Infractiunea de ucidere din culpa.

 

Art. 178 alin.1 si 2 din Codul penal anterior

Pentru a fi retinuta existenta infractiunii de ucidere din culpa, trebuie dovedita o legatura de cauzalitate intre nerespectarea unei anume dispozitii legale sau masuri de prevedere, pe de o parte, si decesul persoanei, pe de alta parte.

 

(Decizia penala

nr. 358/A
/
26 mai 2015)

 

Prin sentinta penala nr.4603 din 18 decembrie 2014 pronuntata de Judecatoria Pitesti, a fost condamnat inculpatul SCC la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa, prevazuta de art. 178 al. 1 si 2 C.p. cu aplicarea art. 5 N.C.p., fata de victima AIF.

In baza art. 86

¹

C.p., s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere si s-a fixat termen de incercare de 5 ani conform art. 86

²

C.p.

Pe durata termenului de incercare, a fost obligat inculpatul sa se supuna masurilor de supraveghere prevazute de art. 86

³

alin. 1 lit. a - d C.p. 1969, respectiv:

-sa se prezinte la sediul Serviciului de Probatiune Arges, la termenele stabilite de consilieri;

-sa anunte, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea;

-sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;

-sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.

In baza art. 86

³

al. 3 lit. e C.p. s-a impus inculpatului  obligatia ca, pe durata termenului de incercare, sa nu conduca niciun fel de autovehicul, atragandu-i-se atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 86

⁴

C.p..

In baza art. 71 al. 1 si 2 C.p., s-a aplicat  inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitiului drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a-II-a si b C.p., a carei executare a fost suspendata conform dispozitiilor art. 71 al. 5 C.p.

In temeiul art. 397 C.p.p. raportat la art. 19 alin. 5 C.p.p. combinat cu art. 998-999 C.Civ 1864 si art. 54 alin. 1  din Legea nr.136/1995, s-a admis in parte actiunea civila formulata de partea civila TL, in contradictoriu cu inculpatul SCC si asiguratorul de raspundere civila SC AT SA.

In baza art. 397 C.p.p. raportat la art. 19 alin. 5 C.p.p. combinat cu art. 998-999  C.Civ 1864 si art. 54 alin. 1  din Legea nr.136/1995, a fost obligata SC AT SA, in calitate de asigurator de raspundere civila, in solidar cu inculpatul SCC sa plateasca partii civile TL suma de 500.000 de lei, cu titlu de daune morale si suma de 25.000 de lei cu titlu de daune materiale, respingandu-se  restul pretentiilor.

In temeiul art. 397 C.p.p. raportat la art. 19 alin. 5 C.p.p. si art. 51 din Ordinul nr. 11/2007  CSA, s-a respins actiunea civila formulata de partea civila TL in contradictoriu cu asiguratorul de raspundere civila SC OVIG SA.

In baza art. 274 alin.1 si 3 C.p.p., a fost obligat inculpatul SCC sa plateasca statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 de lei reprezinta cheltuieli judiciare aferente urmaririi penale.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut urmatoarele:

Prin rechizitoriul nr. 944/P/2009 din data de 28.02.2011 al Parchetului de pe langa Judecatoria Pitesti, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata in stare de libertate a inculpatului SCC, pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa, prevazuta de art. 178 alin. 1 si 2 C.p. 1969.

Dosarul a fost inregistrat pe rolul Judecatoriei Pitesti la data de 07.03.2011 sub numarul 4417/280/2011.

In esenta, in actul de sesizare a instantei s-a retinut ca inculpatul, la data de 01.02.2009, in timp ce conducea autotrenul cu numarul *** si remorca cu numarul ***, pe raza comunei Bascov, judetul Arges, prin nerespectarea normelor legale de circulatie, respectiv dispozitiile art. 35 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, a produs un accident de circulatie, in urma caruia a rezultat decesul numitei AIF.

In cadrul primului ciclu procesual, in prima instanta, prin sentinta penala nr. 362/2012 a Judecatoriei Pitesti, s-a dispus in prima instanta, condamnarea inculpatului SCC, pentru savarsirea infractiunii  prevazute de art. 178 alin. 1 si 2 C.p., la pedeapsa inchisorii de 2 ani, in conditiile art. 81 C.p.

De asemenea, s-a admis, in baza art. 14 C.p.p., art. 346 C.p.p. si art. 998-999 C. civ.  actiunea civila a partii civile TLC si a fost obligat inculpatul, in solidar cu asiguratorul de raspundere civila SC B SA- Suc Arges (actual SC OVIG SA)  la plata sumei de 37.500 lei, reprezentand daune materiale si a contravalorii in lei a sumei de 300.000 euro,  calculata la  cursul de schimb al BNR /RON din ziua platii  efective, cu titlu de  daune morale.

Impotriva acestei sentinte au formulat recurs inculpatul, partea civila si asiguratorul de raspundere civila.

Prin decizia penala nr. 409/R/08.05.2012 a Curtii de Apel Pitesti, au fost admise recursurile, casata in totalitate sentinta penala nr. 362/2012 a Judecatoriei Pitesti si s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecatoria Pitesti.

In esenta, s-a retinut, ca prima instanta, cu incalcarea dispozitiilor art. 16 C.p.p., precum si a art. 54 alin. 3 din Legea nr. 136/1995, privind asigurarile - reasigurarile in Romania, nu a citat in calitate de asigurator de raspundere civila pe S.C. AT S.A. cu care inculpatul incheiase contract de asigurare pentru capul de tractor inmatriculat sub nr. ***, condus de acesta.

Avand in vedere decizia instantei de recurs, dosarul a fost inregistrat pe rolul Judecatoriei Pitesti la data de 30.05.2012 sub numarul de dosar 4417/280/2011*.

In aceasta etapa procesuala, cu respectarea deciziei penale nr. 409/R/08.05.2012 a Curtii de Apel Pitesti, a fost citat in cauza asiguratorul de raspundere civila SC AT SA.

Pe latura civila, persoana vatamata TL s-a constituit parte civila in procesul penal cu suma de 37.500 de lei cu titlu de daune materiale si suma de 1.500.000 de euro cu titlu de daune morale.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta de fond a retinut urmatoarea situatie de fapt:

In data de 01.02.2009, inculpatul SCC se deplasa cu ansamblul de vehicule, alcatuit din autoutilitara marca MAN cu nr. de inmatriculare *** si remorca pentru transport busteni marca Schwarzmuler cu numar de inmatriculare *** pe DN 7C dinspre Pitesti catre Curtea de Arges.

Ajungand in dreptul km 1+500 m, pe raza comunei Bascov, judetul Arges, ansamblul de vehicule, condus de inculpat, a trecut pe langa victima AIF, care se afla pe acostamentul din dreapta sensului de mers al inculpatului.

Acest aspect, a aratat instanta de fond, rezulta din declaratiile martorilor oculari MIG, SR, TVN, IA si MDA.

Potrivit propriilor sale declaratii, inculpatul nu a observat victima in momentul in care a trecut pe langa aceasta.

Astfel cum rezulta din plansa fotografica, efectuata cu ocazia efectuarii cercetarii la fata locului, precum si din raportul de constatare medico-legala nr. ***, in momentul in care ansamblul de vehicule a ajuns cu partea din spatele remorcii pentru transport busteni marca Schwarzmuler cu numar de inmatriculare *** in dreptul victimei, s-a produs impactul, victima fiind lovita de platforma remorcii, in dreptul ultimului stalp, intervenind decesul acesteia.

S-a retinut, de asemenea, faptul ca, potrivit declaratiilor martorilor anterior precizati, ulterior impactului, victima a cazut, capul acesteia aflandu-se pe partea carosabila, iar corpul pe acostament.

