PANTELIMON SI VASILICA SAVU IMPOTRIVA

ROMANIEI

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita la 11 octombrie 2011 intr-o camera compusa din Josep Casadevall,
presedinte,
Corneliu Birsan, Egbert Myjer, Jan Sikuta, Ineta Ziemele, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos,
judecatori,
si Santiago Quesada,
grefier de sectie,

Avand in vedere cererea mentionata anterior, introdusa la 2 august 2005,

Dupa ce a deliberat in acest sens, pronunta urmatoarea decizie:

In fapt

1. Reclamantii, Pantelimon Savu (primul reclamant) si Vasilica Savu (al doilea reclamant), sunt resortisanti romani si locuiesc in Izvoarele. Acestia sunt reprezentati in fata instantei de G. Dumitrache, avocat in Targoviste.

A. Circumstantele cauzei

2. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamanti, se pot rezuma dupa cum urmeaza.

1. Cererea de obtinere a unui titlu de proprietate de la primarul Comunei Voinesti

3. La 31 octombrie 2002, reclamantii au depus o plangere impotriva primarului Comunei Voinesti („primarul”), avand ca obiect obligarea acestuia din urma sa emita un titlu de proprietate asupra unui teren apartinand primariei in perioada 1959-1963, sub sanctiunea platii unor penalitati cu titlu cominatoriu. Acestia au precizat ca aveau nevoie de titlul de proprietate in cadrul unui alt set de proceduri, care aveau ca scop obtinerea recunoasterii dreptului de proprietate asupra unui teren (a se vedea procedurile descrise la pct. 5 si 6 infra). Acestia doreau sa invoce titlul respectiv pentru a-si dovedi dreptul de proprietate anterior asupra terenului revendicat. in hotararea definitiva din 3 februarie 2003, Curtea de Apel Ploiesti a hotarat ca primarul ar trebui sa emita titlul solicitat de reclamanti, sub sanctiunea unor penalitati cu titlu cominatoriu de 100 000 lei romanesti pe zi, pana la executarea obligatiei principale.
4. Reclamantii au apelat la un executor judecatoresc pentru punerea in executare a hotararii definitive din 3 februarie 2003, solicitand in principal plata penalitatilor. Primarul a contestat toate incercarile de executare silita. Tribunalul Dambovita a pronuntat hotarari definitive la 5 noiembrie 2004, 19 aprilie 2005 si 29 septembrie 2008. Prima hotarare a respins contestatia primarului si a dispus ca hotararea din 3 februarie 2003 putea fi pusa in executare. Ultimele doua hotarari au admis contestatia primarului si au declarat nule de drept toate masurile de executare. Pronuntandu-se astfel, tribunalul a retinut ca plata de penalitati stabilita prin hotararea definitiva din 3 februarie 2003, pe care reclamantii urmareau sa o puna in executare, nu putea fi executata cu asistenta unui executor judecatoresc, deoarece numai o instanta poate stabili suma totala care trebuie platita, prin aprecierea prejudiciului suferit de creditori ca rezultat al intarzierii in executarea hotararii. In continuare, instanta a stabilit ca reclamantii nu depusesera o astfel de cerere.

2. Actiunea in revendicarea terenului

5. La o data nespecificata din 2002, primul reclamant a depus o cerere in fata instantei, cu scopul de a obtine recunoasterea dreptului sau de proprietate asupra unui teren. In hotararea definitiva din 27 august 2003, Curtea de Apel Ploiesti i-a admis cererea si i-a recunoscut dreptul de proprietate, facand referire,
   inter alia
   , la un titlu emis de Primaria Voinesti, care preciza ca acesta detinuse terenul respectiv in perioada 1959-1963.
6. Aceasta hotarare a fost executata partial in 2004, cand a fost emis un titlu de proprietate pentru o parte din teren. Primul reclamant a fost pus in posesia intregului teren la 25 septembrie 2008, iar la 5 ianuarie 2009 a fost emis un titlu de proprietate privind acelasi teren.

