CAUZA PRECUP IMPOTRIVA ROMANIEI

(Cererea nr. 17771/03)

Hotararea din 27 ianuarie 2009

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

In cauza Precup impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall,
presedinte,
Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Birsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power,
judecatori,
si Santiago Quesada,
grefier de sectie,

dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 6 ianuarie 2009,

pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla cererea nr. 17771/03 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Octavian Precup („reclamantul”), a sesizat Curtea la 8 aprilie 2003 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale („conventia”).
2. Reclamantul este reprezentat de A. S. Kolozsi, avocat in Oradea. Guvernul roman („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
   
   
   <sup>[7]
   
   
   
   
   
   
   
   [8]
   
   
   
   
   
   
   
   [9]</sup>
   
   

6. Dupa ce a dispus o expertiza tehnica, a audiat doi martori si a respins cererea pachetului de a efectua o a doua expertiza, prin hotararea din 29 mai 2000, Judecatoria Oradea a achitat reclamantul de infractiunea de ucidere din culpa. Pe baza expertizei tehnice, in special, care a stabilit ca bicicleta victimei nu era echipata in fata cu lumina de culoare alba si in spate cu lumina de culoare rosie, iar accidentul nu putea fi evitat in imprejurarile respective, judecatoria a hotarat ca reclamantul nu era vinovat pentru comiterea accidentului.
7. Parchetul a formulat apel impotriva acestei hotarari invocand faptul ca viteza reclamantului nu era adaptata la conditiile meteo nefavorabile, ca masina acestuia avea probleme la faruri, ca bicicleta victimei dispunea de trei catadioptri de culoare rosie in spate si ca expertiza era lovita de nulitate. Prin decizia din 15 septembrie 2000, Tribunalul Bihor a respins apelul si a hotarat ca expertiza tehnica nu era lovita de nulitate si ca reclamantul isi respectase obligatiile legate de conducerea automobilului.
8. Prin hotararea din 3 aprilie 2001, pronuntata in ultima instanta, Curtea de Apel Oradea a respins recursul introdus de parchet pe baza acelorasi motive. Curtea de Apel a constatat ca parchetul nu a formulat obiectii cu privire la expertiza si ca era necesar sa concluzioneze ca reclamantul nu a putut evita accidentul in cauza.
9. La o data neprecizata, Procurorul general a introdus la Curtea Suprema de Justitie un recurs in anulare impotriva hotararii din 3 aprilie 2001 si a solutiilor confirmate prin aceasta hotarare. S-a sustinut ca, prin achitarea reclamantului, instantele insarcinate cu solutionarea cauzei au comis o eroare grava in apreciere a faptelor. Procurorul general a sustinut, in special, ca reclamantul ar fi trebuit sa isi adapteze viteza astfel incat sa poata opri masina pe distanta cuprinsa in campul sau de vizibilitate si ca instantele s-au bazat numai pe expertiza tehnica. Or, expertul nu si-a motivat concluziile, avand in vedere ca, din raportul anchetei intocmit la locul accidentului, reiesea ca bicicleta victimei era echipata cu catadioptri de diferite culori si ca intensitatea luminii de la farurile masinii reclamantului era in mod evident insuficienta.
10. Dupa ce a refuzat, invocand lipsa de relevanta, sa sesizeze Curtea Constitutionala cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata de reclamant, prin hotararea din 11 octombrie 2002, pe baza probelor administrate anterior si fara sa audieze persoana in cauza, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul formulat de Procurorul general, a casat hotararea din 3 aprilie 2001 si a trimis cauza la Judecatoria Oradea pentru o noua examinare a dosarului si pentru efectuarea unei a doua expertize. Aceasta a hotarat ca instantele care s-au pronuntat in cauza nu au luat in considerare contradictiile dintre concluziile expertizei si anumite date tehnice oferite de expertiza si de celelalte probe din dosar, desi parchetul solicitase efectuarea unei a doua expertize. Curtea Suprema de Justitie si-a concluzionat hotararea dupa cum urmeaza:

„La reexaminarea cauzei, instanta de trimitere va reevalua toate probele din dosar, din moment ce concluzia de nevinovatie a inculpatului este in mod evident

eronata, in masura in care acesta nu a adaptat viteza la conditiile de trafic rutier (intuneric si ceata densa), nu a fost suficient de atent si, conform declaratiilor sale, nu a vazut bicicleta decat dupa accident [...] si in masura in care masina sa avea defectiuni grave la sistemele de franare si de iluminat [...]. Pentru a stabili raspunderea acuzatului in accidentul respectiv, este necesar, de asemenea, sa se ia in considerare faptul ca victima circula in mod regulamentar, pe partea stanga a drumului la un metru de acostament, iar drumul era complet liber si permitea evitarea bicicletei.”

11. Prin hotararea din 28 iunie 2004, dupa ce a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice, Judecatoria Oradea a condamnat reclamantul la o pedeapsa cu inchisoarea de sase luni pentru ucidere din culpa, dar a constatat ca pedeapsa in cauza facea obiectul gratierii colective prevazute de Legea nr. 543/2002.
12. Prin hotararea din 9 februarie 2005, Tribunalul Bihor a pastrat aceasta hotarare si a respins apelul introdus de catre reclamant, care a sustinut ca era necesar sa se ia, de asemenea, in considerare cele trei decizii succesive citate anterior privind achitarea (a se vedea supra, pct. 6-8) si a contestat raspunderea sa penala. Tribunalul a hotarat ca nu era tinut de deciziile anterioare, cu exceptia considerentelor din hotararea de casare cu trimitere din 11 octombrie 2002, si ca aceste considerente au fost respectate prin administrarea unei noi expertize pe care se intemeia, in principal, constatarea culpabilitatii reclamantului.
13. Prin hotararea din 12 mai 2005, Curtea de Apel Oradea a respins recursul formulat de catre reclamant, motivand ca nu existau indoieli cu privire la vinovatia acestuia in producerea accidentului si ca acesta avea obligatia de a circula, pe timp de ceata, cu o viteza care sa ii permita evitarea oricarui accident.

II.
Dreptul intern relevant

14. Art. 385
    
    ¹⁸
    
    alin. (1) C. proc. pen. prevede ca instanta de rejudecare trebuie sa se conformeze hotararii instantei de recurs, in masura in care situatia de fapt ramane cea avuta in vedere la solutionarea recursului.
15. In perioada respectiva, Codul de procedura penala prevedea ca deciziile definitive de condamnare sau de achitare puteau fi revizuite printr-un „recurs in anulare” introdus de procurorul general. Unul dintre cazurile in care se putea face recurs in anulare era comiterea unei „erori grave de fapt” de catre instantele care au judecat cauza [art. 410 alin. (1) I pct. 8]. Recursul in anulare putea fi declarat in termen de un an de la data la care decizia instantei ordinare care se pronunta in ultima instanta a ramas definitiva (art. 411).

Dispozitiile Codului de procedura penala privind recursul in anulare au fost abrogate prin Legea nr. 576/2004, publicata in Monitorul Oficial din 20 decembrie 2004.

In drept,

I. Cu
privire la pretinsele incalcari ale art. 6
§
1

si
art. 13 din conventie

16. Reclamantul pretinde ca dreptul sau la un proces echitabil si principiul securitatii raporturilor juridice nu au fost respectate de Curtea Suprema de Justitie care, in urma recursului in anulare introdus de procurorul general, a casat hotararea definitiva de achitare pronuntata in favoarea sa de Curtea de Apel Oradea, fara sa il audieze si in temeiul unor motive care nu au fost invocate de procurorul general. De asemenea, acesta reclama lipsa unei cai de atac efective impotriva hotararii pronuntate de Curtea Suprema de Justitie. Reclamantul invoca art. 6 § 1 si art. 13 din conventie, redactate dupa cum urmeaza in partile lor relevante pentru cazul de fata:

Art. 6 § 1

„Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil [...] a cauzei sale, de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa.”

