile procedurale specifice acordate partilor intr-o actiune civila. Scopul sau principal este de a proteja interesele partilor si pe cele ale unei bune administrari a justitiei
(Niderost-Huber impotriva Elvetiei,

pct. 30). Astfel, justitiabilul trebuie sa- si poata pleda cauza cu eficacitatea dorita
(H. impotriva Belgiei,

pct. 53).
Rolul autoritatilor nationale: Curtea a afirmat intotdeauna ca autoritatile nationale trebuie, in fiecare cauza, sa se asigure ca sunt indeplinite conditiile unui proces echitabil in sensul Conventiei
(Dombo Beheer B.V. impotriva Tarilor de Jos,
pct. 33
in fine).
Invocarea pretentiilor de catre justitiabil: in principiu, fiecare justitiabil are dreptul sa fie adusa la cuno stinta unei instante orice „contestatie cu privire la drepturile si obligatiile sale cu caracter civil" - astfel cum este definita de jurisprudenta Curtii de la Strasbourg

^[27]

. Dreptului la instanta i se adauga garantiile prevazute de art. 6 § 1 in ceea ce prive ste organizarea si componenta instantei si desfa surarea procedurii, totul formand dreptul la un proces echitabil
(Golder impotriva Regatului Unit,

pct. 36).
Principii ale interpretarii:

Principiul potrivit caruia o contestatie civila trebuie sa fie prezentata in fata unui judecator tine seama de principii fundamentale de drept universal recunoscute; situatia este aceea si pentru principiul de drept international care interzice denegarea de dreptate. Art. 6 § 1 trebuie sa fie lecturat in lumina acestora
(ibidem,
pct. 35).
Dreptul la un proces echitabil in fata unei instante, garantat de art. 6 § 1 din Conventie, trebuie sa fie interpretat in lumina preambulului Conventiei, care enunta suprematia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante
(Brumarescu impotriva

Romaniei,
pct. 61; Nejdet Sahin si Perihan Sahin impotriva Turciei (MC), pct. 57).
Unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept e reprezentat de principiul securitatii juridice
[Beian impotriva Romaniei (nr. 1),
pct. 39; Parohia Greco-Catolica Lupeni

si altii impotriva Romaniei
(MC), pct. 116].
Intr-o societate democratica, in sensul Conventiei, dreptul la o buna administrare a justitiei detine un loc atat de important incat o interpretare restrictiva a garantiilor art. 6 § 1 nu corespunde cu obiectivul si scopul acestei dispozitii
(Ryakib Biryoukov impotriva Rusiei,

pct. 37).
Hotararea Zubac impotriva Croatiei (MC) a subliniat importanta acestor principii.
In plus, Conventia nu garanteaza drepturi teoretice si iluzorii, ci drepturi concrete si efective
[Airey impotriva Irlandei,
pct. 24; Perez impotriva Frantei (MC), pct. 80].

Latitudine mai mare lasata statelor in materie civila: Curtea a admis ca imperativele inerente conceptului de „proces echitabil" nu sunt in mod obligatoriu acelea si in litigiile privind drepturile cu caracter civil si in cauzele privind acuzatii in materie penala: „statele contractante se bucura de o marja de apreciere mai larga in materia contenciosului civil decat in cazul urmaririlor penale"
(Dombo

Beheer B.V. impotriva Tarilor de Jos,
pct. 32; Levages Prestations Services impotriva Frantei, pct. 46). Art. 6 § 1 pare a sadar mai putin exigent in cazul pretentiilor referitoare la drepturi cu caracter civil decat in cazul acuzatiilor in materie penala
(Konig impotriva Germaniei,
pct. 96). Hotararea Moreira

Ferreira impotriva Portugaliei (nr. 2)
(MC), pct. 66-67, a confirmat faptul ca drepturile acuzatului si cele ale inculpatului necesita o protectie mai puternica decat drepturile partilor la un proces civil.
Cu toate acestea, atunci cand examineaza o procedura care tine de aspectul civil al art. 6, Curtea poate considera necesar sa se inspire din abordarea pe care a aplicat-o in materie penala
[Dilipak si

Karakaya impotriva Turciei,
pct. 80, cu privire la o condamnare la plata unei sume de bani, pronuntata in absenta persoanei in cauza, care nu a primit notificarea procedurii; CarmelSaliba impotriva Maltei,

pct. 67 si pct. 70-71, cu privire la un caz de raspundere civila pentru daune rezultate din comiterea unei infractiuni penale; R.S. impotriva Germaniei (dec.), pct. 35 si pct. 43, cu privire la o procedura disciplinara in cadrul armatei]. In cauzele in care este angajata raspunderea civila pentru daune rezultate din comiterea unor fapte penale, deciziile nationale trebuie neaparat sa se bazeze pe o examinare aprofundata a probelor prezentate si sa ofere motive suficiente, avand in vedere consecintele majore pe care le pot implica astfel de decizii
(CarmelSaliba impotriva Maltei,
pct. 73).
In fine, Curtea a putut lua in considerare, in circumstantele cu totul exceptionale ale unei cauze, „necesitatea speciala a unei decizii foarte rapide a instantei interne"
[Adorisio si altii impotriva Tarilor

de Jos
(dec.)].

Domeniu de aplicare
a. Principii

Un drept efectiv: partile la proces au dreptul sa prezinte orice observatii pe care le considera pertinente pentru cauza lor. Acest drept este efectiv numai in cazul in care cererile si observatiile partilor sunt intr-adevar „ascultate", adica examinate in mod adecvat de catre instanta sesizata
(Donadze impotriva Georgiei,
pct. 35). Astfel, instanta trebuie sa efectueze o examinare efectiva a mijloacelor, argumentelor si probelor prezentate de parti
[Kraska impotriva Elvetiei,
pct. 30; Van de

Hurk impotriva Tarilor de Jos,
pct. 59; Perez impotriva Frantei (MC), pct. 80]. Pentru a asigura exercitarea efectiva a drepturilor garantate de acest articol, autoritatile judiciare trebuie sa dovedeasca „diligenta": a se vedea, pentru un justitiabil nereprezentat de un avocat: Kerojarvi

impotriva Finlandei,
pct. 42; Frette impotriva Frantei, pct. 49, pentru un justitiabil reprezentat de un avocat: Gog impotriva Turciei (MC), pct. 57.
Participarea adecvata a justitiabilului la procedura impune ca instanta sa ii comunice din oficiu documentele din dosar aflate la dispozitia judecatorului. Este putin important faptul ca justitiabilul nu s-a plans de nedezvaluirea documentelor din dosar sau ca a luat initiativa de a avea acces la acestea
(Kerojarvi impotriva Finlandei,
pct. 42). Simpla posibilitate ca justitiabilul sa consulte dosarul la grefa si sa obtina o copie a acestuia nu reprezinta in sine o garantie suficienta
[Gog impotriva Turciei
(MC), pct. 57]. In plus, justitiabilul trebuie sa dispuna de timpul necesar pentru a- si dezvolta argumentatia si pentru a prezenta probe instantei interne (a se vedea, de exemplu, Adorisio si altii impotriva Tarilor

de Jos
(dec.), in ceea ce prive ste un termen scurt pentru a formula recurs].
Obligatia autoritatilor administrative: justitiabilul trebuie sa aiba acces la documentele utile detinute de autoritatile administrative, daca este necesar, dupa ce a recurs la o procedura care sa-i permita sa obtina dezvaluirea documentelor
(McGinley si Egan impotriva Regatului Unit,
pct. 86 si 90). In cazul in care statul parat, fara un motiv legitim, i-a impiedicat pe reclamanti sa aiba acces la documentele aflate in posesia sa care i-ar fi ajutat sa- si apere cauza, sau a negat in mod fals existenta acestor documente, acest fapt se considera privare de proces echitabil, contrara art. 6 § 1
(ibidem)
.
O evaluare globala: problema daca o procedura este echitabila este evaluata pe baza unei examinari a derularii procedurii in ansamblul sau
[Ankerl impotriva Elvetiei,
pct. 38; Centro Europa 7

S.r.l. si DiStefano impotriva Italiei (MC), pct. 197].

In consecinta, lipsa de echitate poate, in anumite conditii, sa fie corectata intr-o etapa ulterioara a procedurii in sine
(Helle impotriva Finlandei,
pct. 54) sau, daca nu, de catre o instanta superioara
(Schuler-Zgraggen impotriva Elvetiei,
pct. 52; si,
a contrario,
Albert si Le Compte impotriva Belgiei,

pct. 36; Feldbrugge impotriva Tarilor de Jos, pct. 45-46).
In orice caz, daca viciul s-a produs la nivelul ultimei instante a statului - de exemplu, din cauza incapacitatii de a raspunde la concluziile depuse in fata acestei instante - este vorba despre o lipsa de echitate a procedurii
(Ruiz-Mateos impotriva Spaniei,
pct. 65-67).
Un viciu de procedura nu poate fi corectat decat in cazul in care decizia atacata este supusa controlului de catre un organism judiciar independent, cu jurisdictie deplina, si care ofera el insu si garantiile impuse de art. 6 § 1. Amploarea controlului care tine de competenta instantei de recurs este cea care conteaza, si care este examinata in lumina circumstantelor cauzei
(Obermeier impotriva

Austriei,
pct. 70)

^[28]

.
Decizii anterioare care nu ofera garantiile unui proces echitabil: intr-un astfel de caz, nu se pune problema daca justitiabilul a avut la dispozitie o cale de atac in fata unui organism judiciar independent, cu jurisdictie deplina si care ofera el insu si garantiile impuse de art. 6 § 1
(Oerlemans

impotriva Tarilor de Jos,
pct. 53-58; British-American Tobacco Company Ltd impotriva Tarilor de Jos,

pct. 78). Ceea ce conteaza este existenta unei astfel de cai de atac care sa prezinte suficiente garantii
(Air Canada impotriva Regatului Unit,
pct. 62).
In fata instantelor de apel: art. 6 §1 nu obliga statele contractante sa infiinteze curti de apel sau de casatie, dar in cazul in care exista astfel de instante, statul trebuie sa se asigure ca justitiabilii vor beneficia de garantiile fundamentale prevazute de art. 6 § 1
[Andrejeva impotriva Letoniei
(MC), pct. 97]. Cu toate acestea, modul in care art. 6 § 1 se aplica depinde de specificul procedurii in cauza si trebuie sa ia in considerare intreaga procedura desfa surata la nivel national, precum si rolul jucat de curtea de apel
(Helmers impotriva Suediei,
pct. 31) sau de casatie
(K.D.B. impotriva Tarilor de Jos,

pct. 41; Levages Prestations Services impotriva Frantei, pct. 44-45).
Avand in vedere specificitatea rolului Curtii de casatie, controlul sau fiind limitat la respectarea statului de drept, un grad de formalism mult mai mare poate fi admis
(ibidem,
pct. 48). Obligatia de a fi reprezentat de un avocat specializat nu este in sine contrara art. 6
[G.L. si S.L. impotriva Frantei

(dec.); Tabor impotriva Poloniei, pct. 42].
Limite: ca regula generala, aprecierea faptelor este de competenta instantelor nationale: Curtea nu poate substitui propria apreciere a faptelor celei facute de instantele nationale
(Dombo Beheer B.V.

impotriva Tarilor de Jos,
pct. 31)

^[29]

. In plus, justitiabilii au dreptul sa prezinte observatiile pe care le considera relevante pentru cauza lor, insa art. 6 § 1 nu le garanteaza un rezultat favorabil
(Andronicou

si Constantinou impotriva Ciprului,
pct. 201). In plus, art. 6 § 1 nu merge pana la a obliga instantele sa indice in deciziile lor modalitatile si termenele cailor de atac impotriva acestor decizii
[
(Avotins

impotriva Letoniei
(MC), pct. 123].
Curtea poate considera ca reclamantul, prin lipsa de actiune si lipsa de diligenta, a contribuit in mare masura la crearea situatiei de care se plange in fata acesteia, situatie pe care ar fi putut-o evita
[Avotins impotriva Letoniei
(MC), pct. 123-124; Barik Edidi impotriva Spaniei, (dec.), pct. 45, si,
a contrario,
Zavodnik impotriva Sloveniei,
pct. 79-80]. Partile au obligatia sa efectueze cu diligenta actele de procedura legate de cauza lor
[Zubac c. Croatie
(MC), pct. 93].
Teoria aparentelor: Curtea a subliniat importanta aparentelor in administrarea justitiei; este important sa se asigure ca echitatea sa fie vizibila. Cu toate acestea, Curtea a precizat ca optica partilor interesate nu joaca de una singura un rol decisiv; este, de asemenea, necesar ca temerile justitiabililor in privinta caracterului echitabil al procedurii sa poata fi considerate ca fiind obiectiv justificate
(Kraska

impotriva Elvetiei,
pct. 32). Prin urmare, trebuie examinat modul in care instanta a tratat cauza.
In alte cauze, in fata instantelor supreme, Curtea a subliniat faptul ca sensibilitatea crescuta a publicului fata de garantiile unei bune administrari a justitiei justifica importanta crescanda atribuita aparentelor
[Kress impotriva Frantei
(MC), pct. 82; Martinie impotriva Frantei (MC), pct. 53;
Mentchinskaia impotriva Rusiei,
pct. 32]. Curtea a acordat importanta aparentelor in aceste cauze (a se vedea, de asemenea, Vermeulen impotriva Belgiei, pct. 34; Lobo Machado impotriva Portugaliei,

pct. 32).
Practica juridica: pentru a realiza o examinare mult mai conforma cu realitatea sistemului juridic intern, Curtea a acordat intotdeauna o anumita importanta practicii judiciare pentru a examina compatibilitatea dreptului intern cu art. 6 § 1
[Kerojarvi impotriva Finlandei,
pct. 42; Gorou impotriva

