CAUZA RABAN IMPOTRIVA ROMANIEI


(Cererea nr. 25437/08)


Hotararea din 26 octombrie 2010

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.


^[218]

In cauza Raban impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall,
presedinte,
Elisabet Fura, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra,
judecatori,
si Santiago Quesada,
grefier de sectie,

Dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 5 octombrie 2010,

Pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla cererea nr. 25437/08, indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant cu dubla cetatenie, israeliana si olandeza, David Raban (primul reclamant), a sesizat Curtea, in numele sau si al copiilor sai, Ela si Ilan Matzliah Raban (al doilea si al treilea reclamant) la 28 mai 2008 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale („conventia”).
2. Reclamantii au fost reprezentati de catre E. Freedman, avocat in Tel Aviv. Guvernul roman („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Guvernul olandez, caruia i s-a transmis o copie a cererii in temeiul art. 44 § 1 lit. a) din Regulamentul Curtii, nu si-a exercitat dreptul de a interveni in procedura.

3. Primul reclamant, actionand in nume propriu si in calitate de reprezentant legal al copiilor sai (al doilea si al treilea reclamant), a invocat, in special, incalcarea art. 8 si art. 6 din conventie.
4. La 11 februarie 2009, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa comunice Guvernului cererea. In conformitate cu dispozitiile art. 29 § 3 din conventie, acesta a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.

In fapt

I. Circumstantele cauzei

5. Primul reclamant, David Raban, este cetatean israelian si olandez, nascut in 1957 si locuieste in Yehud, Israel. Al doilea si al treilea reclamant sunt copiii acestuia, Ela Raban, nascuta in 2003, si Ilan Matzliah Raban, nascut in 2004. in prezent, acestia locuiesc in Romania cu mama lor, A.R.
6. Primul reclamant si A.R. s-au casatorit in 2002 in Cipru. Cei doi locuisera deja impreuna in Israel ca un cuplu sase luni inainte de nunta. in 2003 si, respectiv, 2004, s-au nascut in Israel cei doi copii ai acestora, Ela si Ilan Matzliah. Ultimul loc unde au locuit in Israel a fost Bat Hefer.
7. in 2006, dupa cum explica reclamantul, cuplul, care isi exercitase impreuna dreptul de incredintare, a acceptat ca mama impreuna cu cei doi copii sa viziteze familia mamei in Romania pentru sase luni. La 27 aprilie 2006, mama si copiii au plecat spre Romania; potrivit biletelor de avion dus-intors, acestia trebuiau sa se intoarca la 24 octombrie 2006. Totusi, acestia nu s-au mai inapoiat in Israel; la 3 noiembrie 2006, mama lui A.R. l-a informat pe primul reclamant ca A.R. si copiii vor ramane in Romania.
8. Ulterior, primul reclamant a depus cerere de inapoiere a copiilor, in baza Conventiei de la Haga (infra, procedura descrisa la sectiunea nr. 1), iar A.R. a initiat actiunea de divort si de incredintare a copiilor in fata instantelor din Romania (infra, procedura descrisa la sectiunea nr. 2).

A. Procedura de inapoiere a copiilor intemeiata pe Conventia de la Haga

9. La 8 noiembrie 2006, primul reclamant a depus cerere de inapoiere a copiilor sai in temeiul Conventiei de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii. Cererea a fost depusa prin intermediul Ministerului Justitiei din Israel si adresata Ministerului Justitiei din Romania („ministerul”). Primul reclamant a sustinut ca sotia sa ii retinea in mod nelegal pe copii in Romania, fara consimtamantul sau.

La 14 februarie 2007, ministerul, in calitate de autoritate centrala pentru implementarea Conventiei de la Haga, a initiat actiunea in numele primului reclamant la Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti.

10. in baza probelor prezentate in cauza, care includeau o „evaluare psihologica a copiilor”, la 11 octombrie 2007 judecatoria a constatat ca neinapoierea copiilor din Romania era ilegala, conform art. 3 din Conventia de la Haga, de vreme ce, la data neinapoierii, tatal avea dreptul legal de incredintare. De asemenea, a decis ca sustinerile lui A.R. potrivit carora primul reclamant acceptase ca copiii sa ramana in Romania pentru ca situatia sa financiara in Israel era precara, confirmate de martorul M.-A. T., care a declarat ca nici reclamantul, nici A.R. nu aveau un loc de munca in Israel, erau totusi nefondate, avand in vedere ca primul reclamant a demonstrat ca incercase sa inchirieze o casa pentru familie, inscrisese copiii la o gradinita locala si mentinea regulat legatura cu acestia la telefon.

