CAUZA SC PLACEBO CONSULT SRL IMPOTRIVA ROMANIEI


<sup>[144]







[145]</sup>





(Cererea nr. 28529/04)


Hotararea din 21 septembrie 2010

Hotarare devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma}

⁵

In cauza SC Placebo Consult SRL impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall,
presedinte,
Elisabet Fura, Corneliu Birsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer,Ineta Ziemele, Ann Power,
judecatori,
si Santiago Quesada,

grefier de sectie
,

Dupa ce a deliberat in camera de consiliu la 31 august 2010,

Pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla cererea nr. 28529/04 indreptata impotriva Romaniei, prin care o societate comerciala romaneasca, S.C. Placebo Consult SRL („reclamanta”), a sesizat Curtea la 7 iunie 2004 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale („conventia”).
2. Guvernul roman („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Societatea reclamanta este reprezentata in fata Curtii prin administrator, Irinel Catalin Bica.
3. La 4 septembrie 2006, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa comunice Guvernului cererea. In conformitate cu art. 29 § 3 din conventie, acesta a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.

In fapt

1. Circumstantele cauzei

1. Actiunea in daune-interese

4. Reclamanta are sediul la Craiova.
5. La 25 octombrie 1996, reclamanta a sesizat Judecatoria Calarasi cu o actiune in daune-interese impotriva societatii Sidetrans SA, cu titlu de pierderi suferite si de foloase nerealizate, tinand seama de neindeplinirea, de catre parata, a obligatiilor care ii reveneau in temeiul unui contract de vanzare-cumparare de bucati de cale ferata, contract pe care cele doua societati il incheiasera la 6 mai 1996.
6.  Dupa mai multe amanari ale cauzei, dintre care cateva au fost solicitate de reclamanta, prin hotararea din 30 martie 1998, instanta a admis partial cererea reclamantei. Aceasta hotarare a fost confirmata, in urma apelului paratei, de hotararea Curtii de Apel Bucuresti din 10 noiembrie 1998.
7. Prin hotararea din 10 noiembrie 1999, Curtea Suprema de Justitie a anulat deciziile instantelor inferioare si a trimis cauza in fata judecatoriei, pentru rejudecare.
8. Prin hotararea din 29 iunie 2000, Judecatoria Calarasi a dispus anularea partiala a contractului incheiat de parti si a respins cererea de daune-interese a reclamantei, pe care a considerat-o neintemeiata.
9. Prin hotararea din 19 martie 2002, Curtea de Apel Bucuresti a admis apelul reclamantei si a obligat-o pe parata sa ii plateasca 20 416 029 828 ROL cu titlu de pierderi suferite si foloase nerealizate, confirmand, in acelasi timp, decizia primei instante privind anularea partiala a contractului.
10. Prin hotararea din 19 noiembrie2002,bazandu-se in special pe o expertiza contabila, Curtea Suprema de Justitie a redus la 2 284 893 000 ROL valoarea daunelor-interese pe care parata era obligata sa le plateasca reclamantei cu titlu de pierderi suferite si foloase nerealizate. Aceasta hotarare a devenit definitiva si a fost executata, dupa ce reclamanta a incasat suma pe care parata a fost obligata sa o plateasca.

2. La 8 decembrie 2003, dupa ce a fost sesizat de societatea Sidetrans SA, Procurorul general al Romaniei a introdus recurs in anulare impotriva hotararilor din 19 martie si 29 noiembrie 2002, pretinzand o gresita interpretare a probelor de catre instantele care au pronuntat aceste hotarari.
   