Greciei (nr. 2)
(MC), pct. 32]. Intr-adevar, nu trebuie neglijate datele de ansamblu ale cauzei, atat cele de fapt, cat si de drept, atunci cand se stabile ste daca reclamantii au beneficiat de un proces echitabil
(Stankiewicz impotriva Poloniei,
pct. 70).
Autoritatile statului nu se pot exonera de la efectuarea unui control judiciar efectiv din motive de securitate nationala sau terorism: exista intr-adevar tehnici care sa permita concilierea preocuparilor legitime de securitate si drepturile procedurale ale justitiabililor
(Dagtekin si altii

impotriva Turciei,
pct. 34).
Un principiu independent de rezultatul procedurii: garantiile procedurale prevazute la art. 6 § 1 se aplica tuturor justitiabililor, si nu doar celor care nu au avut ca stig de cauza in fata instantelor nationale
[Philis impotriva Greciei (nr. 2),
pct. 45].

b. Exemple

Jurisprudenta a abordat numeroase situatii, dezvoltate in continuare.
Observatiile instantei transmise instantei de apel cu scopul clar de a o influenta:
trebuie ca partile sa aiba posibilitatea sa le comenteze, indiferent de efectul real asupra judecatorului, si chiar daca aceste observatii nu prezinta niciun fapt sau argument care nu este deja inclus in decizia atacata, in opinia instantei de apel
(Niderost-Huber impotriva Elvetiei,
pct. 26-32) sau in pozitia guvernului parat in fata Curtii de la Strasbourg
(APEH Uldozotteinek Szovetsege si altii impotriva Ungariei,
pct. 42).
Intrebari preliminare:
Conventia nu garanteaza, ca atare, dreptul ca o cauza sa fie trimisa, cu titlu preliminar, de o instanta interna in fata unei alte instante nationale sau internationale
(Coeme si altii

impotriva Belgiei,
pct. 114).
Art. 6 § 1 nu confera a sadar un drept absolut ca o cauza sa fie trimisa cu titlu de cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare in fata Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE)
[Dotta

impotriva Italiei
(dec.)]. Atunci cand exista mecanismul cererii de pronuntare a unei hotarari preliminare, refuzul unei instante nationale de a adresa o intrebare preliminara poate, in anumite circumstante, ridica o problema din perspectiva echitatii procedurii
(Ullens de Schooten si Rezabek

impotriva Belgiei,
pct. 57-67 si trimiterile la jurisprudenta citate). Acest lucru este valabil si in cazul unui refuz arbitrar:

un refuz atunci cand normele aplicabile nu prevad o exceptie de la principiul unei astfel de actiuni sau initierea acesteia;
un refuz bazat pe alte motive decat cele prevazute de normele aplicabile;
sau, mai mult, un refuz care nu este justificat in mod adecvat in raport cu aceste norme.

Curtea examineaza daca refuzul pare a fi viciat de arbitrar, aplicand jurisprudenta citata anterior
[Canela Santiago impotriva Spaniei
(dec.)]. Decizia Vergauwen impotriva Belgiei si altii (dec.) a reamintit urmatoarele (pct. 87-92):

art. 6 § 1 pune in sarcina instantelor interne o obligatie de motivare cu privire la dreptul aplicabil deciziilor prin care acestea refuza sa adreseze o intrebare preliminara;
atunci cand este sesizata din aceasta perspectiva cu o acuzatie de incalcare a art. 6 § 1, Curtea de la Strasbourg se asigura ca decizia de refuz criticata in fata sa este insotita in mod corespunzator de astfel de motive;
de si ii revine sarcina de a proceda in mod riguros la aceasta verificare, nu ii revine sarcina de a judeca eventualele erori pe care le-ar fi comis instantele nationale in interpretarea sau aplicarea dreptului relevant;
aceasta inseamna ca instantele nationale din Uniunea europeana ale caror decizii nu pot fi atacate printr-un recurs jurisdictional de drept intern au obligatia, atunci cand refuza sa sesizeze CJUE cu titlu preliminar cu o intrebare referitoare la interpretarea dreptului UE ridicata in fata lor, sa i si motiveze refuzul in raport cu exceptiile prevazute de jurisprudenta CJUE. Instantele trebuie a sadar sa indice motivele pentru care considera ca intrebarea nu este relevanta, sau ca dispozitia de drept al UE in cauza a facut deja obiectul unei interpretari

din partea CJUE sau, mai mult, ca aplicarea corecta a dreptului UE se impune cu o evidenta care nu lasa loc niciunei indoieli rezonabile.

In cauza Dhahbi impotriva Italiei, Curtea a concluzionat, pentru prima data, ca a fost incalcat art. 6, ca urmare a faptului ca nu a existat o motivare a respingerii de catre o instanta interna a unei cereri de pronuntare a unei hotarari preliminare in fata CJUE. Curtea de Casatie nu a facut nicio referire la cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata de reclamant, nici la motivele pentru care a considerat ca intrebarea adresata nu necesita sa fie transmisa catre CJUE, nici la jurisprudenta CJUE. Motivarea hotararii in litigiu nu permitea a sadar sa se stabileasca daca aceasta intrebare fusese considerata nerelevanta, sau daca avea legatura cu o dispozitie clara sau deja interpretata de CJUE, sau daca a fost pur si simplu ignorata (pct. 32-34).
Modificarea jurisprudentei nationale:
cerintele securitatii juridice si de protectie a increderii legitime a justitiabililor nu consacra dreptul dobandit unei jurisprudente constante
(Unedic impotriva

Frantei,
pct. 74). O evolutie a jurisprudentei nu este in sine contrara bunei administrari a justitiei
[Parohia Greco-Catolica Lupeni si altii impotriva Romaniei
(MC), pct. 116], intrucat lipsa unei abordari dinamice si evolutive ar impiedica orice modificare sau imbunatatire
[Nejdet Sahin si Perihan Sahin

(MC), pct. 58, si Albu si altii impotriva Romaniei, pct. 34]. In hotararea Atanasovski impotriva „Fostei

Republici Iugoslave a Macedoniei",
pct. 38, Curtea a hotarat ca in cazul in care exista o jurisprudenta constanta
(„well-establishedjurisprudence")
cu privire la problema in cauza, instanta suprema trebuie sa ofere motive substantiale pentru a- si explica indepartarea de la aceasta jurisprudenta, fara a incalca drepturile justitiabililor, pentru a pronunta o decizie suficient motivata. Este posibil ca indepartarea de la jurisprudenta interna care afecteaza o procedura civila pendinte sa antreneze o incalcare a Conventiei
(Petko Petkov impotriva Bulgariei,
pct. 32-34).
In ceea ce prive ste
diferentele de jurisprudenta
intre instante nationale sau in cadrul aceleia si instante, acest fapt, nu este, in sine, contrar Conventiei
[Nejdet Sahin si Perihan Sahin
(MC), pct. 51;
Parohia Greco-Catolica Lupeni si altii impotriva Romaniei
(MC), pct. 116]. Cu toate acestea, Curtea a subliniat importanta punerii in aplicare a unor mecanisme capabile sa asigure coerenta practicii in cadrul instantelor si uniformizarea jurisprudentei. In fapt, statele contractante au obligatia de a- si organiza sistemul judiciar astfel incat sa evite adoptarea unor hotarari divergente
[Nejdet Sahin si

Perihan Sahin
(MC), pct. 55].

In principiu, Curtea nu are obligatia de a compara diversele hotarari pronuntate - chiar si in litigii care la prima vedere par similare sau conexe - de instante a caror independenta trebuie sa o respecte. Curtea a precizat ca diferenta de tratament operata intre doua litigii nu poate fi inteleasa ca o divergenta de jurisprudenta daca aceasta este justificata de diferenta dintre situatiile de fapt respective
(Hayati telebi si altii impotriva Turciei,
pct. 52, si Ferreira Santos Pardal impotriva

Portugaliei,
pct. 42).

Cauza Nejdet Sahin si Perihan Sahin impotriva Turciei (MC) privea hotararile pronuntate de doua instante judiciare supreme care erau separate, autonome si fara raport ierarhic. Curtea a precizat in special ca recursul individual in fata Curtii de la Strasbourg nu poate fi utilizat ca mecanism de abordare sau de eliminare a diferentelor in jurisprudenta care ar putea surveni in dreptul intern, si nici ca un mecanism de control care sa aiba drept scop remedierea inconsecventelor decizionale ale instantelor nationale (pct. 95).
Cauza Parohia Greco-Catolica Lupeni si altii impotriva Romaniei (MC) privea o divergenta de jurisprudenta profunda si persistenta la nivelul aceleia si instante, instanta suprema, si neutilizarea unui mecanism de uniformizare a jurisprudentei. Curtea a subliniat importanta faptului de a asigura coerenta practicilor la nivelul celei mai inalte instante din tara, pentru a evita riscul de a aduce atingere principiului securitatii juridice Acest principiu, care este implicit in toate articolele Conventiei, constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept. Persistenta unor divergente in jurisprudenta risca sa creeze o stare de incertitudine juridica, de natura sa reduca increderea publicului in sistemul judiciar, chiar daca increderea constituie una dintre componentele fundamentale ale statului de drept (pct. 116).

Interpretarea unei hotarari a Curtii de la Strasbourg de catre instanta nationala:
in cauza Bochan

impotriva Ucrainei (nr. 2)
(MC), cadrul juridic in vigoare oferea reclamantei posibilitatea de a formula un recurs care permitea reexaminarea litigiului sau civil de catre Curtea Suprema, in urma constatarii unei incalcari, pronuntata de Curtea de la Strasbourg. Aceasta din urma observa totu si ca inse si Curtea Suprema a „denaturat in mod grosier" constatarile pe care le formulase in hotarare. Nu era vorba pur si simplu de o lectura diferita a unui text juridic, ci de o interpretare eronata. Motivarea instantei nationale nu putea fi a sadar considerata decat ca fiind „vadit arbitrara" sau ca antrenand o „denegare de dreptate", cu incalcarea art. 6
(ibidem,
pct. 63-65).
Adoptarea unei legi in cursul unui litigiu la care statul este parte:
Curtea este preocupata in special de riscurile asociate cu utilizarea unei legi retroactive care are efectul de a influenta efectul juridic al unui litigiu in care statul este parte, in special atunci cand efectul este de a face ca procesul sa nu poata fi ca stigat. Trebuie examinate indeaproape motivele avansate pentru a justifica astfel de masuri
(National & Provincial Building Society, Leeds Permanent Building Society si Yorkshire Building

Society impotriva Regatului Unit,
pct. 112). Nu-i este, in principiu, interzis puterii legislative sa reglementeze, in materie civila, prin noi dispozitii cu intindere retroactiva, drepturi care sa decurga din legile in vigoare. Cu toate acestea, art. 6 se opune ingerintei legiuitorului in administrarea justitiei pentru a influenta rezultatul juridic al unei proceduri pendinte in care autoritatile publice sunt parti - cu exceptia unor „motive imperioase de interes general"
[Zielinski si Pradal si Gonzalez si altii

impotriva Frantei
(MC), pct. 57; Scordino impotriva Italiei (nr. 1) (MC), pct. 126].