De asemenea, apararea invocata de A.R. in temeiul art. 13 alin. 1 lit. b) din Conventia de la Haga a fost respinsa de Curte; aceasta a considerat ca „starea de insecuritate” invocata si „amenintarea generala a atacurilor teroriste” din Israel nu s-au dovedit a fi un obstacol in calea sederii familiei in Israel pentru o perioada de peste cinci ani inainte de deplasarea copiilor si nu se poate considera ca au atins un nivel ridicat de pericol la momentul respectiv. Curtea a dispus inapoierea copiilor la locuinta lor din Israel in cel mult trei saptamani de la ramanerea definitiva a hotararii.

11. A.R a formulat apel impotriva acestei decizii, care a fost admis de Curtea de Apel Bucuresti prin hotararea definitiva din 7 ianuarie 2008. Din completul de trei judecatori, judecatorul M.H. a formulat o opinie separata, in favoarea motivarii judecatoriei.

Decizia majoritatii s-a bazat pe doua concluzii: in primul rand, ca art. 3 din Conventia de la Haga nu a fost aplicabil in speta, in masura in care copiii, cetateni romani, au parasit Israelul si au ramas in Romania cu consimtamantul parintilor; in al doilea rand, ca, in orice caz, exceptia prevazuta de art. 13 alin. 1 lit. b) din conventie era justificata, deoarece s-a demonstrat ca, daca s-ar inapoia in Israel, copiii ar fi expusi la pericol fizic sau psihic.

12. Astfel, curtea de apel a considerat ca copiii au parasit Israelul si au ramas in Romania cu consimtamantul tatalui, din cauza inrautatirii situatiei financiare a acestuia. Conform intelegerii parintilor, copiii urmau sa stea in Romania pana se imbunatatea situatia financiara a primului reclamant - astfel, chiar si faptul ca acestia au cumparat bilete dus-intors, care erau mai ieftine decat biletele dus, subliniaza dificultatile financiare cu care se confrunta familia; totusi, odata cu trecerea timpului, probele au aratat ca aceasta situatie a continuat sa se inrautateasca, din moment ce primul reclamant a vandut casa in care locuisera ca familie, dupa plecarea lui A.R. cu copiii, si s-a dus sa locuiasca impreuna cu mama sa. De asemenea, primul reclamant nu a adus nicio proba in sprijinul declaratiei sale ca a trimis bani copiilor. In plus, instanta a hotarat ca primul reclamant nu a demonstrat ca a pastrat contactul cu copiii lui; la dosar exista o singura proba a unei vizite facute de primul reclamant copiilor, la 3 octombrie 2007; convorbirile telefonice pe care primul reclamant sustine ca le-a avut cu copiii sai in Romania au fost efectuate din casa mamei primului reclamant, acestea fiind interpretate drept convorbiri intre copii si bunica din partea tatalui.

Astfel, intelegerea dintre soti privind ramanerea copiilor in Romania s-a dovedit a fi reala, iar o asemenea intelegere nu poate fi interpretata ca reprezentand o incalcare a art. 3 din Conventia de la Haga.

13. In plus, probele din dosar au aratat ca cei doi copii s-au integrat foarte bine in comunitatea romaneasca - au avut rezultate bune la gradinita si evaluari psihologice pozitive - argumente ce au dus la respingerea actiunii primului reclamant. De asemenea, instanta a hotarat ca „evaluarea copiilor realizata de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului in prezenta unui consilier a aratat ca nu se putea face o evaluare a posibilelor efecte ale separarii tatalui de copii, in masura in care nu existau suficiente informatii cu privire la relatia dintre tata si copii”.
14. De asemenea, a fost admisa apararea in temeiul art. 13 alin. 1 lit. b) din Conventia de la Haga, si anume ca exista un risc serios de expunere a copiilor la un pericol fizic intolerabil in cazul inapoierii acestora in Israel. Instanta si-a bazat motivarea,
    inter alia,
    pe „rapoartele prezentate de Amnesty International”, care au afirmat, conform instantei, ca Bat Heffer era situat intr-o zona de conflict, unde cetatenii se temeau pentru siguranta lor. In acelasi timp, instanta si-a intemeiat motivarea pe recomandarea in caz de calatorie, emisa in ianuarie 2008 de Departamentul de Stat al S.U.A., in care se faceau atentionari despre „potentiale conflicte ce puteau izbucni intre israelieni si palestinieni” si se faceau referiri la „semnele unui posibil atac terorist in zona”.