Mai mult, din declaratia medicului legist rezulta ca decesul victimei a fost cauzat de lovirea cu un corp dur si nu de un corp dur.

Din adresa nr. ***, rezulta faptul ca inculpatul SCC a fost posesorul unui certificat care reprezenta dovada competentei si atestarii profesionale pentru calitatea de conducator auto care efectueaza transport rutier de marfuri cu vehicule a caror masa maxima autorizata este mai mare de 3,5 tone. Certificatul detinut a avut seria ***, cu valabilitate incepand din data de 14.03.2009 pana la data de 13.03.2014.

Astfel, a retinut instanta de fond, la data savarsirii faptei, 01.02.2009, inculpatul nu detinea atestatul obligatoriu prevazut de lege, care reprezinta dovada competentei si atestarii profesionale pentru calitatea de conducator auto, care efectueaza transport rutier de marfuri cu vehicule a caror masa maxima autorizata este mai mare de 3,5 tone.

Mai mult, astfel cu s-a mentionat in cuprinsul procesului verbal de cercetare la fata locului, desi autoutilitara era dotata cu aparat tahograf, acesta nu era pus in functiune, neputandu-se verifica in acest fel respectarea timpului de odihna de catre conducatorul auto.

Instanta de fond a apreciat, ca acestea sunt aspectele faptice, care reies cu certitudine, fiind probate dincolo de orice dubiu.

In acest context, instanta de fond a precizat faptul ca, potrivit adresei nr. ***, emisa de Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice Brasov, in urma examinarii materialelor cuprinse in prezentul dosar, s-a constatat ca ansamblul auto, format din autoutilitara MAN cu nr. *** si remorca Schwarzmuler cu nr. *** nu a oprit dupa producerea evenimentului rutier si nu avea in functiune aparatul tahograf. S-a mai precizat ca la fata locului, in afara de pata brun roscata si sapca purtata de victima nu s-au mai consemnat alte urme forma sau urme formate din obiecte si resturi de materie, care sa permita, in urma interpretarii criminalistice a acestora, efectuarea unei reconstructii retrospective a traiectoriilor, atat a ansamblului auto, cat si a victimei anterior, in timpul si ulterior coliziunii. Avand in vedere aceste constatari, s-a aratat ca nu se poate raspunde la obiectivele dispuse prin incheiere, deoarece nu sunt intrunite conditiile de ordin calitativ, care sa permita efectuarea unei expertize criminalistice auto.

Avand in vedere aceste concluzii, emise de o institutie superioara Birourilor Locale de Expertiza, instanta de fond a eliminat din ansamblul probator rapoartele de expertiza tehnica, efectuate in cauza, solutionand prezentul dosar in baza celorlalte mijloace de proba.

Astfel, potrivit principiului de drept ca orice dubiu profita acuzatului, s-a retinut in favoarea sa faptul ca viteza de deplasare era in limita legala, ca remorca nu prezenta efect de balans, precum si faptul ca victima, in momentul impactului, se afla pe carosabil, la o distanta de maxim 30 de cm fata de acostament. Acest din urma aspect a fost stabilit ca urmare a faptului ca distanta de la pata de sange de pe carosabil si acostament a fost de 30 de cm, potrivit masuratorilor efectuate cu ocazia cercetarii locului faptei.

Cu toate acestea, instanta de fond a analizat mai jos, daca pozitia pe carosabil a victimei, astfel cum a fost mai sus precizata, intruneste conditiile cazului fortuit.

Stabilind toate aceste aspecte faptice, s-a efectuat de catre instanta de fond o analiza juridica a intregului eveniment.

Astfel, prioritar de stabilit, in opinia instantei de fond, este legea penala aplicabila, pentru a se cunoaste dispozitiile legale a caror interpretare se impune.

Potrivit Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014, referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.5 din Codul penal,  Publicata in Monitorul Oficial nr.372 din 20.05.2014, dispozitiile art. 5 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile.

Se observa, a aratat instanta de fond, ca dispozitiile din legile succesive, respectiv art. 178 alin. 1 si 2 C.p. 1969 si art. 192 alin. 2 din N.C.p. reglementeaza similar infractiunea de ucidere din culpa, cand aceasta este urmarea nerespectarii dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activitati.

De asemenea, pedeapsa prevazuta de lege este identica, respectiv inchisoarea de la 2 la 7 ani.

In Noul Cod penal, se prevede, diferit de vechea reglementare, faptul ca, in situatia in care nerespectarea dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere constituie, prin ea insasi o infractiune, se aplica regulile de la concursul de infractiuni.

Acest element de diferenta nu are relevanta, avand in vedere ca, in cauza, nerespectarea dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere nu constituie infractiuni.

In consecinta, elementul decisiv in stabilirea legii penale mai favorabile il reprezinta modalitatile de individualizare a executarii pedepsei, prevazute de legile penale succesive, avand in vedere ca instanta nu se orienteaza la aplicarea unei pedepse cu inchisoare in conditii de detentie, ci catre o modalitate de individualizare a executarii pedepsei ce nu implica privarea de libertate, dar presupune supravegherea inculpatului, respectarea de catre acesta a anumitor obligatii  si permite, de asemenea, interzicerea dreptului inculpatului de a conduce vreun autoturism.

Astfel, potrivit vechii legi, modalitatea de individualizare a executarii pedepsei ce se circumscrie aspectelor mentionate este suspendarea sub supraveghere, iar potrivit noii legi modalitatea de individualizare a executarii pedepsei este suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere si aplicarea unei pedepse complementare, respectiv interzicerea dreptului de a conduce autovehicule.

Comparand cele doua modalitati de individualizare, instanta de fond a constatat  ca legea veche este mai favorabila, avand in vedere ca inculpatul urmeaza a fi reabilitat de drept la implinirea termenului de incercare, spre deosebire de reglementarea actuala, in cazul careia inculpatul ar fi reabilitat de drept dupa trecerea unui termen de 3 ani, ce curge de la momentul implinirii termenului de incercare, potrivit art. 167 alin. 4 N.C.p.

In drept
,
a apreciat instanta de fond, fapta inculpatului SCC, care la data de  01.02.2009, a condus ansamblul auto format din autoutilitara MAN cu nr. *** si remorca Schwarzmuler cu nr. *** pe DN 7C din directia Pitesti catre Curtea de Arges, fara a poseda atestatul obligatoriu prevazut de lege, care reprezinta dovada competentei si atestarii profesionale pentru calitatea de conducator auto care efectueaza transport rutier de marfuri cu vehicule a caror masa maxima autorizata este mai mare de 3,5 tone si fara a avea in functiune aparatul tahograf, iar in dreptul km 1+500m, pe raza localitatii Bascov, nu a observat-o pe victima Anghel Izabela Florentina, care se afla initial pe acostamentul drumului si, neluand masurile necesare, a accidentat-o pe aceasta, lovind-o mortal cu platforma remorcii, in dreptul ultimului stalp, cand aceasta se afla pe marginea carosabilului, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de ucidere din culpa, prevazuta de art. 178 alin. 1 si 2 C.p. 1969.

 Sub aspectul laturii subiective s-a retinut ca forma de vinovatie prevazuta de lege in cazul infractiunii de ucidere din culpa este culpa.

In cauza, inculpatul a actionat cu forma de vinovatie prevazuta de art. 19 alin. 1 pct. lit. b C.p. 1969, insa nu a prevazut rezultatul faptei, desi trebuia si putea sa il prevada.

Acesta nu a observat victima pe acostament, desi, potrivit declaratiilor tuturor martorilor oculari, aceasta se afla pe acostament cand ansamblul auto a trecut pe langa ea.