Curtea a concluzionat de exemplu incalcari in ceea ce prive ste:

interventia legiuitorului la momentul in care procedura in care statul era parte se afla in curs de desfa surare de 9 ani, in masura in care reclamantii dispuneau de o hotarare definitiva si executorie impotriva statului, pentru a orienta in favoarea statului rezultatul iminent din instanta
(Rafinariile elene Stran si Stratis Andreadis impotriva Greciei,
pct. 49-50);
o lege care a intervenit decisiv pentru a orienta in favoarea statului rezultatul iminent al procedurii
[Zielinski si Pradal si Gonzalez si altii impotriva Frantei
(MC), pct. 59];
adoptarea unei legi intr-un stadiu critic al procedurii in fata Curtii de Casatie, lege care reglementa in realitate fondul litigiului si facea inutila continuarea acestuia
(Papageorgiou

impotriva Greciei)
;
o decizie a instantei superioare bazate, chiar si in subsidiar, pe o lege adoptata in cursul procedurii, care a influentat rezultatul litigiului
(Anagnostopoulos si altii impotriva Greciei,

pct. 20-21).
recursul statului la o lege retroactiva, cu efecte asupra solutiei judiciare care trebuia data unui proces in curs in care statul era parte, fara a demonstra ca acest recurs raspundea unor „motive imperative de interes general". Curtea a subliniat, printre altele, ca motivatiile financiare nu puteau permite legiuitorului, in sine, sa se substituie instantelor pentru a solutiona un litigiu
(Azienda Agricola Silverfunghi S.a.s. si altii impotriva Italiei,
pct. 76 si pct. 88-89).

Cu toate acestea, art. 6 § 1 nu are ca scop sa previna orice ingerinta a autoritatilor publice intr-o procedura juridica pendinte la care acestea sunt parti. In alte cauze, Curtea a recunoscut ca argumentele invocate de statul parat permiteau sa se evidentieze interesul public clar si superior necesar pentru a justifica efectul retroactiv al legii
[National & Provincial Building Society, Leeds

Permanent Building Society si Yorkshire Building Society impotriva Regatului Unit,
pct. 112; Forrer-

Niedenthal impotriva Germaniei,
pct. 64; OGIS-Institut Stanislas, OGEC Saint-Pie X si Blanche de

Castille si altii impotriva Frantei,
pct. 71-72; EEG-Slachthuis Verbist Izegem impotriva Belgiei (dec.)].

Aceasta jurisprudenta se extinde si asupra litigiilor in care statul nu este parte, dar denatureaza in mod nejustificat procesul, in calitatea sa de legiuitor
(Ducret impotriva Frantei,
pct. 33-42).
Alte tipuri de interventii legislative:

Legile pot fi adoptate inainte de introducerea unui litigiu
[Organisation nationale des

syndicats d'infirmiers liberaux (ONSIL) impotriva Frantei
(dec.)], sau dupa finalizarea procedurii
[Preda si Dardari impotriva Italiei
(dec.)], ceea ce nu ridica probleme in temeiul art. 6.
Adoptarea de legi de uz general poate fi nefavorabila justitiabilului, fara sa vizeze insa proceduri judiciare pendinte si fara sa eludeze astfel principiul preeminentei dreptului
(Gorraiz Lizarraga si altii impotriva Spaniei,
pct. 72).
O lege poate fi declarata neconstitutionala in timpul unui litigiu in curs de desfa surare, fara a-l viza, totu si
[Dolca si altii impotriva Romaniei
(dec.)].

Necomunicarea catre un justitiabil aflat in fata unei instante supreme a observatiilor unui „judecator independent"
[membri ai Ministerului Public: Vermeulen impotriva Belgiei,
Van Orshoven

impotriva Belgiei, K.D.B. impotriva Tarilor de Jos;
procurorul general: Gog impotriva Turciei (MC), Lobo

Machado impotriva Portugaliei;
comisarul guvernului: Kress impotriva Frantei (MC), Martinie

impotriva Frantei
(MC)]
si imposibilitatea de a raspunde la observatii
: numeroase state parate au sustinut ca aceasta categorie de judecatori nu reprezentau nici parte la procedura, nu erau nici aliati sau adversari de vreun fel, insa Curtea a decis ca trebuie sa se faca referire la rolul efectiv jucat in cadrul procedurii de catre judecator si, in special, la continutul si la efectele concluziilor sale
[Vermeulen impotriva Belgiei,
pct. 31; Kress impotriva Frantei (MC), pct. 71
in fine].
Curtea a reafirmat importanta unei proceduri in contradictoriu in cauzele in care observatiile unui judecator independent intr-o cauza civila nu au fost comunicate in avans partilor si acestora nu li s-a oferit posibilitatea de a le raspunde
[ibidem,
pct. 76; Lobo Machado impotriva Portugaliei, pct. 31;
Van Orshoven impotriva Belgiei,
pct. 41; Gog impotriva Turciei (MC), pct. 55-56; Immeubles Groupe

Kosser impotriva Frantei,
pct. 26; Vermeulen impotriva Belgiei, pct. 33].
Participarea si chiar simpla prezenta a acestor judecatori la deliberare, fie ea una „activa", fie „pasiva" dupa ce si-au exprimat in public punctul de vedere asupra cauzei inaintea deliberarii, a fost condamnata
(ibidem,
pct. 34; Lobo Machado impotriva Portugaliei, pct. 32; Kress impotriva Frantei,

pct. 87). Aceasta jurisprudenta se bazeaza foarte mult pe teoria aparentelor

¹¹

[Martinie impotriva

Frantei
(MC), pct. 53].
Este necesar a sadar sa se examineze conditiile in care se desfa soara procedura, mai precis posibilitatile lasate partilor de a beneficia de procedura contradictorie si egalitatea armelor [a se compara Kress impotriva Frantei (MC), pct. 76, si Gog impotriva Turciei (MC), pct. 55-57; a se vedea, de asemenea, Marc-Antoine impotriva Frantei (dec.)]. Trebuie facuta o distinctie intre o imposibilitate cauzata de atitudinea inculpatului si o imposibilitate cauzata de atitudinea autoritatilor sau a statului si normele aplicabile
(Frette impotriva Frantei,
pct. 49-51). Pentru procedura in fata Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene /a Uniuni Europene, a se vedea Cooperatieve Producentenorganisatie van

de Nederlandse Kokkelvisserij U.A. impotriva Tarilor de Jos
(dec.).
Limite:

Egalitatea armelor nu presupune dreptul de a fi dezvaluite, inainte de sedinta, concluzii care nu au fost prezentate celeilalte parti in proces, nici judecatorului raportor, nici judecatorilor din completul de judecata
[Kress impotriva Frantei
(MC), pct. 73].
Nu se poate recunoa ste un drept fara o aplicare reala sau un fond real: acesta ar fi cazul daca dreptul invocat in temeiul Conventiei nu ar avea niciun impact asupra rezultatului cauzei,

^[30]

intrucat solutia juridica adoptata nu s-a pretat unei discutii
(Stepinska impotriva Frantei,

pct. 18).

Instanta de gradul al patrulea

Principii generale

O categorie speciala de capete de cerere formulate in fata Curtii sunt in general numite capete de cerere tip „instanta de gradul al patrulea". Acest concept - care nu apare in textul Conventiei si care a fost introdus de jurisprudenta organismelor Conventiei
[Kemmache impotriva Frantei (nr. 3),

pct. 44; De Tommaso impotriva Italiei (MC), pct. 170] - este intr-o oarecare masura paradoxal, deoarece insista asupra a ceea ce nu este Curtea: aceasta nu este o instanta de apel, de recurs sau de revizuire in raport cu instantele statelor parti la Conventie si nu poate reexamina cauza in acela si mod in care ar face-o instanta nationala suprema. Cauzele de gradul al patrulea produc destul de frecvent o dubla neintelegere.
In primul rand, exista o conceptie generala eronata, din partea reclamantilor, cu privire la rolul Curtii si la natura mecanismului judiciar instituit de Conventie. In fapt, Curtea nu are sarcina de a se substitui instantelor interne; competenta sa se limiteaza la controlul respectarii, de catre statele contractante, a angajamentelor in materie de drepturi ale omului, care sunt asumate prin aderarea la Conventie. In plus, nedispunand de o putere de interventie directa in sistemele juridice ale statelor contractante, Curtea trebuie sa respecte autonomia acestor sisteme juridice. Aceasta inseamna ca nu este competenta sa se pronunte cu privire la erori de fapt sau de drept pretins comise de o instanta interna, cu exceptia cazului si in masura in care acestea au adus atingere drepturilor si libertatilor garantate de Conventie. Curtea nu poate examina ea insa si elementele de fapt sau de drept care au condus o instanta nationala la adoptarea unei anumite decizii, si nu a alteia; in caz contrar, s-ar erija in instanta de gradul al treilea sau al patrulea si si-ar incalca limitele misiunii sale
[Garda Ruizimpotriva

Spaniei
(MC), pct. 28; Centro Europa 7 S.r.l. si Di Stefano impotriva Italiei (MC), pct. 197; Avotins

impotriva Letoniei
(MC), pct. 99; Parohia Greco-Catolica Lupeni si altii impotriva Romaniei (MC), pct. 90; De Tommaso impotriva Italiei (MC), pct. 170-172].
In al doilea rand, pot aparea de multe ori neintelegeri cu privire la sensul exact al termenului „echitabil" in sensul art. 6 § 1 din Conventie. In fapt, „echitatea" impusa de aceasta dispozitie nu reprezinta echitatea „substantiala", notiune care se afla la limita de drept si etica, si pe care numai instanta de fond o poate aplica. Art. 6 § 1 nu garanteaza decat echitatea „procedurala", care, in plan practic, se traduce printr-o procedura contradictorie, in cursul careia partile sunt ascultate si plasate pe o pozitie de egalitate in fata judecatorului
[Star Cate Epilekta Gevmata si altii impotriva Greciei

(dec.)]. Caracterul echitabil al unei proceduri este intotdeauna evaluat privindu-l in globalitatea sa, astfel ca o neregularitate izolata nu poate fi suficienta pentru a face ca intreaga procedura sa fie inechitabila (Mirolubovs si altii impotriva Letoniei, pct. 103).
In plus, Curtea respecta diversitatea sistemelor juridice si judiciare din Europa, si nu este sarcina sa sa le uniformizeze. De asemenea, Curtea nu trebuie sa evalueze oportunitatea alegerilor de politica jurisprudentiala efectuate de instantele interne in lipsa arbitrarului
[Nejdet Sahin si Perihan Sahin

impotriva Turciei
(MC), pct. 68, 89 si 94].

Controlul efectuat de Curte si limitele sale

Curtea reaminte ste in mod constant ca nu este de competenta sa sa cunoasca erorile de fapt sau de drept pretins comise de o instanta interna decat daca acestea pot aduce atingere drepturilor si libertatilor protejate de Conventie
[Garda Ruiz impotriva Spaniei
(MC), pct. 28; Perez impotriva

Frantei
(MC), pct. 82]. Curtea contesta extrem de rar din perspectiva art. 6 § 1 aprecierea instantelor nationale, estimand ca concluziile lor ar putea fi considerate arbitrare sau vadit nerezonabile [a se vedea in special hotararile Dulaurans impotriva Frantei, pct. 38, in care Curtea a concluzionat ca a fost incalcat art. 6 § 1 din cauza unei „erori vadite de apreciere", Khamidov impotriva Rusiei, pct. 170, in care procedura denuntata fusese „in mod grosier arbitrara", Andelkovic impotriva Serbiei, pct. 24, concluzionand ca a existat o „denegare de dreptate" si Bochan impotriva Ucrainei
(nr. 2)

(MC), in care motivarea instantei nationale a fost considerata ca fiind „vadit arbitrara" sau ca antrenand o „denegare de dreptate", pct. 63-65; si
a contrario,
de exemplu, Societe anonyme d'habitations a loyers

moderes Terre et Familie impotriva Frantei
(dec.)].
Aceasta inseamna ca, in general, Curtea nu poate contesta constatarile si concluziile la care au ajuns instantele nationale in privinta urmatoarelor elemente:

Stabilirea faptelor cauzei: Curtea nu poate pune la indoiala faptele stabilite de instantele interne, in afara cazurilor extrem de exceptionale de arbitrar flagrant si evident
[Garda Ruiz

impotriva Spaniei
(MC), pct. 28-29].
Interpretarea si aplicarea dreptului intern: interpretarea dreptului intern data de instantele interne este impusa in principiu Curtii
[Perez impotriva Frantei
(MC), pct. 82)], al carei rol se limiteaza strict la a verifica compatibilitatea cu Conventia a efectelor unei astfel de interpretari
[Nejdet Sahin si Perihan Sahin impotriva Turciei
(MC), pct. 49]. Desigur, in cazuri exceptionale, Curtea poate trage concluziile corespunzatoare din faptul ca instantele unui stat contractant au interpretat o lege nationala intr-un mod vadit arbitrar sau in mod vadit eronat
[Barac si altii impotriva Muntenegrului,
pct. 32-34 si referintele la jurisprudenta citate; Andelkovic impotriva Serbiei, pct. 24-27 (denegare de dreptate); Laskowska impotriva