   
   ^[146]
   
   

13. La 15 septembrie 2004, Curtea de Apel Bucuresti a trimis cauza Tribunalului Calarasi, considerandu-se necompetenta pentru a examina cauza in prima instanta. La 18 octombrie 2005, Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca, in cauza, competenta ii apartinea Curtii de Apel Bucuresti.
14. In perioada 21 aprilie 2004 - 20 aprilie 2006, Tribunalul Calarasi, apoi Curtea de Apel Bucuresti, au amanat in repetate randuri cauza, atat la cererea reclamantei, cat si la cea a paratei.
15. Prin hotararea din 25 mai 2006, Curtea de Apel a respins apelul reclamantei. Aceasta a constatat ca reclamanta nu era obligata sa plateasca despagubiri clientilor sai pentru nelivrarea bucatilor de cale ferata. Avand in vedere ca nici reclamanta nu platise pretul bucatilor firmei Sidetrans SA, aceasta nu putea pretinde despagubiri.
16. La 26 iulie 2006, reclamanta a introdus recurs impotriva hotararii citate anterior. Prin hotararea definitiva din 26 septembrie 2007, Inalta Curte de Casatie si Justitie a anulat recursul, pentru neplata taxelor judiciare de timbru.

2. Actiunea in restabilirea situatiei anterioare

17. La 14 decembrie 2004, societatea Sidetrans SA a solicitat in fata Tribunalului Calarasi sa fie repusa in situatia anterioara, in urma respingerii pretentiilor reclamantei.
18. Prin hotararea din 20 mai 2005, tribunalul a admis aceasta cerere.
19. La 20 mai 2005, reclamanta a introdus recurs impotriva acestei hotarari, dar nu a platit integral taxele de timbru aferente acestei cai de recurs.
20. Prin hotararea definitiva din 16 decembrie 2005, Curtea de Apel Bucuresti a anulat recursul reclamantei, pentru neplata taxelor judiciare de timbru.
21. Reclamanta nu a facut nicio precizare cu privire la suma de 2 284 893 000 ROL care reprezenta daunele-interese incasate in urma hotararii din 29 noiembrie 2002 a Curtii Supreme de Justitie.

II. Dreptul si practica interne relevante

22. Articolele relevante ale Codului de procedura civila in vigoare la momentul faptelor prevedeau urmatoarele:

Art. 330

„Procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, poate ataca cu recurs in anulare, la Curtea Suprema de Justitie, hotararile judecatoresti irevocabile pentru urmatoarele motive:

1. cand instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti;
2. cand prin hotararea atacata s-a produs o incalcare esentiala a legii, ce a determinat o solutionare gresita a cauzei pe fond ori aceasta hotarare este vadit netemeinica.”

Art. 330

¹

„In cazurile prevazute de art. 330 pct. 1 si 2, recursul in anulare se poate declara in termen de 1 an de la data cand hotararea judecatoreasca a ramas irevocabila.”

23. Art. 330 si 330
    
    ¹
    
    , citate anterior, au fost abrogate de art. I alin. (17) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58 din 25 iunie 2003.

In drept

I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 § 1 din conventie (Principiul securitatii raporturilor juridice)

24. Reclamanta se plange de faptul ca anularea hotararii definitive a Curtii Supreme de Justitie din 29 noiembrie 2002 prin hotararea din 16 februarie 2004 a inaltei Curti de Casatie si Justitie a adus atingere principiului securitatii raporturilor juridice, garantat de art. 6 § 1 din conventie, care prevede urmatoarele:

„Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil [...] a cauzei sale, de catre o instanta [...], care va hotari [.] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil [...]”

1. Cu privire la admisibilitate

25. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din conventie. De asemenea, Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