In acest context, a retinut instanta de fond, inculpatul a ignorat prevederi legale care obliga orice conducator auto sa aiba un comportament vigilent, atunci cand se deplaseaza cu un vehicul pe drumurile publice, respectiv art. 35 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, potrivit caruia, participantii la trafic trebuie sa aiba un comportament care sa nu afecteze fluenta si siguranta circulatiei, sa nu puna in pericol viata sau integritatea corporala a persoanelor si sa nu aduca prejudicii proprietatii publice ori private.

Mai mult, a ignorat dispozitiile art. 74 din OG nr. 27 din 31 august 2011 privind transporturile rutiere, care prevad ca echiparea cu tahografe si limitatoare de viteza este obligatorie pentru autovehiculele ori ansamblurile de vehicule rutiere destinate transportului rutier de marfuri a caror masa totala maxima autorizata este mai mare de 3,5 tone si pentru autovehiculele destinate transportului rutier de persoane avand mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducatorului auto, in conformitate cu prevederile reglementarilor nationale si ale Uniunii Europene.

A ignorat, in consecinta, a constatat instanta de fond, si dispozitiile art. 8 pct. 15 din OG nr. 37 din  7 august 2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele si perioadele de odihna ale conducatorilor auto si utilizarea aparatelor de inregistrare a activitatii acestora, care prevede ca (1) Urmatoarele fapte reprezinta incalcari foarte grave ale dispozitiilor Regulamentului Parlamentului European si al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 si, dupa caz, ale Acordului AETR si constituie contraventii, daca acestea nu sunt considerate infractiuni potrivit legii penale: 15. conducerea unui vehicul dotat cu tahograf fara a utiliza diagrame tahograf si/sau cartela tahografica.

Mai mult, inculpatul a ignorat dispozitii legale, deosebit de importante, respectiv obligativitatea obtinerii atestatului in cazul conducerii pe drumurile publice a unor anumite categorii de vehicule.

Astfel, art. 66 alin. 1, 3 si 4 din OUG nr. 195/2002, prevede imperativ ca atestatul profesional este obligatoriu pentru conducatorul autovehiculului care efectueaza transport de marfuri periculoase, transport public de persoane, transport in cont propriu de persoane cu microbuze si autobuze, transporturi agabaritice, precum si pentru autovehiculele de transport marfa cu masa maxima autorizata mai mare de 3,5 tone, care circula in trafic intern si international.    (3) Conditiile de obtinere a certificatului de atestare profesionala se aproba prin ordin al ministrului transporturilor, constructiilor si turismului, in conformitate cu prevederile legale in vigoare.    (4) Certificatul de atestare profesionala care confera titularului dreptul de a efectua activitatea pentru care a fost eliberat este valabil numai insotit de permisul de conducere corespunzator categoriei din care face parte vehiculul condus.

Aceste din urma dispozitii, a aratat instanta de fond, trebuie analizate cu deosebita atentie, in contextul aprecierii  culpei si legaturii de cauzalitate dintre elementul material si urmarea imediata. In consecinta, trebuie cercetate conditiile de obtinere a atestatului, pentru a se putea aprecia daca, pregatirea sau testarea respectiva, ar fi putut avea efect evitarea uciderii victimei.

Astfel, din studierea Ordinului nr. 597/2003 privind aprobarea Normelor pentru stabilirea conditiilor de obtinere a certificatului de catre conducatorii auto care efectueaza transport rutier de marfuri cu vehicule a caror masa maxima autorizata este mai mare de 3,5 tone, transport rutier public de persoane si transport rutier cu vehicule avand mase si/sau dimensiuni de gabarit depasite, rezulta ca atestatul se obtine potrivit art. 4 alin. 1, in urma absolvirii cursurilor de pregatire si promovarii unui examen, perioada de valabilitate a acestuia fiind de 5 ani.

Tematica de pregatire este reglementata in Anexa nr. 2, fiind prevazute sase capitole esentiale, respectiv:  I. Conducerea in conditii de siguranta rutiera, II. Prevenirea accidentelor de munca in circulatia rutiera, III. Reglementari privind transportul rutier de marfuri, circulatia pe drumurile publice, timpul de lucru, cunoasterea si utilizarea dispozitivelor de control (tahografe), IV. Respectarea regulilor de incarcare si asigurare a marfurilor transportate,  V. Cunostintele minime necesare de pregatire profesionala a conducatorilor auto care efectueaza transporturi rutiere de marfuri si VI. Cunostinte minime necesare de pregatire profesionala a conducatorilor auto care efectueaza transporturi rutiere de persoane.

Instanta de fond a observat  ca, din cele 6 capitole mentionate, un aspect esential este acordat conducerii in conditii de siguranta rutiera si prevenirii accidentelor de munca in circulatia rutiera.

Instanta a detaliat, in acest context, capitolul I al tematicii de pregatire:

1. Caracteristici tehnice: constructia si functionarea motorului, curbe de cuplu, putere, consum specific ale unui motor, utilizarea optima a treptelor de viteza in functie de fortele care actioneaza asupra vehiculului in miscare, incarcarea vehiculului si a profilului drumului.

2. Sisteme de franare: functionarea circuitului de franare pneumatic, ABS, franare cu motorul, limitator de viteza, caracteristici ale circuitului de franare oleopneumatic,  limitele utilizarii franei de serviciu si a celei de motor, utilizarea lor combinata, verificarile si controalele aflate in sarcina conducatorului auto.

3. Comportamentul in timpul conducerii: anticiparea intentiei partenerilor de trafic,  utilizarea inertiei in conducere, conducerea pe drumuri accidentate, conducerea pe timp de noapte si in conditii de vizibilitate redusa.

4. Manevre specifice: identificarea obstacolelor, pregatirea manevrei, vizibilitate, unghiuri moarte, verificarea securitatii manevrei, realizarea manevrei.

Din analiza, in special, a subpunctului 4, instanta de fond a retinut, cu evidenta, ca acest curs de pregatire profesionala este esential in prevenirea accidentelor rutiere, fiind predate in detaliu cunostintele necesare efectuarii manevrelor de evitare a obstacolelor de orice fel.

Pentru toate aceste motive si luand in calcul lipsa atestatului prevazut de lege, instanta de fond a apreciat ca inculpatul nu a prevazut rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa il prevada, daca ar fi respectat prevederile legale susprecizate.

In cadrul laturii subiective, instanta de fond a analizat si posibilitatea existentei cazului fortuit.

Acesta este prevazut de art. 47 C.p. 1969 si reprezinta o cauza care inlatura caracterul penal al faptei, constand intr-o imprejurare exterioara a carei interventie imprevizibila se adauga peste actiunea sau inactiunea, licita ori ilicita a unei persoane, si care conduce astfel la producerea unui rezultat care nu putea fi prevazut.

Astfel cum s-a aratat mai sus, a constatat instanta de fond, nu se poate retine varianta in care victima a intrat cu capul in platforma remorcii, deoarece, medicul legist, pe baza examinarii leziunilor a stabilit ca lovirea s-a produs cu un corp dur si nu de un corp dur.

Sub acest aspect, apararile inculpatului, potrivit carora, nu se poate tine seama de aceste concluzii ale medicului legist, deoarece nu este expert in specialitatea autovehicule, sau fost inlaturate, deoarece medicul legist si-a exprimat opinia prin raportare la leziunile victimei.

Ca prima conditie esentiala a cazului fortuit, este necesara existenta unei imprejurari exterioare imprevizibile, care se suprapune peste actiunea sau inactiunea faptuitorului, iar aceasta conditie nu este indeplinita in cauza.

Desi instanta a retinut o parte din culpa victimei, deoarece astfel cum s-a mentionat mai sus, s-a apreciat ca aceasta s-a aflat pe partea carosabila in momentul impactului, acest aspect singular nu exclude previzibilitatea imprejurarii.