Intr-o opinie separata a hotararii, judecatorul H.M. a subliniat ca documentele mentionate anterior „nu se refereau de fapt la Bat Hefer, ci la alte regiuni din Israel”.

15. Reclamantului nu i s-a dat niciodata o copie a rapoartelor mentionate. Intr-un certificat emis de Ministerul Justitiei la 29 mai 2008 catre reclamant se mentiona ca nici rapoartele Amnesty International, nici comunicatul Departamentului de Stat al S.U.A. nu au fost gasite in acest dosar.

B. Procedura de divort si de incredintare a copiilor in conformitate cu dreptul roman

16. La 6 martie 2007, A.R. a initiat actiunea de divort la Judecatoria Sectorului 4, cerand incredintarea copiilor si pensie de intretinere.
17. La 24 septembrie 2008, primul reclamant (paratul in actiunea principala), reprezentat printr-un avocat numit, si-a prezentat observatiile ca raspuns la pretentiile lui A.R. Acesta a sustinut ca instantele romanesti nu aveau competente generale intr-o astfel de procedura, in masura in care casatoria a fost inregistrata in Cipru, paratul era cetatean israelian si olandez, copiii cuplului erau cetateni israelieni, iar ultima locuinta a cuplului a fost in Israel. De asemenea, acesta a depus o cerere reconventionala, solicitand instantelor sa ii incredinteze ambii copii sau sa dispuna inapoierea acestora la resedinta lor obisnuita din Israel.
18. La 18 noiembrie 2008, instanta a respins cererea primului reclamant cu privire la necompetenta, considerand ca „instantele romanesti au competente depline in aceste cazuri, in temeiul Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimoniala si in materia raspunderii parintesti”.
19. In hotararea din 19 decembrie 2008, judecatoria a pronuntat divortul lui A.R., pe motiv de vina exclusiva a primului reclamant.

Bazandu-se pe concluziile unui raport de ancheta sociala privind situatia concreta a copiilor, care a constatat ca acestia erau bine ingrijiti si beneficiau de un nivel de trai bun, si luand in considerare varsta acestora (5 si 4 ani, la acea data), instanta a incredintat copiii mamei. Instanta a considerat ca era in interesul copiilor sa ramana cu mama, grija si prezenta acesteia fiind un factor psihologic care era absolut esential pentru dezvoltarea lor intelectuala, morala si fizica.

In lipsa oricarei dovezi privind locul de munca si/sau venitul primului reclamant, instanta s-a referit la salariul minim pe economie si l-a obligat pe acesta sa plateasca pensie lunara de intretinere in cuantum de 90 RON pentru fiecare copil, incepand din 6 martie 2007 pana varsta majoratului.

Nici primul reclamant, nici A.R. nu au introdus recurs impotriva acestei hotarari, care a ramas, astfel, definitiva si executorie.

II. Dreptul intern si international relevant

20. Dispozitiile legale relevante ale Conventiei de la Haga asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii sunt descrise in
    Iosub Caras impotriva Romaniei,
    nr. 7198/04, 27 iulie 2006 si in
    Deak impotriva Romaniei si a Regatului Unit,
    nr. 19055/05, pct. 58, 3 iunie 2008.

Conventia de la Haga a fost ratificata de Romania prin Legea nr. 100/1992 din 16 septembrie 1992.

In drept

I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 si art. 8 din conventie

21. Reclamantii s-au plans ca dreptul la respectarea vietii lor de familie a fost incalcat de curtea de apel care a solutionat procedura intemeiata pe Conventia de la Haga. Astfel, acestia s-au plans de rezultatul procedurii pe care l-au considerat contrar Conventiei de la Haga. In plus, intrucat instanta interna si-a bazat motivarea finala pe documente care nu au fost puse la dispozitia partilor (supra, pct. 15) si in masura in care instanta a interpretat in mod eronat atat dispozitiile legale aplicabile, cat si probele care i-au fost prezentate, acestia pretind ca intregul proces a fost inechitabil. Reclamantii invoca art. 8 si art. 6 § 1 din conventie, care prevad:

Art. 6 § 1

„Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil [...], de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil [...]”.