2. Cu privire la fond

26. Facand trimitere la cauzele
    Sovtransavto Holding impotriva Ucrainei
    (nr. 48553/99, pct. 72, CEDO 2002-VII),
    Riabykh impotriva Rusiei
    (nr. 52854/99, pct. 52, CEDO 2003-IX), si
    Brumarescu impotriva Romaniei
    [(MC), nr. 28342/95, pct. 62, CEDO 1999-VII], Guvernul recunoaste ca, in conformitate cu jurisprudenta constanta a Curtii, admiterea unei cai extraordinare de atac care contesta o hotarare definitiva printr-o procedura de supervizare este considerata drept o incalcare a principiului securitatii raporturilor juridice. Totusi, acesta remarca faptul ca prezenta cauza este diferita de cauzele
    SC Masinexportimport Industrial Group SA impotriva Romaniei
    (nr. 22687/03, hotararea din 1 decembrie 2005) si
    Brumarescu
    , citata anterior, in masura in care, in speta, cele doua parti la litigiu erau persoane particulare ce puteau, fiecare, demara procedura la Procurorul general.
27. De asemenea, Guvernul invoca faptul ca, spre deosebire de hotararea
    Brumarescu impotriva Romaniei,
    citata anterior, pe de o parte, admiterea caii extraordinare a recursului in anulare nu a anulat in intregime procedura anterioara, ci a condus la reluarea cauzei cu mentinerea solutiei instantei de fond si, pe de alta parte, a fost justificata de faptul ca instantele nu au tinut seama de un anumit aspect al comportamentului contractual al reclamantei.
28. Reclamanta contesta argumentul Guvernului.
29. Curtea reaminteste ca dreptul la un proces echitabil in fata unei instante, garantat de art. 6 § 1 din conventie, trebuie interpretat in cadrul partii introductive a conventiei care enunta suprematia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale suprematiei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care urmareste, printre altele, ca solutia definitiva pronuntata de instante in orice litigiu sa nu mai fie contestata
    (
    Brumarescu
    citat anterior, pct. 61). In temeiul acestui principiu, nicio parte nu este autorizata sa solicite controlul unei hotarari definitive si executorii numai cu scopul de a obtine o reexaminare a cauzei si o noua hotarare in ceea ce o priveste. Supervizarea nu trebuie sa devina o cale de atac mascata si simplul fapt ca pot exista doua puncte de vedere cu privire la subiect nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauza. Nu pot exista derogari de la acest principiu decat atunci cand motive substantiale si imperative impun acest lucru
    (
    Riabykh impotriva Rusiei
    ,
    citata anterior, pct. 52).
30. In speta, anularea unei hotarari judecatoresti definitive nu a fost motivata de existenta unor probe noi care nu au fost disponibile anterior partilor si care erau de natura sa influenteze rezultatul procedurii
    (
    Pravednaya impotriva Rusiei
    ,
    nr. 69529/01, pct. 27, 18 noiembrie 2004). In speta, aceasta anulare se baza numai pe pretinsa neluare in considerare a obligatiei contractuale in litigiu de catre instanta de ultim grad de jurisdictie. Acest argument nu este suficient pentru a justifica anularea unei hotarari definitive, in ciuda faptului ca persoane particulare erau, de asemenea, parti la procedura (a se vedea, printre multe altele,
    Popea impotriva Romaniei
    ,
    nr. 6248/03, pct. 37, 5 octombrie 2006, si
    Belasin impotriva Romaniei
    ,
    nr. 15402/04, pct. 21, 15 noiembrie 2007).
31. In baza concluziilor sale si a observatiilor partilor, Curtea nu identifica niciun motiv ca sa se indeparteze de jurisprudenta citata anterior, situatia de fapt fiind in mod evident aceeasi (a se vedea, de asemenea,
    SC Masinexportimport Industrial Group SA impotriva Romaniei
    , citata anterior, pct. 36).
32. Pe de alta parte, nici faptul ca societatea Sidetrans SA a stat la originea recursului in anulare, nici faptul ca examinarea cauzei a fost reluata nu pot determina Curtea sa se indeparteze de abordarea urmata in alte cauze similare, situatia de fapt fiind in mod evident aceeasi (a se vedea, printre altele,
    Gaga impotriva R.omaniei
    ,
    nr. 42792/02, pct. 19, 7 februarie 2008 si
    Stoisor si altii impotriva Romaniei
    ,
    nr. 16900/03, pct. 24, 7 aprilie 2009).
33. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a concluziona ca anularea de catre Curtea Suprema de Justitie a hotararii definitive din 29 noiembrie 2002, in urma exercitarii recursului in anulare, a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice, aducand astfel atingere dreptului reclamantei la un proces echitabil.