B. Dreptul si practica interne relevante

7. Art. 580
   
   ³
   
   alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 574, astfel cum era in vigoare la momentul respectiv, prevedea ca orice prejudiciu suferit ca urmare a neexecutarii unei obligatii de a face trebuia sa fie stabilita de o instanta, care se pronunta prin incheiere irevocabila dupa citarea partilor.
8. In hotararea din 12 decembrie 2005, inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, a interpretat dispozitiile din Codul de procedura civila mentionate cu scopul de a armoniza diversele interpretari date de instantele judecatoresti. ICCJ a hotarat ca daunele cominatorii, stabilite intr-o hotarare judecatoreasca care constata existenta unei obligatii de a face sau de a nu face, nu sunt susceptibile de executare silita, ci trebuiau sa fie cuantificate de o instanta intr-o hotarare ulterioara. Aceasta hotarare judecatoreasca ar trebui sa stabileasca suma efectiva care trebuie platita de debitor, care ar fi echivalentul prejudiciului suferit de creditor din cauza intarzierii in executarea obligatiei principale.
9. Art. 580
   
   ³
   
   C. proc. civ. a fost modificat la 12 ianuarie 2007, prin adaugarea unui nou alineat care interzice in mod expres acordarea de daune cominatorii in favoarea creditorilor in contextul neexecutarii unei obligatii de a face sau de a nu face.
10. N oul Cod de procedura civila, neintrat inca in vigoare, mentine aceasta interdictie.

Capete de cerere

11. Reclamantii s-au plans, in temeiul art. 6 si art. 13 din conventie si al art. 1 din Protocolul nr. 1 la conventie, ca hotararile definitive din 3 februarie 2003 si 27 august 2003 nu fusesera puse in executare.
12. In scrisoarea din 9 februarie 2009, reclamantii au declarat ca, in urma executarii hotararii definitive din 27 august 2003, acestia au solicitat Curtii sa examineze doar capatul de cerere referitor la neexecutarea hotararii definitive din 3 februarie 2003.

In drept

13. Reclamantii s-au plans de neexecutarea hotararilor pronuntate in favoarea lor. Acestia au invocat art. 6 § 1 si art. 13 din conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 la conventie, ale caror dispozitii relevante se citesc dupa cum urmeaza:

Art. 6 § 1

„Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil [...] a cauzei sale [...] de catre o instanta [...], care va hotari [.] asupra [.] drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil [•••]”

Art. 13

„Orice persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale.”

Art. 1 din Protocolul nr. 1

„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”

14. In ceea ce priveste capatul de cerere care se refera la neexecutarea hotararii definitive din 27 august 2003, Curtea retine ca scrisoarea reclamantilor din 9 februarie 2009, care informeaza Curtea ca problema fusese solutionata si ca nu doreau sa se continue examinarea acesteia de catre Curte. Prin urmare, Curtea decide sa radieze aceasta parte din cerere in conformitate cu art. 37 § 1 c) din conventie.
15. In ceea ce priveste capatul de cerere care se refera la neexecutarea hotararii definitive din 3 februarie 2003, Curtea remarca, de la inceput, ca aceasta hotarare a cuprins doua elemente: in primul rand, obligatia primarului de a emite un titlu de proprietate asupra unui teren detinut in comuna Voinesti in perioada 1959-1963 si, in al doilea rand, obligatia primarului de a plati penalitati pana la indeplinirea primei obligatii.
16. Curtea remarca, de asemenea, ca a doua obligatie impusa primarului, plata de penalitati, era secundara in raport cu prima obligatie, scopul acesteia fiind de a obliga debitorul sa isi indeplineasca obligatia principala. In aceasta privinta, trebuie sa se observe ca, in cauze anterioare impotriva Romaniei, Curtea a evidentiat faptul ca, in temeiul dreptului roman, penalitatile pentru zi de intarziere nu erau direct aplicabile, deoarece creditorul trebuia sa introduca intai o cerere in fata instantei pentru fixarea sumei efective in conformitate cu prejudiciul suferit ca urmare a intarzierii in executarea sau a neexecutarii obligatiei principale (a se vedea
    Gavrileanu impotriva Romaniei,
    nr. 18037/02, pct. 66, 22 februarie 2007, si
    Ciornei impotriva Romaniei,
    nr. 6098/05, pct. 26, 21 iulie 2009).
17. Tinand seama de aceste elemente, Curtea considera ca, in continuare, trebuie sa stabileasca daca acele capete de cerere ale reclamantilor referitoare la neexecutarea hotararii definitive din 3 februarie 2003 sunt admisibile in temeiul art. 35 din conventie, astfel cum a fost modificat de Protocolul nr. 14 la conventie, care a intrat in vigoare la 1 iunie 2010.
18. Protocolul nr. 14 a adaugat un nou criteriu de admisibilitate la art. 35, redactat dupa cum urmeaza in partile sale relevante:

„3. Curtea declara inadmisibila orice cerere individuala introdusa in temeiul art. 34, atunci cand apreciaza ca:

[...]

b) reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important, cu exceptia cazului in care respectarea drepturilor omului garantate prin conventie si prin protocoalele sale impune examinarea pe fond a cererii si cu conditia de a nu respinge pentru acest motiv nicio cauza care nu a fost examinata corespunzator de o instanta nationala.”

19. Curtea reitereaza faptul ca noua dispozitie se aplica de la data intrarii sale in vigoare tuturor cererilor pendinte in fata Curtii, cu exceptia celor care au fost deja declarate admisibile [a se vedea
    Gaftoniuc impotriva Romaniei
    (dec.), nr. 30934/05, 22 februarie 2011].
20. Prin urmare, Curtea va examina din oficiu daca in urma invocatei neexecutari: a) reclamantii au suferit un prejudiciu important; b) respectarea drepturilor omului garantate prin conventie si prin protocoalele sale impune examinarea pe fond a cererii; si c) cauza a fost examinata corespunzator de o instanta nationala.

1. Cu privire la stabilirea faptului daca reclamantii au suferit un prejudiciu important

21. Curtea remarca faptul ca principalul element al criteriului introdus de Protocolul nr. 14 se refera la problema stabilirii daca reclamantul a suferit un prejudiciu important.
22. Curtea a hotarat anterior ca acest criteriu se aplica in cazul in care, sub rezerva unei posibile incalcari a unui drept din punct de vedere pur juridic, nivelul de gravitate atins nu garanteaza luarea in considerare de catre o instanta internationala [a se vedea
    Adrian Mihai Ionescu impotriva Romaniei
    (dec.), nr. 36659/04, 1 iunie 2010;
    Korolev impotriva Rusiei
    (dec.), nr. 25551/05, 1 iulie 2010; si
    Gaftoniuc,
    citata anterior]. In continuare, nivelul de gravitate trebuie sa fie apreciat in lumina impactului financiar al problemei in litigiu si a importantei cauzei pentru reclamant.
23. In circumstantele prezentei cauze, Curtea reitereaza faptul ca obligatia principala care trebuie sa fie executata este obligatia de a emite un titlu de proprietate asupra unui teren din comuna Voinesti in perioada 1959-1963. Ca atare, aceasta obligatie nu poate fi cuantificata din punct de vedere financiar. Totusi, tinand seama de argumentele reclamantilor conform carora acest titlu era necesar pentru ca acestia sa isi poata dovedi dreptul de proprietate in cadrul procedurii in care solicitau restituirea unui teren, Curtea admite ca aceasta procedura priveste un drept civil in sensul art. 6 § 1 din conventie, care este important pentru reclamanti.
24. Curtea remarca, in continuare, ca, in hotararea definitiva din 27 august 2003, instantele interne au recunoscut dreptul de proprietate al primului reclamant asupra unui teren pe care il revendica, intemeindu-si hotararea pe un titlu care fusese emis de primarie in ceea ce priveste dreptul de proprietate asupra unui teren din comuna Voinesti in perioada 1959-1963.
25. Fara sa considere necesar sa se pronunte daca titlul folosit in cadrul procedurii privind dreptul de proprietate al primului reclamant era exact acelasi titlu care a facut obiectul procedurii impotriva primarului, Curtea constata ca, incepand cu 27 august 2003, atunci cand dreptul de proprietate asupra terenului revendicat a fost recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, fusese atins scopul pentru care acestia au dorit sa obtina titlul. Reclamantii nu au expus niciun alt motiv pentru a justifica scopul plangerii lor impotriva primarului, in afara afirmatiei conform careia aveau nevoie de titlu pentru a-si dovedi dreptul anterior de proprietate asupra terenului pretins in procedura descrisa supra, la pct. 5 si 6.