De asemenea, instanta de fond nu a retinut ca imprevizibila prezenta sa in acel loc, atata timp cat, inculpatul nu a observat-o deloc, desi trebuia sa o observe si oricum, nu ar fi avut cunostintele necesare efectuarii manevrelor specifice si eficiente pentru evitarea sau atentionarea sa, motiv pentru care nu se poate retine in cauza existenta cazului fortuit.

Sub aspectul laturii obiective, s-a retinut ca elementul material consta in conducerea de catre inculpat, pe DN 7C a ansamblului auto, format din autoutilitara MAN cu nr. *** si remorca Schwarzmuler cu nr. *** pe DN 7C, cu nerespectarea prevederilor legale susprecizate si lovirea victimei AIF, care se afla initial pe acostamentul drumului si, pe carosabil in momentul impactului, cu platforma remorcii, in dreptul ultimului stalp. Urmarea imediata a constat in decesul victimei.

Intre elementul material si urmarea imediata, a constatat prima instanta, exista legatura de cauzalitate, prin prisma dispozitiilor legale nerespectate de inculpat si, in consecinta, a adoptarii masurilor necesare evitarii unui asemenea rezultat.

In consecinta, fiind administrate probe concludente si pertinente din care a reiesit vinovatia inculpatului in savarsirea infractiunii prevazute  de art. 178 alin. 1 si 2 C.p. 1969, s-a dispus condamnarea sa.

La individualizarea si cuantificarea pedepsei ce a fost aplicata inculpatului, au fost avute in vedere criteriile generale de individualizare statornicite de disp. art. 72 C.p., respectiv limitele de pedeapsa fixate in textul incriminatoriu, gradul de pericol social al faptei comise dedus din imprejurarile acesteia si concentratia alcoolemiei, persoana inculpatului, care nu are antecedente penale si a avut o atitudine sincera pe parcursul urmaririi penale, precum si in fata instantei, recunoscand si regretand fapta.

Fata de aceste considerente, instanta s-a orientat la o pedeapsa cu inchisoarea la nivelul minimului special, respectiv 2 ani, luand in calcul circumstantele de ordin personal ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale.

Ca modalitate de individualizare a executarii, s-a apreciat ca scopul preventiv educativ al pedepsei, poate fi atins  si fara executare in conditii de privare de libertate, respectiv prin suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, in temeiul art. 86 ind. 1 C.p. 1969, fixandu-se termen de incercare de 5 ani, conform art. 86 ind 2 C.p. 1969.

Toate conditiile impuse de art. 86 ind. 1 C.p. 1969 pentru suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere sunt indeplinite in cauza.

Instanta de fond nu a dat efect solicitarii inculpatului de aplicare a suspendarii conditionate a executarii pedepsei, avand in vedere ca acesta a ignorat numeroase norme deosebit de importante in circulatia pe drumurile publice, fiind necesara o supraveghere atenta a sa, pentru ca acesta sa constientizeze importanta respectarii normelor legale ce reglementeaza circulatia rutiera pe drumurile publice.

S-a  atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 86 ind. 4 Cod penal 1969, cu privire la revocarea suspendarii executarii pedepsei daca in cursul termenului de incercare va savarsi din nou o infractiune sau daca nu va respecta obligatiile impuse prin hotararea de condamnare.

Pe durata termenului de incercare, instanta de fond l-a  obligat pe inculpat sa se supuna masurilor de supraveghere prevazute de art. 86

³

al. 1 lit. a - d C.p. 1969.

Avand in vedere gravitatea faptei savarsite, prin prisma considerentelor susmentionate, in conditiile ignorarii flagrante, si fara constientizarea importantei acestora, a unor norme legale ce vizeaza circulatia rutiera pe drumurile publice si, in special, siguranta circulatiei rutiere, s-a impus in sarcina inculpatului respectarea obligatiei prevazute de art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. e –respectiv obligatiei de a nu conduce niciun fel de autovehicul pe durata termenului de incercare, aceasta fiind pe deplin justificata si de natura a preintampina alte eventuale evenimente similare.

In baza art. 12 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea in aplicare a Codului Penal raportat la art. 71 alin. 1 si 2 C.p., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C.p. 1969 si, conform art. 71 alin. 5 Cod penal 1969 pe durata suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei inchisorii va suspenda si executarea pedepselor accesorii.

Instanta a apreciat ca se impune aplicarea acestei pedepse accesorii avand in vedere ca infractiunea savarsita de inculpat implica din partea acestuia un grad ridicat de ignorare a valorilor sociale ocrotite de legea penala, ce este incompatibil cu profilul psihologic pe care trebuie sa il indeplineasca o persoana care exercita o autoritate publica.

Sub aspectul laturii civile, s-a retinut faptul ca persoana vatamata TL s-a constituit parte civila in procesul penal cu suma de 37500 de lei daune materiale si cu suma de 1.500.000 de euro cu titlu de daune morale.

Avand in vedere art. 5 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 de punere in aplicare a Noului Cod Civil, instanta a constatat ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile Codului civil din 1864, deoarece fapta a fost savarsita anterior intrarii in vigoare a Noului Cod Civil.

La data producerii evenimentului rutier din 01.02.2009, potrivit politei de asigurare nr. *** , s-a incheiat contractul de asigurare al autoutilitarei marca MAN, inmatriculata sub nr. *** cu asiguratorul SC AT SA.

De asemenea, in privinta remorcii marca Schwarzmuller NFS cu numar de inmatriculare ***, potrivit politei de asigurare de la dosarul de urmarire penala, s-a incheiat contractul de asigurare cu asiguratorul SC B SA, actuala SC OVIG SA.

Potrivit art. 51 alin. 2 din Ordinul CSA nr. 11/2007, in vigoare la data incheierii contractului de asigurare cu asiguratorul SC B SA, „In cazul in care evenimentul se produce in timp ce remorca/semiremorca este atasata vehiculului tractor, raspunderea apartine vehiculului tractor.”

Fata de aceste prevederi legale, instanta de fond a constatat ca, in cauza, raspunderea apartine asiguratorului de raspundere civila al vehiculului tractor, respectiv SC AT SA, sens in care a respins actiunea civila formulata de partea civila TL in contradictoriu cu asiguratorul de raspundere civila SC OVIG SA.

Sub aspectul daunelor materiale solicitate de partea civila, s-a retinut ca, din declaratia martorului MSI si din inscrisurile de la dosarul din  primul ciclu procesual, a fost dovedita suma de 25.000 de lei.

De asemenea, instanta de fond a retinut ca acordarea de daune morale este justificata prin prisma suferintelor psihice la care a fost expusa partea civila, urmare a pierderii fiicei sale.

Astfel cum reiese din avizul psihologic nr. ***, partea civila a urmat un program de terapie psihologica in perioada august 2010-mai 2011, avand ca diagnostic: reactia la doliu. S-a consemnat ca aceasta prezenta sentimente de tristete, ganduri preocupante legate de moarte, instabilitate, insomnii, dificultati in concentrare, ingrijire si in activitatile zilnice.

Rezulta asadar ca viata partii civile a fost grav afectata in urma decesului fiicei sale.

Pentru a compensa pierderile inregistrate de partea civila in plan moral, instanta de fond a acordat acesteia daune morale in cuantum de 500.000 lei, diferenta pana la suma pretinsa, de 1.500.000 euro, fiind exagerata in raport de intinderea prejudiciului, partea de culpa retinuta victimei si nivelul veniturilor din Romania.

In consecinta, in temeiul art. 397 C.p.p. raportat la art. 19 alin. 5 C.p.p. combinat cu art. 998-999 C.Civ 1864 si art. 54 alin. 1  din Legea nr.136/1995, instanta de fond a admis, in parte, actiunea civila formulata de partea civila TL, in contradictoriu cu inculpatul SCC si asiguratorul de raspundere civila SC AT SA, si a obligat pe SC AT SA, in calitate de asigurator de raspundere civila, in solidar cu inculpatul SCC sa plateasca partii civile TL suma de 500.000 de lei, cu titlu de daune morale si suma de 25.000 de lei cu titlu de daune materiale. Instanta a retinut ca partile nu au solicitat plata cheltuielilor judiciare.