In consecinta, a fost incalcat art. 6 § 1 din conventie.

2. Cu PRIVIRE LA PRETINSA INCALCARE A ART. 6 § 1 DIN CONVENTIE (DuRATA PROCEDURII)

34. Reclamanta sustine ca durata procedurii a incalcat principiul „termenului rezonabil”, astfel cum este prevazut de art. 6 § 1 din conventie, redactat dupa cum urmeaza:

„Orice persoana are dreptul la judecarea [...] intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil [...]”

1. Cu privire la admisibilitate

35. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din conventie. De asemenea, Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

2. Cu privire la fond

36. Guvernul precizeaza ca durata procedurii este justificata atat prin complexitatea cauzei, cat si prin comportamentul reclamantei, care, pe de o parte, a solicitat in repetate randuri amanarea cauzei, si, pe de alta parte, a folosit toate mijloacele procedurale pe care legea i le pune la dispozitie. De asemenea, acesta invoca faptul ca instantele au actionat cu promptitudine si ca, in cadrul procedurii, nu au existat perioade lungi de inactivitate care sa poata fi imputate.
37. Reclamanta contesta acest argument.
38.  Curtea retine ca perioada care trebuie luata in considerare a inceput la 25 octombrie 1996 si s-a incheiat la 26 septembrie 2007, prin hotararea definitiva a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Cu toate acestea, se iau in considerare doar perioadele in cursul carora cauza a fost efectiv pe rolul instantelor, excluzand astfel perioada dintre adoptarea hotararii definitive din 29 noiembrie 2002 si anularea sa in urma unei cai de atac extraordinare [
    Seregina impotriva Rusiei,
    nr. 12793/02, pct. 92, 30 noiembrie 2006, si
    Ceraceanu impotriva Romaniei
    (nr. 1), nr. 31250/02, pct. 47, 4 martie 2008]. Astfel, aceasta a durat aproximativ noua ani si opt luni, pentru doua etape procesuale, incluzand fiecare trei grade de jurisdictie, urmate de un recurs in anulare si de o alta etapa procesuala cu doua grade de jurisdictie.
39. Curtea reaminteste ca acest caracter rezonabil al duratei unei proceduri se apreciaza in functie de circumstantele cauzei si avand in vedere criteriile consacrate de jurisprudenta sa, in special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului si cel al autoritatilor competente, precum si obiectul litigiului pentru persoanele in cauza [a se vedea, printre multe altele,
    Frydlender impotriva Frantei
    (MC), nr. 30979/96, pct. 43, CEDO 2000-VII]. Aceasta reaminteste ca, chiar daca o procedura este reglementata de principiul disponibilitatii, astfel cum este cazul in prezenta speta, care consta in a le acorda partilor puteri de initiativa si de impulsionare, statele contractante trebuie sa isi organizeze propriul sistem judiciar astfel incat instantele acestora sa poata garanta oricui dreptul de a obtine o hotarare definitiva in urma unor contestatii referitoare la drepturile si obligatiile sale cu caracter civil intr-un termen rezonabil
    (Nicolai de Gorhez impotriva Belgiei,
    nr. 11013/05, pct. 35, 16 octombrie 2007).
40. In speta, cauza nu era de o complexitate deosebita, fiind vorba de stabilirea unei obligatii contractuale relativ simple. In orice caz, circumstantele cauzei nu justificau, doar prin ele, numarul ridicat de casari cu trimitere si durata globala a procedurii, de aproape zece ani, pentru trei grade de jurisdictie.
41. Tinand seama de cele de mai sus si de durata totala a procedurii in cauza, Curtea considera ca, in speta, durata procedurii in litigiu nu indeplineste cerinta „termenului rezonabil”.
42. Prin urmare, a fost incalcat art. 6 § 1 din conventie.