Art. 8

„1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului si a corespondentei sale.

2. Nu este admisa ingerinta unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat daca aceasta este prevazuta de lege si constituie, intr-o societate democratica, o masura necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protectia sanatatii, a moralei, a drepturilor si a libertatilor altora.”

A. Cu privire la admisibilitate

22. In primul rand, instanta observa ca primul reclamant a introdus cauza si in numele celor doi copii, al doilea si al treilea reclamant. In conformitate cu jurisprudenta extinsa a Curtii, statutul de parinte natural este suficient pentru a-i da dreptul sa se adreseze Curtii si in numele copiilor, pentru a apara interesele acestora [a se vedea
    Scozzari si Giunta impotriva Italiei
    (MC), nr. 39221/98 si 41963/98, pct. 138, CEDO 2000-VIII,
    Sylvester impotriva Austriei
    (dec.), nr. 36812/97 si 40104/98 (conexate), 26 septembrie 2002 si
    losub Caras,
    citata anterior, pct. 21).
23. In al doilea rand, Curtea observa ca cererile prezentate de reclamanti sunt indreptate in principal impotriva fondului hotararii incriminate, cu privire la problema unei pretinse rapiri internationale de copii. Astfel, Curtea apreciaza ca principala problema legala invocata prin aceasta cerere se refera la dreptul reclamantului la viata de familie, prevazut de art. 8 din conventie. Prin urmare, aceasta considera ca examinarea trebuie sa vizeze exclusiv problema invocata in temeiul art. 8 din conventie si ca, prin urmare, nu este necesar sa se examineze daca a fost incalcat art. 6 § 1 din conventie
    (mutatis mutandis, Kamil Uzun impotriva Turciei,
    nr. 37410/97, pct. 64, 10 mai 2007;
    Amanalachioai impotriva Romaniei,
    nr. 4023/04, pct. 63, 26 mai 2009;
    Macready impotriva Republicii Cehe,
    nr. 4824/06 si 15512/08, pct. 67, 22 aprilie 2010). Curtea constata ca aceste capete de cerere nu sunt in mod vadit nefondate in sensul art. 35 § 3 din conventie. De asemenea, Curtea constata ca acestea nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarate admisibile.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele partilor

24. Guvernul a sustinut ca hotararea pronuntata la 7 ianuarie 2008 respecta dispozitiile Conventiei de la Haga, avand in vedere circumstantele specifice ale cauzei. In special, curtea de apel a constatat ca deplasarea copiilor cu consimtamantul tatalui nu intra in domeniul de aplicare a art. 3 si art. 14 din Conventia de la Haga; de asemenea, a considerat ca mama, A.R., a demonstrat ca copiii s-au stabilit si s-au integrat in noul mediu.

In plus, la 19 decembrie 2008, instantele interne au admis cererea de divort introdusa de A.R., incredintandu-i acesteia ambii copii (al doilea si al treilea reclamant).


<sup>[219]







[220]







[221]







[222]







[223]







[224]







[225]







[226]







[227]







[228]







[229]







[230]</sup>

26. Primul reclamant a respins punctul de vedere al Guvernului. In primul rand, acesta a subliniat ca acordul dat pentru ca al doilea si al treilea reclamant sa calatoreasca in Romania nu era echivalent cu acordul ca acestia sa se stabileasca aici, ceea ce inseamna ca art. 3 din Conventia de la Haga, ce reglementeaza deplasarea si neinapoierea ilegala a copiilor, era aplicabil.

In plus, art. 12 din Conventia de la Haga prevede ca instantele pot lua in considerare argumente privind stabilirea copiilor intr-un nou mediu numai daca a trecut un an intre data presupusei rapiri si data inceperii procedurilor in temeiul Conventiei de la Haga. Totusi, reclamantul a introdus cererea la un an de la rapire, ceea ce inseamna ca respectivul argument de aparare folosit de instantele interne si de Guvern era inadmisibil.