Art. 13

„Orice persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de [...] conventie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale.”

17. Guvernul contesta aceasta teza.

1. 
   Cu privire la admisibilitate
   

18. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

2. 
   Cu privire la fond
   

19. In ceea ce priveste recursul in anulare introdus de procurorul general, Guvernul considera ca anularea de catre Curtea Suprema de Justitie a hotararii definitive de achitare nu a adus atingere dreptului reclamantului la un proces echitabil. Acesta argumenteaza ca fondul cauzei nu s-a reexaminat de catre Curtea Suprema de Justitie, ci - pe baza motivelor invocate de procurorul general in ceea ce priveste aprecierea probelor de catre instante - a decis sa trimita cauza la prima instanta pentru administrarea unei a doua expertize si pentru efectuarea unei noi examinari a fondului. Avand in vedere respingerea cailor de atac exercitate de catre parchet, Guvernul considera ca singura cale pentru a corecta eroarea de fapt in cauza era recursul in anulare. De altfel, acesta observa ca recursul in anulare a fost eliminat din Codul de procedura penala prin

Legea nr. 576/2004. In ceea ce priveste celelalte capete de cerere privind art. 6 § 1, Guvernul considera ca reclamantul a beneficiat de o procedura echitabila pe parcursul intregii proceduri, inclusiv in fata Curtii Supreme de Justitie - care, reaminteste acesta, nu s-a pronuntat cu privire la temeinicia vinovatiei sale -, iar absenta reclamantului din fata acestei instante, desi a fost citat in mod legal, este echivalenta cu o renuntare la dreptul de aparare.