3. Cu PRIVIRE LA PRETINSA INCALCARE A ART. 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 LA CONVENTIE

43. Reclamanta denunta o incalcare a dreptului sau la respectarea bunurilor, ca urmare a anularii hotararii definitive din 29 noiembrie 2002 de catre inalta Curte de Casatie si Justitie. Aceasta invoca art. 1 din Protocolul nr. 1, redactat dupa cum urmeaza:

„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare reglementarii folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”

44. In observatiile sale din 22 decembrie 2006, Guvernul invoca exceptia de neepuizare a cailor de atac interne, din cauza faptului ca recursul introdus de reclamanta impotriva hotararii din 25 mai 2006 a Curtii de Apel Bucuresti era in continuare pendinte la momentul faptelor. In subsidiar, Guvernul sustine ca ingerinta in dreptul reclamantei la respectarea bunurilor sale, care rezulta din anularea de catre inalta Curtea de Casatie si Justitie a hotararii definitive din 29 noiembrie 2002, era compatibila cu dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1, avand in vedere ca urmarea un scop legitim, si anume aplicarea corecta a legii, precum si faptul ca nu a distrus justul echilibru care trebuia pastrat intre interesul general si respectarea dreptului de proprietate al reclamantei. De asemenea, Guvernul invoca faptul ca, spre deosebire de cauza
    Brumarescu,
    citata anterior, in care recursul in anulare a anulat in mod definitiv procedura anterioara in intregime, in cazul de fata reclamanta a avut posibilitatea de a relua procedura in fata Curtii de Apel Bucuresti, in vederea examinarii capatului de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la conventie.

In observatiile sale suplimentare din 29 octombrie 2007, Guvernul invoca faptul ca, in lumina hotararii Inaltei Curti de Casatie si Justitie din 26 septembrie 2007, care anula recursul reclamantei pentru neplata taxelor judiciare de timbru, nu poate face speculatii cu privire la rezultatul procedurii.

45. Reclamanta considera ca anularea hotararii in cauza in urma unui recurs in anulare a reprezentat o privare de bunuri, privare care nu urmarea un scop de utilitate publica.
46. Curtea reaminteste ca o creanta constatata printr-o hotarare poate reprezenta un „bun” in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, in special,
    Bourdov impotriva Rusiei,
    nr. 59498/00, pct. 40, CEDO 2002-III, si cauzele citate de aceasta). In plus, casarea unei astfel de hotarari dupa ce a devenit definitiva si nu poate fi supusa apelului reprezinta o ingerinta in dreptul la respectarea bunurilor apartinand persoanei in favoarea careia a fost pronuntata hotararea
    (
    Brumarescu
    ,
    citata anterior, pct. 74).
47. Cu toate acestea, reclamantei i-au fost acordate daune-interese in valoare de 2 284 893 000 ROL prin hotararea Curtii Supreme de Justitie din 29 noiembrie 2002, suma pe care a incasat-o. Dupa admiterea recursului in anulare, cauza a fost reexaminata in fata celor doua instante, prin doua cai de atac ordinare, apelul si recursul (a se vedea,
    mutatis mutandis, Riabykh
    ,
    citata anterior, pct. 62). Prin hotararea definitiva din 26 septembrie 2007, Inalta Curte de Casatie si Justitie a anulat recursul reclamantei, pentru neplata taxelor judiciare de timbru. Cu toate acestea, nu reiese din documentele de la dosar daca, in urma hotararii definitive citate anterior, reclamanta a restituit suma mentionata anterior societatii Sidetrans SA.
48. In lumina celor de mai sus si avand in vedere constatarea referitoare la art. 6 § 1 din conventie, Curtea considera ca capatul de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la conventie trebuie declarat admisibil, dar ca nu este necesar sa se examineze daca, in speta, a existat o incalcare a acestei dispozitii (a se vedea, printre altele,
    Glod impotriva Romaniei
    ,
    nr. 41134/98, pct. 46, 16 septembrie 2003, si
    Albina impotriva Romaniei,
    nr. 57808/00, pct. 43, 28 aprilie 2005, si cauzele citate de aceasta).