27. In acelasi timp, reclamantul a pretins ca, potrivit Conventiei de la Haga, interesele copiilor erau protejate prin descurajarea rapirilor si asigurarea inapoierii prompte a celor care au fost rapiti, instantele implicate in procedura in temeiul Conventiei de la Haga fiind responsabile pentru stabilirea jurisdictiei care ar rezolva chestiunea privind cele mai bune interese ale copilului. In plus, reclamantul a sustinut ca, in temeiul art. 17 din Conventia de la Haga, nicio decizie de incredintare ulterioara, nici circumstantele economice ale petitionarului nu pot constitui un motiv de refuzare a inapoierii.

2. Motivarea Curtii

a) Principii generale

28. In hotararea recenta pronuntata in cauza
    Neulinger si Shuruk impotriva Elvetiei
    [(MC), nr. 41615/07, pct. 131 - 140, 6 iulie 2010, cu referinte ulterioare] Curtea a afirmat si a rezumat un numar de principii ce reies din jurisprudenta sa cu privire la rapirea internationala de copii, dupa cum urmeaza:

1. Conventia nu poate fi interpretata in vid, ci, in temeiul art. 31 alin. 3 lit. c) din Conventia de la Viena privind dreptul tratatelor (1969), trebuie luate in considerare toate normele relevante ale dreptului international, aplicabile partilor contractante
   [
   Streletz, Kessler si Krenz impotriva Germaniei
   (MC), nr. 34044/96, 35532/97 si 44801/98, pct. 90, CEDO 2001-II.
2. Prin urmare, obligatiile pozitive impuse statelor de art. 8 din conventie cu privire la intalnirea parintilor cu copiii lor trebuie sa fie interpretate in temeiul Conventiei cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989 si a Conventiei de la Haga asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii din 25 octombrie 1980
   (
   Maire impotriva Portugaliei
   ,
   nr. 48206/99, pct. 72, CEDO 2003-VII si
   Ignaccolo-Zenide impotriva Romaniei
   ,
   nr. 31679/96, pct. 95, CEDO 2000-I).
   
   
   ^[231]
   
   

4. : sens, este important sa se stabileasca daca a fost pastrat echilibrul echitabil intre interesele concurente in speta - al copilului, al celor doi parinti si al ordinii publice, in marja de apreciere acordata statelor in asemenea situatii (a se vedea
   Maumousseau si Washington impotriva Frantei,
   nr. 39388/05, pct. 62, CEDO 2007-XIII), tinand seama totusi de faptul ca trebuie avute in vedere in principal cele mai bune interese ale copilului (a se vedea, in acest sens,
   Gnahore impotriva Frantei,
   nr. 40031/98, pct. 59, CEDO 2000-IX).
5. „Interesele copilului” sunt considerate a fi urmatoarele: sa pastreze legaturile cu familia sa, cu exceptia cazului in care acestea nu se dovedesc a fi indezirabile si sa i se asigure dezvoltarea intr-un mediu sanatos [a se vedea, printre multe altele,
   Elsholz impotriva Germaniei
   (MC), nr. 25735/94, pct. 50, CEDO 2000-VIII, si
   Marsalek impotriva Republicii Cehe,
   nr. 8153/04, pct. 71,4 aprilie 2006]. Din perspectiva dezvoltarii personale, interesul copilului depinde de diverse circumstante individuale, in special varsta si nivelul de maturizare, prezenta sau absenta parintilor, mediul si experientele.
6. Nu se poate dispune inapoierea copilului in mod automat sau mecanic atunci cand este aplicabila Conventia de la Haga, fapt indicat de recunoasterea in aceasta conventie a unei serii de exceptii de la obligatia de inapoiere a copilului (a se vedea, in special, art. 12, art. 13 si art. 20), bazandu-se pe argumente privind persoana efectiva a copilului si mediul acestuia, aratand, astfel, ca instantei care examineaza cauza ii revine sarcina de a adopta o abordare
   in concreto
   (a se vedea
   Maumousseau si Washington,
   citata anterior, pct. 72).
7. Astfel, sarcina de a evalua acest interes in fiecare caz le revine in principal autoritatilor interne, care au adesea beneficiul contactului direct cu persoanele implicate. In acest sens, dispun de o anumita marja de apreciere, care este supusa totusi supravegherii europene prin faptul ca, in temeiul conventiei, Curtea examineaza deciziile adoptate de autoritati atunci cand isi exercita aceasta putere [a se vedea, de exemplu,
   Hokkanen impotriva Finlandei,
   23 septembrie 1994, pct. 55, seria A nr. 299-A si
   Kutzner impotriva Germaniei,
   nr. 46544/99, pct. 65-66, CEDO 2002-I.; a se vedea, de asemenea,
   Tiemann impotriva Frantei si Germaniei
   (dec.), nr. 47457/99 si 47458/99, CEDO 2000-IV;
   Bianchi,
   citata anterior, pct. 92; si
   Carlson,
   citata anterior, pct. 69].