Impotriva sentintei au declarat apel inculpatul SCC, partile civile TLC si ATA, asiguratorul ATA S.A. si partea civila ATA.

                   
Inculpatul SCC a aratat ca este nevinovat, solicitand achitarea sa, in baza art. 16 alin. 1 lit. a) Cod procedura penala si lasarea nesolutionata a actiunii civile.

A sustinut ca prima instanta a retinut in mod gresit situatia de fapt si nu a avut in vedere concluziile raportului de expertiza auto intocmit dupa casarea cu rejudecare si declaratia singurului martor ce a perceput in mod direct si obiectiv evenimentele, cu atat mai mult cu cat este singurul martor adult, fiind de profesie sofer.

Evenimentul rutier nu s-a produs din vina inculpatului, ci a victimei, intrucat aceasta din urma nu a respectat dispozitiile art. 74 din OUG nr. 195/2002, inculpatul nu a putut evita impactul.

A mai aratat inculpatul ca, potrivit probelor, nu s-a putut stabili viteza de deplasare a vehiculului pe care il conducea, conform expertului criminalist nici nu exista legatura de cauzalitate intre viteza de deplasare a acestuia si producerea accidentului, balansul ansamblului rutier este exclus, nu se poate vorbi nici de fenomenul absorbtie-aspiratie a victimei, iar declaratia martorului TV este lamuritoare.

Partea civila TL a criticat sentinta pe latura civila, solicitand majorarea cuantumului daunelor materiale si morale, deoarece s-au stabilit sume prea mici, adecvate fiind cele care au fost initial acordate cu acest titlu, prin sentinta pronuntata in primul ciclu procesual (37.500 lei si, respectiv, 300.000 euro).

Partea civila ATA

a criticat dispozitia din sentinta prin care i-a fost respinsa cererea de constituire ca parte civila.

                   Aceasta nu si-a motivat calea de atac, insa a depus ulterior cerere de de retragere a apelului.

Asiguratorul de raspundere civila SC ATA SA a criticat sentinta pe latura penala, pentru aceleasi motive ca cele formulate de inculpat, aratand ca lipseste vinovatia acestuia sub forma culpei, precum si pe latura civila, sub aspectul despagubirilor acordate. A solicitat, in principal, respingerea pretentiilor, iar in subsidiar diminuarea cuantumului acestora.

Analizand sentinta apelata prin  prisma criticilor formulate, precum si din oficiu, conform art. 417 si art. 418 Cod procedura penala, Curtea a constatat ca aceasta este nelegala si netemeinica, iar apelurile declarate de inculpat si de asiguratorul de raspundere civila sunt intemeiate, impunandu-se o solutie de achitare a inculpatului pentru infractiunea dedusa judecatii, pentru considerentele care vor fi expuse in continuare.

Prima instanta a retinut in mod gresit o alta situatie de fapt decat cea rezultata din coroborarea tuturor probelor administrate in cauza, dispunand condamnarea inculpatului, desi nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 396 alin. 2 Cod procedura penala.

Se constata ca, potrivit art. 178 alin. 1 si 2 Cod penal anterior, latura obiectiva a infractiunii deduse judecatii consta in uciderea unei persoane
ca urmare
a nerespectarii dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anume activitati.

Pornind de la elementele constitutive ale infractiunii de ucidere din culpa, sub aspect obiectiv si subiectiv, rezulta ca aspectele esentiale ce se impun a fi stabilite in cauza, in raport de specificul spetei, tin de raportul de cauzalitate dintre actiunile inculpatului si decesul victimei AIF, in cadrul evenimentului petrecut la data de 01.02.2009, respectiv de culpa conducatorului auto in producerea accidentului .

Efectuand un propriu examen al intregului probatoriu administrat in cauza, Curtea retine, contrar primei instante, ca nu exista legatura de cauzalitate sus-mentionata, intrucat decesul victimei minore nu este urmarea nerespectarii de catre inculpat a dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere referitoare la conducerea pe drumurile publice a vehiculelor, iar culpa pentru producerea accidentului revine victimei, nu inculpatului.

Se imputa inculpatului prin rechizitoriu ca ar fi vinovat de producerea accidentului rutier, accidentand-o pe victima pentru ca nu ar fi respectat dispozitiile art. 35 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep., conform carora „participantii la trafic trebuie sa aiba un comportament care sa nu afecteze fluenta si siguranta circulatiei, sa nu puna in pericol viata sau integritatea corporala a persoanelor si sa nu aduca prejudicii proprietatii publice ori private”. Nu se mentioneaza in actul de sesizare in ce a constat in concret un astfel de comportament ori in ce ar fi constat, in concret, conduita adecvata, preventiva, care ar fi putut conduce la evitarea accidentului.

Potrivit sentintei apelate, inculpatul ar fi vinovat de producerea accidentului, accidentand-o pe minora pentru ca nu ar fi respectat atat prevederile sus-mentionate, intrucat nu a observat-o pe victima pe acostament, cat si dispozitiile art. 74 din OG nr. 27/2011 si art. 8 pct. 15 din OG nr. 37/2007, potrivit carora conducerea unui vehicul dotat cu tahograf, fara a utiliza diagrame tahograf si/sau cartela tahografica, reprezinta o contraventie foarte grava, echiparea cu tahografe si limitatoare de viteza fiind obligatorie pentru ansamblurile de vehicule rutiere destinate transportului rutier de marfuri a caror masa totala maxima autorizata este mai mare de 3,5 tone.

Totodata, conform sentintei, ar fi cauzat accidentul si prin nerespectarea art. 66 alin. 1, 3 si 4 din OUG nr. 195/2002 referitoare la atestatul profesional („Atestatul profesional este obligatoriu pentru conducatorul autovehiculului care efectueaza transport de marfuri periculoase, transport public de persoane, transport in cont propriu de persoane cu microbuze si autobuze, transporturi agabaritice, precum si pentru autovehiculele de transport marfa cu masa maxima autorizata mai mare de 3,5 tone, care circula in trafic intern si international. Conditiile de obtinere a certificatului de atestare profesionala se aproba prin ordin al ministrului transporturilor, constructiilor si turismului, in conformitate cu prevederile legale in vigoare... Certificatul de atestare profesionala care confera titularului dreptul de a efectua activitatea pentru care a fost eliberat este valabil numai insotit de permisul de conducere corespunzator categoriei din care face parte vehiculul condus”).

Insa, retinerea unei legaturi de cauzalitate intre incalcarea acestor dispozitii legale si impactul intre autotrenul condus de inculpat si victima minora nu se justifica in vreun fel, fiind infirmata de ansamblul materialului probatoriu administrat in cauza.

Din raportul de expertiza tehnica judiciara specialitatea auto efectuat in cursul urmaririi penale, intocmita de expertul tehnic judiciar IF, rezulta ca victima, aflata intr-o prima faza pe suprafata acostamentului, pe fondul neatentiei si a grabei de a ajunge la prietenii de joaca ce o asteptau peste strada, nu a observat faptul ca vehiculul care rula pe banda respectiva de mers era unul lung, de cca 20 m, format din autoutilitara si remorca, astfel ca, dupa trecerea autoutilitarei, in momentul in care remorca a ajuns in dreptul sau, minora a inceput sa traverseze, facand un pas spre stanga pe carosabil. Sesizand apoi in extremis pasul gresit, a incercat sa se opreasca, insa in virtutea inertiei corpul a basculat (s-a rotit) catre in fata din zona mijlocului, victima intrand astfel cu capul in zona laterala a platformei remorcii si/sau stalpului din dreptul puntii spate.