4. Cu PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENTIE

49. Art. 41 din conventie prevede:

„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

1. Prejudiciu

50. Reclamanta solicita 1 050 627 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material si 30 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
51. In ceea ce priveste prejudiciul material, Guvernul reaminteste ca, prin hotararea definitiva din 26 septembrie 2007, Inalta Curte de Casatie si Justitie a anulat recursul reclamantei, pentru neplata taxelor judiciare de timbru. Prin urmare, Guvernul considera ca nu trebuie sa i se acorde nicio suma cu acest titlu. In ceea ce priveste cererea privind prejudiciul moral, Guvernul considera ca prejudiciul invocat ar fi suficient compensat de o eventuala constatare a incalcarii.
52. Curtea reaminteste ca a stabilit incalcarea art. 6 § 1 din conventie ca urmare a incalcarii principiului securitatii raporturilor juridice si a duratei procedurii.
53. In ceea ce priveste prejudiciul material, nu exista nicio legatura de cauzalitate directa si pe suficient individualizata intre prejudiciul material pretins si incalcarile stabilite.
54. Curtea considera ca reclamanta a suferit un prejudiciu moral, in special din cauza frustrarii provocate de anularea hotararii definitive pronuntate in favoarea sa si de durata procedurii. Curtea considera ca acest prejudiciu nu este suficient compensat prin constatarea incalcarii.
55. Avand in vedere toate elementele de care dispune si pronuntandu-se in echitate, in conformitate cu art. 41 din conventie, Curtea acorda reclamantei 6 240 EUR pentru prejudiciul moral.

2. Cheltuieli de judecata

56. Reclamanta solicita 67 182,34 RON cu titlu de onorarii ale avocatului si cheltuieli de judecata efectuate in fata instantelor interne si a Curtii. Aceasta a oferit documente justificative pentru cheltuielile de transport, pentru corespondenta postala trimisa Curtii si pentru traduceri.
57. Guvernul observa faptul ca legatura anumitor cheltuieli de judecata cu procedura in fata Curtii nu rezulta din documentele justificative trimise. Acesta invoca faptul ca reclamanta nu a trimis documente justificative pentru a dovedi onorariile platite avocatului. Guvernul nu se opune sa i se acorde reclamantei o suma care sa corespunda cheltuielilor de judecata necesare, legate de procedura judiciara interna si de cea in fata Curtii si care au fost dovedite suficient.
58. In conformitate cu jurisprudenta Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care se stabileste caracterul real, necesar si rezonabil al acestora. In speta si tinand seama de elementele pe care le detine si criteriile mentionate anterior, Curtea considera ca este rezonabil sa se acorde reclamantei, pentru toate cheltuielile, suma de 250 EUR.

3. 
   Dobanzi moratorii
   

59. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,

1. Declara cererea admisibila;
2. Hotaraste ca a fost incalcat art. 6 § 1 din conventie prin incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice;
3. Hotaraste ca a fost incalcat art. 6 § 1 din conventie din cauza duratei nerezonabile a procedurii;
4. Hotaraste ca nu este necesar sa se examineze capatul de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la conventie;
5. Hotaraste:

1. ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantei, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 § 2 din conventie, 6 240 EUR (sase mii doua sute patruzeci euro) pentru prejudiciu moral si 250 EUR (doua sute cincizeci euro) pentru cheltuieli de judecata;
2. ca sumele respective trebuie convertite in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii si ca este necesar sa se adauge la acestea orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit;
3. ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;

6. Respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 21 septembrie 2010, in temeiul art. 77 § 2 si 3 din regulament.

Santiago Quesada Josep Casadevall

Grefier Presedinte