(vii) De asemenea, Curtea trebuie sa se asigure ca procesul decizional ce a dus la adoptarea de catre instanta interna a masurilor incriminate a fost echitabil si a permis persoanelor implicate sa isi prezinte toate probele [a se vedea
Tiemann,
citata anterior, si
Eskinazi si Chelouche impotriva Turciei
(dec.), nr. 14600/05, CEDO 2005-XIII (extrase)]. In acest sens, Curtea trebuie sa constate daca instantele interne au realizat o analiza in profunzime a situatiei intregii familii si a unei serii complete de factori, in special de natura factuala, emotionala, psihologica, materiala si medicala, si daca au realizat o evaluare echilibrata si rezonabila a respectivelor interese ale fiecarei persoane, cu preocuparea constanta de a gasi cea mai buna solutie pentru copilul rapit, in contextul dispunerii inapoierii sale in tara de origine (a se vedea
Maumousseau si Washington,
citata anterior, pct. 74).


^[232]


nr. 16064/90, 16065/90, 16066/90, 16068/90, 16069/90, 16070/90, 16071/90, 16072/90 si 16073/90, pct. 164, CEDO 2009 —...: „conform principiului subsidiaritatii, este cel mai bine ca faptele cauzei sa fie analizate, iar plangerile sa fie solutionate pe cat posibil la nivel intern. Este in interesul reclamantului, precum si pentru eficienta sistemului conventiei, ca autoritatile interne, care sunt cele mai in masura sa faca acest lucru, sa actioneze pentru remedierea oricaror pretinse incalcari ale conventiei”.

b) Aplicarea principiilor generale in prezenta cauza

30. In primul rand, Curtea observa ca este de la sine inteles ca relatia dintre reclamant si copiii sai, ceilalti doi reclamanti, intra sub incidenta vietii de familie in sensul art. 8 din conventie.
31. Curtea reitereaza faptul ca dreptul parintelui si al copilului de a se bucura unul de compania celuilalt constituie un element fundamental al vietii de familie, iar masurile nationale care impiedica acest drept constituie o ingerinta in dreptul garantat de art. 8 (a se vedea
    Monory impotriva Romaniei si Ungariei,
    nr. 71099/01, pct. 70, 5 aprilie 2005 si
    Iosub Caras,
    citata anterior, pct. 29).
32. Evenimentele aflate in discutie in prezenta cauza au constituit o ingerinta in dreptul reclamantilor la respectarea vietii lor de familie, deoarece le-a restrans dreptul de a se bucura unul de compania celuilalt.
33. In consecinta, Curtea trebuie sa stabileasca daca ingerinta in cauza era „necesara intr-o societate democratica” in sensul art. 8 § 2 din conventie, interpretat in lumina instrumentelor internationale mentionate anterior, problema decisiva fiind daca s-a pastrat un echilibru echitabil si proportional intre interesele concurente - ale copiilor, ale celor doi parinti si ale ordinii publice, in marja de apreciere acordata statelor in asemenea situatii [supra, pct. 27 (iv)].
34. Potrivit art. 3 din Conventia de la Haga, deplasarea sau neinapoierea unui copil este considerata ilegala cand are loc prin violarea unui drept privind incredintarea, atribuit unei persoane, prin legea statului in care copilul isi avea resedinta obisnuita, imediat inaintea deplasarii sau neinapoierii sale.

In speta, copiii s-au nascut si au crescut in Israel, stat ce poate fi considerat, prin urmare, resedinta obisnuita a acestora in sensul Conventiei de la Haga. Primul reclamant si sotia isi exercitau impreuna, in baza legislatiei israeliene, raspunderea parinteasca si drepturile de incredintare a copiilor.

Totusi, in baza probelor aduse in prezenta cauza, curtea de apel a considerat ca s-a demonstrat ca primul reclamant si-a dat acordul pentru deplasarea si neinapoierea copiilor din Romania pana la imbunatatirea situatiei sale financiare, ceea ce face ca art. 3 din Conventia de la Haga sa fie inaplicabil in circumstantele respective (supra, pct. 12).