Expertul tehnic auto a mai aratat in lucrarea mentionata ca in momentul impactului victima se afla pe carosabil, iar nu pe acostament, la distanta de cca 0,30-0,50 m fata de linia care delimiteaza carosabilul de acostament in partea dreapta (pe banda corespunzatoare sensului de mers Bascov - Curtea de Arges,) iar in momentele premergatoare impactului autotrenul condus de inculpat circula cu o viteza mai mare de 45 km/h, fara a se putea mentiona exact valoarea acesteia.

Totodata, impactul s-a produs dupa ce autotrenul depasise cu partea din fata pozitia in care se afla victima, prin intrarea victimei, in traversare, in zona laterala dreapta a remorcii, in dreptul puntii spate a acesteia, acest impact fiind de tip pieton-autovehicul, iar nu invers.

Expertul tehnic auto a mentionat ca victima minora a incalcat prevederile art. 72 alin. 3 din OUG nr. 195/2002, potrivit carora traversarea drumului public de catre pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate si semnalizate corespunzator, iar in lipsa acestora, in localitati, pe la coltul strazii, numai dupa ce s-au asigurat ca o pot face fara pericol pentru ei si pentru ceilalti participanti la trafic.

Totodata, potrivit expertului, si inculpatul a incalcat prevederile art. 35 alin.1 din acelasi act normativ, conform carora participantii la trafic trebuie sa aiba un comportament care sa nu afecteze fluenta si siguranta circulatiei, sa nu puna in pericol viata sau integritatea corporala a persoanelor si sa nu aduca prejudicii proprietatii publice ori private.

Factorul determinant in crearea starii de pericol il reprezinta comportamentul victimei, factorul favorizant este legat de comportamentul conducatorului auto, care nu ar fi adoptat o conduita preventiva, conducand vehiculul lung de 20 m, cu o viteza superioara celei de 45 km/h.

                  Desi retine ca inculpatul n-ar fi condus preventiv,  fara a preciza in concret in ce ar fi putut consta o conduita adecvata, expertul a concluzionat ca victima este singura  care a avut posibilitatile reale si concrete de evitare a producerii accidentului, daca s-ar fi asigurat la traversarea carosabilului si ar fi respectat normele de circulatie pietonala, in timp ce inculpatul, din punct de vedere tehnic, nu a dispus de posibilitati reale si concrete de evitare a lovirii victimei de partea din spate a remorcii, ci este posibil, eventual, ca adoptarea unei conduite preventive, in sensul celor precizate mai sus, sa fi condus doar la o limitare a consecintelor accidentului.

Si noul raport de expertiza tehnica auto intocmit de expertul tehnic judiciar NEV, in fata instantei cu ocazia rejudecarii cauzei, a concluzionat, in esenta, ca accidentul s-a produs doar din culpa victimei minore, care a generat si starea de pericol, in timp ce conducatorul auto nu a generat starea de pericol prin incalcarea vreunei norme de circulatie si nu a avut nicio posibilitate pentru evitarea producerii accidentului.

In noul raport de expertiza s-a avut in vedere si posibilitatea producerii impactului ca urmare a unor efecte de „balans” ori de „suctiune” la nivelul remorcii, in raport de declaratiile noi date de unii martori in cursul judecatii, iar in urma analizarii acestor aspecte, prin prisma datelor concrete ale cauzei, expertul tehnic a aratat ca nu au fost semnalate in literatura de specialitate situatii de suctiune a pietonilor, de maniera care sa conduca la neputinta lor de a se opune unei forte capabile sa ii izbeasca de partile laterale ale autotrenului, forta de impingere a aerului fiind mai redusa pe partile laterale ale platformei tractorului si remorcii, relativ redusa in partea din spatele remorcii, astfel incat nu se poate solda cu accidentarea persoanelor situate pe acostamentul din dreapta.  

Totodata, nici efecte de balans a remorcii nu pot fi luate in consideratie in cauza de fata, din punct de vedere al posibilitatilor de intrare in coliziune a autotrenului cu victima, aceste efecte putand aparea numai in situatia deplasarii pe traiectorii curbilinii sau daca soferul efectueaza manevre de ocolire a unor obstacole pe drum rectiliniu, ceea ce nu exista in cauza.

Si potrivit acestui expert, locul impactului a fost pe carosabil, la o distanta laterala de cca 0,4 m fata de acostamentul dreapta al sensului de deplasare a autotrenului (Pitesti - Curtea de Arges).

Totodata, viteza de deplasare a ansamblului nu poate fi apreciata, lipsind probe materiale care sa serveasca la determinarea ei prin calcul ori prin alte metode bazate de modele fizico-matematice.

                   Expertul a estimat ca aceasta valoare ar putea fi de cca 50 km/h, insa a aratat clar ca viteza de deplasare a autotrenului condus de inculpat nu are relevanta in privinta modului de generale a starii de pericol si a posibilitatilor de evitare a  accidentului din partea conducatorului auto.

Desi expertul NEV a descris dinamica accidentului cu mici diferente fata de cea relevata de expertul tehnic IF (aratand ca inculpatul ar fi observat fetita pe acostamentul dreapta al drumului si din conservare a initiat o manevra de ocolire prin virare stanga, insa victima, desconsiderand lungimea relativ mare a autotrenului, a pornit decisa sa traverseze strada, intr-un moment cand ultimul stalp de parte laterala dreapta a platformei remorcii a ajuns sa loveasca tampla sa stanga, aruncand-o pe carosabil), totusi, se observa ca nu a retinut aparitia fenomenului de balans stanga-dreapta a partii din spate a remorcii, dar nici cea a fenomenului absorbtie-aspiratie a pietonului situat in partea laterala a autotrenului, concluzionand ca starea de pericol nu a fost generata decat de catre pieton, prin incalcarea art. 72 alin. 3, 4 din OUG nr. 195/2002 rep.

Pietonul era singurul care a avut posibilitati de evitare a accidentului, prin modalitatea in care a initiat manevra de traversare a drumului penetrand practic spatiul de siguranta al conducatorului auto, in timp ce acesta din urma nu a avut o astfel de posibilitate si nu a putut evita impactul, chiar daca ar fi sesizat intentia pietonului de a initia manevra de traversare.

Curtea mai retine, in plus fata de concluziile celor doua rapoarte de expertiza tehnica auto, si declaratia data in calitate de martor de expertul tehnic judiciar IF, in fata instantei, in primul ciclu procesual, conform caruia victima a patruns in spatiul de siguranta a conducatorului auto, fiind imposibil pentru acesta din urma sa fi putut evita impactul.

Potrivit aceluiasi martor expert, faptul ca inculpatul avea sau nu atestat profesional nu are legatura directa de cauzalitate cu dinamica si mecanismul producerii accidentului.

Tot in cadrul probelor stiintifice se incadreaza si relatiile transmise instantei, in cel de-al doilea ciclu procesual, de expertii criminalisti specialisti in accidente de trafic rutier din cadrul Laboratorului Interjudetean de Expertize Criminalistice Brasov, care, desi au aratat ca urmele de la locul accidentului nu sunt suficiente pentru a permite, in urma interpretarii criminalistice, efectuarea unei reconstructii retrospective a traiectoriilor ansamblului auto si victimei, in timpul si ulterior impactului, totusi au formulat urmatoarele observatii:

Probatoriul administrat in cauza, in conditiile in care ansamblul autotren a continuat sa se deplaseze dupa impact, nu permite reconstituirea dinamicii accidentului si calcularea vitezei de deplasare a ansamblului condus de inculpat.

In fapt insa, viteza de deplasare a acestuia nu se afla in raport de cauzalitate cu producerea accidentului, in conditiile in care impactul cu victima s-a produs exclusiv cu partea laterala spate a remorcii camionului.