Poloniei,
pct. 61], dar de regula face acest lucru in temeiul celorlalte dispozitii ale Conventiei, nu al art. 6 § 1
[Kushoglu impotriva Bulgariei,
pct. 50; I syar impotriva Bulgariei, pct. 48;
Fabris impotriva Frantei
(MC), pct. 60].
Curtea nu mai este competenta sa se pronunte oficial cu privire la respectarea altor tratate internationale sau a dreptului Uniunii Europene. Sarcina de a interpreta si de a aplica dispozitiile de drept al Uniunii Europene ii revine, in primul rand, CJUE. Competenta Curtii Europene a Drepturilor Omului se limiteaza la controlarea respectarii cerintelor Conventiei - ca de exemplu art. 6 § 1. In consecinta, in lipsa arbitrariului care sa ridice in sine o problema in temeiul art. 6 § 1, Curtea nu trebuie sa pronunte o hotarare cu privire la chestiunea daca instanta nationala a aplicat corect o dispozitie din dreptul Uniunii Europene
[Avotins

impotriva Letoniei
(MC), pct. 100].
Admisibilitatea si aprecierea probelor

^[31]

: garantiile art. 6 § 1 nu se refera decat la administrarea de probe la nivel procedural. Pe de alta parte, admisibilitatea si aprecierea probelor pe fond tine in principiu de competenta exclusiva a instantelor interne, carora le revine sarcina sa cantareasca probele obtinute de acestea
[Garda Ruiz impotriva Spaniei

(MC), pct. 28; Farange S.A. impotriva Frantei (dec.)].

Astfel art. 6 § 1 nu permite Curtii sa puna la indoiala echitatea pe fond a rezultatului unui litigiu civil, in care, de regula, una dintre parti ca stiga, iar cealalta pierde.
Atunci cand un capat de cerere privind instanta de gradul al patrulea este formulat in temeiul art. 6 § 1, Curtea il respinge, constatand ca reclamantul a beneficiat de o procedura contradictorie; ca a putut, in diferitele etape ale acesteia, sa prezinte argumentele si probele pe care le considera relevante pentru apararea cauzei sale; ca a putut contesta efectiv argumentele si probele prezentate de partea adversa; ca toate argumentele sale obiectiv relevante pentru solutionarea litigiului au fost ascultate si examinate de instanta in mod corespunzator; ca decizia in litigiu este amplu motivata, atat in fapt, cat si in drept; si ca, in consecinta, procedura considerata in ansamblul sau a fost echitabila
[Garcia Ruiz impotriva Spaniei
(MC), pct. 29]. Majoritatea absoluta a cererilor de gradul al patrulea sunt declarate inadmisibile
de plano
de catre un judecator unic sau de un comitet format din trei judecatori (art. 27 si 28 din Conventie).

Coerenta jurisprudentei interne

Art. 6 § 1 nu garanteaza, ca atare, niciun drept la o jurisprudenta constanta. In fapt, o evolutie in timp a jurisprudentei nu este, in sine, contrara bunei administrari a justitiei, in masura in care lipsa unei abordari dinamice si evolutive ar putea impiedica orice modificare sau imbunatatire
[Nejdet Sahin

si Perihan Sahin impotriva Turciei
(MC), pct. 58; Parohia Greco-Catolica Lupeni si altii impotriva

Romaniei
(MC), pct. 116]. In ceea ce prive ste divergentele de jurisprudenta, acestea constituie, prin natura lor, consecinta inerenta a oricarui sistem judiciar care se bazeaza pe un ansamblu de instante de fond cu autoritate teritoriala. Rolul unei instante supreme este tocmai acela de a solutiona aceste contradictii
[Beian impotriva Romaniei (nr. 1),
pct. 37].
In principiu, Curtea nu are obligatia de a compara diversele hotarari pronuntate, chiar si in litigii care, la prima vedere, par similare sau conexe, de catre instante a caror independenta trebuie sa o respecte. In fapt, eventualitatea unor divergente de jurisprudenta este inerenta in mod normal oricarui sistem judiciar care se bazeaza pe un ansamblu de instante de fond avand competenta teritoriala. Astfel de divergente pot aparea si in cadrul aceleia si instante. Nu se poate considera acest lucru in sine contrar Conventiei
(Santos Pinto impotriva Portugaliei,
pct. 41). In plus, nu se poate vorbi de „divergenta" atunci cand situatiile de fapt din cauza sunt in mod obiectiv diferite
[Ugar impotriva

Turciei
(dec.)].
Cu toate acestea, pot exista cazuri in care divergentele de jurisprudenta pot duce la o constatare a unei incalcari a art. 6 § 1. In acest sens, abordarea Curtii este diferita atunci cand este vorba despre diferente de jurisprudenta in cadrul aceluia si sistem juridic sau de diferente intre doua sisteme juridice complet independente unul de altul.
In prima ipoteza (divergente de jurisprudenta in cadrul celei mai inalte instante nationale), Curtea folose ste trei criterii pentru a stabili:

daca diferentele de jurisprudenta sunt „profunde si persistente";
daca legislatia interna prevede mecanisme pentru a elimina aceste incoerente; si
daca aceste mecanisme au fost aplicate si efectele aplicarii lor
[Beian impotriva Romaniei

(nr. 1),
pct. 37 si 39; Parohia Greco-Catolica Lupeni si altii impotriva Romaniei (MC), pct. 116135].

In aceasta cauza, cea mai inalta instanta nationala a adoptat solutii „diametral opuse" unele fata de celelalte, iar mecanismul prevazut de dreptul intern pentru a asigura coerenta jurisprudentei nu a fost utilizat in mod prompt, nerespectand principiul securitatii juridice.

O practica a unor divergente profunde si persistente care s-a dezvoltat in cadrul celei mai inalte autoritati judiciare a tarii este, in sine, contrara principiului securitatii juridice, care este implicit in ansamblul articolelor Conventiei si constituie unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept
[Beian impotriva Romaniei (nr. 1),
pct. 39]. In aceasta cauza, Curtea a observat ca, in loc sa i si indeplineasca rolul de a stabili o interpretare de urmat, instanta suprema a devenit ea insa si o sursa de insecuritate juridica, reducand astfel increderea publicului in sistemul judiciar. Curtea a considerat ca aceasta incertitudine jurisprudentiala a avut ca efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a beneficia de drepturile prevazute de lege, in timp ce altor persoane aflate intr-o situatie similara cu a acestuia le-au fost recunoscute respectivele drepturi (pct. 39-40). Pe de alta parte, deciziile divergente care au afectat un numar mare de persoane, adoptate de instantele interne cu privire la aceea si chestiune intr-o perioada de timp scurta inainte ca Inalta Curte sa solutioneze conflictul de jurisprudenta, nu au antrenat o incalcare
(Albu si altii impotriva Romaniei,
pct. 42-43).
Un criteriu suplimentar luat in considerare de Curte este chestiunea daca divergenta in litigiu este izolata sau daca afecteaza un numar mare de justitiabili
(Albu si altii impotriva Romaniei,
pct. 38).
In a doua ipoteza este vorba despre decizii divergente pronuntate in ultima instanta de doua sau mai multe sisteme juridice diferite, cu instante supreme independente si nesubordonate unei ierarhii

juridice comune. In aceste cazuri, art. 6 § 1 nu se extinde decat pana la a impune instituirea unui mecanism de control vertical sau din partea unei autoritati de reglementare comune (cum ar fi o instanta de solutionare a disputelor). In fapt, intr-un sistem juridic caracterizat printr-o pluralitate de ordine a instantelor si in cadrul caruia coexista, in plus fata de mai multe instante supreme solicitate sa se pronunte in acela si timp si in paralel, dezvoltarea unui consens jurisprudential reprezinta un proces care poate fi de durata. Pot fi tolerate a sadar etape ale unor divergente in jurisprudenta fara a fi pusa in discutie securitatea juridica. Prin urmare, doua instante, fiecare detinand sfera sa de competenta si care se pronunta in cauze diferite, pot foarte bine sa decida diferit, insa rational si motivat, in aceea si problema juridica, pornind de la fapte similare, fara a incalca totu si art. 6 § 1
[Nejdet Sahin si Perihan Sahin impotriva Turciei
(MC), pct. 81-83 si 86].

Contradictorialitatea

Principiul contradictorialitatii: notiunea de proces echitabil include dreptul fundamental la o procedura contradictorie in instanta. El este strans legat de principiul egalitatii armelor in procedura contradictorie
[Regner impotriva Republicii Cehe
(MC), pct. 146].
Cerintele care decurg din dreptul la o procedura contradictorie sunt, in principiu, acelea si atat in materie civila, cat si penala
(Werner impotriva Austriei,
pct. 66).
Scopul economiei si accelerarii procedurii nu poate justifica incalcarea dreptului fundamental la o procedura contradictorie
(Niderost-Huber impotriva Elvetiei,
pct. 30).
Continut: dreptul la o procedura contradictorie implica in principiu facultatea partilor dintr-un proces penal sau civil de a lua la cuno stinta de orice document sau observatie prezentata in fata judecatorului, chiar de un magistrat independent, in vederea influentarii deciziei sale si discutarii ei
[Ruiz-Mateos impotriva Spaniei,
pct. 63; McMichael impotriva Regatului Unit, pct. 80; Vermeulen

impotriva Belgiei,
pct. 33; Lobo Machado impotriva Portugaliei, pct. 31; Kress impotriva Frantei (MC), pct. 74]. Aceasta cerinta se aplica si in fata unei curti constitutionale
(Milatova si altii impotriva

Republicii Cehe,
pct. 63-66; Gaspari impotriva Sloveniei, pct. 53).

Are putina importanta efectul real asupra judecatorilor
(Niderost-Huber impotriva Elvetiei,

pct. 27; Ziegler impotriva Elvetiei, pct. 38).
Contradictorialitatea trebuie sa se poata exercita in conditii satisfacatoare: justitiabilul trebuie sa aiba posibilitatea de a se familiariza cu documentele in cauza, de a le comenta intr-un mod adecvat si de a avea un termen suficient pentru a- si pregati argumentele
(Krcmar si altii impotriva Republicii Cehe,
pct. 42; Immeubles Groupe Kosser impotriva

Frantei,
pct. 26) daca este necesar sa obtina o amanare
(Yvon impotriva Frantei,
pct. 39).
Partile au dreptul de a cunoa ste elementele care sunt necesare pentru succesul pretentiilor lor
(Clinique des Acacias si altii impotriva Frantei,
pct. 37).
Judecatorul trebuie sa respecte el insu si principiul contradictorialitatii, de exemplu, in cazul in care dispune decaderea unui recurs pentru un motiv de inadmisibilitate retinut din oficiu
[Cepek impotriva Republicii Cehe,
pct. 45, si a se compara Clinique des Acacias si altii

impotriva Frantei,
pct. 38, cu Andret si altii impotriva Frantei (dec.), inadmisibila: in aceasta ultima cauza, Curtea de casatie a informat partile ca era necesara o substituire a motivelor si reclamantii au avut posibilitatea de a replica inainte de pronuntarea Curtii de Casatie].
Doar partile in litigiu pot hotari daca documentul transmis instantei, sau o proba furnizata de martori, impune comentarii din partea lor. In fapt, posibilitatea de a se exprima asupra oricarui element aflat la dosar (inclusiv cele obtinute din oficiu: K.S. impotriva Finlandei,

pct. 22) face ca justitiabilii sa aiba incredere in functionarea justitiei
(Niderost-Huber

impotriva Elvetiei,
pct. 29; Pellegrini impotriva Italiei, pct. 45).

Exemple de incalcare a dreptului la o procedura contradictorie, cu privire la necomunicare:

intr-o procedura privind plasamentul unui copil, rapoartele serviciilor sociale care contineau informatii cu privire la copil, care urmareau istoricul cauzei si formulau recomandari, chiar daca, in cadrul sedintei, parintii au fost informati despre continutul acestora
(McMichael

impotriva Regatului Unit,
pct. 80);
probele prezentate de Ministerul Public, care, indiferent de calificarea sau necalificarea drept „parte" in procedura, poate influenta decizia care trebuie luata intr-un sens posibil nefavorabil partii interesate, in virtutea autoritatii legate de functiile sale
[Ferreira Alves

impotriva Portugaliei (nr. 3),
pct. 36-39];
nota unui judecator al instantei de grad inferior depusa in fata instantei de apel cu scopul de a influenta decizia care urmeaza a fi luata, indiferent daca este lipsita de fapt sau de argumente noi
(ibidem,
pct. 41);
documente obtinute in mod direct de catre judecatori, care contin avize motivate cu privire la fondul litigiului
(K.S. impotriva Finlandei,
pct. 23-24).