^[233]


de mama si de institutiile sociale interne, conform careia acestia s-au integrat foarte bine in noul mediu, contrastau cu dovada existenta ca acestia ar fi expusi unui risc grav sau unui pericol psihic daca s-ar intoarce in Israel, fapt ce a determinat aplicabilitatea exceptiei prevazute la art. 13 alin. 1 din Conventia de la Haga (supra, pct. 14).

36. Curtea reitereaza ca principiul privind interesul copilului trebuie sa fie fundamental in procedurile introduse in temeiul Conventiei de la Haga. Prin urmare, in astfel de cazuri se acorda o importanta cruciala pentru ceea ce este in interesul copilului. In acest context, trebuie sa se tina seama de faptul ca autoritatile nationale au beneficiul contactului direct cu toate persoanele implicate, instantei care examineaza cauza revenindu-i sarcina de a adopta o abordare
    in concreto
    (supra, pct. 27).
37. In speta, Curtea observa ca curtea de apel a luat intr-adevar in considerare argumentele partilor privind acordul tatalui pentru neinapoiere si, de asemenea, a prezentat o motivare pentru interpretarea oferita dispozitiilor art. 3 si art. 13 alin. 1 b) din Conventia de la Haga.

Probele au fost incluse la dosar in numele ambelor parti la procedura. Bazandu-se pe documentele prezentate de parti, cu privire la evaluarea psihologica a copiilor si la marturiile din dosar, instanta interna a evaluat circumstantele de fapt ale cauzei; aceasta a considerat ca, de fapt, tatal si-a dat acordul pentru mutarea copiilor, in masura in care situatia sa financiara era precara; de asemenea, instanta a constatat ca cei doi copii s-au integrat foarte bine in noul mediu social si ca erau foarte bine ingrijiti de mama; s-a stabilit si ca primul reclamant nu si-a vizitat copiii decat o singura data (pct. 12) si ca nu le-a trimis acestora bani.

Aceste constatari au fost reiterate,
mutatis mutandis,
in procedurile ulterioare privind divortul si incredintarea (a se vedea concluziile instantelor interne rezumate la pct. 19 de mai sus) si, in acest context, se observa ca primul reclamant nu a contestat in niciun fel constatarile instantei interne si nici nu a formulat o actiune civila privind drepturile de vizita sau drepturile de a avea o relatie personala cu copiii lui.

38. Astfel cum s-a pronuntat deja in mai multe randuri, Curtea nu poate contesta evaluarea autoritatilor interne decat in cazul in care exista o dovada clara a caracterului arbitrar (a se vedea, printre altele,
    Perlala impotriva Greciei,
    nr. 17721/04, pct. 25, 22 februarie 2007, si
    Sisojeva si altii impotriva Letoniei
    (MC), nr. 60654/00, pct. 89, CEDO 2007-11).

Nicio astfel de dovada a caracterului arbitrar nu a fost prezentata in aceasta cauza; din contra, curtea de apel a examinat cauza si s-a pronuntat luand in considerare in special principiul intereselor supreme ale copiilor - care erau foarte mici (3 si, respectiv, 2 ani) la momentul plecarii din Israel, si care acum erau foarte bine integrati in noul mediu (a se vedea,
mutatis mutandis, Neulinger si Shuruk,
citata anterior, pct. 145, 148).

Prin urmare, Curtea hotaraste ca nu exista un motiv imperativ pentru a nu tine seama de hotararile instantelor interne in speta (a se vedea, de asemenea,
Iosub Caras,
citata anterior, pct. 37).

39. Curtea concluzioneaza ca, avand in vedere in special marja de apreciere a statului in aceasta situatie si abordarea
    in concreto
    necesara pentru solutionarea cauzelor in care sunt implicati copii, Curtea de Apel Bucuresti a hotarat, in temeiul cerintelor Conventiei de la Haga, ca nu a fost incalcat art. 8 din conventia europeana (a se vedea,
    Monory,
    citata anterior, pct. 81-83), ca fiind proportional cu scopul legitim urmarit.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,

1. Declara cererea admisibila;
2. Hotaraste ca a fost incalcat art. 8 din conventie;

Redactata in limba engleza, apoi comunicata in scris, la 26 octombrie 2010, in temeiul art. 77 § 2 si 3 din regulament.

Santiago Quesada Josep Casadevall

Grefier Presedinte