In ceea ce priveste balansul ansamblului rutier, acesta este exclus, in conditiile in care nu au fost inregistrate defectiuni tehnice la sistemul de franare-suspensie si cuplare al ansamblului.

Totodata, fenomenul de „absorbtie-aspiratie” nu apare si nu poate fi invocat in cazul de fata, deoarece elementele obligatorii necesare aparitiei unui astfel de fenomen nu sunt intrunite (atat autocamionul, cat si remorca aveau platforme deschise, fara pereti laterali sau structura container, capabile sa disloce un volum de aer care sa genereze un astfel de fenomen, iar astfel de efecte nici nu au mai fost semnalate dupa introducerea limitatoarelor de viteza a autocamioanelor la 95 km/h si a regulilor cu privire la interzicerea depasirii autotrenurilor de alte vehicule cu remorca). In aceste conditii, fenomenul este exclus pentru cazul de fata.

Fata de datele culese din cercetarea la fata locului, locul impactului si dinamica exacta a producerii lui nu se pot stabili de catre expertii criminalisti, insa acestia au constatat ca singura persoana care ar fi putut evita accidentul ar fi fost victima, daca ar fi ramas pe acostament.

Curtea constata ca toate aceste probe stiintifice se coroboreaza pe aspectele esentiale cu declaratiile singurului martor care a vazut cum a avut loc impactul, TV, potrivit caruia conducea un maxi-taxi in spatele vehiculului condus de inculpat, in aceeasi directie. La un moment dat, pe partea dreapta a sensului sau de mers, a observat un copil care se deplasa in aceeasi directie, in paralel cu autotrenul condus de inculpat in mod regulamentar, distanta intre acesta si pieton fiind de cca 0,5 m.

Potrivit martorului, dupa ce camionul cu bena a trecut de pieton, acesta, in mod inexplicabil, a pasit catre stanga, cu intentia de a traversa strada, fara sa observe ca acest camion tracta o remorca, astfel incat a intrat cu capul in partea laterala a remorcii si a fost intors catre dreapta din impact, cazand pe carosabil.

A mai declarat martorul ca a oprit imediat, a vazut peste drum un grup de tineri care au venit sa acorde si ei primul ajutor si, deoarece ansamblul camion-remorca nu a oprit, nefiind nici macar actionate franele, martorul a plecat in urmarirea lui, reusind sa-i faca semn sa opreasca dupa mai multi kilometri, ocazie cu care l-a anuntat de accident pe inculpat.

 Din declaratia aceluiasi martor mai rezulta si faptul ca nu exista vreun balans al partii din spate al remorcii tractate, iar daca pietonul nu ar fi trecut de pe acostament pe carosabil, acesta nu ar fi fost lovit de remorca, a carei parte laterala dreapta era la cca 0,30 m de acostament.

In niciun caz Curtea nu poate da vreo valoare juridica concluziei raportului de constatare tehnico stiintific pentru detectarea comportamentului simulat, intocmit in primul ciclu procesual, in cursul judecatii, de catre Inspectoratul de Politie al Judetului Arges - Serviciul Criminalistic (in sensul ca la examinarea cu poligraful a martorului in cauza acesta ar fi dat raspunsuri, la intrebari relevante, care ar fi produs modificari specifice comportamentului simulat), deoarece testarea poligraf nu reprezinta o proba legala, care sa fie prevazuta de procedura penala, din cauza gradului de eroare pe care concluzia unei astfel de examinari o poate prezenta.

Dincolo de acest aspect, se constata ca sustinerile esentiale ale martorului TV se coroboreaza cu aspectele care rezulta din procesul verbal de cercetare la fata locului, precum si din cele doua rapoarte de expertiza tehnica auto intocmite in cauza, respectiv din observatiile expertilor criminalisti autorizati.

Nu exista niciun motiv pentru a inlatura ca nefiind sincere declaratiile acestui martor, singurul ocular, care a observat cum a avut loc accidentul rutier, mai ales ca acesta nu este in relatii de rudenie ori in relatii apropiate cu vreuna din parti, astfel incat sa fie pusa sub semnul intrebarii obiectivitatea in relatarea celor vazute.

Cat priveste ceilalti martori audiati in cauza, MIG, SR, TVN, IA si MDA, prieteni si vecini cu victima minora, se observa ca nu au vazut efectiv cum s-a produs impactul dintre ansamblul condus de inculpat si victima, astfel incat sustinerile lor sa poata fi avute in vedere sub aspectul dinamicii producerii accidentului.

Martorii au aratat, in esenta, ca au vazut-o pe victima mergand pe acostament, se pregatea sa treaca strada, a trecut un camion si dupa aceea nu au mai vazut-o, realizand ca este intinsa pe carosabil.

Martora MDA se afla in casa, vazand de la fereastra cele relatate, in timp ce restul martorilor au declarat in esenta ca s-au intors cu spatele in acele momente, aspecte in raport de care Curtea constata ca declaratiile acestora nu contin elemente esentiale pe care sa le poata avea in vedere la stabilirea situatiei de fapt.

In plus, exista si contradictii majore cu privire la unele aspecte declarate de martori in fata instantei, in raport de cele aratate „la cald”, dupa producerea accidentului, iar acestea, precum si alte sustineri ale martorilor, la care se adauga faptul ca (spre deosebire de martorul TV) ei erau vecini si prieteni cu victima, fiind la randul lor niste copii, pun sun semnul indoielii capacitatea de a inregistra si de a reda ulterior in fata organelor judiciare, cat mai fidel, cele intamplate.

De exemplu, martorul MIG a aratat in cursul urmaririi penale ca a vazut-o pe victima cand a iesit din curte si se pregatea sa treaca strada catre grupul lor, moment in care martorul s-a intors cu spatele, dupa cateva secunde s-a reintors cu fata catre drum si a vazut-o pe victima cazuta pe carosabil, dar nu stie ce vehicul a lovit-o, afland apoi de la prieteni ca ar fi fost vorba de un camion. Cu toate acestea, in fata instantei, martorul a aratat ca a vazut un autocamion compus din cap tractor, bena macara si remorca, ca dupa trecerea acestuia a vazut-o pe victima la pamant, a privit in urma vehiculului si a vazut ca se deplasa cu 70-75 km/h, iar remorca oscila stanga-dreapta pe o distanta de 10 cm in raport cu axul autocamionului.

Niciunul dintre martori nu a aratat in cursul urmaririi penale ca ansamblul condus de catre inculpat ar fi avut vreun balans, dar in fata instantei, dupa ce s-a avansat de catre acuzare aceasta varianta, au sustinut si ei acest aspect, aratand ca remorca avea o miscare oscilanta stanga-dreapta pe o distanta de cca 10-15 cm, dupa cum viteza cu care se deplasa era de cca 75 km/h, sustineri care nu se coroboreaza nici cu cea a martorului TV, care se afla chiar in spatele ansamblului respectiv, nici cu celelalte probe stiintifice analizate anterior.

De altfel, dincolo de faptul ca nu se coroboreaza cu restul probelor, Curtea apreciaza ca din locurile in care se aflau martorii (MDA era in casa, vis a vis de casa din care a iesit victima, uitandu-se pe geam catre drum, iar ceilalti martori se aflau in fata unei case, peste drum de locul accidentului), in lateral, in partea opusa sensului de mers al inculpatului, stand de vorba, nu puteau sa observe cu atata exactitate un balans al remorcii, stanga-dreapta fata de axul autotrenului, pe o distanta totala de circa 10 cm.