20. Reclamantul sustine ca, in urma recursului in anulare introdus de procurorul general, prin hotararea din 11 octombrie 2002, a suferit efecte contrare securitatii raporturilor juridice si ca abrogarea in dreptul intern a acestei cai de atac demonstreaza caracterul inechitabil al acestuia. De asemenea, refuzul Curtii Supreme de a sesiza Curtea Constitutionala si faptul ca instantele care i-au reexaminat cauza nu au dezbatut cu privire la necesitatea de a-l audia personal sunt argumente suplimentare in sensul inechitatii procedurii penale.
21. Curtea reaminteste ca respectarea dreptului la un proces echitabil si a principiului securitatii raporturilor juridice presupune ca nicio parte sa nu fie autorizata sa solicite supervizarea unei decizii definitive si executorii numai in scopul obtinerii unei reexaminari a cauzei si a unei noi decizii in aceasta privinta. In special, supervizarea nu trebuie sa devina o cale de atac mascata si simplul fapt ca pot exista doua puncte de vedere cu privire la acest subiect nu este un motiv suficient pentru rejudecarea unei cauze. Nu se pot face derogari de la acest principiu decat atunci cand motive substantiale si imperative impun acest lucru (
    Riabykh impotriva Rusiei,
    nr. 52854/99, pct. 52, CEDO 2003-IX). Cu toate acestea, cerinta de securitate juridica nu este absoluta: simpla posibilitate de a redeschide o procedura penala este compatibila la prima vedere cu conventia. Cu toate acestea, faptul de a sti daca exercitarea acestei posibilitati de catre autoritati a adus atingere esentei procesului echitabil depinde de imprejurarile particulare ale cauzei. In special, trebuie sa se tina seama, in acest context: de consecintele pe care redeschiderea si procedura ulterioara le-au avut asupra situatiei persoanei in cauza si de cazul in care aceasta din urma a solicitat ea insasi o asemenea reexaminare; de motivele pentru care instantele au anulat hotararea judecatoreasca definitiva; de conformitatea procedurii cu legislatia interna; de existenta in reglementarea interna si aplicarea in speta a unor mecanisme de protectie pentru a evita ca autoritatile nationale sa nu abuzeze de aceasta procedura; si de orice alta imprejurare relevanta in cauza
    (Savinski impotriva Ucrainei,
    nr. 6965/02, pct. 24-26, 28 februarie 2006; si
    Radchikov impotriva Rusiei,
    nr. 65582/01, pct. 44, 24 mai 2007).
22. In speta, dupa examinarea dosarului si a observatiilor partilor, Curtea nu poate fi de acord cu Guvernul pentru a concluziona ca autoritatile si-au exercitat competenta de a initia si de a desfasura un proces de revizuire pastrand un just echilibru intre interesele individului si necesitatea de a garanta eficacitatea justitiei penale. Curtea considera ca argumentele citate anterior ale Guvernului, care se sprijina in special pe faptul ca s-a pronuntat o hotarare de casare cu trimitere de catre Curtea Suprema de Justitie, nu pot fi suficiente pentru a justifica anularea hotararii de achitare favorabile reclamantului (a se vedea,
    mutatis mutandis, Radchikov,
    citata anterior, pct. 45-46, si
    Bujnita impotriva Moldovei,
    nr. 36492/02, pct. 21-23, 16 ianuarie 2007).
23. In acest sens, Curtea observa, pe de o parte, ca recursul in anulare utilizat in speta de catre autoritati era o cale extraordinara de atac care nu putea fi initiata decat de procurorul general, ea nefiind, prin urmare, direct disponibila reclamantului. Avand in vedere ca procurorul respectiv era superiorul ierarhic al procurorului care a participat la procedura in fata instantelor ordinare, utilizarea acestei cai de atac suplimentare ridica, astfel, probleme privind respectarea egalitatii armelor, cu atat mai mult cu cat procedura pe care se intemeia recursul in anulare era, in principal, aceeasi ca cea respinsa de instantele ordinare in caile de atac ordinare formulate de catre parchet. Pe de alta parte, Curtea subliniaza ca aceasta procedura de revizuire nu se referea la descoperirea unor noi fapte relevante sau la nerespectarea unei garantii esentiale de procedura penala, care nu ar fi putut fi efectuate anterior de catre parchet, ci rezulta din aprecierea de catre instantele interne a faptelor si a probelor aflate la dosar, aratand punctul de vedere diferit al parchetului cu privire la aspectul vinovatiei reclamantului. Or, din dosar nu reiese ca instantele ordinare nu au examinat probele administrate in cadrul unei proceduri contradictorii - si, in aceasta privinta, se poate observa ca parchetul nu a contestat raportul de expertiza - sau ca au ajuns la concluzii arbitrare in raport cu aceste probe (a se vedea,
    mutatis mutandis, Bujnita,
    citata anterior, pct. 23).
24. Avand in vedere consideratiile precedente, Curtea considera ca, desi Curtea Suprema de Justitie nu s-a pronuntat pe fond la 11 octombrie 2002, aceasta a adus atingere in mod nefavorabil situatiei reclamantului, deoarece a anulat hotararea de achitare care a fost pronuntata la 3 aprilie 2001, in ultima instanta, de catre Curtea de Apel Oradea. In circumstantele cauzei, utilizarea recursului extraordinar ca o cale de atac mascata si anularea hotararii definitive mentionate mai sus au distrus echilibrul just care trebuie pastrat intre interesele individului si necesitatea de a garanta eficacitatea justitiei penale, aducand atingere esentei procesului echitabil
    (Bujnita,
    pct. 23
    in fine, Radchikov,
    pct. 52;
    Savinski,
    pct. 25; hotarari citate anterior).
25. Prin urmare, a fost incalcat art. 6 § 1 din conventie.
26. Avand in vedere ca s-a constat incalcarea, Curtea considera ca nu este necesar sa se examineze separat pe fond capatul de cerere privind art. 13 din conventie si referitor la recursul in anulare si nici celelalte capete de cerere ale reclamantului privind alte aspecte specifice ale echitatii procedurii penale in cauza (a se vedea,
    mutatis mutandis, Calmanovici impotriva Romaniei,
    nr. 42250/02, pct. 110, 1 iulie 2008, si
    Muttilainen impotriva Finlandei,
    nr. 8358/02, pct. 28, 22 mai 2007).