Limite: Dreptul la o procedura in contradictoriu nu este absolut si intinderea sa poate varia in functie de specificul cauzei
(Hudakova si altii impotriva Slovaciei,
pct. 26-27).

Principiul contradictorialitatii nu impune ca o parte sa comunice partii adverse documente care nu au fost prezentate in fata judecatorului
(Yvon impotriva Frantei,
pct. 38).
In cateva cauze cu circumstante foarte speciale, Curtea a apreciat ca necomunicarea unui act de procedura si imposibilitatea reclamantului de a-l discuta nu adusesera atingere caracterului echitabil al procedurii, in masura in care aceasta posibilitate nu ar fi avut niciun efect asupra solutionarii litigiului si in masura in care solutia juridica retinuta se preta in mica masura discutiilor
[Stepinska impotriva

Frantei,
pct. 18; Sale impotriva Frantei, pct. 19; Asnar impotriva Frantei (nr. 2), pct. 26].

Egalitatea armelor

Principiul „egalitatii armelor": reprezinta un element al conceptului mai larg de proces echitabil si este strans legat de principiul contradictorialitatii
[Regner impotriva Republicii Cehe
(MC), pct. 146]. Cerinta egalitatii armelor, sensul unui „echilibru just" intre parti, se aplica, in principiu, atat in materie civila, cat si penala
(Feldbrugge impotriva Tarilor de Jos,
pct. 44).
Continut: mentinerea unui „echilibru just" intre parti. Egalitatea armelor implica obligatia ca fiecareia dintre parti sa i se ofere o posibilitate rezonabila de a- si prezenta cauza - inclusiv probele - in conditii care sa nu o plaseze intr-o situatie de net dezavantaj fata de partea adversa
[Regner

impotriva Republicii Cehe
(MC), pct. 146; Dombo Beheer B.V. impotriva Tarilor de Jos, pct. 33].

Acest principiu, care acopera dreptul procedural in ansamblu al statelor contractante, se aplica, de asemenea, si in domeniul particular al comunicarii si notificarii actelor judiciare catre parti, chiar daca art. 6 § 1 nu poate fi interpretat ca prescriind o anumita forma de comunicare sau notificare
[Avotins impotriva Letoniei
(MC), pct. 119].
Nu se poate accepta ca o parte sa transmita observatii despre cealalta parte fara posibilitatea ca aceasta sa-i raspunda. Doar partea din procedura poate aprecia daca observatiile primite de la cealalta parte merita o reactie
(APEH Uldozotteinek Szovetsege si altii impotriva

Ungariei,
pct. 42).
In mod contrar, daca niciuneia dintre partile in litigiu nu i-au fost comunicate observatiile aflate la dispozitia instantei, acest fapt nu constituie o problema in ceea ce prive ste egalitatea de arme propriu-zis, ci, mai general, una de echitate
(Niderost-Huber impotriva

Elvetiei,
pct. 23-24; Clinique des Acacias si altii impotriva Frantei, pct. 36-37).

Exemple de nerespectare a principiului egalitatii armelor: S-a produs o incalcare a egalitatii armelor in situatia de dezavantaj net intre parti, in urmatoarele cazuri:

Apelul unei parti nu a fost comunicat celeilalte parti, impiedicand-o pe aceasta din urma sa raspunda
(Beer impotriva Austriei,
pct. 19).
Suspendarea unui termen procedural nu a fost decat in beneficiul partii adverse
(Platakou

impotriva Greciei,
pct. 48; Wynen si Centre hospitalier interregional Edith-Cavell impotriva

Belgiei,
pct. 32).
Doar unul dintre cei doi martori ai faptelor in litigiu a avut dreptul de a depune marturie
(Dombo Beheer B.V. impotriva Tarilor de Jos,
pct. 34-35).
Partea adversa s-a bucurat de avantaje semnificative in accesul la informatii relevante, a ocupat o pozitie dominanta in cadrul procesului si a exercitat o influenta importanta asupra judecatorului
(Yvon impotriva Frantei,
pct. 37).
Partea adversa s-a aflat intr-o pozitie sau functie care a avantajat-o si instanta nu a permis contestarea sa in mod serios, refuzand celeilalte parti sa ia la cuno stinta documente sau sa audieze martorii
(De Haes si Gijsels impotriva Belgiei,
pct. 54 si 58).
Intr-un litigiu administrativ, motivarea pozitiei administratiei a fost prea sumara si generala pentru a permite reclamantului sa prezinte o contestatie motivata asupra acestei aprecieri, iar instantele de fond nu au permis reclamantului sa prezinte argumente cu privire la problema in cauza
(Hentrich impotriva Frantei,
pct. 56).
Lipsa de asistenta juridica i-a privat pe justitiabili de posibilitatea de a- si apara cauza in mod eficient in fata instantei impotriva unui adversar cu mijloace financiare superioare
(Steel si

Morris impotriva Regatului Unit,
pct. 72).
In hotararea Martinie impotriva Frantei [(MC), pct. 50], Curtea a considerat ca a existat un dezechilibru in detrimentul justitiabilului, deoarece procurorul general din procedura in fata Curtii de Conturi, care, spre deosebire de justitiabil, a fost prezent la sedinta, a fost informat in prealabil despre punctul de vedere al raportorului, l-a auzit in cadrul sedintei, a participat pe deplin la dezbateri si a avut posibilitatea de a- si exprima oral propriul punct de vedere fara a fi combatut de justitiabil; si ca acest dezechilibru a fost accentuat de faptul ca sedinta nu a fost publica.
Interventia procurorului a fost in sprijinul argumentelor partii adversare reclamantului
(Mentchinskai'a impotriva Rusiei,
pct. 35-39).
Judecatorul a refuzat sa amane sedinta, de si reclamantul a fost dus la spital de urgenta, iar avocatul sau nu l-a putut reprezenta in sedinta, ceea ce l-a privat in mod iremediabil pe reclamant de dreptul sau de a raspunde in mod adecvat partii adverse
(Vardanyan si

Nanushyan impotriva Armeniei,
pct. 88-90).

Dimpotriva, Curtea a decis ca este in conformitate cu art. 6 § 1 o diferenta de tratament in modul in care se procedeaza la ascultarea martorilor partilor (depozitie sub juramant pentru o parte sau cealalta), care, in practica, nu a influentat rezultatul procesului
(Ankerl impotriva Elvetiei,
pct. 38).
Cazul specific al partii civile: Curtea a facut o distinctie intre sistemul plangerii cu constituire de parte civila si actiunea procurorului general, care reprezinta autoritatea publica responsabila pentru apararea interesului general
[Guigue si SGEN-CFDT impotriva Frantei
(dec.)]. Rezulta ca a prevedea conditii de forma si termene diferite pentru a formula apel (un termen mai scurt pentru partea care este persoana de drept privat) nu este in contradictie cu „egalitatea armelor", in masura in care aceasta cale de atac poate fi exercitata in timp util (a se vedea specificitatea sistemului in cauza).
Curtea a considerat compatibila cu principiul egalitatii armelor o dispozitie care limiteaza posibilitatile de apel ale partii civile, fara a limita posibilitatile de apel ale ministerului public - intrucat a facut o distinctie intre rolul, respectiv scopul acestora
(Berger impotriva Frantei,
pct. 38).
In privinta cauzelor care opun parchetul unei persoane de drept privat, parchetul poate beneficia de o pozitie privilegiata, justificata de protectia ordinii publice. Cu toate acestea, persoana de drept

privat nu poate fi plasata intr-o situatie de dezavantaj nejustificat in raport cu cea a parchetului
(Stankiewicz impotriva Poloniei,
pct. 68).

Administrarea probelor

Principii generale

^[32]

: Conventia nu reglementeaza regimul probelor, ca atare
(Mantovanelli

impotriva Frantei,
pct. 34). Admisibilitatea probelor si aprecierea acestora sunt in primul rand de competenta dreptului intern si a instantelor nationale
[Moreira de Azevedo impotriva Portugaliei,

pct. 83-84; Garda Ruiz impotriva Spaniei (MC), pct. 28]. Situatia este similara in ceea ce prive ste forta probatorie si sarcina probei
[Tiemann c. France et Allemagne
(dec.)]. Tot instanta nationala este cea care apreciaza utilitatea probelor propuse
[Centro Europa 7 S.r.l. si Di Stefano impotriva Italiei
(MC), pct. 198].
Cu toate acestea, conform Conventiei, caracterul echitabil al procedurii este evaluat in lumina intregii proceduri, in special a modului in care au fost colectate probele
[Elsholz impotriva Germaniei

(MC), pct. 66]. Trebuie a sadar sa se asigure ca mijloacele de proba au fost prezentate astfel incat sa garanteze un proces echitabil
(Blucher impotriva Republicii Cehe,
pct. 65).
Instanta nationala trebuie sa efectueze o examinare efectiva a probelor propuse de parti
(Van

de Hurk impotriva Tarilor de Jos,
pct. 59).

Declaratiile martorilor

303 Art. 6 § 1 nu garanteaza in mod explicit dreptul de a cita martori si admisibilitatea probei cu martori tine in principiu de dreptul intern. Cu toate acestea, procedura in ansamblul sau, inclusiv modul in care sunt admise declaratiile martorilor, trebuie sa fie echitabila in sensul art. 6 § 1
(Dombo

Beheer B.V. impotriva Tarilor de Jos,
pct. 31).

Refuzul judecatorului de a cita un martor trebuie sa fie suficient motivat si lipsit de arbitrar: nu trebuie a sadar sa restranga in mod disproportionat capacitatea justitiabilului de a- si prezenta argumentele in sustinerea cauzei
(Wierzbickiimpotriva Poloniei,
pct. 45).
O diferenta de tratament in ceea ce prive ste audierea martorilor partilor poate fi de natura sa incalce principiul „egalitatii armelor"
[Ankerl impotriva Elvetiei,
pct. 38, in care Curtea a concluzionat lipsa unei situatii de net dezavantaj in comparatie cu partea adversa; a se compara cu Dombo Beheer B.V. impotriva Tarilor de Jos, pct. 35, in care doar unuia dintre cei doi participanti la evenimentele in litigiu i s-a permis sa depuna marturie in fata judecatorilor (incalcare)].

Expertizele

Refuzul unei expertize:

Refuzul de a dispune o expertiza nu este, in sine, inechitabil; el trebuie examinat in lumina procedurii in ansamblul sau
(H. impotriva Frantei,
pct. 61 si 70). Motivarea refuzului trebuie sa fie rezonabila;
Refuzul expertizei psihologice intr-o cauza privind vizitele si custodia trebuie de asemenea evaluat in functie de circumstantele specifice ale cauzei
[Elsholz impotriva Germaniei
(MC), pct. 66; Sommerfeldimpotriva Germaniei (MC), pct. 71].
Intr-o cauza referitoare la deplasarea unui copil
[Tiemann impotriva Frantei si Germaniei

(dec.)], Curtea a examinat daca o curte de apel a avut suficiente motive pentru respingerea cererii unui parinte de a dispune un al doilea raport de expertiza, pentru a verifica daca acest refuz a fost unul rezonabil.

Desemnarea unui expert: respectarea principiului contradictorialitatii, ca si a altor garantii procedurale consacrate de art. 6 § 1, vizeaza prezentarea in fata unei „instante"; nu exista a sadar niciun principiu general si abstract potrivit caruia, atunci cand a fost desemnat un expert de catre o instanta, partile trebuie sa aiba in toate cazurile posibilitatea de a participa la interviurile realizate de expert sau sa le fie prezentate comunicari privind documentele pe care le-a luat in considerare.
Esential este ca partile sa poata participa in mod adecvat la procedura
(Mantovanelli impotriva

Frantei,
pct. 33).
Or, lipsa de neutralitate a unui expert, asociata cu locul si rolul sau in procedura, poate dezechilibra situatia procedurala a unei parti in raport cu cealalta, cu incalcarea principiului egalitatii armelor
(Sara Lind Eggertsdottir impotriva Islandei,
pct. 53); in mod similar, expertul poate ocupa o pozitie dominanta in procedura si poate exercita o influenta importanta asupra judecatorului
(Yvon

impotriva Frantei,
pct. 37).
O expertiza medicala, care tine de un domeniu tehnic, dincolo de cunoa sterea judecatorilor, este de natura sa aiba o influenta preponderenta asupra aprecierii faptelor si constituie un element de proba esential: trebuie a sadar sa poata fi comentata in mod eficient de catre parti
(Mantovanelli

impotriva Frantei,
pct. 36; Storck impotriva Germaniei, pct. 135).