  Nici sustinerile acestor martori referitoare la viteza de peste 70-75 km/h a ansamblului condus de inculpat nu sunt credibile, pe de o parte in raport de faptul ca reprezinta aprecierile unor martori care in mare parte erau minori si la acea data nu aveau permis de conducere, iar pe de alta parte, in raport de declaratia martorului TV, care nu numai ca este sofer profesionist, dar imediat inainte de impact conducea in spatele autotrenului un vehicul tip maxi-taxi cu o viteza de cca 40-45 km/h, moment in care autotrenul din fata sa se departa usor. Aceste declaratii se coroboreaza cu cele ale celor doua rapoarte de expertiza tehnica auto intocmite in cauza, din ale caror concluzii se desprinde faptul ca viteza ansamblului condus de inculpat nu depasea 50 km/h.

Vazand toate aceste probe, care sustin varianta inculpatului SCC, Curtea a constatat ca acesta nu a generat starea de pericol si nici nu a avut vreo posibilitate de evitare a impactului cu victima minora, acesteia din urma revenindu-i intreaga culpa in producerea accidentului, prin incalcarea prevederilor art. 72 alin. 3 din OUG nr. 195/2002 rep.

In sarcina inculpatului nu se poate retine incalcarea prevederilor art. 35 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep., care stabilesc, practic, in sarcina tuturor conducatorilor auto sa circule in trafic de o asemenea maniera incat sa nu puna in pericol viata sau integritatea corporala a persoanelor, deoarece nu inculpatul a pus in pericol viata victimei, starea de pericol fiind generata chiar de aceasta din urma, cum s-a aratat anterior.

Cata vreme victima a intrat in spatiul de siguranta al conducatorului auto, acesta neavand posibilitati de evitare a impactului, nu se poate retine vreo legatura de cauzalitate intre nerespectarea prevederilor referitoare la tahograf ori la atestatul profesional.

De altfel, dincolo de faptul ca a invocat si prevederi legale care nici macar nu erau in vigoare la data respectiva (OG nr. 27/2011 privind transporturile rutiere), prima instanta a retinut practic ca prin savarsirea de catre inculpat a contraventiilor referitoare la neutilizarea diagramei tahograf si/sau a cartelei tahografice, respectiv la lipsa atestatului profesional la data de respectiva (a fost eliberat o luna mai tarziu), inculpatul ar fi raspunzator de producerea accidentului.

Trebuie insa observat ca, desi i se imputa inculpatului faptul ca in lipsa atestatului nu a avut cunostintele necesare efectuarii manevrelor specifice si eficiente pentru evitarea sau atentionarea victimei, nu se mentioneaza in niciun fel care erau manevrele ce ar fi putut conduce la evitarea impactului.

Pentru ca lipsa atestatului profesional ori a inregistrarii tahograf sa aiba
ca urmare
uciderea unei persoane in cadrul accidentului rutier, astfel cum cere art. 178 Cod penal,  trebuie dovedita o legatura de cauzalitate intre nerespectarea dispozitiilor legale si producerea acestui accident.

                  In cauza, nu exista nicio proba din care sa rezulte ca, in cazul in care s-ar fi utilizat diagrama tahograf si/sau inculpatul ar fi avut atestatul profesional deja eliberat, ar fi fost posibila efectuarea vreunei manevre care sa poata conduce la evitarea coliziunii. De altfel, nu exista nicio proba din care sa rezulte, in considerarea art. 35 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. referitoare la o conduita preventiva in trafic, care ar fi fost viteza si care ar fi fost manevra concreta pe care ar fi putut-o face un conducator auto, cu atestat profesional ori cu diagrama tahograf (care sa faca dovada respectarii timpului de odihna), pentru a evita coliziunea, in situatia specifica din speta.

Reiteram si faptul ca, asa cum rezulta din ansamblul materialului probatoriu, autotrenul condus de inculpat nu a depasit viteza legala (chiar daca s-ar fi intamplat asa, expertii au aratat ca intre viteza si accident nu este nicio legatura de cauzalitate), remorca din spatele capului tractor nu avea balans (chiar daca ar fi fost adevarata varianta referitoare la un astfel de balans, indicat doar de martorii vecini ai victimei si doar in declaratiile ulterioare, o oscilatie stanga-dreapta pe o distanta de circa 10-15 cm nu ar fi condus la trecerea remorcii pe acostament, aceasta ramanand pe carosabil si neputand-o atinge pe victima, in raport de latimea benzii si de cea a ansamblului rutier), nu se poate vorbi nici de un fenomen de absorbtie-aspiratie a victimei, care sa fie astfel trasa spre stalpul din spate al remorcii, dupa cum, si in situatia in care conducatorul auto ar fi sesizat intentia victimei, de traversare a strazii, nu dispunea de posibilitati de evitare a impactului.

In concluzie, nu exista legatura de cauzalitate intre actiunile inculpatului si rezultatul produs, accidentul rutier fiind urmarea imprudentei victimei minore, care, in dorinta de a ajunge cat mai repede la grupul de prieteni care o asteptau vis-a-vis, a initiat manevra de traversare a strazii cu nerespectarea dispozitiilor art. 72 din OUG nr. 195/2002.

In aceste conditii, Curtea a constatat ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de ucidere din culpa, sub aspect obiectiv si subiectiv, intrucat decesul victimei nu este urmarea nerespectarii de catre inculpat a dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru circulatia vehiculelor pe drumurile publice, iar acesta nu are nicio culpa in legatura cu accidentul rutier.

Nu poate fi retinuta nici acuzatia generala adusa de reprezentantul parchetului, cu ocazia dezbaterilor in apel, in esenta in sensul ca inculpatul s-ar face vinovat de producerea accidentului pentru ca, neavand atestat profesional la acea data, nu trebuia sa se urce la volanul vehiculului, deci nu trebuia sa fie in trafic.

O astfel de argumentatie nu este pertinenta, intrucat pentru a fi retinuta existentei infractiunii trebuie dovedita o legatura de cauzalitate intre nerespectarea unei anume dispozitii legale sau masuri de prevedere, pe de o parte, si decesul persoanei, pe de alta parte.

                  Altfel, s-ar ajunge la situatia in care o persoana, chiar daca nu a avut o culpa in producerea unui accident rutier si, in concret, nicio posibilitate sa il evite, sa fie facuta totusi raspunzatoare de consecintele produse prin accident daca, de exemplu, a incalcat dispozitii legale referitoare la incheierea unei asigurari pentru raspundere civila RCA ori la efectuarea inspectiei tehnice periodice, etc. In astfel de cazuri, in mod normal un conducator auto nu ar trebui sa fie in trafic, insa a retine ca se face vinovat de producerea unui accident, chiar daca acesta nu are nicio legatura cu dispozitia legala incalcata, ar nesocoti insasi vointa legiuitorului, care a inteles prin modalitatea de incriminare a infractiunii sa stabileasca si necesitatea unei legaturi de cauzalitate, rezultata clar din folosirea sintagmei „ca urmare”.

Fata de toate aceste considerente, Curtea, in baza art. 421 alin. 2 lit. a Cod procedura penala, a admis apelurile declarate de inculpatul SCC  si  asiguratorul ATA SA si a desfiintat sentinta penala in totalitate.

Rejudecand, in baza art. 16 lit. b teza a II-a Cod procedura penala, s-a dispus achitarea inculpatului SCC pentru fapta de ucidere din culpa prevazuta de art. 178 alin. 1 si 2 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

In baza art. 397 Cod procedura penala, a fost respinsa actiunea civila, intrucat nu sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale, prejudiciile produse acestei parti civile fiind exclusiv culpa victimei insesi.

In baza art. 421 alin.1 lit.b Cod procedura penala, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civila TLC, pentru considerentele deja expuse anterior.

Totodata, vazand ca la data de 20.01.2015 partea civila apelanta ATA a renuntat la calea de atac, aratand ca nu mai are nicio pretentie civila, Curtea a luat act de retragerea apelului declarat de aceasta, impotriva aceleiasi sentinte.