Prin urmare, rezulta ca, de la data la care dreptul lor de proprietate asupra terenului revendicat fusese recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si scopul pentru care au dorit sa obtina titlul fusese atins, nu se poate considera ca reclamantii au suferit un prejudiciu important ca urmare a pretinsei neexecutari a hotararii judecatoresti din 3 februarie 2003 in ceea ce priveste obligatia de a emite un titlu.

26. In plus, luand in considerare natura secundara a obligatiei de a plati penalitati, ca mecanism pentru obligarea debitorului sa isi respecte obligatia principala, Curtea considera, de asemenea, ca neexecutarea hotararii respective in ceea ce priveste aceasta obligatie secundara nu le-a cauzat reclamantilor un prejudiciu important.
27. In ceea ce priveste perioada anterioara datei de 27 august 2003, Curtea nu considera excesiva intarzierea de aproape sapte luni [a se vedea,
    mutatis mutandis, Fedorov si altii impotriva Rusiei
    (dec.), nr. 33382/04, 17 ianuarie 2008]. Prin urmare, concluzioneaza ca nici aceasta intarziere nu le-a cauzat reclamantilor un prejudiciu important.
28. Avand in vedere considerentele de mai sus, Curtea concluzioneaza ca reclamantii nu au suferit un prejudiciu important ca urmare a pretinsei neexecutari a hotararii definitive din 3 februarie 2003.

2. Cu privire la stabilirea faptului daca respectarea drepturilor omului garantate prin conventie si prin protocoalele sale impune o examinare pe fond a cererii

29. In continuare, Curtea remarca faptul ca, in Romania, problema neexecutarii a fost abordata in hotararile sale in numeroase ocazii (a se vedea, printre multe altele,
    Durdan impotriva Romaniei,
    nr. 6098/03, 26 aprilie 2007, si
    Surtea impotriva Romaniei,
    nr. 24464/03, 25 noiembrie 2008). Examinarea acestei cereri pe fond nu ar introduce niciun element nou in aceasta privinta (a se vedea
    Gaftoniuc,
    citata anterior).
30. Prin urmare, Curtea concluzioneaza ca respectarea drepturilor omului garantate prin conventie si prin protocoalele sale nu impune examinarea pe fond a cererii.

3. Cu privire la examinarea corespunzatoare a prezentei cauze de catre o instanta nationala

31. Curtea remarca faptul ca art. 35 § 3 b) nu permite respingerea unei cereri in temeiul noului criteriu de admisibilitate in cazul in care cauza nu a fost examinata corespunzator de o instanta nationala.
32. In opinia Curtii, faptele cauzei de fata privite in ansamblu nu indica negarea de justitie la nivel intern. Plangerile initiale ale reclamantilor impotriva primarului au fost examinate la doua niveluri de jurisdictie si pretentiile lor au fost admise. De asemenea, la momentul faptelor, in legislatia romaneasca era prevazut un mecanism de executare a hotararilor pentru a asigura indeplinirea obligatiilor pozitive impuse statului in aceasta privinta [a se vedea
    mutatis mutandis, Korolev,
    citata anterior, si
    Burov impotriva Moldovei
    (dec.), nr. 38875/03].
33. Incercarile ulterioare ale reclamantilor de a pune in executare hotararea au esuat, deoarece instantele nationale au constatat ca acestia au introdus o actiune judiciara pentru a stabili valoarea efectiva a penalitatilor datorate. Aceasta situatie nu constituie o negare de justitie imputabila autoritatilor.
34. Prin urmare, Curtea concluzioneaza ca aceasta cauza a reclamantilor a fost examinata corespunzator de o instanta nationala in sensul art. 35 § 3 b).

4. Concluzie

35. Avand in vedere ca cele trei conditii din cadrul noului criteriu de inadmisibilitate au fost, in consecinta indeplinite, Curtea constata ca aceasta plangere trebuie sa fie declarata inadmisibila in temeiul art. 35 § 3 b) si § 4 din conventie.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,

Hotaraste
sa radieze capatul de cerere privind neexecutarea hotararii definitive din 27 august 2003, in conformitate cu art. 37 § 1 c) din conventie;

Declara
celelalte capete de cerere inadmisibile in conformitate cu art. 35 § 3 b) si § 4 din conventie.

Santiago Quesada

Grefier