In cauza Mantovanelli impotriva Frantei, imposibilitatea de a comenta in mod eficient concluziile raportului expertului, care a reprezentat un element de proba esential, a incalcat art. 6 § 1;
In cauza Augusto impotriva Frantei, necomunicarea avizului unui medic acreditat cu privire la reunirea conditiilor medicale pentru acordarea unei prestatii sociale, care putea avea o influenta decisiva asupra hotararii, a incalcat art. 6 § 1, chiar daca acest aviz nu era obligatoriu pentru judecator.

Cu privire la drepturile partilor in raport cu expertul: a se compara Feldbrugge impotriva Tarilor

de Jos,
pct. 44 (constarea incalcarii) cu Olsson impotriva Suediei (nr. 1), pct. 89-91 (constarea neincalcarii). Cu privire la obligatia de a comunica o expertiza defavorabila, a se vedea L. impotriva

Regatului Unit
(dec.).

Nedezvaluirea de probe

In unele cazuri, au fost invocate interese nationale superioare pentru a refuza unei parti o procedura pe deplin contradictorie
[Myriana Petrova impotriva Bulgariei,
pct. 39-40; Regner impotriva

Republicii Cehe
(MC)].
In opinia Curtii, dreptul de a dezvalui probe relevante nu este absolut. Cu toate acestea, sunt legitime in temeiul art. 6 § 1 limitarile drepturilor partii la procedura care nu aduc atingere esentei acestora.
Pentru aceasta, toate dificultatile cauzate partii reclamante de o limitare a drepturilor sale trebuie sa fie suficient compensate de procedura urmata in fata autoritatilor judiciare. In cazul in care probele nu au fost dezvaluite partii reclamante in numele interesului public, Curtea trebuie sa examineze daca procesul decizional a respectat pe cat posibil cerintele procedurii contradictorii si pe cele ale egalitatii armelor si daca a fost insotit de garantii capabile sa protejeze interesele partii in cauza
[Regner impotriva Republicii Cehe
(MC), pct. 147-149].
Aceasta cauza a pus in discutie necesitatea de a pastra confidentialitatea documentelor clasificate. Curtea a examinat procedura in ansamblu, analizand daca limitarile principiului contradictorialitatii si egalitatii armelor au fost suficient compensate prin alte garantii procedurale (pct. 151).

Motivarea hotararilor judecatore sti

Garantiile implicite ale art. 6 § 1 includ obligatia de a motiva hotararile judecatore sti
(H.

impotriva Belgiei,
pct. 53). O decizie motivata permite partilor sa demonstreze ca a fost audiata in mod real cauza lor.
De si o instanta interna dispune de o anumita marja de apreciere in alegerea argumentelor si admiterea probelor, aceasta trebuie sa- si justifice activitatile, precizand motivarea deciziilor sale
(Suominen impotriva Finlandei,
pct. 36; Carmel Saliba impotriva Maltei, pct. 79).
Este motivata in mod corespunzator o decizie care permite partilor sa faca uz efectiv de dreptul lor de apel
(Hirvisaari impotriva Finlandei,
pct. 30
in fine).
De si art. 6 § 1 obliga instantele sa i si motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi inteles ca impunand un raspuns detaliat pentru fiecare argument
[Van de Hurk impotriva Tarilor de Jos,
pct. 61;
Garda Ruiz impotriva Spaniei
(MC), pct. 26; Jahnke si Lenoble impotriva Frantei (dec.); Perez impotriva

Frantei
(MC), pct. 81].
Intinderea obligatiei privind motivarea poate varia in functie de natura deciziei (Ruiz Torija

impotriva Spaniei,
pct. 29; Hiro Balani impotriva Spaniei, pct. 27) si trebuie analizata in lumina circumstantelor spetei: trebuie sa se tina seama in special de diversitatea motivelor pe care un justitiabil le poate ridica in instanta si de diferentele din statele contractante in materie de dispozitii legale, cutume, conceptii doctrinare, prezentarea si redactarea hotararilor si deciziilor (Ruiz Torija

impotriva Spaniei,
pct. 29; Hiro Balani impotriva Spaniei, pct. 27).
Cu toate acestea, atunci cand un motiv (argument) invocat de o parte este decisiv pentru rezultatul procedurii, impune un raspuns specific si explicit (Ruiz Torija impotriva Spaniei, pct. 30; Hiro

Balani impotriva Spaniei,
pct. 28).
Astfel, trebuie examinate:

argumentele principale ale reclamantului
(Buzescu impotriva Romaniei,
pct. 67; Donadze

impotriva Georgiei,
pct. 35);
motivele care vizeaza respectarea drepturilor si libertatilor garantate de Conventie sau Protocoalele sale: instantele nationale trebuie le sa examineze cu rigoare si atentie deosebite
(Fabris impotriva Frantei
(MC), pct. 72
in fine;
Wagner si J.M.W.L. impotriva

Luxemburgului,
pct. 96).

Art. 6 § 1 nu impune motivarea in detaliu a unei decizii prin care o curte de apel, bazandu-se pe o dispozitie legala specifica, respinge un apel ca fiind lipsit de sanse de succes, fara alte precizari
[Burg

si altii impotriva Frantei (
dec.); Gorou impotriva Greciei (nr. 2) (MC), pct. 41].
In mod similar, atunci cand este necesara autorizarea unui apel pentru a in stiinta o instanta superioara despre capetele de cerere si pentru a pronunta in cele din urma o decizie, art. 6 § 1 nu impune ca refuzul de a acorda o astfel de autorizatie sa fie insotit de o motivatie detaliata
[Kukkonen

impotriva Finlandei (nr. 2),
pct. 24; Bufferne impotriva Frantei (dec.)].
In plus, respingand un apel, instanta de apel poate, in principiu, sa se limiteze la a- si insu si motivele hotararii instantei de grad inferior
[Garda Ruiz impotriva Spaniei
(MC), pct. 26; a se vedea
a contrario
Tatichvili impotriva Rusiei,
pct. 62]. Cu toate acestea, notiunea de proces echitabil impune ca o instanta interna care si-a motivat decizia pe scurt - fie prin insu sirea motivelor furnizate de o instanta de grad inferior sau altfel - sa fi examinat totu si in mod real chestiunile esentiale supuse atentiei sale si sa nu se fi multumit sa confirme pur si simplu concluziile unei instante de grad inferior
(Helle impotriva Finlandei,
pct. 60). Aceasta cerinta este cu atat mai importanta atunci cand o parte nu a putut sa- si sustina oral cauza in cadrul procedurii interne
(ibidem)
.
In schimb, instantele de apel (pronuntandu-se in a doua instanta) responsabile de filtrarea cailor de atac nefondate si a caror competenta se extinde la chestiuni de fapt si de drept in materie civila, au obligatia sa ofere motive care sa justifice refuzul de a admite apelul, in vederea examinarii
(Hansen

impotriva Norvegiei,
pct. 77-83). In aceasta cauza, curtea de apel refuzase sa admita examinarea unui apel in materie civila formulat de reclamant impotriva unei decizii a tribunalului de prima instanta, dupa ce a concluzionat ca aceasta cale de atac „nu avea in mod evident nicio sansa de reu sita", repetand pur si simplu formularea din codul de procedura civila.
In plus, Curtea nu a concluzionat ca a existat o incalcare in cazul in care lipsa unui raspuns specific la un argument viza un aspect fara consecinte pentru cauza - si anume lipsa unei semnaturi si a unei stampile, care avea un caracter formal, nu material - si a fost rapid rectificata
(Mugosa impotriva

Muntenegrului,
pct. 63).

Publicitate

Art. 6 § 1 din Conventie

„1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil [...] in mod public [...] a cauzei sale, de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil [...]. Hotararea trebuie sa fie pronuntata in mod public, dar accesul in sala de sedinta poate fi interzis presei si publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei parti a acestuia in interesul moralitatii, al ordinii publice ori al securitatii nationale intr-o societate democratica, atunci cand interesele minorilor sau protectia vietii private a partilor la proces o impun, sau in masura considerata absolut necesara de catre instanta, atunci cand, in imprejurari speciale, publicitatea ar fi de natura sa aduca atingere intereselor justitiei."

1. Sedinta

Principii generale:
justitiabilul are, in principiu, dreptul la o sedinta publica in cazul in care nu se aplica posibile exceptii prevazute de teza a doua de la art. 6 § 1. Prin transparenta pe care o confera administrarii justitiei, publicitatea contribuie la realizarea scopului art. 6 § 1: procesul echitabil
[Malhous impotriva Republicii Cehe
(MC), pct. 55-56]. De si organizarea unei sedinte publice constituie un principiu fundamental consacrat de art. 6 § 1, aceasta obligatie nu este absoluta, ca atare [De
Tommaso impotriva Italiei
(MC), pct. 163]. Pentru a stabili daca un proces indepline ste cerinta privind publicitatea, trebuie avuta in vedere procedura in ansamblul sau
(Axen impotriva Germaniei,
pct. 28).
Intr-o procedura care se desfa soara in fata unei instante de unic grad, dreptul fiecaruia de a-i fi judecata cauza „in mod public" in sensul art. 6 1 implica dreptul la o „ sedinta de judecata"
[Fredin

impotriva Suediei (nr. 2),
pct. 21-22; Allan Jacobsson impotriva Suediei (nr. 2), pct. 46; Gog impotriva

Turciei
(MC), pct. 47], cu exceptia unor circumstante exceptionale care sa justifice renuntarea la aceasta
[Hesse-Anger si Anger impotriva Germaniei
(dec.); Mirovni Institut impotriva Sloveniei,

pct. 36]. Caracterul exceptional al circumstantelor care pot justifica renuntarea la o sedinta publica decurge in principal din natura chestiunilor in discutie, ca, de exemplu, cazurile in care procedura prive ste exclusiv aspecte juridice sau foarte tehnice
(Koottummel impotriva Austriei,
pct. 19), nu de frecventa situatiei
(Miller impotriva Suediei,
pct. 29; Mirovni Institut impotriva Sloveniei, pct. 37).
Lipsa sedintei de judecata in fata unei instante de al doilea sau al treilea grad poate fi justificata prin caracteristicile procedurii in cauza, daca a avut loc o sedinta in prima instanta
(Helmers impotriva

Suediei,
pct. 36, si,
a contrario,
pct. 38-39; Salomonsson impotriva Suediei, pct. 36). Astfel, procedurile de autorizare a unui apel si procedurile referitoare doar la chestiuni de drept, nu si de fapt, pot indeplini cerintele art. 6 § 1, chiar daca apelantul nu a avut posibilitatea de a fi ascultat in persoana de catre instanta de apel sau de recurs
(Miller impotriva Suediei,
pct. 30). Trebuie a sadar sa se tina seama de particularitatile procedurii in fata celor mai inalte instante.
In final, cu exceptia unor circumstante exceptionale care sa justifice renuntarea la sedinta de judecata, dreptul oricarei persoane de a-i fi ascultata cauza in mod public in sensul art. 6 § 1 implica dreptul la o sedinta cel putin in fata unei instante
(Fischer impotriva Austriei,
pct. 44; Salomonsson

impotriva Suediei,
pct. 36).
In hotararea Vilho Eskelinen si altii impotriva Finlandei (MC), pct. 74, Curtea a concluzionat ca nu a fost incalcat art. 6 § 1 in ceea ce prive ste lipsa sedintei de judecata. Aceasta a acordat importanta faptului ca reclamantul putea solicita organizarea unei sedinte, chiar daca era sarcina instantelor sa decida daca o astfel de masura era necesara, ca decizia instantei de a refuza organizarea unei sedinte era motivata, si ca reclamantii au avut de nenumarate ori ocazia sa i si prezinte argumentul in scris si sa raspunda la concluziile partii adverse
(ibidem)
.
Pentru o cauza in care au fost luate masuri asiguratorii fara a fi fost organizata o sedinta de judecata, a se vedea hotararea Helmut Blum impotriva