2. Cu PRIVIRE LA PRETINSA INCALCARE A ART.
   6
   § 2 DIN CONVENTIE

27. Reclamantul denunta o incalcare a dreptului sau la prezumtia de nevinovatie de catre Curtea Suprema de Justitie care, in hotararea de casare cu trimitere din
    11 octombrie 2002, a precizat instantelor de trimitere, pe baza elementelor aflate la dosar, ca era in mod vadit eronata concluzia privind nevinovatia sa. Acesta invoca art. 6 § 2 din conventie care se citeste dupa cum urmeaza:

„2. Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita.”

28. Guvernul contesta acest argument.
29. Tinand seama de constatarea privind atingerea adusa esentei unui proces echitabil prin pronuntarea hotararii din 11 octombrie 2002 de catre Curtea Suprema de Justitie (supra, pct. 21-25), Curtea considera ca, desi este necesar sa fie declarata admisibila plangerea in ceea ce priveste motivarea hotararii citate anterior, nu este necesar sa se examineze separat fondul acesteia (a se vedea,
    mutatis mutandis, Popea impotriva Romaniei,
    nr. 6248/03, pct. 38, 5 octombrie 2006).

3. Cu PRIVIRE LA CELELALTE PRETINSE INCALCARI

30. Invocand art. 5 § 1 din conventie, reclamantul se plange de nerespectarea dreptului sau la libertate si siguranta datorita hotararii Curtii Supreme de Justitie din 11 octombrie 2002.
31. Curtea observa ca, desi a fost condamnat in urma hotararii pronuntate la recursul in anulare al procurorului general, reclamantul nu a fost inchis, din moment ce pedeapsa aplicata a facut obiectul unui decret de gratiere (a se vedea supra, pct. 11). Prin urmare, in lipsa calitatii de victima a reclamantului, in sensul art. 34 din conventie, aceasta cerere este incompatibila
    ratione personae
    cu dispozitiile conventiei si trebuie respinsa in temeiul art. 35 § 3 si 4 din aceasta.

4. Cu PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENTIE

32. Art. 41 din conventie prevede:

„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

1. 
   Prejudiciu
   

33. Reclamantul solicita 100 000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral.
34. Facand trimitere la jurisprudenta Curtii, Guvernul sustine ca suma solicitata este excesiva.
35. Tinand seama de constatarea incalcarii art. 6 § 1 din conventie in procedura penala privind reclamantul, Curtea considera ca persoana in cauza a suferit un prejudiciu moral. Pronuntandu-se in echitate, astfel cum prevede art. 41 din conventie, si avand in vedere toate circumstantele cauzei, Curtea acorda reclamantului suma de 2 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral, plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit.

2. 
   Cheltuieli de procedura
   

36. Reclamantul nu a formulat o cerere de rambursare a cheltuielilor de procedura efectuate in cadrul procedurilor in fata instantelor nationale sau in fata Curtii.

3. 
   Dobanzi moratorii
   

37. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,

1. Declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere privind art. 6 § 1 si 2 si privind art. 13 din conventie si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;
2. Hotaraste ca a fost incalcat art. 6 § 1 din conventie prin nerespectarea principiului securitatii raporturilor juridice;
3. Hotaraste ca nu este necesar sa se examineze separat in fond celelalte capete de cerere privind art. 6 § 1 si 2 si art. 13 din conventie;
4. Hotaraste:

1. ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, in conformitate cu art. 44 § 2 din conventie, suma de 2 000 EUR (doua mii euro), cu titlu de prejudiciu moral, care trebuie convertiti in moneda nationala a statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii, plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit;
2. ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceasta suma trebuie majorata cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;

5 Respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 27 ianuarie 2009, in temeiul art. 77 § 2 si 3 din regulament.

Santiago Quesada Josep Casadevall

Grefier Presedinte