Austriei,
pct. 70-74.
In plus, poate fi legitim, in anumite cauze, ca autoritatile nationale sa tina seama de imperative de eficacitate si de economie
(Eker impotriva Turciei,
pct. 29). In aceasta cauza, Curtea nu a contestat faptul ca o procedura in fata a doua instante s-a desfa surat fara a fi organizata vreo sedinta. Aceasta subliniaza ca aspectele de drept nu aveau o complexitate deosebita si ca procedura trebuia sa se desfa soare rapid (pct. 31). Litigiul privea aspecte de ordin textual si tehnic care puteau fi solutionate in mod adecvat pe baza dosarului. In plus, era vorba despre o procedura de urgenta exceptionala (vizand o cerere de pronuntare a unui ordin de publicare a unui drept la replica intr-un ziar), pe care Curtea a considerat-o necesara si justificabila pentru buna functionare a presei.
O chestiune de ordin practic cauzata de faptul ca un reclamant ispa se ste o pedeapsa privativa de libertate in alta tara nu impiedica luarea in considerare a altor optiuni procedurale, cum ar fi recursul la tehnologii moderne de comunicare, astfel incat dreptul reclamantului de a fi ascultat sa fie respectat
(Ponka impotriva Estoniei,
(pct. 39). Incarcerarea nu poate justifica in sine faptul ca justitiabilul nu este ascultat de o instanta civila
(Igranov si altii impotriva Rusiei,
pct. 34-35).
Cereri specifice:

Nu poate fi solicitata tinerea unei sedinte atunci cand aceasta nu este impusa de prezenta unor aspecte de credibilitate sau fapte contestate, iar instantele pot solutiona in mod echitabil si rezonabil cauza, pe baza dosarului
(Dory impotriva Suediei,
pct. 37; Saccoccia

impotriva Austriei,
pct. 73; Mirovni Institut impotriva Sloveniei, pct. 37).
Curtea a recunoscut, de asemenea, ca poate fi justificata renuntarea la tinerea unei sedinte in cauze care ridica aspecte strict juridice si cu un caracter limitat
[Allan Jacobsson impotriva

Suediei (nr. 2),
pct. 49; Valova, Slezak si Slezak impotriva Slovaciei, pct. 65-68] sau chestiuni de drept fara o complexitate deosebita
[Varela Assalino impotriva Portugaliei
(dec.); Speil

impotriva Austriei
(dec.)]. Situatia este valabila si pentru aspecte foarte tehnice. Curtea a tinut seama de natura tehnica a litigiilor privind alocarile de prestatii de securitate sociala, care se preteaza mai bine pentru o procedura scrisa decat pentru dezbateri orale. Curtea a decis in repetate randuri ca, in acest domeniu, autoritatile nationale pot, tinand cont de cerintele de eficienta si economie, sa renunte la a se intruni in sedinta, organizarea sistematica a dezbaterilor putand sa constituie un obstacol in calea diligentei speciale necesare in domeniul securitatii sociale
(Schuler-Zgraggen impotriva Elvetiei,
pct. 58; Dory

impotriva Suediei,
pct. 41; a se vedea,
a contrario,
Salomonsson impotriva Suediei,
pct. 3940).

In schimb, de exemplu, tinerea unei sedinte este considerata necesara atunci cand este vorba despre chestiuni de drept si de fapt importante
(Fischer impotriva Austriei,
pct. 44), sau cand trebuie apreciat daca faptele au fost corect stabilite de catre autoritati
[Malhous impotriva Republicii Cehe

(MC), pct. 60], si atunci cand circumstantele impun ca instanta sa- si faca o proprie impresie asupra justitiabilului, astfel incat aceasta sa- si poate explica situatia personala, in persoana sau prin reprezentantul sau
(Miller impotriva Suediei,
pct. 34
in fine;
Andersson impotriva Suediei,
pct. 57) - de exemplu, atunci cand instanta trebuie sa cunoasca suferintele personale ale acestuia pentru a determina nivelul compensatiilor care trebuie sa-i fie acordate
[Gog impotriva Turciei
(MC), pct. 51;
Lorenzetti impotriva Italiei,
pct. 33] - sau atunci cand instanta obtine, mai ales in acest fel, precizari cu privire la anumite puncte
[Fredin impotriva Suediei (nr. 2),
pct. 22; Lundevall impotriva Suediei,

pct. 39].
Cauza Ponka impotriva Estoniei privea recursul la o procedura simplificata (rezervata litigiilor minore) si refuzul instantei de a organiza o sedinta de judecata, fara a oferi motive pe fond pentru aplicarea procedurii scrise (pct. 37-40). In ceea ce prive ste cauza Mirovni Institut impotriva Sloveniei,

aceasta privea un recurs impotriva unei decizii de respingere a candidaturii in cadrul unei proceduri de licitatie. Instanta nu a dat nicio explicatie pentru refuzul sau de a organiza o sedinta de judecata, impiedicand Curtea sa stabileasca daca cererea reclamantului in acest sens a fost pur si simplu ignorata de instanta sau daca instanta a decis sa o respinga si, in cazul unui raspuns afirmativ, din ce motive (pct. 44). In ambele cauze, Curtea a hotarat ca refuzul de a organiza o sedinta de judecata a antrenat o incalcare a art. 6 § 1
(Ponka impotriva Estoniei,
pct. 40; Mirovni Institut impotriva Sloveniei,

pct. 45).
Odata ce trebuie sa fie organizata o sedinta de judecata, partile au dreptul de a comparea, de a prezenta oral argumente, de a alege o alta forma de participare la procedura (de exemplu, prin numirea unui reprezentant) sau de a solicita o amanare a sedintei. Pentru ca aceste drepturi sa fie exercitate efectiv, partile trebuie notificate despre data si locatia sedintei, cu un preaviz suficient pentru a le permite sa ia masurile necesare. Curtea a precizat ca instantele nationale sunt obligate sa verifice validitatea notificarii inainte de orice examinare a fondului cauzei. Analiza cuprinsa in deciziile interne trebuie sa mearga dincolo de simpla mentionare a trimiterii unei citatii legale si sa exploateze in mod optim probele disponibile pentru a stabili daca o parte care a fost absenta de la sedinta a fost in mod real informata despre organizarea acesteia printr-un preaviz suficient. Simplul fapt ca o instanta interna nu verifica daca o parte absenta de la sedinta a primit citatia cu suficient timp inainte, si, in caz contrar, daca este necesar sa amane sedinta, este in sine incompatibil cu respectarea in mod real a principiului echitatii procedurale si poate determina Curtea sa concluzioneze ca a existat o incalcare a art. 6 § 1
(Gankin si altii impotriva Rusiei,
pct. 39 si pct. 42, si o reamintire a principiilor jurisprudentei in ceea ce prive ste notificarea sedintelor de judecata, informarea justitiabililor in cauza si chestiunea renuntarii la o sedinta de judecata, pct. 34-38).
Prezenta presei si a publicului:
Publicitatea dezbaterilor judecatore sti protejeaza justitiabilii impotriva unei justitii secrete care se sustrage de la controlul public si constituie, de asemenea, unul dintre mijloacele care contribuie la pastrarea increderii in instante. Aceasta contribuie la atingerea scopului de a avea un proces echitabil
[Diennet impotriva Frantei,
pct. 33; Martinie impotriva Frantei

(MC), pct. 39; Gautrin si altii impotriva Frantei, pct. 42; Hurter impotriva Elvetiei, pct. 26; Lorenzetti

impotriva Italiei,
pct. 30]. Art. 6 § 1 nu impiedica totu si instantele sa decida, avand in vedere particularitatile cauzei, derogari de la acest principiu
[Martinie impotriva Frantei
(MC), pct. 40-44]. Sedinta cu u sile inchise, fie pe intreaga durata, fie partial, trebuie a sadar sa fie dispusa strict in functie de circumstantele cauzei
(Lorenzetti impotriva Italiei,
pct. 30). Textul art. 6 § 1 prevede mai multe exceptii.
Potrivit redactarii acestui articol, „accesul in sala de sedinta poate fi interzis presei si publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei parti a acestuia:

„in interesul moralitatii, al ordinii publice ori al securitatii nationale intr-o societate democratica"
(Zagorodnikov impotriva Rusiei,
pct. 26; B. si P. impotriva Regatului Unit,

pct. 39);
„atunci cand interesele minorilor sau protectia vietii private a partilor la proces o impun": interesele minorilor sau protectia vietii private a partilor la proces sunt in joc, de exemplu, in procedurile referitoare la custodia minorilor dupa divort sau dupa separarea parintilor, sau in caz de dispute intre membri ai aceleia si familii
(ibidem,
pct. 38). In schimb, in cauzele care implica plasamentul unui copil intr-o institutie publica, motivele scoaterii cauzei de la examinarea in mod public ar trebui sa faca obiectul unei examinari atente
(Moser impotriva

Austriei,
pct. 97). In cazul unei proceduri disciplinare indreptate impotriva unui medic, daca necesitatea de a proteja secretul profesional sau viata privata a pacientilor poate motiva tinerea sedintei cu u sile inchise, acest fapt trebuie strict impus de circumstante
(Diennet

impotriva Frantei,
pct. 34). Pentru un exemplu de procedura indreptata impotriva unui avocat, a se vedea Hurter impotriva Elvetiei, pct. 30-32);

■
„sau in masura considerata absolut necesara de instanta cand, in imprejurari speciale, publicitatea ar fi de natura sa aduca atingere intereselor justitiei": este posibila derogarea de la principiul publicitatii dezbaterilor pentru a proteja siguranta si intimitatea martorilor sau pentru a favoriza schimbul liber de informatii si opinii in realizarea justitiei (6. si P.

impotriva Regatului Unit,
pct. 38; Osinger impotriva Austriei, pct. 45).

Curtea a adaugat ca jurisprudenta referitoare la organizarea unei sedinte ca atare - si, in principal, dreptul de a lua cuvantul in fata instantei prevazut la art. 6 § 1 (a se vedea mai sus) - se putea aplica, prin analogie, organizarii de dezbateri deschise publicului. Astfel, in cazul in care este organizata o sedinta de judecata in temeiul dreptului national, sedinta trebuie, in principiu, sa fie publica. Organizarea unei sedinte publice nu este absoluta, ca atare, circumstantele exceptionale care pot justifica renuntarea la sedinta depinzand in principal de natura aspectelor cu care sunt sesizate instantele interne [De Tommaso impotriva Italiei (MC), pct. 163-167]. Circumstante exceptionale - si in special caracterul foarte tehnic al aspectelor care trebuie examinate - poate justifica lipsa publicitatii, cu conditia ca specificitatea aspectului discutat sa nu impuna control publicului
(Lorenzetti

impotriva Italiei,
pct. 32).
Simpla prezenta a unor documente clasificate intr-un dosar judiciar nu implica in mod automat excluderea publicului de la dezbateri. Astfel, inainte de a exclude publicul dintr-o anumita cauza, instanta ar trebui sa analizeze in special daca o astfel de excludere este necesara pentru protejarea unui interes public si sa o limiteze la ceea ce este strict necesar pentru atingerea obiectivului urmarit
(Nikolova si Vandova impotriva Bulgariei,
pct. 74-77, cu privire la o sedinta cu u sile inchise din cauza unor documente clasificate ca secret de stat).
In cele din urma, netinerea unei sedinte publice intr-un stadiu decisiv al procedurii poate, sau nu, sa fie compensata in mod suficient intr-un stadiu ulterior al procedurii
[Le Compte, Van Leuven si

De Meyere impotriva 6elgiei,
pct. 60-61; Diennet impotriva Frantei, pct. 34; Malhous impotriva

Republicii Cehe
(MC), pct. 62].
Renuntarea la publicitatea facuta
dezbaterilor judiciare: nici litera, nici spiritul art. 6 din Conventie nu impiedica o persoana sa renunte de bunavoie, in mod expres sau tacit, la publicitate, insa o astfel de renuntare trebuie sa fie neechivoca si sa nu fie contrara niciunui interes public important
(Le Compte, Van Leuven si De Meyere impotriva Belgiei,
pct. 59; Hakansson si Sturesson

impotriva Suediei,
pct. 66; Exel impotriva Republicii Cehe, pct. 46). In plus, trebuie sa fi primit citatia de a comparea in timp util
(Yakovlev impotriva Rusiei,
pct. 20-22).
Conditii ale renuntarii: este necesar acordul partii interesate
(Le Compte, Van Leuven si De

Meyere impotriva 6elgiei,
pct. 59), care sa actioneze astfel de bunavoie
(Albert si Le Compte impotriva

6elgiei,
pct. 35). Renuntarea se poate face in mod expres sau tacit
(Le Compte, Van Leuven si De

Meyere impotriva 6elgiei,
pct. 59). Cu toate acestea, trebuie sa se faca in mod neechivoc
(Albert si Le

Compte impotriva 6elgiei,
pct. 35; Hakansson si Sturesson impotriva Suediei, pct. 67) si nu trebuie sa contravina vreunui interes public important
(ibidem,
pct. 66).
Omisiunea de a solicita o sedinta publica nu constituie neaparat o renuntare la sedinta; trebuie sa se ia in considerare dispozitiile interne relevante
[Exel impotriva Republicii Cehe,
pct. 47; Gog

impotriva Turciei
(MC), pct. 48
in fine].
Faptul ca un reclamant a solicitat sau nu dezbateri publice este irelevant in cazul in care dreptul intern exclude in mod expres aceasta posibilitate
(Eisenstecken

impotriva Austriei,
pct. 33).
Exemple: Renuntarea la dreptul de publicitate a procedurii, in cazul unei proceduri disciplinare:
Le Compte, Van Leuven si De Meyere impotriva Belgiei,
pct. 59; H. impotriva Belgiei, pct. 54. Renuntarea fara echivoc la dreptul la o sedinta publica: Schuler-Zgraggen impotriva Elvetiei, pct. 58; si
a contrario,
Exel impotriva Republicii Cehe,
pct. 48-53.

Pronuntarea

Publicitatea procedurii judiciare protejeaza justitiabilii impotriva justitiei secrete, in afara controlului public
(Fazliyski impotriva Bulgariei,
pct. 69, privind o procedura clasificata secreta - incalcare). Aceasta este o modalitate de a mentine increderea publicului in instante si tribunale
(Pretto

si altii impotriva Italiei,
pct. 21).
Art. 6 § 1 indica faptul ca „hotararea trebuie sa fie pronuntata in mod public", ceea ce ar implica citirea publica a hotararii de catre instanta. Cu toate acestea, Curtea a considerat, de asemenea, ca fiind compatibile cu acest articol „alte modalitati de a face publica o hotarare"
(Moser impotriva

Austriei,
pct. 101).
Pentru a sti daca modalitatile de publicitate prevazute de dreptul intern sunt conforme cu cerintele unei pronuntari publice a hotararilor in sensul art. 6 § 1, trebuie, in fiecare caz, sa fie apreciate „in lumina particularitatilor procedurii despre care se face vorbire si in functie de scopul si de obiectul art. 6 § 1, de forma de publicitate a hotararii prevazuta de dreptul intern"
(Pretto si altii

impotriva Italiei,
pct. 26; Axen impotriva Germaniei, pct. 31). Scopul urmarit de art. 6 § 1 - de a asigura controlul puterii judiciare de catre public pentru protejarea dreptului la un proces echitabil - trebuie sa fi fost atins in timpul procedurii, care trebuie sa fie examinata in ansamblul sau
(ibidem,
pct. 32).
In lipsa unei pronuntari publice a hotararii, trebuie examinat daca publicitatea a fost suficient asigurata prin alte mijloace.
In urmatoarele exemple, publicitatea hotararii a fost suficient asigurata prin alte mijloace decat o pronuntare in mod public:

Instantele superioare nu au pronuntat in sedinta publica deciziile de respingere a recursurilor: pentru a stabili daca modul in care o instanta de recurs a pronuntat o hotarare respecta cerintele art. 6 § 1 trebuie luat in considerare ansamblul procesului care s-a desfa surat in cadrul sistemului juridic intern si rolul pe care l-a jucat aceasta instanta
(Pretto

si altii impotriva Italiei,
pct. 27).

Concluzionand lipsa unei incalcari a art. 6 § 1, Curtea a acordat o atentie deosebita stadiului procedurii si controlului efectuat de aceste instante, care s-a limitat la chestiuni de drept, precum si la hotararile pronuntate de acestea, mentinand autoritatea de lucru judecat a deciziilor instantelor inferioare, fara a aduce modificari consecintelor in ceea ce ii prive ste pe reclamanti. Avand in vedere aceste considerente, Curtea a considerat ca cerinta de publicitate a fost indeplinita atunci cand, prin depunerea la grefa, textul integral al hotararii a fost accesibil tuturor
(ibidem,
pct. 27-28), sau atunci cand o decizie de confirmare a unei hotarari pronuntate in sedinta publica nu a fost pronuntata in sedinta
(Axen impotriva

Germaniei,
pct. 32).

Instanta de fond: Curtea a concluzionat lipsa incalcarii intr-o cauza in care o curte de apel a pronuntat, in sedinta publica, o hotarare sumara, mentinand autoritatea de lucru judecat a unei hotarari a unei instante de prim grad in care au avut loc sedinte, dar care nu a pronuntat hotararea in public
(Lamanna impotriva Austriei,
pct. 33-34).
Cauzele legate de incredintarea copiilor intre parinti: este justificat ca autoritatile nationale sa desfa soare aceste proceduri cu u sile inchise pentru a proteja viata privata a copiilor si parintilor si pentru a evita lezarea intereselor justitiei. Cerinta art. 6 § 1 in ceea ce prive ste pronuntarea publica a hotararilor este indeplinita atunci cand cineva care justifica existenta unui interes poate consulta sau obtine o copie a textului integral al deciziilor, cele care prezinta un interes special fiind sistematic publicate. Acest lucru permite publicului sa vada care au fost rationamentele general urmate si principiile aplicate de instante atunci cand sau pronuntat cu privire la astfel de cauze (6. si P. impotriva Regatului Unit, pct. 47).

In urmatoarele doua cazuri, lipsa pronuntarii publice a dus la o incalcare:

Intr-o cauza legata de incredintarea copiilor intre un parinte si o institutie publica, posibilitatea de a avea acces la dosar oferita persoanelor care au demonstrat un interes juridic in cauza si publicarea unor decizii care aveau o importanta deosebita (instantele de apel sau Curtea Suprema) nu sunt suficiente pentru a satisface cerinta de publicitate a hotararii
(Moser impotriva Austriei,
pct. 102-103).
Atunci cand instantele de prim grad si de al doilea grad examineaza cu u sile inchise o cerere de despagubiri pentru tinerea in detentie fara a face publice deciziile lor, iar publicul nu are acces la aceste decizii prin alte mijloace
(Werner impotriva Austriei,
pct. 56-60).

Lectura in sedinta publica limitata doar la dispozitivul hotararii: trebuie verificat daca publicul a avut acces prin alte mijloace la hotararea motivata, care nu a fost lecturata, si, in cazul unui raspuns afirmativ, sa se examineze modalitatile de publicitate retinute pentru ca aceasta hotarare sa fie supusa controlului publicului
(Ryakib Biryoukov impotriva Rusiei,
pct. 38-46 si si referintele la jurisprudenta citate la pct. 33-36). Daca publicul nu putut cunoa ste motivele care i-ar fi permis sa inteleaga motivele respingerii pretentiilor reclamantului, scopul urmarit in acest domeniu de art. 6 § 1 nu a fost indeplinit
(ibidem,
pct. 45).

Durata

Art. 6 § 1 din Conventie

„1. „Orice persoana are dreptul la judecarea [...] intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta [...] care va hotari [...] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil [...]."

Solicitand respectarea unui „termen rezonabil", Conventia subliniaza importanta ca justitia sa nu fie facuta cu intarzieri care ar putea pune in pericol eficacitatea si credibilitatea sa
(H. impotriva

Frantei,
pct. 58; Katte Klitsche de la Grange impotriva Italiei, pct. 61). Art. 6 § 1 obliga statele contractante sa- si organizeze sistemele juridice astfel incat sa le permita sa indeplineasca cerintele acestei dispozitii.
Curtea a reafirmat in mod repetat ca este important ca justitia sa fie administrata fara intarzieri care i-ar compromite eficacitatea si credibilitatea
[Scordino impotriva Italiei (nr. 1)
(MC), pct. 224]. In cazul in care Curtea constata intr-un stat existenta unei practici contrare Conventiei care rezulta din acumularea unor incalcari ale cerintei unui „termen rezonabil", aceasta acumulare constituie o „circumstanta agravanta a incalcarii art. 6 § 1
[Bottazzi impotriva Italiei
(MC), pct. 22; Scordino

impotriva Italiei (nr. 1)
(MC), pct. 225].

1. Stabilirea duratei procedurii

In ceea ce prive ste punctul de inceput al termenului, acesta este in principiu data sesizarii instantei competente
(Poiss impotriva Austriei,
pct. 50; Bock impotriva Germaniei, pct. 35), cu exceptia cazului in care sesizarea autoritatii administrative constituie o conditie prealabila pentru sesizarea instantei, caz in care termenul poate include durata procedurii administrative preliminare obligatorii
[Konig impotriva Germaniei,
pct. 98; Ximpotriva Frantei, pct. 31; Kress impotriva Frantei (MC), pct. 90].
Astfel, in anumite ipoteze, termenul rezonabil poate incepe sa curga chiar inainte de depunerea actului de deschidere a actiunii in fata „instantei" careia reclamantul ii solicita sa solutioneze „contestatia"
[Golder impotriva Regatului Unit,
pct. 32
in fine;
Erkner si Hofauer impotriva Austriei,

pct. 64; Vilho Eskelinen si altii impotriva Finlandei (MC), pct. 65]. Aceasta este totu si o situatie exceptionala si se accepta, de exemplu, in cazurile in care sunt necesare anumite etape preliminare ca o conditie prealabila pentru deschiderea procedurii ca atare (Blake impotriva Regatului Unit,

pct. 40).
Art. 6 § 1 se poate aplica, de asemenea, in cazul unei proceduri care nu este in intregime judiciara, dar care este insa strans legata de controlul unei instante judecatore sti. Acesta a fost, de exemplu, cazul unei proceduri de partaj intr-o succesiune, desfa surata pe cale amiabila in fata a doi notari, procedura solicitata totu si de o instanta si aprobata de aceasta
(Siegel impotriva Frantei,

pct. 33-38). Durata procedurii in fata notarului a fost apoi inclusa in termenul rezonabil.
In ceea ce prive ste conceptul „termen", acesta acopera, in principiu, intreaga procedura, inclusiv caile de atac
(Konig impotriva Germaniei,
pct. 98
in fine).
El se intinde pana la decizia care solutioneaza „conestatia"
(Poiss impotriva Austriei,
pct. 50). Astfel, cerinta respectarii unui termen rezonabil se refera la toate fazele procedurilor legale care urmaresc solutionarea plangerii, fara a putea fi exceptate fazele posterioare deciziilor pe fond
(Robins impotriva Regatului Unit,
pct. 28-29).
Astfel, executarea unei hotarari sau decizii, indiferent de instanta, trebuie sa fie considerata ca facand parte integranta din termenul care trebuie luat in considerare
(Martins Moreira impotriva

Portugaliei,
pct. 44; Silva Pontes impotriva Portugaliei, pct. 33; Di Pede impotriva Italiei, pct. 24). Doar atunci cand dreptul revendicat intr-o procedura se realizeaza efectiv, „termenul" a ajuns la final
(Estima Jorge impotriva Portugaliei,
pct. 36-38).
Instanta urmata in fata unei curti constitutionale este luata in considerare atunci cand, chiar daca nu este responsabilitatea sa sa se pronunte pe fond, decizia sa poate afecta rezultatul litigiului in fata instantelor ordinare
[Deumeland impotriva Germaniei,
pct. 77; Pammel impotriva Germaniei, pct. 5157; Sufimann impotriva Germaniei (MC), pct. 39]. Cu toate acestea, obligatia in materie de termen rezonabil nu este interpretata in acela si mod ca si pentru o instanta de drept comun
[ibidem,
pct. 56;
Orsus si altii impotriva Croatiei
(MC), pct. 109].
In cele din urma, in ceea ce prive ste interventia tertilor in cadrul procedurilor civile, ar trebui sa se faca urmatoarea distinctie: atunci cand un reclamant intervine in procedura nationala doar in nume propriu, perioada care trebuie luata in considerare incepe sa curga de la data respectiva, in timp ce, atunci cand reclamantul se constituie parte la litigiu ca mo stenitor, acesta se poate plange de intreaga durata a procedurii
[Scordino impotriva Italiei (nr. 1)
(MC), pct. 220].

Online Avocat

# # Programează o Consultație ===> 📞+4.0745.034.638, ✉ contact@consultantavocat.ro

Cerinte procedurale

Comportamente concrete protejate de art. 9

Cereri individuale

Cerinte procedurale

Art. 6 § 1 din Conventie „1. „Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil [...] a cauzei sale, de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil [...]" 1. Principii generale

Related posts

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Art. 6 § 1 din Conventie

„1. „Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil [...] a cauzei sale, de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil [...]"

1. Principii generale